COLEGIUL TEHNIC „ PETRU MAIOR ”
REFERAT LA DISCIPLINA : GEOGRAFIE TEMA REFERATULUI : STATUL ITALIA
INTOCMIT DE ELEV: GOIDESCU IONUT VALENTIN CLASA A – A – 10 10 - A M1
BIBLIOGRAFIE: 1. „STATELE LUMII”LUMII”- Nicolae Steflea; Nicolae Gheorgiu; Victor Dumitrecsu - editura „Didactica si pedagogica”pedagogica”- anul aparitiei 1990. 2. MANUAL cls VII-a” VII-a”-- Octavian Mandrut; Silviu Negut- editura „Corint”„Corint”- anul aparitiei 1999. 3. INTERNET 4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_italian%C4%83 5. Constituţia Republicii Italiene. Editura All Beck, Bucureşti, 1998 6. Muraru Ioan şi Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
ITALIA
Nume oficial : Republica I taliana Pozitie geografica :
Italia este aşezată în Europa de Sud având aproximativ 301 252 km. Italia este situatã în Europa de Sud între 35°29’26”- 47°5’29” lat. N. şi 6°37’32”18°31’14” long. E. 3. Ea este asezata in bazinul Marii Mediterane, in Peninsula Italica.Cuprinde o parte continentala in care se afla si Campia Padului.Tarmurile Italiei sunt marginite de mari si numeroase golfuri. 1. 2.
Page 2 of 11
Populatia : Tara numara aproximativ 56 411 000 locuitori (1861: 22 182 000 locuitori; 1901: 32 965 000 loc; 1961: 50 623 000), natalitatea 9,80/00, mortalitatea 9,60/00,
populatia urbana fiind de 69%. Vecini:
Franţa, Elveţia, Austria, Slovenia, marea Adriaticã, marea Ionicã, marea Tireanianã, marea Liguricã Cadrul natural :Relieful :
Această ţară cuprinde o parte continentală, formată din versantul intern al arcului Alpilor şi din Câmpia Padului, şi o altă peninsulară ocupată de lanţul muntos al Apeninilor, de dealuri şi de înguste câmpii litorale; se adaugă o serie de insule, între care Sardinia; Sicilia; Elba. Alpii , în N, se prezintã sub forma unui zid masiv care se desfãşoarã pe cca. 1200 Km pe
direcţia V-E. Pe aceeaşi direcţie se disting Alpii Piemontezi, cu cele mai mari altitudini din Italia, Alpii Lombarzi mai puţini înalţi – dar cei mai extinşi şi uşor accesibili – la poalele cãrora s-au format, prin bar area unor vãi glaciare, mari lacuri glaciare (Maggiore, Lugano, Como, Garda ) şi Alpii Veneţieni, cu bogat relief carstic. Apeninii, care ocupã cea mai mare parte a peninsulei şi se continuã şi în insula Sicilia, sunt
fragmentaţi şi prezintã altitudini mai mici decât Alpii. Sunt cunoscuţi pentru caracteristicile lor vulcanice: câmpuri de lavã , vulcani activi, lacuri vulcanice, cutremure frecvente. Morfologic distinctã de restul Italiei, insula Sardinia este un bloc vechi masiv, puternic erodat, cu aspect de podiş. Coastele Italiei mãsoarã peste 9000 Km şi sunt joase şi nisipoase spre marea Adriaticã şi înalte şi abrupte spre marea Tirenianã. Numeroasele bãi şi golfuri au favorizat dezvoltarea porturilor; Clima: Climat continental în Nord, cu ierni relativ reci şi veri călduroase
şi precipitaţii abundente., climat mediteranean în Sud precum şi peninsular cu veri secetoase şi calde, iar iernile ploioase şi blânde. Temperatura scade de la sud spre nord. Italia are mai multe tipuri de clima: -
Climat alpin ; Climat continental ; Climat submediteranean; Climat mediteranean,cald ; Climat semiarid.
