COLECŢIA ROMANTIC
Anne Mather INCERTITUDINI
INCERTITUDINI
fllCftlS
Editor : Aurelian Micu Andy Consilier editorial : Traian Iancu Lectot: Angela Vasile
ISBN 973-580 175-2. Colecţia ^ROMANTIC"
„Căsătoria noastră a fost o farsă,
spuse
viers. Abby nu putuse să nege afirmaţia lui. Timpul dovedise desigur că era adevărat, dar tânăra Abby îl iubise cu toată pasiunea care era capabilă."
de
Coperta : ANDY
•© 1&82, A f i e e MaJfcfcer
SEASON OF MÎSTS. In românele de ; Teodor A Una si u ' Toate drepturile asupra acestei ediţii în limi. * română aparţin editurii ALCRIS. ,
49
INCERTITUDINI
CAPITOLUL, I Când s-au întors acasă, scrisorile o aşteptau. Fusese o zi îngrozitoare. Mai întâi, lovitura că firma Bourne Electronics îşi înceta activitatea, după aceea telefonul dirigintelui lui Matthew, care o convocase la şcoală după terminarea orelor, şi acum cele două scrisori expediate din Rothside care-i provocau amintiri pe care ar fi vrut să le uite. Matthe'w o însoţi până la salonul apartamentului lor, privind curios spre scrisorile din mâna ei, după care se aruncă cu nepăsare pe canapeaua îmbrăcată cu creton. Era un băiat înalt pentru vârsta lui, avea aproape un metru şi şaptezeci înălţime şi se înţelegea deja din priviri cu mama lui, ceea ce făcea ca acesteia să-i fie mai greu să-1 dojenească. , In acel moment pe Abby o preocupa mai mult motivul pentru, care Piers îi scria atât de târziu, decât de ultimele întâmplări din cariera de şcolar a fiului ei. Matthew era un copil-problemă, sau cel puţin aşa devenise în ultimii argi şi ea îşi pierduse? încrederea în capacitatea ei de a-1 controla. Nu fusese întotdeauna aşa. Timp de zece ani fuseseră apropiaţi, chiar foarte apropiaţi. Şi apoi el descoperise că tatăl lui mai era încă în viaţă şi contrar celor spuse de mama lui încă de când era mic, tată] lui nu murise. Şi totul mersese .din rău în mai rău de atunci. Abby încercase să se disculpe. încercă s'ă-i explice oă păstrase secretă identitatea tatălui lui pentru a-1 feri să sufere aşa cum suferise ea, dar Matthew refuzase s-o
v
6
ANNE MATHER
ascuUe. Când a aflat că de fapt ea îl părăsise pe tatăl lui înaînte ca el să se fi născut, n-a mai vrut sa asculte deloo explicaţiile, acuzând-o în întregime de faptul că mariajul ei eşuase. La început, Abby nu forţase nota. Crezuse că Matthew: îşi va reveni cu timpul, va încerca să înţeleagă şi o va ierta. Dar nu se întâmplase aşa, în loc să vindece rănile, timpul le adâncise şi deteriorase raporturile lor ; şi comportarea nepotrivită a Iui Matthew la şcoală data din acel .moment. Dar acum, vestea că dacă fiul ei nu înceta să mai chiulească şi nu venea regulat la ore, cu intensa clari de a învăţa ceva, va fi nevoită să-1 retragă de la şcoală, trecu pe planul dpi făcând loc dorinţei imperioase de a şti ce scria soţul ei. Piers nu scria niciodată. Din când în când, mai afla câte ceva despre el de la mătuşa Hannah. Dar de la vizita lui la spital, după ce-1 născuse pe Matthew, nu mai» luase contact direct cu ea. în ciuda anilor care teecuseră de atunci, îi tremurau mâinile când deschise plicul. Era ciudat cum mai putea să-şi amintească scrisul lui ffiftâ atâta timp, se gândi ea Dar poate că totuşi nu era chiar atât de ciudat, ţinând cont de orele pe care le petrecuse să-i descifreze «îâzgăliturile şi. să-i scrie îngrijit scrisorile şi rapoartele. Cu toate acesitea, îi plăcuse sa i bată la maşină hârtiile, îşi aminti ea fără să vrea. La fel ca şi fiorul pe care-1 simţea ducându-se în fiecare dimineaţă la conao şi lucrând în biblioteca elegantă şi somptuoasă. Toâte celelalte fete o invidiau că lucra pentru Piers Roth care făcea să palpite inimile multor, femei din Rothside şi Alnbury. Fusese rrfai mult decât încântată că pusese mâna pe un asemenea serviciu şi, când Piers începuse să fie atras de ea, îşi imaginase că viaţa ei avea să evolueze ca într-o poveste romantică în care ea şi Piers se îndrăgosteau, se căsătoreau şi trăiau apoi fericiţi pentru tot restul vieţii. Scoase scrisoarea dirvplio; hârtia era groasă, aproape ca pergamentul şi în centru sus se afla adresa bine cunoscută.
49
INCERTITUDINI
Dragă Abby. .
.
r De la cine e ? Tolănit pe canapea, părul lui foîond tuns foarte scurt amintindu-i de filmele cu deţinuţi pe care*le văzuse, Matthew o privea cu o curiozitate neobişnuită. Probabil că observase cum îi tremurau mâinile-, se gândi ea mutându-se la fereastră, ca şi când ar fi avut nevoie de mai multă lumină. Era într-adevăr ieşit din comun ca el să i se adreseze înainte de a-1 întreba ceva. — Lasă-mă puţin, s^use, încă nepregătită să facă ultimul sacrificiu de a-i mărturisi. Matthew ridică din Umeri şi începu să-şi studieze şireturile albe de la ghetele sport, negre. „Dragă Abby,, citi ea din nou inspirând adânc, cîred că nu vei fi cu totul surprinsă când vei afla că m-am hotărât să divorţez44. Divorţ ! Abby descoperi că nu era doar surprinsa, ci de-a dreptul uluită. într-un fel, începuse să creadă prosteşte că Piers nu va divorţa niciodată de ea. Poate că undeva, în adâncul sufletului ei, nutrise chiar speranţa că într-o zi toată această încurcătură îngrozitoare se va rezolva şi că Piers va da crezare spuselor ei. Dar acum părea-că se înşelase şi cuvintele lui îi făceau rău Citi mai departe : „Deşi consider că nu este cazul să te informez despre intenţiile mele în această situaţie, vreau totuşi să ştii că nu mai simt nici un fel de duşmănie faţă de tine Ce a fost, a fost. Erai prea tânără ca să te legi la cap cu o căsătorie, iar eu suficient de în vârstă ca să-mi dau seama de acest lucru". Abby strânse puternic din dinţi, dar se forţă să termine de citit ţ,Sper că tu şi băiatul sunteţi bine ! Avocatul meu va lua legătura cu tine în următoarele zile. Al tău, etc... Roth" Roth şi atât, se gândi ea cu amărăciune. Nu Piers, nici măcar Piers Roth, ci Roth pur şi simplu, parcă i-ar fi şcrţs unei cunoştinţe de afaceri. Maxilarele ei tremurară dar numai câteva clipe.' Trebuia să-şi stăpânească emoţiile. Ei şi? se întrebă cu asprime. Cu ce schimba
8
-ANNE MATHEtt
asta lucrurile în ceea ce o privea? îşi va spune în con- tinuare doamna Roth. Nimio nu putea schimba asta ] Atunci de oe se simţea atât de distrusă ? — Ei? Uitase o clipă de Matthew, dar acum îi aruncă o privire peste umăr. — A, nu-i nimic, spuse punând scrisoarea din nou in plic. Nu este nimic important. O, şi asta este de la mătuşa Hannah. — Dacă este mătuşa mea, cum s6 face că nici măcar n-am cunoscut-o până acum ? replică Matthew legă-, nându-şi picioarele pe marginea patului, Apoi se strâmbă. O, nu-mi spune, că ştiu. Locuieşte în Northumberland şi nu ne putem permite să facem tot drumul până acolo sâ o vedem. Se strâmbă din nou. Dar motivul adevărat este că acolo locuieşte şi tatăl meu şi de aceea nu vrei să mergem s-o vizităm. Pentru că ţi-e teamă că o să-1 întâlnesc ! — Nu. Abby se îmbujoră, dar ştia că el n-o credea, Matthew n-ar fi crezut niciodată adevărul, chiar dacă i l-ar fi spus. Era ferm convins că-1 lipsise de tatăl lui fugind îa Londra. Revenind la scrisoarea mătuşii Hannah, se uită peste scrisul nesigur cu surpriză. Scrisoarea era cu mult mai scurtă ca de obicei. Numai o pagină în loc de cel puţin cinci, şase cât scria de obicei mătuşa Hannah. Ea descria în lungi epistole fiecare incident mărunt care se întâmplase în Rothside, cu o grijă pentru detaliu care se datora singurătăţii ei şi deşi Abby îşi spunea că citea scrisorile numai ca să-i facă plăcere bătrânei* în realitate^ devora orice cuvânt pe care aceasta îl scria. Hannah Caldwell nu era de fapt mătuşa ei, ci a mamei ei, dar când aceasta decedase, născând un copil mort, o luase pe Abby la Rothside să stea cu ea. Tatăl ei fusese foarte îndurerat de moartea soţiei sale şi, după ce vânduse casa din Newcastle, plecase în Scoţia să lucreze la Aberdeen. Stabilise cu mătuşa Hannah ca Abby şi ea sâ vină acolo când va găsi o casă şi o menajeră. Numai că asta nu se mai întâmplase. Lawrence Charlton murise
INCERTITUDINI 49
înecat într-un accident nautic, câteva săptămâni mai târziu şi şederea la mătuşa Hannah devenise permanentă. Acum, privea scrisoarea bătrânei cu îngrijorare crescândă. Rezulta că mătuşa suferise un atac de cord cu numai zece zile înainte. Nimic serios, ştii, scrisese ea cu modestie, este numai un semnal că nu mai sunt atât de tânără cum eram odată, Abby clătină din cap. Ce vârstă avea acum mătuşa Hannah ? Optzeci şi doi, optzeci şi trei? Se încruntă. iPrea bătrânica să trăiască singură în căsuţa ei, se gândi îngrijorată, mai ales dacă îi slăbea inima. • „Doctorul Willis vrea să mă muţenia Rosemount, dar i-am spus că va trebui să mă ducă'pe targă. Doctorii aceştia tinerivnu se gândesc decât să-i adune pe 4oţi bătrânii în aziluri, ca pe nişte animale. Nu vreau-să stau laolaltă cu toţi boşorogii. îmi place sSt fiu înconjurată de tineri. Aş fi dorit ca tu şi Matthew să fi locuit pUţin mai aproape. Mi-e dor de tine, Abby." Conştiinţa nu-i prea dădea pace. Ştia câ mătuşa Hannah suferise mult. Căsătoria ei cu Piers, la* numai optsprezece ani, o pusese la grea încercare pe bătrână, dar crezuse că cel puţin Abby va fi fericită. Apoi faptul că Abby plecase de la Rothside după mai puţin de un an de la căsătorie, schimbase totul şi mătuşa Hannah se considerase vinovată de cele întâmplate. La început, când Matthew era încă un bebeluş, avusese intenţia să facă un drum la Londra să-şi vadă strănepotul, dar cheltuiala şi vârsta înaintată făcuseră călătoria imposibilă, Trecuseră aproape zece ani de când se văzuseră ultima dată. Deşi Abby îi scrisese regulat, ştia că nu era suficient. Şi acum se mai întâmpla şi asta : mătuşa suferise un atac de cord şi ea nu aflase decât atunci când mătuşa fusese în stare să-i scrie. în definitiv, era singura ei rudă şi-i datora foarte mult pentru.felul în care avusese grijp de ea în toţi acei ani, Oftcînd, se întoarse îa ultimelerânduri ale scrisorii, # *Nu mă îndoiesc că ai aflat că Piers intenţionează sa se recăsătorească.44 "" Abby clipi Divorţul!
Io
ANNE MATURE
„A trecut să mă vadă acum câteva zile, continua mătuşa ei. Bănuiesc că doctorul Willis îi spusese despraţ mica mea suferinţă şi ki-âm trezit că intră pe uşă înj carne şi oase, cu un coş cu fructe şi câteva ouă minunate, cu coaja roşcată, de la ferma lui. I-am spus că n-ar fi trebuit să se deranjeze, dar el a insistat că nu era nici un deranj şi probabil că a vrut să-mi aducă personal la; cunoştinţă vestea, înainte de a o auzi oficial. Este Va Ier ie Langton, bineînţeles. Iţi aminteşti că ţi-am .spus că familia Lan'gton a cumpărat ferma Manor, după ce s-a pen^ sionat Ben Armstrong. Este o ifată. drăguţă şi simpatică, • de douăzeci şi trei, douăzeci şi patru de ani şi ar trebui să fie pe, placul doamnei Roth pentru că este pasionată după călărie şi acţiuni de caritate. Scttzâ-mă, draga mea, dar nu mai am putere să continuu acum. Scrţe-mi cât poţi de repede. Ştii cu câtă' nerăbdare jţi aştept scrisorile. Cu dragoste..." în timp ce punea scrisoarea mătuşii în plic, constată că respira, greu. Deci Piers voia să divorţeze ca să se poată căsători din nou. Nu putu să stăvilească valul bruso de resentimente care o năpădiră. Cum îndrăznea ? se întrebă ea, cum îndrăznea ? Conştientă că Matthew o privea, se forţă să se comporte norrrfal. — Mătuşa Hannah a avut un atac de inimă, îi spuse ea, scoţându-şi jacheta costumului cu care fusese la lucru. Doctorul consideră că n-ar trebui să locuiască singură la vârsta ei şi sunt înclinată să-i dau dreptate. " Matthew ridică din umeri. — Atunci de ce nu vine să stea cu noi ? întrebă el practic. — Pentru că nu are voie să călătorească. Şi, pe de altă parte, nu am mijloacele necesare ca să-i ofer un cămin. Bourne Electronics îşi încetează activitatea. în mai puţin de o lună am să fiu şomeră. Matthew făcu ochii mari. — Şi ce-o să faci ?. — Nu ştiu N.u avusesejncă timp să se gândească la propriile necazuri. Convocarea la şcoală, scrisoarea lui Piers, ca să nit mai vorbim de atacul de inimă al mătuşii
INCERTITUDINI
49
Hannah, îf abătu&eră gândurile de la ceea ce era, în realitate, cea mai gravă problemă dintre toate. Ce avea să .facă ? Apartamentul era mic, însă chiria exorbitantă şi orice diminuare a venitului lor săptămânal erau de natură sale creeze dificultăţi serioase. Duceau o existenţă de azi pe mâine, cu leafa pe fiecare săptămână cheltuită dinainte de a o primi. Ba cu facturile de benzină şi întreţinere, ba cu hainele lui Matthew, care îi secătuiau continuu resursele, şi din cauza necesităţii de a fi cât mai elegantă, aşa cum se impunea pentru secretara directorului - executiv, mâncarea era4 aproape ultima pe listă. Şi deşi costa mult, era bucuroasă să plătească mâncarea lui Matthew la şcoală, astfel că unul din ei avea asigurată o masă decentă în fiecare zi. Ea mânca puţin. Avea norocul că nu simţea nevoia să mănânce mult şi corpul ei zvelt şi înalt nu se, schimbase deldc faţă de când fusese adolescentă. Este adevărat că Trevor îi spusese că părea mult prea tânără pentru a avea un fiu de vârsta lui Matthew, dar ea privea complimentul lui cu multă rezervă. Trevor era subiectiv şi indiferent ce spusese,, ea era convinsă că îmbătrânise serios în ultimii doi ani. îl privi pe fiul ei cu reală nelinişte. Ce aveau sâ facă ? Ce putea să facă ? Şi cum va reacţiona Matthew dacă nu va mai avea banii pe care-i dădea săptămânal de buzunar ? —> O să-ţi iei alt serviciu ? Matthew era vizibil îngrijorat şi ea se strădui să-1 liniştească. — Sper, spuse ea pe un ton cât se poate de cailm. Trebuie, nu, doar sunt capul familiei. * Matthew râcâi covorul cu vârful ghetei. — Aş dori să fiu suficient de mare ca să-mi iau uri serviciu, mormăi el. încă patru ani! Nu este drept! Abby nu-i răspunse şi se duse hotărâtă în bucătăria micuţă care dădea în camera de zi. Trebuia să se obişnuiască ai ideea că Matthew va trebui să abandoneze şcoala la şaisprezece ani. Mai înainte crezuse că va învăţa ca lumea ca să-şi ia cu bine examenele şi să intre la universitate. Acum nu
12
A N m MATHEfr
inai nutrea asemenea speranţe, chiar dacă reuşise, să eco-. nomisească banii necesari. Dar pe fiul ei pu-1 interesa, să înveţe nimic. Gaşca din care făcea parte era foartej aproape de a veni în- conflict cu legea şi ea se îngrozea la gândul ce se va întâmpla când va termina şcoala. Nu> voia să aibă un fiu care băga lumea în sperieţi. Voia un, băiat obişnuit, unul care s-o respecte aşa cum îl respectă, şi ea pe el şi care să nu-şi irosească zilele condamnând-o că-i distrusese şansa în viaţă. După câteva zile, în timp ce punea în dosare câteva, scrisori,, telefonul din biroul ei începu să sune. Părăsi ca^ mera pentru arhivă şi se duse repede să răspundă. Când centralista îi spuse că era pentru ea, avu o presimţire. O, Doamne, de n-ar fi iar dirigintele lui Matthew, se rugă ea în gând, închizând ochii. îi deschise când se auzi o voce masculină. — Doamna Roth? Sunt Sean Willis., doamnă Roth, doctorul domnişoarei Caldwell. Lui Abby i se uscă gura. — Nu cumva... — Nu, nu, nu-i nimic grav, doamnă Roth. Cel puţin, nu imediat. — Nu imediat ? Abby nu ştia ce să creadă. x — Mă exprim pro^t, doamnă Roth. De fapt, motivul pentru care telefonez este că domnişoara Caldwell mi-a spus că sunteţi singura ei rudă. Este adevărat? Singura ei rudă. Abby făcu eforturi să-şi recapete calmul. O clipă crezuse, îngrozită, că doctorul era pe punctul de a-i spune că mătuşa murise şi asta ar fi pus capac la toate. — Eu... da. Da, cred că sunt, încuviinţă ea. De ce.? S-a întâmplat ceva rău ? Ce pot să fac ? — Sper că veţi putea s-o convingeţi să părăsească Ivy Cottage, cum se numeşte căsuţa ei# răspunse doctorul Willis cătitându-şi cuvintele. Locuieşte^ singură, după cum ştiţi, şi recent a suferit un atac dă inimă. — Ştiu. Mi-a scris şi mi-a spus. : — Bun. Atunci vă daţi seama că este o nebunie din partea ei să insiste să rămână la Ivy* Cottage. Dumnezeule
49
INCERTITUDINI
mare, are peste optzeci de arii ! Oricând se poate îrltâmpla... r— Ce vreţi să spuneţi, doctore ? Că mătuşa'este bolnavă? Că ar trebui să fie internată în spital ? — Nu la spital, dar la Rosemount, da. Nu ştiu dacă aţi auzit, dar Rosemount este o reşedinţă foarte plăcută..* — ...pentru bătrâni, încheie Abby sec. Da, mi-a spus şi asta. Dar mă tem că nu vrea să plece din casa ei. Doctorul oftă. — Dacă ţineţi la mătuşa dumneavoastră, doamnă jRoth, veţi înţelege cât de important este pentru ea să fie sub supraveghere permanentă. Dacă va mai suferi un atac... dacă cumva cade... — îmi dau seama de situaţie, doctore,^ spuse Abby nefericita, dar nu văd ce aş putea face. ~ — Luaţi legătura cu ea, o rugă doctorul. încercaţi s-o convingeţi că toate eforturile pe care le fac sunt'spre binele ei S-ar,putea ca pe dumneavoastră să vă asculte. Abby clătină din cap. — Şi s-ar putea să nu mă asculte. — Dar veţi încerca ? — Bineînţeles. Abby şovăi, Nu este în pericol, nu ? —, Numai din cauza propriei încăpăţânări, spuse doctorul scurt. Am toată încrederea, doamnă Roth. Faceţi tot ce puteţi, Această problemă a preocupat-o tot restul zilei, dar spre seară ajunse la o concluzie provizorie. Trebuia să meargă la Rothside. Nu era o chestiune care să fie abordată într-o scrisoare şi poate că sosise timpul să.-nu mai fugă de trecut. > *
*
De la Căile Ferate Engleze a aflat la telefon că existau curse inter-city frecvente .între King's Cross şi Newcastie şi de acolo trebuia să fie vreun autobuz până la;.Alnbury. Era un drum lung, exact pentru un weekend, dar trebuia câ-1 facă. Nu-şî va ierta niciodată dacă i se întâmpla
14
.
.
"
.,
' •
a
ceva matnşn Hannah şi ea n-ar fi făcut -r vi mir ca s-o ajute. Iftefuză sâ .gândească ee -va face se . wuaim a cu Piers 'No mi^ta mei trn rnttfliv ^revi«lbil să se întaîU nească. Avea sâ" fie tya ^l^tfesiâe numai p^ruzedi şi opt d<- ore. Si, m plus, de ce să-i fie teamă să se în^âincasca cu 'el ? •Efrvorţtfl o formalitate, «după oum spusese el Nu comunicaseră aproape doisprezece ani Erau pişte sinMni. Se îndoia că o va recunoaşte măcar. Se in toarne acasă ifăcândii-şi ipianuri despre ce ar trebui sa ia
— împotrivă? Pufni. Mergem cu imul din1 acele trenuri de mare viteză?' Şt/ii, alea care se depiaseaza eu pesfe €> suta de mile pe ©ri T — Fbatfc. Ahbf era uşurată. Dtopă aceea trebui sâ luam un autobuz cfe la N-£weast]g ia AJnbury. —•'/Mh6uiy ?'Itode^f asta ? — ©v este F# aproape cfhci milfe de sat. Acolo am mers la şcoală. Se întrerupse brusc. Pune masa, vrei, Matt ? Am pua nişte crodiete de\peştte la cuptor şi după miros surrti gata.
. /
*
*
...
*
Abby a; rezervat locuri la. trenul de cincii patruzeci după-aroiazâ spre Nlewcastle, vicieri seara A stabilit cu Matthew sa vină să-I ia de la şcoală la patru, avâneh m acest fel timp, sa ajungă de la Greenwich, traversând Londra* la King's- Cross. — Ai grijă să nu te murdăreşti, il rugă când pleca ia şcoală,. vineri dimineaţa^ cu cel mai, bun costum de şcoală al lui şi el se strâmbă fără răutate, mulţumit ca se îmbrăcase ş,i el o dată. cu uniforma. Fusese într-adevSr deosebit de receptiv când aflase de călătorie, reflectase Abby, ift timp ce mergea cu autobuzul la serviciu Poate că se hotărâse să înceapă- o viaţă nouă, gfmdi ea, dar nu era optimistă Şeful ei, Trevor -Bourne^ a. fost de acord şi n a Tăcut obiecţii ca ea să plece mai devreme. — Aş( fii dorit şă fi participat la un interviu, pentru a nouă. slujbă, Abby, declară el melancolic Ştiu cât die mult ţiii Ia independenţa ta, Abby zâmbi — Dacă te retori la ce cred; eu cw te treferiv akimii da, independenţa este importantă pentru mine; afirmă ea cu tărie N ar merge, Trevor Eşti da psea mult. timp celibatar Spre uşurarea ei, Trevor n-a. mai, continuat Din când în când încerca să dea o notă mai personală relaţiilor lor, dar până atunci ea rezistase încercărilor lui. îi: pî'ă-
16
ANNE MATHER
cea de el Ii plăcea să lucreze cu elt dar orice altceva era cu totul inacceptabil. Şi asta nu pentru că era frigidă. Din contră, erau momente când nevoile intime-ale trupului o îndemnau să se gândească la orice alternativa, Dar întotdeauna gândul la Matthew o făcea să renunţe şi grija faţă de ce ar crede el despre mama lui şi sentimentul că şi-ar trăda respectul devine, lăsându-se pradă unei alinări pur fizice, o opreau. Când ajunse la şcoală, lă câteva minute-după ora patru, Matthew o aştepta. Sacoul îi. era puţin prăfuit, ca şi cum ar fi luat contactul cu terenul de joacă, dar cel puţin ziua era frumoasă şi nu-şi mai făcea griji că s-ar putea murdări şi de noroi. De ghetele lui era mai puţin impresionată. Dar singurii pantofi pe care-i avea erau nişte pantofi * sport şi cum refuzase orice încălţăminte obişnuită de şcoală, fusese obligată să-i satisfacă dorinţa. Matthew îi luă valiza din mână şi se grăbiră să prindă autobuzul, ea simţind pe neaşteptate că cineva are grijă de ea, Matthew putea să fie de-a dreptul încântător când voia, se gândi, adresându-i un zâmbet cald când se aşeză lângă ea în autobuz. Viaţa i-ar fi cu mult mai uşoară dacă el şr fi mai des aşa. Trenul a plecat la timp. Era plin de oameni de afaceri care se întorceau în nord după o zi de lucru la Londra. Genţile diplomat erau la ordinea zilei şi între locuri era suficient spaţiu pentru bagajele lor. Cina se putea servi în tren, dar ea adusese sandvişuri şi Matthew a mâncat mulţumit, în timp ce trenul trecea printre colinele din jurul Londrei, înaintând spre o zonă mai plată. Era încă lumină când au trecut de Peterborough şi Grantham, dar la prima oprire, la York, amurgea deja şi în tren se aprinseră luminile. . Matthew îşi cam pierduse răbdarea. Terminaseră de {mâncat şi mai era încă o oră de mers cu trenul. Ceru voie să se ducă să se plimbe puţin pe culoar şi dându-şi seama că şi W era la fel de nervoasă ca el, Abby îi permise.
INCERTITUDINI
49
• in lipsa lui, îşi. scoase pudriera şi-şi privi figura palidă cu oaredare îngrijorare. Se schimbase oare atât de mult ? se întreSă, neliniştită. Doisprezece ani era o perioadă de timp. Nu mai avea optsprezece ani, ci aproape treizeci acum şi în locul inocenţei tinereţii se instalase o expresie rezervată. Se schimbase într-un mod care nu se putea vedea în oglindă. Deşi ochii îi erau încă verzi, păreau să fi,pierdut din strălucire şi părul «vea nuanţe, diferite de blond-cenuşiu. Cel puţin, nimeni nu putea vedea firele de păr alb care trebuiau să se găsească printre şuviţele argintii. ţfenul îi era încă plăcut şî de obicei nu se machia prea mult, dar nimic nu putea schimba faptul că acum era o femeie în toată firea, şi bineînţeles, nu fata care se căsătorise cu Piers Roth. Matthew se întoarse. Faţa îi strălucea în- lumina pâiidă din compartiment. In asemenea situaţii,\ semăna într-adevăr cu tatăl lui,, se'gândi Abby, dar cel mâi mult semăna cu ea, cu părul blond şi tenul palid. — Am deschis fereastra de la uşă şi m-am uitat afară puţin, "îi explică el, îngrozind-o din nou. Puteau să fitrecut pe lângă vreun pod, un semafor, orice şi imaginile înspăimântătoare care-i trecură prin' minte o făc ură să clatine din cap înfiorată, Nici o problemă, adăugă el, observându-i reacţia. 'N-am făcut nimic periculos. Am vrut numai să văd motorul/dar uşa de la cabina conductorului erajncuiată. — O, Matt! îl privi neputându-şi stăpâni spaima şi el ridică din umeri dezinvolt — Păi... se strâmbă... N-am călătorit niciodată cu un tren diesel şi aş fi vrut să aflu totul despre el, ca să le pot spune gagiilor, —,Gagiilor î Abby clătină din cap. Vrei să spui... băieţilor. v Matthew rânji - - In regulă, băieţilorf o imită el amuzat şi ea se gândi din nou cât de plăcut era când încerca mereu Să se dea mare. Eşti palidă, continuă e l studiind-o atent. Doar nu mai eşti îngrijorată din cauza mătuşii Hannah ? — Ei, ba sunt chiar foarte îngrijorată, dar nu credeam că se vede atât de mult, răspunse ea pe un ton
18
m m
mâmm
sec Ot e s t t i Arăt ca o cotoroanţă? Irefruie să admit că mă întrebam daca mă va mai iBcunoaşte. — De ce î — De ce? Abby cJitlaă din cap. Sunt sece ani de când na ae-am mai văz^t, Matt 1 — El şi ? Nu arăţi bătrână — MiMţimt&se> — De altfel, un coleg dintr-a cincea m-a întrebat, acum vreo câteva zile, dacă eşti sora mea, spuse el m oarecare şovăială. răspuns că eşti mama mea şi el a spus că trebuie să fi iest elevă când m-ai făcut. I-am tras o mamă de bătaie, i»©emţeJesI — O, Matt 1 Abby «ca tulburată, dar mişcată de f aptul că lui ii păsa tte ce acfa^ teaea i&esprs ea. Mda... insinua că n-aş avea tata. Jigodia I — Matt! Să nu te Mai aud vreodată rostind asemenea cuvinte ! — Dar este adevărat Nimeni nu mă crede când spun că părinţii mei sunt despărpţi. îşi inehipule n-ai fost măritată niciodată, __ — Dar tu şi eu ştim, Matt. — Oare ? Câteva clipe, chipul i se întunecă dar după aceea, hotărât ca ceea ce gândeau alţii să nu-i strioe plăcerea acelei călătorii, se forţă să zâmbească şi privi afară pe fereastră. — Unde suntem ? Newcastle ? Imit&miu-l, Abby se strădui să nu se mai gândească nici ea la temerile ei şi se uită în Jur. — Nu, suntem la Darlington, spuse ea în timp cer trenul încetinea, apropii ndu-se de staţie. Apoi urmează Durham şi după aceea Newcastle. — Bun. Matthew se aşeză cu coatele pe măsuţa din faţa lui şi începu să privească la ce se întâmpla pe peron. La ce oră ajungem la Alnbury ? Mătuşa Hannah' ştie că venim ? — Aşa sper. Abby îi răspunse la oea de*a doua în~ trebarg. I-am seris ieri, aşa că ar fi trebuit să primească' scrisoarea m dimineaţa asta. Poate că trebuia să fi trt-j mis o telegramă, dar mi-a fost teamă că s-ar putea speria. Oamenii se gândesc întotdeauna la ce e ftiai rău şl
IHCERT ET tJDÎN I
19
bătrânii sunt eludaţi Qftă. Noi am primit o telegramă când tatăl meu s-a înecat. Bunicul Charlton ? — Exact. Abby încuviinţă din cap aducându-şi aminte. Mătuşa Hannah a fost atât de bună cu mine.. Nu voi putea niciodată să mă revanşez faţa de ea. Maifehew tăcu © vreme, dar când trenul prinse viteză, spuse : — Cum ajungem Ia Rothside ? Ai spus că putem să luăm un'autobuz până la Alnbury, — Da. Se încruntă. Nu ştiu acum unde este staţia, dar o să întrebăm pe cineva Dacă ajungem la Newcastle la timp-, ar trebui să reuşim să prindem autobuzul de ora nouă spre Alnbury, unde ar urma să ajungem în jur de ora zece. \ — Nu este târziu pentru o femeie în vârstă? întrebă Matt cu pragmatismul lui obişnuit. — Să sperăm că va aprecia efortul, spuse ea,; încercând să "pară mai serioasă» dar pe măsură ce trenul se apropia, de Newcastle devenea tot mai nervoasă. Trenul intră în gara Newcastle la ora noua fără zece • şi când Abby coborî cu Matthew şi bagajele se făcuse nouă fără cinci. Şansele de a prinde autobuzul de ora nouă se reduseseră văzând cu ochii şi perspectiva de a mai aştepta încă o oră o deranja. — Nu intra în panică, spuse fiul ei, mergând alături de" ea pe peron, în timp ce scotocea prin poşetă după bilete. Trebuie să fie un autobuz la nşuă şi jumătate. —• Sunt sigură că nu e... Abby se întrerupse bruso când îl văzu pe bărbatul care era înaintea lor. înalt şi zvelt-, cu faţa măslinie şi uscăţivă, era de neconfundat sub părul mai mult negru decât castaniu. Se schimbase. Era mai în vârstă şi probabil ceva mai solid, dar îl recunoscu imediat, ca şi când imaginea lui i se întipărise în memorie. Se opri brusc şi Matt se: opri şi el uitându-se nerăbdător la ea. — Mami... — O clipă. Se scuză şi Începu să.caute în geantă ea să câştige timp, dar nimic nu putea schimba situatia că el era acolo, aşteptându-î.
20
ANNETMATHER
Mătuşa Hannah n-ar fi trebuit să facă asta, gândi frustrată.. Nu era pregătită, nu era gata. Ultimul iUcru la oare se aştepta era să-1 întâlnească în această seară şi se uită mâhnită Ia Matthew, întrebându-se cum va reacţiona el, — Ce s-a întâmplat ? Se uita ciudat la ea, dându-şi seama de consternarea ei. Ce este? Nu te simţi bine? Mami, este aproape ora nouă. Nu vrei să ajungem ia autobuz? Abby deschise gura şi.o închise la loc în timp ce-şi căuta cuvintele ca să-i explice ce urma să se întâmple. — Eu... noi... poate că nu este nevoie să prindem autobuzul, începu ea, uitându-se spre ieşire şi Matthew se întoarse curios, contrariat de stupoarea ei. In timp ce Abby încerca să găsească o explicaţie se întâmplă ceva, ceva care făcu sâ i se oprească pentru o fracţiune de secundă bătăile puternice ale inimii. Piers zâmbea cuiva, vorbea cu.cineva care coborâse dintr-un compartiment de clasa întâi, Şi acea persoană era micuţă şi feminină şi în ciuda serii blânde de septembrie, purta o haină de blană mătăsoasă pe umerii subţiri. Valerie Langton ? se întrebă ea, încercând să-şi stăpânească senzaţia de ameţeală care-o cuprinsese şi Matthew se uită Ia ea cu uimire şi apoi spre ieşire. — Ce este? o întrebă în timp ce ea se străduia să-şi menţină echilibrul. Mami, ce se întâmplă ? Este din cauza bărbatului acela ? Ce face aici? îl cunoşti ? Abby îşi trecu limba peste buzele uscate. — Aşa... aşa am crezut, murmură ea, dându-şi seama că trebuia să sş adune. O, ce cald este în seara asta, nu ? îşi făcu nervoasă vânt cu mâna Mi-e foarte cald. — Nu, nu se pare că ţi-e cald, după cum arăţi, afirmă Matt luând-o de braţ. Eşti chiar palidă, n-ai pic de culoare în obraji, adăugă, încercând s-o grăbească spre controlorul care strângea biletele. — O, aşteaptă ! Fata în haină de blană se afla lângă controlor. întinsese biletul şi .vorbea cu Piers. Nu are rost să ne grăbim acum, Matt. Şi aşa nu mai prindem autobuzul. /
INC EH TI TUDI N I
21
— Dar parcă ai spus că nu mai este nevoie să prindem autobuzul! exclamă el, devenind brusc foarte suspicios. Mami, dar îl cunoşti pe.bărbatul acela,.nu-i aşa ? Cine este ?. Tatăl meu ? Abby ar fi dorit să fi putut leşina în acel moment. Ar fi fost ou mult mai uşor să se prăbuşească pur şi simplu la pământ, lăsând .altora responsabilitatea pentru ce s-ar putea întâmpla. -Nici chiar Matthew n-ar fi putut-o ignora dacă-şi pierdea cunoştinţa la picioarele lui şi orice s-ar fi întâmplat, ar fi fost mai bine decât să trebuiască să şe expună riscului ca Pierş să se întoarcă şi s-o vadă. — Mami. Matthew îi vorbea şi ea clătină neputincioasă din cap. — Ei bine, este tatăl tău. Dar după cum vezi, n-a venit pentru noi. Pe figura lui Matthew se succedau tot felul de emoţii contradictorii şi apoi se întoarse şi-1 privi pe bărbatul de lângă ieşire cu ochii mari, sceptici. Spre uşurarea, ei, Piers se mişcă din loc. Insoţitoarea lui îl luase de braţ şi un hamal ducea cele două valize. Fără îndoială că Piers avea -maşina afară, se gândi ea, încercând să nu se amărască. Domnişoara Langton nu suporta desigur autobuzul. O călătorie confortabilă până acasă în limuzina lui Piers era altceva. Ce ghinion să dea de Piers! Bietul Matthew ! Cum s-o fi simţind oare ? Să-1 vadă pentru prima oară pe tatăl lui şi să nu-i poată spune cine este ! Dar chiar în1 momentul când îi întindea biletele controlorului, Matthew o zbughi de lângă ea. Lăsase bagajele jos şi o luase la fugă după Piers şi fată. îngrozită, Abby nu putu să articuleze nici un cuvânt. Era ca un coş.mar înspăimântător. Nu fusese în stare să-1 oprească şi, cu gura uscată şi picioarele tremurând, urmărea neputincioasă cum Matthew îi ajunge pe cei doi şi se opreşte lângă Piers. îl văzu atingându-i braţul şi vorbindu-i şi văzu expresia consternată de pe chipul fetei în timp ce-1 privea, fără să ştie ce să creadă, pe bărbatul de lângă e l
22
ANNE MATBER'
CAPITOLUL II t A doua zi dimineaţa, Abby se trezi complet dezorientată. Aspectul cel mai tulburător era tăcerea deplină care domnea şi lipsa zgomotelor pe care se obişnuise să le audă-în fiecare dimineaţă în ultimii doisprezece ani şi care o trezeau în general înainte de a suna ceasul deşteptător. Acum nu se auzea nici un sunet şi numai uguitui. din când în când, al porumbeilor de pe acoperiş. Era la Rothside, îşi aminti ea, cuprinsă brusc de teamă Se afla în patul ei de la Ivy Cottage, patul în care dormise mai bine de cincisprezece ani, înainte ca Piers şi căsătoria lor să-i distrugă pentru totdeauna acea viaţă tihnită pe care o ducea. Dădu cuvertura la o parte şi coborî din pat, îndreptându-se în picioarele goale spre fereastra de sub streaşină. Se aplecă puţin ca să poată privi şi se "uită cu nelinişte afară, dar priveliştea care o întâmpină era la fel de familiară ca întotdeauna. Ivy Cottage era situată la marginea satului, "dar dacă întorcea capul putea să vadă terenul de joacă la numai câţiva metri de iazul cu răţuşte unde obişnuia să se joace cu vaporaşe de hârtie. Nu era un sat mare. In afară de poştă şi câteva magazine nu mai existau alte prăvălii şi iarna, când zăpada era foarte mare, puteau rămâne înzăpeziţi zile în şir. Dar aici era căminul ei, mai mult decât ar fi putut fi vreodată apartamentul din tîreenwich, reflecta ea acum, privind cu nostalgie căsuţele din piatră cenuşie. Dacă nu s-ar fi căsătorit cu Piers, se gândi ea," poate că ar fi locuit încă aici. Dacă, în loc să se mă-
INCERTITUDINI
49
rite cu un bărbat nu numai mult mai în vârstă ca eat dar al cărui mod de viaţă fusese atât de diferit de al ei, s-ar fi căsătorit cu Tristan Oliver, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat Se întrebă, simţind un junghi în inimă, cum s-ar fi adaptat în postură de soţie de fermier, Mama lui Piers ar fi spus cu siguranţă că s-ar *fi potrivit mai bine pentru ea, Nu vrusese absolut deloc ca ea să se căsătorească cu fiul ei Se opusese cât putuse legăturii dintre ei, dar la stăruinţa îndârjită a lui Piers, cedase în cele din urmă. însă, aşa cum aveau să dovedească lucrurije, temerile ei fuseseră justificate, cel puţin în ceea ce privea familia Roth, Intorcându-se de la fereastră, Abby îşi strânse cu braţele corpul sumar îmbrăcat, Nu vrusese să se gândească la familia Roth, dar după ceea ce se întâmplase cu o seară în urmă, cu greu s-ar fi .putut gândi la altceva. Acea scenă de ia gară i se imprimase puternic în minte, în toate detaliile ei umilitoare şi amintirea comportării lui Matthew o umplea atât de mânie cât şi de milă. Totul fusese îngrozitor — atât de jenant — absurd şi comic. Nu pentru că situaţia ar fi fost într-un fel amuzantă. Din contră, ar fi vrut să moară de o mie de ori când Piers s-a întors şi s-a uitat la ea cu acea privire rece şi calculată pe care-o cunoştea. Totuşi, privind în urmă, scena avusese momente de haz, dacă vreunul din ei ar fi fost suficient de obiectiv să le remarce. Dar nici unul nu le sesizase, bineînţeles. Modul impulsiv în care Matthew se prezentase lipsise scena de orice haz şi Abby avea impresia clară că Piers credea 1 că ea îl pusese s-o facă. Oh, fusese groaznic ! Ducându-şi p.almele la obrajii îmbujoraţi, se Infioră de repulsie şi nemaiputând sâ-şi suporte propria companie îşi puse halatul şi coborî ia parter. Deşi era numai şapte şi jumătate, Hannah se sculase şi se îmbrăcase deja. In ciuda vârstei înaintate, părea să nu se fi schimbat de când o* văzuse Abby ultima oară,' deşi poate că se mişca ceva mai încet, îşi zise ea, atunci când luă ibricul de pe aragaz. Şe întoarse spre Abby când aceasta intră în bucătărie şi o privi cu afecţiune
24
ANNE M A T H f ' f t
plină de căldură, arătând spre ceştiie de pe tavă şi ceainicul care scotea aburi de lângă ele. — Tocmai mă pregăteam să vin cu ceaiul sus, îi spuse ea. Obrajii rozalii făceau gropiţe de plăcere. Dar dacă te-ai sculat deja, putem să-1 bem şi aici. * * Abby strânse mâna pe care i-o întinse bătrâna şi se aşeză la masa Parcă n-aş fi lipsit niciodată, reflectă ea, înăbuşindu-şi emoţia. Slavă Domnului că mătuşa este aici, se gândi ea, inspirând adânc. In acest moment avea nevoie de cineva cu câre sâ vorbească. — Deci... bătrâna puse tava între ele.şi se aşeză în faţa ei. Eşti aici, întinse mâna după cea a lui Abb}^ O să rămâi aici ? — Numai în weekend, spuse veselă, încercând să se comporte normal. Ştii asta. Ţi-am scris în scrisoarea pe care ţi-um trimis-o,., ; . Da, ştiu. Dar mi-ai spus, de asemenea, că* eşti in^ grijorată-în privinţa lui Matthew şi acum că ne-am întâlnit, pot înţelege de ce, Abby oftă şi-şi sprijini bărbia în palme. — Te referi la ce s-a întâmplat seara trecută 2 — Mă refer la motivele care au determinat întâmplarea din seara trecută, răspunse mătuşa turnând ceaiul. Abby, Ide ce nu i-ai spus adevărul lui Matthew T — Cum aş fi putut să-i spun ? Strânse cana caldă în mâinile ei reci Nu-m-ar crede niciodată, în nici un caz, nu acum — Ce vrei să spui cu asta ? Abby clătină din cap — Era mai uşor să pretind că tatăl lui este mort. De fapt, în ceea ce ne privea, era ca si mort — O, Abby ' — Da... Abby încercă să se justitice. Mătuşă Hannah, Piers ne-a renegat; l-a renegat pe Matthew. I-ai fi putut spune acest lucru ? ™ Când a aflat ? f —• Cant 'acum doi tini. Cum ? • . • Abby ezită — Cred că .. a dat peste certificatul său de naştere.
