SIROPURI
1
CUPRINS
ARGUMENT.......................................................................................................................4 CAPITOLUL I....................................................................................................................5 SOLUŢII: CONSIDERENTE GENERALE....................................................................5 1. CLASIFICAREA SOLUŢIILOR..................................................................................5 2. FORMULAREA SOLUŢIILOR...................................................................................6 CAPITOLUL II..................................................................................................................8 SIROPURI..........................................................................................................................8 1. DEFINIŢII ŞI GENERALITĂŢI.................................................................................8 2. CLASIFICAREA SIROPURILOR..............................................................................9 3. CALEA DE ADMINISTRARE....................................................................................10 4. FORMULAREA SIROPURILOR...............................................................................10 CAPITOLUL III................................................................................................................11 PREPARAREA SIROPURILOR.....................................................................................11 1. PREPARAREA SIROPURILOR ÎN FARMACIE....................................................12 1.1. SPAŢII ŞI APARATURĂ..........................................................................................12 1.2. RECIPIENTE DE CONDIŢIONARE......................................................................12 1.3. FAZELE PREPARĂRII SIROPURILOR...............................................................12 2. TEHNOLOGIA DE FABRICARE ŞI CONDIŢIONARE INDUSTRIALĂ...........18 2.1. SPAŢII DE PRODUCŢIE.........................................................................................19 2.2. ECHIPAMENT DE PRODUCŢIE...........................................................................19 2.3. RECIPIENTE DE CONDIŢIONARE......................................................................20 2.4. FAZELE PROCESULUI TEHNOLOGIC...............................................................22 2.5. DEPOZITARE ŞI TRANSPORT................................................................................28 CAPITOLUL IV..................................................................................................................29 CARACTERELE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII SOROPURILOR............................29 1 CARACTERE ŞI CONTROL.........................................................................................29 2. ALTERĂRI ŞI CONSERVARE....................................................................................31 CAPITOLUL V...................................................................................................................34 2
SIROPURILE ÎN FARMACOPEEA ROMÂNĂ EDIŢIA A X-A.................................34 1. SIRUPUS SIMPLEX (SIROP SIMPLU)......................................................................34 2. SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI................................................................................35 3. SIRUPUS BELLADONNAE..........................................................................................37 4. SIRUPUS CODEINI.......................................................................................................38 CAPITOLUL VI..................................................................................................................40 SIROPURI, PREPARATE ALE INDUSTRIEI DE MEDICAMENTE........................40 1. PERITOL.........................................................................................................................40 2. KETOTIFEN SIROP......................................................................................................42 3. CLARITINE SIROP.......................................................................................................44 4. PAXELADINE................................................................................................................46 5. NUROFEN SIROP PENTRU COPII(PORTOCALE)................................................47 6. URINAL SIROP..............................................................................................................49 7. HUMEX SIROP...............................................................................................................51 CONCLUZII........................................................................................................................54 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................55
Argument 3
Siropurile sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri şi aveau ca edulcolant mierea de albine. Denumirea de sirop provine din limba arabă de la cuvintele: scirab, schirab = potiune sau shiraph = băutură; în limba latină sirupus = a atrage. Zahărul era utilizat înca din antichitate de chinezi şi a fost adus in Europa de Alexandru cel Mare ( Macedon) în sec. IV. î.e.n. Multă vreme, zahărul a fost considerat ca medicament şi era eliberat numai prin farmacii. După descoperirea zahărului din trestia de zahăr si apoi fabricarea din sfecla de zahăr, în 1746, de către A. Markgraf, nu s-a mai utilizat mierea de albine. Siropurile, alături de solutii, rămân forma farmaceutica mult utilizată mai ales în medicaţia pediatrică. Ele au fost oficializate în F.R. ed. I, printr-un mare număr de exemple. Monografia de generalităţi Sirupi este introdusă în F.R. ed a-III-a. Actuala farmacopee nu prevede nici un produs industrial, ci numai patru exemple de monografii cu siropuri oficinale: siropul simplu, siropul de codeină, siropul de mătrăgună şi siropul de balsam de Tolu.
CAPITOLUL I SOLUŢII: CONSIDERENTE GENERALE
4
Soluţiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase diyolvate într-un solvent sau amestec de solventi. Se folosesc ca atare pentru administrare internă sau externă sau la prepararea altor forme farmaceutice( SOLUTIONES, F.R.X.). Soluţiile medicamentoase au ca solvent apa, alcoolul, glicerolul sau uleiuri vegetale. 1. CLASIFICAREA SOLUŢIILOR Soluţiile se pot clasifica în funcţie de criterii variate: - formulare: - lichide, soluţii - solide: pulberi, comprimate, comprimate efervescente, granulate, granulate efervescente, lyoc-uri care se transformă în ex tempore de soluţie. - compoziţie: - soluţii simple ( cu o singură substanţă medicamentoasă) - soluţii compuse ( cu două sau mai multe substanţe). - natura solventului: - soluţii apoase - soluţii alcoolice, hidroacloolice. - soluţii glicerolate. - soluţii uleioase. - soluţii hidro-alcoolo-glicerolate. - soluţii eterice, etero-alcoolice. - soluţii ca solventi anhidrii: propilenglicol, polietilenglicol. - mod de preparare: - soluţii obţinute prin dizolvare- simpla ( la rece sau la cald); prin intermediu. - soluţii obţinute prin amestecare; - mod de condiţionare: - soluţii multidoze - soluţii unidoze. - mod de administrare: - ca măsuri dozatoare - în picături - pensulaţii, fricţii etc. - calea de administrare: - soluţii administrate pe cale orală - soluţii administrate e piele.
2.FORMULAREA SOLUŢIILOR 5
În general formularea unui medicament, necesită cunoaşterea factorilor fiyico-chimici, farmaceutico-tehnologici şi fiziologici care contribuie la asigurarea calitaţii: puritate, stabilitate, inocuitate si eficienţă. Pentru a reyolva roblemele formulării privind soluţiile madicamentoase este necesara stabilirea componentelor care intră în alcătuirea preparatului şi raportului dintre ele. În primul rand in funcţie de natura substanţei medicamentoase sau a substanţelor care se asociaza se alege solventul ( în special apa). Dependent de proprietăţile fiyico-chimice ale substanţelor medicamentoase şi ale solventului se aleg celelalte substanţe auxiliare care au rol în asigurarea stabilităţii fizico-chimice şi microbiologice a medicamentului Ş(modificator de pH, sisteme tampon, stabilizanţi antioxidanţi, conservanţi), cât şi aditivi care să asigure caracteristicile subiective: aspect, culoare, gust, miros ( aromatizanţi, edulcoranţi, coloranţi etc.), în special pentru soluţiile destinate medicaţiei pediatrice. De asemenea, alegerea substanţelor auxiliare depinde şi de utilizarea medicamentului, intern sau extern, ţinând seama de reglementările in vigoare. Formularea unei soluţii industriale se realizeaza şi în funcţie de timpul de stocare şi de posibilităţile tehnologice avute la dispoziţie. Faţă de alte forme farmaceutice dozate, tehnologia de fabricare a soluţiilor nu pune probleme deosebite. Se aleg procedeul de lucru adevarat, metoda de dizolvare a substanţelor, aparatura, utilajele, aşa fel încât să se poată asigura reproductibilitatea procedeului, pentru toate şarjele. Soluţiile se preteaza foarte bine la fabricarea in flux continuu, automat şi cu randamente maxime. Tot în funcţie de substanţele medicamentoase se aleg recipientele de cobdiţionare primara, de ambalare adecvată si o depozitare în condiţii corespunzătoare, care să asigure stabilitatea şi eficacitatea medicamentului pe perioada indicată. Prin formularea unei soluţii se realizează siparametrul biofarmaceutic cel mai important: dispersia moleculară a substanţei medicaentoase încă de la prepararea medicamentului, ceea ce conduce la biodisponibilitate optimă, datorită evizării dizolvării în situ, etapă potenţial limitantă a absorbţiei în cazul altor forme farmaceutice. Dacă solubilitatea substanţei (lor) medicamentoase este insuficientă, cercetarea are ca scop marirea solubilitaţii acesteia prin diferite procedee. În caz în contrar, se va prepara o alta formă farmaceutică: emulsie, suspensie, pulbere, etc.. În principal, formularea unei soluţii are următoarele obiective: -
realizarea solubilităţii dorite. 6
-
stabilitatea substanţei medicamentoase în soluţie.
-
asigurarea caracteristicilor subiective ale preparatului în scolul măririi acceptabilotăţii la bolnav.
-
inocuitate, toleranţă, eficienţă terapeutică.