Page 3 of 11
Vegetatia : Este predominant mediteraneana (ierburi si arbusti ). In zonele montane
exista paduri de foioase si paduri de conifere. In Abruzzi exista un parc natural care conserva elementele de flora si fauna mediteraneana. Italia are o reţea hidrografică bogată cu râuri în general scurte şi numeroase lacuri. Ea este traversata de raurile Pad si Adige care se varsa in Marea Adriatica. Acestea au un debit ridicat tot anul . Italia este traversata de rauri mai scurte cu debite variabile . Italia se remarca prin existenta unor lacuri glaciare ( Como , Garda si Maggiore ), lacuri vulcanice ( cum sunt Bolsena si Trasimeno) si lagune ( cum este laguna Venetiei ). Hidrografia :
Moneda nationala : Lira I talianã
Steagul : Steagul I taliei este un tricolor conţinând trei benzi verticale de culori verde,
alb şi roşu (de la stânga la dreapta). Este asemănător steagului Irlandei, care este verde, alb şi portocaliu şi opus celui al Coastei de Fildeş, care este roşu, alb şi verde. Acest drapel este inspirat dintr-un steag adus în Italia de Împăratul Napoleon.
Limba oficiala : Limba italiană (
italiano, lingua italiana) este o limbă romanică
din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.[1] Se bucură de statutul de limbă oficială în trei ţări — Italia, San Marino şi Elveţia (împreună cu franceză, germană şi retoromană) şi este folosită auxiliar în Vatican. Deţine de asemenea statutul de limbă de minoritate în părţile Croaţiei şi Sloveniei situate pe Istria. Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana şi este asemănătoare atât cu limba latină cât şi cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli le numeşte pe italiana şi franceza „limbi inovative”, în opoziţie cu limbile Page 4 of 11
Peninsulei Iberice şi româna), la 87% cu catalană, la 85% cu sardă, la 82% cu spaniolă, la 78% cu ladină şi la 77% cu română. Printre limbile romanice mari, este şi cea mai asemănătoare cu limba română. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor şi vocalelor duble şi accentului cu rolul distinctiv. Influenţa italienei pe alte limbi a fost moderată şi este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Şcoli Ardelene şi latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română. Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple româneşti fiind pizza, pastă sau spaghete. Orase principale
dupa numarul de locuitori:
1. Roma-capitala →2 791 000 locuitori →1 432 000 locuitori 2. Mi lano 3. Napoli →1 206 000 locuitori 4. Torino → 992 000 locuitori 5. Palermo → 734 000 locuitori 6. Geneva → 701 000 locuitori 7. Bologna → 412 000 locuitori 8. F lorenta → 408 000 locuitori → 364 000 locuitori 9. Catania → 353 000 locuitori 10. Bari → 318 000 locuitori 11. Venezia Italieni sunt circa 95%, peste 30 000 000 de italieni sunt cetateni ai altor tari. Populatia este concentrata in mare parte in jumatatea nordica si in deosebi in Campia Vaduzului si in zona apropiata (cu focarele Milano, Torino, Bolognia, Venezia). In Sudul (Mezzogiorno), principala concentratie de populatie este cea din jurul orasului Napoli. Cele mai putin populate zone sunt Alpii, insula Sardinia si sectorul peninsular la S de Napoli. Culte: Catolicism 95%, protestantism, ortodoxism. Statul : Republica parlamentara, potrivit constitutiei intrata in vigoare la 01.01.1948.