INCERTITUDINI
49
— Şi? j Abby puse ceaşca jos. — A citit ceva din scrisorile tale când lipseam de acasă. Făcu un gest neputincios. A fost greşeala mea. Ar fi trebuit să-mi dau seama că crescuse şi devenise mai curios.. — Vrei să spui că a pus lucrurile, cap ia cap şi a făcut legătura ? Hannah oftă. îmi pare rău, draga mea. ar tfi trebuit jsă fiu mai grijulie. — De ce? Abby se grăbi s-o liniştească. Adică, nu ai folosit niciodată numele de familie al lui Piers şi prenumele lui este destul de... neobişnuit. *~ — Şi atunci i-ai spus lui Matthew adevărul ? — I-am spus că Piers şi cu mine nu ne-am înţeles. Că făcusem o greşeală că ne căsătorisem şi că am căzut de acord să ne despărţim. —- Numai atât! Hannah o privea nerăbdătoare. Nu i-ai spus de certuri ? De Tristan T — Crezi că ar fi schimbat în bine lucrurile? Era prea târziu, nu înţelegi ? Pierdusem orice şansă pe care aş fi avut-o de a-i câştiga Simpatia lui Matt. M-a condamnat. Şi mă -mai condamnă încă, aşa cum a dovedit-o şi seara trecută. — O, draga mea ! Hannah părea îngrijorată. Mai spune-mi o dată ce s-a întâmplat. Erai tulburată asearâ şi n-am vrut să te chestionez prea mult Nu atunci, in orice caz. * — O... Abby se lăsă pe spătarul scaunului. A fost îngrozitor. Clătină din cap aducându-şi aminte. Matt fusese atât v de, bunf atât de... serviabil şi grijuliu cu mine. începusem chiar sâ cred că s-a schimbat în bine. Habar n-aveam că., ştia de scrisoarea lui Piers şi de divorţ. Dacă aş fi ştiut, rn-aş fi gândit de două ori înainte de a-1 lua vcu mine. Hannah încuviinţă din cap. — Continuă. Mi-ai spus câ l-ai văzut pe Piers pe peron. ~ — Aşa este. Venise s-o aştepte pe domnişoara Langton. Se pare că fusese în vizită la Londra la nişte prieteni şi s-a întâmplat să se întoarcă cu acelaşi tren ou care călătoream noi. La clasa4ntâi, bineînţeles..
m
ANN.F3 MATHFTtl
- Bineînţeles. ' — Ei bine... Abby îşi muşcă buzele o clipa... Când I-am văzut pe Piers, m-am gândit la început.'.. sunt sigură că poţi ghici la cem-am |jândit! exclamă — Că l-am rugat să vină să te aştepte ? — Mda, Era o prostie, acum îmi .dau-se^ma. Dar- în acel moment părea si&gâraexplicaţie ~ Şi ifai1 spws Iul ^ Matthew f — Nu, atunci, nu. Am fost'uluită, şocată. Poţi să-ţi*dai seama cum mă simţeam, Şi Mătt, . pentru că el a tras concluzia; Dar de ce l-ai lăsat să alerge după Pi^rs ? Trebuia să bânuîeşti ce pute-a să se întâmple. Abby pufni. — Mu l-am iâsat. N-am putut să-F opresc. A zbughit-o înainte să-mi fi dat seama, — Şi s-a prezentat lui Piers câ fiul lui. — Da. Abby simţi toată greutatea acelei afirmaţii. — Şi totuşi, zise Hannah, turnâhdu-şi încă o ceaşcă de ceai, Piers nu 1-a renegat în faţa domnişoarei Langton ' — Nu. Abby era pHnă de ciudă Dar nici n-a Fost chiar încântat . — Nu te puteai aştepta la aşa ceva. Hannah privi cu compasiune chipul palid al nepoatei, Draga mea, îţi poţi ; imagina ce şoc trebuie să fi • fost •psritru Valerîe ? Nimeni din vale nu ştia că ai un fiu. Şi cei din familia • tiangton• îl privesc pe Piers ca pe unul dintre ai lor. Abby îşi termină ceaiul şi împinse ceaşca spre mătuşa ei să^i mai toarne, — Cred că ai dreptate. Dar în acele momente nu eram conştientă decât de faptul că Piers mă privea de parcă; ar fi vrut să mă'omoare. — De... Ai pus paie pe foc, mi, draga mea? Vreau să spun că o fostă soţi* este: una şi un fiu vitreg este alta. • Abby .ridică dîp umeri — Piers nu l consideră pe Matt drept fiu] său. Cred că i-a spus asta domnişoarei Langton îndată ce am coborât din maşină.
49
INCERTITUDINI
— Dar eel-|>u|inf n-a mai trebuit să .aştepţi autobuzul, spuse tt^ţtjşa ei pe un ton sec, -Maşina lui-Piers ered ^că a;tost mai-comoda, j — Fresypun jca da. /Ridică din nou vdin umeri, Dar a •fost cea mai alunga călătorie din viaţa mea. Nta -vorbit nimeni, nici chiar Matt. Poate că regreta ceea ce făcuse, în otiee ©az, ?am stai toţi ca nişte manechine, aşteptand rsă^jungem ia d^iinajţie, — Şi Piers nu te-a întrebat ce faci ? De ee ai venit aa4ci ? — Nu in n^şină,.Nu-mi amintesc nimic dince a spus, . numai t ostilitate lui. A iost.&igrozitor, — să recunoşti că nu se întâmplă |n fiecare zi ca un băiat să apară în faţa logodnicului tău şi să pretindă că este tatăl lui. — Ifu, bineînţeles. .Abby chicoti Presupun că a fost destul de>amuzant, zău. Aş fi dorit însă să nu se fi m târnplat.. — Nu-i foimic. .Hannah «puse ceşti ie-.alaiuri .şi o t privi m . căldură. Nutţi închipui cât de mult mă bucur că ăi ivenit; Casa a fost atât ae;pu$tie de tfântl tu nu mai stai aici ' Abby o lăsă s-o ia .de mâna şi se uitară cu afecţiune una ia alta, — :Şi
/
28
ANNTE MATHEÎt
— Nu te nelinişti. Ştiu ce vrei să spui. Gă nu mă pot aştepta ca o pensiune pentru bătrâni, cum. este Rosemount, să asigure spaţiu pentru loate vechiturile pe ca re locatarii ^săMe-au strâns de-a lungul anilor. — Vorbeşti de parcă ar fi o închisoare, mătuşă; Hannah ! —' Pentru mine va fi. Abby, nu-ţi dai seama? Nu poţi înţelege ? Am trăit. în căsuţa asta aproape toată viaţă şi nu vreau s-o părăsesc acum. / — Atunci vei avea nevoie de o infirmieră... sau de o menajeră. Cineva care să aibă grijă de tine.., — Nu vreau o străină la mine în bucătărie, o întrerupse bătrâna vehement. Nu vreau nici o femeie care să-mi dicteze ce "să fac la mine în casă. — Dar, mătuşă Hannah .. 1 — Nu are rost, Abby, Hotărârea mea este luată. Şi dacă ai venit până aici ca să mi-o schimbi, să ştii că-ti pierzi timpul. Abby clătină din cap, — Doctorul Willis mi-a spus ca nu trebuie să stai singură. . * --7 Atunci să vii tu aici, spuse mătuşa categoric. Şi nu văd nici un motiv de ce n-ai veni, acum când tu şi Piers urmează să divorţaţi. întoarce-te la Rothside, Abby. Te angajez eu. Şi Matthew va avea ocazia să-şi. cunoască originea. — N-aş putea ! Abby era îngrozită. — De ce n-ai putea ? O, ştiu, datorită serviciului pe care I ai. Ei bine, o să am eu grijă să nu fii în pierdere. — Nu este asta. . — N u ? Hannah se încruntă Te-âi plictisit să lucrezi ia Londra ? — Nu. Abby ezită De fapt, Bourne Electronics îşi încetează activitatea. — Da ? Hanah păru încântată. Atunci este cât se poate de bine: Problemele tale sunt rezolvate. — Nu, mătuşă Hannah. — De ce nu ? Abby lăsă ochii în jos. — Familiei Roth nu i-ar conveni şi ştii bine asta
INCERTITUDINI
49
Hannah strâmbă din nas. — Ei şi? De când trebuie să ţii cont de ce crede familia IJoth? — O, mătuşă Hannah! Abby o privea neputincioasă. IN-aş putea să-i fac asta lui Piers. , '. — Ce să-i faci ? Hannah părea să-şi fi pierdut răbdarea. De când trăieşti în sud ai devenit moale, fato l iNu te mai recunosc. Ai uitat ce ţi-a făcut Piers? Este Matthew fiul lui sau nu ? — Ştii bine că este. —: Vezi? Nu crezi că este timpul sâ se confrunte cu acest adevăr ? S-a eschivat destul până acum. — Nu vreau nimic de la el, spuse Abby repede. — In regulă. Hannah ridică din umeri. Aş fi ultima persoană care să încerce să te convingă. Dar ai lăjsat totul să fie cum vrea el, nu-ţi dai seama ? Unde este spiritul tău de luptă ? Ce ai de pierdut ? — N-aş. putea să fac asta. Abby se ridică de la masă şi se duse la fereastră, uitându-se la grădiniţa din spatele casei. Era foarte neglijată. Acolo unde odinioară fusese o grădină de legume şi flori, acum creşteau numai iarţ)ă şi bălării, sufocând tufele de trandafiri oare reu-< şiseră să supravieţuiască. Mătuşa era evident prea bă-< trână ca să mai aibă grijă de ea şi Abby. căreia îi lipsea mult o grădină de când se mutase în apartament, ar fi dorit să stea mai mult timp aici. Se ridică şi Hannah de la masă şi, abandonând eforturile de a o convinge, spuse : • — Ce ar vrea să mănânce tânărul nostru de sus ia micul dejun? Am ouă şi costiţă de casă, pâine şi unt din belşug. — O, sunt sigură că nişte pâine prăjită cu marmeladă este suficient, Se forţă să zâmbească. Eu mă duc să mă îmbrac. — Foarte bine. Dar tu ? Să nu-mi spui că nu mănânci nimic la micul dejun. — Păi, de obicei, nu mănânc, recunoscu Abby şi. văzând expresia neliniştită de pe chipul mătuşii, se răzgândi. Am să mănânc totuşi nişte pâine prăjită, dacă se poate.
30
ANNE MATHE&
' — Pâine prăjită ! pufni bătrâna, luând o pâine rffmasă. O farfurie cu şuncă şi ouă ar pune puţină carne pe tine. Eşti numai piele şi os, ştii asta ? Abby clătină din cap resemnată şi o luă în sus pe scări, Iniţial casa avusese două dormitoare şi, când ea venise să locuiască la mătuşa Hannah, unul dintre dormitoarele mai mari fusese împărţit într-o cămăruţă şi o baie. Matthew dormea acum in camera cea mică. Când băgă uşurel capul pe uşă, Matthew dormea încă, cu capul acoperit pe jumătate de cuvertură. Era clar că trauma provocata de întâlnirea cu tatăl său, în seara trecută, nu-1 marcase atât de puternic cum se întâmplase cu mama lui. închise cu grijă uşa şi-1 lăsă să doarmă mai departe. Apa era încă rece în cazan şi trebui sâ se spele cu ea aşa cum era, Se îmbrăcă într-o bluză crem din fibre sintetice, dar care'parcă a r i i fost din mătase şi cu o pereche de blugi. îşi pieptănă părul drept şi lung până la umeri până începu sâ strălucească şi cobori din nou, fără să-şi mai bată capul să se machieze. Mătuşa Hannah aprinsese focul la bucătărie. — Ca să încălzim apa, îi explică ea lui Abby în timp ce aceasta arunca o privire pe fereastâ la cerul albastru promiţător, Sfi nu pot totuşi să te- conving sa mănânci un ou ? Abby £âmbi. — Nu te laşi de toc, spuse ea. în re-gulă, o să mănânc un ou. Dar cu condiţia să mănânci şi 'tu unul. — Bun. In timp ce Hannah se întoarse să ia tigaia din cui, se .auzi un ciocănit la uşă care-o făcu să tresară. Era cineva.la uşa din spate şi Abby ridică surprinsă-din sprâncene, uitându-se spre mătuşa ei care-şi ştergea mâinile cu şorţul. Probabil că este băiatul de ia fermă care vrea să ştie dacă mai am nevoie de ouă, spuse Hannah traversând camera şi apoi dându-se câţiva paşi înapoi când văzu cine era vizitatorul. Piers ! exclamă ea, provocându-i furnicături alarmate în tot corpul lui Abby. Ei poftim, intră, intră ! Totdeauna te scoli aşa de dimineaţă ?
INCERTITUDINI
31
— Numai când este nevoie. Intră în bucătărie dominând încăperea cu statura lui impozantă. Bună dimineaţa, Abby. Constat că şi tu te scoli devreme. Abby rămase unde era, la masă. Nu avea încredere că o vor ţine picioarele dadă ar fi încercat să se ridice, dar asta n-o împiedica să-1 privească pe Piers, iar în rninte să-i reînvie amintirile trăite cu o seară în urmă. Nu părea deloc schimbat, cu excepţia faptului că poate era mai lat în spate. Totuşi, corpul lui atletic părea să nu aibă nici un pic de came în plus. Hainele îi cădeau la fel de bine ca întotdeauna, lăsând să i se ghicească muşchii puternici. Părul era mai scurt faţă de cum fusese odată, îi ajungea până Ia gulerul cămări, lins, neted şi negru ca pana corbului, Faţa îi era mai aspră, ochii mai adânciţi în orbite, dar la fel de neobişnuiţi, strălucirea lor nelăsând să i se citească expresia. Nasul era puternic şi proeminent, pomeţii înalţi şi inguştî, iar gura, acum dreaptă şi fermă, nu mai exprima senzualitatea de altădată, La treizeci şi şase de ani, Piers Roth era evident cu mult mai atrăgător decât fu^ese la douăzeci şi trei, când ea începuse .să lucreze la el, şi brusc îi trecu prin minte cât de nedrept era că el se eschivase de la obligaţiile lui atât mult timp Cum ea nu-i răspunse, Piers se întoarse spre Hannah şi-i zâmbi politicos. — După cum probabil bănuiţi, domnişoară Caldwell, am venit s-o văd pe Abby. Dacă nu vă supăraţi, aş putea să vorbesc cu ea... între patru ochi ? — Nu mă supăr deloc. Hannah se uită la Abby să vadă dacă'este de acord. Puteţi merge în salon. Sunteţi absolut singuri acolo. Abby era tentată să refuze să stea de vorbă cu el, după tăcerea lui din seara trecută, dar întâlnind ochii mătuşii sale îşi dădu seama că dacă ar face o scenă ar supăra-o pe bătrână. Era o încăpere răcoroasă, deşi afară era destul de cald. Ferestrele erau orientate spre nord şi soarele pătrundea foarte rar, totul părând umed şî părăsit. Ca grădina, se gândi Abby, fără legătură, încercând să nu se lase afectată de perspectiva discuţiei care urma să aibă loc.
V
32
ANNE MATHER
Se dădu într-o parte ca să-1 lase să intre în cameră, dar e] rămase politicos pe loc până ce ea intră. Abby, traversă încăperea şi se postă în faţa scaunului, tremu-j rând puţin, nu numai din cauza frigului, şi îşi încrucişă braţele la piept, Piers închise uşa după el şi, sprijinindu-se cu: spatele de aceasta, începu să se uite prin camera mică şi demodată ; o sofa cu 'speteaza înaltă şi scaune, multe măsuţe şi bibelouri peste tot; era un salonaş victorian tipic şi ea şe întrebă la ce se gândea în timp ce privea In jur. îşi amintea oare când intrase prima oară în această cameră, în seara în care mătuşa Hannah se găsea la Cornish, în vizită lâ o soră bolnavă ? Sau îşi amintea cum făcuseră dragoste în faţa şemineului, după ce mătuşa se dusese ia culcare? Camera avea amintiri, amintiri pe care ar fi preferat să le uite şi se mută de pe un picior pe altul neliniştită, în timp ce ochii lui se îndreptau spre ea. — Ştii, bineînţeles, de ce am venit, spuse el fără bunăvoinţă. Poate vrei să-mi spui ce ai urmărit cu scena de aseară. De unde ai ştiut că vin la gară la trenul acela ? Ţi-a ,spus mătuşa Hannah ? Dacă este aşa, aş vrea să ştiu de unde a aflat. Abby inspiră adânc, dându-şi seama că nu va câştiga nimic dacă-şi pierde cumpătul, — Fie că crezi, fie că nu, dar erai ultima persoană pe care mă aşteptam s- o întâlnesc. Sau să vreau s-o văd. După cum ştii, mătuşa Hannah a fost bolnavă. Doctorul m-a rugat să încerc s-o conving cât de periculos este să stea singură. Acesta este singurul motiv pentru care mă aflu aici. Piers miji ochii, cu genele lui dese ca ale unei fete, ascunzându-le expresia. — O simplă scrisoare n-ar fi fost la fel de eficace şi mai puţin costisitoare ? — Poate. Dar ţin mult la mătuşa Hannah, este singura persoană căreia i-a păsat într-adevăr de mine. O tresărire de nerăbdare traversă figura lui Piers la auzul cuvintelor ei. — De ce ai adus băiatul cu tine? Ceai urmărit? Abby îşi ţinu răsuflarea.
INCERTITUDINI
49
— Este fiul meu, Piers. Şi s-ar putea să fie ca un ŞOQ pentru tine să afli că şi ţin la el. — Nu l-ai putut lăsa cu cineva ? Cu cineva mai apro-» piat, eventual. — Dacă te gândeşti la un bărbat, spuse ea mânioasă, atunci mă tem că trebuie să te dezamăgesc. Eu şi Matt locuim singuri. Piers ridică din umeri. — Dar cu siguranţă că ai prietene, — Asta este treaba mea. începea să se enerveze, fără voia ei. Şi de ce să nu~l fi adus aici pe Matt? Aici este locui lui. Ochii lui Piers fulgerau de dispreţ. * — Deci, asta i-ai spus ? — Nu i-am spus nimic, rosti ea pe nerăsuflate. — I-ai spus că sunt tatăl lui. Păi... şi eşti! Piers strânse din buze. • — O, te rog ! Hai să lăsăm baltă chestia asta. Răsufla greu. Faptul rămâne, i-ai spus cine sunt, m-ai arătat Altfel de ce ar fi venit alergând după mine şi să ne pună într-o situaţie jenantă pe mine şi pe Val ? — N-a fost aşa! Abia se stăpânea. Era atât de sigiiaţ pe el, atât de arogant. Şi o mai irita şi faptul că el vorbise aşa de posesiv despre cealaltă fată. Am fost pur şl simplu şocată, continuă ea. Totul s-a întâmplat în mod neaşteptat. Nu i-am spus lui Matt cine eşti. Nici n-a trebuit, el a ghicit, cum să anticipez ce avea să facă ? Piers îşi înfundă mâinile în buzunarele sacoului de catifea neagră, în care era îmbrăcat — Vrei să spui că a văzut un bărbat complet străin şi a ghicit că este tatăl lui"? o întrebă caustic. Acordă-mi cel puţin beneficiul unei minciuni inteligent^ Abby, te rog» — Ticălosule ! Abby se uită furioasă la el. Crezi că am vrut să ştie că tatăl lui 1-a renagat ? Crezi că l-aş fi lăsat să rişte să te faci că nu-1 cunoşti ? Până acum doi ani a crezut că eşti mort! Aş fi 4or\t să'mai creadă acest lucru. Piers o privi sceptic. '
34
A N N E MATHER
— <3e naiba spui? Că a descoperit aşa ^leoda^ă că suntem rude ? — A citit scrisoarea pe mr-e o primisem de la mătuşa Hannah, declară ea răspicat. A văzut manete tău în ea şi a constata! ci este acelaşi, nume de pe certificatul In! -de naştere. Ha « t e prost, să şti!. BosibiEialea ca eu să cunosc doi bărbaţi cu numele de Piers este destul âe puţin probabilă, nu crezi ? ™ Şi atunci i-ai spus ^eraktniea ta. I Abfcry era Irafîgnafcă. Nu i-am «pa» nici o, versiune. I~arn explicat par şi sănsplu că... că mariajui nostru n-a rezistat Că nu eram făcuţi unul pentra altui, — Presupun că nu este nici o legătură între scrisoarea mea de divorţ şi apariţia ta aici ? — Nu* JPiers scoase un sunet ciudat care putea să ăe ori o confirmare, ori o batjocură, şi se duse la fereastra. Dincolo. de grădina mătuşii Ilann'ah, pe drum, era parcat un Mercedes break cenuşiu, cu o linie elegantă roşie pe latei, strălucind puternic în soare. Alt vehicu! al familiei Roth, se gândi ea, care nu~şi dorea decât ca el sa plcce. Familia Roth cfeltuia mai mult pe maşini wtr-uîu vn decât dispuneau ea şi Matthew oa să trăiască. € e ştie băiatul despre mine ? întrebă pe neaşteptate Piers,stând în continuare cu spatele Ja ea. Presupun eă-şi închipuie că eu sunt de vina că mariajul nostru a eşuat. ™ De fapt, Matt mă condamnă pe wne, îi spuse Abby supărată. Asta ar trebua să-ţi facă plăcere. Ironia soar.ei ! Piers se întoarse. — Nu-mi îace plăcere deloc, spuse aspru. Băiatul este al. tău. De ce nu-i spui adevărul? Deşi poartă numele meu, nu este fiul meu ! — Pentru că n-ar fi adevărat! O, de ce nu pleci o data, Piers ? Nu te doreşte nimeni aici. Fii linîştft, o să am grijă ca Matt să nu te mai deranjeze. De altfel, mâine p'ecam. — Plecaţi? Piers veni până în mijlocul camerei. Era atât de aproape încât putea să-i simtă căldura trupului şi arogi a obişnuită a ţigărilor de 4foi pe care încă le pre-
mCEHTîTÎJBfNI
r
30
a. Te cred când spui că nu te aşteptai să mă întâlneşti gări» reluă e l Consider că a fost un incident nefericit şi-ţi sugerez să uităm amândoi os s-a întâmplat Daci. el se aşteptase ca vorbele Iul blânde s-o liniştească, se înşela amarnic. — C e amabîl eşti! exclamă ea incorda-tă, mult prea conştientă de apropierea Iui ş$ nemulţumită de propriile reacţiî. Nu mă trata cu aerai acesta' de superioritate, Piers, mi am nevoie de aşa ceva. Du-te şi cere-ţi scuze domnişoarei Langton. Are nevoie de ele, eu nu am. — Nu-mi ceream scuze î OcMi lui căprui luciră puternic şi feroce, ca ai unui motan la pândă. Deşi sunt pregătit să accept că nu aveai cum să ştii că venisem bo aştept pe Val la gară, cred totuşi că a fost o nebunie să-1 aduci pe băiat aici, mai ales în acest moment, ştiind că va fi curk>s în legătură cu mine. — în acest moment ? Ce vrei să spui cu asta ? — Vreau să spun, când divorţul este în curs. — Matt nu ştie nimic despre divorţ, — : Eşti sigură ?. Piers se uita fix la ea. Abby începu să se gândească dacă nu avea cumva dreptate. In afara întrebărilor iniţiale, Matt nu mai manifesta interes faţă de cealaltă scrisoare şi abia acum se întreba dacă nu cumva găsise scrisoarea tatălui său şi o citise, ca şi pe cea a mătuşii Hannah. Clatină din cap puţin încordată, incapabila să nege sau să-i confirme suspiciunile, — Nu cred că ştie, spuse în cele din urmă. Dar chiar dacă ar şti, cu ce schimbă asta lucrurile? — Cum poţi să mă întrebi aşa ceva? Piers inspiră adânc. .Pentru numele lui Dumnezeu, Abby, băiatul crede că sunt tatăl lui ! — Şi ? — Doamnei Nu înţelegi ? Nu contează ce credem tu sau eu, ci ce crede el. Vrei să sufere ? — Şi ce-ţi pasă ţie ? — îmi pasă de orice copil într-o situaţie similară. Abby, trebuie să-i spui adevărul. Băiatul este destul de inteligent Va înţelege. Abby nu se mai putu abţine.
ANNE MATHER
Asta crezi ? Chiar asta crezi ?! îl fulgeră cu pri~ virile ochilor ei verzi. Pedant infatuat ce eşti! Cum îndrăzneşti să vii aici şi să-mi ţii lecţii despre un copil a cărui existenţă ai ignorat-o aproape doisprezece ani!( Vrei să te cred că-ţi pasă dacă suferă sau nu? Ce re-j muşcări vei simţi când eu şi Matthew vom dispărea definitiv din viaţa ta ? Ce comod a fost să pretinzi că Matthew nu este al tău ! Şi nici n-a mai trebuit să^mi dai vreun ban pentru întreţinere. Mai bine uită-ne cu desăvârşire. Fălcile lui Piers se încleştară/ — -Nu~i adevărat. Ţi-am trimis bani.,. — Şi eu i-am trimis înapoi, i-o tăie ea cu dispreţ. N-am nevoie de mila ta. — Nu -a fost milă. — Atunci, ce â fost ? Abby descoperi că el se afla în defensivă şi se bucura. Ai făcut-o ca să-ţi salvezi conştiinţa? îl luă peste picior. O încercare pentru a dovedi că ceea ce doream cu adevărat erau banii tăi ? Sau o modalitate de a-ţi potoli acele sentimente de vinovăţie pe care ri-ai reuşit să le îndepărtezi ? — Nu ! Cu faţa schimonosită de intensitatea emoţiilor pe care le încerca, Piers o apucă de braţ şi o smuci spre el. Crezi sau nu, unul din noi a avut totuşi puţină decenţă, îi spuse tăios. Degetele i se înfipseră adânc în carne. Egoisto ! Când te-ai gândit la altcineva decât la tine însăţi ? Abby ridică mâna şi-1 plesni cu putere. A fost o reacţie instinctivă la ce-i spusese ei, un impuls necontrolat pe care-1 regretă imediat. îngrozită, se uită la urmele albe pe care degetele ei i le lăsase pe obraz şi simţi cum el 1 se stăpâneşte să nu răspundă la fel. — Trebuia să mă fi aşteptat la asta de la t i n e , zâmbi el şi, timp ce câteva secunde agonizante, ea crezu că avea să se răzbune. Piers o strânse şi mai tare de braţ, trăgând-o mai aproape de el, încât îi simţea muşchii coapselor încordaţi lângă şoîdul ei. El respira gâfâit şi printre buzele întredeschise i se vedeau dinţii albi şi egali, iar răsuflarea i se amesteca c\i a ei, caldă şi dulce. Nu-şi putea dezlipi ochii de ai lui,
INCERTITUDINI
37
parcă vrăjită de strălucirea lor sălbatică în care mocnea furia; O îimpungeau ca nişte suliţe, cruzi, nemiloşi şi plini' de.., dispreţ. Nu mai era sigură. In timp ce el continua s-o ţină strâns, căldura trupului ei îl invada şi expresia lui se schimbă, deveni mai feroce şi totuşi mai sensibilă, faptul că era femeie fiind mai puternic decât repulsia pe care i~o provoca. — Ar fi trebuit să te omor ! murmură el, aplecându-şi capul spre ea şi buzele ei tremurânde se depărtară aproape involuntar. Avea s-o sărute, se gândi ea, fără să-i vină a crede. In ciuda faptului că o dispreţuia, că o ura şi că-1 înfuria, mai avea încă unele sentimente pentru ea şi picioarele ei se înmuiară când privirea lui se fixă asupra gurii ei, Şi apoi îi dădu drumul. Pe parcursul unei secunde, speranţa ei oarbă că el o va atinge deveni o slăbiciune de neiertat şi se dispreţui profund în timp ce el se îndrepta spre uşă. Când ajunse la uşa, Piers se întoarse şi, cu mâna pe f clanţă, o privi cu dispreţ. — Sper să nu fie nevoie să te mai văd, îi spuse el, orice urmă de emoţie pe care Abby îşi imaginase că o văzuse pe chipul lui dispărând complet./ Ai dreptate, xn~am bucurat de naşterea copilului pentru a scăpa de o Îegătură imposibilă. Căsătoria noastră a fost o farsă de ia bun început. Poate că ar fi trebuit să-ţi spun adevărul înainte de a mă însura cu tine. Poate că sunt de condamnat pentru asta, dar de unde să ştiu atunci ce târfă ahtiată după sex eşti şi cât de puţin timp va trece până să te dai de gol ?! ,
AHHKE MATHER
*t
CAPITOLUL III — Mami ? . • Vocea neliniştită a Iui Matthew, din uşă, o alertă că nu mai era singură. Trebui să facă un efort ca să sş întoarcă şi să se uite la el, conştientă că pleoapele B erau umflate şi Jiindu-i imposibil să ascundă că plânsese. Trebuia însă să-i răspundă şi când se întoanrse îşi ţinea batista Ia naş. ' ^ — Te-ai sculat, spuse ea, deşi acest lucru era cât se poate de evident, constatând că bJtigii ii rămăseseră iarăşi scurţi, Ai dormit bine ? Mătuşa Haimab poate să-ţi ^ dea să mănânci dacă o rogi. — îmi fierbe două ouă, spuse Matthew, imxtândurser de pe im picior pe altul. Ce s-a întâmplat, mami? De ai plâns? Abby oftă şi puse batista deoparte. — O, ştii cum este, murmură ea, sperând sa-i dis-: tragă atenţia. Locuri vechi, amintiri vechi... — Tatăl meu a fost aici, nu ? spuse Matt cu hefcărt rare, trezind-o din letargia ei. I-am auzit vocea. M-a trezit. De ce a venit atât de devreme ? Abby făcu eforturi să găsească un răspuhs. — Tatăl tău este un om ocupat, reuşi ea să rostească în cele din urmă. Avea alte treburi mai târziu. — A venit în legătură cu ce s-a întâmplat aseară? L-ă supărat că l-am deranjat când era cu femeia aceea? — Mda, sigur că l-ai puş în încurcătură, răspunse plictisită. Hai să nu mai vorbim despre asta, Matt, Ai acţionat impulsiv, nu te-ai gândit ce faci. Sunt sigură
39
mcmTuvmm
•că tatăl tău şi -a dtet seama di* asta. Hai să uităm ce S-a întâmplat, ? — Să uit! Mu vremi deîoc să uit. Cel puţin, acum l-am cunoscut. Şi cred că i-a plăcut de mine. Desigur, cu femeia #îa proastă de faţă, n-am putut discuta cum trebuie, dar când îl voi vedea din nou:., — IXn nou 1 Matt, n-o să-1 vezi din nou. — De ce nu T Nu mă poţi opri sâ-l văd. Este tatăl •meu. De ce crezi că am dorit atât de mult să vîn aici ? După ce i-am <âtît scrisoarea, mi-am dat^ seama că a* putea fi ultima şansă pe care aş avea-o. — Ai citit scrisoarea tatălui tău? — De ce să n-o fi citit? întrebă ei cu un aer vino-, vat, cel puţin ţie formă. Nu mi-ai fi spus, nu-i aşa? Vrea să se căsătorească cu femela aia, Langfon.? — O, Matt. Abby clătină neputincioasă din cap. Aş vrea să încerci să înţelegi. Tată! tău vreai fie liber. Nu-l mai interesăm... nu-1 mai interesăm nici unul din noî * *
*
Matthew a apărut la ora prânzului, Hannah ii dusese micul dejun în cameră şi deşi se strâmbase la Abby când coborâse în bucătărie, mâncarea era complet consum ata. Abby. se simţi uşurată câncj îşi .văzu fiul şi se linişti când constată ca, din câte părea, suferinţa îi trecuse. Cu excepţia expresiei puţin morocănoase din priviri, când ş-a uitat la ea, părea acelaşi ca de obicei, răspunzându-i mătuşii când aceasta vorbea cu el şi mâncând cu poftă friptura şi plăcintă pe care ea le pregătise. Acum, ce aveţi de gând să faceţi după-amiază ? întrebă Hannah după ce Matthew terminase de mâncat a doua porţie de desert şi golise însetat paharul eu limonada. Abby ? i se adresă ea nepoatei. De ce nu vă duceţi să vă plimbaţi ? Sunt sigură că lui Matthew i-ar plăcea să viziteze satul. _ • ' Abby întâlni 'privirea inocentă a bătrânei cu un sentiment de frustrare. Nu~şi pierdea timpul deloc, se gândi ea, ştiind foarte bine care-i era scopul. Voia ca Abby să
ANNE MATHER
40
vorbească cu Matthew despre mutarea la, Rothside. Voia ca ea să-i spună că în felul acesta vor avea un cămin permanent iar ea, nu va mai fi nevoită să-şi abandoneze casa, acum sau în viitor. — Nu ştiu, începu Abby. Ochii îi oglindeau nehotărârea, dar Hannah era de neclintit. — Duceţi-vă, duceţi-vă, spuse ea. Spăl vasele .astea apoi stau la orizontală o jumătate de oră. Doctorul Willis mi-a spus că trebuie să mă odihnesc. în fiecare dupăamiază şi ştii cum sunt doctorii aceştia tineri. Matthew ? Abby se întoarse spre fiul ei,. aşteptând u-se ca el să-i refuze invitaţia, numai că el n-o refuză. — De ce nu ? zise el, cu o privire insolenta. Dacă e să plecăm mâine, să profităm din plin. Abby oftă, dar nu discută în contradictoriu cu el. In schimb, ii spuse să se ducă să se pregătească, în timp ce ele vor strânge masa. — 'IVIă descurc şi singură, spuse Hannah când ea insistă să o instaleze în fotoliu lângă foc şi începu să spele vasele. — Dacă vrei să stau aici, va trebui sâ mă laşi să-mi plătesc întreţinerea, spuse Abby pe un ton sec şi Hannah "se uită la ea neîncrezătoare în timp ce se îndrepta spre chiuvetă. — Vorbeşti serios ?? exclamă ea şi Abby îi aruncă! o privire peste umăr. , — Dacă Matt este de acord, recunoscu ea, reluându-şi treaba. Nu-ţi promit, dar, cum orice altceva nul mi-a reuşit, sunt pregătită să încerc. *
\*
*
1
Abby încercă să abordeze subiectul cu Matthew, după. ce părăsiră casa. Era o după-amiază frumoasă, deosebit de călduroasă pentru acea perioadă a verii. Se simţea mîro<< de cereale şi fân proaspăt cosit şi o mulţime de alte mirosuri de ţară, iar chemăriie păsărilor ce le zburau deasupra capului se amestecau cu măcăitul răţuştelor din iaz. *
INCERTITUDINI
49
Matthew a tăcut o vreme după ce au plecat de ia 4 oasa mătuşii Hannah, fără să dea; atenţie priveliştii din (jur. Abby se întreba dacă înregistrează frumuseţea locurilor sau este complet imun la ele. Părea că se gândeşte ia ceva şi, judecând după expresia figurii lui, parcă nu era încântat de ceea ce vedea în jur. . — Când eram mică, mă jucam cu bărci de hârtie pe acest eleşteu, se aventură Abby sperând să-i trezească interesul, dar Matthew rămase impasibil. A v e a m numai trei ani când am venit ăici să locuiesc împreună cu mătuşa Hannah. Nu-mi mai amintesc deloc de Newcastle. Matthew nu răspunse şi continuând, Abby arătă spre o clădire de piatră cenuşie. Aici am mers la şcoală până ce am trecut la gimnaziu la Alnbury, Pe un teren din apropiere, câţiva copii jucau crichet, dar s-au oprit când Abby şl'Matthew au trecut pe lângă ei, uitându-se, desigur, cine erau, se. gândi Abby încordată. Probabil că le cunoştea părinţii, se gândi ea. Cei din generaţia ei erau toţi căsătoriţi şi aveau familii, şi copii aproape de vârsta lui Matthew. Puţin mai departe se aflau magazinele satului şi poşta, iar mai încolo sfe vedea clopotniţa bisericii Mântuitorului. Era biserica unde ea şi Piers se căsătoriseră şi Abby ocoli la distanţă casa parohială din apropiere, temându-se că reverendul Armstrong va apărea şi o va recunoaşte. Ar fi fost stânjenită să i-1 prezinte pe Matt. încă nu se obişnuise cu ideea de a le spune oamenilor că era fiul lui Piers şi se întreba dacă mătuşa -Hannah îşi dădea cu adevărat seama cât de stânjenitor era. Oamenii s-ar putea să n-o creadă şi dacă doamna* Roth îşi impusese punctul de vedere, cu siguranţă n-o vor crede, îşi luase o sarcină formidabilă şi se întreba cu destule temeri dacă merita ! — Unde locuieşte tatăl meu ? întrebă brusc Matthew. întrebarea lui o surprinse şi Abby îşi umezi buzele. — Puţin în afara satului, spusq în cele din urmă. Locuieşte la conacul Rothside. Familia Roth â dat numele satului. — Aşa am bănuit, şi eu. Şi unde este conacul Rothside ?
43
AMME* MAYHga
Vbby ezita., — De c e vrei sa ştii ? — Este secret ? — Nu. nu este deloc secret, dar aş vrea sa-ml ras- • punzi. Matthew "se strâmbă. — Nu-ţi face griji, n-o să intru fără permisiune pe jroprietatea lui, Voiam numai să ştiu ceva despre el, unde ocuieste, despre bunicii mei. - Nu aL. bunici. Ai o bunică, hiama tatălui tău, doamna Roth. — Cum e ? Matthew se uita cu interes la ea şi Abby se gândi că era o adevărată ironie faptul că mama Iul Piers trezise atâta interes In copilul pe care încercase cu toate mijloacele să-1 distrugă. — Păi e... normală, răspunse ea, inJundând.u-şi mâinile adânc în buzunarele blugilor. Are peste şaizeci de ani, presupun, şi ultima oară când.am văzut-o arăta foarte bine, cu păpul cărunt, şi era foarte elegantă, li place să călătorească^ sau i-a plăcut. Din cele spuse de mătuşa Hannah, îşi dedică cea mai mare parte a timpului pentru binele comunităţii. Activităţi în cadrul bisericii, opere de caritate, Genul de lucruri pe care te aştepţi să le facă cineva ca ea. — Sunt bogaţi? Matt era evident intrigat şi în locul aerului lui nefiresc de detaşare începu să-şi facă IOQ interesul Bănuiesc că ai locuit la ccmac, nu ? adăugă el, după ce se gândi puţin, Şi eu am locuit acolo ? — Nu. Abby simţi cum i se aprind obrajii. O, uite, nu-i o coţofană ? spuse ea mergând înainte. Clătină din cap ca şi când ar fi fost cea mai importantă chestiune. La Londra nu vezi niciodată coţofene. Matthew mi răspunse şi după 'cum mergea cu umerii aduşî şî târânrîu-se după ea, putea să-şi dea seama că era dezamăgit de răspunsul ei. Uitându-se la eî, se întrebă pentru a nu ştiu câta oară dacă ceea ce avea să facă era cel mai bine pentru el, clar, dacă mătuşa judeca corect, nu avea nici ur>-drept să 1 lipsească de posibilitatea de a-şi găsi adevărata identitate.
f
INCERŢI T UJDINI
4a
— Matt-, Vorbise încet, dar el trebuie s-o fi auzit pentru că ridică ochii şi o fixă cu o privire plină de resentimente. Matt... Era extrem de dificil să ştie exac$ cum să-i spună ceea ce avea de spus, dar în cele din ur~ ană se hotărî să-1 abordeze direct. Mătuşa Hannah mi-a sugerat că poate ar fi bine să venim să stăm o vreme aici cu ea. Expresia lui Matt se schimbă brusc. — Să venirn să stăm cu ea ? repetă el Vrei sâ spui pentru -weekend ? — Mu. îşi alese cuvintele cu grijă. Să venim... să locuim aici. Pentru un timp, oricum. — Să locuim la mătuşa Hannah ? Matthew părea nesigur acum, şi ea continuă cu hotărâre : — După cum ştii, doctorul ei consideră că n-ar trebui să stea singură, mai ales la vârsta ei şi cu inima care i-a slăbit. De fapt,, dacă-ţi aminteşti, ai propus ceva similar când eram acasă. Ai întrebat de ce nu poate veni mătuşa să locuiască, cu noi. Ei'bine, a fost, rândul ei să ne invite. Ne-a-rugat să ne mutăm noi la ea. — Să plecăm de la Londra ? Matt Încerca în mod vă^ dit să facă faţă situaţiei şi ea încuviinţă din cap. — Nu este o idee chiar atât de rea, adăugă ea. Vreau sa spun că oricum îmi pierdeam locui de muncă. Apartamentul va fi foarte scump pentru»noi şi nu va fi uşor să găsesc un serviciu. Matthew se încruntă. — O să: locuim în casa mătuşii Hannah ? — Desigur, — Nii este prea mare. Nu este pentru trei persoane. — Casa nu este prea mare, într-adevăr. Dar ne putem descurca.. — Şi v a trebui să merg la şcoală aici ? — Da, fireşte. Abby făcu o pauză. Te vei duce la gimnaziul din Alnbury, despre care ţî-am vorbit. Cred că este un autobuz de şcoală care ia copiii din satele din jur. Gura lui Matthew se contracta. — Tatăl meu a mers ia şcoala asta ? întrebă el s u s picios.