CAPITOLUI II SIROPURI
1. DEFINIŢII ŞI GENERALITĂŢI
7
Siropurile sunt preparate farmaciutice lichide cu un conţinut crescut de zahar, de consistenţa vascoasă, destinate administrării interne ( SIRUPI – F.R. X). Siropurile ot conţine 2/3 din greutatea lor zahăr; sirourile industriale au cel uţin 40% zahăr. În general, sunt preparate cu zaharoză în concentraţie de 65% şi au densitate de 1,32, care le asigura protecţia antimicrobiană. Prin convenţie, o soluţie cu o concentraţie de 45% zaharoză este numită sirop. În categoria siropurilor sunt incluse toate preparatele lichide cu gust dulce, dense, sub formă de soluţii de uz intern, care au ca vehicul siropul. Zaharoza poate fi înlocuită cu glucoză, fructoză, yahăr invertit sau alte zaharuri si de asemenea pot fi obţinute siropuri din polioli, cu gust dulce, glocerol, sorbitol, xilitol, cât şi cu edulcoranţi sintetici sau agenti vîscozifianţi, pentru a oferi vîscozitatea asemănătoare siropului de zahăr. Sirpourile pot contine una sau mai multe substante medicamentoase, cât şi substante auxiliare ca aromatizanţi, coloranţi, agenţi antimicrobieni, numele şi concentraţia acestora trebuie să fie indicate pe eticheta preparatului. Unele siropuri nu conţin substanţe medicamentoase, ele sunt destinate a fi utilizate. Ca vehicul pentru deferite forme farmaceutice lichide de uz intern. Industria de medicamente prepară şi alte forme farmaceutice destinate utilizării de siropuri: Pulberi pentru siropuri: preyentare utilizată ca industrie pentru unele specialităţi cu stabilitate foarte limitată, care nu pot fi stocate sub formă lichidă ( unele antibiotice, de exemplu). Granulate pentru siropuri, de asemenea o forma farmaceutică solidă, prezentă în flacoane, care contin granulate bogate în zahăr şi substanţe medicamentoase, solubile sau insolubile. În momentul întrebuinţarii, bolnavul adaugă o cantitate determinată de apă peste pulberea sau granulatul din flacon şi prin agitare se obţine „ ex tempore” o solutie sau o suspensie zaharată, care se administrează cu linguriţa dozatoare, ce însoţeşte flaconul in ambalajul industrial. Siroul obtinut se poate păstra o saptamana la temperatura obişnuită. Doze unitare de pulberi sau granulate, condiţionate in plicuri termosolubole, care se dizolvă în apă, in momentul întrebuinţării, sunt cele mai moderne. Aceste tipuri de prezentări rezolvă, de către industria farmaceutică, problema întrebuinţarii unor substante medicamentoase instabile in solutie. Concentrate pentru siropuri: sunt preparate extractive cu volum redus, obtinute prin diferite procedee de diyolvare, extracţie şi concentrare a unor produse vegetale. Aceste soluţii concentrate 8
sunt diluate cu sirop si alcool, pentru a obtine o concentratie alcoolică finală de 20 grade, care faciliteaza conservarea. 2. CLASIFICAREA SIROPURILOR Siropurile se pot clasifica în funcţie de criteriile: -
conţinut: - simple, cu o singură substanţaă medicamentoasă; compuse, cu mai multe componente.
-
modul de formulare: - siropuri oficnale, siropuri industriale.
-
forma farmaceutică: - siropuri medicamentoase; pulberi pentru siropuri; granulete pentru siropuri; concentrate pentru siropuri.
-
modul de fabricare: - siropuri obtinute prin dizolvarea la rece sau la cald a zahărului în apă, sucuri de plante, soluţii extractive; siropuri obtinute prin amestecarea siropului simplu cu alte forme lichide, tincturi, extracte.
-
modul de utilizare: - siropuri medicamentoase: contin substanţe medicamentoase cu acţiune terapeutică; siropuri aromatizante: se utilizeaza ca edulcolante pentru acoperirea gustului neplacut al unos substanţe medicamentoase, din diferite forme farmaceutice lichide; siropuri cu rol de vehicul, în medicaţia pediatrică; siropuri cu rol protector contra acţiunii iritante a unor substanţe medicamentoase ( ex. Clorhidrat).
-
acţiunea terapeutică: - expectotante, tonice, sedative, purgative, antiparayitare, chimioterapice, antianemice etc.
3. CALEA DE ADMINISTRARE Siropurile se administrează numai pe cale orală, pentru o acţiune generală mai ales ( cele medicamentoase) ; se va ţine seama de aceleaşi considerente prezentate la soluţii. 4. FORMULAREA SIROPURILOR
9
Pentru a rezolva problemele de formulare ale siropurilor oficinale şi industriale se va ţine seama de aceleaşi considerente specificate la soluţii. Obiectivele formulării unui sirop constau în principal în: -
realizarea solubilităţii substanţelor medicamentoase;
-
asigurarea stabilităţii siropurilor;
-
asigurarea caracteristicilor subiective ( organoleptice) in scopul măririi acceptabilităţii la bolnav;
-
eficienţa terapeutică.
În general, faţă de forma farmaceutică de soluţie, siropurile prezintă o stabilitate bună datorită conţinutului ridicat de zahăr, iar fabricarea la cald, prin sterilizare, asigură protecţia contra microorganismelor. În condiţii necorespunzatoare de pastrare, sub influenţa factorilor interni şi externi, siropurile suferă modificări importante urmate de alterarea calităţii lor. Cele mai importante modificări sunt: cristalizarea zahărului, hidroliza, fermentaţia, apariţia filamentelor de mucegaiuri, schimbarea culorii etc. Alte tipuri de alterări sunt date de substanţele medicamentoase particulare din diferite siropuri. Prezenţa alcoolului in unele siropuri facilitează conservarea lor, dar utilizarea acestora este contraindicată la copii.
CAPITOLUI III PREPARAREA SIROPURILOR
10
Pentru prepararea siropurilor se utilizează următoarele materii prime: - substanţe medicamentoase -
substanţe auxiliare: zahărul, vehicule ca apa, ape aromatice, soluţii extractive; adjuvanţi şi aditivi.
În cea mai mare parte a siropurilor, pentru preparare se utilizează zahărul oficinal, cristalizat sau bucăţi, care conţine 98-99,5% zaharoză, 0,25-0,50% apă, solubil până la concentraţie de 85%, în apă fiind stabil la pH 4-8. Se poate asocia cu sorbitolul, glicerolul sau alte substanţe care reduc tendinţa zaharozei la cristalizare. Glucoza lichidă este de asemenea utilizată în locul zahărului; ea este vâscoasă şi conferă soluţiilor un miros şi gust plăcut. Ca solvenţi se utilizează: apa, soluţii apoase concentrate, ape aromatice, soluţii extractive ( apoase, hidroalcoolice), sucuri de fructe. Substanţele adjuvante şi aditivii sunt in general aceiasi care sunt indicaţi şi pentru soluţiile de uz intern: agenţi de mărire a solubilităşii, stabilizanţi, aromatizanţi, corectori de gust şi miros, coloranţi conservanţi. În plus se utilizează o seri de substanţe cu rol de clarificare, decolorare a siropurilor ( cărbune, caolin etc.). Siropurile cu o concentraţie mai mică de zahăr, decât a siropului simplu ( 64% zahăr) se conservă cu amestec de agenţi microbieni 1,5% nipagin-nipasol 1:9, sau alţi conservanţi ca acid benzoic, clorură de benzalconiu, clorură de decualiniu, prin dizolvare în alcool şi amestecare cu sirop. Extractele concentrate pentru siropuri se prepară numai în industrie; ele se utilizează la fabricarea siropurilor prin amestecare şi siropul simplu, în proporţiile indicate; în general, se amestecă 3 părţi sirop şi 1 parte extract. De asemenea, tot in industrie se prepara si sucurile de fructe care sunt utilizate pentru siropurile medicamentoase. Siropurile fiind lichide omogene, se prepara dupa aceleaşi principii de bază ca şi la soluţii. F.R. X prevede metoda de preparare a siropurilor, care se poate aplica atat in farmacie cât şi în industrie prin: „dispersarea substanţelor medicamentoase sau a extractelor vegetale în soluţii concentrate de zahăr sau în sirop simplu şi completarea la masă prevazută ( m/m)”. Dacă este necesar, în farmacie, siropurile se prepară prin încălziree şi se filtrează imediat în recipiente uscate, de capacitate mică. 1. PREPARAREA SIROPURILOR ÎN FARMACIE
11
În farmacie se prepară: -
siropuri oficinale; F.R. X prevede 4 exemple: siropul simplu, sirop de balsam de Tolu, sirop de matragună şi siropul de codeină;
-
formele magistrale ( soluţii medicamentoase) în compoziţia cărora intră aceste siropuri oficinale.
1.1. SPAŢII ŞI APARATURĂ: Siropurile se prepară în laboratorul farmaciei, utilizând acelaşi ustensile şi veselă descrise la soluţii. Se folosesc recipiente de capacitate corespunzătoare, de sticlă, porţelan, tablă emailată sau oţel inoxidabil 1.2. RECIPIENTE DE CONDIŢIONARE Pentru siropurile oficinale, F.R. indică utilizarea unor recipiente cu o capacitate de cel mult 1.000 ml: flacoane de sticlă cu pereţii rezistenţi şi închise cu dop rotant. 1.3. FAZELE PREPARĂRII SIROPURILOR În farmacie, prepararea siropurilor cuprinde urmatoarele etape: -
cântărirea materiilor prime;
-
dizolvarea;
-
completarea la masă prevazută ( m/m);
-
filtrarea siropului, eventual clasificare sau decolorare;
-
condiţionare;
- depozitare; Siropurile oficinale se prepara, toate, prin dizolvarea zahărului la cald şi amestecarea siropului simplu obţinut cu soluţia medicamentoasă sau extractivă (tinctură). Cel mai utilizat este siropul simplu ( Sirupus simplex) sau siropul de zahăr, care intră în compoziţia diferitelor formule magistrale cât şi pentru prepararea de siropuri medicamentoase, corectoare de gust etc. Prepararea siropului simplu cuprinde urmatoarele faze: -
cântarirea zahărului şi a apei distilate;
-
dizolvarea zahărului;
-
completarea la masa prevazută (m/m);
-
filtrarea siropului 12
-
condiţionarea
-
depozitarea.
Se cântăresc 64 g zahăr ( pentru 100 g sirop simplu) şi se dizolvă în apă distilată. Se pot folosi următoarele metode de dizolvare a zahărului: la rece sau la cald. DIZOLVAREA LA RECE: Se aplică în cazul în care vehiculul utilizat conţine substanţe termolabile. Această metodă evită: -
alterarea substanţelor medicamentoase
-
hidroliza şi caramelizarea zaharozei
Metoda prezintă o serie de dezavantaje: -
timpul de dizolvare a zahărului este lung
-
operaţia de filtrare a siropului decurge cu viteză mică
-
posibilitatea contaminării cu microorganisme
-
fermentarea siropurilor, provocată de eventualele enzime existente în vehicul ( soluţii extractive de plante), în cazul în care concentraţia în zahăr este sub 60 %, ceea ce impune asocierea de conservanţi;
-
o uoară hidroloză a zahărului, care este mai pronunţată la siropurile acide;
-
nu rezultă siropuri limpezi în toate cazurile ( depinde de sortul de zahăr sau de vehiculul utilizat).
Pentru prepararea siropului la rece, se pot folosi urmatoarele metode: -
dizolvarea zahărului „per descensum” ;
-
dizolvarea zahărului prin percolare;
-
dizolvarea zahărului prin agitare mecanică.