Activitatea legislativa este exercitata de parlament compus din Senat si Camera Reprezentantilor, iar cea executiva de consiliul de ministrii, numit de presedinte in urma alegerilor legislative. Economia : Tara cu economie dezvoltata, locul 5 pe glob in care industriei ii revine
un rol crescand: concentreaza ⅓ din populatia activa si contribuie cu 1/3 la PNB si inregistreaza cel mai ridicat ritm de crestere dintre tarile membre C.E.E. Foarte diversificata si bazata in cea mai mare parte pe materiile prime din import. Este mai dezvoltata in Nord (peste 80% din productia industriala se afla concentrata in triunghiul Torino-Milano-Genova, care acopera mai putin de 1/3 din suprafata Italiei) si mai putin dezvoltata in Sud (Mezzogiorno). Page 5 of 11
In afara de ramurile traditionale, textila si alimentara se remarca industria constructoare de masini (autovehicule, nave maritime, electronica si electrotehnica, diverse aparate si utilaje), petrochimia, siderurgia. Agricultura : Ramane un sector important in
economie. Detine suprematia pe glob la masline ( /5 din productia mondiala), struguri si vin (la acestea din urma ca productie nu si calitativ). Este al doilea mare producator de fructe din lume si unul dintre cei mai importanti cultivatori de legume si cereale din Europa. Un rol important in economie joaca de asemenea, comertul si turismul (anual, peste 40 000 000 de turisti, circa 12 miliarde $ incasari). Retea de transporturi dezvoltata si modernizata si balanta comerciala echilibrata. In prezent economia Italiei se afla in pericol de stagflatie. 2
Istoria:
La începutul mileniului 2 î.C. în Pen. Italicã pãtrunde primul val indo-european, urmat, în sec. 12-11 î.C., de noi valuri italice. În sec. 10-9 î.C., în vestul Italiei îşi fac apariţia etruscii, a cãror putere politicã şi civilizaţie atinge maxima strãlucire în sec. 7-6 î.C. Grecii întemeiazã, începând cu sec. 8 î.C. primele colonii în sudul peninsulei şi Sicilia. Emancipat în 510 î.C. de sub suzeranitatea etruscã, statul roman devine în sec 2 î.C., stãpânul întregii Italii şi îşi extinde în secolele urmãtoare hegemonia în Bazinul Marii Mediterane, punând bazele celui mai puternic imperiu al antichitãţii. Detronarea lui Romulus Augustus de cãtre cãpetenia germanã Oduacru marcheazã sfârşitul Imperiului Roman de Apus. Italia este stãpânitã de heruli, ostrogoţi, apoi cuceritã de Imperiul Bizantin; în 568 longobarzii cuceresc Nordul. În 756 ia fiinţã statul papal cu capitala la Roma. Cucerit în 773, regatul longobard este inclus în statul franc. În Sicilia se stabilesc la începutul sec. al IX-lea arabii. În timpul domniei împãratului Otto I, Italia de Nord şi Centralã sunt incluse în imperiul romano-german care intrã în conflict cu papalitatea. În sec. XIXII arabii sunt eliminaţi din sudul Italiei de cãtre normanzi. Oraşele din Italia de Nord şi Centralã, Veneţia, Genova, Florenţa, Milano, care înfloresc în secolele XIII-XV devenind patria umanismului şi Renaşterii, decad în sec. XV-XVI. Între 1495-1595 Italia este câmp de bãtãlie între Franţa şi Spania. Prin pacea de la Cateau-Cambrésis (1559), cea mai mare parte a Italiei revine Spaniei, iar dupã tratatele de la Utrecht şi Rastatt (1713-1714), habsburgilor austrieci. Cu excepţia Siciliei şi a regatului Sardiniei, întreaga Italie este unitã de Napoleon I în 1809. Dupã rãzboiaele napoeoneene, un puternic val al mişcãrii de eliberare naţionalã zguduie întreaga Italie; la 9.02.1849, Mazzini şi Garibaldi proclamã la Roma republica, dar reacţiunea europeanã înãbuşã aspiraţiile populare. Regatul Piemontului este statul în jurul cãruia se realizeazã unificarea Italiei; în urma rãzboiului franco-piemontezo-austriac, Lombardia se uneşte cu Piemontul (1859). În 1860-1861 Garibaldi şi “cãmãşile roşii” elibereazã Sicilia şi Italia de Sud. Victor Emanuel II din dinastia de Savoia se proclamã, în 1861, rege al Italiei. Rãzboiul austro prusac din 1866, în care Italia este aliata Prusiei, are ca urmare unirea Veneţiei cu Italia. La 20.09.1870 este eliberatã Roma, care devine în 1871 capitala statului italian. În 1929, acordul italo-papal de la Lateran statueazã independenţa Vaticanului şi stabileşte Page 6 of 11
statutul bisericii catolice în Italia. La 10.06.1940, Italia se alãturã Germaniei, în cel de-al doilea rãzboi mondial, atacând Franţa, Grecia, Iugoslavia şi participând la agresiunea împotriva U.R.S.S. Dupã debarcarea anglo-americanã din Sicilia (10.07.1943), regimul dictatorului Mussolini este rãsturnat şi Italia declarã rãzboi Germaniei. La 18.06.1946 este proclamatã Republica Italianã. Diviziuni administrative:
Italia este împãrţitã în 20 de regiuni.