44
ANN'E NUTIIEU
—. Nu. Abby oftă şi apoi, eu o notă de entuziasm în voce, întrebă: Ce crezi? Facem cum a spus mătuşa •Hannah ? Matthew se aplecă să ia un fir de iarbă, şi-1 mestecă între dinţi, uitându-se la mama lui, • — Tatăl meu ştie ? Obrajii lui Abby se îmbujorară. — Nu, De ce să ştie? Ceea ce hotărâm noi nu are de-a face cu el. — Acesta este satul iui? — Nu. Abby era îngrozită. S-ar putea ca familia Roth să fi fost printre primii proprietari ai aceştor locuri, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Nu vreau să spun că nu sunt bogaţi.,. — ...şi puternici, interveni Matt iritat, dar ea îl ignoră —-Rotsîde nu este proprietatea lor, Matt De fapt, nu se amestecă câtuşi de puţin cu localnicii. Prietenii lor locuiesc, în cea mai mare parte, în afara satului. — Şi cum ai ajuns sfi-1 cunoşti pe tatăl meu ? întrebă el, îndoielile lui Abby devenind şi mai puternice. — Vrei să ştii cu adevărat ? Matt, totul aparţine trecutului. A fost o greşeală. Chiar vrei să ştii ce fel de greşeală? —. Vrei să spui că eu am fost o greşeală, murmură el cu ostilitate şi Abby închise o clipă ochii, disperată. — Nu, spuse în cele din urmă, nu asta am vrut să spun, ci că mariajul nostru a fost o greşeală. Piers şi cu mii>e aparţinem unor medii diferite. N-ar fi trebuit să ne căsătorim. Nu aveam nimic în comun. — pecât pe mine, declară el cu perspicacitate. — Matt, ne-am despărţit înainte de a te naşte tu! — Atunci, poate că n-ar fi trebuit să vă despărţiţi, replică el agresiv. Aş fi avut cel puţin şansa să aleg cu ce părinte vreau să stau. Abby îşi pierdu răsuflarea. Matthew o făcuse să sufere de multe ori înainte, dar nu atât de mult ca acum, şi îşi întoarse privirea neputincioasă în altă parte, incapabilă să spună ceva în faţa unei logici atât de brutale. Trebuia să-şi revină ca să se întoarcă la mătuşa Hannah şi se simţi uşurată văzând că Matthew o luase
INCERTÎTUDXNÎ
înainte. Ajunsese deja la terenul unde se jucau copiii şi chiar în acel momer\t, mingea de tenis sări peste gard şi ateriză la picioarele lui. Matthew se aplecă şi luă mingea iar ea se bucura văzându-1 că participă şi el la joc. Dacă ar fi putut să devină şi el unul ca ei, un copil normal şi sănătos de la ţa'ră, ar merita orice durere pe care ar fi fost nevoită s-o îndure. Unul dintre copii^ un băieţel grâsuţ şi cu o claie de păr roşcat, se apropie de Matt şi-i ceru mai mult ca sigur să-i dea mingea înapoi. Matthew, care era cu un cap mai înalt decât el, ţinea strâns mingea în mână cât mai departe de copil. Apropiindu-se de ei, Abby îi zâmbi băiatului înainte de a-i vorbi fiulur'ei. * . — Dă-le mingea, Matt Ii ţii din joc. Matthew şovăi, examinând mingea ca şi când i-ar fi căutat vreun defect apoi, fără nici un cuvânt, o aruncă puternic, dincolo de copiii care-o aşteptau, până la iaz, unde căzu plescăind. Răţuştele se împrăştiară imediat, ieşind legănându-se din apă, scuturându-şi penele şi măcăind în semn de protest. Pe figura lui Matthew apăru un zâmbet de pură satisfacţie. — La fix, remarcă el frecându-şi mâinile şi uitându-se cu un aer superior la băieţelul căruia aproape îi dăduseră lacrimile. ~ Răutăciosule ! Abby tremura de mânie, atât pentru ce-i spusese Matthew mai devreme, cât şi din c^uza ultimei lui dovezi de răutate. Nu eşti capabil să te joci normal ou nişte copii cuviincioşi, Du-te acasă şi la, tine în cameră I Până mâirfe nu vreau să-mi mai ieşi în cale I
ANNK MATHEft
-CAPITOLUL IV O clipă, ea crezu că Matthew o va înfrunta. Se imbujoră ca un rac şi% strânse puternic. pumnii. Dar apoi, ceva — o undă de respect pe care o mai avea-pentru şa — făcu să-i dispară brusc agresivitatea şi deşi avea un aer sfidător» o porni abătut spre casa mătuşii Hannah. Abby se redresă cu un efort şi se întoarse spre băiat, — Acum să mergem să vedem dacă putem să scoatem mingea, vrei ? Este o zi tocmai bună de bălăcit în iaz. Băiatul îi zâmbi şovăielnic şi buzele încetară să-i mai tremure. — De ce ne~a aruncat mingea In iaz? întrebă el, recapătă ndu-şi încrederea, cu o notă de indignare. N-o sâ mai sară ! Va fi plină de apă. — Să vedem, hai! Abby merse cu el spre iaz, conştientă că era centrul atenţiei tuturor privirilor. Observă un grup de femei strânse în faţa porţii unei case de cealaltă parte a terenului pe care se jucau copiii şi doi moşnegi şezând pe o bancă sub nişte ptomi. Toţi văzuseră fără îndoială ce .se întâmplase, gândi ea, aruncând o privire după Matthew Poate că ar fi trebuit să-i pună pe el să scoată mingea, pentru că el o aruncase în iaz, dar în momentul acela fusese prea înfuriată de comportarea .lui ca să se mai gândească la asta, Rătuştelc începuseră să se întoarcă în iaz şi copiii se luară după ea şi tovarăşului, şuşotind şi chicotind între ei, aşteptând cu nerăbdare să vadă ce se va întâmpla. Mingea ieşise la suprafaţă şi plutea pe apă la o distantă mica, dar atât cât să nu poate ajunge la ea. Ea găsi o creangă şi încercă în • zadar s-o ajungă ; dar ele
INCERTITUDINI
49
fiecare dată când se apropia de ea, mingea se mai m-ţ depărta puţin, — Vrei s-o scot eu 7 O fetiţă cu cozi . lungi, casţanii, îmbrăcată într-un tricou şi un şort, îşi scoase repede sandalele, dar Abby protestă imediat, Nu ştia cat de adâncă! putea fi apa şi ultimul lucru care-i trebuia în acel moment era să fie acuzată de vreo mamă înfuriată că pusese în primejdie viaţa fiicei ei. — O scot eu, afirmă Abby cu tărie, cutremurându-se lâ gândul de a intra în apa murdară a iazului. Se aplecă şi-şi desfăcu cataramele sandalelor şi apoi îşi suflecă blugii. Nu vă apropiaţi de mal, le strigă ea copiilor. Aveţi grijă să nu vă udaţi! Apa iazului era cât se poate de neplăcută, aşa cum bănuise de altfel. Picioarele i se înfundaseră în «mâluA scârbos şi se îngrozea numai când se gândea prin ce mizerie umbla. — Pot să ajut cu ceva ? — Tati! Cele două exclamaţii se auziră simultan şi fetiţa care se oferise s-o ajute se întoarse spre un bărbat scund şi roLuăt, cu umerii largi, îmbrăcat în nişte pantaloni de doc şi o cămaşă descheiată la gât. Mânecile cămăşii erau suflectate până la cot şi pe pantalonii crem se vedea o pată roşie de vopsea la genunchi. Dar avea un aer amuzat şi prietenos şi Abby fu recunoscătoare să vadă o figură deschisă. — Cred că mă descurc singură, răspunse ea destul de tristă, strâmbându-se când puse mâna pe minge. Gata, am luat-o! Dar îţi mulţumesc oricum pentru amabilitate. — Mi-a făcut plăcere. Bărbatul se aplecă să-i întindă mâna ca s-o ajute să urce pe mal. Cred că am venit prea târziu, dar vopseam şi a trebuit să mă spăl pe mâini. Se uită la picioarele el murdare. Iţi mulţumesc că l-ai ajutat pe copii. Li s-a atras atenţia să nu se apropie de îaiz. - ~ Nu a fost vina noastră, spuseră indignaţi copiii în cor şi .bărbatul ridică mâna ca să-i fafcă să tacă. — Sunt Sean Willis, spuse el. Şi dumneata trebui? i fii nepoata domnişoarei CaldwelL Te-am recunoscut upă fotografia pe care o are lângă pat.
S
48
ANNE MATHER
— Sean Willis ! Abby încercă să-şi şteargă picioarele pe.iarbă, darlărâ succes. Atunci eşti... ...doctorul mătuşii tale, interveni el vesel, in timp ce copiii începuseră să se îndepărteze. Mi-a spus că o să vii. Iţi sunt foarte recunoscător. — O ! Abby făcu un gest dezaprobator. Era ce] mai mic lucru pe care-1 puteam face. — Sper că ai avut ceva succes cu ea. Este absolut necesar s-o facem să asculte de raţiune. Abby se uită în jos la picioarele sale, întrebându-se de ce nu-i spunea pur: şi simplu că intenţiona să rămână la Rothside. Era sigură că o va aproba, dar nu era sigură că era înţelept ca ea şi Matthew să se mute acolo, Mai ales după această după-amiază. Mai ales după ce Matt se comportase atât de urât. Cum ar putea să stea acolo dacă lucrurile se înrăutăţeau în loc să se îmbunătăţească ? N-ar fi corect faţă de mătuşa ei, ca să nu mai vorbim de ceilalţi. — Ascultă... Sean Willis îi interpretase greşit tăcerea şi urâtă spre picioarele ei. Nu poţi să mergi acasă în halul acesta, îţi distrugi complet sandalele dacă te încalţi cu ele aşa cum eşti. Uite, casa mea este la doi paşi. Poate să meargă şi Miranda cu noi, astfel încât femeile acelea bătrâne să nu-şi facă o impresie greşită. Abby ridică privirea spre el. — Dar. soţia ta nu va,.. — Soţia mea este moartă, doamnă Roth. Din păcate, a făcut leucemie când Miranda -avea numai câteva luni. A m o menajeră, doamna Davison, care este o adevărată comoară, dar azi este plecată la Newcastle pentru cumpărături şi am încercat să mă descurc puţin singur, dar mă tem că nu am prea avut succes. Abby se lăsă convinsă. Oricum, avea dreptate, nu^şi putea pune sandalele înainte de a se spăla. Singurul obstacol, interveni atunci când ajunseră 1a drumul care jnconjura terenul de joacă şi care despărţea ,partea de iarbă de cărarea spre uşa casei lui — Trebuie s-o iei in braţe, ta ti, spuse Miranda. — De ce nu m -am gândit oare ia asta ? remarca Sea-a vesel. O luă pe Abby pe sus; înainte ca ea sa.poată pro-
t INCERTITUDINI
49
testa. Să dăm apă la moară bârfei. Vrei sâ te trec şi peste pragul casei ? — N u rnai este necesar. Abby insistă şi o lăsă jos pe poteca de ciment. Dacă vrei să-mi aduci un lighean cu( apă aici, aş putea să mă spăl în văzul tuturor. — Nici să nu aud de aşa ceva. Sean clătină vehement din oap. Şi, după cum mi-a spus mătuşa ta, nu eşti omul care să te formalizezi de puţină bârfă. Ai grijă că holul este proaspăt vopsit. Asta făceam când te-am văzut că intri în apă şi am crezut că vrei să faci baie. Casa era veche şi micuţă. De la uşă pornea un- hol îngust care ducea până în spatele casei şi, pentru că Sean vopsea, pe jos, în loc de covoare erau puse ziare, — Vino în vestiar, spuse el în timp ce fiica lui punea sandalele lui Abby la piciorul scării. Miranda, du-te şi adu un lighean din bucătărie. Ia şi unul din prosoapele pe care doamna Davison le-a pus la uscat. — îţi mulţumesc foarte mult, spuse Abby după câteva minute când ieşi din vestiar. Se simţea din nou curată. Apa iazului este într-adevăr foarte murdară. Mă mir că răţuşteîe •n-au murit până acum ! — O, nici nu ştii cât pot suporta raţele, remarcă Sean vesel, invitând-o în salon. Vino, am făcut nişte oeai. Mi-ai oferit o scuză excelentă ca să fac o pauză şi nu te las să pleci cu una, cu două. Şovăiala ei era abia perceptibilă şi intră înaintea lui în salonul confortabil pentru a descoperi că erau numai ei doi. ' .— Am lăsat-o pe Miranda să se ducă înapoi la joacă, declară el, invitând-o să se aşeze pe canapea, apoi luă ioc lângă ea. Acum faci tu pe gazda sau eu? Vreau şi lapte şi două bucăţele de zahăr, dacă te hotărăşti să intri în acţiune. Abby zâmbi şi atacă ceştile de pe măsuţa joasă din faţa ei. Erau frişca şi zahăr şi o farfurie cu prăjiturele pentru ceai, lângă un ceainic pântecos. Turnă cu grijă oeaiul ca să nu verse cumva pe suprafaţa lustruită a mesei şi după oe-i oferi una din ceşti, se lăsă pe speteaza canapelei, relaxându-se aproape fără să-şi dea seama.
50
ANNE MATHEffc
— Cât stai la Rothside ? o întrebă Sean, eervfndu-M .cu o prăjitură pe care o înmuie în ceai Sunt sigur că domnişoara Caldwell a fost încântată să te vadă. Mi-sţ spus că, de când ai plecat, cu ani în urmă, n-ai mai fosH pe aici. Aşa cum se exprimase el, suna îngrozitor şi ea sa strădui să-i explice. — £ste departe, încercă ea cu sfială. Dar mătuşa Hannah ra-a vizitat de câteva ori între timp. — Da, mi-a spus. Sean se încruntă. Presupun că este şi destul de costisitor. % . — Da. AVby renunţa să mai adauge ceva şi el schimbă subiectul, — Ai noroc că vremea este atât de frumoasă în acesft weekend. Când vremea este proastă, aici este înfiorător^ dar presupun că ştii asta, fiind de loc de aici Eu m-am născut şi am crescut în Hampshire, unde nu aveam extremele astea. Abby dădu din cap afirmativ. — Eşti de mult la Rothside, doctore ? — Sean, te rog, Da, trăiesc aici, stai să mă gândesc, aproape de zece ani. Bănuiesc că l-ai cunoscut pe doctor rul Morrison, Probabil că s-a pensionat curând .după ca ai plecat. — Da, Din nou, ea nu mai ştiu cu ce să continue conversaţia şi, considerând că-i datora o explicaţie despra cele întâmplate în după-amiaza aceea, li spuse despre Matthew, Nu ştiu ce 1-a apucat, murmură ea, termina .adu-şi ceaiul şi punând ceaşca jos. De obicei se înţelege uşor. cu copiii. Presupun că ar fi trebuit să-1 pun să scoată el mingea, dar am fost atât de supărată, încât l-am trimis urgent acasă. — L-am văzut. Este înalt pentru cei doisprezece sau treisprezece ani. — Are aproape doisprezece, răspunse ea, încordată. Este într-adevăr înalt pentru vârsta iui. Cîne-1 vede, se aşteaptă să fie mai mare. — E-ai făcut foarte tânără. — Aveam... nouăsprezece ani. Se ridică. Nu te mai reţin, doctore Willis. Ceaiul a fost delicios, dar trebuie să plec,
INCERTITUDINI 49
— în regulă, Sean se ridica şi ei şi ea constată că ia sandalele cu toc înalt era aproape cât el Totuşi lăsa, impresia că este mai înalt, probabil pentru că era corpolent. Se întreba câţi ani are. între treizeci şi cinci şi patruzeci de ani. De vârsta lui Piers de fapt, dar altfel nu era nici o asemănare între ei. Sean semăna mai mult cu Tristan Oliver, mai robust şi mai indiferent. Genul de bărbat pe care te puteai baza, gândi ea, îndreptându-se spre uşă. Onest şi de încredere. — Te mai văd până pleci ? o întrebă când ea ajunse Ia poartă. Domnişoara Caidwell spunea că rămâi pentru weekend. Mai eşti aici luni dimineaţa? — îmi pare rău, dar nu mai sunt. Ea ştia că trebuia să se întoarcă la Londra, chiar şi numai pentru a-şi pune ordine fn diverse treburi. Dar poate că ne vom revedea peste puţin timp. îţi mulţumesc pentru ceai, a fost exact ce-mi doream. — Eşti oricând binevenită. O conduse până la poartă, întoarce-te curând t. în timp ce traversa terenul de joacă, - ea descoperi că _ obrajii îi ardeau destul de tare. Era conştientă că Sean o petrecea cu ochii şi se opri o dată să se uite înapoi şi să-i facă un semn cu mâna. Privirile atente şi nedisimulate a celor din jur o împiedicară să repete gestul şi iuţi pasul către căsuţa mătuşii sale. % * . *
*
Abby îi spuse mătuşii Hannah că se răzgândise abia a doua zi dimineaţa. Nu se simţise în stare să vorbească despre asta cu ea în seara precedentă. Matt era îmbufnat în camera lui şi nervii ei erau la pământ din cauza comportării Iul insolente. Dar duminică dimineaţa nti mai putu să amâne şl, în timp ce curăţau cartofii pentru prânz, îl destăinui că se răzgândise şi nu & mal muta Ia Rothsicle, — Dar, Abby, ai promis! O privi cu lacrimi în ochi. Ai spus că o să încerci, doar n-o să-ţi oalei cuvântul. Dacă nu vii să stai aici, doctorul Willis o să mă trimită
52
ANKTE MATHER
Ia casa de bătrâni şi dacă plec de aici, nu rezist mal rmi!t de câteva săptămâni. Abby oftă. - Mătuşă Hannah, doctorul Willis nu este monstrul care crezi că este. L-am întâlnit. Ii povesti tot ce se în* tâmplase cu o zi înainte. Iţi vrea numai binele. Dacă insişti să rămâi aici, .atunci trebuie făcute alte aranjamente. — Ştiu, cineva care să stea cii mir^e, cum ai spus !, exclamă Hannah, ştergându-se la ochi cu colţul şorţului. O, Abby ! De ce te-ai răzgândit ? Nu ţi-ar plăcea aiciî Am făcut ceva ? Dacă mi-ai spune... — Nu este vorba de aşa ceva. .Abby se simţea groaznic. Nu lua aerul acesta jalnic. N-am spus că n-o să vin să te vizitez. Acum că am fost aici, 6 să mai vin, dar cred că ar fi mai bine pentru Matthew să rămână în mediul lui familiar. Nu s-ar acomoda aici. Aş cere prea mult de la el. Ii venea greu să plece, mai ales că Matt îi adresase câteva cuvinte de ieri după-amiază, Când Hannah i-a îmbrăţişat pe amândoi de plecare, abia îşi mai ţinea lacrimile. şi în timp ce taxiul alerga spre Alnbury, Abby era bucuroasă că Matthew nu vorbeav permiţându-i să-şi recapete calmul, • * *
.
*
în timpul săptămânii aglomerate care a urmat, nu s-a amintit nimic de motivele ei de a renunţa la intenţia de a se muta te Rothside. Matthew a mers la şcoală ca de obicei, şi ea avea. munca ei, deşi aceasta devenea din ce în ce mai_ puţină şi era convinsă că Trevor o mai ţinea numai din bunătate Cu toate acestea, a încercat să menţină aparenţele că totul era cum trebuia să fie, până când, zece zii® mai târziu, mica ei lume explodă. Fusese o zi ca oricare alta şi se pregătea să plece mal devreme de la birou, pe la trei şi jumătate, când apăru un poliţist în uşă. Doamna Roth ?
INCERTITUDINI
53
' Faptul că el îi ştia numele o descumpăni, dar refuză să intre în panică. Poate că Trevor luase legătura cu poliţia, avusese nevoie de ceva şi le spusese să ia legătura cu ea, oa secretara lui. Nu era nici un motiv sâ se alarmeze şi să tragă concluzii eronate/ — Da, răspunse ea, incapabilă să se abţină sâ-şd ducă mâna la păr. Vă pot ajuta cu ceva ? — Aşa sper. Poliţistul era tânăr şi relativ timid, dar evident hotărât să-şi facă datoria. Este vorba de fiul dumneavoastră, doamnă Roth. Este la noi la âecţie. EI şi încă doi băieţi au fost prinşi furând dintr-un magazin, în Marbury, I ^e tăiară picioarele şi căută cu febrilitate un scaun să se aşeze, în timp ce se uita cu ochii mari, neîncrezători la tânărul poliţist. — Dar credeam că este la şcoală... rosti ea neputincioasă şi poliţistul încuviinţă din cap, ca şi cum aştepta de la ea acest răspuns. * — Din câte mi-a spus dirigintele lui, Matthew chiuleşte de câtva timp de la şcoală. Cred că v-a spus şi dumneavoastră acest lucru, acum câteva săptămâni. — Da, aşa este. Da, mi-a spus. Abby încercă să gândească coefent. Am fost şi am discutat cu el la şcoală, chiar după începerea noului trimestru. Mi-a spus că Matthew trebuie să acorde mai multă atenţie lecţiilor, dav nu mi-am închipuit... ştiţi, şcoala unde mergea inapta s-a închis temporar şi copiii au fost repartizaţi ta alte şcoli numai pentru un trimestru. Este un copil influenţabil şi a nimerit. într-un grup nepotrivit de la început. Poliţistul făcu un gest de înţelegere, mişcat evident de izbucnirea ei plină de patos. Dar avea sarcina lui deîndeplinit şi se mişcă de pe un picior pe altul, aranjându-şi cascheta, pe care o trecu sub braţ. — Vă propun să veniţi cu mine la secţie acum şi să-i explicaţi situaţia comisarului Hodgen, foamnăsftoth. Sunt sigur că va înţelege, are şi el copii. Trevor şe oferi să meargă cu ea, dar îl refuză. — Cred că este mai .bine dacă mă duc singură, spuse ea. Matthew şi cei doi băieţi aşteptau într-o cameră la secţia de poliţie, supravegheaţi de un poliţist şi o poli-
54
ANNE MATHER
ţlstă Abby fu uşurată să vadă că Matthew arăta destul de* speriat^ deşi se întunecă la faţă când o văzu. Discuţia cu comisarul Hodges, în biroul Iui, nu a fost plăcută. Marbury era unul din cele mai mari lanţuri de supermagazine din ţară şi rezulta că nu era prima oară când cei trei băieţi acţionaseră suspect. Se pare că dăţile trecute nu se putuse dovedi nimic, dar în această după-amiază ei fuseseră reperaţi ia intrarea in magazin şi urmăriţi, Abby nu ştia ce să spună. Explicaţiile ei firave că Matthew era încă mic, că era influenţat de ceilalţi copii, nu-1 mişcară pe comisarul experimentat care, din informaţiile pe care le avea, susţinea că departe de a acţiona sub influenţa altora, Matthew fusese iniţiatorul şi conducătorul acţiunii. Urma să apară în faţa unei instanţe de judecată pentru minori a doua 7A dimineaţa, şi până la pronunţarea unei sentinţe de către magistraţi, cazul va fi probabil în suspensie pentru pregătirea unor rapoarte preliminare. — Judecătoriile pentru minori se preocupă mai anult de protecţia intereselor copiilor, decât să impună pedepse, ii declară calm comisarul, în particular. Va depinde mult de declaraţia dirigintelui. Ridică din umeri. Dacă se va dovedi că ceea ce a făcut a fost numai o întâmplare, va scăpa numai cu un avertisment, de data asta, — Mulţumesc, domnule comisar. Abby îi era recunoscătoare că încercase s-o liniştească cu acele cuvinte, dar se posomori la gândul de a avea de-a face cu Matthew după această ultimă încurcătură' nefericită. •
*
'
*
?jt
Au mers împreună acasă, Matthew cu mâinile adânc vârâte în Buzunarele pantalonilor, cu buzele strânse, în; timp ce ea încerca să-l convingă de gravitatea faptei luL — Nn-ţi dai seama că ţi-ai compromis viitorul ? I pxcJcimă ea. Domnul Braintree te va exmatricula şi dacâ te trimit la altă şcoală, o să fii etichetat de la bun început drept un elev turbulent -
INCERTITUDINI
55
Ei şi V 3raintree poate să facă ce vrea. Nu mi pasă. • — Dar mie îmi pasă 1 — Du~te tu îa şcoală atunci, replică el ursuz. Nu am nevoie de şcoală. Numai proştii şi idioţii cred că are vreo importanţă şcoala pentru unui ca mine. — Umil ca tine î Abby se holbă la el* Ce vrei să spui ? Mattheu ridică din umeri. — O să câştig o mulţime de bani. O să-mi cumpăr o casă mare şi o să merg într-o maşină sport. — Şi cum îţi propui să câştigi banii dacă nu ad nici o pregătire ? întrebă obosită. — Cine a spus că o să-i câştig ? Există şi alte posibilităţi. Lui Abby îi zvâcnea capul. ~ Matt, termină cu prostiile astea! Mă doare şi aşa capul. Nu ai deloc conştiinţă ? Ai luat bomboane şi ţigări fără să le plăteşti Aî chiulit de !a şcoală când credeam că eşti acolo. Nici de mine nu-ţi pasă? Nu mai însemn nimic pentru tine ? Matthew nu răspunse şi ea încercă o senzaţie de înfrângere. Dacă nu putt.. apela la sentimentele Iui bune, mai exista oare vreo speranţă pentru eî doi ? Avea senzaţia că bariera dintre ei devenise de netrecut Nu mai avea nici un ţost să se întoarcă la serviciu, îl trimise pe Matthew în apartament şi4 sună pe Trevor de la telefonul public al blocului, spunându-i pe scurt ce se întâmplase. — Mâine trebuie să mă duc cu el la tribunal. Pot .lipsi? — Ia-U toată ziua liberă, răspunse mărinimos Trevor. Nu-i nimic care să ardă. Apropo, dacă găseşti altceva de lucru, să-mi spui. Aş fi mai bucuros să-ţi plătesc salariul decât preavizul. Şi dacă vrei să-ţi iei liber fot restul săptămânii, nu-i nici o problemă. Urcând cu liftul, Abby se gândi că* acesta era modul politicos al lui Trevor de a-i spune că nu mai avea de lucru pentru ea. Era îngrozitor când se gândea că în două săptămâni va fi şomeră.
ANNE MÂTHER
Când intră în aparament, auzi voci, dar nu dădu atenţie. Presupunea că Matt dăduse drumul la televizor, ca de obicei, şi era atât de absorbită de necazurile ei, încât îşi atârnă jacheta în cuier şi deschise uşa salonului înainte de a-şi da seama că mai era cineva acolo. — Ai putea să-1 dai mai încet, începu ea plictisită In timp ce intra în cameră. Se întrerupse brusc când îl văzu pe bărbatul înalt, brunet, lângă fereastră. Matt stătea sprijinit de bufet cu umerii aduşi în faţă, agresiv, cu obrajii îmbujoraţi şi privirea ostilă. Spre deosebire de prima dat$ când îl întâlnise pe tatăl Iui, era tăcut şi în mod evident abătut şi ea se uită uluită la el, înainte de a-şi întoarce privirea spre Piers. Piers părea foarte destins, numai buzele puţin încordate dezvăluind o oarecare emoţie. Era îmbrăcat într-un costum de trei piese, bleumarin şi-şi ţinea neglijent sacoul pe umeri, ca şi când găsea că ziua era prea călduroasă. Arăta calm şi impasibil şi ea îl invidie pentru abilitatea cu care reuşea întotdeauna să se elibereze de orice responsabilitate. Apoi> absolut din senin, crezu că găseşte explicaţia prezenţei Iui acolo. Trebuia să fie vor^a de mătuşa Hannah, se gândi, înfiorându-se. Probabil că suferise un a] doilea atac de inimă. Probabil că era foarte bolnavă sau mai rău ! Cu un geamăt de disperare îşi duse mâinile la gură şi lacrimile începură să-i curgă pe obraji. — Dumnezeule, Abby, nu poate fi atât de groaznic ! Tonul aspru al lui Piers o făcu să se trezească din nou la viaţă. Cu un efort hotărât îşi şterse lacrimile şi-1 înfruntă cu curaj. Ultimul lucru pe care şi-1 dorea în momentul acela era ca el s-o compătimească. Orice se. întâmplase, va face faţă aşa cum făcuse faţă şi altor probleme şi se gândi ce-i spusese oare Piers ca să explioe figura roşie şi indignată a fiului ei. Ce ţi-au spus la poliţie ? o întrebă Piers, înainte ca ea să poată spune ceva şi se uită pierdută la el. Bănuiesc că ţi-au 'spus că va, scăpa cu un avertisment. Asta ar putea fi o consolare pentru tine, deşi cred că o pedeapsă mai tradiţională ar da rezultate mai bune.
INCERTITUDINI
49
« —* Nu este treaba ta, mormăi Matthew, în timp ce ea îşi dăduse seama ce vrusese să spună Piers. Era surprinsă că Matthew îl informase. Nu era un lucru ou care să se laude, după părerea ei. — Gând am venit aici-, nu erai acasă şi m-am dus la tine la birou, îi explică fără să ia în considerare izbucnirea lui Matthew. Am vorbit cu un bărbat care se numeşte Bourne. — Trevor ? Abby era surprinsă. Tocmai am vorbit cu el la telefon. Nu mi-a spus nimic. — Nu i-am spus cum mă cheamă. Probabil a crezut că este o .chestiune oficială. Oricum, mi-a spus unde eşti şi ce s-a întâmplat. „Mulţumesc, Trevor" se gândi Abby obosită. — Dar de ce ai venit ? E... e vorba de mătuşa Hannah ? Este mai grav ? N-a putut doctorul Willis să-mi telefoneze dacă s-a întâmplat ceva ? — Il ştii pe Sean Willis, din câte înţeleg. — Dav l-am cunoscut. Acum îşi pierdu răbdarea. • Piers, dacă i s-a întâmplat ceva mătuşii.., — Din câte ştiu, până acum nu este un pericol iminent cu mătuşa ta.. — Pericol ? — Abby, nu este bolnavă, — cel puţin, nu mai mult decât era când ai venit la Rothside. Situaţia nu s-a schimbat. Nu pentru asta mă aflu aici. — Atunci de ce ? Piers îi aruncă o privire lui Matthew. — Am putea discuta între patru ochi ? Am ceva de discutat cu tine. Ceva ce m-a rugat mătuşa ta să discut cu tine. — Mătuşa Hannah ? Abby era încurcată. Dacă este despre divorţ, atunci cred că.Matt... — Nu este vorba despre divorţ, spuse, el grav; Acum, dacă nu ai nimic împotrivă... Abby ezită, apoi spuse ; — Du-te la tine în cameră, Matt, îl rugă ea calmă. Vin să vorbesc cu tine în câteva minute, — Nu văd de ce... începu Matt morocănos, ceea ce-I făcu pe tatăl său să intervină.
58 — —:
ANNE MAXHBH "" J '• • • • m . n. iii nfc ^
•
1
— Du-te, Matthew, spuse el fără să-i argumenteze,, şi băiatul se supuse cu o obedienţă instinctivă. — Ei bine ? apuse ea când auzi uşa dormitorului închizândii-se, Ce ţi-a spus mătuşa ? Indiferent ee-ar fi t nu văd ce te-a făcut să baţi atâta drum să ne vizitezi. — Ai dreptate. Piers îşi scoase sacoul şi-1 puse pe canapea. Motivul pentru care mă aflu la Londra nu are» nici o legătură cu tine. '.— Aşa am crezut şi eu. Te-a rugat mătuşa să vii sâ ne vezi ? Presupun că ţi-a spus ce vrea de la mine ? Ei bine, nu-ţi face griji» nu mă reîntorc la Rothside* Am şi aşa destule probleme/— îmi dau seama. De când are Matthew probleme cu poliţia ? — De azi. Piers, spune ce ai de spus. Nu mai am răbdare azi să stăm la taifas. — Taifas, repetă el mecanic. Asta crezi că este discu-r ţia noastră ? — Da. , nu.„ o, nu ştiu. îşi duse mâna tremurândă la tâmplă. Piers, nu ştiu de ce ai venit aici, dar mă descurc şi fără părerea ta despre purtarea lui Matt. In regulă, ştiu că a devenit o problemă, dar este problema* mea, nu a ta, aşa cum mi-ai declarat nu de mult. Ochii iui se întunecară. — Nu renunţi niciodată, Abby, să subliniezi acest lucru ? Abby îşi ţinu răsuflarea, — Cum crezi că mă simt de-fiecare dată când negi câ este fiul tău ? Piers lăsă capul în jos.* t / — Asta este altceva. — Crezi? Era supărată. Din câte îmi dau seama, este acelaşi lucru; Ţi-ai abandonat orice fel de datorie cu mai bine de unsprezece ani în urmă. Nu ai nici' un, drept să pui sub semnul întrebării modul în care îl cresct — Bine, bine, Piers îşi stăpâni orice imbold de a-î răspunde cu aceeaşi monedă. N-am venit sâ ne certăm în legătură cu* Matthew. Ieri am» trecut s-o văd pe mătuşa ta. Cum ai bănuit, mi-a spus ce te-a rugat să faci. — Da ? Ea se uită în altă parte. De ce-o fi făcut asta ? Ce i-ai spus ?
INCERTITUDINI 49
— Nimic secret, zise ei cu blândeţe^ De ca nu mi ai spus despre asta când am stat de vorbă ? în loc să te foloseşti de mine ca scuză ca sâ rămâi la Londra ? - S a m a folosesc de tine ? — Ce, vrei să spui că n-ai făcut-o ? Nu i-ai spus mătuşii tale că aş avea obiecţii ca tu să te reîntorci Ia Rothside ? ' ' — Şi nu ai avea? replica ea, întorcându-şi privirea spre el. Piers şovăi. — Nu pot să te opresc să locuieşti oriunde doreşti. — Şi Matthew ? — Te aşteptai să-i ascund identitatea ? Oftă. — Identitatea lui Matthew, cum îi spui tu( este o problemă a conştiinţei tale. — Ingâmfatu'e ! Piers inspiră adânc, — Cred că ai întrecut măsura cu asta, Abby, In ceea ce mă priveşte, poţi să spui cui vrei, ce naiba doreşti. Când se va termina divorţul mă voi căsători cu Val Langton şi nu va conta câtuşi de puţin ce minciuni vei spune despre mine. — Minciuni! li privi o clipă descumpănită. Pleacă ! îi porunci ea, cu vocea sugrumată de un suspin. Pleacă, înainte de a-mi veni să vomit. — Abby... Piers se apropie de ea, tulburându-o şi mai mult. De ce faci asta, Abby ? De ce ţii neapărat să mă provoci? Iţi produc cumva o satisfacţie masochistă? Mai nou, te exciţi pricinuindu-ţi durere ţie şi celor din jur ? — Nu! Se îndepărtă brusc de el. Te rog, pleacă o dată. Nu mai avem ce să ne spunem unul altuia. — Şl ce-o să faci ? — Ce-ţi pasă ? — Vreau să ştiu, Abby. — Tu ce crezi ? Se forţă să se întoarcă şi^ să-1 priyească~n ochi. O să-mi continuu viaţa ca şi până acum. Ce altceva aş putea face ? — Ai putea să te reîntorci la Rothside, aşa cum vrea mătuşa ta. Mi-a spus că nu vei mai avea serviciu aici şi băiatul va avea posibilitatea să înceapă o viaţă nouă.
ANNE MATHER
— Băiatul, aşa cum îi spui tu, urăşte tot ce fac pentru el Işl căută batista. Şi... şi venirea ta aici nu ajută la nimic. Nu-ţi dai seama că-] încurajezi să creadă... — ...că sunt tatăl lui, termină el fraza. In regulă, s-ar putea să al dreptate, dar să vii înapoi la Rothside, este altceva. Cel puţin nimeni nu-poate nega că acolo este locul lui şi sunt sigur că familia Oliver... — Pleacă I ţipă ea nemaiputând suporta şi, ca şi când şi-ar fi dat seama că ea era la capătul puterilor, el se îndreptă spre uşă. — Mai gândeşte-te la ce ţi-am spus, o sfătui el punând u-şi haina pe umeri, dar nu reuşi să obţină nici un răspuns de la eat care tremura de enervare.
49
INCERTITUDINI
CAPITOLUL V Când ieşi din sala de judecată a doua zi dimineaţa, Abhy era năucită. Nu-i venea să creadă ce se întâmplase Chiar şi Matthew er^ zăpăcit. Dintr-un motiv pe care 1 ştia numai elţ Piers îşi asumase răspunderea pentru buna comportare a lui Matthew. îşi trimisese avocatul personal, pe Miles Shand, în instanţă să participe la audiere. Fără să ţină cont de eventualele ei obiecţii, avocatul afirmase politicos că doamna Roth urmează să se reîntoarcă în nordul Angliei pentru a-i permite soţului ei să participe la educaţia fiului lor, Abby fusese complet uluită. Deşi partea practică a minţii îi spunea că Piers nu avea nici un drept să-şi exercite * autoritatea asupra lor, când înainte nici măcar nu vrusese să ştie de existenţa băiatului, emoţiile ei deveniseră şi mai puternice în faţa entuziasmului nedisiimulat al lui Matthew. Departe de a fi indignat de intervenţia tatălui său, Matthew reacţionase «din instinct, imaginându-şi fără îndoială că Piers intenţiona să-şi asumfc un rol major în viaţa lui de acum înainte. Putea ea să-1 deziluzioneze ? se întrebă. Cum să-i explice că Piers nu făcuse decât să facă uz de influenţa lui considerabilă, pentru a influenţa verdictul judecătorului şi în acest fel să-i forţeze să se întoarcă la Rothside? —> O hotărâre satisfăcătoare, doamnă Roth. Miles Şhand apăruse pe neaşteptate lângă ea, zâmbindu-i lui Matthew şi strângându-i mâna. Acum nu mai rămâne decât să stabiliţi cele necesare pentru a vă muta. Domnul
\
anne mathkr
62.
Rolh v-a spus,- desigur, că puteţi lăsa totul în .«figuranţi în grija mea. — Nu. Tonul vocii ei era tăios, dar nu avea încotro Nu, domnule Shand, domnul Roth nu mi-a spus nimic Dar aş vrea neapărat să discut cu el, dacă acest lucru se poate aranja, " , — Să se aranjeze? Miles Shand păru uluit. Dar sunt sigur că ştiţi că domnul Roth a fost obligat să se întoarcă la Rothside în dimineaţa asta. Per... persoana cu care a venit a trebuit să se întoarcă, şi cum era .cu maşina... — Presupun că vorbiţi de domnişoara Langton, spuse Abb.y. răspicat şi Miles păru uşurat. — Av da, desigur. Bineînţeles că ştiţi, doamnă Roth. Da, cum spuneam, mă tem că va trebui să aşteptaţi până ajungeţi la Rothside pentru a^.vorbi cu soţul durneavoastră. — Bănuiesc că ştiţi că Piers a cerut divorţul Avocatul o privi puţin Încurcat. — Este .adevărat ? . — Sigur ştiaţi. — Mda, dommii .Rotii s-ar putea să ţi pomenit ceva... — Sunt sigură că v~â spus, . — Dar ctsta nu schimbă fundamental situaţia, doarnn i/V-ii' Vreau ^a spun ca divorţul îi priveşte pe părin'j nu pe copii. Mami ! YL-j-thew mcepuse să pară stânjenit şi dându-şi seara:. dace mai continuau discuţia îi va distruge corn* P * s p e r a n ţ a , Abby tăcu. Habar nu avea ce era în capul lui Piers şi până vayorbi cu el, nu putea să tragă concluzii pripite, Dar un lucru era cert : o dată în- plus, foii alia Roth se -amestecase în problemele ei, iar ea şi MaUhew cm;i vi' timele. *
•
*
Călătoria înapoi in Northurrrberland a fost aproape O copîe fidelă a celei dinainte, în timp ce trenul expres gonra spre nord, Abby se gândea la iron?a. sittraţfeî, că (îe
•INCERTITUDINI 64
49
această data se întorcea la Rothside la iniţiativa lui iPiers, Numai cu o lună în urmă, el declarase că nu voia s-o vadă niciodată în fa {a ochilor şi acum iată-i alergând înapoi la Invitaţia lui. Dar de ce ? Ce motiv avusese el să se răzgândească atât de brusc ? Nu-i venea să creadă că devenise subit- conştient de existenţa fiului lui. Nu-1 cunoştea aproape deloc pe Matthew şi ceea ce ştia, -nu 'era elocvent Trebuia să fie alt motiv, şi-şi frământa creierii ca să i descopere, în timp ce trenul acoperea milele una . după alta Intre Londra şi Newcastele. ' Matthew fusese surprinzător de docil după audierea de ia judecătorie. Ea îşi spunea că asta se datora faptului că nu se întorsese la şcoală unde să ia contact eu băieţii care, era sigură, îl influenţaseră foarte mult în comportarea lui, dar nu era convinsă. Adevărul tulburător era că Matthew se aşteptase la maf mult de la tatăl lui decât îşi putea imagina Piers şi Abby se gândi cu groază ce avea să se întâmple când fitil ei va descoperi că speranţele îi fuseseră înşelate. -Aranjamentele în legătură cu mutarea ei se desiaşurară fără probleme. Avocatul lui Piers se ocupase de d e pozitarea mobilei ei, refuzase s-o vândă pe motiv că, dacă ea şi fiul ei se vor reîntoarce la Londra, vor avea nevoie de ea şi Tervcr fusese extrem de generos şi-i oferise o sumă de bani : „Să ai la nevoie". . Banii se dovediseră folositori7 cu asentimentul lui Matthew, deşi nu prea încurajator, Ii cumpărase o pereche decentă de ghete, în. loc de pantofii sport pe care i-ar fi preferat, dar cel puţin genul de încălţăminte care să se potrivească cu uniforma de şcoală. Părul, de asemenea, îi crescuse în săptămânile de când fuseseră îa iRothside şi deşi era încă scurt îi stătea mai lins, 11 tăcea şă pară mai mare, mai matur şi Abby'simţi o durere în inimă când se gândi ce drăgălaş fusese când era bebeluş. I-ar îi plăcut să fi avut mai mulţi copii, dacă v lucrurile ar fi fost altfel. în ciuda dificultăţilor, perioada cât fusese însărcinată şi naşterea lui Matthew fuseseră relativ uşoare şi doctorul de la spitalul din Londra îi spusese că era mama ideală. Atunci, nici'nu. vrusese să au-
64
ANNfi MATHER
dă de asta, durerea pricinuită de^ acuzaţiile luj Piers îi era încă vie, dar acum, după aproape doisprezece anif privea situaţia mult mai obiectiv şi ştia că acele săptămâni şi luni când Matthew se dezvolta dintr-un sugar neajutorat într-un copil drăgăstos, afectuos îi produseseră o satisfacţie pe care nici chiar Piers nu i-o putea dis4 truge, . » Trenul ajunse' la Newcastle la ora şase. Era o seară răcoroasă de octombrie. întunericul cădea mai devreme şi avea să se întunece cu mult înainte ca ei să ajungă la Alnbury, Ar fi luat un tren mai devreme, dar Miles Shand le rezervase locuri şi le cumpărase biletele şi nu-i venise să le schimbe, după ce el se deranjase atât. Era prima oară când merseşe lax clasa întâi şi fusese tentată sa se aşeze într-un compartiment de clasa a doua, dar nu-J putuse priva pe Matt de o asemenea plăceri, oricât de scurtă ar fi -fost. Trenul nu fusese aglomerat şi Matt st plimbase de la un capăt la altul al compartimentului, aşezându-se uneori la masă cu ea sau mutându-se de pe un ioc pe altul. De data asta, aveau mai mult bagaj, optând să ia.mai multe haine cu ei, celelalte lucruri urmând să vină mai târziu. Asta însemna că Matt trebuia să ducă două valiza-şi ea sacul de voiaj, trusa de machiaj şi poşeta! Dă-mi voie s-o duc eu, Am un hamal care ne aşteaptăJa ieşire, spuse Piers, apărând din mulţime. Luă una din valide de ia Matthew şi sacul de voiaj de la ea şi o porni pe peron, — Vezi, a venit să ne întâmpine de data asta,-zise Matt rânjind spre mama lui. Hai, mami, nu mai pierde vremea. Probabil că a parcat în acelaşi loc ca data trecută şi este cu maşina aia trăsnet. Abby îl urmă pe fiul ei fără chef. Ce încerca să facă Piers? Trebuia să fi bănuit ceva când Miles insistase să se ocupe de bilete, dar considerase că asta ţinea de mutarea ei şi nu avea nimic de-a face cu Piers. Acum işi dădea seanrra cât, se înşelase. Miles acţionase la indica iile iui Dar ce spera Piers să realizeze şi, oare Valerie nu obiectase în leg£tură>cu neaşteptata iui preocupare faţă de un copil pe care-1 ignorase?