• Dizolvarea „per descensum”, numită şi dizolvarea circulantă, este o metodă mai veche, de preparare a siopului, în care zahărul se introduce într-un săculeţ de pânză, ce se suspendă la suprafaţa apei distilate ( sau a unui vehicul). Apa dizolvă treptat zahărul şi în final se formeaza unn strat de sirop dens, saturat, în jurul particulelor solide de zahăr. Datorită forţei gravitaţionale, acest strat de sirop dens se deplasează la partea inferioara a recipientului antranând în mişcare o altă cantitate de apă în sus ( care are o densite mai mică); se crează astfel curenţi de convecţie, care dizolvă treptat-treptat tot zahărul. După dizolvarea întregii cantităşi de zahăr, săculeţul se scoate ţi siropul se omogenizează prin agitare. 13
Se filtrează prin hârtie de filtru. • Dizolvarea prin percolare; în metoda percolării se utilizează un vas de sticlă cilindro-conic, terminat cu un tub efilat şi robinet, numit percolator (care se utilizează şi pentru soluţiile extractive). La partea inferioară a percolatorului se plasează un strat de vată, umectată cu apă distilată, deasupra se introduce zahărul sub formă de cristale sau bucăţi. Dacă zahărul este pulverizat, el formează o masă compactă, pe care apa sau alt lichid o străbat greu. Peste zahăr se adaugă apă distilată ( sau alt vehicul), acesta trece repede prin coloana de zahăr, robinetul fiind deschis. Lichidul astfel obţinut este adus din nou în percolator; se reglează robinetul în aşa fel încât debitul de curgere a siropului sa fie constant. În final, după dizolvarea totală a zahărului, percolatorul se spală cu apă distilată( si filtru). Siropul se completează cu apă distilată la masa indicată şi se omogenizează prin agitare; nu mai este necesară filtrarea. În laboratoare se utilizează această metodă pentru prepararea a 1.000 g sirop: în general se utilizează iniţial 500-600 g apă distilată, restul serveşte pentru completarea la 1.000 g sirop.
14
Fig. 1. Percolator.
• Dizolvarea prin agitare: constă în agitarea enerigică a amestecului de zahăr cu apă distilată sau alt vehicul, până la dizolvarea completă, într-un recipient închis, care are o capacitate de două ori mai mare ca volumul siropului. Metoda se aplică pentru prepararea unor cantităţi de sirop până la 2.000 g. Dizolvarea decurge mai greu şi este necesară o agitare prelungită.
DIZOLVAREA LA CALD Dizolvarea la cald a zahărului se face pein aducerea zahărului şi a vehiculului într-un vas şi încălzirea amestecului pe baia de apă sau pe foc direct până când tot zahărul se dizolvă. În timpul operaţiei, amestecul se agită din când în când. Pentru încalzire se folosesc vase de cupru cositorite, din oţel inoxidabil, patentule sau capsule de porţelan. Este preferabil ca încălzirea să se facă la foc moderat. În industrie se folosesc vase cu pereţi dublii printre care circulă vapori de apă, prevăzute cu agitatoare, iar pentru prepararea unei cantităţi foarte mari se folosesc baterii constituite din mai multe recipiente de mare capacitate în care se poate opera la cald sau la rece cu agitatoare sau fara agitatoare. Înainte de încălzire se recomandă îmbinarea totală a zahărului pentru a evita riscul unei caramelizări parţiale. În timpul fierberii se poate forma o spumă care se indepartează. O parte din apă se poate evapora; în acest caz se poate adauga apă distilată fierbinte, până la masa prevăzută. În continuare se determină concentraţia siropiliu: în farmacie se utilizează diferite mijloace: - prin introducearea unui termimetru într-un sirop care fierbe şi are concentraţia cirespunzătoare; acesta indică temperatura de 105 grade C; siropurile mai concentrate se diluează cu apă distilată fierbinte, omogenizând si urmărind scala termometrului. - prin cantarirea la balanţă a siropului şi compararea cu masa iniţială, se completează tot cu apă distilată fierbinte. 15
AVANTAJE: -
operaţiile de dizolvare şi filtrare decurg rapid;
-
posibilitatea de contaminare cu microorganisme şi fermentarea siropului sunt mai reduse;
-
prin încălzirea la fierbere are loc şi sterilizarea siropului;
-
se obţin preparate clare şi limpezi, prin coagularea substanţelor albuminoase sau, eventual, a unor substanţe balast prezente în zahăr, sucuri, soluţii extractive etc.
DEZAVANTAJE: -
apariţia de cristale, datorată hidrolizei zaharozei, sub acţiunea căldurii, în glucoză şi fructoză, zaharuri reducătoare, cu solubilitate mai redusă decât zaharoza şi care separă. De asemenea, aceste doua oze pot favoriza alterarea sirolului, prin fermentare;
-
posibilitatea caramelizării zahărului.
16
Fig. 2. Reacţia de hidroliză a zaharozei.
Aducerea la concentraţia dorită. La sfârşitul opreaţiei de dizolvare la cald a zahărului intervine şi operaţia de concentrare sau diluare a siropului, respectiv aducerea siropului la concentraţia sau densitarea necesară. Siropul trebue să aibă densitatea, respectiv concentraţia necesară conservării. Concentraţia optimă în zahăr a siropului medicamentoase care, saturând parţial solventul, fac să crească concentraţia în zahăr. În cazul când siropul rezultat este mai concentrat, se utilizează cu apă caldă, iar cand este mai diluat se concentrează prin încălzirea siropului cu scopul de a se evapora excesul de apă. La nivelul farmaciei unde se prepara cantitati mici de sirop, completarea cu apă se face cu greutate, în acest scop, vasul în care se face dizolvarea trebuie sa fie în prealabil tratat. Este foarte important să se facă completarea siropurolor înainte de filtrare deoarece, materialul filtrat reţine, prin îmbinare, o cantitate de sirop şi astfel va deveni mai diluat
17
FILTRAREA Filtrarea siropilui fierbinte are loc imediat, prin hârtie de filtru sau vată. Pentru siropul simplu, F.R. X prevede dizolvarea a 64g zahăr, prin încalzire, în apă distilată, siropul se fierbe 1-2 minute, agitând continuu, se completează cu apă, încalzită la aproximativ 70 grade C, la 100 g şi se filtrează fierbinte.. CONDIŢIONAREA. Se utilizează recipiente de sticlă incolore sau colorate în brun, bine închise; se aplică eticheta albastră de uz intern. DEPOZITARE. În farmacire, siropurile se păstrează în recipiente, cu o capacitate de cel mult 1.000 ml, bine închise, umplute complet, la 8- 15 grade C. 2. TEHNOLOGIA DE FABRICARE SI CONDIŢIONARE INDUSTRIALĂ. În industria de medicamente, ca şi în farmacie, siropurile se prepară respectând aceleaşi reguli generale. Sunt necesare spaţii de producţie, echipamente, utiulaje, si recipiente cu o capacitate mare, corespunzatoare lotului de fabricare.
2.1 SPAŢII DE PRODUCŢIE. Fabricarea siropurilor necesită spaţii de lucru cu compartimente care să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi pentru soluţiile industriale.
2.2 ECHIPAMENT DE PRODUCŢIE 18
Pentru fabricarea siropurilor se utilizează aceleaşi utilaje şi instalaţii ca si pentru solutii, recupiente cu pereti dublii, numite fierbatoare cumantă, prin care circulă vapori de apă supraîncălziţi. Ele sunt confectionate din oţel inoxidabil şi sunt prevăzute cu agitatoare, cu palete si sisteme de filtrare la cald. În laboratoarele mai mici, pentru prepararea la rece se utilizează zaharalizoare ( fig.3). Randamente mari de producţie se obţin prin folosirea de baterii de recipiente de capacitate mare, din oţrl inoxidabil, în care se poate lucra la rece sau la cald. Fig.3 Raharalizor.
A – vas cilindric de cupru cositorit. B – capac de închidere C – diafragme perforate D – un alt cilindru N – tub de nivel Z – bilă care indică concentraţia siropurilor r - robinet.
2.3 RECIPIENTE DE CONDITIONARE. Pentru condiţionarea primară a siropurilor industriale se utilizează aceleaşi recipiente ca şi pentru soluţii: -
flacoane de sticlă incoloră sau colorate cu fundul plat, însotite de linguriţă sau mensură dozatoare ( din material plastic)
-
flacoane presurizate prevăzute cu sistem dizator.
19
fig. 4 flacon de sticlă incolora
20
Fig.5.flacon de sticlă colorat.
Preparate solide ( pulberi, granulate pentru siropuri) se condiţionează tot în cecipiente de sticlă, cu deschidere mai largă şi însiţite de aceleaşi accesorii.
2.4 FAZELE PROCESULUI TEHNOLOGIC Siropurile se fabrică în şarje pe baza unei fişe de fabricaţie, ca de altfel toate medicamentele industriale. Fazele procesului tehnologic depinde de metoda stabilită.. Fabricarea siropurilor cuprinde următoarele faze: -
livrarea materiilor prime;
-
cântătirea materiilor prime;
-
dizolvarea zaharului;
-
determinarea concentraţiei în zahar şi aducerea siropului la densitatea prevăzută
-
clasificarea, decolorarea şi filtrarea siropului;
-
dispersarea substnţelor medicamentoase şi auxiliare
-
completarea la masa prevazută
-
stocarea intermediară
-
condiţionarea siropului
-
marcare, grupare, ambalare.
