EDENTAŢIA TOTALĂ
Facultatea de Medicină “Victor Papilian Medicină Dentară
”
CONF. UNIV. DR. Mariana SABĂU
AMPRENTA PRELIMINARĂ Este etapa clinică prin care sunt redate cu fidelitate suprafaţa de sprijin a câmpului protetic şi unele indicii în legătură cu zona de succiune, fiind deci o copie negativă a câmpului protetic.
AMPRENTA PRELIMINARĂ Pentru realizarea ei sunt necesare următoarele: Lingură standard universală; Un material de amprentare adecvat câmpului protetic respectiv O tehnică de amprentare corespunzătoare
LINGURA STANDARD UNIVERSALĂ Este un suport rigid cu ajutorul căruia materialul de amprentare este menţinut pe câmpul protetic Lingura standard are forme diferite corespunzător câmpului protetic
LINGURA STANDARD UNIVERSALĂ Alegerea lingurii standard depinde de forma câmpului protetic astfel: La maxilarul superior trebuie să acopere întregul câmp protetic în sens antero-posterior, iar în sens transversal, să depăşească în lăţime versantul extern al crestei alveolare laterale cu 3-4 mm, pentru a oferi materialului de amprentare o grosime suficientă. Marginile lingurii trebuie să ajungă până în fundurile de sac, fără a le destinde.
LINGURA STANDARD UNIVERSALĂ Alegerea lingurii standard depinde de forma câmpului protetic astfel: Aceleaşi considerente guvernează alegerea lingurii standard la mandibulă
MATERIALE DE AMPRENTARE ÎN EDENTAŢIA TOTALĂ MANDIBULARĂ Calităţile unui material de amprentare ideal: 1. Să fie plastic la o temperatură suportată de cavitatea bucală 2. Plasticitatea să dispară relativ repede (2-3 minute) 3. Să aibă miros , gust şi culoare agreabilă 4. Să nu fie toxic sau iritant 5. Să reproducă fidel cele mai mici amănunte ale câmpului protetic 6. Să poată fi îndepărtat cu uşurinţă din cavitatea bucală 7. Să aibă rezistenţă mecanică suficientă 8. Să prezinte stabilitate dimensională în condiţii de temperatură şi umiditate obişnuite
MATERIALE DE AMPRENTARE ÎN EDENTAŢIA TOTALĂ MANDIBULARĂ Calităţile unui material de amprentare ideal: 9. Să nu altereze materialele din care se confecţionează modelele 10. Să fie uşor de preparat în scopul amprentării 11. Să aibă o perioadă de depozitare şi distribuire adecvată posibilităţii cabinetelor 12. Să prezinte un raport favorabil între calitate şi preţ 13. Să nu fie afectate de umezeala cavităţii bucale 14. Să poate fi dezinfectat fără a pierde celelalte calităţi
MATERIALE DE AMPRENTARE ÎN EDENTAŢIA TOTALĂ MANDIBULARĂ
Pogiolli clasifică materialele de amprentare în: Rigide – ghips, polimetil-metacrilat, Mucoseal Semirigide - - termoplastice, bucoplastice Elastice – hidrocoloizi reversibili şi ireversibili, elastomeri de sinteză
MATERIALE DE AMPRENTARE ÎN EDENTAŢIA TOTALĂ MANDIBULARĂ Ene şi Popescu le clasifică după gradul de viscozitate astfel: Redusă: ghips, pastă ZOE, alginate, anumiţi elastomeri de sinteză fluizi Medie: materiale bucoplastice, elastomeri de sinteză cu consistenţă mijlocie Crescută: mase termoplastice tip Stents, Kerr, elastomeri de sinteză cu consistenţă crescută Lent progresivă
HIDROCOLOIDELE HIDROCOLOIZII REVERSIBILI -gel din agar-agar Mod de utilizare: Se găsesc în comerţ în tuburi sau din plastic. Aceste tuburi se introduc î apămetalice 8-12 minute în material vederea lichefierii Tubul scos din apă clocotită va trebui scufundat în apă la 43-49 de grade C pentru a se răci uniform Se deschide apoi tubul şi se umple portamprenta Acesta va fi scufundată la 46 de grade timp de 2 minute şi apoi introdusă în cavitatea bucală După amprentare modelul trebuie turnat imediat
HIDROCOLOIDELE HIDROCOLOIZII IREVERSIBILI -alginate
HIDROCOLOIDELE HIDROCOLOIZII IREVERSIBILI -alginate
Indicaţii: • •
amprentarea preliminară a câmpului protetic edentat total amprentarea arcadei antagoniste
Denumiri comerciale: Xantalgin Alginoplast Blueprint Palgaflex
ELASTOMERII DE SINTEZĂ CALSIFICARE: Polisulfide se prezintă în 3 variante de consistenţe diferite: Consistenţă redusă – în amprenta de spălare Consistenţă medie Consistenţă crescută – pentru portamprentă Siliconi se divid în 2 subclase: Siliconi de condensare – cu bază şi accelaratori Siliconi de adiţie cu 4 consistenţe – fluid, mediu, vâscos şi foarte vâscos Polieteri – Impregum, Permadyne, Ramitec
ELASTOMERII DE SINTEZĂ Siliconii Siliconii de condensare (polisiloxanii) Mod de prezentare: după felul catalizatorului: pastă + catalizator fluid, pastă + catalizator pastă după consistenţă: foarte fluid, fluid, mediu, vâscos.