•INCERTITUDINI
66
La ieşire, Piers a luat şi cea de-a doua valiză de la Matt şi a pus-o pe căruciorul hamalului, spunându-i acestuia să-1 urmeze. — Am parcat maşina într-un loc interzis, dar mai bine plătesc amenda decât s-o parchez la o jumătate de milă depărtare. Matt schimbă o privire semnificativă cu mama lui, ca şi când ar fi vrut să spună : „Ţi-am spus eu" şi apoi se duse pe lângă tatăl lui. Cu o senzaţie de gol în suflet, ' ea fu obligată să-i urmeze. Valizele au fost puse^ în portbagajul confortabil al Daimler-ului şi Piers îi spuse lui Matt să stea în spate. — Mama ta poate să stea în faţă, rosti el, apoi, provocând prima privire încruntată de dezamăgire a fiului sau, Matthew, urcă-te ca să ne putem urca şi noi. Abby, te rog, dă-mi trusa de machiaj, Am eu grijă de ea. — Mami, nu pot să stau şi eu în faţă ? N-am stat niciodată pe locul din faţă, pe când tu, sunt sigur că ai stat de nenumărate ori, se rugă Matthew care nu se urnise din loc. — Pe bancheta din spate, Matthew. Tonul lui Piers devenise poruncitor. Abby, urcă-te, te rog ! Vrei să fiu arestat ? . Abby oftă. — Matthew ar putea sta... — In spate ! Piers nu mai şovăi şi deschizând uşa din spate îl împinse pe băiat înăuntru. După aceea se uită la Abby şi observând hotărârea fermă din privirea lui, ea se aşeză pe scaunul din faţă, fără să mai scoată nici un cuvânt, conştientă că orice împotrivire din partea ei ar putea să-1 influenţeze negativ pe Matthew. Oraşul era aglomerat în acel început de seară şi, în prima parte a călătoriei, Piers a fost prea concentrat asupra circulaţiei pentru a le acorda atenţie. Dar după o vreme, când au luat-o pe şoseaua Jedburgh, a putut să se relaxeze şi să-i întrebe cum călătoriseră.
m
ANNE M ATfKiR
Ei îi. trebuiră două săptămâni ca sâ se obişnuiască cu modul lui arbitrar de a-şi manifesta autoritatea şi cu hotărârea lui de a juca un rol, chiar dacă minor, in viitorul lui Matt La început, .fusese plină de resentimente, furioasă că el acţionase cu atâta aroganţă şi fără s-o consulte, După ce şi-a revenit din şoc, a vrut să reconvoace audierea, să se ducă în instanţă şi să-i explice judecătorului că pe Piers nu-1. interesa câtuşi de puţin fiul -său. Dar nu făcu nimic, Bunul-simţ şi sfatul bine intenţionat, deşi pedant, al lui Miles Shand, o convinseseră că,, acţionând din impuis, avea numai de pierdut. Era într-o situaţie destul de bizară, spusese el. Deşi Matthew era şi fusese de fapt în grija ei, de când se născuse, era încă fiul oficial al Iui Piers. Faptul că el chiulise frecvent de ia şcoală şl acum intrase în conflict eu legea era în defavoarea ei, Cum era, de altfel, şl situaţia ei precară. Pl£T3, dimpotrivă, avea unele a t u u r i importante. î n f a v o a -
rea lui : o situaţie materială excelentă, o poziţie socială şi o. reputaţie ireproşabilă ca magistrat* care îl calificau mai mult decât era nevoie să primească custodia unui minor' Abby avea rezervele ei în privinţa reputaţiei şi caracterului lui Piers, dar îşi dădea foarte bine searha că, deşi el s-ar putea să nu vrea să-1 ia pe Matthew Jn custodie, exista riscul ca vreun asistent social să recomande ca acesta să treacă în grija autorităţilor locale, Acum, totuşi, când Piers vorbea eu ea, simţea nevoia imperioasă să-1 întrebe cum de avusese tupeu! <ă nu ţină cont de autoritatea ei. Cum îndrăznea să se comporte ca şi cum venirea lui la gară ca să-i întâmpine era lucrul cel mai firesc din lume? Nu vedea ee face ? Nu-i păsa ce efect avea comportarea lui asupra lui Matt ? Spusese că nu voia ca băiatul să sufere şi totuşi făcea tot ce putea ca să-1 schilodească sufleteşte Era o cruN zime ! Ca şi când ar fi simţit .animozitatea pe care ea se străduia să şi-o controleze, Piers se uită la ea şi deşi
•INCERTITUDINI
68
Abby ştia că nu putea să-i vadă expresia feţei, întoarse capul. Nu voia să vorbească cu el. Nu voia nici să-1 privească şi se crispa de indignare când Matthew răspunse în locul ei la întrebările tatălui său. Matthew părea să fî depăşit dezamăgirea de a fi obligat să stea în spate şl ascultându-i vorbind, Abby încercă o senzaţie de frustrare. De oe atitnci când ea îl certa pe Matthew pentru că făcuse ceva rău, el se supăra şi stătea îmbufnat ore întregi, în timp ce atunci când Piers îl mustrase nu se simţise câtuşi de puţin ofensat ? — S-a Întâmplat ceva? întrebă Piers în şoaptă, când Matthew, epuizând subiectul trenurilor de mare viteză, privea distrat în oglinda retrovizoare la maşinile care treceau pe lângă el N-ai scos nici un cuvânt de când ne-am întâlnit DeNee om impresia că ai fi preferat să iei autobuzul ? — Pentru că aşa aş ii preferat, declară Abby copilăreşte,, refuzând să replice cu aceeaşi monedă glumei lui. Ce faci, Piers? Vrei să distrugi şi puţina şansă de comunicare pe care o mai aveam cu Matt ? Maniera cu care strângea volanul exprima iritarea care-1 stăpânea, dar tonul lui încă era calm. — Am crezut, că asta vrei, declară fără să-şi ridice ochii de pe şosea. îl consider pe Matthew ca pe un individ de sine stătător şi pentru că-mi poartă numele, sunt pregătii să accept că am o anumită responsabilitate faţă de el. Indiferent de sentimentele mele personale, acum doresc să te ajut, dacă pot, fie şi numai pentru simplul fapt oă pari să ai nevoie de ajutor. Văzu privirea ei cruntă şi ridică mâna ca s-o avertizeze. Mai târziu, spuse răspicat, aruncându-i o privire semnificativă peste umăr. Discutăm despre asta mai târziu. Deocamdată vreau să-mi spui dacă Shand a fost la înălţimea aşteptărilor mele. Este ian tip plin de ei, dar binevoitor. — Domnul Shand a acţionat exact cum i-ai indicat, spuse ea see. M-a forţat să aeeept verdictul judecătorului, aşa cum ştiai că va proceda. SpcneHrm, însă, domnişoara Langton este de acord cu oeea ce faci m privinţa noastră — Sigur că ştie, răspunse Piers calm. Dar nu ea hotărăşte ce trebuie să fac. Am decis să mă ocup de Matt
68
ANNE M , CilKH
şi ca acceptă acest lucru. De fapt, aşteaptă cu plăcere să-1 revadă. Ţi-aim răspuns Ja întrebare? _ — Aşteaptă cu-plăcere să-1 revadă ! repetă ea rxeven.indu~i să creadă, — Asta am şi spus. Piers ridică din umeri. Sunt sigur că ţi-ai dat seama că n-am putut să-1 adopt pe Matthew, oficial fără s-o fac şi în fapt. — Să-1 adopţi ? repetă uluită. * — Nu propriu-zis. El vorbea pe un ton scăzut, impacientat. Abby, când am fost de acord să-mi asum responsabilitatea pentru Matthew, am ştiut ce fac. Am simţit ce va însemna. Oftă. Uite, ştiu că poate îţi va fi dificil să accepţi, dar acţionez numai spre binele băiatului şi trebuie să mă implic în consecinţă. Asistentul social care se ocupă de cazul lui aşteaptă acest lucru de la mine. Mai trebuie întocmit un raport şi asigurată comportarea viitoare a lui Matthew. — Ştiu asta. Dar ea nu ştia că Piers voia să ia rolul atât de în serioşi în privinţa asta, ca şi în multe alte privinţej interpretase complet greşit intenţiile lui şi acum avea nevoie de timp ca să absoarbă ce spusese el şi să se gândească la ce ar putea să însemne de fapt. — Mai avem mult ? Matthew se plictisise să se tot uite la alte maşini şi agum se sprijinea cu braţele de scaunele din faţă. Oare auzise ce vorbiseră? se gândi ea temătoare. înţelesese ceva ? Şi ce avea Piers de gând, de fapt, pentru, băiat ? Avea senzaţia neplăcută că el voia s-o facă să regrete că-I luase peste picior în legătură cu responsabilitatea lui —• încă un sfert de oră, spuse el, •văzând că Abby nu spune nimic, şi Matt oftă. De ce? Ţi s-a făcut foame ? Presupun că la ora asta mănânci. — Nu-i nici o problemă, spuse Matt prompt, uitându -se la cadrânele şi indicatoarele de la bord. Cât de repede merge maşina asta ? Piers se uită la Abby. — Destul de repede, spuse fără să se laude, cu viteza maximă a maşinii. Dar pe şoselele englezeşti, viteza
INCERTITUDINI
maximă este de şaptezeci de mile Ia oră, aşa că nu est® rezonabil s-o depăşeşti, — Dar noi am depăşit viteza legală ! — Uneori, fu el de acord pe un ton sec. — Mi-am dat âeama. Matt părea mulţumit de el în^ suşi. Când voi fi înare, o să-mi cumpăr şi eu un Mercedes. — Da ? Piers schimb^ din nou o privire cu Abby. Mai ai destul de mult timp până atunci. Aşa că nu mi-aş face iluzii atât de devreme. — Mai am cinci ani, declară Matthew indignat. Treo repede. Când voi avea şaptesprezece ani... — Când* vei avea şaptesprezece ani, vei fi încă la şcoală, interveni Piers şi Matthew îşi ţinu răsuflarea. — Nuf nu voi fi. Termin cu şcoala la şaisprezece anit nu ţi^a spus mama ? Nu mă interesează examenele şi calificativele. Vreau să fiu independent, vreau să călătoresc^., . - — Nu poţi călători dacă nu ai bani, spuse Piers categoric. — O să faq rost de bani. — Cum ? Matthew nu răspunse. Jefuind alt magazin ? întrebă Piers, caustic. Sau te gândeşti Ia altceva mai profitabil ? — Mama ţi-a spus, nu? mormăi Matthew.. — Mama ta nu mi-a spus nimic despre planurile tale de viitor. Dar îţi voi spune de planurile mele, nu? — Dacă vrei. Matthew ridică indiferent din umeri, dar Abby ascultă cu atenţie în timp ce Piers îşi schiţa propunerile. — Vei sta la şcoală până vei împlini optsprezece ani, spuse cu calm. Şi dacă eşti suficient de deştept, vei continua la universitate. — La universitate! Matthew părea dezgustat — Da, la universitate, repetă Piers imperturbabil. Nu-ţi da cu. părerea până nu vezi despre ce este vorba. Munceşti din greu ca să-ţi câştigi existenţa! Matthew se strâmbă. — Tot şcoală este, dar îi spune altfel. — Nu, nu-i adevărat. Nu se compară cu şcoala, spuse P i e r d u hotărâre. în primul rând, tu decizi cât înveţi
70
^
ANNE MATHEft
sau nu. Eşti independent. Ai libertatea să alegi. Şi dacă te dau afară după primul an, înseamnă că nu ai avut ce tjâuta acolo de la început. Matthew întrebă, dar fără prea mare interes : — Tu ai fost la universitate? — Da. — La ce universitate ? — La cea din Londra. — La Londra I Matthew părea puţin mai entuziast acum, dar Abby consideră că discuţia mersese şi aşa prea departe. — Studiile la universitate costă bani, spuse ea. Foarte ruulţi bani, şi Matt ştie că este foarte puţin probabil să-mi pot permite să-î trimit la universitate. — Nici nu este nevoie, spuse Piers calm. II trimit eu Şi Înainte ca ea să-i poată răspunde, el se întoarse spre Matt şi-i arătă luminile din Rothside care apăruseră în întuneric. Când maşina opri în faţa porţii, mătuşa îi aştepta4 la uşa . — Abby ! exclamă cu afecţiune, venind să-i întâmpine şi să-i salute. Piers duse bagajele înăuntru. Stai, Piers, unde te duci ? îi spuse mătuşa când văzu că el închidea portbagajul şi se pregătea să urce la volan. Nu bei o ceaşcă de ceai cu noi? Ceainicul este deja - pe foc, — Nu astâ-seară, mulţumesc, spuse el, înduîcindu-şi refuzul cu un zâmbet forţat. Ne vedem mâine, Abby, adăugă el. Noapte bună, Matt. Ai grijă de mama ta. După ce au închis uşa şi au intrat în casă; ea şi-ar fi putut da frâu liber frustrăiii pe care o simţea, dar nu o făcu. Matt o privea cu o atenţie ciudată şi ea bănuia că se temea de reacţia ei faţă de intenţiile lui Piers. Dar se comportă ca şi când reîntoarcerea lor la Rothside era lucrul cel mai firesc din lume şi abia după ce s-a terminat. cina şi Matt a adormit, i-a povestit mătuşii ce se întâmplase. — Ei bine, ştiam desigur despre audierea la judecătorie. ppiîse bătrâna'doamnă, turnându-i un pahar de vin de casă. Mi-ai scris despre asta în scrisoarea ta şi Piers a venit să mă vadă după ce s-a întors de la Londra. Oftă, întinzându-i" paharul. Sper să mă ierţi că l-am trimis pe
•INCERTITUDINI
71
Piers Ia tine în felul acesta. Nu mi-am închipuit că Iu* crurile vor lua o astfel de întorsătură. Vreau să spun că intenţia mea a fost să încerc să te conving să te întorci la Rothside, Am- crezut că dacă Piers îţi va spune că nu are nimic împotrivă, s~ar putea să te răzgândeşti. Abby scutură din cap,. — Dar cum s-a întâmplat să-i spui ce vorbiserăm împreună ? Nu ştiam că voi sunteţi atât de apropiaţi ! — Abby-dragă, ştii că-1 cunosc.pe Piers de când era bebeluş şi-1 plimba doica prin sat în cărucior. O, este - adevărat, nu' 1 -am cunoscut la fel de bine, pe măsura ce s-a r.atiirizat, dar suntem pe „moşia" lui şi, ca şi tatăl lui înainte, se interesează de problemele noastre, Abby. — Şi chiar o face ? Era încrâncenată şi mătuşa ei o privi neliniştită. — Abby, nu i-arp spus nimic lui Piers despre Matthew, nu era treaba mea să o fac. Dar el ştia ce spusese doctorul Willis şi n-am făcut decât să-i spun că-mi pare râu ' £ă-nu poţi veni şi să rezolvi problema. — I~ai spus că am refuzat să mă întorc aici din cauza lui ? — Nu chiar. Dar acesta este adevărul, nu ? Vreau să • spun că nu numai comportarea lui Matthew te-a făcut să te răzgândiţi. Abby oftă şi tăcu.
72»
ANNE MATHER
CXPITOLUL VI In mod surprinzător, ea dormi bine şi se trezi a doua zi dimineaţa şi mai pregătită sâ facă faţă oricărei situaţii care ar fi putut apărea. Cu timpul, Piers se va plictisi sâ şi ia în serios rolul de tată, gândi ea. Şi când divorvul se va pronunţa, el se va căsători cu Valerie şi s-ar putea ca ea sâ nu-şi dorească un fiu vitreg, care avea pe jumătate' vârsta ei. Hotârându-se s-o servească pe mătuşa ei cu ceaiul lă pa*, se îmbrăcă repede şi coborî la parter. — Cât cate ceasul ? întrebă bătrâna când ea intră cu tava în cameră şi apoi dădu draperiile la o parte. — Este numai şapte şi un sfert, dar ,eram convinsă că eşti trează. Am scos cenuşa şi am aprins Jocul şi dacă-^mi spui ce vrei să mănânci la micul dejun, ţi-1 aduc a.ci în cameră. — O, Abby.., Hannah luă ceaşca de ceai cu graţie, aşezându-se mai bine pe perne. Aşa cum stătea în pat, părea mai firavă şi mai vulnerabilă şi Abby simţi un junghi în inimă la gândul că ar putea-o îndurera cu ceva Am crezut că poate vrei să ştii că nu sunt supărată, spuse cu hotărâre. In definitiv, am vrut să vin aici, nu-i aşa ? Numşi Matthew şi Piers mă împiedicau. Dar ce a fost a fost. Acum suntem aici şi-mi voi da toată silinţa să nu suferi din cauza asta. — Să sufăr ? repetă slab, ca un ecou, Hannah. Draga mea, nu-ţi pot spune cât sunt de fericită că te-ai hotărât să vii aici. M-ai făcut cu adevărat fericită şi ca să \i-o dovedesc, o să mă scol şi o să-ţi pregătesc micul dejun.
•INCERTITUDINI
73
Piers sosi curând după ce farfuriile şi ceştiie de îa micul dejun fuseseră strânse şi spălate. Era ora nouă rf jumătate şi Matthew se afla afară după ce mâncase o por-" ţie serioasă de fulgi de ovăz şi o omletă. Auzind pe potecă paşii lui Piers care se îndreptau spre uşa din spate, Abby se crispă automat şi fu cuprinsă de jo undă de gelozie când auzi cu cât entuziasm îl saluta Matt pe tatăl lui. — Uite cine a venit, rosti el, apărând la uşa de la bucătărie. Maşina asta break este a ta ? Este Mercedes, nu ? Pot să mă duc să mă uit la ea ? — Atâta timp cât nu încerci s-o porneşti, numeşte nici o problemă, fu de acord Piers, întinzându~i cheile. Bună dimineaţa, Abby, adăugă e] şprijinindu-se cu umărul de' uşă. Bună dimineaţa, domnişoară Caidwell. Sper că v aţi odihnit bine cu toţii în această noapte. — Vrei o ceaşcă de cafea, Piers? se grăbi mătura să-1. întrebe. Noi chiar am jnâncat şi... — De fapt, am venit s-o invit pe Abby la o plimbare -cu maşina, spuse încet, întâlnind privirea surprinsă a lui Abby. Trebuie să vorbim şi mâi vreau să-ţi arăt ceva. Cred că nu aveţi nimic împotrivă dacă Matt rămâne cu dumneavoastră, nu, domnişoară Caidwell ? — Sigur că nu. Abby ? Hannah se uită la nepoata ei. Ce zici ? — Putem discuta şi aici, aşa cum am mai făcut o. — Numai că atunci Matt dormea, spuse Piers încruntându-se. Ia-ţi haina sau orice altceva vrei să mai pui pe tine. In maşină este cald, aşa că nu te îmbrăca prea gros. . Abby privi în jos la blugii ei şi Ia tridoul de bumbap. Dupâ care se uită din nou la el. — Dacă insişti să ieşim, atunci mă schimb, spuse ea pe un ton aspru. — De ce ? Mi se pare că este bine aşa, Ca de obicei, hainele stăteau pe Piers ca turnate şi deşi purta şi el blugi, aceştia aveau o eroială specială, punându-i în evidenţă picioarele lungi şi puternice. . — Dacă mergem undeva.., începu ea fără chef, dar se opri când întâlni privirea batjocoritoare a lui Pieră.
74
ANNfi MATHER
— Nicăieri important, îi dădu ei asigurări pe un ton leneş. la-ţi jacheta. Te aştept la maşină. Când ieşi din casă, Matt era pe gard lângă poartă. # Pe 'chipul lui se citea dezamăgirea că nu mergea şi el cu ei. — Nu-ţi ia ce griji pentru ei, spuse Piers pe când ea se urca în maşină. Trebuie sa se înveţe că nu suntem tot timpul la cheremul lui. Aşa crede că trebuie să fie şi a fost o prostie din partea ta că l-ai învăţat aşa. — O, sui)t o proastă, da, aşa este, consimţi ea cu amărăciune în timp ce Piers porni motorul şi plecară. Am fost e proastă că ţi-am permis să te amestici 111 viaţa mea. Ce ţi-a vehit să-1 trimiţi pe tipul acela, Shand, la tribunal ? Ce ai urmărit ? Nu aveam nevoie de .ajutorul tău, pentru că mă descurc şi singură, Da ? Acum mergeau prin sat şi Piers ridica de mai multe ori mâna pentru a saluta diverşi cunoscuţi. Mie mi se pare că nu te-ai pjea descurcat Am crezut că nu mai reuşeai să-1 stăpâneşti pe băiat în ultima vreme. — Ce vrei să insinuezi? Abby se întoarse spre el. Numai pentru că a avut o dată de-a face cu poliţia.., — Nu numai o dată, Abby. De data asta ai aflat tu. Dumnezeule, lipseşte mai tot timpul de la şcoală şi a mai fost văzut comportâhdu-se suspect în magazinul acela Este un miracol că nu 1-ab prins până acum şi am auzit ce a făcut în sat de când a -venit. Rothside este un loc mic, Abby. Oamenii abia aşteaptă să-mi spună. — Acesta este motivul pentru care faci ceea ce faci ? Pentru ce ar putea să zică lumea ? ~ Maxilarele lui Piers se încleştară. — Ar trebui/să-ţi dai singură seama, Abby. — Ei bine, de ce nu vorbeşti clar, de ce faci asta ? Pentru că nu-ţi pasă de Matthew. De fapt, nu ţi-a păsat* niciodată, fie ce nu ne laşi în pace 7 Nu ţi-am cerul să mă ajuţi! — Aşa este. El o luă pe drumul spre Alnbury. Poate penii a că mi-a fost milă de tine.JEşti încă soţia mea Abby strânse pumnii. — Nu am nevoie-de mila ta. — - Matthew are!
•INCERTITUDINI 76
— Ce josnicie i — Dar este adevărat. Tonul lui era aspru, Ai rămas fără serviciu. Ai fi pierdut, mai mult decât probabil, şi .apartamentul acela al tău. Crezi că există vreo autoritate locală care ţi-ar fi permis sâ creşti un copil in aceste condiţii, mai ales ua copil cu situaţia lui Matthew ? Abby et;a încolţită. Piers avea dreptate şi nu-i era câtuşi de puţin uşor să înghită acest lucru. — Ce tot spui? îl întreba cu o notă provoeatuaw .n glas. Că ai făcut ce ai făcut pentru mine şi nu pentru Matt ? Nu-1 cunosc pe Matthew, răspunse el cai in .\>a curo nu scapi nici o ocazie să sublimezi, nu m-arn interesat timp de unsprezece ani de existenţa lui. Dar ta eşti încă soţia mea. Abby. în august a fost cea cîe-a douăsprezecea aniversare-a noastră. . — Şi din toţj aceşti ani, n-am petrecut decât patru luni împreuna, replică ea, . Patru luni ? Piers întoarse capul spre ea, birchelind o cu privirea. Dat cred că atâta ai stat 1a conac 13ar am fost împreună cu mult mai mult timp, — A fost cu totul altceva. A fost înainte:.. înainte ca * marna ta să ştie de noi. Atunci urma să te însori cu iVielanie Hastings. Relaţia noastră nu era privită că ceva serios. — Dar a fost — N-ar fi trebuit să fie, — De acord, Tonul lui aspru îi făcu pe amândoi să tacă şi abia când cotiră pe1 şoseaua principală şi o luară spre Warvvick dădu glas şi Abby curiozităţii care o măcina : — Unde mergt-m ? — La Warwick, spuse Piers calm, Acolo este o şcoală, Abbotsford, af auzit de ea ? Abby se încruntă. .. — Nu este şcoală unde ai învăţat şi tu? — Ba da — Este o şcoală cu internat. — într-adevăr. Cei mai mulţi elevi sunt interni, dar H directorul primeşte şi elevi externi* dacă aşa doresc părinţii.
77
ANNfi MATHER
— Vrei să spui că te gândeşti ca Matt să meargă acolo la şcoală ? întrebă surprinsă. — Decenu? — De ce nu ? Ştii de~ce. Taxele trebuie să fie fenomenale. —_ O, nu chiar, răspunse el sec. Cam o mie cinci sute de lire pe an... — O mie cinci sute ! — Dar şi nivelul educaţiei este foarte ridicat. — Nu mă îndoiesc. Piers, este o nebunie! — De-ce ? Nu vrei ca băiatul să capete o pregătire şi o educaţie bună ? ' — Da, sigur că vreau... dar, o... Piers, nu se poate să Iaci asta. — De ce nu pot ? Am destui bani. — Nu la asta mă refeream. — Nu eşti de acord să mă amestec în treburile tale? Abby oftă. — Nu este nevoie. — Ai fi preferat să se ducă la şcoala din sat şi sa se descurce cum o putea? — în mod normal, da. — * Cel puţin recunoşti că asta nu este o situaţie normală, — Matt s-ar fi putut acomoda ia Alnbury... — Cam la fel de bine s ar fi putut să nu se acomodeze. Se apropiau de satul Warwick şi Piers ieşi din drum şi parcă maşina sub nişte brazi, Abby, dacă Matt n-ar fi avut necazuri cu poliţia, n-aş fi venit cu propunerea asta, dar în situaţia dată, cred că este soluţia cea mai bună pentru el. • — O să^ştie că eu nu mi-aş fi putut permite. — Sigur că o să ştie. Piers ezită. Din câte mi-ai spus şi după cum se comportă el, mi se pare că problema cu băiatul acesta este, că nu are tată. Sau cef puţin un tată care să se ocupe de el. — Nu are nevoie de tată, murmură Abby încordată. Ne-am descurcat şi fără... — Până acum, o întrerupse el categoric. Abby, re^ cunoaşte, copilul este complet zăpăcit. Din câte a price-
•INCERTITUDINI
77
put, m-ai părăsit* pentru eă nu ne-am înţeles. Geea ce nu este un motiv prea jserios ca să se destrame p căsătorie. Abby ridică ochii. — Şi ai de gând să-i spui adevărul ? ' — Nu, nu imediat. Piers îşi analiză atent cuvintele înainte de a le rosti. De aceea am de gând să-1 duc la conac... — La conac! — ,..şi s-o cunoască cum trebuie pe VaL Abby simţi o durere ascuţită tn stomac când el aminti numele prietenei lui. Timp de câtevă minute uitase de divorţ, uitase de Valerie Langton, uitase de toate cu excepţia dorinţei lor reciproce de a face ce era mai bine pentru Matthew. — Şi mama ta ? îl provocă ea, încercând să-şi potolească gelozia. Ce o să,zică dacă-1 duci pe fiul tău în casa ei ? J?e mine nu m-a dorit niciodată acolo, mi-e martor Cerul, şi n-o să-i permit să-1 facă pe Matt să sufere. — N-o să-1 facă să sufere. Gura lui se încordase când ea menţionase numele mamei lui. N-o să-ţi vină să crezi, dar mama mea nu te-a urât niciodată. A fost mâhnită când am părăsit-o pe Melanie, desigur... — Mâhnită î — ...dar a acceptat faptul că m-am căsătorit cu tine. Deşi a bănuit că Tristan Oliver a fost înaintea mea. Abby se înroşi până în vârful urechilor. — Este o minciună... — Da, recunosc că erai virgină când... mda, când am făcut dragoste prima oară. — Prima oară! Abby ştia că repeta încruntată cuvintele lui, dar nu se~ putea abţine. Erau atât de nedrepte şi nu avea cu ce arme să se apere împotriva lui. Piers, cred că ar fi mai bine să mă duci înapoi. Am discutat despre asta de nenumărate ori. şi înainte şi imi ajunge, ca să fiu sinceră. - Piers ridic|, din umeri, dar nu se grăbi să pornească maşina. ' — Tristan a plecat "în Canada, după cum ştii, spuse după o clipă, ca şi când ar fi avut o discuţie întâmplă-
78»
ANNE MATHER
toare. Am crezut ia început că plecase după tine. Abby; nu răspunse. Lăsă capul în jos şi părul îi căzu peste faţă, ascunzându-i expresia chipului. A venit să te vadă? în* trebă el cu mai multă insistenţă. Ţi-a spus ce avea de gând să facă ? De ce nu te-ai dus cu el ? Nu poţi să negi dă nu te iubea. * Abby tăcea în continuare şi, ca şi cum tăcerea îl făi cuse să-şi piardă răbdarea, Piers ridică mâna şi-i îndepărtă părul de pe 'faţă. Ea făcu un efort să nu tresară lai atingerea lui dâr simţf un fior prin tot corpul când el îi spuse pe o voce voalată: — vNu te-ai schimbat deloc, să ştii. Eşti la fel de, atrăgătoare cum erai acum cincisprezece ani. Te şochează ce spun ? Te-am văzut şi te-am dorit când nu aveai nici şaisprezece ani. Abby ridică ochii. — încerci să mă abordezi altfel ? îl întrebă încordată. Este o nouă formă de convingere ? Nu .am nevoie să-mi spui că sunt atrăgătoare. Nu sunt Sunt o femeie chinuită şi muncită, de aproape treizeci de ani, şi ştiu, fără să mă amăgesc, că aşa şi arăt ! — Nu pari mai în vârstă decât Val, spuse ei întorcându-se brusc şi dând drumul motorului. Iţi arăt şcoala şi după aceea ne întoarcem. Poţi să te hotărăşti în timpul weekendului. Dacă eşti de acord, o să venim săptămâna viitoare, în^nte să plec în Germania, să vorbim cu directorul — Pleci în Germania ? —. Numai pentru o săptămână. Val şi cu mine am cunoscut un conte german şi pe soţia hi] când am fost la schi în Austria, la începutul acestui an. Locuiesc pe valea Rinului şi ne-au invitat la ei acum când are lo^ un festival al berii „ ~ — înţeleg. Se dispreţuia pentru gelozia pe care'i-o stârniseră cuvintele lui. O să fie... interesant. Presupun... că domnişoara Langton merge cu tine. — Da, merge. Piers se uită spre ea* Aceasta este şcoala. Ce părere ai ? Abbotsford era o şcoală veche, formată din mai multe clădiri întinse acoperite cu iederă, dar chiar şi de la dis-
•INCERTITUDINI
79
tanţă avea un farmec ce nu putea fi ignorat. împrejmuită de un zid şi o centură de copaci, în partea de est, curtease prelungea cu o pajişte oare ducea până la malul unui rău. Râul Coquet, din câte îşi amintea. — Ei? Piers îi-aştepta reacţia şi, sub imboldul momentului, . ea deschise uşa şi ieşi din maşină. . t Pare ideală, murmură ea, în timp ce Piers coborâse şi el din maşină şi venea în urma ei spre poartaj înaltă de fier. Câţi ani aveai când ai venit aici la şcoală 1 J Presupun că ai fost intern. — Nu la început, răspunse el. Aveam numai opt ani când am început la Abbotsford. Am fost extern un an, după care am devenit intern. Le convenea mai mult părinţilor mei. Abby încercă să şi-1 imagineze la opt ani. Trebuia să fi semănat foarte mult cu Matthew la aceeaşi vârstă, dacă nu ca înfăţişare, cu siguranţă ca temperament. Matthew fusese un copil atât de încântător, de drăgălaş. Drăgălaş ! Abby îi aruncă o privire pe furiş soţului ei. Nu acelaşi lucru se presupunea despre soţul ei. Nu, după modul în care se purtase cu ea. Şi totuşi, ca şi Mat-, thew, putea fi atât de încântător când voia, şi un îior involuntar o cuprinse când îşi dădu seama încotro i se îndreptau gândurile. — Ţi-e frig ? Putea fi# şi atent şi simţurile ei se înoordarăP brusc de amintiri nedorite, când el ii puse uit braţ în jurul taliei ca s-o conducă spre maşină. Hai, vino ! Să nu' răceşti cumva. — x Nu-i nici o'problemă. Mă simt bine. Dar îi tremur^ vocea şi Piers se uită repede la ea. — Poate că ar fi trebuit totuşi să te las să te schimbi, remarcă el aspru deschizând uşa. Eşti subţire îmbrăcată. Nu ai nimic pe sub pulovărul Jsta ? Pare că ţi-e frig, Abby se urcă în grabă în maşină şi îşi reveni până ce el ocoli maşina şi urcă la volan. — Nu mi-a fost frig decât când am coborât din maşină, murmură ea, sperând că el va abandona subiectul, dar ochii lui îi cercetau curios chipul preocupat. — Cred că-ţi aminteşti după-amiaza aceea când am mers la High Tor, nu ? o întrebă privind-o insistent. Iţi
60
ANNE MATIIEIt
aminteşti cum s-a lăsat ceaţa şi ce frig ne-a fost la a«j jnândoi ? — Piers, lasă asta... Hai să mergem. — Imediat. El nu terminase ce avea de spus. Ştii că , vatra focului pe care l-am făcut mai este încă acolo % Sau cel puţin rămăşiţele ei. Mă îndoieso că cineva s - ^ atins de cenuşă sau de patul pe care l-am făcut... — Ce; încerci să faci? Vocea ei era furioasă şi el se întunecă la faţă când îi întâlni privirea întristată. — Nu ştiu, spuse pe un ton aspru. Poate că încerq să descopăr motivele pentru care totul a mers prost. Scoase un- sunet batjocoritor. Totdeauna ai fost o sfânta distrugătoare.; ' — Nu ţi-am cerut să te căsătoreşti cu mine, replic^ ea şi Piers încuviinţă din cap cu un aer dezamăgit. Porni motorul. — Nu, nu mi-ai cerut. Dar $ fost a naibii bucu^ roasă că te-am cerut. Iţi dai seama ce probleme ar fi fost cu Matthew dacă âr fi fost copil din flori ? * — Probabil că nici una, îl contrazise ea, iritată >rovocarea lui maliţioasă. Nu mai vorbiră până ajunseră*'
{
a mătuşa Hannah, unde Matthew îi aştepta la poartă^ •
v
*~
*
Sâmbătă, Piers, îl luă pe Matthew să-1 ducă ţa bu* nica Iul. Abby nu vrusese să-1 lase să meargă când Piers bordase pentru prima oară subiectul, la o ceaşcă de cafea pe care Hannah insistase s-o bea după ce se întorseseră de !a Abbotsford. Entuziasmul lui Matthew şi privirile de avertisment pe care mătuşa Hannah i le artincă, o convinseră să cedeze în cele din urmă şi după ce Piers plecă ele rămaseră singure, Hannah declara, nemulţumiră -ie hotărârea ei. — In fond, sunt familia lui, sublinie ea, când Abby dădu glas obiecţiilor sale. Şi să recunoaştem, Piers ar putea să-şi impună drepturile dacă-i faci greutăţi.
•INCERTITUDINI
81
Era supărător de adevărat şi asta o înfurie pe Abby şi mai mult, Dar Piers era tatăl băiatului, şi copilul avea tot dreptul să se bucure de afecţiunea lui. Cu toate acestea, nu-i veni deloc uşor 'când Matthew se întoarse foarte emoţionat şi abia aşteptând să-i spună ce se întâmplase acolo, Era din nou ca un băieţel şi Hannah schimbă o privire semnificativă cu Abby când el pomeni de bunica lui pentru prima dată. — Este cam bătrână, spuse el. Şi nu poate merge mult din cauza piciorului. Piciorului ? Hannah se uită pieziş la Matthew şi el chicoti. — Vreau să spun că are artrită, explică el, luând una, din prăjiturile pe care Abby le făcuse în după-amiaza aceea şi începând să mănânce mulţumit. Din cauza asta nu mai călăreşte prea mult,-Dar"ţine.cat în continuare şl tăticu mi-a arătat un ponei pe care a spus că pot să învăţ sâ călăresc. — Tăticu! Abby inspiră adânc. Cât de firesc rostise aoest cuvânt! Dar cum reacţionase de fapt doamna Roth «aţă de nepotul ei? Şi-ar fi dat seama Matthew dacă ar fi fost rezervată satf apropiată ? — Un ponei, spuse Hannah cu admiraţie. Ce noroc ai I Şi poneiul acesta are un nume? Sau trebuie să-i găseşti tu unul ? — O, nu, îl chemă Alun, ca pe unul din iepurii din Watership Down, spuse el. Asta este o carte scrisă de un bărbat, Richard Adams, Tăticu spune că ar trebui s-o citesc şi o să mi-o cumpere. Abby se forţă să zâmbească. — Te-ai distrat bine? — O, da, este un Ioc minunat. Nu ştiu de ce nu ţi-a plăcut, mami. Camerele sunt atât de maţi şi mobila formidabila ! Oftă. Am băut ceai, în salon. Era şi domnişoara aceea, Langton. Este cumsecade, dar cred că încearcă! să-i facă plăcere lui tăticu fiind prietenoasă. Ce spirit de observaţie avea fiul ei, se gândi Abby, uşurată. Cel puţin nu fusese complet orbit de ambianţa de la familia Roth, dar însemna oare că doamna Roth trecuse proba ? ~
82
ANNfi MATHER
in restul weekeiiaulu], Abby trebui să facă faţă cu răbdare la o mulţime de alte subiecte pe care Matthew, credea că ea ar dori să Ie audă/Era evident că evenimentele de sâmbătă i se întipăriseră puternic In mine şi Abby-trebuia să accepte că trecuseră pentru totdeauna zilele în oare el să nu pomenească deloc de tăticul lui. Doctorul Willis veni să-şi vadă pacienta luni dimineaţa şi o salută cu vădit entuziasm pe Abby. — Deci, ai venit înapoi, în cele din urmă, spuse el, coborând la parter după ce o consultase pe Harinah în dormitor. Sper să rămâi de data asta. — Şi eu sper. Vrei să bei o cafea? Tocmai îmj făceam una. , — Cum aş putea refuza ? zâmbi Sean şi şe aşeză cu dezinvoltură lângă foc. Unde este băiatul ? Abia aştept să-1 văd. — O, s-a dus să cumpere ceva pentru mătuşa Hannah, spuse ea simţind că roşeşte. Bănuiesc că ai auzit de el în sat ? Am auzit că este fiul lui Piers Roth, admise el, dar nu a fost o surpriză pentru mine. Ar fi trebtiit să fie? Abby se încruntă. — Mda... — Am bănuit că sunteţi rude. Numele, explică el. Dar oricum, asta nu priveşte pe nimeni, nu ? în registrul meu, datele personale ale cuiva sunt strict confidenţiale. — Mulţumesc. Abby zâmbi şi între timp apăru Hannah, oare-1 invită şi ea să bea o cafea. Matthew se întoarse în timp ce îşi beau cafeaua şi, spre surprinderea lui Abby, Piers era cu el. — Tati m-a adus cu maşina, spuse Matt, aruncându-i O privire semnificativă lui Sean. Vrea să vorbească cu tirie, mami. Despre şcoala unde vrea să merg. Abby îl privi cu răceală pe soţul ei. — Ai discutat despre asta cu Matt ? — Da, i-am pomenit în trecere, spuse el răspicat, răspunzând salutului lui Sean cu o curtoazia rece. Ce plăcut să ai un cabinet care merge de la sine, Willis. Cred că ai lăsat vorbă pe robot unde eşti.
•INCERTITUDINI
83
—• Doctorul Willis a ve*rit să mă consulte, declară Hannah scurt, manifestându-şi indignarea faţă de nepoliteţea luL Termină-ţi cafeaua, doctore. Nu-1 lua în seam$ pe domnul Roth. Vrea să te intimideze. — Nu-i nici o problemă, domnişoară Caidwell, vă a^ sigur că nu mă intimidează deloc, răspunse cu fermitate Sean. Se ridică şi-i întinse ceaşca goală. Dar este timpul să plec. Mă bucur că te-am cunoscut, Matthew. "Sper să te revăd in curând. Atmosfera rămase tensionată după ce plecă Sean, dar Piers consideră că este preferabil s-o ignore. — Ei, Abby ? spuse el pe un ton cu mult mai cald decât cel cu care i se adresase lui Sean, Te-ai hotărât?/ , — Mi se pare că te-ai hotărât tu şi pentru mine, răspunse încordată, Matt, ce vrei să faci 1 Vrei să mergi la şcoala de băieţi despre care vorbeşte tatăl tău ? Sau vrei să mergi la una din Alnbury ? Bănuia care va fi răspunsul lui şi nu fu dezamăgită* — Aş vrea să merg la fosta şcoală a lui tati, decla* ră el, uitându-se la Piers. Putem merge s-o vedem ?-Este foarte mare ? — Nu este mare deloc, $ise Piers, îndreptându-şi din nou atenţia spre Abby.. Cred că învaţă acolo aproximativ patru sute de băieţi,, asta-i tot Cât despre a merge ca s-o vezi, mai trebuie să aştepţi. Aş vrea ca mai întâi ma<-> ma ta şi cu mine să-i facem o vizită domnului Grant, directorul, mâine dimineaţă, şi după aceea o să te ducem s-o vezi. , -r- Şi când o să încep să; merg Ia şcoală? Matthew părea foarte entuziasmat, dar Abby bănuia că s-ar putea ca entuziasmul lui să nu dureze prea mult după ce va descoperi câte lecţii va avea de pregătit aoasă. — Dupâ Crăciun, răspuse Piers, Abby, arn stabilit in principiu o întrevedere cu directorul pentru mâine la zece. Eşti de acord?— Are vreo importanţă ? întrebă ea, cuprinsă de amărăciune. Din nou, Piers aranjase totul fără ca măcar să o consulte şi dacă nu voia să-1 facă pe Matthew să sufere, trebuia să se conformeze docilă planurilor Iui în privinţa "băiatului.
84
ANNfi MATHER
CAPITOLUL VII Marţi dimineaţa ploua, o ploaie torenţială şi persistentă, in timp ce norii cenuşii se adunau ameninţători deasupra satului. îi fusese cam greu să se decidă cu ce să se îmbrace. Un costum ar fi fost evident cel mai potrivit, dar costuhiele ei nu erau deloc moderne şi le purtase luni de zile la serviciu/ în cele din urmă, se opri la o rochie din jerse de mătase pe care o cumpărase cu un an în urmă ca să participe la un dejun oficial cu Trevor. Nu era de mătase veritabilă, ci numai o; imitaţie reuşită, dar i se mula plăcut pe corp, punându-i în evidenţă linia rotunjită a sânilor şi şoldurilor. Peste rochie îşi puse singura jachetă pe care o avea, din catifea reiată* neagră, care contrasta puternic cu părul ei blond cu nuanţe argintii. Piers nu făcu nici un comentariu în privinţa înfăţişării ei când veni s-o ia cu maşina. Luă numai umbrela pe care mătuşa Hannah i-o dăduse lui Abby ca să se apere de ploaie până la maşină şi o puse în portbagaj înainte de a se aşeza la volan, lângă ea. Era îmbrăcat într-un costum* gri-închis eu .vestă, care-i accentua tenul smead. Deşi îl salutase cu răceală, nu putu să nu remarce ce bine arăta. Domnul Grant se dovedi a fi un om încântător. Trecut de cincizeci de ani,, întruchipa tot ce-şi putea dori un părinte de la un director de şcoală, la care dragostea sinceră pentru copii se îmbina cu o severitate care lăsa loo totuşi şi umorului. — Soţul dumneavoastră mi-a explicat care %este situaţia, doamnă Roth, îi spuse lui Abby cu înţelegere.
•INCERTITUDINI
85
Sunt sigur că va fi spre binele lui Matthew dacă se va bucura din nou de grija ambilor-părinţi. — Da. Ea Se forţă să râdă dar se întreba ce-i spusese OPiers. Matthew nu beneficiase niciodată de luxul ca ambii părinţi -să se preocupe, de 61 şi spera că o asemenea experienţă nu va fi prea mult pentru el. - Din nou afară, Abby-răsuflă-uşurată gândindu-se să ajungă cât mai repede la maşină, din cauza ploii, Piers se oferise să aducă umbrela, dar îi spusese că nu era necesar; deşi gâfâia serios după ce fugise până la maşină. — Eşti udă leoarcă ! exclamă Piers, scuturându-şi stropii de ploaie de pe sacou. Materialul jachetei ei era mai absorbant decât cel al sacoului lui şi simţea umezeala până la piele. — Scoate-ţi jacheta, o sfătui el, învârtind cheia în contact Ce rost are să te alegi cu o răceală? Pune-o pet bancheta din spate, Este destul de cald în maşină ca să nu fie nevoie de ea. Abby ezită, dar considerând că poate are dreptate, ii urmă sfatul. Se simţi mult mai bine fără jachetă şi îşi frecă puţin braţele ca să se încălzească. — Şcoala o s-o vizităm săptămâna viitoare, când venim şi cu Matthew, Eşti mulţumită de cum s-au granjat lucrurile, nu ? Cred că nu-mi porţi pică din cauza env tuziasmului lui Matthew. — Presupun că nu. îşi aranjă părul ud după urechi. De fapt, nici nu mai are rost acum, nu ? Hotărârea a fost deja luată. — Nu neapărat, spuse el calm. Pot oricând să anu-^ lez totul. Dacă totuşi crezi că este mai bine pentru Matt Ia şcoala din Alnbury, sunt gata să renunţ la orice obiecvie. Abby oftă. — Ştii că n-aş face aşa ceva. — Ştiu oare ? Abby îşi plecă privirea. / — Mai este ceva, însă... — Da? — Cum o să ajungă Matt la şcoală. Nu cred că există un autobuz care-i duce pe elevi la şcoală.