Primele doua faze cuprind livrarea materiilor prime şi cantarirea lor, conform fişei de fabricaţie, ele se efectuează în acelaşi mod ca si la soluţii, la balanţe de precizie. Dizolvarea uahărului se poate efectua la rece sau la cald, dependent de termostabilitatea componentelor. DIZOLVAREA LA RECE Se aplică dacă vehiculul utilizat conţine si substante termostabile. Se utilizează zaharalizoare, în care dizolvarea zahărului decurge ca în percolator. 21
Zaharalizorul KLEIN-DETAHN este format dintr-un recipient cilindric din oţel inoxidabil prevăzut cu capac, la jumatatea înalţimii recipientului sunt plasate diafragme demontebile, între care se introduce materialul filtrant: hârtie de filtru, vată între două straturi de tifon, pâslă. Aceste diafragme se pot scoate si curata uşor pentru schimbarea materialului filtrant. Zahărul se introduce în recipientul cilindric, plasat la partea superioara a aparatului. Se adaugă solventul ( apă distilată), care strabate straturile de zahăr şi îl dizolvă; siropul este filtrat şi colectat prin robinetul aflat la partea inferioară. Aparatul este dotat cu un tub de nivel, în care se află o bilă, ce atată concentraţia siropului. DIZOLVAREA LA CALD Este metoda cea mai frecvent utilizată în industrie. Apa şi zahărul se introduc în recipientul de oţel inixidabil, pravăzut cu sistem de încălzire ( vapori de apă, sau electric) şi agitator. Se reglează temperatura între 60-100 grade C, în funcţie de stabilitatea substanţelor ce urmează să fie dizolvate în continuare. Înainte de a incepe incalzirea instalaţiei, se recomandă umectarea totală a zahărului pentru a evita riscul caramelizării parţiale. În tot timpul operaţiei de dizolvare, amestecul este agitat continuu, iar spuma care se formează se îndepărtează. De asemenea o parte din apă se poate evapora si este necesară diliarea siropului, care constituie faza următoare. In continuare, după dizolvarea zahărului se adaugă sub agitare, diferite substante asociate: stabilizanţi, conservanţi, eventual componente care împiedică recristalizarea zahărului: soluţia de sorbitol, glicerol, coloranţi, aromatizanţi, corectori de gust, sub formă de solutie apoasă sau alcoolică. Determinarea concentraţiei în zahăr şi aducerea la densitatea prevăzută, înainte de operaţia de filtrare a siropului se determină concentraţia în zahăr, respectiv densitatea siropului, care trebuie să corespundă prevederilor din fişa de fabricaţie. Concentratia optimâ în zahăr a siropului simplu este de 64%, respectiv 55-64% zaharoză şi coresunde densităţii de 1,261-1,3207 ( densitatea medie = 1, 314) şi un indice de refracţie de 1,461,4532. controlul acestor arametri se efectuează cu ajutorul densiometrului, zaharimetrului sau aerometrului Baume. În cazul utilizării densiometrului, cantitatea de apă distilată necesară diluării se calculează dupa relaţia:
22
ad2 (d1 – d) X= ————————— , în care: d1 ( d – d2)
X = cantitatea de apă, în grame a = cantitatea siropului care trebuie diluat, în grame d 2 = densitatea diluată ( apă distilată9 d 1 = densitatea siropului care trebuie diluat d = densitatea pe care trebuie să o conţină siropul, în final.
Dacă se utilizează aerometrul Baume, siropurile mai concentrate se diluează cu apă distilată la masa prevazută în fişa de fabricaţie după formula:
E = 0,35· S ·D
, în care:
E = cantitatea de apă în grame; S = masa siropului în grame; D = numărul de grade Be peste 35. Aparatele industriale sunt prevăzute cu zaharimetre, aerometre, cu scală gradată, care indică direct concentraţia în zahăr a siropului, în tot timpul procesului de dizolvare, astfel încât operaţia de dizolvare, respectiv încălzirea, se poate opri la concentraţia prevăzută. Clarificarea, decolorarea şi filtrarea siropurilor. Operaţia de clarificare se efectuează numai dacă este necesară şi pentru a facilita o filtrare ulterioar. Ea constă în modificarea preparării prin încalzire uşoară, pentru a coagula proteinele, sau prin adăugarea de adjuvanti de filtrare, care realizează un sirop limpede si incolorr, prin retinerea particulelor solide sau lichide ( coloidale ) în suspensie.
23
Calitatea unui sirop depinde în primul rând de calitatea zaharului; dacă acesta nu este bine rafinat el formează solutii tulburi si usor colorate. De asemenea un sirop industrial semifinit poate fi neclar datorită vehiculului (sucuri de fructe, solutii extractive). Clarificarea siropurilor se efectueaza prin diferite procedee: -
fizice;
-
fizico-chimice;
-
biochimice;
Clarificarea prin procedee fizice, permite separarea mecanică a impuritatilor din sirop, utilizând ca agenti de clarificare: -
hârtia de filtru, sub forma de pastă ( 1 g hârtie de filtru pentru 1 kg sirop),: se triturează cu apă caldă, până când hârtia de filtru se transforma in pastă, se presează pentru a se elimina apa si se adaugă în siropul fierbinte., se agită şii se continua fierberea câteva minute; amestecul se filtrează, metoda se utilizează şi în farmacie. Metoda prezintă avantajul că nu introdoce nici un element strain care ar putea contribui la alterarea ulterioară a siropului. Este un procedeu adoptat de multe farmacopee. Cu toate acestea metoda prezintă si un inconvenient, şi anume prin faptul ca se poate executa numai la cald nu se poate apluca siropurilor care se prapară la rece.
-
Albumina se poate folosi în doua moduri.: se adauga albuşul de ou întro cantitate mică de apă şi soluţia albumină obţinută se introduce în siropul rece, apoi se încalzeste amestecul pe foc moderat fara a se agita, la suprafaţa siropului se formează o spumă care antrenează impuritatile, spuma care se indepartează prin filtrare.. trebuie evitată fierberea vie deoarece aceasta produce o spuma abundenta care se indepartează mai greu. Metoda antreneazăimpurutăţile „ per descensum”. Adaugarea solutiei de albumină peste siropul rece este recomandată pentru ca se evită invertirea.; un alt procedeu este de a adauga albuşul de ou peste siropul fierbinte. Albumina coagulează si antreneaza particulele in suspensie. Acest procedeu prezinta dezavantajul ca datorită coagulării instantanee a albuminei o serie de impurităţi raman in sirop. Metoda se utilizează pentru siropurile care se consuma in timp scurt.. nu se recomanda folofirea de albumină în cazul siropurilor care contin principii puternic active, alcooli, taninuri, gume. Albumina comunica siropului o reactie aclalină iar după un timp siropul devine foarte acid datorită transformarii urmelor de albumină ramase in sirop. De asemenea albumina coagulează, poatew antrena prin absorbtie si o parte din principiile active. 24
-
Cărbunele aciv în concentratie de 2-5%: se amestecă cu siropul fierbinte si se filtrează printr-un material filtrant; o data cu clafificarea se realizează şi decolorarea siropului. Acest procedeu se aplică mai rar, datorită proprietăţilor absorbante şi catalitice ale cărbunelui pentru substanţe ( alcaloizi), eventual operaţia se efectuează numai pe siropul simplu, pentru decolorare inte de adăugarea substanţelor.
-
Caolinul, silicatul de aluminiu hidratat, gelul de siliciu, sunt produse anorganice, utilizate in concentratie de 2%, pentru clarificarea, mai ales a siropurilor care contin mucilagii sau preparate extractive din plante; aceste substanţe au dezavantajul de a prezenta proprietăti absorbante; ele se agită cu siropul şi apoi se filtrează.
-
Talcul, în proporţie de 10% realizează o buna clarificare a siropului, dar îngreunează operaţia de filtrare datorită fineţii pulberii.
-
Carbonatul de magneziu, , oxidul de magneziu au proprietăţi clarifiante asemanatoare talcului, dar conferă siropului o reacţie alcalină ( pH = 10 % ).
-
Alcoolul şi apa sunt utilizate pentru clarificarea soluţiilor extractive apoase ( alcoolul) şi respectiv a celor alcoolice, tincturi şi extracte ( apa).