ELASTOMERII DE SINTEZĂ Siliconii Siliconii de adiţie (polivinilsiloxanii) Mod de prezentare : după felul catalizatorului: pastă + catalizator pastă după consistenţă: foarte fluid, fluid, mediu, vâscos.
ELASTOMERII DE SINTEZĂ Polieterii Mod de prezentare: pastă + catalizator pastă. Denumiri comerciale: Impregum, Permadyne, Ramitec. Indicaţii specifice: modelarea funcţională marginală a amprentei în edentaţia totală
ELASTOMERII DE SINTEZĂ Siliconii
Caracteristici: 1 Cel mai mic timp de lucru 2. Viscozitate crescută 3. Scăderea vâscozităţii prin creşterea frecvenţei de spatulare 4. Stabilitate dimensională la priza materialului 5. Rezistenţa la tracţiune şi rupere 6. Fidelitatea reproducerii detaliilor
MATERIALE SEMIRIGIDE PASTELE DE EUGENAT DE ZINC Indicaţii: în amprentarea funcţională a unui câmp protetic edentat total în înregistrarea relaţiilor intermaxilare în rebazarea şeilor protezei totale prin metoda indirectă -rar utilizate.
MATERIALE RIGIDE GHIPSUL
Majoritatea formelor de produse din ghips sunt obţinute din ghips mineral
Cele trei tipuri de ghips utilizate în protetica dentară sunt: Ipsos Ghips dur pentru model Ghips extradur Pentru utilizarea ca material de amprentare, ghipsului
trebuie să i se reducă timpul de priză şi să i se controleze dilatarea.
MATERIALE SEMIRIGIDE MATERIALE TERMOPLASTICE Se prezintă sub formă de plăcuţe, batoane cilindrişi se plastifică în apă caldă sau la flacără Materialele termoplastice nu amp rentează fidel suprafaţa mucoasei. O altă sursă de inexactitate o reprezintă contracţia termică la trecerea materialului de la temperatura cavităţii bucale la cea a camerei.
În comerţ se întâlnesc: Impression compound (Kerr), Xantigen negru (Bayer), Spofa Dental (Spofa)
MATERIALE BUCOPLASTICE Sunt tot materiale termoplastice dar acestea devin
plastice la temperatura cavităţii bucale. Produsul este rigid la temperatura camerei. Dintre acestea cel mai cunoscut este Adheseal 15 (verde,
roşu) folosit de Herbst la amprenta câmpului protetic edentat total Materialele bucoplastice au calitatea de a amprenta
câmpul protetic edentat total cu deformarea minimă a mucoasie.