HARTA ADMINISTRATIVA IMPARTITA PE REGIUNI
Regiunea 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
•
Capitala
Abruzzo L'Aquila Valle d'Aosta Aosta Puglia Bari Basilicata Potenza Calabria Catanzaro Campania Napoli Emilia-Romagna Bologna Friuli-Venezia Giulia Trieste Lazio Roma Liguria Genova Lombardia Milano Marche Ancona Molise Campobasso Piemont Torino Sardinia Cagliari Sicilia Palermo Trentino-Tirolul de Sud Trento Toscana Florenta Umbria Perugia Veneto Venetia
Valle d’Aosta: Situatã în partea de N-V a Italiei în zona montanã a masivului Mont-Blanc la
graniţa cu Franţa. Resursa principalã este turismul. Capitala: Aosta. •
Piemont: vestitã regiune planã între Alpi şi Apenini traversatã de râul Pad. În aceastã zonã
este concentratã 3/5 din producţia italianã de orez. De asemenea, regiunea Asti este celebrã prin vinurile şi brânzeturile produse aici. Capitala: Torino - centrul industriei auto (Fiat) italiene.
câmpie dintre râurile Ticino şi Mincio. Centrele urbane cele mai dezvoltate: Brescia (industria siderurgicã, chimicã şi mecanicã), Bergamo (industria textilã şi mecanicã), Pavia (important centru universitar). •
Lombardia : Reprezintã zona cea mai atractivã a Italiei. Ocupã zona de
Page 7 of 11
Capitala: Milano – reprezintã centrul financiar al Italiei. De asemenea, capitala modei italiene. •
Veneto: Situatã în zona aluvionarã de vãrsare a râului Pad şi afluenţilor sãi. Regiune
predominant agricolã. În zona Mestre-Marghera, lângã Veneţia, sunt concentrate rafinãrii de petrol şi industrie chimicã. Capitala: Venezia – important port şi centru cultural şi turistic. Tretino-Atto Adige : Regiune italianã cu statut special divizatã în douã provincii autonome:
•
Trento şi Bolzano, etnic predominant germanã. Capitala: Trento •
Friuli-Venezia Giulia : Situatã la poalele Alpilor Carmici. Zonã cu tradiţie agricolã.
Capitala: Trieste –oraş port cu statut de zonã liberã. Emilia-Romagna : Regiune ce flancheazã masivul muntos al Apeninilor.. Zonã agricolã
•
renumitã pentru sfecla de zahãr. Capitala: Bologna – important centru industrial (siderurgie, industrie alimentarã) şi comercial
(piaţã cerealierã şi zootehnicã). Liguria: Regiune în zona litoralã la Marea Liguriei. Relief în terase, favorabil cultivãrii pomilor fructiferi şi mãslinilor. Renumitã prin marmura de Carrara. •
Capitala: Genova – important port comercial, şantiere navale. Toscana: Una dintre cele mai frumoase şi renumite
•
regiuni ale Italiei având în centru valea
râului Arno. Oraşe importante: Pisa şi Siena. Capitala: Florenţa – centru cultural şi turistic de importanţã mondialã. Umbria: Regiune colinarã cu vãi sinuoase.
•
Patria Sfântului Francisc din Assisi.
Capitala: Perugia. Marche: Zonã muntoasã, riveranã
•
la marea Adriaticã, strãbãtutã de vãi adânci. Litoralul este
bogat în plaje. Capitala: Ancona. Lazio: Reprezintã leagãnul civilizaţiei romane, cuprinsã între Apenini, la est şi
•
coasta
tirenianã la vest şi strãbãtutã de râul Tibru. Capitala: Roma - totodatã capitala Italiei şi a creştinãtãţii de rit catolic unde se aflã statul
Vatican. Abruzzo: Regiunea cu cel mai pregnant aspect montan din lanţul munţilor Apenini.
•
Capitala: L’Aquila- centrul siderurgic. Campagna: Regiune cu câmpii fertile unde
•
se practicã cultura cerealelor, tutunului, cânepii.. Page 8 of 11
Capitala: Napoli – situatã în golful cu acelaşi nume şi dominatã de prezenţa vulcanului Vezuviu. Molise: Regiune cu relief muntos, vãi profunde,
•
pãduri întinse.
Capitala: Campobasso Puglia: Regiune bogatã în resurse agricole.