Siropul nu poate fi clarificat cu alcool, deoarece zahărul este insolubil in acest solvent şi recristalizează. Agenţii de clarificare sunt astfel aleşi încât sa nu absoarba nici substanţele medicamentoase, nici alte componente importante din sirop, conservanţi, coloranţi, etc. Clarificarea prin mijloace chimice este foarte rar folosită, în special pentru siropurile care conţin tanin, el este precipitat cu o solutie de albumină diluată. Procedeele biochimice se bazează pe clarificarea prin reactii enzimatice ( fermentare ) şi se folosesc la clarificarea sucurilor de fructe ( cireşe, zmeură etc) pentru precipitarea materiilor proteice, a gumelor, mucilagiilor, pectinelor spre a putea fi utilizate la prepararea siropurilor industriale Filtrarea siropurilor. În general o simplă filtrare este suficientă pentru a se abtine un sirop limpede. Ca materiale filtrante se folosesc: hârtia de filtru, plăci filtrante şi ţesături diverse ( bumbac, lână fibre sintetice), adaptarea la vâscozitatea siropului. Se folosesc filtre presă, la cald, când siropurile ai fluiditate mare. Stocarea intermediară. Aceasta fază a procesului tehnologic necesită recipiente de stocare adecvate, bine închise, pentru a evita o posibilă contaminare microbiană. Se controlează pH-ul, densitatea, concentratia în substanţe medicmentoase în vederea condiţionării. 25
Condiţionarea siropului. Pentru divizarea şi condiţionarea primară a siropurilor se utilizează aceleaşi linii automate ca si la solutii; in acest caz vascozitatea siropului micsorează viteza de curgere în recipiente. Nu se recomandă condiţionarea în flacoane a siropurilor fierbinţi ( în care caz vîscozitatea mai scazută mareste viteza de curgere), întrucât se favorizează condensarea vaporilor de apă pe pereţii recipientelor. Aceatsa duce la formarea unui strat de sirop diluat, la suprafaţa preparatului, în care se dezvoltă mai rapid microorganusmele din aer, ce eventual au contaminat produsul. Alte metode indică sterilizarea şi păstrarea siropurilor in sticle sterilizate. Se conditionează, în sticle pline bine închise. ( cel mult 1.000 g ). Extractele concentrate de zahăr pentru siropuri se utilizează pentru fabricare, prin amestecarea cu siropul simplu, în proporţiile indicate. Pentru fabricarea extractelor concentrate se utilizează produse vegetale ca : eucalipt, poligala, specii pectorale, coajă de portocale, din care se prepară soluţii extractive, după o metodă generală. Astfel , produsul vegetal marunţit convenabil se macerează cu alcool de 80 grade timp de 24 ore. Se adaugă o anumită cantitate de apă caldă şi se infuzează 6 ore la 70 grade C. Lichidul extractiv se separă prin stocarea reziduului; se obtine solutia extractivă si reziduul care este supus unei operaţii de digestie sau infizare apoasă, lichidul extractiv este filtrat, conducând la soluţia extractivă apoasă Soluţia extractivă se supune distilării şi se obţine un alcool aromatic si un reziduu apos , acest reziduu este amestecat cu soluţia extractivă apoasă , se concentrează, conducând la soluţia extractivă apoasă . De cela mai multe ori, soluţia concentrată E este amestecată cu o cantitate de alcool de 50 grade, egală cu greutatea sa, pentru precipitarea pectinelor, mucilagiilor şi a altor substanţe balast. În final, concentratul apos sau alcoolic E se amestecă cu alcoolul aromatic B, la acest amestec se adaugă sirop simplu si alcool de 95 grade, pentru a avea un extract 1/10 şi o concentraţie alcoolică finală de 20 grade, ceea ce facilitează conservarea sa. Acest concentrat pentru siropuri se utilizează pentru fabricarea siropurilor industriale sau oficinale, prin amestecarea a 9 parţi sirop şi 1 parte extracte. Pentru prepararea sucurilor de fructe care se utilizează în fabricarea siropurilor medicamentoase, se aplică operaţia de presare, care constă în extracţia sucului dintr-un produs
26
vegetal, supus la o presiune puternică. În industrie se utilizează prese cu şurub, prese continue sau hidraulice. Majoritatea siropurilor oficinale se obţin prin amestecarea siropului cu soluţii ale unor medicamente sau tincturi: a) siropul simplu- are un conţinut de 64% zahăr şi o densitate de 1,29-1,32; se utilizează ca edulcolant şi vehicul pentru alte siropuri. b) Siropul de eter- are un conţinut de 2% eter si densitatea de 1,17-1,20; se utilizează ca antiseptic uşor analgezic în colică biliară, gastralgii, astm areobronşic. c) Sirop de portocale- conţine 10 % tinctură de portocale şi densitate de 1,25-1,28; se utilizează ca excitosecretor gastric în hiposecreţie gastrică: aromatizant şi corector de gust. d) Sirop de balsam de Tolu- conţine 4,5% tinctură de balsam de Tolu, si densitate de 1,28-1,39, se utilizeaza ca stimulent al expectoratiei, acţiune dezinfectantă la nivelul căilor respiratorii, antiseptic la nivelul musculaturii netede bronşice, în traheobronşite acute şi cronice, astm bronşic. e) Sirop de beladona- contine 5% tinctura de beladonă cu densitate de 1,26-1,30; se utilizează ca sedativ si antiseptic, diminuează secreţiile si peristoltismul intestinal, în crampe intestinale, hipersecretie digestiva si bronsica. f) Sirop de cloralhidrat- conţine 5 % cloralhidrat cu densitate de 1,28-1,31, se utilizează ca antiseptic, anticonvulsivant si analgezic slab, în insomnii, stari de agitatie motorie, astm bronşic. g) Siropul de lamâie- contine 1% acid citric, 0,1% ulei de lamâie, cu densitate de 1,28-1,31, se utilizează ca corector de gust si de miros. h) Sirop de codeină- conţine 0,2% codeină cu densitate de 1,28-1,32, se utilizează ca sedativ al tusei în afectiuni traheobronşice acute si cronice. i) Sirop de clorură feroasă- conţine 5% clorură feroasă, cu densitate de 1,28-1,31, se utilizează ca antianemic. j) Sirop de opiu- contine 5% tinctură de opiu cu densitate de 1,26-1,30, se utilizează ca hipnotic si analgezic Sirop de opiu diluat- conţine 20% sirop de opiu cu densitate de 1,29-1,32, se utilizează ca hipnotic si analgezic. . Marcarea, gruparea, ambalarea. 27
Siropurile se ambalează şi se grupează în mod asemanator cu soluţiile. Adaugarea de conservanti se mentionează pe etichetă. Se grupează şi se ambalează în pachete a cate 20 flacoane în hârtie, se aplică eticheta. DEPOZITARE, ŞI TRANSPORT Siropurile se depozitează la loc răcoros,ferit de lumină, cele care contin antibiotice, vitamine, sulfamide se păstrează în condiţii de protecţie la o temperatură între 2-25 grade C, sau conform indicaţiilor specificate pe etcheta produsului. Transportul se efectuează în acelaşi condiţii ca şi soluţiile.
CAPITOLUL IV CARACTERELE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII SIROPURILOR
1. CARACTERE ŞI CONTROL F.R. X prevede la siropuri controlul următorilor parametrii: Densitatea relativă: se determină conform prevederilor F.R. X de la paragraful Densitate relativă. Indice de refracţie: se determină conform prevederilor F.R. X de la paragraful Indice de refracţie. Masa totală pe recipient: acest parametru se determină prin cântărirea individuală a conţinutului din 10 recipiente. Faţă de masa declarată pe recipient se admit abaterile prevăzute în tabelul următor ( tabel 1) Tabel 1. Abaterea admisă pentru masa declarată pe recipient. Masa declarată pe recipient Până la 25 g 25 g până la 50 g 50 g până la 500 g
Abatere admisă ± 5% ± 3% ± 2%
Siropurile sunt soluţii limpezi sau slab opelescente, având gustul si mirosul componentelor sau al aromatizantului folosit, dependente de natura componentelor dizolvate, culoarea, gustul şi 28
mirosul fiind variabile. Sunt lichide vâscoase limpezi în afară de cele care contin emulsii, care sunt opalescente, având aspect laptos. De asemenea unele siropuri preparate cu tincturi pot deveni tulburi după un timp, datorită răşinilor sau clorofilei care precipită. În general aspectul siropurilor industriale depinde deci de claritate şi culoare. În „ design-ul” unui sirop, alegerea culorii se efectuează de obicei în legătură cu aroma, utilizând aromatizanţi şi conservanţi admişi de Ministerul Sănătăţii. Când vehiculul conţine principii active colorate siropul capătă culoarea respectivă: a) galben-portocaliu- sirop decoaja de portocale b) roşu-purpuriu- sirop de zmeură c) galben-verzui- sirop de beladona etc. Mirosul este determinat si el de prezenta componentelor aromatizante. Gustul lor este în general agrabil, dulce datorită prezenţei constante a zahărului. Gustul dulce poate fi modificat de principiile active din soluţie: -
spre acid- sirop de lamâie
-
spre amărui- sirop de opiu
-
spre metalic- sirop de iodură feroasă.
Compoziţia chimică este dependentă de natura principiilor active conţinute. Controlul siropului se face atat pentru identificarea si dozarea principiilor active cât şi pentru dozarea si identificarea zaharului. Controlul calitativ si cantitativ este specific pentru fiecare sirop în parte, însă siropurile trebuie să corespundă şi unor conditii generale prevăzute de F.R. X: „ Siropurile trebuie să fie limpezi sau opalescente, şi să aibă culoarea, mirosul şi gustul componentelor. Nu trebuie să prezinte miros străin datorită unor alterări”. Identificarea zahărului se face încălzind două picături de sirop până la carbonozare, când se degajează miros de zahăr ars. Identificarea şi dozarea substanţelor active se face după normele prevăzute în monografiile respective. Faţă de cantitatea prescrisă se admit variaţii de 5%, dacă monografia respectivă nu indică altfel Concentratia zahărului se determină în funcţie de densitatea si indicele de refracţie. Aceasta constituie o constantă exactă şi uşor de determinat care permite aprecierea calităţii siropurilor. O altă probă de control este cercetarea conservanţilor care se face ptin cromatografie în strat subţire ( acid benzoic, nipagin, nipasol, acid salicilic, acis ascorbic). Compuşii fenilmercurici se pot 29
pune în evidenţa chimic. În sfarsit se prevad probe de control pentru depistarea edulcorantilor artificiali cum sunt zaharina sau ciclonatul de sodiu. Dozarea: acest parametru se determină conform prevederilor din monografia respectivă. Conţinutul în substanţă activă poate să prezinte faţă de valoarea declarată abaterile procentuale prevăzute în tabelul următor dacă monografia nu prevede altfel ( tabel 2)
Tabel 2. Abaterea admisă pentru conţinutul declarat în substanţă activă. Conţinut declarat în substanţă activă (%) Până la 0,1% 0,1% până la 0,5% 0,5% şi mai mult de 0,5%
Abatere admisă ± 7,5% ± 5,% ± 3%
2. ALTERĂRI ŞI CONSERVARE Siropurile au în general, o conservare bună, datorită conţinutului ridicat de zahăr. Prepararea la cald favorizează o pastrare mai bună, datorită clarificării, şi sterilizării siropului. Cu toate acestea siropul suferă în timpul modificării şi alterării, mai ales dacă nu sunt conservate în condiţii corespunzătoare, dacă nu s-a respectat concentraţia de zahăr sau dacă nu a fost perfect clarificate. Când siropul este mai diluat, poate fi invadat cu uşurinţă de microorganisme si devine sediul unor fermentaţii în urma carora siropul se tulbură, spumificată datorită bioxidului de carbon rezultat în urma fermentării Fermentaţia se produce mai uşor în siropurile în care o cantitate de zaharoză a fost dehidralizată trecân în zaharuri reducătoare. Această reacţie este mai accentuată în siropurile acide. Se cunosc doua enzime care favorizeaza procesul de hidroloză: -
glucozina (maltoza) care actionează în mediul neutru.
30
-
Zaharoza ( invertaza) care are actiune optimă la pH= 4,7, unde actiunea primei este nulă.