MATERIALE CU VISCOZITATE LENT PROGRESIVĂ Sunt materiale acrilice plastifiate, cu multiple
întrebuinţări la edentatul total. Ele pot fi folosite: Ca mijloc de “condiţionare” a mucoasei pe câmpul protetic
Pentru “condiţionarea” ţesuturilor câmpului protetic edentat total în vederea adaptării cu o proteză imediată Pentru căptuşirea imediată a protezelor instabile netolerate de pacient
Pentru amprenta funcţională postoperatorie
MATERIALE CU VISCOZITATE LENT PROGRESIVĂ Din această grupă de materiale amintim: Hidro Cast Visco-Gel Coe-Confort
TEHNICI DE AMPRENTARE Amprenta preliminară cu ghips . Este necesară colaborarea medicului cu pacientul. Etape premergătoare amprentării: Capul să fie sprijinit pe tetieră în poziţie aproape verticală I se explică pacientului să respire liniştit pe nas Iar gustul materialului de amprentă va fi uşor sărat Spre sfârşitul amprentării va apărea o senzaţie neobişnuită de căldură
TEHNICI DE AMPRENTARE Lingura individuală trebuie să fie din metal şi neperforată. Unii autori recomandă îndiguirea posterioară cu ceară a lingurii maxilare Se recomandă distanţarea lingurii cu pene de ceară moale plasate perpendicular pe creste, (pentru lingura mandibulară) sau o pastilă de ceară în dreptul mijlocului palatului (la lingura maxilară)
TEHNICI DE AMPRENTARE Etapele amprentei maxilarului superior cu ghips : Se notează cu un creion chimic limita posterioară a câmpului protetic După preparare materialului, medicul aplică cu spatula ghipsul pe bolta palatină (dacă este adâncă) şi latero-tuberozitar pe ambele părţi Se introduce apoi ghipsul în lingură Se aplică lingura pe câmpul protetic dinspre posterior spre anterior şi se centrează astfel încât mânerul lingurii să corespundă cu frenul buzei superioare
TEHNICI DE AMPRENTARE Etapele amprentei maxilarului superior cu ghips : Medicul efectuează o modelare funcţională a marginilor amprentei, rotind modiolusul sau exercitând presiuni şi masaje pe În cazul unei bune colaborări cu obraji pacientul, modelarea funcţională se poate face şi de către acesta prin : “Brigitare” – pentru modelarea vestibulară frontală Balansarea într-o parte şi în alta a mandibulei – pentru modelarea zonelor latero-tuberozitare
TEHNICI DE AMPRENTARE Pentru obţinerea celor mai bune modelări funcţionale, ghipsul trebuie să aibă consistenţa “untului moale” Se aşteaptă priza ghipsului Se îndepărtează amprenta de pe câmpul protetic prin tracţiuni exercitate pe mâner
TEHNICI DE AMPRENTARE Etapele amprentei mandibulei cu ghips:
După prepararea umplerea lingurii,linguale se introduce ghips cughipsului ajutorul şi spatulei în spaţiile laterale (care pot fi retentive) Apoi se aplică lingura pe câmpul protetic Introducerea lingurii în cavitatea bucală este însoţită de ridicarea limbii spre cerul gurii, pentru a se evita plasarea lingurii pe limbă
TEHNICI DE AMPRENTARE Etapele amprentei mandibulei cu ghips: Se cere pacientului linguală a amprenteisă modeleze funcţional marginea După priza materialului se îndepărtează lingura de pe câmpul protetic având grijă ca fragmentele fracturate rămase sublingual să fie scoase cu ajutorul unei pense pentru a se reconstitui amprenta.
TEHNICI DE AMPRENTARE Amprenta cu alginat, cea mai frecvent folosita. Alginatele sunt recomandate pentru guri cu salivă redusă sau când câmpul protetic are un relief retentiv
TEHNICI DE AMPRENTARE Ca portamprentă pot fi folosite toate tipurile de linguri standard care sunt prevăzute cu sisteme de retenţie a materialului Lingura trebuie să tolereze un spaţiu de 3-5 mm între pereţii ei interni şi suprafaţa crestelor edentate Tehnica de amprentare este asemănătoare cu cea descrisă anterior
CONTROLUL AMPRENTEI GREŞEALA
CAUZA
1. Suprafaţa amprentei nu este netedă, prezintă pliuri
Mixare neuniformă a alginatului Priză prea rapidă Manevre de modelare marginală incorecte
2. Amprenta nu redă întreaga zonă de sprijin
Lingura scurtă Alginat insuficient
3. Marginal nu se evidenţiază frenurile şi bridele bucale
4. Amprenta asimetrică
Modelaj necorespunzător
5. Amprenta descentrată
6. Bule de aer
Centrare necorespunzătoare a lingurii Centrare necoespunzătoare a lingurii Alginat amestecat incorect Alginat aplicat în lingură incorect
7. Bule de salivă
Pacientul nu a clătit gura înainte de amprentare
8. Porţiuni de material de amprentă nesusţinute
9. Lingura este vizibilă pe suprafaţa amprentei
Lingura nu a fost prelungită cu material termoplastic acolo unde este scurtă Lingura a fost prea lungă Lingura a fost prea îngustă Apăsare prea puternică
10. Desprinderea materialului de amprentă din lingură
Lingura fără retenţii Retenţii insuficiente
11. Prinderea în interiorul amprentei a limbii sau a planşeului bucal
Medicul nu a solicitat pacientului să ridice limba sau acesta nu s-a conformat Glade sublin uale care herniază e creastă
TEHNICI DE AMPRENTARE După controlul exactităţii amprentării, cu ajutorul creionului chimic se trasează zona de succiune, pentru ca aceasta, transpusă pe modelul preliminar să indice tehnicianului zona până la care se va vor întinde marginile lingurii individuale
TEHNICI DE AMPRENTARE În cazul amprentei cu alginat este recomandabil ca modelul să se toarne imediat, iar dacă aceasta nu este posibil, amprenta va fi păstrată tot timpul în mediu saturat cu vapori de apă, până în momentul turnării modelului.
