1 Telefonul suna. Ignoră-1, îşi spuse Eve, degetele atingând reconstrucţia craniului botezat Marty. Putea să sune înapoi persoana care o apelase după ce-şi termina munca. Telefonul era setat pe speaker şi ea putea să răspundă dacă era Joc sau Jane. Era prea aproape de acel pas important al sculpturii sale. La al şaselea apel, se declanşa robotul. - Trebuie să-ţi vorbesc. Ridică receptorul, doamnă Duncan. Ea îngheţă, cu degetele oprite în aer. Luis Montalvo. Deşi nu vorbise cu el decât de două ori, accentul uşor pe care îl avea era inconfundabil. - Ştiu că eşti acolo. Nu ai părăsit cabana în ultima săptămână. Vocea lui devenise uşor ironică. - Abnegaţia ta este admirabilă şi eu înţeleg că eşti nemaipomenită în ceea ce faci. Abia aştept să fii la fel de concentrată şi asupra a ceea ce mă interesează pe mine. Făcu o pauză. Te rog să ridici receptorul. Nu sunt obişnuit să fiu ignorat. Doar nu vrei să mă superi... Ea nu vroia să răspundă. El putea să o scoată din starea aceea de intensitate fierbinte de care avea nevoie atunci când muncea, fiind atât de aproape de final. Fir-ar al naibii, sperase că nu o va suna din nou după ce îl refuzase atunci, la ultimul telefon, în urmă cu o săptămână. - Să ştii că nu mă dau bătut. Nu, cu siguranţă că nu. Montalvo fusese politicos în timpul primei conversaţii telefonice şi chiar şi după ce îi refuzase oferta, a doua oară când o sunase nu manifestase nicio supărare. Vocea Iui fusese lină şi înceată, cu un ton de regret şi, totuşi, fusese o notă ascunsă sub acea curtoazie dc catifea care o uimise. O făcuse să se simtă nefiresc, dar în scara asta o umpluse de nerăbdare. Nu avea timp pentru aşa ceva acum. Marty o aştepta. Traversă camera şi ridică receptorul. - Montalvo, sunt foarte ocupată. Ţi-am dat răspunsul. Nu mă mai suna. - Oh, ce încântător să-ţi aud vocea. Ştiam eu că nu poţi fi atât de nepoliticoasă încât să ma laşi aici aşteptând pe această maşinărie nesuferită. Urăsc maşinăriile impersonale. Sunt un om emoţional şi pasional, chiar mă deranjează. - Chiar nu vreau să ştiu cc iubeşti sau urăşti. Nu-mi pasă. Vreau să închid telefonul şi să uit că exişti. - Îmi dau seama dc acest fapt trist. Eşti absorbită de ultima ta reconstituire a craniului băiatului îngropat în Macon. L-ai botezat? Ştiu că dai nume la toate craniile la care lucrezi. Ea se crispa. - De unde ştii asta? - Ştiu totul despre tine. Ştiu că locuieşti cu detectivul Joe Quinn de la departamentul poliţiei din Atlanta. Ştiu că ai o fiică adoptivă, Jane MacGuirc. Ştiu că eşti probabil cel mai bun specialist din lume în reconstituirea craniilor. Să continui? - Astea pot fi de notorietate publică. Dar de unde ştii despre băiatul ucis Ia Macon? - Am multe legături în toată lumea. Vrei să ştii cine 1-a omorât? Aş putea afla asta pentru tine. - Nu tc cred. - De ce nu? - Fiindcă nici măcar nu eşti aici în ţară. Eşti o scârbă care provoacă dureri de cap unui doctor şi locuieşti în Columbia, acolo unde te poţi ascunde şi vinde otrava la cel mai bun preţ. El chicoti. - Îmi place sinceritatea. Foarte puţine femei pe care le cunosc sunt dornice să-mi spună adevărul aşa cum îl vid ele. - Atunci sunt recunoscătoare că nu sunt una dintre acele femei pe care le cunoşti, bastard misogin ce eşti. Dacă aş fi fost, aş li fost probabil tentată să te castrez. - Câtă violenţă, câtă pasiune. Cred că semănăm foarte mult, doamnă Duncan. - în niciun caz. Respiră adânc. Răspunsul este nu în continuare. Nu am nicio intenţie să vin acolo să-ţi fac reconstituirea. - Erai foarte politicoasă şi aveai aerul unei femei de afaceri, aproape înţelegător, atunci când ţi-am făcut oferta prima oară. A doua oară ai fost mult mai dură. Să înţeleg că l-ai pus pe Joe Quinn să mă verifice? - Da, bineînţeles. Nu fac afaceri cu fraudatori şi ucigaşi. - Toată lumea face afaceri cu oricine oferă cel mai bun preţ. - Ţi-am spus şi ultima oară că nu mă interesează niciunul din profiturile tale grase. - Iar eu am fost foarte impresionat. Nu cred că am mai întâlnit vreodată pe cineva care să refuze un milion dc dolari pentru câteva zile de muncă. - Bani murdari. 1