Prin conservare în toate siropurile se produce o oarecare hidroloză, chiar în condiţii corespunzătoare de păstrare. Pentru a evita o alterare avansată, s-a propus ca siropul pastrat in timp sa fie fiert din nou, pentru a distruge fermentii. Această metodă însă nu este indicată deoarece sporii nu sunt distruşi şi aceştia vor altera siropul. Pentru a asigura o bună conservare a siropului, s-au preconizat diferiţi conservanţi: -
alcoolul
-
cloroformul
-
benzonatul de sodiu
-
acidul salicilic
-
acidul benzoic
Benzonatul de sodiu si cloroformul nu sunt indicaţi, deoarece cantităţile necesare activă împrumută siropului gustul lor; banzonatul de sodiu crează în acelaşi timp un mediu uşor aclalin, nefavorabil pantru unele substanţe cu care se asociază siropul. Acidul salicilic si acidul banzoic au actiune conservantă mai puternică, însă prezintă dezavantajul ca favorizează hidroliza zaharozei, totodată creând un mediu acid pot să reactioneze cu unele substanţe active din sirop. În ultimul timp pentru conservarea siropurilor se folosesc eterii aciduui p-hidroxibenzoic sub denumirea de nipagin si nipasol sau amestecul lor, denumit nip-nip. Acestia dau rezultate bune în conservarea siropurilor. În acelaşi timp pentru o buna conservare a siropurilor, trebuie sa se puna un accent deosebit asupra corectei preparări şi a păstrării in condiţii corespunzătoare.. Siropul se introduce în recipiente uscate, imediat după preparare, şi se astupă cu dopuri în prealabil fierte, uscate şi învelite în celofan înmuiat într-o soluţie alcoolică de nipagin. Dacă siropul se pastrează mai multă vreme, dopul se parafinează. Se recomandă ca după răcirea siropului flacoanele să fie agitate, spre a îngloba în sirop apa condensată de pe pereţii flaconului. Farmacopeea prevede că atunci când trebuie să se păstreze cantităţi mai mari de 1.000g acestea să fie păstrate la loc răcoros ( 6-15 grade). La monografiile respective, farmacopeea recomandă în funcţie de stabilirea substanţelor dizolvate în sirop, ca unele sa se prepare in cantităţi mici ( sirop de eter, sirop de opiu) sau sa se prapare la nevoie ( sirop de cloralhidrat, sirop de opiu diliat). Sirop de clorură şi iodură feroasă se pastreaza in flacoane expuse la lumină. 31
Siropul se întrebuintează în scopuri terapeutice sau ca edulcorante pentru corectarea gustului neplacut al medicamentelor, şi ca aromatizante. În scop terapeutic se folosesc siropuri care contin substanţe active medicamentoase. Siropurile corigente de gust sau miros, intră in compozitia diferitelor potiuni, limonade iar cele medicamentoase sunt întrebuinţate fie ca atare fie că intra în compoziţia poţiunilor. Siropurile corectoare de gust nu se folosesc la întâplare. Wright şi alţi autori, în urma cercetării experimentale, au conststat că siropul de zmeură, cacao sunt cele mai eficace în mascarea gustului amar al alcaloizilor. Cu ajutorul siropului de eriodiction, chinina îşi pierde gustul caracteristic amar, dat fapt că acesta ca şi alţi alcaloizi se combină cu o substanţa raşinoasă din compozitia siropului. Substsntele acide cu gust neplacut se vor asocia cu gust de lămâie sau portocale; pentru mascarea gustului neplacut al medicamentelor saline se foloseşte siropul de zmeură. Siropul de cireşe amare este indicat pentru a masca gustul neplacut al sărurilor de fier. Siropul de portocale se mai întrebuinţează pentru gustul clorurii de calciu şi a sulfamidelor. Gustul neplacut al iodurii de potasiu poate fi ameliorat prin asocierea siropului de lămâie. Pentru substantele amare se mai pot folosi siropul de caramel, cacao, zmeură, genţiană, singure sau asociate după caz.
32
CAPITOLUI V SIROPURILE ÎN FARMACOPEEA ROMÂNĂ EDIŢIA a X-a
1. SIRUPUS SIMPLEX ( Siropul simplu) Saccharum
64,00 g
Aqua distillate
q.s.ad. 100,00 g
Zahărul se dizolvă prin încalzire, în apă se fierbe timp de 1-2 minute agitând continuu, se completează cu apă încălzită la aproximativ 70 grade C la 100 g şi se filtrează fierbinte. Siropul simplu trebuie să corespundă prevederilor de la „ Sirupi” şi următoarelor prevederi: Descriere – lichid vâscos, limpede, incolor, fără miros, cu gust dulce. Identificare – 10 ml solutie se fierbe cu 0,5 ml acid sulfuric 100 g/l timp de un minut. După răcire se neutralizează cu hidroxid de sodiu 300g/l - apare o coloraţie violetă.
33
Densitate relativă
d = 1,3005 – 1,3247
Indice refracţie
n = 1,4464 – 1,4550
Aspect – 1o ml sirop trebuie să fie incolor. O eventuală coloraţie nu trebuie să fie mai intensă decât coloraţia unei soltţii-etalon preparate din 0,10 ml colbat E.c. 0,80 ml fer – E.c. şi apă la 10 ml.
Aciditate şi alcalinitate – 10 ml soluţie se adaugă 0,3 ml fenoftaleină soluţie şi soluţia trebuie să rămână incoloră. La adăugarea de cel mult 0,25 ml hidroxid de sodiu 0,01 mol/l soluţie trebuie să se coloreze în roşu.
Cloruri : cel mult 0,0025 % - 10 ml soluţie se compară cu 2,5 ml soluţie etalon completată cu apă la 10 ml ( 0,025 ml ion clorură) Metale grele: - 10 ml soluţie trebuie să dea reacţia pentru metale grele. Agenţi de îndulcire artificiali: -
la 25 ml sirop se adaugă 25 ml apă şi 3,5 ml acid sulfuric 100 g/l
-
se agită într-o pâlnie la separare cu 25 ml amestec format din volume egale de eter şi eter de petrol
-
reziduul fazei organice, separte, dizolvat în 5 ml apă, nu trebuie să aibă gust dulce.
Glucoza, zaharuri reducătoare: -
5 ml soluţie se încălzesc pe baia de apă cu sulfat de cupru şi tratat de potasiu şi sodiu soluţie
-
nu trebuie să se formeze imediat un precipitat galben sau roşu.
34
Dozare: se determină indicele de refracţie. Concentraţia de zahăr corespunzătoare indicelui de refracţie determinat se calculează din tabelul: „ Concentraţia soluţiilor de zahăr în funcţie de densitatea relativă şi de indicele de refracţie, la 20 grade C”.
2.SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI ( Sirop de balsam de Tolu) Preparare: Tinctura balsami tolutani
4,50 g
Magneziu subcarbonas
1,00 g
Saccharum
64,00 g
Aqua distillata
q.s.ad. 100,00 g
Tinctura de balsam de Tolu se amestecă într-un mojar cu carbonatul bazic de magneziu şi cu 20 g zahăr. Se adaugă 30 g apă, se omogenizează, prin triturare şi se filtrează prin hârtie de filtru. În final se dizolvă prin încălzire la aproximativ 40 grade C restul de zahăr şi se completează cu apă până la 100 g. Siropul de balsam de Tolu trebuie să corespundă prevederilor de la „Sirupi” şi urmatoarele prevederi: Descriere:- lichid vâscos, limpede, galben, cu miros aromat, carecteristic şi gust dulce. Identificare: - 5 ml sirop se încălzesc pe baia de apă cu 0,5 ml acid sulfuric 100 g/l şi cu 2 ml permangat de potasiu 10 g/l, se percepe un miros caracteristic de migdale amare. - 2 ml sirop se încălzesc pe baia de apă cu 0,5 ml hidrohid de sodiu 100 g/l şi cu 2 ml iod 0,05 mol/l, se percepe un miros caracteristic de iodoform. Densitate relativă:
d = 1,2800 – 1,3000
Indice de refracţie:
n = 1,4410 – 1,4490
pH :
6,5 – 7,5 35
Conservare: ferit de lumină.
3.SIRUPUS BELLADONNAE ( Sirop de mătrăgună )
Fig. 6 Mătrăguna. 36
Preparare: Tinctura Belladonnae
5,00g
Sirupus Simplex
95,00g
Se amestecă şi se omogenizează.
Siropul de mătrăgună trebuie să corespundă prevederilor de la „ Sirupi” şi urmatoarele prevederi: Descriere: - lichid vâscos limpede sau slab opalescent, galben-verzui, cu miros slab, caracteristici şi gust dulce. Identificare: - la 25 ml sirop se adaugă 2 ml amoniac concentrat şi se agită cu 25 ml eter timp de 10 minute, într-o pâlnie de separare. Stratul eteric se separă şi se evaporă pe baia de apă, într-o capsulă de porţelan. La reziduu se adaugă 0,25 ml acid nitric şi se evaporă la sicitate pe baie de apă. După răcire reziduul se dizolvă în 2 ml acetonă si se adaugă 0,5 ml hidroxid de potasiu 100 g/l în alcool. Apare o coloraţie violet trecătoare. 25 ml sirop se agită cu 25 ml cloroform într-o pâlnie de separare Stratul cloroformic se separă şi se evaporă la sicilitate pe baia de apă, reziduul se dizolvă în 100 ml apă încalzită la aproximativ 70 grade C şi se filtrează. La filtrat se adaugă 0,05 ml amoniac concentrat, apare o florescenţă albastru-verzuie în lumina ultravioletă la 254 mm. Densitate relativă
d = 1,2650 – 1,3050
Indice de refracţie
n = 1,4416 – 1,4496
Conservare: Separandum OBSERVAŢIE: se agită înainte de folosire.