•
Capitala: Bari - important centru comercial cu legãturi cu lumea orientalã.
Regiune cu caractere morfologice asemãnãtoare: relief montan grandios şi sever, zonã de coastã pietroasã. •
Basilicata,
Capitala: Potenza •
Calabria : Regiune cu caractere morfologice asemãnãtoare: relief montan grandios şi sever,
zonã de coastã pietroasã. Capitala: Catanzaro. •
Sicilia: Cea mai mare insulã mediteranianã dominatã de
vulcanul Etna. Este o zonã agricolã
cerealierã. Oraşe importante: Siracusa, Catania, Taormina. Capitala: Palermo. •
Sardinia: Situatã în marea Tirenianã se caracterizeazã printr-un relief muntos şi plaje cu nisip
extrem de fin. Resursele principale sunt pescuitul şi turismul estival. Capitala: Cagliari. Principii generale
Italia este o republică democratică fundamentată pe muncă. Suveranitatea aparţine poporului, care o exercită sub formele şi în limitele prevăzute de Constituţie. Republica recunoşte şi garantează drepturile inviolabile ale omului, egalitatea socială şi demnitatea cetaţenilor, fără deosebire de sex, rasă, limbă, religie, opinii politice, condiţii personale şi sociale. Cetaţenii au datoria de a contribui la progresul material şi spiritual al societăţii. Republica, una şi indivizibilă, recunoşte şi promovează autonomia locală. Statul şi Biserica Catolică sunt, fiecare în domeniul său, independente şi suverane, iar raporturile lor sunt reglementate de Pactele de la Laterano 1929 (o noua întelegere dintre stat şi biserică s-a încheiat in 1985). Toate confesiunile religioase au aceeaşi libertate în faţa legii. Ordinea juridică italiană respectă normele de drept internaţional general recunoscute. Forma de guvernământ
Italia este o republică democratică parlamentară. Articolul 55 al Constituţiei stabileşte că Parlamentul (il Parlamento) este format din două organisme : Senatul (il Senato della Repubblica) şi Camera Deputaţilor (la Camera dei Deputati), cărora le sunt atribuite aceleaşi puteri în virtutea principiului bicamerismului paritar dorit de către membrii adunării constituante şi ai căror membrii sunt aleşi o dată la 5 ani. Principalele funcţii ale Parlamentului sunt : Page 9 of 11
funcţia legislativă, exercitată de cele două Camere; poate să confere sau să revoce prin vot de încredere Guvernul (conform articolului 94 din Constituţie); control al executivului; revizuirea Constituţiei .
În baza articolului 82 al Constituţiei se stabileşte că fiecare dintre cele două Camere poate să dispună efectuarea de cercetări în materii de interes public, numind o comisie de anchetă. Constituţia prevede ca în anumite momente cele două Camere să se reunească. Rolul lor este acela de a alege Preşedintele Republicii, de a-l pune sub acuzaţia de înaltă trădare sau de atentat la Constituţie pe acesta (atricolul 90), de a asista la depunerea jurământului de către Preşedintele Republicii (articolul 91), de a alege o treime din membrii Consiuluilui Superior al Magistraturii (articolul 104) şi o treime dintre judecătorii Curţii Constituţionale (articolul 135). Preşedintele este ales pe 7 ani de către un colegiu electoral compus din membrii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului (Parlamentul în şedinţă comună), la care se adaugă 58 de reprezentanţi regionali. Aşa cum este stipulat în articolul 84, poate fi ales în această funcţie orice cetăţean al Italiei care a împlinit vârsta de 50 de ani şi beneficiază de drepturi civile şi politice. Preşedintele este „şeful statului şi reprezintă unitatea nazională”. El numeşte Primul-Ministru, are dreptul de a trimite mesaje celor două Camere, poate dizolva una sau ambele Camere (dar nu în ultimele 6 luni ale mandatului prezidenţial), este comandantul forţelor armate, prezidează Consiliul superior al magistraturii, poate graţia sau micşora pedepse etc. Guvernul „este expresia majorităţii parlamentare, adică a coaliţiei partidelor care au obţinut numărul cel mai mare de locuri în Parlament”. Deşi în Constituţie procesul formării guvernului apare ca unul relativ simplu: „Preşedintele Republicii numeşte Preşedintele Consiliului de Miniştri şi, la propunerea acestuia, miniştri”, în realitate procedeul este complex si de multe ori anevoios, fiind nevoie de parcurgerea mai multor etape :