TEHNICI DE AMPRENTARE Amprenta cu siliconi este denumită de unii autori amprenta “prefuncţională” deoarece poate reda foarte exact aspectul suprafeţei mucozale. Etapele tehnicii de amprentare: Se ia mai întâi o amprentă a întregului câmp protetic cu material vâscos într-o lingură standard neperforată După priza materialului se trasează pe siliconul întărit limitele viitoarei linguri individuale şi apoi se reduce din grosimea marginilor prin tăiere. În final grosimea marginilor trebuie să fie de 3-4 mm la nivelul pungilor Einsenring şi de 1-3 mm în zonele sublinguale
TEHNICI DE AMPRENTARE Etape tehnicii de amprentare: Amprenta va fi spălată şi uscată şi i se va adăuga apoi un strat de silicon de consistenţă mediepecumargini priză lentă Astfel pregătită amprenta se reaplică în cavitatea bucală.
TEHNICI DE AMPRENTARE Modelarea funcţională se va face de către pacient astfel: Pentru maxilarul superior: Mimarea râsului – zona vestibulară centrală Umflarea obrajilor şi balansarea mandibulei la stânga şi la dreapta – zonele Einsering
TEHNICI DE AMPRENTARE Etape tehnicii de amprentare: Pentru maxilarul inferior: Mimarea râsului – pentru marginea vestibulară anterioară Umflarea obrajilor – pungile lui Fish Mişcările limbii – protracţie, plasarea vârfului limbii dintr-un obraz în altul – pentru modelarea linguală
TEHNICI DE AMPRENTARE După priza siliconului mediu se recomandă o uşoară spaţiere, pe întreaga suprafaţă a amprentei, în grosime de 1 mm, oprindu-se la 3 mm de margini În amprentă se aplică apoi un strat subţire de silicon fluid După aplicarea în gură pacientul va repeta manevrele funcţionale descrise mai sus
TEHNICI DE AMPRENTARE Amprenta preliminară cu mase termoplastice (amprenta cu stents) Foloseşte aproximativ 2 plăci la maxilar şi una la mandibulă Acestea se introduc într-o pungă de tifon şi apoi în apă la temperatura de 60-70 de grade C Când stentul devine plastic, se scoate din pungă şi se aplică în lingura standard aleasă în prealabil Se introduce în lingură şi se apasă puternic pe câmpul protetic pentru ca stensul să pătrundă în fundurile de sac Prin tracţiuni energice pe obraji se modelează marginile vestibulare ale amprentei.
TEHNICI DE AMPRENTARE Pentru zona linguală se recomandă pacientului să efectueze mişcări energice cu limba. După scoaterea din cavitatea bucală li răcirea amprentei se poate relua modelarea marginală prin încălzirea stens-ului de la margini Amprenta este foarte laborioasă
TEHNICI DE AMPRENTARE Amprenta preliminară cu ajutorul materialelor cu priză întârziată (viscozitate lent progresivă) Amprenta preliminară cu astfel de materiale poate avea
următoarele indicaţii: Protezarea unui pacient purtător de proteză mobilizabilă, imediat după extracţia următorilor dinţi Existenţa unei proteze totale vechi care poate fi recondiţionată.