37
4.SIRUPUS CODEINI ( Sirop de codeină 0,2 %). Preparare: Codeinum
0,20 g
Alcoholum
1,80 g
Sirupus
98,00 g
Codeina se dizolvă în alcool şi se amestecă cu siropul simplu. Siropul de codeină 0,25 % trebuie sa corespundă prevederilor de la „ Sirupi” şi următoarele prevederi. Contine cel puţin 95% şi cel puţin 105 % codeină faţă de valoarea declarată. Descriere: - lichid vâscos, limpede, incolor, fără miros cu gust dulce amărui. Identificare: - la 2,5 ml se adaugă 7,5 ml apă şi se fierbe cu 0,5 ml acid sulfuric 100 g/l timp de un minut. După răcire se neutralizează cu hidroxid de sodiu 100 g/l, se adaugă 2 ml sulfat de cupru şi tartrat de potasiu şi sodiu soluţie şi se încălzeste la fierbere, se formează un precipitat roşu. - la 10 ml sirop se adaugă 0,5 ml hidroxid de sodiu 100 g/l şi se agită cu 1 ml eter, stratul eteric se separă şi se evaporează. - la rezuduu se adaugă 2 ml acid sulfuric 100 g/l şi 0,1 ml clorură de rier 30 g/l, apare o coloraţie verde care după încălzire pe baia de apă devine albastră. Se adaugă 0,1 ml acid nitric 100 g/l, coloraţia devine roşie. Densitate relativă
d = 1,2800 – 1,3200
Indice de refracţie
n = 1,4490 – 1,4570
Aspect: 10 ml sirop trebuie sa fie incolor, o eventuală coloratie nu trebuie sa fie mai intensă decât coloraţia unei solutii etalon preparate din 0,10 ml colbat- #.c., 0,80 ml fer- E.c. şi apă la 10 ml. Dozare: 50 g sirop se dizolvă cu 25 ml apă, se adaugă 4 ml hidroxid de sodiuu 100 g/l şi se extrage de 4 ori câte 25 ml cloroform, intr-o pâlnie se prepară. Soluţiile cloroformice reunite se spală de două oro cu câte 5 ml apă, se filtrează şi se evaporă pe baia de apă pâna la silicitate. 38
Reziduul se dizolvă în 30 ml acid anhidru în prealabil neutralizat la cristal violet în acid acetic anhidru şi se tritează cu acid percolic 0,1 mol/l dioxann corespunde la 0,03174g C18H21NO3 H2O. CONSERVARE: - ferit de lumină - Venenum. OBSERVAŢIE: - se admite prepararea siropului cu fosfat de codeină - se foloseşte masa corespunzătoare de fosfat de codeină care se dizolvă în 2 ml apă şi se completează cu sirop simplu la 100 g.
CAPITOLUL VI SIROPURI: PREPARATE ALE INDUSTRIEI DE MEDICAMENTE
1. PERITOL
39
Fig.7. Peritol sirop. Indicaţii Urticarie acută şi cronică, boala seruluii, rinite vasomotorii şi rinite alergice, eczeme, dermatite eczematoase, dermatite de contact, neurodermite, edem angioneurotic, înţepaturi de insecte, sindrom carcinoid, migrene de origine vasculară, anorexie (anorexie nervoasă, anorexie idiopatică), ca tratament adjuvant in cursul bolilor debilitante (statusuri postinfectioase, convalescenta, boli cronice, hipertireoză). Contraindicatii Glaucom, retentie urinara, sarcina Precautii Luand in considerare efectul sedativ caracteristic la inceputul tratamentului, este de dorit ca prima doza sa fie administrata dupa masa de seara. Se impune o atentie speciala in cazul administrarii la persoanele in varsta si la copii. La inceputul tratamentului pentru o perioada care va fi apreciata individual - este interzisa conducerea vehiculelor si efectuarea unor operatiuni cu un risc ridicat de accidentare. Este interzisa consumarea alcoolului pe durata terapiei cu Peritol. 40
Reactii adverse Somnolenta usoara si tranzitorie care de obicei nu necesita intreruperea tratamentului. Mai putin frecvent pot aparea: mucoasa bucala uscata, confuzie, ataxie, halucinatii vizuale, greata, rash cutanat, cefalee, agitatie Compozitie Sirop (100 ml continand 40 mg clorhidrat de ciproheptadina) Administrare Adulti: doza de inceput uzuala este de 12 mg pe zi (3 x 1 tableta sau 3 x1 lingurita de sirop). Urticarie cronica: 6 mg pe zi (3 x 1/2 tableta sau 3 x 1 lingurita de sirop). Migrena acuta: 1 tableta sau 1 lingurita de sirop. Daca persista cefaleea doza poate fi repetata dupa 30 minute dar doza totala administrata in decurs de 4-6 ore nu trebuie sa depaseasca 8 mg Pentru tratamentul de intretinere 1 tableta x 3 pe zi. Anorexie: 1 tableta x 3 pe zi sau 1 lingurita sirop x 3/zi. Copii: intre 6 luni si 1 an se va administra numai in mod exceptional 0,4 mg/kg corp/zi; intre 3 si 6 ani se vor administra 6 mg/zi (3 x 1/2 tableta sau 3 x1 lingurita sirop); intre 7 si 14 ani se vor administra 12 mg/zi (3 x 1 tableta sau 3 x 1 lingurita sirop). Copiii anorexici cu varsta cuprinsa intre 3 si 6 ani pot fi tratati cu o doza de 6 mg/zi (3 x 1/2 tableta sau 3 x 1 lingurita sirop). Doza poate fi crescuta pana la maximum 8 mg/zi
2. KETOTIFEN SIROP
41
Fig.8. Ketotifen sirop Compoziţie Sirop: 1 ml = 0,2 mg; capsule de 1 mg conţinând ketotifen; comprimate (incizate) de 1 mg; comprimate retard de 2 mg. Acţiune terapeutică Ketotifen este un medicament antiastmatic cu puternice proprietati antianafilactice şi cu efect antihistaminic specific. Proprietati cu efect antiastmatic: -inhibarea raspunsului acut bronhoconstrictor la factorul de activare al plachetelor, cât şi a hipereactivităţii căilor aeriene induse de factorul de activare al plachetelor; - inhibarea acumulării de eozinofile determinată de factorul de activare al plachetelor; - inhibarea eliberării mediatorilor chimici, ca histamina si leucotrienele; - antagonizarea bronhoconstrictiei acute datorată eucotrienelor; - activitate susţinută şi puternică de blocare a receptorilor H1. Indicaţii 42
Prevenirea pe termen lung a tuturor formelor de astm bronşic; bronşită alergică; simptome astmatice asociate cu febră de fân. Prevenire şi tratament: alergii multi-sistemice; rinită alergică; reacţii alergice cutanate. Ketotifenul nu este eficace în întreruperea atacurilor de astm. Mod de administrare Copii- între 6 luni şi 3 ani: de 2 ori pe zi 0,5 mg sau 2,5 ml sirop; peste 3 ani- 1 comprimat de două ori pe zi. Contraindicaţii Hipersensibilitate la medicament. Precauţii Administrarea nu trebuie întreruptă brusc. Se recomandă prudenţă în cursul primelor zile de tratament la soferi. De asemenea, se administrează cu precauţie la diabetici, la femeile însărcinate sau la cele care alăptează. Supradozare Simptome principale: somnolenţă până la sedare profundă, confuzie , dezorientare, tahicardie, hipotensiune. La copii: hiperexcitabilitate, convulsii, comă reversibilă. Tratamentul supradozării va fi simptomatic. Interacţiuni potenŢează efectul substanţelor deprimante ale S.N.C., al antihistaminicelor si al alcoolului.
Reacţii adverse Sedare, senzaţie de gură uscată, uşoară ameţeală. Uneori stimulare a S.N.C.
3. CLARITINE SIROP
43
Fig. 9 Claritine sirop
Substanţă activă: Loratadinum Compoziţie: O linguriţă (5 ml) sirop conţine loratadină 5 mg şi excipienţi: propilenglicol, glicerol, acid citric anhidru, benzoat de sodiu, zahăr, aromă de piersici, apă purificată.
Indicaţii Claritine ameliorează manifestarile rinitei alergice , cum sunt: strănutul, rinoreea sau pruritul nazal şi pruritul şi congestia conjunctivală. Claritine poate fi utilizat şi în tratamentul urticariei, o afectiune alergică a pielii, pentru ameliorarea manifestarilor cum sunt pruritul, eritemul, numarul şi dimensiunea papulelor urticariene. Contraindicaţii: Nu trebuie sa utilizati Claritine dacă aţi prezentat reacţii neobisnuite sau 44
alergice la acest medicament. Reacţii adverse Pot să apară reacţii adverse care, ocazional, pot necesita asistenţa medicală. Informaţi medicul sau farmacistul in cazul în care aveţi o reacţie adversă care persistă, devine supărătoare sau consideraţi că este gravă. Administrat în doza recomandată, Claritine nu provoacă, de obicei, uscaciunea gurii sau somnolenţă. Au fost semnalate rareori: dureri de cap (cefalee), oboseală, tulburări gastrice, nervozitate şi rash. Foarte rar, se pot produce: căderea părului, reacţii alergice severe şi afectare hepatică. Mod de administrare: Utilizaţi acest medicament urmând cu stricteţe recomandările medicului sau farmacistului. Nu folosiţi cantităţi mai mari de Claritine sirop şi nu administraţi medicamentul mai des decât este recomandat în prospect. Adulţi şi copii în vârstă de 12 ani şi peste: doua linguriţe (10 mg) de Claritine sirop, odată pe zi. Copii în vârstă de 2-12 ani: - greutate corporală > 30 kg: două linguriţe (10 mg) de Claritine sirop, o dată pe zi. - greutate corporală < 30 kg: o linguriţă (5 mg) de Claritine sirop, o dată pe zi. Copii în vârstă de 1-2 ani: o jumatate de linguriţă (2,5 mg) de Claritine sirop,o dată pe zi. Claritine nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 1 an. In cazul în care aţi omis o doză, luaţi-o cât mai curând posibil, apoi continuaţi tratamentul conform schemei recomandate. Nu dublaţi doza. Precauţii Informaţi imediat medicul în cazul în care consideraţi că aveţi o reacţie alergică la Claritine (aparitia brusca a respiratiei suieratoare sau dificultate în respiraţie la scurt timp de la administrarea medicamentului, erupţie cutanată pruriginoasă. Formă de prezentare: Cutie cu un flacon a 120 ml sirop. Cutie cu un flacon a 60 ml sirop
4. PAXELADINE 45
Prezentare Flacon de 125 ml + 1 dozator de 5 ml. Indicaţii Tratamentul simptomatic al tusei de diverse etiologii: tuse gripală, rinofaringite, traheite, laringite, bronhopneumopatii, rujeolă, tuse convulsivă. Tuse spasmodică si reflexa. Tuse seacă. Fig.10 Paxeladine.