<86
. mm
M
^mm
— JMUam gândit să vorhe&c JCU iamilia Crolţ, răspunse el, încetinind la *o d®îmficţi£, Isteţul Jtor ^csel imam este extern şi cred ca Şarah 41 duce la şcoală ^dimineaţa .şi-»] ia » dupâ-amiaară. Smt &igur că "vsa ii «fe acord m meargă şi JVfatthew >ctt âi. —* Sarah Crcx£t 7 îEa iu«ese una din paţ&iete pâeteos pe care le avuseseră Abby şi Piers când se căsătoriseră — M^am gândit că nu vei ravea nimic împotriva ei, remarcă Prers vsec. JEobert, Miatul ei, este cu cinci-şaae luni-mai mic decât ^TMatttew, Abby dădu afirmativ din .c^p. — Sarah Croft, 'murmură ea :din nou. Mi-tar face .plăcere s-o revăd. — p - a scris, ni], după ce ai plecat din Rothside ? Mi-a vorbit despre asta odată şi .mi-a mai £pus :că -nu răspuns — D a M - a m gândit că nu avea rost. — D e ce ?
— CX Sarah şi soţul ei erau numai prietenii tăi., nu ai mei Şi... mda, cred că m-am «imţit... stânjenită, ' — Stânjenită ! — Nu te preface că nu înţelegi, Ii tremura puţin vocea" Cum puteam sa mai fiu la fel de prietenă cu Sarah, când nimeni nu ştia de copil ? Piers se uită ,pieziş la ea. — De cc nu i-ai şpus'? Din câte o cunosc, nu mă induse ea ar fi ?osi de parfsa ta. — Nii vreau sa fie nimeni de partea mea, replica Abby pirctisită Am vrut .pur şi simplu... să xtît — -Să .mă uiţi .pe .mine, vrei să spui ? Abbv ridică din umeri. — Dacă vrei. — Şi m-ai uitat ?• • — Da p]ra categorică. — Complet ? Ea întoarse capul şi-1 privi. Aişa cum m-ai uitat şi tu. — Eu nu teram uitat, Abby.
«7
%
— Bur % fi ai vrut să-:ţi -mai aminteş^ âe mine, .nu4 aşa ? - Piers ridică dm umeri. r — A m avut motive, nu ? — Aşa ai crezut tu, — Da, însă n-ai răspuns la Întrebarea mea, — Care întrebare ? — îe-am întrebat dacă m-ai uitat cu totul. Abby -îşi umezi buzele. . — Mu este uşor să uiţi fpe cineva pe .care-l urăşti. — Şi încă ima urăşti ? Ea -se întoarse să se uite pe .fereastră ia ploaia care continua să cadă qu aceeaşi intensitate. Voia .să-i spună că da, îl ura încă, tchiaiv mai imxft ca înainte^ nu .era adevărat. De când îl revăzuse, de când îi permisese Iară să vrea jsă se .amestece î n viaţa 'lor, sentimentele ei se schimbaseră, deveniseră măi puţin îerme. în timp ce cândva, "fusese absolut sigură că nu l-ar fi putut ierta niciodată pentru modul în care o umilise, acum oscila. Convingerile ti fuseseră zdruncinate. Ca un acid eorozîv» timpul rosese ura pe care o nutrea pentru el şi acum când îl vedea din nou, simţea că-şl pierde repede voinţa de a se opune atradţtei pe care .o mai exercita asupra ei, — Unde mergem.? întrebă brusc, trezindu-se din reverie ca să .descopere că el o "luase pe un alt drum. Acesta nu este drumul spre fltfthside. Ezită Este drumul spre conac. — Într-adevăr, Ti aruncă o privire rapidă. Atenţia .ii era concentrată asqpra bălţilor adânci care se formaseră pe drum şi pe care ancerca să rIe evite, IST-am gândit să luăm masa de pfânz acasă, în amintirea vremurilor de altădată Ce zici? — Să luăm prănzuJ la conac.? repetă ea iipro^pe in şoaptă Cu mama ±a ? Nu cred xu .va ii prea încântată. — Nu este acasă. S-a dus la Kewcastle ,cu mătuşa Isabel, să facă cumpărături. Se Întoarce .spre seară. Abby liiieereâ un sentiment ^ciudat ide tăejâ mu, Cuvintele lui iii amintiseră de ^primele iar intâlnM .olandestinE, clandestine <,pentru că m ama lui i-ar fi împiedicat dacă^r
89
ANNfi MATHER
fi putut. Existaseră zile ca acestea înainte, zile când doamna Roth îi lăsase singuri, înainte de a o considera pe Abby drept ameninţare pentru planurile ei minuţios elaborate, *
*
w
*
Totul începuse atât de nevinovat, sau aşa crezuse ea. In definitiv, avea numai şaisprezece ani şi serviciu] la conac era primul din viaţa ei. Deşi conştientă de sexul opus, nu întâlnise înainte nici un bărbat ca Piers şi cu toate că se simţise atrasă jâe el, nu-şi închipuise niciodată că s-ar putea ca el să fie atras de ea, După moartea tatălui lui, Pters preluase conducerea proprietăţii. Deoarece bătrânul Roth fusese bolnav mai multă vreme înainte de a muri, afacerile proprietăţii rămăseseră în seama unui administrator care, deşi îşi dăduse toată silinţa, nu reuşise să facă faţă situaţiei. Piers era încă la universitate în vremea aceea, aşa că, atuncf când s-a întors acasă, îl aştepta o mulţime de .treabă. In plus, plecase şi secretara tatălui său care lucrase la cu.,ac mai bine de douăzeci de ani. A fost momentul când Abby solicitase postul respectiv. Nu se aşteptase să fie acceptată. Existaseră şi alte solicitante, cu mai multă experienţă. Dar Piers insistase că voia pe cineva care să se poată forma în concordanţă cu cerinţele lui şi abia după aceea, ea descoperise că el avusese alte motive pentru a o alege. De la început, ea fusese mulţumită,că găsise un serviciu atât de aproape de casă. Cei mai mulţi tineri cu care fusese la şcoală găsiseră de lucru numai la Alnbury sau Newcastle, în timp ce ea putea merge cu bicicleta cele două mile şi jumătate ia conac. Economisea banii pe oare i-ar fi cheltuit pe autobuz şi însemna că-i putea da mătuşii Hannahxaproape tot salariul. Fuseseră zile fericite, foarte fericite. Gândindu-se acum la ele, oftă. Lucrând cu Piers, însoţindu^l când vizita proprietatea, reuşise să înveţe tot ce trebuia să ştie despre administrarea proprietăţii. De asemenea, începuse
iNCBRTmumm
m
să înţeleagă problemei cu. care el: se confrunta* ea sa menţină cele mai bune raporturi cu cei ce locuiau pe moşje, Existau: toarte; multe certuri între aceştia; ca şi acuze că proprietarul- ţineai partea; unora în detrimentul altora şi Piers trebuia-sa-încerce să adopte Q conduită dât mai echilibrată Piers obişnuia să discute problemele pe care le avea cu ea; ţinând cont de: opiniile ei şi treptat, discuţiile lor abordară chestiuni mai personale. Piers îi povesti despre perioada petrecută la universitate, iar ea. despre, părinţii ei şi-i povesti cum mătuşa Hannah avusese grijă de ea după ce tatăl ei murise. Era uşor să vorbeşti cu el şi părea cu adevărat interesat de ceea ce spunea ea. Conversaţia lor înlăturase orice barieră dintre ei şi Abby nu ae mai gândea că Piers şi; familia lui ar dezaproba dacă ar afla că deveniseră atât de intimi. Cam în acea perioadă; Tristan Oiiver o invitase să meargă; să danseze la- Alnbury.. Puteau merge cu autobuzul,, spusese el, şj tatăl? lui urmă- să vină să-i ia după aceea Tristan avew şaptesprezece ani şi învăţa' să con- ducă,, dar nu luase încă examenul şi se lăuda că atunci când va trece testul,, tatâJ lui avea săn cumpere o ma*şină. încurajată de'mătuşa Hannah, ea acceptase invitaţia şiri pomenise în treacăt lui; Piers, îi spunea aproape totul în aceă vreme şi deşi; considera că lui, nu-i prea, pă• şa, vrusese, poate inconştient,, să. arate că băieţii; de aceeaşi vârstă erau atraşi de ea ; , .. De aceea, a fost şocată când a ieşit cu Tristan şi tatăl luv şl s-au întâlnit cu Piers, care aştepta afară. — Am avut nişte treburi' Ia Alnbury, îi spusese el calm domnului Oîiver; şi cum mî-e mai aproape mie s-o duc pe x Abby acasă, m-arrr gândit să vă scutesc de această responsabili tete. Tatăl lui Tristan fusese surprins, evident, dar cum explicaţia lui Piiers era destul de rezonabilă, nu ripostă; Cei din familia Oiiver nu erau arendaşi pe moşia familiei Roth, aveau ferma lor proprie şi, aşa cum afirmase-Piers, <îa; s-o ducă pe ea acasă ar fi însemnat să se abată mult din drumul lor. Ln consecinţă, după* câteva minute ea se,
90
annfi m a t h e r
afla instalată în maşina lui Piers; în drum spre Roth-n si de Nu ai nimic împotrivă, nu ? întrebase Piers îndată ; ce luminile din Alnbury dispăruseră în spatele lor. * Abby se gândi înainte de a-i răspunde. — Nu-i aşa că n-ai avut nici o treabă la Alnbury? — Nu, răspunse el cu sinceritate. — Ai venit să mă iei. Era o afirmaţie, nu o întrebare. — Da. — N-ar fi trebuita — Piers o privise pieziş. — Ştiu, Abby îşi ţinu răsuflarea. — Piers... — Nu, nu spune nimic, îi zise el. Să lăsăm lucrurile cum sunt.. Buzele ei se întredeschiseră puţin. Dacă asta vrei să faci, îi răspunse ea nesigură. — Dacă asta vreau%să fac? Piers apăsă pe frână şt ^maşina se opri brusc, gata-gata s-o âdunce peste bord, şl se întoarse spre ea. Nu asta vreau să fac, Abby, spuse cu o voce aspră. Sigur ştii ce vreau să fac şi ai tot dreptul să mcldispreţuieşti din cauza asta. Abby se înfioră. — Nu te... dispreţuiesc, Piers, murmură ea, dându-şi seama cu o intuiţie neaşteptată că acesta era motivul real pentru "care-i plăcea să fie cu el, că aceasta era dimensiunea adevărată a sentimentelor ei faţă de el. Nu pentru că era o persoană pentru care îi făcea plăcere să lucreze, cu, care să fie împreună. Nici din cauză că era amabil şi înţelegea când ea avea probleme. Ci pentru că se simţea atrasă de el şi că dorea mai mult de la această relaţie decât avea dreptul să spere, —• Abby ? O privea cu încordare şi chiar la lumina slabă de la bordul maşinii, era conştientă de intensitatea privirii lui. Abby, nu te juca cu mine. Nu sunt unul dintre tinerii căre-ţi fac curte. Nu sunt Tristan Oiiver. — Ştiu. Abby îşi mişcă neputincioasă capul şi el ridică brusc mâna să-i îndepărteze o buclă blondă de pe frunte. In
•incertitudini
91
vremea aceea, purta părul mai lung şi pentru dans şi-1 prinsese cu o bentiţă de piele, Acum simţi cum el desface bentiţa şi părul i se revărsă ca o perdea până aproape de mijloc. — Ce ştii, de fapt ? murmură el. Gura lui avea o expresie senzuală, în timp ce eâ tremura anticipând atingerea lui, — Nu../ nu prea mult, recunoscu ea, conştientă de corpul lui, conştientă de el cum nu mai fusese niciodată şi la fel de conştientă de lipsa ei de experienţă. — N-ar trebui să aflu, adăugă el. Vocea i se voa-lă puţin, fără voia lui. Eşti prea tânără. . Abby îşi ţinu respiraţia, — Nu spune asta ! — De ce nu ? Acesta este adevărul. Piers continua s-o sfredelească cu privirea, în timp ce o mângâia uşor pe obraz şi pe ceafă. Aproape involuntar, Abby întoarse capul şi-i atinse palma cu buzele. Fusese un gest inconştient, o dorinţă copleşitoare de a avea o reacţie, indifent cât de mică, şi efectul a fost electrizant. Piostind printre dinţi o înjurătură, Piers îşi plimbă degetul mare pe buzele ei, despârţindu-i-te şi introducându-i-1 în gură. înainte ca ea să fi avut timp să se obişnuiască cu un gest nou şi ciudat de intimitate, Piers îşi scoase degetul şi-i acoperi gura cu a lui, •b *
*
Amintindu-şi acum acel sărut, Abby simţi brusc o furnicătur&Jn toţ corpul. Poate că nu fusese pregătita pentru pasiunea lui năvalnică de adult, dar se comportase ca o elevă dornică să înveţe. Ba chiar mai mult decât atâtv i se dezvăluise propria ei senzualitate nepusă la încercare, care o egala pe a lui în intensitate. —
^
?
'
Dându-şi seama că Piers aşteaptă încă un răspuns de ia ea, Abby clătină dezaprobator din cap, uitându-se*
ANNE MATHF»H<
înapoi-peste* umăr, ca şi cum\ ar fi putut vedea cumva căsuţa mătuşii Hannah. * —-Mătuşa* Hannah mă aşteaptă! exclamă ea. O. să se îngrijoreze dacă nu mă întorc. Mal ales pe: o> \roeme ca. asta. — Trimiteri vorbă, spuse el încordat. Sa poate, duce Jerrold să-i spună. N-o să mai fie îngrijorată daca şţie că eşti cu mine. Indiferent de sentimentele ei, mă consideră'încă un gentleman. — Adevărat îşi umezi buzele nervoasă. Mă îndoiesc !' — Arbby, te rog. Fă~mi plăcerea asta-. — De ce, mă rog ? Piers oftă. — De dragul vremurilor trecute, de ce altceva ? — Şi domnişoara Langton ? — Val nu are nici un amestec aici; replică el aspru. Asta este numai între mine şl tine, Abby. La naiba, i-am scris deja avocatului meu despre divorţ. Astai ar putea fi ultima noastră şansă, de: a sta de vorbă ca între soţ şi soţie. Abby lăsa. capul în jos; Ploaia de1 afară părea să conspire. împotriva, eii Prinsă ^ca într-o< cursă- în maşina lui*. în: situaţia, de: a- nu. putea coborî să-şi vadă de* drum* chiar dacă ar fi' vrut,, diai cauza vremii îngrozitoare, era constrânsă să ia în considerare invitaţia lui, aproape împotriva voinţei ei. Totul era emoţionant de familiar. Nu voia să-şi amintească ce fusese între ei în zilele de.început, dar se pare că-i era imposibil. Ca pe o bandă video, imaginile i se derulau în: faţa ochilor şi deşi încerca să; le oprească;. nui putea să. nege efectul fizic pjr care' ^acestea le aveau asupra:; ei: Amintirea primei zile când- făcuseră- dragoste îi provocă fibrape şira-spinării1 şi încercă să1 se sustragă încântării insidioase care-o cuprinse: Dar fără prea mare suc3ces. Era incredibil ca ceva care se petrecuse cu paisprezece ani:în .urmă- să aibă: încă: puterea de a o tulbura,, dar chiar asta se întâmpla.-
94
•incertitudini #
• *
*
Relaţia dintre ei evoluase foarte repede. De la început, amândoi ştiuseră că era numai o chestiune de timp până ce sărutările lor înflăcărate aveau să ducă la raporturi şi mai intime. Piers nu era un afemeiat, dar asta nu însemna că nu avea experienţă sexuală, şi pe când gura lui o căuta cu ardoare pe a ei, mâinile îi explorau cu înfrigurare corpul. La îneeput, Abby ezită. Lucrurile pe car© mătuşa ei o învăţase îi treziseră conştiinţa. Dar treptat, nevoile fizice o copleşiseră şi se lăsase pradă mâinilor lui ou o dorinţş căreia el abia îi putea face faţă. Erau tineri şi. îndrăgostiţi şi în timpul zilelor lungi ale acelei veri în care ea a lucrat la conac, atmosfera dintre ei devenise încordată/ Se aflau prea mult unul în compania celuilalt, prea mult singuri. Şi când. se în* tâmplă inevitabilul, aceasta păru continuarea firească a nevoii reciproce. Se întreba acum, cum doamna Roth nu remarca ce se petrece sub ochii ei, dar probabil că n o privea decât ca pe o ţărăncuţă şi se aştepta ca şi Piers 1 să facă acelaşi lucru, Era o seară de vară călduroasă, îşi aminti ea fără să vrea. Lucrase mai târziu decât de* obicei, ajutând-o pe doamna Roth să scrie adresele pentru o petrecere în grădină, care urma să aibă loc la conac peste o săptămână. Din câte îşi amintea, era o acţiune în favoarea unei asociaţii filantropice şi dornice s-o ajute pe mama lui Piers, mai ales că* el se dusese la curse cu nişte prieteni. In timp ce scriau adresele, doamna Roth îi spuse pe neaşteptate : \ . — Poaţe că anul viitor pe vremea asta, o să scriem invitaţiile pentru nunta lui Piers, menţionă ea cu o satisfacţie infatuată. Draga Melanie î Ce fată minunată ! Şi ee soţie admirabilă o să fie, Abby înţelese imediat ce voia să spunăv Melanie fusese văzută deseori la conac în ultimele luni. Părinţii ei erau prieteni apropiaţi ai doamnei Roth şi Abby crezuse oă o proastă ca Melanie venea acolo pentru asta; Se pare
94
annfi m a t h e r
că se înşelase şi mâna îi tremură în timp ce continua să scrie. Piers se întoarse acasă pe când ea tocmai pleca şi întâlnindio ducând bicicleta de ghidon, i se postă în faţă. — Aşteaptă, îi zise, privind-o cu intensitate şi tulburând-o. Te duc acasă. Stai puţin să scot maşina. — Nu, mulţumesc, mă descurc şi singură. Noapte bună, domnule „Rotii. Ne vedem mâine. — Abby! Piers o opri, apucând-o de braţ. Ce este cu domnul Roth ? Se încruntă în timp ce căuta o explicaţie. Ce ţi-a spus mama ? — Mama ta ? Ochii ei verzi îl fulgerară. Ce putea să-mi spună ? Poate faptul că te căsătoreşti, anul viitor, Smulgându-se din - strânsoarea lui se urcă pe bicicletă şi-şi văzu de drum. înainte ca ea să ajungă la marginea proprietăţii, el fu lângă ea, apropiindu-se cu maşina şi forţând-o să se oprească. , — Urcă, îi poruncise cu violenţă. îi smulse bicicleta din mână şi o aşeză în'spatele maşinii, după care se apropie de ea şi o privi cu, asprime, deşi plin de pasiune. — Vrei să spui că nu-i adevărat V întrebă ea, păstrând o atitudine rece, deşi fierbea de emoţie. Dar el nu-i răspunse. In schimb acceleră în trombă, aruncându-i o privire cumplită când ieşi de pe drum şi o luă printre copaci. După câţiva kilometri, ajunseră la un lac care se întindea pe mai mulţi acri la extremitatea de est a proprietăţii şi el opri brusc maşina. Era ip- loc deosebit de frumos, dar ştia că el n-o adusese acolo ca să admire peisajul şi tresări puternic când el deschise uşa şl coborî. îşi scosese sacoul şi se uită după el cum se îndreptă spre marginea lacului unde se opri şi privea îngândurat peste întinderea de apă. Cămaşa de mătase de culoarea bronzului îi flutură uşor în briza din jurul lacului şi când se întoarse văzu că era descheiată până la jumătatea pieptului. El se întoarse la maşină şi inima începu să-i bată mai tare când deschise cu forţă uşa din dreptul ei.
•incertitudini
95
— Nu ai încredere In mine ? o Întrebă făcându-i semn să coboare, dar ea rămase unde se afla. — Ar trebui să am ? replică ea inspirând adânc, după care se trezi luată pe sus şi scoasă din maşină, — Poate că nu, declară el încet, uitându-se crunt la 6a. După cum mă simt în momentul acesta, ai toate motivele să-ţi fie frică de mine. <— Atunci, du-mă acasă ! Se forţă din răsputeri să nu răspundă privirii lui foarte posesive. Nu uitase că el nu-i infirmase acuzaţia şi deopotrivă indignată şi fascinată, se lupta să se elibereze din braţele lui. Dar el o lăsă numai cu picioarele pe pământ, continuând să o ţină strâns, aproape de el. Şi, în timp ce aluneca pe lângă corpul iui, simţi cât era de excitat şi că el intenţiona "ca ea să-şi dea seama de asta. Nu e.a prima oară când ea îl excitase şi nu era prima oară când îi simţise muşchii încordaţi ai coapselor şi sexul. Dar de data asta, era diferit, de data asta nu o mai respinsese şi simţurile ei aţâţate o făcură să se apropie şi mai mult de ei. Mâinile lui îi alunecară pe spate şi se opriră pe şolduri/trăgând-o şi mai puternic spre sine. Apoi îi căută gura şi buzele ei se despărţiră înfometate în timp ce rezistenţa îi ceda, lăsând-o pradă sărutului iui, pasionat. O. sărutase de multe ori, fuseseră sărutări lungi şi ameţitoare, pe care şi le refuzaseră îh ultimele săptămâni, încă de când amândoi deveniseră conştienţi de.pericoluî emoţiilor ajunse la paroxism, se feriseră să exacerbeze o situaţie deja sensibilă, dar de data asta, el îşi pierduse bruse controlul şi în locul acestuia îşi făcuse loc o dorinţă arzătoare. O dorea nespus de mult, se doreau intens unul pe altul şi dorinţa lui acută deveni o tentaţie irezistibilă. Pe jos era iarbă şi Piers o culcă uşor, descheindu4 bluza şi luându-i în mâini sânii feciorelnici. Nu încercă să-1 oprească, ci se grăbi şi ea să-i scoată cămaşa şi îşi muşcă limba când îi simţi pieptul puternic zdrdbindu-1 pe al ei.
anne m a t h e r . — S-ar putea să vină cineva. Dar se părea că iui nu-i păsa. — Nu este nici-un pericol, mormăi grăbit, wsarutând-o sălbatic. O strânse puternic în braţe. Nu-mi cere să mă opresc, pentru că pur şi simplu nu mai pot. — Nu-ţi cer, rosti ea in şoaptă^deşi se încorda bruso când el o pătrunse. O durea. Timp de câteva clipe ea nu se gândi decât la asta şi nici chiar mângâierile lui tandre nu reuşeau să-i aline durerea pe care i-o provocase. Apoi, el începu să se mişte şi ea crezu că o va părăsi şi-1 înlănţui cu picioarele care-i tremurau, ţinându-1 şi mai aproape. — Abby... gemu el, înnebunit de temperamentul ei pasionat, în timp oe făcea eforturi să se reţină. Dar era prea târziu. Se eliberă neputincios, îngropându-şi faţa în părul ei mătăsos şi cutremurându-se convulsiv. Ea stătea liniştită, mulţumită de plăcerea pe care i-o produsese şi abia când el se sprijini într-o mână ca s-o privească, îşi dădu seama ce se întâmplase şi roşi pin ternic. Ochii lui erau strălucitori când îşi plimbă privirea posesiv asupra ei. Apoi, cu un oftat, se aplecă şi o sărută. Ea îi înlănţui gâtul cu braţele. — A... a fost bine? i i şbpti ea la ureche când Piers îşi mută buzele pe gâtul ei şi scoase un sunet îndurerat şi amuzat. — O, Abby, murmură mângâindu-i senzual sânii. Ai fost minunată! Nemaipomenit de minunată! Dar va fi mai bine a doua oară. — A doua oară? îşi ţinu respiraţia şi concomitent simţi cum el o pătrunde a doua oară. — Acum, îi spuse cu voce înecată de plăcere, apucând-o cu mâinile de şolduri. — O, nu. Abby clătină din cap. Vreau să spun că... nu poţi... — Ba cred că pot, spuse el cu blândeţe. Numai că de data asta-va fi diferit, îţi promit. Şi a fost. Chiar şi acum, ea îşi amintea senzaţia inimaginabilă de împlinire pe care o încercase împreună cu eL Habar nu avusese la ce să se aştepte, ce vrusese el să spună prin „diferit". Simţise în mod imperativ şi
incertitudini'
97
insistent nevoia crescândă de împlinire, pe oare numai el putea să }-o provoace, o dorinţă acută de a se contopi cu el tot mai mult, până ce trupurile lor, mişcându-se ritmic atinseră apogeul incredibil. Se mişcase împreuna cu el, frenetic* răspunzând cu fiecare părticică a firii ei pasionate şi, când a fost atinsă acea culme a extazului şi a căzut în neant, nu-i venea să creadă că ţipătul pe care-i auzise era al ei—
anne mather.
CAPITOLUL VIII — Abby... Pe neaşteptate îşi dădu seama că maşina se oprise în apropierea conacului şi Piers se întoarse spre ea, privind-o cu nerăbdare abia disimulată. De când stătea acolo, aşteptând ca ea să spună ceva ? se întrebă colorându-se în obraji când se gândi cu nelinişte că el ar put£a să-i ghicească gândurile.
Nu... nu pot, abia rosti ea într-un târziu, conştientă cât era de vulnerabilă şi clătinând din cap aproape cu panică. Nu, Piers, du-mă înapoi. Trebuie să mă întoro acasă. In plus, adăugă ea cu o notă de ironie în glas, dacă ' se întoarce mama ta şi dă peste noi ? îţi închipui cum va reacţiona la o asemenea situaţie? - .Puţin îmi pasă cum va reacţiona mama mea, replică el cu asprime. Am treizeci şi şapte de ani acum, Abby. Sunt destul-de în vârstă ca să decid singur şi pot sâ invit la mine acasă pe cine vreau.' Conacul Rothside îmi aparţine, ştiai, asta? A devenit proprietatea mea când am împlinit treizeci de ani. Făcu o grimasă. Aşa credea tatăl meu, care era de modă veche, că până atunci mă voi însura şi voi avea o familie. El şi mama intenţionau să se retragă în vila pe care o avem în Antibe. Din % păcate, nu s-a întâmplat aşa. Tatăl meu a murit chiar înainte ele venirea ta .aici şi mama este mai mulţumită sa fie stăpâna domeniului decât să se retragă. Abby lăsă ochii în jos. — De ce-mi spui toate astea ? — Pentru că vreau să iei prânzul cu mine.
Pentru
•incertitudini
100
Dumnezeu, Abby, îţi cer oare prea mult? în regula» nu ăi de ce să-mi mulţumeşti. Cel puţin fcă ne despărţim in mod civilizat, deşi n-am putut trăi împreună în acest fel ^ - ' Abby inspiră adânc, uitându-se prin parbrizul şiroind de ploaie, spre intrarea casei unde apăruse Malton, .majordomul, cu o umbrelă în mână. — Ce vor zice servitorii ? — Probabil că-i vor spune mamei, zise el laconic. Te deranjează ? Hai, Abby, numai vreo două ore, asta-i tot ce-ţi cer. Gura i se încordă. Sau preferi să iei ceaiul cu doctorul Willis ? Abby îl privi, indignată. Te-ai purtat necivilizat cu doctorul Willis. — Abby ! — O, bine. Ea cedă. Dar nu pot să stau mult. Matthew abia aşteaptă să afle ce s-a întâmplat la şcoală. —• Matthew poate să aştepte, spuse Piers categoric şi deschizând brusc portiera, îi -făcu semn majordomului să vină cu umbrela. Dacă Malton şi doamna James, care era menajeră da ' mai bine de douăzeci de ani la conac, sau Jerrold, care se ocupa de cai, puteau considera drept ciudat faptul că Piers o adusese pe fosta lui soţie să ia masa la conac, ştiau prea bine cum stau lucrurile ca să nu facă nici un comentariu. Cu toate acestea, ea era conştientă că menajera o privea cu viclenie în timp ce o conducea la una din băile de la etajul întâi, lucru pe care l-ar fi putut face şi singură dacă nu s-ar fi simţit obligată să Intre. în voia femeii. — Mă bucur că vă revăd la conac, doamnă Piers, remarcă ea cu politeţe, zâmbind în uşă în timp ce Abby se pieptăna,, Totdeauna i se adresase cu doamna Piers, ca să facă distincţiş între ea şi doamna Roth, mai în vârstă. — Şi mie îmi face plăcere să fiu din nou aici, doamnă James, răspunse Abby, minţind fără ruşine. Nu era deloc plăcut să se afle din nou la conac; dini contră, era un adevărat supliciu şi se întreba cum de fusese atât de slabă ca să se lase convinsă de Piers. ~
i 100
anne mather
J Prânzul le-a fost serVit în sufrageria familiei. Se numea aşa pentru câ era eu mult mai mică decât sufrageria oficială, dar oricum, tapetul de mătase de culoare castanie şi formatul lunguieţ al mesei erau de natură să intimideze pe cineva obişnuit să mănânce într-o bucătărie modestă de ţară şi ea îşi aminti cât de nervoasă fusese în primele săptămâni ale căsătoriei lor. ^" Au mâncat fiecare la câte un capăt al mesei şi au fost serviţi de către o fetişcană pe care ea n-o mai văzuse. O chema Susan şi-i zâmbea tot timpul lui Piers, amintindu-i irezistibil de modul în care ea fusese atrasă de el. In definitiv, fusese şi ea ca Susan, una din fetele.de la ţară, îndrăgostită nebuneşte de farmecul- unui bărbat mai în vârstă. Numai că Piers era cu mult mai tânăr atunci, cu numai şapte ani mai mare ca ea, şi răspunsese sentimentelor ei, sau aşa crezuse Abby. Mâncarea era delicioasă. La început, o supă gustoasă şi plăcut mirositoare, urmat de un pui cu orez excelent şi la sfârşit îngheţată de zmeură cu frişcă. Totuşi, ea nu prea avu chef să mănânce în acea ambianţă familiară care-i trezea'atâtea amintiri nedorite şi, deşif lui Piers părea să-i placă vinul, abia se atinseşe de mâncare, în timpul mesei vorbiră mai mult de convenienţă despre lucruri neînsemnate, ^ca să nu fie auziţi în primul rând de fata care-i servea dar şi de doamna James care venise la sfârşit, aparent să strângă masa, dar de fapt ca să afle dacă erau satisfăcuţi de mâncarea pe care o pregătise. — N-aţi prea mâncat, domnule Roth, comentă ea, cu (familiaritatea unei persoane cu state lungi de serviciu. Mă întreb dacă a fost aşa cum vă place. — Puiul a fost foarte bun, doamnă James, o asigură Piers, ridicându-se să ocolească masa pentru a-i trage scaunul lui Abby. Cred că n-am prea avut poftă de mâncare din cauza vremii. \Spune-mi, s-a întors Jerrold de la domnişoara Caidwell* ? t — Da,* domnule, s-a întors de mult. Vreţi ca Hadley s-o ducă pe doamna... Roth acasă ? — Nu, mulţumesc, nu-i nevoie, răspunse el în timp ce Abby se ridică ţeapănă de la masă. O duc eu pe doamna Roth în sat. Mulţumesc, doamnă James.
•incertitudini
101
Sufrageria dădea într-o cameră de zi mai mare şi Abby ar fi preferat să folosească cealaltă uşă care ducea în hol, şi în acest fel să marcheze intenţia ei de a pleca. Piers i se aşeză în drum, invitând-o în încăperea de alături. Cu doamna James de faţă, nu avea altă soluţie decât^sâ se conformeze, aşa că trecu pe lângă el repede, conştientă de privirea lui apreciativă. — Trebuie să plec, spuse ea când uşa se închise. Piers îi arătă spre tava cu ceşţile de cafea de pe măsuţa de lângă canapea. , — Nu încă. Ii făcu semn să toarne cafeaua în ceşti şi cu un gest de neputinţă, Abby se aşeză pe canapeaua stil Regency. Spune-mi, i se adresă din nou luând ceaşca de cafea pe care ea i-o întinse, când Matthew era bebeluş, cum ai reuşit să te descurci ca să vă întreţineţi ? N-ai vrut să primeşti nimic de la mine, după cum bine ştii. Cum ai făcut ? Abby nu-i răspunse imediat. — Vrei să spui... dacă am recurs la sacrificul suprem ? îl întrebă ironic şi se coloră la faţă. Nu, nu la asta m-am gândit, replică el asprii. Vreau să ştiu pur şi simplu cum aţi trăit! Abby ridică din umeri, simţindu-se pe un teren mai sigur — Am făcut cerere pentru ajutor social, spuse ea. Cred că ştii totul despre asta. Este uimitor cât de plină de resurse este o persoană la disperare. — Dar nu trebuia să ajungi să disperi! exclamă el ou vehemenţă. Pentru Dumnezeu, Abby, banii erau Ia bancă. De ce nu i-ai folosit ? — Pentru copilul altui bărbat ? Abby descoperi că putea fi şi ea crudă. O, fii serios, Piers, mai am şi eu un pic de mândrie. Nu reuşeşti să mă lipseşti şi de asta... ca de toate celelalte.. Piers se mişcă de coltf-colo prin cameră, întorcându-se din când în când să se uite la ea. ^ — Şi când copilul a crescut suficient, ţi-ai luat serviciu. Cine a avut grijă de el după aceea ? Bănuiesc că n-ai putut sa-1 iei cu tine.
103
ANNfi MATHER
— Nu, la început am găsit pe cineva care să stea cu el, dar când a fost destul de «nare l-am dus la o creşă. Am avut noroc. Locurile la cneşă nu sunt uşor de găsit. — Şi nu i-ai scris lui Oiiver ? Nu l-ai mai văzui după ce ai plecat din Rothside ? — De ce s-o li făcut? începu ea nervoasă; după care se opri. De ce să-i fi satisfăcut curiozitatea ? Nu manifestase nici un pic de interes faţă de ea kr ultimii unsprezece ara. De ce să-i satisfacă atunci imboldul de a o întreba asemenea chestiuni personale ? — Cred că este timpul sa plec,-.declară ea terminându-şî cafeaua. Se ridică. îţi mulţumesc foarte mult pentru invitaţia la masă.. A fost,/foarte plăcut. Daca- n-o mai văd pe doamna James, vrei să-i spui., — Abby T Vocea chinuită a lui Piers o opri şi alunei ea constată că el încetase să mai; umble prin -cameră, oprindu-se. în faţa ei, cu mâinile adânc Înfundate în buzunarele sacoului, Abby, nu poţi pleca încă. ' • Abby se crispa automat .— De ce nu ? — Pentru că nu poţiT Oftă adânc. N-am terminat de vorbit... — Eu am terminat. — Abby, avem unsprezece ani de-recuperat: — De recuperat? Ot nu, Piers.. Nu„ te înşeli. Ridică semeţ capul. S-ar putea să crezi că fiindcă te-ai implicat în privinţa Iui Matt ai dreptul la încrederea lui, la priet- "ia lui şi.., şi poate că'ai dreptate. Dar eu... eu şi cu tim;. asta este altceva, şi faptul că-1 ajuţi pe Matt nu-ţi dă dreptul să mă interoghezi despre cum am trăit de când am plecat din Rothside. ~ Abby. . --- Nu, aacultă-mă I Vieţile noastre s-au separat* Piers, s-au separat ! Nu aştept nimic de la tine şi tu n-ar trebui să aştepţi nimic de la mine. Piers o privi cu ochii mipţi. — L-aş putea întreba pe Matthew, ştii, nu ? Abby ridică din umeri. Rămâne la latitudinea ta. „
IMXRTÎTUOTM
m
— pasa -ce
104
AWne M- \THER
Se întoarse spre el, forţându-se să se comporte ca şi cum cuvintele lui nu i-ar fi demolat complet apărarea pe care şi-o clădise cu grijă. — Acum mă duci acasă? îi ceru privindu-rîn ochi, încercând un sentiment de frustrare când el înclină neputincios din cap. — Dacă insişti.., Dar, înainte de a deschide uşa din spatele lui, auzi un ciocănit. — Intră, spuse el, întorcându-se spre uşă şi dând cu ochii de doamna James. — Vă rog să mă scuzaţi că vă deranjez, domnule, dar a venit Partridge. Se pare că s-a inundat lunca şi vrea să vorbească cu dumneavoastră, dacă aveţi timp. — Bineînţeles. Piers aruncă o privire nesigură spre Abby şi ea, interpretând greşit ezitarea lui, se grăbi să spună : — Nu ar putea să mă ducă Hadley acasă ? Asta ca să nu te mai deranjezi tu. îmi pare rău că nu pot merge pe jos, dar cu ploaia asta... , -— Ar fi bine, domnule. Il chem, dacă doriţi, fu de acord doamna James, dornică se pare s-o vadă pe.vizitatoarea lor nedorită plecată cât mai curând. — O duc eu pe doamna Roth acasă după ce vorbeso cu Partridge, declară el mulţumit.. Numai că va trebui să mă aştepţi câteva minute. Ignorând indignarea ei, ieşi cu paşi hotărâţi din cameră. — Ei bine, acum... Doamna James consideră că-i re^ venea ei datoria s-o întreţină pe vizitatoarea lor până ce stăpânul casei se întorcea. Mai vreţi puţină cafea, doamnă Piers ? — Mulţumesc, aş vrea numai să merg la baie, spusb ea sec şi doamna James se întoarse prevenitoare, gata s-o conducă din nou. Totuşi, Abby nu dorea să fie escortată. ~ Ştiu drumul, doamnă James, îi spuse ferm menajerei când au ajuns la piciorul scării iţi mulţumesc pentru ajutor. Dacă vrei să-i spui domnului Roth unde sunt... v < •
INCERTITUDINI
105
Nu eta prima oară când Abby li refula serviciile şi, oricât de fin ar fi făcut-o, doamna James se simţi jignită în amorul ei propriu. Strânse din buze în semn de dezaprobare şi îşi văzu de treabă. Abby încercă câteva clipe o oarecare compasiune pentru ea, dar ele se cunoşteau de prea multă vreme pentru ca Abby să se'mai amăgească in oeea ce privea simpatiile menajerei. Cu toate acestea, i se păru ciudat să urce din nou scara care se arcuia graţios, simţind covorul moale sub picioare şi observând că, deşi culoarea lui se schimbase, lambriurile elegante de stejar rămăseseră cum şi le aducea aminte. în capul scării, un palier largr la fel de mare cât bucătăria mătuşii Hannah, ducea la" celelalte camere de la etajul întâi şi se ramifica în trei coridoare, toate r zugrăvite într-o nuanţă de crem care se asorta plăcut cu covoarele moi de culoare bej. Zăbovind puţin pe palier, privi în jos spre holul mare de la intrare, amintindu-şi cât de impresionată fusese la început când venise acolo. Acum nu mai era. Avea prea multe amintiri dureroase pentru a se mai simţi intimidată în această casă, dar dorinţa de a o cerceta din nou era irezistibilă şi uitând de scopul ei iniţial, o luă încet pe coridorul care ducea la camera lui Piers. Aceasta nu era camera pe care-o împărţiseră după ce se căsătoriseră. Aceea era următoarea, un apartament mai puţin auster, pe care Piers îl decorase după dorinţa ei. Dar oamera lui era aproape cum şi-o amintea : lemnărie fină închisă, pereţi crem, gravuri sud-americane vesele,, pentru a c r e a pete de culoare, draperii şi o cuvertură de pat cu nuanţe cafenii şi de culoarea caisei. fi atrase atenţia o fotografie mare, înrămată, de pe noptieră. Fotografia o înfăţişa pe Valerie Langtor*. Abby o recunoscu îndată, cu o strângere de inimă. Dar incapabilă să reziste, traversă camera şi o luă în mână ca s-o examineze de aproape. — A fost făcută la Badminton. Va? participa la* un concurs, auzi ea o voce glacială venind din pragul uşii. Abby fu atât de consternată încât scăpă fotografia din mână. Aceasta se lovi de marginea mesei şi cioburile de
m
anne m a t u r e
sticlă se Imprăştiară pe Jos, Se întoarse neputincioasă spre Piers, clătinând din cap, plină de remuşcări inutile; — îmi pare rău..-, bâigui ea arătând spre cioburile de la picioarele ei'. N-am vrut s-o sparg, dar m-ai speriat. Te rog să mă laşi s-o iau şt s-o lepar. — Ce cauţi aici ? întrebă el fără să-i răspundă. Doamna James mi-a spus că te-ai dus la toaletă, sau a fost numai un pretext ? , — Nu, chiar..-, chiar am vrut să mă duc la toaletă, dar... ei bine, continua ea, îndreptându-şi umerii. Am fost curioasă, asta-itot. — Curioasă ? Piers se sprijini cu umărul de tocul uşii. Curioasă despre ce ? Nu-i uşura deloc situaţia şi ea îşi umezi buzele de nervozitate, — Uite... hai să uităm ce s-a întâmplat, vrei ? îl rugă ea. O să iau fotografia.;. Se aplecă să ia rama de pe jos şi tresări când vârful unui ciob i se înfipse în deget. Fir-arr să fie 1 O s-o repar şi.,; — Pune-o pe masă, porunci el pe un ton aspru şi ea îi întâlni privirea răutăcioasă, Ţi-am spus să o pui pe masă, repetă el şi ea se execută imediat, Acum, continuă el, să-mi spui ce cauţi de fapt în camera mea? Ce te aşteptai să găseşti ?.Ceva care să mai amintească de tine ? — Nu f Abby era indignată. Ţi-am spus, am fost curioasă şi nimic mai mult, Se îndreptă hotărâtă spre el. Acum, dă-mi voie să trec. O să fac ceea ce rni propusesem când am venit aici, Să mă aranjez puţin înainte de a pleca. v — Eşti sigură că n-ai yenit să descoperi ce schimbări ar fi putut face Val faţă de cum îăsaseşi tu lucrurile ? întrebă el cu aceeaşi expresie în glas, fără să se mişte din uşă. De ce nu te ducî să vezi ? Uşa este puţin mai încolo. Sunt sigur că nu este nevoie să-ţi" arăt drumul. v Abby strânse din buze. ^ Nu mă interesează schimbările .pe care ar fi putut sau nu să le fi făcut domnişoara Langton. Nu ? Era evident că nu o credea, Nici chiar dacă-ţi spun că a renunţat la frumosul tău covor Aubusson şl x la biroul Nacela franţuzesc care-ţi plăcea* atât de mult ?