AMPRENTAREA FUNCTIONALA ESTE ETAPA DE TRATAMENT IN CARE SE CULEG DATELE NECESARE REALIZARII CORECTE A BAZEI PROTEZEI
AMPRENTAREA FUNCTIONALA OBIECTIVE: 1. Obţinerea unei înălţimi corecte a marginilor şi o extindere maximă a plăcii 2. Preconizează repartizarea de presiuni egale asupra părţilor moi şi tari 3. Impune respectarea libertăţii mişcărilor musculare şi realizarea închiderii marginale a protezei
AMPRENTAREA FUNCTIONALA Pentru realizarea acestor obiective sunt necesare următoarele: Confecţionarea şi adaptarea lingurii individuale ca portamprentă Exercitarea unei anumite presiuni asupra câmpului protetic şi o anumi modelare funcţională marginală Întrebuinţarea unuia sau mai multor materiale de amprentare
CONFECTIONAREA LINGURILOR INDIVIDUALE
Este o piesă intermediară cu ajutorul căreia medicul ia amprenta de precizie –amprenta funcţională Componentele lingurii individuale: Baza lingurii Accesoriile: manerul, butonii de presiune, întăriturile
BAZA LINGURII
ROL: suport rigid al materalului de amprentare funcţională
CARACTERISTICI: Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic Grosime uniforma 1,5 – 2 mm, execptând
marginile care au grosimi variabile: 3 mm la nivelul zonei linguale centrale, 2-3 mm la pungile Eisenring
Trebuie să urmărească conturul trasat de medic în cabinet
BAZA LINGURII
CARACTERISTICI: Marginile trebuie sa fie în contact intim cu
periferia modelului Pe anumite porţiuni unde se doreşte o despovărare, baza poate fi distan ţată de model
prin foliere Nu trebuie să prezinte perforaţii
ACCESORIILE
A. MÂNERUL ROL: permite manevrarea lingurii CARACTERISTICI: Trebuie să fie situat pe linia median ă pentru a permite centrarea corectă a lingurii în momentul amprent ării. Dacă medicul nu a trasat pe amprenta preliminar ă
linia mediană tehnicianul trebuie să poziţioneze mânerul după linia mediană a bolţii palatine
ACCESORIILE
A. MÂNERUL CARACTERISTICI: In sens V-O trebuie să aibă înclinarea incisivilor centrali pentru a nu jena funcţionalitatea buzelor Toate suprafeţele laterale să fie uşor concave Mânerul lingurii individuale trebuie să prezinte o
perforaţie V-O DIMENSIUNI: înalţime 10 mm, lăţime M-D 8 mm, lăţime V-O 5 mm.
ACCESORIILE
B. BUTONII DE PRESIUNE ROL: Exercitarea unor presiuni cât mai uniforme în timpul amprentării Menţin degetele operatorului la distanţă de marginile lingurii
ACCESORIILE
B. BUTONII DE PRESIUNE CARACTERISTICI: Localizaţi la mandibulă în zona premolari –molari sau în zona cea mai declivă a crestei Faţa superioară trebuie să fie uşor concavă pentru a permite poziţionarea comodă a degetelor operatorului
DIMENSIUNI: lungime 15 mm, înălţime 5-7 mm
AMPRENTAREA FUNCTIONALA • Modelarea marginală a amprentei care va determina limitele, conturul şi grosimea marginilor protezei, diferă după tehnicile de amprentare astfel există două tipuri de tehnici: • Tehnica mucostatică • Tehnica mucodinamică
AMPRENTAREA FUNCTIONALA TEHNICA DE AMPRENTARE MUCOSTATICĂ În această tehnică amprenta este luată şi apoi menţinută în cavitatea bucală fără presiune, iar operatorul sau pacientul nu fac nici o mişcare de modelare funcţională Lingura individuală va fi mult scurtată şi distanţată de zonele asupra cărora nu trebuie exercitată nici o presiune. Modelarea marginală sau înregistrarea limitelor de reflexie a mucoasei se lasă pe seama fluidităţii materialului de amprentare După confecţionarea protezei urmează o lungă etapă de individualizare marginală
AMPRENTAREA FUNCTIONALA TEHNICA DE AMPRENTARE MUCODINAMICĂ Această tehnică utilizează o lingură individuală care va fi adaptată în cavitatea bucală, urmărindu-se întinderea marginilor până la limita dintre mucoasa fixă şi mobilă Criteriile după care se precizează întinderea marginilor pot fi: Anatomofuncţionale (după Schreinemakers) Mişcări test (după Herbst) Amprenta finală repetă de regulă mişcările funcţionale realizate la adaptarea lingurii individuale