Antitusiv eupneic. Principiul activ este citratul de oxeladină, molecula antitusivă ce actionează selectiv la nivelul centrilor nervoşi ai tusei fără a deprima centrul respirator si având un uşor efect eupneic. Nu are înrudire chimică cu opiaceele sau derivaţii lor, nici cu antihistaminicele (nu produce somnolenta, nu încetineste tranzitul intestinal). Compoziţie Sirop: oxeladina citrat 10 mg/mens, 250 mg/flacon, excipienti (parahidroxibenzoat de metil, zaharoză, aromă de cacao, eritrosină, apă purificată).
Mod de administrare 46
Adult: sirop: 2-5 doze/zi. Copil: sirop: 1 doza/10 kg/24 ore (până la 4 ani: 1-2 doze/zi, între 4-15 ani: 2-3 doze/zi). Precauţii In cazul unei administrări masive, se recomandă supravegherea funcţiilor respiratorie şi cardiovasculară. Nu se cunoaste încă un antidot.
5.NUROFEN SIROP PENTRU COPII ( PORTOCALE ) Fig.11 Nurofen sirop copii (portocale)
Compoziţie 5 ml suspensie orală conţin, ca substanţă activă, 100 mg ibuprofen şi excipienţi: polisorbat 80, glicerină, maltitol lichid, zaharină sodică, acid citric monohidrat, citrat de sodiu, gumă Xantan, clorură de sodiu, aromă de portocale (Orange flavour 2 M 16014), bromură de domifen, apă purificată.
Indicaţii terapeutice
47
Nurofen Sirop pentru copii portocale acţionează rapid si eficient producand: * ameliorarea febrei asociată unor afecţiuni, precum: răceală, gripă, varicelă, pojar, Oreion sau febra post-imunizare; * ameliorarea durerei uşoare sau moderată de diverse cauze, precum: durere în gât, durere dentară sau durere cauzată de apariţia dinţilor, cefalee şi alte tipuri de durere precum cele asociate luxaţiilor, otitei. Contraindicaţii Nurofen pentru copii portocale este la fel de bine tolerat ca paracetamolul şi este mai bine tolerat decât acidul acetilsalicilic. Totuşi, ca în cazul altor analgezice, nu trebuie să-l administraţi sugarilor şi copiilor care suferă de ulcer sau de alte afecţiuni ale stomacului, celor care suferă de o înrăutăţire a astmului datorată acidului acetilsalicilic sau altor medicamente similare, sau celor cu hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii produsului. Nu utilizati Nurofen Sirop pentru copii portocale dacă: - aveţi ulcere gastrice sau alte afecţiuni gastrice grave; - aveţi astm bronşic agravat de utilizarea acidului acetil salicilic sau alte medicamente similare; - aveţi hipersensibilitate la oricare dintre componenţii produsului. Recomandări pentru utilizarea seringii dozatoare 1. Agitaţi bine flaconul înainte de administrare. 2. Îndepărtaţi capacul (apăsaţi, apoi rotiţi în sens invers acelor de ceasornic). 3. Introduceţi seringa gradată în orificiul din gâtul flaconului. 4. Pentru a umple uşor seringa gradată, întoarceţi flaconul şi aspiraţi uşor suspensia până la cantitatea necesară, marcată pe seringă. 5. Aduceţi flaconul în poziţia iniţială şi scoateţi seringa. 6. Introduceţi capătul seringii în gura copilului şi apăsaţi uşor pistonul acesteia pentru a administra suspensia. 7. După administrare, puneţi la loc capacul flaconului. 8. Spălaţi seringa în apă caldă şi lăsaţi-o să se usuce. Nu o lăsaţi la îndemâna copiilor. Mod de administrare 48
De la 3-12 luni: câte 2,5 ml suspensie orală, de 3 ori pe zi. De la 1-3 ani: câte 5 ml suspensie orală, de 3 ori pe zi. De la 4-6 ani: câte 7,5 ml (5 ml+2,5 ml) suspensie orală, de 3 ori pe zi. De la 7-9 ani: câte 10 ml (5 ml+5 ml) suspensie orală, de 3 ori pe zi. De la 10-12 ani: câte 15 ml (5 ml+5 ml+5 ml) suspensie orală, de 3 ori pe zi. Nu trebuie depăşită doza recomandată. Nu este recomandată administrarea produsului la copii cu greutate sub 6 kg. Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către medic. Forma de prezentare Cutie cu 1 flacon din polietilentereftalat cu 100 ml suspensie orală şi seringă dozatoare din polipropilenă cu piston din polietilenă.
6. URINAL SIROP Fig. 12 Urinal sirop
Indicaţii 49
Noul Urinal Sirop conţine un ingredient activ important numit NutriCran - concentrat uscat din suc de merisor (Vaccinium macrocarpon) care are o influenţă benefică asupra sănătătii tractului urinar şi ajuta la eliminarea bacteriilor patogene din tractul urinar. Merişorul reprezintă o sursă bogată de bioflavonoide, compuşi fenolici şi alte substanţe naturale, cu efecte pozitive asupra sănătăţii organismului. De asemenea, merişorul are proprietăţi antioxidante, prin care apără organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi. Urinal Sirop poate fi administrat copiilor de peste 1 an. - Efect benefic asupra sănătăţiiii tractului urinar - Elimina bacteriile patogene din tractul urinar şi diminueaza riscul de reapariţie a infectiilor urinare - Sustine dezvoltarea microflorei benefice - Sprijină funcţionarea corectă a aparatului urinar
Compozitie Porţia zilnică recomandată (5 ml) conţine: - NutriCran (Vaccinium macrocarpon) concentrat uscat din suc de merişor 500 mg; - conţine: min. 5 mg proantocianidoli; Administrare - 5 ml pentru copii cu vârsta cuprinsa între 1-3 ani, - 10 ml pentru copii cu vârsta cuprinsa între 3-12 ani, - 15 ml pentru copii de peste 12 ani si adulţi. Urinal Sirop poate fi administrat în asociere cu tratamentul cu antibiotice
7. HUMEX SIROP 50
Fig.13 Humex sirop Compoziţie: Carbocisteina 5,00g Excipienti: p-hidroxibenzoat de metil sodic, hidroxid de sodiu solutie oficinală, aromă caramel-punch*), acid citric monohidrat, soluţie de zaharoză, apă purificată. *) Compozitia aromei caramel-punch: limonen, acetil-metilcarbinol, propilenglicol, etilvanilina, vanilina. Grupa farmacoterapeutică Expectorante, mucolitice. Indicaţii terapeutice Tratamentul tulburarilor secreţiei bronşice, îndeosebi în timpul afecţiunilor bronhopulmonare acute: bronşită acută, acutizări ale bronhopneumopatiilor cronice. Contraindicaţii 51
Antecedente de hipersensibilitate la carbocisteina sau la oricare dintre componenţii produsului, îndeosebi la p-hidroxibenzoat de metil sau la alte săruri de p-hidroxibenzoat. Copii sub 15 ani. Precauţii Se recomandă administrarea cu prudenta a Humex expectorant sirop pentru adulţi la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal. Nu se justifică asocierea unui mucolitic cu un antitusiv şi/sau cu o substanţă antisecretorie (cu actiune atropinică). La pacienţi cu diabet zaharat se va tine cont de conţinutul de 5g zahăr dintr-o lingură de sirop. Interactiuni Nu se cunosc. Sarcină şi alăptarea Studiile efectuate la animale nu au evidentiat efecte teratogene. Până în prezent, în clinică nu a fost raportat nici un efect malformativ sau fetotoxic specific. Carbocisteina trebuie utilizată în timpul sarcinii numai daca este absolut necesar. Nu există informaţii disponibile referitoare la trecerea carbocisteinei in laptele matern. Cu toate acestea, datorită toxicitatii sale scazute, în cazul unui tratament la mamă cu acest medicament, riscul potential pentru sugar pare neglijabil, permitând alăptarea. Humex Expectorant sirop pentru adulţi nu are efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Doze si mod de administrare Doza uzuală este de 750 mg carbocisteină (15 ml Humex Expectorant sirop pentru adulţi - o lingură) administrate oral de 3 ori pe zi.
Reacţii adverse La doze mari se poate observa uneori apariţia de fenomene de intoleranţa digestivă 52
(epigastralgii, greaţă, diaree), caz în care se recomandă scăderea dozei. Supradozaj În caz de supradozaj pot sa apară epigastralgii, greaţă, diaree.
53
CONCLUZII
Siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu un conţinut crescut de zahăr, de consistenţă vâscoasă, destinate administrării interne,şi prezintă următoarele avantaje: 1. Pot conţine substanţe medicamentoase. 2. Datorită conţinutului mare de zahăr permit conservarea în timp a substanţelor dizolvate. 3. Pot masca gustul neplacut al unor substanţe medicamentoase, permitând o administrare mai uşoară. 4. Datorită conţinutului lor mare de zahăr au o valoare nutritivă. 5. Se utilizează ca vehicule pentru prepararea unor produse destinate copiilor.
54
BIBLIOGRAFIE
1. Lupuleasa D., Fica C. , Tehnologie Farmaceutică. Editura „Carol Davila”, Bucureşti, 2005 2. Popovici I. , Lupuleasa D. , Tehnologie Farcaceutică. Vol. I , Editura Polirom, Iaşi, 2001. 3. Cristea A. , N. Farmacologie, Editura Medicală, Bucureşti, 2002. 4. Cristea,N.,A. Tratat de farmacologie Ediţia 1, Editura Medicală, Bucureşti, 2009 5. Cristra,A.,N. Farmacologie Clinică, vol I, Editura Medicală, Bucureşti, 2009. 6. *** Farmacopeea Română ediţia a X-a, Editura Medicală, Bucureşti, 2009 7. *** Memomed 2013, Editura 19 , vol. 1, Editura Universitară, Bucureşti 2013.
55