i n c e r t ! t u d1 î*h
107
Abby se hotărî? să nu răspundă provocării lui. — Zău, nu mă interesează, repetă ea pregătindu~se să plece. Acum, vrei Să te dai la o parte dm calea mea, sau vrei s-o chem pe doamna James ? — Chiar aşa ? Piers se dădu la o parte din uşă. In regulă. Pleacă, dacă asta vrei cu adevărat. O să-i spun lui Val că eşti de acord cu schimbările făcute de ea, da ? — Ticălosule ! Foarte bine, du-mă să văd cum a rearanjat dormitorul şi am să-ţi arăt că puţin îmi pasă ! Piers trecu pe lângă ea mişcându-sa lent şi deschise uşa apartamentului de alături. Abby o luă după el fără chef, conştientă că avea să-i fie chinuitor de greu să fie indiferentă şi se opri înfricoşată în prag. Camera, camera ei, era exact cum o lăsase. Covorul Aubusson, auriu şi roz, se afla încă pe jos, biroul franţuzesc era şi el lângă fereastră, i&r draperiile crem de mâtase de'Ja ferestrele spălate de ploaie se asortau ia fel de plăcut cu înveliloarea de catifea a patului enorm cu picioare. Abby nu putu decât să privească uimită în timp ce Piers i se adresă dispreţuitor : — Doar nu-ţi închipui că Val ar fi acceptat să stea în acelaşi dormitor pe care l-am avut noi ? Apartamentul care mama a pus să fie aranjat pentru noi nu se află în aripa asta.. Dorm aici numai până la cununie. Abby se dădu înapoi un pas. Tonul lui dur îi pătrunse adânc în suflet Făcuse acest lucru deliberat,1 era clar. Ii arătase camera asta ca s-o tachineze şi s-o tortureze, pentru a-i reaminti de nopţile pe care le petrecuseră în acel pat şi să-i dea de înţeles că ea nu va mai împărţi niciodată această intimitate cu e l ? Născocise această demonstraţie numai pentru a o chinui ? Dar nu, căzuse într-o capcană pe care ea însăşi şi~o întinsese şi era convinsă dă el se amuza văzând-o ce eforturi făcea să se elibereze, Se uită la el, apoi văzu cruzimea care i se ascundea în priviri şi luă o hotărâre irevocabilă. De. ce să-1 lase sa scape aşa uşor ? Ştia că ej o mai plăcea încă. Şi ce plăcut ar fi să-i cultivej această slăbiciune şi apoi să-şi bată joc de el. S-ar putea să sufere la fel cum va suferi
108
annfi m a t h e r
şi el, dar va avea cel puţin satisfacţia că va părăsi jocul atunci când va stabili ea. / — In regulă, Piers
iKCERTlTUDiNI
109
Zgomotul unei uşi trântite îi răsună puternic în urecjjt lui Abby în timp ce Piers îi acoperi gura cu a Iui. Probabil că închisese uşa cu piciorul,, ee gândi ea, simţind gustul sângelui pe limbă şi cum buzele i se strivesc da dinţii încleştaţi. — Lasă-mă, Piers, spuse gâfâind când rezistenţa ei susţinută îl determină să facă p pauză să respire. Cred că suntem chit acum, nu crezi ? Ce am spus eu 6-a adeverit şi tu ai dovedit că mai ai încă sentimente... • — Sentimente ! Piers o apucă de bărbie, forţând-o să se uite la el. Ce ştii tu despre sentimentele mele ? Aproape că mi le-ai schimbat acum unsprezece ani. — Asta... asta crezi tu, spuse ea încercând să scap© din strânsoare. Piers, ce Dumnezeu, dă-mi drumul. N-am avut intenţia ca lucrurile să ajungă atât de departe. — N-ai avut intenţia, o luă el în zeflemea. Atunci ce ai vrut, mă întreb? Făcu o pauză. Eşti chicir atât de curioasă să descoperi cât de bine ne potrivim ? — Nu! Era îngrozită, dar-figura "lui era foarte serioasă. — De ce nu ? Doar asta vrem amândoi, dacă es-le să fim oneşti. — Nu-i adevărat... — Nu ? Piers se încruntă. Dar ai vrut neapărat să vezi camera asta. Ai vrut totuşi să vezi patul în care am •petrecut multe ore împreună. — Nu... ; ' — Ce vrei să spui cu nu ? Ba ai vrut. Doar te-am găsit aici, ai uitat? Şi crede-mă, după acuzele pe care mi le-ai adus, merit o compensaţie. — Nu... nu te-ârn acuzat de nimic. Piers, nu am spus decât... — Ştiu ce ai spus, zise el cu voce moale. Mâna îi alunecă pe spate şi ţ> apropie de el. Dar cum fără îndoială simţi, nu sunt impotent şi cu... ajutorul lui Dumnezeu, n-o să te las să scapi cu una, cu două. — Piers, cred că nu-ţi dai seama ce spui. Abby era disperată pentru că planul ei nebunesc se întorsese împotriva ei şi acum ea era cea care intrase în panică, cea care trebuia să cedeze dorinţelor senzuale ale propriului
anne m a t h e r . şi corp. Uite... o să-ţi pară rău, dacă faci. asta. Mă vei dispreţuia, — M-aş dispreţui şi mai mult dacă nu aş face-o, replică el ferm, deschizându-i fermoarul rochiei. Nu te împotrivi, Abby. N-o să-ţi fac nici un rău. Nu va fi ca prima oară... — Piers, nu se poate... murmură ea zdrobită, dar deja rochia ei aluneca la picioare. — Ba o să se poată, răspunse el, înlăturându-i şi combinezonul. O, Abby, gemu el frământându-i sânii şi sărutând-o pătimaş. Abby încercă să-i reziste, dar mângâierile lui o înnebuneau stârnindu-i toate simţurile* până ce, nemaiputând de dorinţă, începu să tremure şi se lipi de el neputincioasă. — Ajută-mă, bolborosi el. îi luă mâinile şi o îndemnă să-1 ajute să se dezbrace. în câteva secunde, Piers nu mai avea nimic pe el, ca şi ea, şi se prăbuşiră înlăn^ui^i pe cuvertura moaîe. • Abby nu mai era în stare să gândească. Se lăsă pur şi simplu pradă simţurilor devoratoare care-o copleşiseră, uitând de toate şi dăruindu-i-se total, cu o pasiune de care crezuse că nu mai este capabilă. Nu mai era o adolescentă acum, sau fata fără experienţă. Era o femeie adultă şi, deşi nu-şi dăduse seama niciodată până în acel moment, reacţiile ei erau mult mai profunde, plăcerea cu mult mai mare... . — Abby... şopti Piers cu răsuflarea tăiată, în timp ce ea îl înlănţuia cu picioarele şi braţele, cu sentimentul că era aproape ca un nou început * *
*
A trebuit să facă un efort imens, ca după aceea să deschidă ochii. Era somnoroasă şi vlăguită, saturată de plăcere, şi nu avea chef să se mişte. Nu-şi dădea seama unde era şi ce făcea, fiind conştientă numai de corpul cald ai lui Piers şi braţul lui care se odihnea pe sânii eî. Unde se afla ? se gândi ea, ridicând privirea somnoroasă spre stucatura delicată a tavanului şi această primă
•incertitudini 112 constatare obiectivă li readuse totul în minte, intr-o perspectiva înspăimântătoare. Era la conac; realiză ea cu groază. Se afla In patul lui Piers, dar cel mai revoltător lucru era faptul că-i permisese lui Piers să facă dragoste cu ea, deşi ştia că o dispreţuieşte, Inspirând adânc, încercă să se-elibereze de su-b braţul lui, dar nu reuşi fără- să-1 trezească, şi el ridică brusc capul de pe pernă, O clipă,'se-uitară^unul la altul. Abby roşi puternic şi întoarse capul, Piers îi dădu totuşi drumul să coboare dirî pat, fără sâ încerce s-o reţină. Abby îşi adună lucrurile şi se îndreptă spre baie, Nu putea suporta să se îmbrace în faţa lui şi iuţi pasul, având senzaţia că el se uita după ea. Oglinzile mari din baie îi reflectau imaginea în cele mai mici detalii. Remarcă imediat buzele învineţite şi sânii umflaţi. Mai existau şi alte urme pe corpul ei, urme pe care numai un iubit le-ar fi putut lăsa şi buzele îi tremurară când.dădu drumul la apă şi incerc3 să îndepărteze mirosul lui care i se impregnase în piele/Dar nu reuşi să scape de acel miros, nu era ceva care să dispară -prin spălare, Când ieşi din baie şi-1 găsi îmbrăcat şi aşteptând o, încercă un resentiment neputincios că putea să arate atât. dc normal. — Eşti gata? o întrebă şi numai ochii lui ca de pisică Ia pândă/ tenebroşi şi languroşi, relevau o oarecare emoţie. Ea dădu' din cap afirmativ, Bun. Atunci, mergem ? Fără să scoată un cuvânt, ea o iuă înainte şi ieşi pe coridor, simţind că picioarele îi erau nesigure. Doamna Jan s îi întâmpină în holul de la intrare şi ALv:y. foarte conştientă de propria înfăţişare, lăsă. capul în jos ca să evite privirea iscoditoare a menajerei. Ce gândea oare? Ce versiune* va ajunge la urechile doamnei •Roth ? Şi cum va reacţiona bătrâna când va descoperi cât de mult ti.mp fuseseră singuri împreună? — Doamna Roth pleacă** o anunţă Piers pe menajeră, deschizând \isa. în acel moment fşe auzi zgomotul produs de anvelopele unei maşini pe pietriş. Aceasta parcă, alături de Daimlerul Iui Piers $ chiar prin ploaia care continua să
112
,
a n n e MATHER
cadă, Abby nu avea cum să se înşele. în privinţa Zgurii care-i privea prin fereastră. — Doamna Roth a sosit mai devreme, remarca menajera cu vădită satisfacţie, in timp ce Malton apăruse cu umbrela. Fără îndoială. ca ploaia i-a stricat planurile, O să fie surprinsă să vă vadă, doamnă Piers. Cu ochii înlăcrimaţi de supărare, Abby se întoarse spre Piers, care, oa şi cum i s-şr fi făcut milă de ea, luă umbrela din mâna Tui Malton şi o conduse repede până la maşina Iul, — Urcă, spuse cu asprime, deschizându-i cu putere portiera, Abby se conformă cât putu de repede, mulţumită că putea să evite confruntarea inevitabilă. — Piers ! Chemarea mamei sale îl împiedică să urce şi el în maşină şi se întoarse resemnat, pentru a se refugia sub portalul casei. — Ce se întâmplă, Piers ? o auzi Abby pe doamna Roth întrebând, întunecată la faţă de indignare şi uitându-se cu răutate în direcţia ei. Abby nu auzi răspunsul lui Piers. îl văzu numai că o conduce câţiva paşi pe'mama lui înăuntru, după! care traversă curtea şi se urcă alături de ea. Motorul porni la prima cheie şi ea se cufundă neputincioasă în scaun în fimp ce maşina o ducea departe de influenţa nocivă a acelei femei. Cu toate acestea, hu putea să creadă că Piers făcuse acest lucru pentru ea, Vrusese şi el să evite o scenă şi, pentru că-i convenise, o cruţase de invectivele mamei lui. — Te urăsc, Piers, spus? pe nerăsuflate, când fu în stare să-şi adune forţele ca să vorbească. Te... urăsc ! — Eu nu am interpretat aşa, răspunse el hotărât. Nu mai spune nimic, Abby. Fără âcuzaţii. Este mai bine aşa, crede-mă. Ce a fost, a fost. Nu trebuie să ne învinuim, Sâ zicem mai curând că s-a terminat o perioadă. Se uită la ea. Poate că vom reuşi s-o luăm de la început amândoi. Maxilarele lui Abby începură să tremure. — Aş t i dorit să nu te mai întâlnesc niciodată...
•incertitudini
113
— De ce ? Pentru că te-am făcut să te vezi cum eşti în realitate ? — Ce vrei să spui ? — Fii serioasă, Abby. Buzele J se schimonosiră. Ştii ce vreau să spun. M-ai dorit la fel de mult cât te-an> dorit şi eu. — Nu este adevărat. — Ba este. Piers inspiră adânc. La dracu', Abby, dacă n-ai fi fost aşa cum eşti, n-ai fi avuţ acea legătură amoroasă cu Tristan Oiiver. —.N-am avut nici o legătură amoroasă cu Tristan Oiiver, sublime ea cu tărie, plină de amărăciune. De câte ori vrei să-ţi repet ? Nu.. m-am culcat niciodată cu alţi bărbaţi. * Piers îi aruncă o privire meditativă. . — De la Oiiver, afirmă el-cu ferocitate. — Nu vrei nici măcar să iei in considerare că s-ai? putea să nu mint ? — Te-am văzut, îţi aminteşti ? ripostă el cu sălbăticie. V-am surprins pe amândoi ieşind din graj — Şi ce-i cu asta ? Abby clipi din ochi ca să-şi îndepărteze lacrimile. N-am negat niciodată că am fost îft grajcf cu Tristan sau că-rqi arătase poneiul pe eare-1 cumpărase pentru Lucy. * Piers pufni dispreţuitor. — Poneiul pe care-1 cumpărase pentru Lucy ! repetă, batjocoritor. Şi de ce aveai paie pe păr şi pe spatele pulovărului? ; — Ţi-am spus că am căzut, protestă ea. ' ' — Aş fi crezut asta, dacă n-ai fi rămas însărcinată exact după o lună ! Abby clătină obosită din cap. . — Piers, ştii doar că am făcut dragoste în ziua aceea, nu ? — • Am făcut dragoste în fiecare zi, recunoscu el. Ochii i se întunecară brusc de pasiune. O, Doamne, Abby, dacă ai şti cât am suferit din cauza taţ nu mi-ai mai contesta dreptul de a mă gândi ia răzbunare. îmi venea să te omor. Şî când am venit la Londra şi am văzut copilul, exact imaginea lui Tristan Oiiver...
114
annfi mather
— Nu .este adevărat! Vocea ei tremura. Piers, semăna cu mine. Avea părul blond ca mine şi ochii verzi ca ai mei. Tu ai crezut că seamănă cu Tristan pentru că nu semăna cu tine. Dar acum este ca tine* crede-mă. De aceea este atât de.., încăpăţânat! •— Atunci de ce4al fugit? De ce n-ai rămas la Rothside? Dacă l-aş fi văzut în fiecare zi, dacă l-aş fi văzut cum creşte, poate că aş fi avut şansa să-mi schimb opinia. Abby lăsă capul în jos. — Ştii de ce. lYfama ta m-ar fi distrus. Aproape că mă terminase. întoarse capul şi văzu că faţa lui era încordată. Crezi că la optsprezece ani eram atât de puternică să mă lupt cu voi amândoi ? Piers clătină din cap. — Ai ales calea cea mai uşoară. — Calea cea mai uşoară ! — Dacă m-ai fi iubit cu adevărat, nu m-ai fi părăsit. Abby îşi ţinu respiraţia. — Dacă m-ai fi iubit cu adevărat, m - a i - f i crezut. — Abby, sunt steril ! Dumnezeu ştie că nu *ţ&- am dorit câtuşi de puţin asta. N-am ştiut că dacă ai avut oreion, s-ar putea să nu mai faci copii, până ce mama m-a îndemnat. să fac analizele. Dar scrie clar, negru pe alb. Nu pot fi părintele unui copil. Atunci cum să rămâi însărcinată... dacă n-a existat altcineva ? Se apropiau de casă şi ea se simţea extrem de plictisită şi vlăguită, Totul era în zadar. Ca şi cum s-ar fi lovit cu capul de un zid. Nimic nu-1 putea clinti-pe Piers din convingerea lui. Când opri maşina îm faţa casei şi ea se pregătea să coboare, Piers se aplecă şi o reţinu. — Aşteaptă, spuse el,"chestia asta... ce s-a întâmplat, nu va influenţa cu nimic relaţia mea^cu Matthew. Nu-i aşa ? Abby se cufundări mai mult în scaun, dându-şi seama Că el era foarte aproape de ea şi că-i venea chiar sărute. § e înfioră toată şi se abţinu cât putu să nu dea curs simţămintelor care o copleşiseră iar.
•incertitudini
116
— Abby, spuse el şi apoi şi mai sever : Abby, şi ea ştiu după modul cum îşi mijise ochii că şi el ' era copleşit de emoţii pa şi ea. — Nu, eu,, nu, rosti ea cu voce voalată, n-am nimic împotrivă. în ceea ce-1 priveşte pe Matt, nu se va schimba nimic, Bun, spuse Piers aspru, rămânând aplecat spre ea şi cu braţul peste sânii ei. A b b y avea senzaţia că nu mai putea să respire şi chipul lui era mai palid decât fusese cu câteva momente în urină. Ştia aproape instinctiv că"'dacă nu s-ar fi aflat la câţiva paşi de casa mătuşii, Piers ar fi sărutat-o. — Dumnezeule, murmură fără să se mişte de lângă ea, de ce te mai doresc încă ? De ce ai reapărut în viaţa mea, tocmai când credeam că totul s-a terminat ? — Piers.., , / —' Ştiu, Mă -urăşti şi mă dispreţuieşti. Dar, crede-mă, nici măcar pe jumătate cât mă urăsc şi mă dispreţuiesc eu I
116
annfi m a t h e r
CAPITOLUL IX Chiar dacă mătuşa Hannah se întreba de ce"nu-I invitase pe Piers în casă, se abţinu s-o chestioneze şi Matthew era prea preocupat să afle totul despre şcoală pentru a mai fi dezamăgit de plecarea precipitată a tatâlur său. - Cum este ? Ai văzut clasele ? Au teren de fotbal ? o întrebă pe nerăsuflate şi ea încercă să-i explice că în afara biroului directorului, văzuse foarte puţin din restul* şcolii. — In orice caz, se joacă rugbi, mărturisi ea, aducându-şi aminte de stâlpii înalţi ai porţilor de pe terenul de sport. Oricum, săptămâna viitoare o să vezi cu ochii tăi. Dacă eşti satisfăcut de ce am aranjat noi, eu şi tatăl tău te vom duce la şcoală ca s-o vizitezi. — Grozav ! Nu părea deloc să-1 deranjeze că se juca rugbi şi ea se simţi uşurată că ceL puţin viitorul lyi nu fusese pus în pericol, de acţiunile ei. Cu mătuşa ei n-a fost la fel de uşor şi4n seara aceea, după ce. Matt s-a dus să se culce, mătuşa îi puse întrebările pe care nu i le pusese în acea după-amiază. — Să te duci la conac ! exclamă ea cu o oarecare iritare, când Abby încercă să se justifice că acceptase invitaţia lui Piers. Credeam că ai mai multă minte decât să intri din nou în conflict cu doamna Roth. -— N-am intrat în riîci un conflict cu doamna Roth, răspunse 'ea prudentă. Nu era acasă. Eu şi Piers am luat masa singuri. Adică, atât de singuri cât am putut fi cu servitorii care intrau şi ieşeau tot timpul.
incentttudîntt
117
— înţeleg. Am presupus că vei putea avea dificultăţi cu mama lui Piers. dar îmi dau seama că a fost o prostie din partea mea. — O, nu." Nu. Abby clătină din cap, bucuroasă că în casă era destul de cald. Doamna Roth s-a întors abia când plecam noi. Nici măcar n-am vorbit cu ea. Ploua şl... eu mă urcasem în maşină, — Hm»m. Hannah părea suspicioasă, dar renunţă să mai continue acest subiect. In schimb, începu să vorbească despre Matthew şi chiar mai târziu, Abby se gândi că era puţin probabil să fi auzit tot ce-i spusese.
* *
*
Următoarele zile au fost lipsite de evenimente. Abby auzi vorbindu-se în sat că Piers şî Valerie plecaseră in Germania şi suferise enorm gândindu-se că probabil el se culcase cu Valerie. O obseda gândul că el trăise aceleaşi chpe de intimitate cu altă femee. Dormise prost toată săptămâna, zvârcolindu-se şi răsucindu-se în pat până târziu în noapte Vremea s-a ameliorat şi 'Matthew s-a oferit să, sape în gradină în locul ei. Putea să facă o mulţime de lucruri pe care mătuşa nu mai era în stare să le facă şi Abby încerca un sentiment de mândrie că băiatul ei manifesta bunăvoinţa de a-şi câştiga într-un fel existenţa. In ceea ce o privea, zilele se scurgeau lent. Se învioră când Sean Willis veni s-o; vadă pe Hannah. Era mereu bine dispus şi când, spre sfârşitul acelei săptămâni, o invită să ia cina cu el; ea acceptă fără ezitare. Dar spre surprinderea ei, I-Iannah nu era deloc entuziasmată. — Crezi că este bine să ieşi cu alt bărbat, tocmai când Matthew a descoperit cine este tatăl Iui ? Privind astfel situaţia, şi Abby avea îndoielile ei. — Nu m-am gândit la asta, murmură ea muşcându-şi buza. Nu accept niciodată invitaţii de genul acesta, dar Sean este atât de amabil şi atât de prietenos...
anne
MATWM
— De oe nu ar fi ? o întrebă mătuşa nervoasă. Nu, ţi-am mai spus ? Eşti o tânără foarte atrăgătoare. Ce bărbat n-ar fi mândru să iasă cu tine într-o seară 2 Abby zâmbi. — O să-i Întreb pe Matt, se hotărî ea după câteva cli« pe. O să-i explic că aşa cum Piers © are pe domnişoara Langton, şi eu trebuie să am prieteni Hannah clătină din cap, — Să mi te surprindă dacă nu va îi de acord. Este bărbat, nu? Şi pentru bărbaţi, legile au fost întotdeauna mai îngăduitoare decât pentru femei. Abby dădu afirmativ din cap. — Cu toate acestea, trebuie să învăţ să-mi văd .sin*, gură de viaţă. Şi după ce Piers se va căsători, mă îndo^ iese că-1 vom mai vedea. x Aşa cum prevăzuse mătuşa Hannah, Matthew seinbufnă imediat când ea îi spuse ce planuri avea. — Şi dacă vine tăticu ? ! exclamă ei Trebuie să se întoarcă astăzi sau mâine, nu ? Dacă trece per aki ? Ce-1 . spunem ? — Adevărul, bineînţeles, răspunse ea cu nerăbdare. Matt, tatăl tău şi eu mine divorţăm. Ştii asta. Ce fac cu timpii meu, este treaba mea şi nu a tatălui tău, Malt strâmbă din nas. — Nu este nici o posibilitate ca voi doi să fiţi din nou împreună, ded ? , — Nici una. Matthew oftă adânc. * — Chiar dacă el ar vrea ? — Nu. Abby era categorică. Matt, este pur şi simplu pierdere de timp. Tatăl tău şi cu mine nu mai avem ni, mic în comun. — Mă aveţi pe mine. — Mda, «asta este adevărat, întoarse c^pul să se ferească de privirea lui critică şi cercetătoare- Trebuie să mă duc să mă pregătesc. Doctorul -Willis vme să mă ia la ora şapte.
•incertitudini
120
.La mieul dejun, a doua zi. dimineaţa, Matthew se strădui să fie politicos în ce priveşte ieşirea ei la restaurant cu o seară în urmă. — Taţi nu a venit, declară el, după ce ea ii spuse că petrecuse o seară plăcută. L-am' aşteptat până la zece, dar n-a venit, nimeni. Cu excepţia doamnei Forrent, adaugă el; ca şi când diriginta de la poştă n-arfiiavut nici o importanţă, şi Abby avu brusc o strângere de inimă că Piers s-ar putea să nu-şi dea seama cât de mult depindea fiul lui de el. Ziua trecu încet. Se apropia deja luna noiembrie şi Abby se gândea cu groază la nopţile lungi şî întunecoase ce iarnă, când nu va avea nimic ,rnai -bun de făcut decât să regrete trecutul. Şi Hannah părea că nu era în apele ei şi Abby se îngrijoră când bătrâna a fost de acord să se odihnească după-amîază. De obicei, moţăia pe un scsaf* lângă foc, dar azi nu obiectă când Abby i-a sugerat să urce la ea în dormitor. Şi, când ea s-a dus mai târzia sa vadă cum se simte, s-a alarmat văzând cât de palidă şi plăpândă părea. Somnul îi netezise ridurile care-i brăzdau faţa, dar cu pleoapele închise care-i ascundeau ochii ageri, părea şi mai bătrână decât în realitate. Matthew era absorbit de delegarea unui puzzle complicat pe; im scaun din bucătărie şi, lăsându-i casa îa grijă, Abby puse haina pe ea şi se îndreptă spre locuinţa doctorului. Nu ştia nici măcar dacă Sean este acasă, dar era hotărâtă oricum să rişte, poate era; i-a deschis uşa doamna Davisom Abby o recunoscu pe menajera lui Sean pe care o văzuse prin sat şî era etarf după expresia figurii bătrânei, că şi ea o recunoscuse. — Este acasă doctorul Willis ? o întrebă Abby vârându-şi şi mai adânc mâinile în buzunarele mantoului. Era o haină din stofă de lână călduroasă şi pentru Londra fusese foarte potrivită, dar acum cu. vântul care bătea, simţea că i-ar fi prins bi&e un pulavăr mai gros.
120
ANNE M VfHEfl
— Da, este acasă, răspunse doamna Davison, uitându-se în spate. Dar lucrează, doamnă Roth, şi nu cred că-1 pot deranja. Este ceva persortal ? — Nu. Nu, nu este. Am venit în legătură cu mătuşa mea, de fapt. Domnişoara Caldwell. Sunt îngrijorată din cauza ei. ' — A, pentru asta... Doamna Davison făcu câţiva paşi înapoi. Poftim înăuntru. închise uşa după ea. Aşteptaţi aici, mă duc să-1 anunţ. Sean nu păru supărat că-1 întrerupsese. — îmi iau trusa, zise el, după ce-i spusese care erau .temerile ei, Nu-ţi face griji, sunt sigur că nu este ca-» zul Abby încuviinţă din cap şi, yn timp ce se îndreptau spre casa mătuşii ei, încercă să-şi alunge gândurile negre. — Nu cred că menajarea ta mă agreează. Sper să nu creadă că te fac să-ţi pierzi timpul. M-am simţit de parcă aş fi profitat de prietenia noastră. Sean chicoti. ^ — Doamna Davison îmi întăreşte poziţia, remarcă el, \ luând-o de braţ ca s-o ajute să evite o groapă. Şi nu este proastă. Ştie că prietenia noastră este cea mai periculoasă concurentă căreia trebuie să-i facă faţă. — Sean ! — Ei bine, este adevărat! Dacă, şi repet, dacă ar fi să mă căsătoresc din nou, poziţia ei va fi periclitată. Cel puţin aşa vede ea lucrurile. Abby clătină din cap. — Nu ne cunoaştem atât de bine. — Ar trebui să ştii că într-un sat de mărimea acestuia, şi cele mai inocente relaţii pot fi interpretate greşit Ea îi aruncă o privire piezişă. — Ştii ? — Despre presupusa ta legătură cu fiul lui Oliver? Da. Revenirea ta aici a resuscitat bârfele. Şi pentru că se ştie că am fost văzuţi împreună, măi mulţi oameni au considerat de datoria lor să mă informeze.
•INCERTITUDINI
121
— O, Doamne! Abby încerca un sentiment de dezgust. Nu pot să-şi vadă de treaba lor? — Când te-ai întors în sat cu un copil oare insişti că este al lui Piers Roth ? Acordă-le timp, Abby. Dacă vor &ă bârfească lasă-i să bârfească. Făcu o pauză. Şi să-ţi spun un lucru.., — Ce ? — N-am auzit pe nimeni criticându-te pentru ceea oe s-a întâmplat. Pe cei din familia Roth îi acuză. Tu eşti una dintre „noi". Abby oftă. — Dar nu este drept. * — Ce este drept în viaţa asta? Nu-ţi face probleme. iRoth poate să suporte. Este timpul ca popularitatea lui să mai scadă şi va scădea, când se va căsători cu fata aceea, Langton. — De ce ? Abby se uită la el. — Mda, ai văzut-o ? — Foarte puţin. — O târfă încrezută! O vezi câştigând simpatia oamenilor de aici ? Eu, nu. — Ei bine... Doamna Roth cea bătrână nti este chiar simpatică, — Nu, Când era tânără nici nu era nevoie să fie. Dar' acum lucrurile s-au schimbat, slavă Domnului! Şi cred că iRoth îşi dă seama de asta. Dar domnişoara Langton... Sean clătină din cap. Cred că putea să facă o alegere mai bună. Asigurările lui Sean după ce o examină pe Hannah o mai încurajară. — Este o fen?eie bătrână, Abby, spuse el cu blândeţe când se aflau la* bucătărie. Matthew era cu ei. Trebuie să te aştepţi la asemenea recidive. De aceea «am insistat sa4 rămână la Rdsemount şi să aibă cineva grijă de ea. Pentru asta te afli aici, de fapt Dar nu-ţi face griji în privinţa ei. Este destul de rezistentă şi ceva îmi spune că nu-şi va da duhul cu una, cu două. După plecarea lui Sean, Matthew lăsă jocul la o par- , te şi începu să se plimbe agitat prin bucătărie. Era aproape ora cinci şi seara se anunţa pictisitoare şi lipsită d© evenimente.
122
anne matîîee
(
— De ce nu vine ? mormăi el. Se duse la fereastră pentru a nu ştiu câta oară şi ea nu avea nevoie să-1 întrebe ia-cine se referea, *
*
#
Piers n-a venit şi când s-a dus la poştă a doua zi dimineaţa, Abby a descoperit fără să vrea, d& ce. Se uita ia ilustratele expuse pe un stativ circular când a auzit două femei şuşotind lângă raftul cu reviste. — Nu, nu s-au întors, spusâ una dintre ele. Susan susţine că s-au dus Ia Paris să aleagă rochia de mireasă, dar i-am spus că domnul Roth n-ar face aţa ceva. Adică! nu este bine ca ginerele să vadă rochia de mireasă înainte de nuntă, îi poartă ghinion, nu-i aşa ? — Atunci unde s-au dus ? întreba cealaltă femeie. Doar nu crezi că au fugit împreună ? • — Să fugă ! Femeia care era mama Iui Susan părea că-şi pierduse răbdarea. Nu, sigur că n-au fugit El este încă însurat, nu ? Cu nepoata aia a lui Hannah Caldwell ŞUu că sunt în divorţ, deci nu poate să se căsătorească cu altcineva până nu este totul legal, nu ? — Presupun că nu. — In plus, după câte spune Susan, asta nu-i tot. — Ce vrei să zici ? — Iţi spun imediat. Mama lui Susan părea foarte sa|Şsfâcuţ|u Ştia că, Abby Caldwell a fost la conac săptăj&âaa trecută ? Bănuiam eu că nu ştii. Ei bine, aşa cum spus, nu ştii toată povestea. Cea de-a doua femeie era desigur foarte impresionaţ i dar Abby era paralizată de umilinţă. Faptul că Piers f i domnişoara Langton se hotărâseră să-şi prelungească voiajul, făcând şi o escală la Paris, părea să fie concluzia cea mai probabilă, dar ca treburile ei să ajungă obiect de bârfă generală, era de-a dreptul îngrozitor. Aşteptă până când cele două femei părăsiră clădirea poştei înainte de a ieşi de după stativul cu ilustrate. Apoi, văzând oft doamna Forrest este ocupă cu un client, plecă fără să cumpere nimic. Timbrele de care avea nevoie
•ikcertit'udinl ii
i,
123
mătuşa ei puteau să mai aştepte. Până una-alta, trebuia să-i explice Iui Matt de ce nu se întorsese Piers. Dar nu mai fu nevoie. Gând sosi acasă, îl găsi aşteptând-o nerăbdător în uşă. — Ai văzut maşina ? ! exclamă el înainte ca ea să aibă timp să-şi scoată mantoul. Era lin Rolls-Royce. Iţi poţi imagina ? A venit un Rolls-Royce şi mi-a adus un mesaj. —- Ţi-a adus un mesaj ? Abby era nedumerită. Unde este mătuşa ? Vreau să-i spun că n-am reuşit să-i cumpăr timbrele. — O, cred că este sus. în camera ei. Matthew abia aştepta să-i spună noutăţile lui, ca să-i mai pese de mătuşa Hannah, Mami, uite f Am primit o scrisoare de la... bunica. Hai, citeşte ce spune. Abby se holbă la el şi după ce se holbă şi la scrisoarea pe care i-o întinsese Matt, întrebă : — Este chiar de la... doamna Roth ? — Nu ţi-am spus deja? Mi-a adus-o şoferul ei, Intr-un Rolls-Royce. Unul Vechi, adăugă el pedant, dar oricum Rolls-Royce. Gând luă scrisoarea, Abby avu o presimţire rea, cu totul exagerată faţă de situaţia dată şi, după ce o citi, premoniţia unui dezastru iminent persistă. Doamna Roth voia ca Matt să vină Ia conac Ia ceai, în după-amiaza aceea. Dar-voia să vină mai devreme, ca să ia prima lecţie cu fferrold, şi mai voia să vină şi Abby cu e l ! — Nu este grozav ? Matthew o privea entuziasmat. O să călăresc pe Hazel şi trebuie să vii şi tu. • Abby clătină din cap. — Nu pot... — Nu poţi ? Euforia Iui păli puţin. De ce ? — Pentru că nu pot. —> O. , crezi că tati şi: domnişoara Langton s-ar putea să fie acolo ? Ei bine, nu sunt. Mi-a spus şoferul. Vin abia peste câteva zile. Au fost reţinuţi, sau aşa ceva. Dar asta nu înseamnă că nu putem să mergem la ceai. O să fie plăcut, o să vefei. Şi o s-o vezi din nou pe doamna Roth.
124
anne .mather
— N-o să fie. Abby îşi înfipse adânc unghiile In pal-' «me. îmi pare rău, Matthew, dar nu pot merge. Aâăă.,. n-ar fi corect. Doamna Roth-şi cu mine nu... nu suntem în cei mai buni termeni... — Nu te prea înţelegi cu multă lume, nu ? ! izbucni Matt pe neaşteptate. Vrei pur şi simplu să strici totuiL M-ai îndepărtat intenţionat de tatăl meu şi acum când tocmai am început să-1 cunosc şi eu mai bine, vrei să distrugi şi asta. — Nu-i adevărat! — Ba este adevărat. Mi-ai spus că tati nu vrea deloa să aibă de-a face cu noi şi din contră, el vrea. Mi-ai spua că* nu-1 interesează persoana mea şi totuşi, îl interesează.' Cred că eşti în stare să faci orice ca să mă împiedici să-1 văd. Nu ţii cont de ce este bine sau rău. Eşti pur şl simplu geloasă, asta este ! — Geloasă ! Abby era îngrozită. — Crezi că dacă tu nu vrei să mergi, trebuie să fao şi eu la fel ? Ei bine, n-am să fac aşa. I-am transmis bunicii prin şofer că vin, şi se întoarce la ora două să mâ ia să mă ducă la conac. Abby clătină din cap. Era cu mult mai rău decât îşi imaginase. Matt începuse să creadă că ea încerca să-1 îndepărteze de familia tatălui său. Credea cu adevărat că era geloasă din cauza atenţiei pe care aceştia i-o acordau, şi cum putea să-1 deziluzioneze fără să-i distrugă» încrederea pentru totdeauna ? — Matt... — Nu mă poţi opri, murmură pe un ton care de« nota că nu era prea sigur de el şi lui Abby i se frânse inima când văzu confuzia care se citea pe chipul lui. Era o situaţie imposibilă. Dacă Piers ar fi fost acasă» n-ar fi ezitat deloc să-1 lase pe Matt să meargă acolo..« Dar să-1 trimită singur la bunica lui, fără să ştie ce min« cîuni ar fi putut să-i spună... Inspiră adânc. Pur şi simplu nu putea să facă asta. — Bine,, îi spuse, regretând cuvintele imediat oe la rostise, o să mergem amândoi Dar nu la ceai. Vom stai numai cât ţine lecţia de călărie şi după aceea ne întoarcem. De acord ?
•INCERTITUDINI
125
— Mda, mormăi el după câteva clipe. Cred că este mai - bine decât nimic. Mătuşa nu fu deloc încântată. — Zău, Abby, exclamă ea după prânz, când Matt se duse să se schimbe, nu ţi se pare că sari din lac în puţ î l Femeia aia este rău-întentionată, ţine minte ce-ţi spun. Eram sigură că n-o să scape prilejul să-ţi reproşeze acel mic incident când ai luat masa la conac. - Mătuşă Hannah, nu e vorba de asta, ci de Matthew . — Eşti sigură ? Mătuşa ei părea sceptică. Abby, ser-» vitorii de la conac i-au spus doamnei Roth tot ce s-a în-» tâmpla t în ziua aceea. Ţi-aş fi putut garanta că era numai o chestiune de timp până să te convoace. — Nu m-a convocat. Abby se simţea epuizată. Ce ar putea să-mi reproşeze ? Că am luat masa acolo ? Piers m-a invitat. — Hmm, făcu mătuşa încurcată. A fost un prânz prelungit, nu ? Din câte îmi amintesc, te-ai întors acasă după ora trei, Abby roşi. — Păi... — Păi ce? Hannah o privi cu intensitate. Draga mea, nu-ţi fac nici un reproş. Pentrii Dumnezeu, ştiu că-1 iubeşti../ . . L-am iubit, mătuşă Hannah! L-am iubit! — ,,.dar crezi că a fost înţelept să-i permiţi să te du* că în patul lui ? — De unde ştii că a făcut-o ? — Te cunosc bine, Abby. Ştiu cum arătai când te-a adus acasă. Am bănuit că s-a întâmplat ceva, dar nu te-am întrebat pentru că n-am vrut să te tulbur mai mult decât erai, — O, -mătuşă Hannah... — îmi pare rău, Abby, dar îl cunosc pe Piers Roth de multă vreme ! Totdeauna a fost cu ochii pe tine. Am Cost îngrijorată în privinţa ta atunci, şi la fel de îngrijorată sUnt şi acum. — Nu este cazul, mătuşă Hannah...
127
ANNfi MATHER
— C e ? Nu crezi că se ţine de capul tău şi te zăpăceşte ? Dar am crezut că ai mai multă minte după ce s-a întâmplat înainte. — Da, ei bine... Hai să nu ne mai gândim Ia toate astea/vrei? — Tu poţi ? Abby lăsă capul în jos. — Trebuie, nu ? Hannah fierbea. — Cum poate să facă una ca asta ? Cum îndrăzneşte ? Nu are nici un pic de ruşine ? ! — Mătuşă Hannah... — Nu. Nu. Nu tac, Abby. Ai avut destul de suferit şi te-ai ales mereut cu ce este mai rău. N-am ştiut că erai însărcinată înaine de a te căsători l ~ Mătuşă Hannah, atunci nici eu nu ştiam. — Nu. Dar nu graţie lui Piers Roth nu s-a întâmplat mai devreme, nu ? Abby îşi luă obrajii în mâini. — L-am iubit. — Ştiu asta. Sau crezi că aş fi stat deoparte şi te-aş fi lăsat să te căsătoreşti cu el, cu copil sau fără ? — Am crezut că-ţi place Piers. — Mi-a plăcut şi îmi place şi acum. Hannah făcu gura pungă ca şi când n-ar fi fost prea încântaţă de această afirmaţie. Dar nu mai vreau şă $uferi din nou, Abby, mai ales când te afli aici din cauza mea. — O, nu fi ridicolă. în mod impulsiv, îşi puse braţul în jurul umerilor bătrânei. Pentru Dumnezeu! Sunt o femeie în toată firea, mătuşă Hannah. -Am ştiut ce fac. — Da?" — Bineînţeles. Şi înainte de a începe să mă dojeneşti, vreau să spun că n-a însemnat... nimic. Zău, am şi uitat deja. Şi acum încetează să te mai îngrijorezi din cauza mea şi du-te să te odihneşti cât suntem noi plecaţi. Hannah nu era pe deplin satisfăcut de asigurările lui Abby, dar în afară de a-i spune nepoatei câ este o mincinoasă, nu a mai avut ce să spună. în schimb, cedă in-
iNCEBTiTUDINI
12?
sistenţelor ei de a se duce să se odihnească şi Abby plecă simţindu-se ca şi cum ar fi câştigat o victorie. Şi cu arme atât de josnice... se gândi ea obosită. Cu doisprezece ani în urmă n-ar fi scăpat aşa uşor, mai ales dacă mătuşa ei s-ar fi uitat mai atent în ochii ei : i-ar fi putut vedea lacrimile reţinute care-i dezminţeau cuvintele pline de încredere. -
(28
'ANiSffc MATHER
CAPITOLUL X Abby nu mai călătorise de mulţi ani cu un Rolls-Royce şi Matthew, care nu mai cunoscuse niciodată un asemenea lux, nu mai putea de bucurie. — Ce păcat că nu cunoaştem pe nimeni, spuse el, ui• tându-se nerăbdător pe fereastră. Ar fi nemaipomenit dacă ne-ar vedea copiii de acasă. Abby se abţinu să-i spună că Rothside era acum casa lui. Era firesc ca Matthew să se identifice încă cu Greenwich, cu oamenii pe care-i cunoscuse acolo. De fapt, nici ea nu se prea simţea acasă la Rothside. Locul nu-i era străin şi casele îi erau faipiliare, dar în afară de mătuşa Hannah, nu avea nimic comun cu viaţa din acel sat. Căsătoria ei cu Piers schimbase totul, mai întâi pentru că se mutase la conaci şi apoi, pentru că devenise foarte repede un loc de unde voia să scape Şi imai voia încă să scape de el, reflectă nefericită. întotdeau aia va asocia Rothside cu cele mai dureroase experien^ din viaţa ei şi dacă, atunci câne} mătuşa Hannah nu va mai avea nevoie de ea, va trebui să se gândească serios să se mute din nou... — Eşti foarte supărată că te-am făcut să vii aici ? o întrebă Matt aproape în şoaptă, în timp ce mergeau pe aleea cu pietriş care ducea la conac. Vreau să spun că ştiu că tu şi bunica nu sunteţi în termeni buni, dar întotdeauna spui că este o prostie să-i porţi ranchiună cuiva. — Nu-ţi face griji din cauza asta, îl asigură ea pe tm ton sec, luându-şi poşeta şi mănuşile, în timp ce maşina oprea în faţa casei. Ţinând seama că bunica ta m-a invitat, n-o să mă dea afară, nu ?