AMPRENTAREA FUNCTIONALA TEHNICA DE AMPRENTARE MUCODINAMICĂ Utilizează pentru amprentare asocierea de materiale de consistenţe diferite: Material termoplastice Kerr sau Stents pentru închiderea marginală şi pastă ZOE pentru amprentarea finală Material bucoplastic pentru închiderea marginală şi Adheseal 15 verde, apoi adheseal 15 roşu pentru amprentarea finală Thiocauciuc de consistenţă medie şi thiocauciuc de consistenţă redusă (tehnica Schreinemakers)
AMPRENTAREA FUNCTIONALA
În ceea ce priveşte acţiunea amprentei asupra substratului mucos al câmpului protetic tehnicile de amprentare se împart în: Amprente compresive Amprente de despovărare
AMPRENTAREA FUNCTIONALA AMPRENTELE COMPRESIVE Exercită o anumită presiune asupra mucoasei fixe, căutând să obţină la periferie un surplus mucozal necesar închiderii marginale Indicaţii: Numai la aşa-numitele câmpuri protetice “dure” cu mucoasă puţin rezilientă aderentă de periost Contraindicaţii: Câmpuri protetice cu mucoasă rezilientă Foloseşte materiale cu viscozitate crescută (Stents) sau medie (elastomeri de sinteză)
AMPRENTAREA FUNCTIONALA AMPRENTELE DE DESPOVĂRARE Indicaţii: Câmpuri protetice cu zone sensibile, incapabile să suporte presiuni Unii autori (Penelton şi Stansbery, ) fac un orificiu de aproximativ 2 mm în centrul lingurii individuale maxilare, plasat în apropierea torusului palatin, sau în dreptul tuturor zonelor anatomice sensibile (Costa) astfel ca materialul de amprentare să refuleze, iar câmpul protetice să fie puţin compresat.
AMPRENTAREA FUNCTIONALA AMPRENTELE DE DESPOVĂRARE Pedro Saizar este de părere că toată lingura individuală trebuie situată la distanţă de câmpul protetic. Lejoyeux cere folierea pe model a zonelor sensibile care ar suporta greu presiunile astfel încât lingura individuală să fie distanţată doar la nivelul acestor zone.
AMPRENTAREA FUNCTIONALA MODELĂRILE FUNCŢIONALE pot fi grupate în mai multe tipuri: • Modelări efectuate de medic • Modelări comandate de medic • Modelări combinate • Modelări realizate prin mişcări funcţionale automatizate
AMPRENTAREA FUNCTIONALA
• Aceste modelări fac parte din arsenalul tehnicilor de amprentare ce se împart în două mari categorii: A . TEHNICA DE AMPRENTARE CU GURA DESCHISĂ B. TEHNICA DE AMPRENTARE CU GURA ÎNCHISĂ
AMPRENTAREA FUNCTIONALA • Modelări funcţionale efectuate de medic: Intervenţia medicului este recomandată atunci când se folosesc materiale vâscoase (Stents sau Kerr) care nu se pot modela uşor numai prin acţiunea pacientului Modelarea marginală se realizează: Cu ajutorul tracţiunii pe buza inferioară – zona vestibulară inferioară Prin tracţiuni şi rotaţii pe modiolus – zona vestibulară laterală Prin presiuni sau masaj - pentru pungile Fish şi Einsenring Prin presiuni cu degetul pe materialul de amprentare care depăşeşte posterior linia Ah
AMPRENTAREA FUNCTIONALA • Modelări funcţionale efectuate de medic: Modelarea marginală se realizează: Prin presiuni cu degetele, masaje submandibular şi lingual de.a lungul liniei milohioidiene – linia milohiodiană Avantaje: Modelarea rapidă, mai ales când materialul este vâscos Dezavantaje: Ştergerea materialului Extinderea exagerată a marginilor Modelarea imprecisă la pungile buccinatorului, la zona Ah sau zonele linguale
AMPRENTAREA FUNCTIONALA • Modelări comandate de medic: Aplicate pacienţilor care pot colabora bine, şi sunt reprezentate de : Deschiderea moderată a gurii Deschiderea mare a gurii Balansarea într-o parte şi în alta a mandibulei Mimarea unui surâs forţat Mimarea suptului sau a fluieratului – “brigitare” Mişcările limbii
AMPRENTAREA FUNCTIONALA • Modelări comandate de medic: Avantaje: Modelarea precisă a marginilor Dezavantaje: Modelarea incorectă în cazul efectării unei mişcări prea energice
AMPRENTAREA FUNCTIONALA
• Modelări combinate de la ambele metode descrise mai sus: Este metoda adoptată de majoritatea practicienilor care combină modelări funcţionale personale ale pacientului la zona Ah, vestibulară laterală, la pungile buccinatorului şi în toată zona linguală, cu modelări efectuate de medic prin tracţiuni şi rotaţii pe modiolus.