o fază pregătitoare în care Preşedintele Republicii se consultă cu Preşedinţii celor două Camere, cu foşti preşedinţi ai statului, cu delegaţii ale partidelor politice, atât din coaliţia majoritară, cât şi din opoziţie, pentru a individua persoana cea mai potrivită a fi Preşedintele Consiliului de Miniştri; conferirea funcţiei (pe cale orală) în cadrul unei întâlniri dintre Preşedintele Italiei şi personalitatea aleasă; nominalizarea : personalitatea nominalizată, care acceptă cu rezervă funcţia ce i se propune, după atente consultări va merge pentru a doua oară la Seful Statului pentru a dizolva (pozitiv sau negativ) rezervele; dacă aceptă funcţia, următorul pas este semnarea şi contrasemnarea decretelor prezidenţiale de nominalizare a Preşedintelui Consiliului de Miniştri, a fiecărui ministru în parte, precum şi a demisiei precedentului Preşedinte de Consiliu; depunerea jurământului se face după o formulă stabilită în atricolul 1, alineatul 3 al legii nr. 400/88; în mai puţin de 10 zile de la emiterea decretului de nominalizare, Guvernul trebuie să se prezinte în faţa celor două Camere pentru a primi votul de încredere.
Page 10 of 11
Preşedintele Consiliului de Miniştri (il Presidente del Consiglio dei Ministri) în calitatea sa de şef al guvernului este responsabil de politicile adoptate de guvern, promovează şi coordonează activităţile fiecărui ministru. El prezidează totodată şi Consiliul Miniştrilor (organ alcătuit din miniştri cu sau fără portofoliu, cărora li se adaugă Subsecretarul preşedenţiei Consiliului şi, în cazuri particulare, pot lua parte la şedinţe şi preşedinţii regiunilor cu statut special şi a celor două provincii autonome, aceştia beneficiiind de un vot consultativ). În prezent această funcţie este ocupată de Silvio Berlusconi. Guvernul este format din 26 de ministere, dintre care 8 sunt fără portofoliu şi 18 cu portofoliu. Monitorizarea respecării Constituţiei
Curtea Constituţională ia nastere în 1956 şi are rolul de a verifica constituţionalitatea legilor din statul italian. Rolul său este reglementat prin lege, în articolele 134-137 din Constituţie. Mai exact, Curtea Constituţională judecă : „controversele legate de legitimitatea constituţională a legilor şi a actelor ce au forţă de lege ale statului şi regiunilor, conflictele de atribuire a puterilor în stat şi a celor dintre stat şi regiuni şi a celor între regiuni, acuzaţiile aduse împotriva Preşedintelui Republicii, în baza Constituţiei”, precum şi actele de înaltă trădare şi de atentare la Constituţie. Prima şedinţă publică a Curţii a avut loc la 23 aprilie 1956, fiind prezidată de primul preşedinte al Curţii, Enrico de Nicola. Conform articolului 135 din Constituţie, Curtea Constituţională este formată din 15 judecători, numiţi astfel : o treime de către Şeful de Stat, o treime de către Parlamentul în şedinţă comună şi o altă treime de către suprema magistratură, nominalizaţi pe 9 ani. Aceştia aleg dintre ei un Preşedinte, care rămâne în funcţie pentru 3 ani, cu posibilitatea de realegere. Preşedenţia Curţii Constituţionale este considerată a patra funcţie în stat, iar membri Curţii beneficiază de imunitate politică şi penală. Cel mai important rol al Curţii este să judece controversele legate de legitimitatea constituţională a legilor şi a actelor ce au forţă de lege ale statului şi regiunilor. Nu intră în sfera de activitate a Curţii judecarea regulamentelor. Mai exact, curtea Constituţională trebuie să stabilească dacă „actele legislative[27] au f ost realizate respectând cerinţele din Constituţie (aşa numita constituţionalitate formală a legilor) şi dacă conţinutul lor este în conformitate cu principiile constituţionale (aşa numita constituţionalitate substanţială a legilor)”.
Page 11 of 11