•INCERTITUDINI
129
~~ Nu va face aşa ceva ! exclamă Matthew cu hotă-» râre şi apoi, cu o bravadă înduioşătoare : N-o s-o las eu 1. Doamna^ James le deschise uşa şi iscodindu-i cu ochii* spuse : Ei, ei! Iată-vă din nou la conac, doamnă Piers, remarcă ea caustiot dar Abby era prea prudentă ca săi muşte din momeală. — Mă bucur că vă revăd, doamnă James, răspunse cu politeţe, dându-i haina menajerei. îl cunoaşteţi pe fiul meu, Matthew, nu'-i aşa ? — Siguq că-1 cunosc. Ii adresă băiatului un zâmbet forţat. Bună, Matt. Am auzit că o să iei prima lecţie da călărie azi. —- Da. Tonul lui era absent. Privea în jur, aducându~şi aminte de vizita precedentă, şi Abby se gândi cu o oarecare mândrie că nu era intimidat de ceea ce vedea, aşa cum fusese ea la început. Dar la urma urmelor, era fiul Iui Piers, recunoscu fără voia ei, şi sângele apă nu se face, — Vă rog să poftiţi, doamna Roth vă aşteaptă în salonul japonez, Matthew o luă^ înaintea mamei sale, ţinându-se după spatele ţeapăn şi drept al menajerei. ^Salonul japonez era, după cum se putea bănui, decorat în stil .oriental. Bunicul lui Piers petrecuse câtva timp in Orientul îndepărtat şi el adusese covorul lucrat cu motive splendide şi vitrinele înalte şi lăcuite. Figurinele delicate de porţelan din vitrine, nenumăratfte şi valoroasele piese de fildeş şi jad, îşi datorau prezenţă bunicii lui Piers, care-1 însoţise pe soţul ei în multe călătorii şi avusese un gust excepţional pentru antichităţi. Dar în momentul acela, Abby acorda puţină atenţie decoraţi uni lor acelei camere. Amintirile- ei despre acea încăpere nu erau toate plăcute şi motivul: era acolo şi şedea pe un şezlong care-i* permitea să-şi odihnească genunchiul afectat de artrită. Trecuseră aproape doisprezece ani de când n-o mai văzuse şi acum constată că îmbătrânise mult. Părul ei des de odinioară era cu mult mai rar şi-i încărunţise. Faţa îi era mai uscăţivă şi pielea i se lăsase. Era totuşi o
m
ANKE MATHER
fiemeie frumoasă, trăsăturile ei ferme fiind poate cam sfrijite» dar pline cle oarader şi o intimida pe Abby la iei de mult ca înainte. Soacra ei îl privi mai întâi pe Matthew, cu nişte uehi cenuşii ca oţelul, atât de diferiţi dfe ai-fiului el, cântărindu-1 cu o curiozitate neaşteptată. Bacă Abby n-ar fi ştiut cum stau lucrurile, ar fi considerat ca dîoamroa Roth va ruse ceva la Matt oe eu văzuse, şaua: poate im .putuse vadă tatăl lui, şl avu o presimţire care nu prevestea nimic bun. — - Vino aici,, băiete. N-o săruţi pe bunica t^ ? îi eeru dup * ce se uită îri fiiigă spre nora ei, Matthew făcu oe-i ceruse ea. îl ţinu de mână şi-1 exa«tîsri atent, apoi adăugă cu severitate r Bănuiesc. că nu te aştepţi să călăreşti în fefol ăsta* i ivldttlievv raşî şi privi în jos. la geaca, pulovărul şî blugii Iui. Nu am altceva, spuse el şi inima lui Abby se strânse pentru eL Nu era drept din- partea? doamnei- Roth să critice modul în care era îmbrăcat. Dar se pare că vorbele ei nu avuseseră, o intenţie critică. — Ştiu că nu ai costum de călărie, declară ea,, zâmbind uşor. De aceea.,, ţi-am cumpărat un costum potrivit de îa Newcastfe. Dacă urci Ia etaj cu doamna James, o să-ţi arate unde să te schimbi. Gi^pa l'uî Abby se deschise, dar când Matt îi; aruncă o- privire rugătoare, nu avu înîma să-1 dezamăgească. — JDaf îi spuse ea încordată,, du-te şi te schimbă, Matt. Bunica ta a fost foarte drăguţă că s.-a gândit Ia asta, Sunt sigură că o să ţi se potrivească foarte bine. Matt rânji şi, după ce o sărută repede pe bunica luir se duse s-o.caute pe doamna. James., Asta însemna, desigur, că momentul de care ea se temuse, sosise şi Abby sa încordâ instinctiv când soacra ei se întoarse şi o privi. — Nu iei loc, Abigail ? Doamna Roth era singura persoană care folosise întotdeauna numele ei înitireg şi» aa^idurl, Abb$ îşi mimr ti de discuţi-a pe eare-o avusese m mama lui Piers, când
m
aceasta descoperise că fini ei o iute®. Faasese îngrozită' ariamoi, im^patesMaată de iţgura iinpmătoare a doamaei ftotii, mbrăcată CE O Jachăbă i&eagră şi panta Îmi bufaraţi din postav verde-închs şi lovind cu cravaşa rizroete mai* te de călărie. Acrno mmi-i aaaaai era. teamă. Într-adevăr, in timp ce stătea în picioare şi v analiza pe vechea o daaşmancă, se întreba de ce sa lăsase intimidată
132
ANNfi MATHER
cap tăcută, înlăturând în gând comparaţia neavenită. Acum, du-rte şi oaută-1 pe Jerrold, spuse ferm doamna Roth/ Ştii drumul. Luăm ceaiul la ora patru, aşa că ai destul timp. — O, dar... Matt privi neputincios spre mama lui şi ea ştiu că-şi amintise ce-i spusese. — Distracţie plăcută, dragul meu, îi spuse Abby, înăbuşindu-şi temerile şi el plecă mulţumit, încântat că avea acordul ei. După plecarea lui Matt, atmosfera deveni de zece ori mai rece şi trebui să se forţeze să se simtă cât mai relaxată. Doamna Roth nu terminase cu ea încă şi < deşi ar fi dorit să plece, se hotărî să nu capituleze iar. — Presupun că vă pare rău că nu mai puteţi călări, remarcă ea făcând o mişcare hotărâtă. Vă plăcea atât de mult. Doamna Roth ridică ochii, — Nu te-am chemat aici pentru că aveam nevoie de compătimire, Abigail, rosti răspicat. — Aşa mi-am închipuit şi eu, pară ea, păstrând deliberat un ton blând. Presupun că vreţi să discutaţi despre Matt. Cred că vâ aşteptaţi să vă fiu recunoscătoare că-i daţi această şansă. Nu mă aştept la nimic de la tine, Abigail ! replică doamna Roth cu răceală. Cu excepţia poate a moralităţii unei haimanale \ — Ce vreţi să spuneţi? Dar ea ştia ce avea să urmeze şi se. pregăti pentru asta. ~~ Mă refer la venirea ta aici săptămâna trecută, când am fost plecată. Vreau să spun că te-ai comportat amoral, încercând să-i seduci pe Piers, astfel încât cererea lui de divorţ pentru abandon să fie respinsă, O mânie puternică o cuprinse pe Abby pentru că mama lui Piers credea că mai are încă dreptul să-i vorbească în acest fel, dar dându-şi seama că dracu\ nu era chiar atât de negru, se linişti şi-i veni chiar să râdă. Era atât de patetic. Nu mai era un copil, pe care doamna Roth să poată să-1 ameninţe sau să-1 intimideze. Era o femeie adultă, capabilă să aibă de-a face cu mama lui
•INCERTITUDINI
133
Piers pe picior de egalitate şi dacă soacra ei credea că o mai poate teroriza ca înainte, se înşela amarnic. , — Nu l-am sedus pe Piers, răspunsei ea cu prudenţă. Şi nici el nu m-a sedus. — Are mai multă minte... — Dar.... tonul lui Abby deveni tăios la auzul acelei 'insulte, asta nu înseamnă că nu am făcut dragoste. Da, am făcut. Nu v-a spus doamna James ? Eram ferm convinsă că v-a spus ! — Minţi! — Să mint ? Abby îşi îndrepta umerii cu dezinvolt tură. De ce n-o întrebaţi pe menajera dumneavoastră unde ne-am petrecut după-amiazâ ? Doamna Roth era neagră la faţă. ~ . — Vrei să spui că o să conteşti divorţul ? — Eu... nu. Se forţă să rămână calmă. Ce $~a întâmplat, nu a fost premeditat. Asta nu schimbă nimic. Pieră poate să divorţeze când vrea. N-am avut niciodată intenţia să-1 şantajez, dacă asta vreţi să insinuaţi. Dar să nu vă' închipuiţi că vă mai puteţi amesteca în treburile mele, doamnă Roth. Nu puteţi. Nu aveţi puterea. — O, nu mai am ? Mâinile doamnei Roth tremurau în timp ce-şi lăsă piciorul umflat pe podea. Să-ţi spun ceva, nu sunt aşa de neajutorată pe cât par. — Nici nu m-am gândit că sunteţi. Oftă. Doamnă Roth, nu vreau să* mă cert cu dumneavoastră. N-am cerat eu să vin aici şi credeţi-mă, voi fi la fel de fericită ca dumneavoastră când şe va face timpul să plea Să ungem la armistiţiu, vreţi ? Cel puţin pentru dupăamiaza asta. Pentru Matt, dacă nu pentru altcineva. - Nu ai nici un pic de ruşine, nu crezi ? ! ţipă doamna Roth. Cum îndrăzneşti să stai aici şi sa recunoşti ca i-ai ademenit pe fiul meu să facă dragoste cu tine şi să-ţi mai imaginezi că aş putea să te şi iert... ? .. ™ Nu mi-am imaginat câtuşi de puţin asta. — Nu, dar ţi-a făcut plăcere să-mi spui, nu ? Nu-ţi pasă că din-cauza ta viaţa fiului meu a fost distrusă I — Exageraţi — S-ar fi căsătorit cu Melanie Hastings, dacă n ai fi fost tu.
134
ANNfi MATHER
Nu o iubea pe Melanie Hastings. — Iubire! Doamna Both pufni în râs. Ar fi trebuii să mă fi aşteptat ia aşa ceva de la tine. Ia oe ţi-a folosit când te-a găsit Piers ? Dragostea a zburat curând pe fereastră şi realitatea a venit pe uşă.
Abby lăsă capul în jos.
— Cred £ ă toate astea a u m a i fost spuse, d o a m n ă ' iRoth. N u a r f i c a z u l să n u l e m a i î n v i e m ? — ~ Să n u le m a i î n v i e m ? E r a scandalizată. O , da f
plăcea, nu ? Ţi-ar plăcea sa trec cu vederea cornporUrea ta şi să continuăm ca şi când nu s-ar fi în«krnpîat nimic. Ştiam că o să avem necazuri, imediat m am auzit că te întorci la Rothside. Şi cum ai venit, al şt început să te amesteci din nou în viaţa lui Piers. — N-a fost aşa. Abby . ridică ochii. Matt este fiul lui Pier3. Orice aţi spune — - Ştiu . Abby simţi ca se sufocă, de parcă cineva i-ar li strâns toracele cu o chingă de oţel. — Ştiţi ? întrebă în şoaptă. Ştiţi... Doamna Roth se prefăcu că-şi caută batista. Nu bănuise că avea de gând să i-o trântească aşa direct şi-şi acorda timp ca să-şi aleagă cuvintele. — Da, declară ea în cele din urmă, suflându-şi; nasul în batistă. Ştiu.,, ştiu de aproximativ trei săptămâni. Curând după ce Piers 1-a adus pe Matt la conac. Abby se apucă cu putere de braţele fotoliului ca să scape de senzaţia de leşin pe care i-o provocaseră cuvintele doamnei Roth, îşi adusese brusc aminte de sentimentele de anxietate pe care le încercase pe drum şi deşi îşi spunea că nu avea de ce să-i fie teamă, spaima, ca o otravă, îi inunda sufletul, — Gum... cum de ştiţi? Trebuia s-o întrebe pe soacra ei. — Asta nu are importanţă acum, declară ea ritos. Ceea ce este important este că din cauza lui Matt o să faci aşa cum spun eu. Lui Abby i se uscă gura. . — Să fac cum spuneţi dumneavoastră ? Nu înţeleg.
•INCERTITUDINI 136
— Adică, vreau să pleci din Rothside, Abigail. Vreau să-ţi faci bagajele şi să te întorci de unde ai' venit. — Să plec ? Să plec din Rothside ? li venea incredibil de greu să gândească coerent. Totul s*j întâmplase atât de rapid, atât de neaşteptat $ era încă mult prea uluită de declaraţia soacrei sale cat să mai facă altceva decât să rămână încremenită. Cum spusese doamna Roth că ştie ? Ce aflase de fapt ? Even* tualele implicaţii pentru ea şi Matt puteau să mai aştepte. în acel moment era ameţită din .cauza şocului. — Revino-ţi, fato ! Cuvintele doamnei Roth îi sunară familiar în urechi şi instinctiv creierul ei începu să se limpezească. Nu era prima oară când ea reuşise s-o aducă într-o asemenea stare de parcă ar fi fost o idioată care abia mai bâiguia, dar. âvea să fie şi ultima, îşi spuse furioasă în sînea ei. Încet, încet mânia luă locul zăpăcelii şi găsi forţa de a o înfrunta pe soacra ei. — Nu am nici cea mai mică intenţie să plec din Rothside, doamnă Roth. Va trebui să mai reflectaţi. Tăcerea care urmă era încordată şi ameninţătoare, dar Abby se hotărî să nu-i mal fie teamă. Bătrâna nu-i mai putea face nimic, îşi spuse cu indignare. Nu trebuia decât sa stea şi să aştepte, Doamna Roth mi mai avea nici o putere. Iţi dai seama, desigur, că pot să te fac să te răzgândeşti. Cu un efort plin' de hotărâre, Abby se ridică în picioare, uitându-se in jos la soacra ei. — Nu cred că mai are rost să discutăm în aceşti termeni, spuse ferm. Sunt mulţumită că nevinovăţia mea a fost dovedită în cele din urmă. Sunt mulţumită că-1 recunoaşteţi acum pe Matt drept nepotul dumneavoastră. Dar ameninţările'ca să mă faceţi să plec din Rothside sunt pur şi simplu inutile şi amândouă ştim asta, Nu vă faceţi griji, voi sta departe de Piers, riu am de gând să fiu din nou o caraghioasă. — N-am spus că-1 recunosc pe Matthew drept .'.nepotul meu, replică bătrâna t&ios. — Poftim ?
136
ANNfi MATHER
— Aşa . cum ai auzit. O privea cu răceala. N-am făcut nici o declaraţie în sensul acesta. — Dar aţi spus... — Am spus că ştiu că Matt este fiul lui Piers. Dar n-am spus că am de gând să fac oficial acest lucru, Abby îşi ţinu răsuflarea. — Asta înseamnă că despicaţi firul în patru. Piers... Piers nu ştie şi nici nu va şti vreodată. în orice caz, nu de la mine. — Dar... Abby era zăpăcită Şi era clar, după figura doamnei Roth, că se simţea răzbunată. * — Vezi, zise ea, ţi-am spus că am toate atuurile. Atâta timp cât Matt este vulnerabil, nu poţi fi sigură pe tine. Abby strânse pumnii. — Ce vreţi să faceţi ? — O să-ţi spun. Dar nu se grăbea. Dacă eşti de acord să pleci din Rothside, dacă-i vei permite lui Matthew să ,stea cu noi şi să meargă la şcoală la Abbotsford, nu-i voi spune niciodată că este un bastard... — Dar ştiţi că nu este ! — Şi crezi că te va' crede pe tine ? Făcu un gest vag cu mâna. Dacă-1 privezi de toate astea ? — Cotoroanţo ! Buzele lui Abby tremurau. — Nu rezolvi i\imic dacă-mi spui cum îţi vine la gură. Zâmbi batjocoritor. Noi două ne cunoaştem una pe alta, Abigail, şi ştii că vorbesc serios. — O să-i spun lui Piers ce aţi zis ! exclami Abby cu nepăsare. Ii voi spune că ştiţi adevărul. — N-o să te creadă. Nu te-a crezut nici înainte, aşa că n-o să te creadă nici acum. Şi oricum, acuzaţia ta este atât de neverosimilă, încât îţi vş râde probabil în nas. — Neverosimilă! Aproape că se sufocă. Sunteţi o femeie rea ! — Sunt o femeie hotărâtă, replică bătrâna cu răceală. Şi vreau să dispari din viaţa lui Piers... pentru totdeauna. Abby stătea încă în picioare, de parcă ar fi fost of stană de piatră, când uşa din spatele ei se* deschise şi Matt îşi făcu apariţia. Cu faţa îmbujorată de aerul rece
•INCERTITUDINI
138
de afară, plin de vitalitate şi sănătate, expresia chipului lui făcu contrast cu figura palidă a mamei sale. ŞIt ca şi când ar fi perceput atmosfera din, cameră, îşi îndreptă mai întâi privirea spre .mama-lui, dar doamna? Roth se mişcă repede pentru a-i distrage atenţia. — Ei, cum a fost? îl provocă ea. Nu prea te-ai murdărit de noroi pe pantaloni. De câte ori ai căzut ? Zâmbetul îi hpăru Iui Matt pe chip, dar nu părea, fericit şi, ca atrasă de un magnet, privirea i se îndreptă din noii spre mama sa. Dar, brusc, zâmbetul îi pieri şi faţa i se înnegură. Abby încercă un impuls aproape copleşitor să-i vină în ajutor, dar nu putea face asta. N-ar fi fost cinstit. Matt era încă un băieţel, ceva mai mult decât un copil, şi nu se îndoia că doamna Roth va folosi, daca va putea, orice armă pe care o avea la dispoziţie pentru a distruge relaţia dintre ei. ~~ S-a întâmplat ceva, marni ? întrebarea lui îngrijorată atrase imediat o privire de avertisment din partea stiacrei ei, dar Abby reuşi să clatine din cap. — Sigur că nu, spuse ea, temperându-şi cu dificultate respiraţia. A fost bine ? Ce a spus Jerrold ? — A zis că a fost foarte bine pentru prima oară, răspunse el, uitându-se încă la mama lui. Am căzut numai o dată şi asta pentru că n-am ştiut să înealecv — Deci, ţi-a plăcut ? — Da. — Bine, dădu Abby din cap. dorind ca el să se fi uitat oriunde altundeva decât Ia ea, şi deşi ştia că nu din compasiune faţă de ea intervenise doamna Roth, se simţi uşurată când bătrâna îi atrase atenţia lui Matt: — Atunci, trebuie să mai vii şi cât de curând, declară ea, uitându-se ca din întâmplare la Abby. De .fapt, mama ta mi-a spus că nu are nimic împotrivă dacă vrei să stai uneori la conac, Ţi-ar plăcea ? _ — Să stau la conac ? în timp ce Abby făcea eforturi să-şi revină de pe urma acestui atac ne^tvpUit privirea lui Matt se îndrepta spre ea. Adică am putea veni amândoi să stăm cu tine şi cu tati ?
ANNE MAŢHER
— Bunica ta s-a referit 1a tine, Matt, nu şi la mine, spuse Abby încordată. Ştii doar că... ei bine, ştii că tatăl tău şi cu mine urmează să divorţăm. Aşa că nu are nici un rost să vin şi eu, nu T Matthew îşi muşcă buzele, apoi se întoarse spre bunica lui. — Este adevărat? Numai eu... singur? — Nu vrei să stai la conac? Bunica întinse mâinile spre el. Nu vrei să vezi camera tatălui tâu de când era mic? Sunt sigură că doamna James ar putea să-ţi aranjeze una din camerele pentru oaspeţi şi, serile, noi doi vom putea juca cărţi, — Nu ştiu să joc cărţi. — Te învăţ eu. — îmi place să mă uit Ia. televizor. Doamna Roth oftă. — Avem şi televizoare aici. Am vrut să spun numai că n-o sâ te plictiseşti. Tatăl tău şi cu mine şi mama ta vitregă, o să avem grijă să te simţi cât mai bine, să-ţi placă la noi. Sunt sigur de asta. Ridică din umeri puţin stânjenit; Numai că... ei bine, vreau să vin din nou în vizită, ştiţi asta, dar.,, nu pot s-o las singură pe mami. Vreau sâ spun că nu mai are pe nimeni. — O are pe mătuşa ta, spuse bunica lui tăios. Nu era obişnuită să fie înfrântă,şi în orice caz, nu se aşteptase la o eventuală opoziţie. Matthew, mama ta este o femeie tânără. Te-ai gândiţi vreodată că ar dori să aibă o viaţă proprie, liberă de restricţiile pe care i le-ar putea crea un băiat de vârsta ta, că ar vrea eventual să se căsătorească din nou ? Abby deschise gura să nege dar nu spuse nimic. Sub privirile aprige ale soacrei sale, nu îndrăzni să se apere. Dar când Matt se întoarse consternat spre ea, nevoia de a-1 linişti fu mai puternică decât discreţia. — Asta nu este întru totul adevărat, Matt, afirmă ea, ignorând expresia de pe faţa doamnei Roth. Nu te-am privit niciodată ca pe o restricţie şi nici nu am intenţia să mă recăsătoresc.
•INCERTITUDINI 140
-- Dar n-o sâ ai nimic împotrivă sâ vin să locui eso la conac ? • Abby îşi muşcă buzele. — Dacă asta vrei, n-am nimic împotrivă. Matt o privea fix şi buzele îi tremurau. — Nu Trei să scapi de mine ? — Să scap de tine ? Abby era îngrozită. Bineînţeles că nu f . — Ceea ce vrea să spună mama ta este că nu se va opune dacă tu vei decide că preferi să stai la conacj decât la mătuşa Hannah, spuse bunica lui, pierzându-şi răbdarea. Matthew, eşti nepotul meu, fiul tatălui tău, Nu-ţi dai seama, când tatăl tău şi cu mine nu vom mai fi, Conacul Rothside îţi vă aparţine ! în acel moment, Abby vru să spună ceva, voia să, strige că nu era drept ca familia Roth să fie atât de privilegiată, că nici un băiat de vârsta lui Matt nu trebuia forţat să facă; o alegere atât de dificilă. Cum să poată] un copil să aprecieze meritele dubioase ale beneficiilor, materiale pe care le oferea familia Roth în comparaţie cu loialitatea, dragostea şi afecţiunea pe care i le putea, oferi altcineva? — S-ar putea ca mama ta să plece din Rothside, insistă bunica lui..Fără să mai aibă grija ta pe cap, nu ma îndoiesc câ-i va fi mai uşor să găsească un serviciu la Londra, decât în nord-estul Angliei. — Dar cum rămâne cu mătuşa Hannah ? Matt avea pumnii încleştaţi. Mami, nu poţi să pleci... Ce se va întâmpla cu mătuşa Hannah ? Ştii că ea nu vrea sâ meargă la azil ! Abby inspiră adânc. — Propun să punem punct discuţiei pentru moment, (Jeclară. ea, privind-o pe soacra ei cu hotărâre. Nu este ceva care se poate decide pe moment. Matt, du-te şi schi.rnbă-te. Plecăm. G să bei ceaiul cu bunica ta altă dată — Nu este nevoie să te schimbi, Matthew. Costumul de călărie este al tău. Du-te şi i-aţi lucrurile, dacă doreşti, dar ai grijă să-ţi iei echipamentul de călărie când vii data viitoare.
140
ANNfi MATHER
-Matthew ezită câteva clipe şi, după ce plecă, Abby se pregăti să înfrunte singură mânia soacrei sale. — Să-i spun lui Susan să serveascăx ceaiul, doamnă Roth ? întrebă menajera care tocmai băgase capul pe uşă. Stăpâna clătină nervoasă din cap, supărată de această întrerupere. — Nu acum, doamnă James, spuse plină de răutate. Nepotul meu şi mama lui pleacă. Spune-ilui Porter sâ tragă maşina. — Da, doamnă. Doamna James se retrase aruncând o privire speculativă spre Abby. După ce uşa s-a închis, doamna Roth îşi vărsă veninul. — Ai patruzeci şi opt de ore ca să te decizi în privinţa viitorului fiului tău, spuse pe un ton glacial. După asta, faci cum ştii, dar eu îmi iau mâinile de pe el şi voi avea gr/jă să ştie de ce. * *
*
îndată ce au fost în maşină, cu geamul care-i despărţea de şofer ridicat, Matt o rugă să-i spună ce se întâmplase în lipsa lui. — De ce m-a întrebat bunica dacă vreau să locuieşo la conac? Ce i-ai spus? A cui a fost ideea ? Abby oftă, sprijinindu-se cui capul de spătarul canapelei. — A fost ideea bunicii tale, răspunse ea categoric^ Nu am nici un amestec. Poate că se gândeşte numai lai binele tău. Ştie că nu-ţi pot oferi condiţiile de viaţă pe care ţi le pot oferi ei. Matthew scoase un suspin. — Dar credeam că totul este stabilit. Tati a spus că urmează să merg la Abbotsford şi voi locui cu tine şi cu mătuşa Hannah, la ea acasă. — Ştiu. — Aşa că de ce vrea acum să locuiesc ia conac Umerii i se lăsară. Nu-i aşa că nu vrei să pleci din Rothside?
iNGERTITUDlkr-
4.
. .
i
•
i in
141
Abby simţi un fior, — Nu... nu ştiu, — Dar ai spus ca nu este nici o problemă dacă te întorci aici. Ai spus că eşti foarte îndatorată faţă de mătuşa Hannah şi că eşti datoare s-o ajuţi. — Ştiu. — Atunci, de unde i-a venit ideea bunicii că vrei să pleci ? I-ai spus cumva asta lui tati când l-ai văzut ultima oară ? — Nu. Abby întoarse capul şi se uită pe fereastra maşinii. Matt,. nu este chiar atât de... uşor cum ar putea părea. Matthew clătină din cap. — Nu înţeleg. Ce-o să spună mătuşa Hannah ? — O să vedem. Vocea îi era încordată, dar nu avea ce face. Ajunsese într-un punct mort şi doamna Roth ii lăsase prea puţin spaţiu de manevră. Hannah îi întâmpină în uşă şi chipul» ei trăda presimţirile rele pe care le avusese în legătură cu vizita la conac. Privirea ei pătrunzătoare nu trecu neobservată şi, după ce Matt urcă la el în cameră să se schimbe, Abby îi spuse resemnată — într-adevăr, doamna Roth a avut un motiv ascuns pentru a mă invita acolo. Dar nu pot vorbi despre asta acum, cât Matt este în preajmă. Hannah oftă. — Ce ţi-a mai spus de data asta ? Cred că nu-şi face iluzii că mai poate avea vreo influenţă asupra* vieţii tale. — O, ba da, spuse Abby amărâtă, mai crede încă. Şi când vei auzi ce-a vrut . să spună, cred că vei fi de acord că are dreptate. Sean Willis sosi în timp ce ele îşi beau ceaiul. Hannah îl privi surprinsă când Abby îl aduse în bucătăt rie şi el o salută pe bătrână cu un zâmbet trist — Este în regulă, spuse ei. Nu este o vizită oficială. Sper s-o pot convinge pe Abby săj stea eu fetiţa mea. Doamna Davison este plecată şi tocmai am o urgenţă. — Desigur. Abby se pregătea să se 'ducă să-şi pună' haina. Vorbim mai târziu, mătuşă Hannah. Nu te deranjjează că plec?
143
ANNfi MATHER
— Du-te, du-te, nu-i nici o problemă. Hannah se apucă să strângă masa. O să mă ajute Matt- să spăl vasele. Despre cine este vorba ? Bătrânul domn Meade .din Bank'sEnd? . — Nu. Sean chicoti. Este tânăra Crossley din Warwick. Este pe punctul de a naşte şi moaşa zice că au> apărut complicaţii. Nu cred că este ceva grav. Mă întorc înainte de ora opt. De fapt, trecuse de ora zece când Abby îl auzi pe Sean intrând. Miranda era în» pat de trei ore şi Abby îşi [>etrecuse timpul frământându-se în legătură cu, Matt Televizorul mergea, dar nu se uitase aproape deloc 1$ el. O durea capul de eforturile făcute încercând să găr sească o soluţie problemelor ei şi, deşi părea să nu aibă' practic alternativă, inima ei refuza să accepte acest lucru. Sean apăru în camera de zi desfăcându-şi cravata. — îmi pare rău. Mi-a luat mai mult timp decât m-am aşteptat. Cum familia Crossley nu are telefon, n-am avut cum să te anunţ, - - Nu-ţi face griji/ Se ridică ascunzându-şi necazurile sub un zâmbet liniştitor. Nu mă deranjează şi Miranda. â fost un înger. Sean zâmbi. — Este un copil bun, — Cum a fost cu doamna Crossley ? Este in regulă? — Acum este. A născut o fetiţă, dar din păcate a fost o naştere grea, cu ruptură de peringu. Abby dădu din cap şi observând figura lui trasă, propuse ; — Uite, să-ţi aduc o ceaşcă de ceai înainte de a pleca. Pari extenuat. Stai jos. Miranda mi-a arătat unde sunt toate, când am pregătit cina. — Bine, dar numai dacă bei şi tu eu mine. Se aşeză pe canapeaua de pe care ea se ridicase. Te rog ! Abby oftă. — In regulă. Dar repede, pentru, că mătuşa trebuie să-şi facă deja griji, — Hmm, nu este plăcut ? Am uitat cum este când o femeie frumoasă te aşteaptă să te întorci acasă, de-
INCERTITUDim i
qlară Sean liniştit când ea li servi ceaiul şi se aşezft lângă el. Abby clătină din cap şi, în acest timp, Sean li studie chipul încordat; — Am crezut că ai luat ceaiul la conac în dupăamiaza asta. A băgat sabia în teacă doamna Roth ? ? Abby îşi feprimă un suspin aproape isteric. — Da, spuse cu dezamăgire în glas, dar nu în teacă, ci în inima mea. — Dacă te întrebi de unde am aflat, mama doamnei Crossley este soră cu doamna James. Ştirile circulă repede în Rothside, după cum ştii. — Mda. Presupun că este o ştire care merită fie difuzată. Oricine ştie că nu ne prăpădim una după alta. Sunt curioasă ce-o fi spus doamna James. Nu» cred să se întâmple ceva la conac fără ca ea să ştie. Sean puse ceaşca de ceai jos şi! o privi grav. — Pari abătută. Îmi pare rău dacă te-am mâhnit cu ceva, n-am avut intenţia. — Nu-i nimic. Se forţă să surâdă. Bănuiesc că ştii totul despre noi. Ca doctor, oamenii ţi se destăinuîesc. Sean îi luă mâna într-a lui. — Este trist ce spui. Ce este ? Ce s-a întâmplat ? De ce ai devenit brusc atât. de. încordată ? Am spus ceva care te-a deranjat ? — O, nu. Nu. Ascultă, cred că ar fi mai bine să plec... •— Nu încă. Sean continua s-o ţină de mână. îşi alese cuvintele, Abby, dacă pot sâ te aj\;t cu ceva, nu trebuie decât să-mi spui. ~ Nu poate face nimeni nimic, spuse ea repede, retrăgându-şi mâna. Mulţumesc pentru ceai... — Aşteaptă ! Deşi Abby se ridicase, Sean rămăsese pe canapea, Aş vrea cu-adevărat să te ajut. Dacă ţi-e mai uşor, aş puteai să ghicesc care este problema. Este •vorba despre Matthew şi faptul că familia Roth se îndoieşte în privinţa identităţii lui. Abby îşi pierdu răsuflarea. — De unde ştii asta ? Sean oftă.
144
ANNE M ATUER
— Abby, după ce ai fost doctor atât de mult cât -am, fost eu, ajungi să ştii cum lucrează minţile oamenilor* Era clar că avea să se bârfească. Ştiai asta, Mai ales după modul în care ai plecat din Rothside. Umerii iui Abby se încovoiarăr — Şi ce spun.,, oamenii? — O, ştii. Este el, sau nu ? Cei mai * mulţi par să creadă că este. — Da ? Toţi cu excepţia unuia, murmură ea. — Piers ? sugeră Sean şi Abby roşi. — Da. — Dar de ce? Sean se ridică. O, nu mă refer la vechea poveste cu Tristan Oiiver, Vreau să spun, de ce are îndoieli ? Sorţii erau cu siguranţă de partea lui, indiferent de relaţia voastră. Abby lăsă capul în j.os. — Dacă-ţi spun, îmi promiţi să nu spui la nimeni ?( Ai cuvântul meu. — Piers a făcut nişte analize înainte să ne căsătorim. I... i s-a spus că este steril. ~ Steril! în loc să manifeste înţelegere, Sean era uluit' Dar este clar că nu-i adevărat, nu ? Abby înghiţi în sec. ^ — Nu este ? — La dracu', ştii că nu este. Sean îşi trecu nervoşi mâna prin păr. Abby, aş băga mâna în foc că Matt este . fiul lui Piers. Dumnezeule, asemănarea este evidentă! - Crezi ? — Fir-ar să'fie, aş putea să jur. Nu vezi că4 sea' mână 0 . — Da, dar... — Dar ce ? Ai vreo îndoială ? Abby înălţă capul — Sigur că nu. — Şi atunci... ? — Sean, Piers nu mă crede. A văzut diagnosticul doctorului Morrison. ~ Morrison ! Vrei să spui că Morrison i-a recomandat analizele şi el a tras concluzia definitivă ? — Bineînţeles.
pCF.llTlTUDINI
I4S
Sean clătină din cap. — Ei bine, trebuie să-ţi spun că doctorul Morrison depăşise de mult vârsta pesionării. — Şi crezi că.., a greşit cumva ?
Sean dădu din cap. — Nu sunt pregătit să-1 acuz pentru) asta,1 dar sunt oel puţin două persoane In satul acesta care au avut noroc că mai sunt în viaţă. Era bătrân şi suferea de reumatism. Pur şi simplu nu mai avea răbdare. Se strâmbă. Dar de ce a fost nevoie ca Roth să-şi facă analizele acelea ? Mie mi se pare perfect sănătos. Abby şovăi. — A fost ideea mamei sale. Piers făcuse oreion când avea optsprezece ani, Ea i-a sugerat să-1 consulte pe doctorul Morrison. — Dar Abby, mii de bărbaţi suferă de oreion fără nici un fel de efecte secundare. — Ştiu. Dar n-am ştiut nimic despre as.ta. Până... până... — ...oe ai descoperit că eşti însărcinată, termină Sean în locul ei. Biata de tine ! Deci, pentru asta ai fugit de aici ? Acum te-ai întors şi o iei de la Început. Se încruntă. Dar spune-mi, dacă doamna Roth nu crede că Matt este nepotul ei, de ce face atâta caz de el ? Din câte aud, i-a devenit subit foarte drag. — Aşa este, Abby închise ochii o clipă în timp ce abia îşi ţinea lacrimile. Deşi ştie că este fiul lui Piers, sau cel puţin aşa pretinde. Dar pe mine nu m-a plăcut niciodată şi acum vrea să mi-Ma pe Matt. Sean era îngrozit. — Nu poate face aşa ceva ! . — Nu. Oricum, nu legal. Dar m-a ameninţat că-i va - spune lui Matt că Piers nu este tatăl lui şi... dacă îşi va pune îri practică ameninţarea, nu ştiu ce reacţie va avea* Matt. — Este un monstru ! Sean o privi cu compasiune. De asta te-a convocat la conac ? Ca să-ţi dea un ultimatum? Abby dădu din nou din cap. — Pur şi simplu nu ştiu ce să f&c.
ANNE M A T H E R .
Sean îi puse mâinile pe umeri. — Trebuie să te lupţi cu ea. Mu poţi să-i permiţt sa ţi-1 âa pe Matt. Râse sarcastic. Ce fel de om este totuşi Piers, încât s-o lase pe mama lui să facă un jo<* atât de urât ? — S-ar putea ca Piers să nu ştie, E... plecat. — In Germania, ştiu. Am aflat de la părinţii yalertei. Doamna Langton s-a simţit rău k începutui săptămânii şl am fost chemat la fermă. Dar nu pot să cred că doamna Rotii să facă ceeaj ce face, fără acordul lui,» Abby ajunsese la aceeaşi concluzie dar n-o ajuta cu nimic că i se confirmase — Aş face bine să plec, spuse nesigură, dar Sean încă nu terminase. --- Am o idee, spuse el. Când m-am mutat aici, am moştenit toate fişele şi rapoartele doctorului • Morrison,, înţelegi ce vreau să spun. Am fişele, tuturor pacienţilor tui, atât foşti cât şi actuali, Dacă am noroc, s-ar putea că doamna Roth face ceea ce face, fără acordul lui. să mal am raportul întocmit de doctorul Morrison. S-ar putea să ia ceva timp, dar caut dacă vrei. — Vrei ? — Când mă priveşti astfel, aş face aproape orice. Sean se strâmbă. Chiar dacă nu este întru totul etic, eşti soţia lui şi circumstanţele sunt speciale. Aştepţi ? Abby se uită la ceas. Era aproape unsprezece şi' el era obosit. Nu i se părea drept să-1 pună să caute în fişele medicale la o oră atât de târzie. — Mâine. Ams să vin iar mâine. Mai pot aştepta o zi. După ce am aşteptat toţi aceşti ani ca să aflu adevărul, încă o zi nu mai are cine ştie ce importanţă. Sean zâmbi. — Cum crezi, < — Ai fost minunat, spuse ea cu o voce voalata. Iţi mulţumesc că m-ai ascultat. ~ Eşti oricând binevenită, replică el, G însoţi spre uşă şi privi după ea până ajunse la poarta mătuşii Hannah.
14?
iNCERTlTUDiNT
-
CAPITOLUL XI
Spre uşurarea ei, mătuşa Hannah se dusese să se culce. Era clar că o aşteptase până după ara zece, pentru că ceaşca de cacao pe care i-o pregătise laai era caldă. Dar când băgă capul pe uşă la mătuşa ei, observă că adormise şi cârteai pe care o citea îi căzuse pe piept. încetişor, ca să n~o deranjeze, luă cartea, aţx>i stinse veioza şi se retrase în camera ci. Numai că somnul nu se lipea deloc de ea. Ber i era foarte obosită, discuţia cu doamna Roth, zăpăceala lui Matt, încurajările, lui Sean, propria ei incertitudine, toate o ţinură trează până târziu după ce stinse lumina. Se zvârcolea neliniştită, încercând să nu se mai gândească la Piers, sau la faptul că şi el era complice la ultimatumul mamei lui, şi adormi In cele din urmă visând că el făcea dragaşi cu Valerie Langton în dormitorul pe care ea îl împărţise cu el... A dsoua zi dimineaţa' se trezi târziu şi coborî ia bucătărie încă în capot, aşteptându-se să-i găsească pe Matt şl mătuşa Hannah Ia micul dejun. Dar nu era nici unul acolo şit puţin neliniştită, se întoarse In cameră. v Verificând mai' întâi la mătuşa Iîannah, descoperi că era trează dar apatică şi, după* ce-i luă pulsul, o privi îngrijorată. — Cum te simţi ? Mătuşa ei încercă s-o liniştească. Deocamdată, eu zic să rămâi în pat. Nu arde nimic. — Dar este!» aproape ora nouă ! exclamă Hannah ar-» ţăgoasă. De ce nu m-ai trezit mai devreme?
m
AN NI.-; MATHER
— Pentru că nici eu nu m-am trezit mai devreme,! răspunse cu blândeţe. Stai liniştită şi relaxează-te. Mă duc să fac nişte ceai. Te-ai întors foarte târziu aseară, nu ? In glasiul lui Hannah se simţea puţin reproş. Credeam că o să mai stăm de vorbă, cum ai promis. N-am crezut că o să întârzii atât de mult. Cred că şi Matt a fost supărat. — Matt ? Abby se încruntă. De ce ? — E i şi tu, ştii ce simte în legătură cu tine şi Piers, Nu-i place să ieşi cu alţi bărbaţi. — N-am ieşit cu alt bărbat, protestă ea. Nu i-ai ex^ plicat? Să stai cu un copil nu înseamnă acelaşi lucru cu a avea o întâlnire. — Probabil a crezut că ai lipsit prea mult timp ca să fie vorba vnumai de asta, remarcă Hannah şi Abby îşi-dădu seama că de fapt aceasta era şi interpretarea mătuşii sale. — Ei bine, n-a fost numai asta, Sean a venit târziu. Doamna Crossley a avut o naştere cu rupere de perineu, şi era epuizat când a ajuns acasă. — Hram, mda... Hannah >era invidioasă Încă nu mi-ai 1 spus ce s-a întâmplat la conac. ™ O să-ţi spun. Se duse spre uşă. Dan să fac mai întâi ceaiul. Abia aştept să beau o ceaşcă, înainte de a cobori, se îndreptă spre cămăruţa lui Matt. I se părea curios ca toţi trei să doarmă mai mult decât de obicei în dimineaţa aceea. Spera ca Matt să nu fie îmbufnat că ea avusese grijă de fetiţa doctorului. Deschise uşa încet, pentru eventualitatea în care ar fi dormit şi apoi se încruntă. Patul lui era gol. Dormise, iar cearşaful şi cuvertura erau răvăşite, dar acum patul era gol si o cuprinsa teama. Unde era ? De ce n-o trezise? De ce nu mâncase de dimineaţă ? De. obicei avea o poftă
•INCERTITUDINI
149
ieşise pe acolo şi când verifică in hol, observă că lipsea şi canadiana lui bleumarin, f Purtarea lui Matt era atât de ieşită din comun încât Abby fu cuprinsă de. nelinişte. In timp ce umplea ceainicul, nu. putu să nu-şi amintească discuţia pe care o avuseseră cu o după-ămiază în urmă şi întrebările lui îngrijorate despre relaţia dintre ei. Bănuia că nu interpretase refuzul ei de a discuta problema aceea ca o dovadă că voia ca el să trăiască cu tatăl şi bunica lui. Şi se cunoşteau desigur mult prea bine ca el-să-şi imagineze că ea avusese vreun rol în ce priveşte invitaţia bunicii lui. Sau poate se supărase că era prietenă eu Sean, după cum insinuase mătuşa Hannah. Ideea că el ar fi putut asocia cele două aspecte nu rezista lavo ana"liză rnai atentă şi Abby nu ştia ce să-i spună mătuşii când se va duce din nou la ea, Până când ceainicul începu să fiarbă, încordarea ei crescuse considerabil, Unde se putea duce Matt? Un singur loc părea cel mai plauzibil şi ar fi dorit să fi fost îmbrăcată ca să se ducă la telefonul public şi să sune la conac. Oricare ar fi fost rezultatul, cel puţin ar fi ştiut despre ce era vorba, Dar aşa cum era' situaţia, nu avea de ales decât să pretindă că totul era în regulă. Era chinuitor să stea să bea ceaiul cu mătuşa Hannah, în timp ce gândurile o frământau haotic, neştiind unde era fiul ei. Dacă n-ar fi dormit .mai mult decât trebuia, ar fi pututi măcar să vorbească cu el. Necazul era că-I lăsase să creadă că nu se opunea planurilor familiei Roth în legătură cu el şi în acest fel l-ar fi putut pierde pentru totdeauna, . ' • Acest gând era atât de copleşitor, încât nu-şi putu reţine un suspin şi Hannah, interpretând greşit cauza lui, se aplecă şi o bătu liniştită pe mână. — Nu are rost să fii atât de mâhnită de ce ţi-a spus Claudia Roth, încercă ea s-o aline. Matt este un băiat cu judecată. S-ar putea ca pe moment să'fie puţin impresionat de propria lui importanţă, dar după ce doamna Roth îşi va găsi o altă preocupare, nasul lui Matt va - reveni ia proporţiile normale. Dacă ar fi fost să-şi facă griji numai in privinţa asta... se gândi amărâtă, nedorind să-i sporească mâhni-
ANNE H A X n m
j^ea mătuşii &aie. Acum hm -era momentul să abordeae" problema lui Matthew. în primul sând tobiiia să-1 găsească, .apoi găsi jdtepuia&ul ^şd siî^ură, 4 Deoarece aaaătuşa ei era obosita, Abby se ayiiţi uşurata -că nu mai trebui sa răspundă :1a a f e intreăaări iscodit o am. Mad târziu, ii va cere desigur socoteală că nu-i opusese adevăruâ, dar în aoel moment, cel maifeirvepentru -ea «ra «ă Inoerce sa aJSpaască puţin, - iNu vreaia să mănânc nimic; spuse când Abby o inteîfâ dacă voia «ă-i pregătească mijşte j»l&ae prăjită, itfumâd să dorm un pac, «este iot ce am nevoie, Du-ie şi fre^iteşte^i micul dejun Iui Matt. Es&e in creştere şi are nevoie 4 e mânoaxîe isnultă. După fie se ^pălă repede, Abby se îmbrăcă cu nişte blu^-i jpiirpurii $ o cămaşă asortată §i apoi» luându-rşi ihaina călduroasă, ieşi din oasă v £ra deja nouă şi- jumătate şi inima îd bătea tare -când se gândea de când plecase Matthew. Dacă fie dusese la oanac, putuse să .pleG£ oricând după ce şe făcuse ziuă, dar dacă fugise... Creierul încetă să-i mai funcţioneze din ax>ed moanewt răspunzând salutului dirigintei de poştă cU tai z&nihet politicos, deschisa uşa cabinei telefonice şl intră. îi răspunse Malton şi ea avea gura uscată când îl întrebă de Hul ei. — Matthew, doamnă Piers ? katrefbă majordomul surprins. Ge să oauie aici ? Mu sunt informat că ar âa Sxmt invitat .să ipetreacă noaptea aku , -— INu m fost şi nici nu >a petrecut noaptea aeoîo ? O . nu-4 inimic. Ieşi din cabină simţindu-se mai rău ca niciodată. Matthew fugise şi în afară de doamna Roth mi mai avea pe nimeni la care sâ apeleze. Dar imediat şe gândi Ia Sean. De ce oare nu se gândise măi devreme ? El o va ajuta. O şl ajutase deja şl cel pu|!n ştia adevărul despre Matt Doamna Davison răspunse la, uşă .şi o privi cu susjpiciunea ei obişnuită. — Doctorul Willis operează^ .declară ea bjocându-i trecerea. Dacă vreţi să lăsaţi vorbă, i i voi spune să ia Imatura cu dumneavoastră mai târzia.