AMPRENTAREA FUNCTIONALA • Modelările automatizate: Presupune purtarea amprentei în cavitatea bucală, timp în care sub influenţa mişcărilor funcţionale ale părţilor moi periprotetice materialul de amprentă se modelează, prefigurând contururile şi grosimea marginilor viitoarei proteze. Această metodă presupune ori existenţa unor portamprente – şabloane foarte bine adaptate – ori a unor proteze confecţionate după alte metode.
METODE DE AMPRENTARE • Metoda Schreinemakers Stă la baza celor mai potrivite portamprente individuale Amprenta individuală este luată în linguri standard create de autor şi cunoscute sub denumirea de “Clan Tray”. Caracteristic la lingurile mandibulare de acest tip, faţă de alte linguri standard este întinderea marginii linguale până la linia milohioidiană. Amprenta preliminară foloseşte ca materiale de amprentare alginatele.
METODE DE AMPRENTARE • Metoda Schreinemakers Precizarea marginilor lingurii individuale se face desenând pe amprenta preliminară următoarele: Marginea vestibulară se trasează cu 1 mm mai scurtă decât a rezultat din amprenta preliminară; Marginea distală la maxilar va corespunde cu linia Ah; Delimitarea marginii linguale a lingurii individuale mandibular începe din zona centrală;
METODE DE AMPRENTARE • Metoda Schreinemakers Din punctele cele mai distale ale acestei zone linguale centrale se trasează o linie paralelă cu muchia crestei reprodusă pe amprentă Autorul recomandă îngroşarea lingurii în zona linguală centrală. Lingurile individuale maxilare şi mandibulare vor fi prevăzute cu valuri de ocluzie din ceară. Pentru amprentarea finală este necesară în prealabil determinarea unei dimensiuni verticale de ocluzie corecte, iar pacientul va fin instruit să închidă în RC.
METODE DE AMPRENTARE • Metoda Schreinemakers Amprenta definitivă se ia mai întâi la mandibulă. În lingura inferioară se introduce Permplastic regular şi apoi se aplică pe câmpul protetic. Imediat se aplică în cavitatea bucală lingura superioară, fără material de amprentă. Pacientul va închide uşor pe valurile de ocluzie. Se va deschide gura şi se vor face câteva mişcări de protracţie maximă a limbii, timp în care lingura va fi menţinută pe câmpu protetic de către medic.
METODE DE AMPRENTARE • Metoda Schreinemakers După priza materialului, lingura inferioară este scoasă din cavitatea bucală, se retuşează suprafaţa de suprapresiune şi se aplică pe întreaga suprafaţă Permplastic light bodied. Se reintroduce în cavitatea bucală şi se repetă toate mişcările funcţionale descrise anterior.
METODE DE AMPRENTARE • Metoda Schreinemakers Amprenta pentru maxilarul superior se ia cu Permplastic light bodied astfel: după amprentarea definitivă a câmpului protetic mandibular aceasta se reaplică în cavitatea bucală apoi se aplică şi lingura maxilară cu materialul amintit. Pacientul va strânge moderat pe valurile de ocluzie şi va ţuguia buzele. După priza materialului se va controla amprenta şi eventual se va adăuga Permplastic light bodied pentru o nouă amprentare funcţională.
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Herbst Tehnică de amprentare cu “gura deschisă”. Foloseşte ca materiale de amprentare ceruri bucoplastice. Amprenta preliminară maxilară se ia cu alginate, şi pe modelul realizat se confecţionează lingura individuală din placă de bază. Adaptarea lingurii maxilare se face după următoarele mişcări test: 1. Deschiderea moderată a gurii; 2. Deschiderea maximă a gurii; 3. Pacientul va mima un surâs forţat; 4. Mimarea fluieratului; 5. Pacientul tuşeşte.
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Herbst Închiderea marginală se completează pentru linia Ah prin aplicarea unui rulou încălzit de Subrofix (material bucoplastic). După efectuarea acestor teste, în lingura individuală se aplică prin pensulare Adheseal 15 verde, lingura fiind aplicată pe câmp fără a fi presată prea tare apoi se repetă testele de mai sus. După priza materialului se acoperă întreaga suprafaţă a lingurii cu Adheseal 15 roşu, material cu o plasticitate mai mare.
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Herbst Amprenta preliminară la mandibulă este luată cu materiale termoplastic Lingura individuală este confecţionată din placă de bază. Adaptarea lingurii mandibulare se face după următoarele teste efectuate de pacient: 1. Gura este deschisă moderat şi apoi larg; 2. Se umezesc buzele; 3. Se aplică vârful limbii într-un obraz şi în altul; 4. Se ridică vârful limbii sub buza superioară spre nas; 5. Pacientul va mima un fluierat; 6. Se efectuează deglutiţia.
METODE DE AMPRENTARE
• Tehnica Herbst Pentru perfecţionarea închiderii marginale se adaugă în dreptul zonei linguale centrale un rulou de Subrofix, modelat prin protracţia limbii, şi deplasarea laterală dintr-un obraz şi altul. Pentru amprenta definitivă în interiorul lingurii se pensulează Adheseal 15 verde apoi roşu la fel ca la cea pentru maxilar.
METODE DE AMPRENTARE
• Tehnica Pedro Saizar Autorul recomandă 3 tipuri de amprentă funcţională: a. Amprenta funcţională cu stents; b. Amprenta funcţională cu pastă de eugenat de Zn; c. Amprenta funcţională combinată (Stents şi pastă eugenat de zinc).
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Pedro Saizar a. Amprenta funcţională cu Stents Pedro Saizar foloseşte un material termoplastic asemănător cu stent-ul, numit Godiva. Amprenta preliminară foloseşte tot stent-ul . Lingura individuală se confecţionează din acrilat autopolimerizabil Pentru a permite amprenta funcţională cu stents, această lingură va fi distanţată de model, deci şi de câmpul protetic, pe toată întinderea zonei de sprijin
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Pedro Saizar a. Amprenta funcţională cu Stents Contactul cu câmpul protetic va fi menţinut doar la nivelul zonei de mucoasă pasiv-mobilă. Distanţarea de câmpul protetic se realizează prin aplicarea unei folii de ceară pe întreaga zonă de sprijin, folie care va rămâne pe lingură Împreună cu aceasta se va face adaptarea lingurii, iar foaia de ceară se scoate din lingură după terminarea adaptării lingurii iar în locul ei se va introduce un strat uniform de stents înmuiat
METODE DE AMPRENTARE
• Tehnica Pedro Saizar a. Amprenta funcţională cu Stents Lingura aplicată pe câmp trebuie să fie corect centrată şi să amprenteze cât mai fidel toate detaliile câmpului protetic Excesul de stents se îndepărtează şi prin încălziri repetate, se modelează amrginal prin mişcări la nivelul modiolului
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Pedro Saizar b. Amprenta funcţională cu pastă de eugenat de zinc Se recomandă pentru situaţiile în care mucoasa nu trebuie deformată. Amprenta preliminară se ia cu alginate, iar lingura individuală se confecţionează în contact intim cu modelul. După ce se realizează adaptarea lingurii se perfectează închiderea marginală cu stents (Godiva) , iar amprenta finală se ia cu pastă de oxid de zinc eugenol, cu ajutorul mişcărilor funcţionale amintite mai sus.
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Pedro Saizar c. Amprenta funcţională combinată Este indicată în cazurile la care amprenta luată doar cu stents nu este satisfăcătoare. Această metodă presupune realizarea unei amprente bază din stents peste care se aplică o glazură de pastă de oxid de zinceugenol, care perfectează amprentarea atât a substratului mucos al zonei de spijin, cât şi a zonei marginale de succiune.
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Y. Gilbert, M. Blandin Reprezintă o tehnică modernă de amprentare funcţională care foloseşte ca materiale de amprentare siliconii . Pe lingura maxilară se aplică un adeziv specific şi apoi pe margini, un silicon cu viscozitate medie în grosime de 3 mm în regiunea anterioară, de 4-5 mm în regiune amedie şi de 7-10 mm în regiune spaţiului lui Eisenring şi posterior. Modelările funcţionale sunt: Deschiderea largă a gurii şi balansarea mandibulei ; Mimarea fluieratului; Coborârea buzei inferioare şi tracţiunea ei în afară;
METODE DE AMPRENTARE • Tehnica Y. Gilbert, M. Blandin După priza materialului amprenta se scoate din cavitatea bucală şi se examinează, apoi se aplică silicon pe marginea linguală. Modelarea funcţională a acestei margini se face prin: Împingerea vârfului limbii pe mânerul lingurii; Se plimbă limba dintr-un obraz în altul; Umezirea marginii inferioare a buzei superioare; După priza materialului amprenta se scoate şi se usucă, în ea introducându-se silicon fluid; Amprenta va fi funcţionalizată cu aceleaşi mişcări descrise anterior