IJSCKttTITU'BÎNÎ
151
. — E&te foarte urgent: — ILa fel este* şi operaţia, cioamtiă Roth, Menajera nu se mişei dm prag; Aşa eum spus, currr se eliberează o să-i spun că l-aţi căutat. — să-i spui # am Păciit aste; nu ? N ~mm avut de gând s-o supăr. —- Bine. Fă ce ţi-am spus. Tonul Tui era sever, iar faţa ii era întunecată şi trasă şi aştepta -ca- Matt sfH kţse sfn^nri dar ea ' trethu să intervină . — Unde ai fost, Matt ? ! ţipă ea,' vraml aă-1 îmbrăţişeze, dar Matt -ridică pur şi simplu1 din umeri.
153
ANNfi MATHER
— O să-ţi spună tati, zise el, scoţând o (mână din buzunar ca să deschidă poarta. Pot să-mi fac un sandviş ? N-am mâncat nimic şi mi s-a făput foame. Abby dădu din cap. — Bineînţeles, răspunse îndă răvăşită şi se uită la Piers, care i se păreai mai irezistibil ca oricând. — Intrăm în maşină ? îi sugeră el, dar ea clătină din cap. — Orice ai de spus, poate.fi spus şi aici, unde ne poate vedea toată lumea, declară Abby cu amărăciune. Nu mi-ar face plăcere ca .mama ta să audă şi alte bârfe, mai ales după ceea ce mi-a spus. Piers inspiră adânc.' , — Nu-mi pasă ce zice mama; — Nu, dar mie îmi pasă, replică ea încordată. O, te rog... nu putem să terminăm mai repede, indiferent despre ce este vorba ? Am îngheţat! — Matthew era în drum spre conac. — Bănuiam eu. în drum ? Nu ajunsese încă? — Nu. L-am cules de pe drum pe când veneam încoace, răspunse el răspicat. Pe drum am discutat cu el. Ştiu că ar fi trebuit să-1 aduc mai repede, dar am considerat necesar să-1 fac să înţeleagă situaţia. — Situaţia ? .Ce-situaţie ? A ta şi a domnişoarei Langton ? Cred că ştie destul despre asta. — Nu despre mine şi Val, răspunse Piers cu asprime. Situaţia; situaţia Iui, motivul pentru care am jucat un rol atât de mic în viaţa lui până azi. Abby îşi pierdu respiraţia, apueându-se de stâlpul porţii ca să respire. — Adică, i-ai spus despre... despre... — ...despre convingerea mea Că sunt steril, da. Piers îi puse o mână pe braţ, dar, când ea tresări brusc, şi~o retrase imediat. Abby, trebuia s^ i se spună. Şi era mai bine să-i spun eu. Bietul de el ! Are toate motivele să mă urască pentru îndrăzneala pe care am avut-o ! Abby tremura atât de tare, încât abia mai putea să stea pe picioare. * ^ — I-ai. spus, deci, ţipă ea. I-ai spus ! Mama ta mi-a acordat patruzeci şi opt de ore să .mă gândesc. Patruzeci
•INCERTITUDINI
153
şi opt de ore ! O, Doamne... îmi vine să te omor, îmi vine să te strâng de gât. Cum ai putut?.Cum ai putut4? Se întoarse spre el şi-1 bătu cu pumnii în piept, în timp ce o cuprindea disperarea, frustrarea şi umilinţa. Voi toţi din familia Roth, suspină ea, în» timp ce lacrimile îi curgeau pe faţă, credeţi că tot pământul este al vostru ! O, Doamne, o, Matthew ! De ce am avut ghinionul / să mă nasc ? Piers o lăsă câteva minute şi apoi, înăbuşindu-şi o înjurătură, o luă pe după umeri şi o conduse la maşină. — Urcă, spuse printre dinţi şi, cum şa nu se urnea din loc, o îndemnă din nou : Hai, urcă. Sau vrei ca jumătate din Rothside să vadă cum aplic o pedeapsă corporală ? — Nu vreau ! Abby se < luptă cu, el, încercând să se elibereze, dar în cele din urmă nu mai avu putere şi Piers o împinse în maşină. Se gândi să coboare repede în timp ce el ocolea maşina, dar cu siguranţă că ar fi venit după ea şi era prea obosită ca să se mai lupte. Acum ce mai conta? îi spusese adevărul lui Matthew. .Doamna Roth îşi atinsese scopul şi Abby nu putea decât să spere că fiul ei o va ierta. — Acum... Piers nu dădu nici uh semn ca are de gând să pornească maşina. Din contră, se întoarse spre ea cu o expresie cruntă pe chip, Şi acum, vrei să-mi spui despre ce dfacu* este vorba cu prostiile astea pe oare le îndrugi, sau te duc la conac şi te pun faţă în faţă cu mama, oa să aflu adevărul ? Abby se prăbuşi, — Nu te preface că nu ştii, murmură ea Ştiai ce pune Ia cale. Probabil că a fost ideea ta 4 Piers puse braţul pe spătarul scaunului şit apucând-o de ceafă, o întoarse spre el. — Ce naiba spui? o întrebă uitându-se în ochii ei. Abby,"*te previn că-mi pierd răbdarea. Ce dracu* se întâmplă ? ; Abby ii privi, dar incapabilă să discearnă ceva în ochii lui strălucitori, clătină din cap. ^
155»
ANNE
MATHER
— Ştii tu prea biae, insista ea. Mama ta a fost foarte explicită. Se pare că ai decis că Matthew este la urma urmei fiul tău şi acum vrei să mă supun fără erâcnire hotărârii voastre, — Ce ? i Daca ea n-ar fi fost atât de epuizată, probabil că ar fi putut să distingă mirarea sinceră din ochii lui. Dar, în starea în care se afla, se cufundă mai departe în disperarea ei. — Mi-a spus că am patruzeci şi opt de ore, gemu ea, mişcându-şi capul dintr-o parte în alta. Dar acum este prea târziu. S-a terminat Probabil că Matt mă învinovăţeşte pentru tot ce s-a întâmplat. Piers îşi pierdu răbdarea. — . Pentru Dumnezeu, arăta ca şi când te-ar fi învinuit? o întrebă el cu fermitate. L-am adus înapoi pentru că aici este locul lui, împreună cu mama lui... Ştie asta, şi să fiu al naibii dacă am contestat acest lucru vreodată, — N-ai făcut-o pentru că nu crezi, n-ai crezut că este fiul tău. — în regulă, ai dîreptate. Dar nu am intenţia sa ţi4 iau pfe Matthew şi chiar dacă aş avea o asemene^ intenţie, Matthew nu te-ar părăsi ! Abby se mişcă în scaun. — Ce vrei să spui ? -Piers oftă adânc. — De ce crezi că se ducea la conac în dimineaţa asta? Abby ridică din umeri. — Nu ştiu. — Pentru că voia să-i spună bunicii sale că, deşi îi place să vină in vizită Ia conac, nu vrea să locuiască acolo, / — Da ? Simţi că se sufocă. Vrei spui că... vrea să stea cu mine ? — Nu am fost destul de clar? Făcu uit gest neputincios. Abby, nu ştiu ce ţi-a spus mama mea, d*rr ştiu că Matthew ştie precis ce vrea. Abby înghiţi convulsiv, uitându-se pentru prima oară cu atenţie la el.
INCERTITUDINI'
155
— Credeam că eşti la Paris. — E u ? Ţi-am spus că mă duc In Germania. M-am întors aseară. — Dar... am auzit... — Ce ai auzit ? — Mda, că.... că domnişoara >Langton ar fi la Paris... ca să-şi cumpere trusoul. — Val este într-adeyăr la Paris, dar nu m-am dus cu ea. — O ! Abby dădu din cap. Probabil că nu dorea ca Piers să vadă ce îmbrăcăminte cumpăra. ;— Deci... Piers o privea insistent, vrei să spui ce a zis mama, sau tot mai crezi că ştiu ? Abby strânse din buze — Dacă... dacă n-ai fi ştiut ce pune la cale mama ta, de ce i-ai spus lui Matt despre... despre Tristan ? -Ţ- Despre Tristan ? Ce legătură are Tristan cu chestia asta ? Ce vrei să sp^ii ? Abby clipi des. — Atunci ce i-ai spus lui Matt ? Că. că nu ştii cine este tatăl lui? Sau nu te-a întrebat asta? Sau a fost de-a dreptul năucit ca să mai asculte altceva, după ce i-ai spus ce credeai ? Piers gemu. — Era năucit când l-ai văzut ? Abby, scoate-ţi tâmpenia asta din cap! l-am spus că eu sunt vinovat pentru că ne-am despărţit, I~am povestit cum s-a întâmplat şi cât de gelos am fost, încât mi-am pierdut minţile, * Sper că m-a*crezut. Am avut impresia că m-a compătimit Nu te învinovăţeşte câtuşi de puţin. Dacă învinovăţeşte pe cineva, eu trebuie să fiu acela, dar spsr -să-mi răscumpăr vina tot restul vieţii. Abby tremură. — Ce vină anume? — Faptul că am irosit toţi aceşti ani de când suntem despărţiţi, Faptul că dacă n-aş fi fost atât de mândru, ar fi trebuit să m^ duc şi la alt doctor, să mai .am şi o a doua părere. Abby era heîncrezâtoare, — Adică, crezi., crezi că Matt este fiul tău ?
156»
ANNE MATHER
, Nu am fost destul de clar? O, Doamne, cum aş putea să te fac să mă ierţi, când nici măcar nu dai atenţie la ce spun ? — Nu... nu te cred... — Pentru Dumnezeu... — Acesta este un alt joc al-mamei tale ca să mă oblige să... . \ — Încetează ! Controlăndu-şi vocea, Piers îi luă faţa în mâini şi o forţă să se uite la el. Abby* vorbesc serios. Am fost 'la un doctor la Londra, alaltăieri. Analizele sunt pozitive. Nu sunt şi nici nu am fost vreodată steril ! Abby se holbă la el, obligată să-1 creadă că este sincer. — Dar... dar de ce? De ce ai făcut asta? Pentru că urmează să te căsătoreşti din nou ? "Pentru că domnişoara Langton avea nevoie de această confirmare ? — Val ! Dacă am fost sau nu sunt steril, contează foarte puţin pentru... Val. N-o interesează absolut deloc să aibă copii. Atâta timp cât are bani din belşug pentru cai, este mulţumită. — Atunci... ai făcut-o pentru Matt? — Nu. . — Atunci... de ce ? — Am făcut-o pentru tine, spuse cu violenţă. Pentru noi! De când ai plecat de aici, n-am putut să mi te scot din cap şi am ştiut că trebuie sa fac ceva pentru că altfel înnebuneam. — Nu vorbeşti serios. — Ba da, crede-mă ! — O să te căsătoreşti cu Valerie Langton. Nu voi... nu-mi poţi pretinde să... să mă las folosită... • ' — Nu mă voi căsători cu Val, o întrerupse el cu asprime. Dacă mi-ai fi dat posibilitatea să-ţi explic, ţi-aş fi spus-o direct. — Nu... nu te mai căsătoreşti cu domnişoara Langton ?... bâigui ea uimită. — Nu; confirmă el. De ce crezi că ea este la Paris şi eu aici ? I-am mărturisit hotărârea mea pe când ne aflam la Wenheim. Ştiam că nu mai putem continua aşa. Mai ales după ce s-a întâmplat între noi la conac.:
•INCERTITUDINI
157
— Dar... ai spus că mă urăşti, că mă dispreţuieşti... — Nu, tu ai spus asta, o corectă el. Ara spus că pe mine mă urăsc şi mă dispreţuiesc pentru că, în ciuda a tot ce am crezut că ai făcut, te doream încă şi.. încă te iubeam. — Mă... iubeşti ? — Nu te-am iubit întotdeauna ? Doamne ! mi-au trebuit unsprezece ani până mi-am dat seama că te iu-' besc. Şi apoi, te-ai întors şi .mi-am dat seama că mă înşelam, că nu te voi putea uita niciodată. — I-ai spus asta şi mamei tale ? întrebă ea cu o voce tremurătoare. — Ştie că nu mă voi căsători cu Val, Am sunat înainte de a pleca din Wenheim. ~ • ' înainte de a pleca din Wenheim l Acum începuse sâ înţeleagă. — Şi ştie de ce ? murmură ea, apucându-1 strâns de mâini. — Ştie ce simt pentru tine. Piers o privea cu o sinceritate devastatoare. Cum putea să nu ştie ? N-am fost în stare să-mi ascund sentimentele. — Şi ce-a spus ? întrebă Abby cu sufletul la gură. — Are vreo importanţă ? — Aş aş vrea să ştiu. — In regulă. A spus că-mi' pierd timpul; Că tu i-ai spus că vrei şă pleci din Rothside. — Ce ?• Şi ai crezut-o ? întrebă Abby îngrozită. — Ţi se' pare că am făcut-o ? Piers o cuprinse in braţe, Abby, ştiu de mult de ce e în stare mama mea. Ar face orice să nu fim împreună. Cred că despre asta e vorba, nu? Matthew mi-a spus că aţi fost irppreună •la conac ieri. Ce ţi-a spus mama de te-a supărat atât de mult? Şi de ce eşti atât de îngrijorată că Matthew a aflat adevărut ? Credeam că vei fi bucuroasă. Abby se înfioră. — Sunt... acum. O, n-are nici o importanţă. Vreau să ştiu ce-a zis Matt. — Mai târziu. Mai întâi spune-mi ce* s-a întâmplat ieri după-amiază. Vreau să ştiu. Abby închise ochii. — Nu îndrăznesc. ^
ANNE MATHER.
- A I > e ce ? "Nu trebuie să existe secrete între noi, Abby. Miei acum» nici în viitor. Abby lăsă capul în Jos. —• Mu mergi cu gândul prea departe ? — Crezi? Ochii lui se întunecaseră. Vrei sâ spui că n-o să mă ierţi ? Nu te-aş blama pentru asta. Dar sâ nu-mi spui că nu mă iubeşti, pentru că n-o să te cred! Abby datină din cap. — Ce spui? — Ştii bine ce spun. Spun că trebuie să uităm de divorţ, ca să fim din nou împreună. —> Mama ta nu va fi niciodată de acord... — Nu te m^i gândi *la mama mea, replică el scurt. Crede-mă, s-a amestecat destul până acum în viaţa mea. Acum, vrei să spui ce a zis, sau trebuie s-o întreb pe e a ? Abby îşi muşcă buzele. — A spus că dacă nu dispar din viaţa ta pentru totdeauna, îi va spune lui Matt că este un bastard. îi aruncă o privire pe furiş apoi continuă : Mi-a sugerat să plee din Rothside şi Matt să se stabilească la conac cu... tine şi noua lui mamă vitregă... — O, Doamne ! Ştia deja că nu mai voiam sa mă căsătoresc cu Val. Vorbisem cu ea cu o zi înainte. Nu este de mirare că Matt era atât de îngrijorat! îi era teamă că te vei lăsa convinsă de bunica lui -şi nu voia cu nici un chip să stka la conac cu mine şi Val. — O, Piers! Irt ochii ei se citea consternarea, iar Piers o trase şi mai aproape de el şi o sărută. Nu aici, Piers, murmură ea, s-ar putea să ne vadă cineva. — Şi ce dacă? Nu mai pot să stau atât de % aproape de tine fără să te ating. Dumnezeule. Abby, te doresc atât de mult. Nu mă respinge... Gura lui îi atinse uşor buzele şi apoi cu o* pasiune din ce în ce mai puternică. Ignorând faptul că puteau fi văzuţi de oricine-, o luă în braţe şi o strânse. O făcut să-şi deschidă buzele, demonstrându-i cât de mult O dorea şi inhibiţia ei se risipi, dăruindu-se cu toata fiinţa. Când Piers ridică în cele din unnă capul, amândoi gâfâiau şi faţa lui era palidă deşi avea pielea măslinie]
i n c f h t i t udini
m
— N-aş mai vrea să-ţi dau drumul, daj: trebuie. Am nişte treburi urgente şi trebuie sa mă întâlnesc cu o serie de oameni. Crezi că te descurci cu Matthew până mă întorc ? Abby îşi piJse braţele în jurul gâtului lui. — O să te întorci ? întrebă ea în şoaptă şi el făcu o grimasă. — încearcă să mă ţii la distanţă, îi spuse cât se putea de convingător şi ea îl mai sărută o daţă apoi deschise portiera. — Te iubesc, spuse ea când ei coborî geamul. — Ş i eu te iubesc, o asigură privindu-i buzele, astfel încât Abby simţ! ca şî cân-d el o săruta^din nou.
180
ţ
'
ANNE MATHER
CAPITOLUL XII Când ea intră in casă, Matthew se alia îrr bucătărie şi mânca un, sandviş cu brânză. Dar era roşu la faţă ca şi cum s-ar fi grăbit şi, observând firimiturile care4 dădeau de gol, Abby ii adresă o privire întrebătoare, — N-al fost în salon ? întrebă înroşindu-se şi fiul ei ridică din umeri cu nonşalanţă. — Şi ce dacă aş fi fost ? declară el, evident pregătit s-o tragă pe sfoară. Incapabilă să-^i mai stăpânească emoţia, îl cuprinse în braţe şi-1 strânse la piept. O, dragul meu, eu şi tatăl tău nu mai divorţăm !, exclamă ea după ce Matt se retrase stânjenit din braţele ei. O să locuim din nou împreună. O să fim o fa-* milîe adevărată ! In ciuda încercării lui de a trata problema cu indiferenţă, nu-şi putu ascunde bucuria când auzi ce spusese mama lui, — Adevărat ? Chiar o să stăm împreună ? Aici ? Sau la conac ? Abby simţi o nelinişte de moment. — La conac, presupun, spuse Abby cu tristeţe, îngrozită de perspectiva de a locui sub acelaşi acoperiş cu femeia care făcuse totul pentru a-i distruge viaţa. Detaliile n-au fost încă stabilite, Matt, Dar principalul este că vom locui împreună. — Şi eşti fericită ? — Nu-ţi dai seama şi singur ? Mathevv lăsă capul în jos. — Ştii, te-am văzut, pe tine şi pe ta ti, vreau să spun. Mă uitam pe fereastră.
•INCERTITUDINI
161
— Bănuiam eu, spuse ea pe. un ton sec. Dar mi-ai tras o sperietură când ai dispărut... N-am ştiut ce să cred. Matthew oftă. — Am crezut că pot ajunge la conac şi să mă întorc înainte ca tu să descoperi că lipsesc. Dar era mai departe decât am crezut şi... ei bine, cred că ştii totul. — Nu chiar tot. Se încruntă. De ce te duceai Ia bunica ta ? Matt se aşeză pe un scaun. . — Pare o prostie acum. JV£ă gândeam... credeam că dacă-i spun că nu vreau să locuiesc la conac cu ei, ar fi putut să nu te mai încurajeze să pleci. încurajeze! I se usca gura. Slavă Domnului, Matt nu trebuia să afle niciodată care era adevărul. — Cred ,că ar fi fost O.K. să stau cu tati, continuă Matt, dacă ar fi fost numai el. M i - a r fi fost dor de tine, mult dor, dar l-aş fi avut pe el cel puţin. Dar nu voiam să stau cu bunica şi cu snoaba aia de domnişoară Langton N-ar fi fost drept sâ ştiu că nu ar fi vrut să mă vadă prin preajmă, după ce s-ar fi căsătorit. — O, Matt ! li trecu mâna prin păr şi el nu se mai retrase. Am crezut că o să profiţi de şansa de a locui la conac. Doamna Roth ţi-ar fi putut oferi o mulţime de lucruri pe care eu nu pot să ţi le ofer; — Mda, are o mulţime de bani, este adevărat. Dar n-aş sta nicăieri fără tine. Chiar dacă. uneori îmi faci zile fripte. — Bietul de tine ! 11 trase de păr cu afecţiune. Presupun că eşti de părere că trebuia să-ţi fi spus motivul pentru care noi neram despărţit. — Nu ştiu. El o privi meditativ. Cred că a fost mai bine aşa. Vreau să spun că niciodată nu m-am îndoit că am un tată,* nu-i aşa ? —• O, Matt! Simţi cum o înţeapă lacrimile. — Hei... Matt. se ridică de pe scaun. Nu plânge, mami! Tati o să aranjeze totul şi o să fie din nou bine. Aşa a spus.- O să aibă grijă şi de mătuşa Hannah. — Mătuşa Hannah!
AUMK MATHER
Abby M ţinu respiraţia'. Fusese afeât rfe preocupată de proprafe p^oMeme, încât aproape că uitase de Basr nah care de fapt contribuise ca ea şi Piers să fie din mm împreună. Urcând în grabă scările, se n&ptEStf m dorrmtorel rnătuşw1/ oftând de uşurane câraf o văzrt trează. — A C U M aş vrea o feîiiip ăe pâme prăjfta, A b f c y , n spuse» bă$r»a ; rkjfeânclu-se pu^n de pe pernă. De ce eşti roşie la faţă? Ce s-a întâmplat cât am dormit? — Păi... inspiră adânc. în primul râu, eu- şl Piers nu mai divorţăm... ' '» '
Vocea lui- Sean Wiîfts Ie întrerupse. Matthew îi efăduse drumul înăuntru şî- el o striga pe Abbyv — Vino o dipă T Este- vorba despre raportul despre care- am discutat. Cred că am găsit ceva care fe-ar puteri interesa ! Raportul ! în toată agitaţia, ea uitase ce spusese Sean că o să facă şi, chemându-I pe Matt să stea ea mătuşa Hannah, coborî repede, găsind cr-1 pe doctor scormonind cu vătraiul prin cenuşa dîn cămin. — Nu ţr-e frig?!' exclamă el, arătând' spre focul stins. De obicei, domnişoara Caidwell are jăratic mai tot timptrî. Este bolnavă ? — Numai obosită, şi n-am avut timp să aprind focul, Am'ayut o dimineaţă de pomină... — Da, cred. Sean avea o rrilriă tristă. Aud că s-ar ţnutea să nu mai fie nevoie de raportul acesta. Abby roşi. ' . ' ' — Ce ai auzit ? ** , 7 — Mda„ ai fost văzută urcându-te iar în maşina Lui Rotii de dimineaţă, Doamna Davison rnî-a spus că ai trecut deja pe la mine, ca să nu mai caut, prestrptmi — O, nu.. — Nu ? — Nu. Era în legătură cu Matthew. Dispăruse. ©, este o poveste togă. Te rog... ce ai găsit t Sean scoase foaia împăturită dkt btizwvar.-
WCEEIÎTtIDINÎ
— Aoaasfca este o copie a raportului pe care doctorul Morrison i 1-a dat soţului tău. Vrei să-1 citeşti? ~~ Pot? ' —Bineînţeles. Sean îi fonmilar&uL Deşi scrisoarea ataşată este probabil concludentă. Afeeby deslicu Mtffcia şi imâkaale ii tremurau. Era destul de veche şi iagăii^enasti dar -se putea citi perfect. După cum spusese Sean, în afară de numele lui Piers, vârsîa şi data naşterii, terraenid medicali nu-i spuneau m a ^ liucru. fiar copâa scrisorii msoţii^are prezenta foarte clar situaţia lui medicală. Ridică piipTea - şi în ochi i m citi oe]miştea. . . •—' Oar ce înseamnă asia ? La ce ajută ? — Aşteaptă, spuse Sean hotărât şi scoase o altă foaie din biii^imar. Cit^te-o pe asta. ii Întinse o copie a unui raport ideniâe, âm ntaa cu o scrisoare înso#toare, înumai că pe acest raport nunnele pacientului şi datefe perso-, n: erau şterse. Citeşter! ; • £ra un raport similar şi de data asta scrisoarea dade i\ im rezialtat iav®aabii. Ambii pacienţi fuseseră, examlnmi iU câteva zile urmi de altul şi deşi m spunea in scrisoare că parifcntaal nermoscut era mai îm vârstă decât Piers cu cincisprezece ani, testele fuseseră ideatice Abby clătină dih cap. — Dar ce dowdeşte asta l Cwm au putut fi amestecate cele două rapoarte, dară asta irrei să sugerezi ? Şmn se sfcrâraM.* — Aş putea spune că foarte uşor, dacă te gândeşti cât de neglijent şi dezordonat era doctorul Morrison, dar în cazul de faţă nu cred că este vina lui. — Atraei a c&i ? Sean se strâmbă din nou. — Dă-ml voie. Făcu o paruă, Uită-te la antetul celor două rapoarte. Amândouă provin de la - spitalul Alnbury. — Da. : — Morrison a trimis .amândoi pacienţii aooio pentru că Bua avea ecâupaineai de testare propriu. — înţeleg. '
164»
ANNE MATHER
- Este un spital mare şi chiar în perioada aceea; se declanşase epidemia iar personalul abia putea face faţa . ' Şi ? S-a comis
D
a
r
— Li s-a cerut să verifice dacă nu cumva s-a făcut o greşeală. Şi au început investigaţiile. S-a dovedit ca de pregătirea rapoartelor s-a ocupat o funcţionară tem-
•INCERTITUDINI
166
porară. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie oa să-ţi închipui cum se face o greşeală. Abby clătină din cap. Deci Piers ştiuse, sau cel puţin bănuise, înainte de a pleca în Germania, poate chiar înainte de venirea ei la Rothside. Acum nu mai avea importanţă. Mai făcuse o dată analizele şi s-a dovedit că fusese o greşeală. Dar de ce nu-i spusese nimic ? • Poate că n-o făcuse pentru ea. Ideea acestei posibilităţi o chinuia profund. -După ce-1 văzuse pe Matthew, poate se decisese că-1 voia pe fiul său şi după ce luase în considerare faptele pro şi contra, se gândise p&âte că aceasta era singura cale de a-1 obţine. — Hei... Sean îi atinse obrazul palid cu mâna. Credeam că o să-ţi facă plăcere ce ţi-am spus despre soţul tău! Se pare că există dovada concludentă că Matthew este fiul lui şi că toată tevatura înscenată de doamna Roth nu este decât o aiureală. Doamnă Roth ! Imediat, creierul ei începuse să funcţioneze -din nou raţional. O, Doamne, de ce se grăbea întotdeauna săi tragă, concluzii pripite? Nu avea nici un motiv să creadă, ce-i spusese Piers. Pe de altă parte, era conştienta, că doamna Roth o minţise încercând s-o convingă că ea fusese aceea care* contactase spitalul. Spusese că ştie. — Sper că nu te-am supărat ? ~ Neliniştea din vocea lui Sean o aduse la realitate şi clătină din cap. — Eu şi Piers nu mai divorţăm, spuse ea atingându-i braţul cu recunoştinţă. Am stabilit acesit lucru azi-dimineaţă şi vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce al făcut. — Eu ? Sean o privi surprins. N-am făcut nimicr exceptând poate faptul căi i-am creat iubitei mele condiţii să mă părăsească. * — O, Sean Abby îl atinse pe braţ. Sunt sigură că vei găsi pe altcineva. Acum, dă-mi voie să-ţi fac o cafea, Este cel mai mic lucru pe care pot să-1 fac când nu avem nici măcar foc ca să-ţi încălzeşti mâinile. -
166
ANNE MATHER
— Mi-ar face plăcere, dar nu pot. Se îndreptă sprq uşă. Trebuie să merg la doamna Crossley şi am întâr-, ziat deja. Am să vin s-o văd pe domnişoara Caidwell către sfârşitul săptămânii, dar dacă mai ai nevoie de ceva, dă-mi de veste. > — Mulţumesc, Sean. Abby îl însoţi până la poartă şi, pe când el traversa terenul de joacă, maşina lui Piers apăru pe aleea care ducea la casa mătuşii Hannah. Inima ei începu să bată mai tare. Se întoarse brusc şi o Juă spre casă. Piers o ajunse din câţiva paşi şi o luă pe după umeri. — Ce căuta Willis aici ? Abby se uită nervoasă la el. — Eşti gelos ? — Ştii că sunt. Să intrăm în casă. Nu mă pot concentra când nu suntem singuri şi am un plan pe care vreau să ţi-1 împărtăşesc, şi apoi mătuşii-Hannah. Abby ridică din umeri şi-1 conduse în bucătărie. Era rece. Aprinse maşina electrică pentru cazuri neprevăzute şi-1 întrebă daca vrea să bea o cafea. — Nu acum, spuse nervos, privind în jur şi apoi interoeptându-i privirea neliniştită, gemu. Vino aici. O luă în braţe şi o sărută, iisipindu-i astfel incertitudinile. După câteva clipe se auziră paşii lui Matthew tropăind pe scări şi ea avu timp să se desprindă de Piers înainte ca fiul ei să intre în bucătărie. — Am văzut maşina, -spuse zâmbindu-i tatălui său. Ai fost la conac ? I-ai spus bunicii ? — Matt! Vocea dojenitoare a mamei lui îl făcu să roşească dar Piers dădu afirmativ din cap, cu blândeţe. — Da. Am vorbit cu bunica ta. Şi, se uită la Abby, a fost de acord cu mine. Se va duce în vizită la sora ei un timp. In vreme ce Abby rumega vestea, Matthew rânji fericit. — La mătuşa Isobel ? Întrebă făcând pe grozavul că-şi cunoaşte rudele, dar Piers clătină din cap. — Nu, la mătuşa Elizabeth, răspunse el cu răbdare.
•INCERTITUDINI
167
N-o cunoşti. Trăieşte în Australia. Am convins-o pe bunica ta că aerul uscat şi cald îi va fâce bine la sănătate. — O, da. Vrei să spui la artrită. — Cam aşa ceva, fu de acord Piers, privind-o pe Abby în ochi. Acum nu mai rămâne decât să aranjam ca cineva să stea ou mătuşa ta. Abby clătină din cap. — N-o să-i convină asta. Acesta a fost unul dintre motivele pentru oare a insistat să venim aici. N-a vrut sâ aibă grijă de ea o femeie mai în vârstă. — Ce n-am vrut? Spre surprinderea lui Abby, mătuşa Hannah vorbise din pragul uşii. Ei bine, mă plictisisem să aştept pâinea prăjită pe care mi-ai promis-o t exclamă ea ca răspuns la expresia şocată de pe chipul nepoatei sale. — O, mătuşă Hannah ! Abby se simţea extrem de vinovată dar mătuşa el plescăi numai din limbă.— Am glumit şi eu cu tine, fato, spuse nerăbdătoare. Dar pune ibricul. N-aş refuza o ceaşcă de cafea. Abby oftă şi se întoarse, iar mătuşa ei se aşeză aţintindu-şi privirea asypra lui Piers. — Şi ? Ce nu mi-ar plăcea ? Dacă te gândeşti s-q iei pe Abby r unde îi este locul, atunci trebuie să-ţi spun că te înşeli ou totul. Piers zâmbi şi apoi, cu o privire revelatoare spre Abby, veni lângă scaunul mătuşii Hannah. — Mulţumesc. Ştiu că nu merit asta. Dar promit că în viitor nu vor mai fi neînţelegeri. — Mă bucur să aud asta. — Ce voiam să-ţi spunem, de fapt, ce voiam să-i spun lui Abby, este cu cine am aranjat să vină să stea cu dumneata aici. — Kmm. Sper să nu fie cumva doamna James cu faţa ei de spioană. Nu i-aş permite nici măcar să-mi calce pragul. Piers chicoti. — Nu doamna James, nu, o asigură ferm. Apropo, trebuie să-i spun lui Abby că doamna James pleacă cu mama în Australia. O privi pe soţia lui cu tandreţe.
168»
ANNE MATHER
Vom găsi pe altcineva şi când, daca vor veni înapoi acasâ, doamna James va putea sâ stea separat, cu mama mea. — Ce idee bună, remarcă Hannah sec şi Abby îşi scunse satisfacţia în spatele unui zâmbet forţat. — : Nu, persoana la care mă gândesc este Susan, Susan Harris. Familia ei locuieşte... — Ştiu unde locuieşte familia Harris! exclamă ^Hannah, întrerupându-1. Dumnezeule mare, le cunosc pe mama şi bunica ei. Dar eşti sigur că vrea? Ştiam că; lucrează la conac. — Da, în prezent. Dar are o familie mare, după cum ştii, şi "recent a întrebat-o pe- doamna James dacă ar piîtea fi angajată permanent la conac. — înţeleg. — Ei, ce crezi? o întrebă Piers. — Ce zice Susan ? — O, este destul de interesată. Ca să fiu sincer, cred , că s-a săturat de familie şi să *le dea tot ce câştigă. In felul acesta şi-ar câştiga independenţa. — O, dar... n-aş putea să-mi permit.,. — Nu este nici o problemă. Mă ocup eu de asta. Este cel mai mic lucru pe care-1 pot face după... ei bine, după toate. Te rog, îmi face plăcere. ~ Şi eu vreau să fiu independentă, Piers. — Ştiu. Dar nu atât de independentă încât sa nu-i Iaci lui Abby o plăcere sinceră, spuse calm. Nu-i aşa că n-o -sâ mă refuzi ? Crede-mă, am destui ban! ca să-mi pot permitea Hannah scoase un sunet de nerăbdare, după care se uită la figura încordată a lui Abby. — Cred că va trebui să-ţi fac pe plac, declară ea, cu o ironie blândă. Abby se îndreptă spre .'ea şi o im-» brăţişă. v
*
#
Se făcuse târziu până când Abby şi Piers râmaseră singuri în bucătărie. Stabiliseră ca Susan să vină şi să stea cu mătuşa ei săptămâna viitoare, după ce doamna
•INCERTITUDINI
169
IRoth va pleca în Australia. Până atunci, Abby insistase sâ rămână la mătuşa ei şî el a fost obligat să accepte. Cu toate acestea, după ce Hannah şi Matthew s-au dus la culcare, Piers nu dădea semne că avea de gând sa plece. — Mai este ceva, spuse el. O trase pe Abby de pe scaunul" pe care stătea şi o aşeză pe genunchii lui. Ţofo nu mi-ai spus ce căuta Willis aici de dimineaţă. Abby oftă. — ,S-ar putea să nu-ţi placă. — De ce ? Piers se juca leneş cu o şuviţă din părul ei blond-argintiu. Ştiu ce simte pentru tine. Era evident azi-dimineaţă când v-am găsit împreună. De ce naiba crezi că am fost atât de nepoliticos cu el ? — Din cauza asta ? — Nu te preface că nu ştii, spuse el rece. Deci, dă-i drumul, de ce venise ? — Era în legătură cu tine, de fapt, mărturisi eă.< După cele spuse de mama ta ieri, m-am sfătuit cu el. — Da ? Piers o apucă de ceafă şi o întoarse cu faţa spre el. Ai avut dreptate, nu-mi place deloc treaba asta. — Trebuia să vorbesc cu cineva. Tu nu erai aici, sau cel puţin aşa credeam şi... şi mama ta nu-mi dăduse prea mult timp. — Pe dracu*! Continuă, spune-mi totul. — Ei bine/ am stat cu fetiţa lui Sean aseară. A avut o urgenţă şi s-a întors târziu. Era obosit şi i-am făcut uri ceai. Lăsă capul în jos. Bănuiesc că acum o să crezi că a fost ceva între noi. ) Piers se uită lung la ea, apoi o trase mai aproape şi-şi îngropă fâţa la pieptul ei. — Doamne, ce rău îmi pare^ gemu el. Sunt un ticălos egoist! Nu mă gândesc decât la mine. Cred că ai fost foarte disperată dacă te-ai destăinuit cuiva. — Am fost. Nu ştiam ce să fac. Sean mi-a promis că va încerca să găsească raportul; raportul pe care 1-au trimis de la spital. Bănuia că doctorul Morrison ar fi putut să facă o greşeală, pentru că era atât de bătrân... — înţeleg. Ochii lui se îmblânziră. Şi ce a găsit? Abby ezită. ~
170
ANNE MATHER
— Crede că raportul tău medical s-a încurcat eu cei al altui pacient. — Şi a vorbit la spitaL? — Da. — Atunci poate că a aflat că şi mama mea a făcut unele investigaţii. * Abby îl privi îngrozită. — Cum ai aflat ? — Ea, mi-a spus, azi de dimineaţă. După ce am clarificat cum stau lucrurile între mine şi tine. Abby era neliniştită, — A fost foarte supărată ? Piers o sărută din nou pe buze. — Nu, spuse hotărât. Eu am fost. Să ştie adevărul despre Matthew şi să nu-mi spună ! — Nu ţi-a spus nimic ? • — Nu. Dar începusem să am oricum unele dubii. Oftă trist. în primul rând, deoarece căutam un pretext ca să te recapăt. — Piers ! — Da, acesta este adevărul. Abby nu se putea îndoi de sinceritatea lui. Atunci, când am venit în dimineaţa aceea, după^ce ne-am întâlnit în gară, atunci te-am dorit foarte mult. Doamne, ce furios am fost după aceea că m-am făcut de râs 1 — Dar când ai venit la Londra, ai adus-o pe domnişoara Langton. — Ca protecţie, cred, mărturisi el, frecându-şi obrazul de al eî. Nu ţi s-a părut curios că am adus-o pe Val cu maşina la Londra, deşi în alte dăţi luase trenul ? — Nu m-am gândit la asta. t — Oricum, când te-am găsit acolo şi dându-mi seama ce probleme avea Matthew, am ştiut că nu voi .putea rămâne departe de nici unul dintre voi, Asumându-mi responsabilitatea băiatului am căutat o posibilitate de a te aduce înapoi la Rothside fără să mă oblig în vreun fel. . ' Dar îţi place Matt ? - — Să mi placă ? Piers o sărută din nou şi câteva clipe se aşternu tăcerea. Nu-mi voi ierta niciodată faptul
•INCERTITUDINI
171
că m-am îndoit de identitatea lui. Este fiul meu şi îl iubesc. Sunt fericit că am avut şi o a doua şaasă pentru a-i dovedi cât de mult. s — Nu va fi totdeauna prea uşor. — Ştiu. — S-ar putea să apară momente când nu te va putea sriferi. Piers dădu afirmativ din cap. — Ştiu că va trebui să acţionez cu grijă. Ştiu că Abbotsford nu-i va mai părea curând interesantă. îi luă faţa în mâini. Dar noi vom fi împreună şi-1 vom putea ajuta. O sărută pe nas. Uiţi, dar s-ar putea să fie momente când nici eu nu-1 voi putea suferi pentru că te-a avut în întregime pentru el atâţia ani... • Abby îşi ptise braţele în jurul gâtului luj. — Credeam că n-o sâ te poţ ierta niciodâta. — Şi acum poţi ? — O, da. Era foarte sigliră de asta. A fost exact la tfel pentru mine ca- şi pentru tine. Nu ştiu cum mă .gândeam să suport să stau la Rothside şi să te ştiu căsătorit cu altcineva. Poate că mama ta îmi făcea un serviciu. Poate că şi-a dat seama că văzându-te cu o altă femeie mă va distruge. — Cred că şi-a dat seama că, chiar dacă m-aş fi căsătorit cu Val, s-ar fi putut să nu fiu cel mai credincios soţ cu~ tine prin preajmă, spuse el ironic. Mâna îi alunecă posesiv pe sânii ei. Sub tricoul subţire, sfârcurile ei se întăriră instinctiv şi se sărutară cu ardoare şi pasiune. O, Doamne, ce mult te doresc, Abby. Hai- să mergem în pat. Nu-i venea să creadă că auzise bine ce spusese Piers. — Aici? — Bănuiesc că ai şi tu un pat, nu ? . — Dar este numai un divan pentru o persoană. — De când avem nevoie de un pat dublu ? răspunse cl. Vrei să plec ? — Ştii prea bine că nu vreau, dar... — In pat, spuse el poruncitor, împingând-o spre aoară şi, cu un zâmbet neputincios, Abby se supuse în tăcere.
172»
ANNE MATHER
.
*
#
Ceva tilai târziu, ea deschise ochit şi-1 văzu stând într-un cot lângă ea, privind-o cu adoraţie. — Eşti singura femeie din câte cunosc oare arată bine şi când doarme şi când este trează, spuse Piers în-, -cet, având grijă să nu-i deranjeze pe ceilalţi din casă., Abby încercă uri sentiment de regret pentru câteva momente. — Presupun că ai cunoscut multe femei, murmură ea, aducându-şi aminte de toţi anii pierduţi şi el se aplecă s-o sărute. • N-am fost chiar un sihastru în ultimii unsprezece ani, recunoscu el, dar nu a mai eSstat altcineva,; Nu în sensul în care bănuieşti tu, o asigură el. — A ' fost domnişoara Langton, îi aminti ea încor-j dată, dar Piers clătină din căp. ' — Val şi cu mine n-am ajuns niciodată la pat, spuse el cu hotărâre. Mă crezi Său nu, n-am fost decât prieteni buni; Cred că mama ei a avertizat-o să nu se implice cu mine înainte de divorţ. Oricum, este purul adevăr. De ce te-aş minţi ? ; — Dar ai fi vrut, se aventură ea şi Piers îi aruncă o privire piezişă. — Cred că n-aş fi avut nimic împotrivă dacă ea ar U vrut, recunosc*u el cu sinceritate. Dar asta se întâmpla înainte de a te întoarce tu şi a-mi, trezi emoţiile, con-, trolate până atunci cu grijă* Abby se relaxă. îşi duse mâinile la ceafă se întinse că o pisică, Avea senzaţia că, ultima povară care-i stătuse pe syflet dispăruse. Se îmbrăţişară din nou. r» O să aranjez să plecăm undeva, murmură ei, trăgând-o mai aproape. La început m-am gândit numai la noi doi, dar asta ar fi însemnat să-1 lăsăm pe Matt singur acasă. . — Să plecăm ? Se încruntă puţin. Unde ? — In insulele Fiji sau Seychelles. Undeva unde să fie cald, Unde să nu avem nevoie de prea multe haine. Undeva unde să fim singuri.
INCERTITUDINI'
173
— O a doua lună de miere ? îşi aduse aminte de cele două săptămâni minunate pe care le petrecuseră în Antigua cu doisprezece ani în urmă. — Ai vrea? — Mă mai întrebi ? — Buun ! O să aranjez; După ce ne întoarcem, vom găsi pe cineva în locul doamnei James. — Şi vom aranja camerele copiilor, oftă ea, lipindu-se de el. Cred că vrei să mai avem un copil, nu? — Oricâţi doreşti^ fu de acord Piers alunecând peste ea. Dar în acest moment, nu te vreau decât pe tine..* - SFĂRŞIT
—
„Căsătoria noastră a fost o farsă, spuse Piers. A b b y / / Amintirea nu putuse să nege afirmaţia lui. Timpul dovedise//primei zile când desigur că era adevărat, dar tânăra Abby îl iubise//făcuseră dragoscu toată pasiunea de care era capabilă. / / t e îi provocă fiori Pe atunci nu putea anticipa evenimentele / / p e şira spinării şi îngrozitoare care aveau să-1 determine să-şi re- / / î n c e r c ă să se susnege propriul fiu, iar Abby făcuse singurul / / t r a g ă încântării insilucru posibil: dispăruse din viaţa soţului său. / / d i o a s e care-o cuprinTimp de doisprezece ani crezuse că-1 / / s e . Dar fără prea mare urăşte pe Piers şi apoi acesta reapăruse în/Y S ucces. Era incredibil ca viaţa ei. Oricât ar fi încercat să i se / / c e v a care se petrecuse cu împotrivească îşi dădu seama, nepu-//paisprezece ani în urma să tincioasă, că era la fel de vulnerabilă c a / / a i b ă încă puterea de a o întotdeauna la farmecul lui i r e z i s - / / t u l b u r a , dar chiar asta se tibil." / /întâmpla.
ISBN 973-580-175-2
Lei 3920 + 80 T.L. = 4000