- Nu este adevărat. Toţi banii mei sunt foarte bine spălaţi. - Am crezut că ai acceptat ideea că nu am de gând să lucrez pentru tine. - Fiindcă nu m-am certat cu tine. Nu-mi place să-mi bag singur beţe în roţi. Pur şi simplu plec şi îmi găsesc altceva. Mi-a luat aproape o săptămână să mă decid care ar fi acela. - Şi? - Sunt convins că vei fi oaspetele meu într-un timp foarte scurt. -De ce? - Asta ar strica surpriza. îmi place să văd un plan cum se desface în faţa mea ca o floare frumoasă de noapte. - Ai adus vorba de Joc şi de fiica mea adoptivă. Dacă te atingi de ei, te ucid. - Din nou violenţă. Avea un ton amuzat. Nu aş fi atât de prost. Acesta ar fi trăgaciul care te-ar trimite direct pe drumul în care mă vei putea doborî. Vreau cooperarea ta. - Să ştii că închid telefonul. - Foarte bine. Am vrut doar să-ţi ofer ocazia de a-ţi schimba opinia. Aş fi foarte fericit dacă ai veni la mine din motive mercenare. Mult mai puţin stresant pentru toată lumea. - Mă ameninţi? - Dumnezeule, nu. Ţi-ai da seama dacă aş face asta. Nu se pune problema. Nu vrei să vii aici să mă faci fericit şi să devii bogată cu această ocazie? -Nu. - Foarte rău. Oftă. Atunci, noapte bună. închise telefonul. Eve aşeză uşor receptorul în furcă. El spusese că nu o ameninţă, dar cum altfel să-i spună? Era subtilă însă ameninţarea, era cu atât mai rece din cauza felului normal, de la sine înţeles, în care fusese transmisă. Fusese atât de calm când îl refuzase încât ea chiar a crezut că el acceptase refuzul şi dispăruse din viaţa ei. E clar că se înşelase. Să-1 sune pe Joe şi să-i spună că Montalvo era încă prezent? Şi să-1 facă să se gândească că ea este îngrijorată şi să se grăbească să vină acasă de la secţia de poliţie? Dar ea nu era îngrijorată. Se simţea neliniştită. Montalvo îi spusese că familia ei era în siguranţă, iar ea îl crezuse. Aşa cum prevăzuse el, orice pericol care s-ar fi abătut asupra familiei ei ar fi făcut-o să se supere, dându-i gânduri războinice. El nu o ameninţase deloc şi poate că doar încerca să o intimideze pentru a o determina să accepte oferta lui. Poate. Şi totuşi el părea să ştie prea mult despre mişcările ei. Oare era supravegheată? Da, cu siguranţă îi va spune lui Joe. Dar nu avea niciun rost să-1 alarmeze acum. Ii va spune în această seară când se întorcea la cină. Bine, acum îşi dorea să se întoarcă la Marty şi îi era tea mă că dacă îi spunea lui Joe o va împiedica de la lucru. Nu dorea . 1 (ic distrasă de la lucru. Nenorocitul probabil se amuza, gândindu-se că putea să-şi impună controlul. Poate chiar o va suna din nou şi va încerca din nou să o manipuleze. Să fie a naibii dacă îi \ a permite acest lucru. închise telefonul fix, apoi mobilul înainte de a se îndrepta spre reconstituirea aflată pe şevaletul din cealaltă parte a camerei. Să-1 scoată pe Montalvo din gândurile ei. Să se gândească la Marty şi la şansele de a-1 aduce acasă. Să se gândească la băieţelul ucis şi îngropat, apoi lăsat singur într-un loc fără nume. Aşa era mai bine. Cuvintele lui Montalvo se estompau în ii mp ce ea se apucă de lucru. Vorbeşte cu mine, Marty. Ajută-mă să te aduc acasă... - Ce păcat! Montalvo privi telefonul. Speram că ea va ceda lăcomiei la fel ca o persoană obişnuită. Este uşor să fii nobil timp de o oră, o zi, dar apoi încep să se gândească şi poate să viseze puţin. O săptămână ar fi trebuit să-i stârnească apetitul şi să o Iacă să găsească scuze pentru care ar fi acceptat oferta. - Nu toată lumea se gândeşte că banii sunt începutul şi sfârşitul la toate, Montalvo, spuse Soldono. Montalvo zâmbi. - Aproape toată lumea. Din păcate, Eve Duncan face parte din restul lumii. Se ridică din scaunul sculptat aflat la capătul mesei. Ei bine, un om trebuie să facă schimbări. Soldono se crispa. - Nu o face, Montalvo. - Ea nu-mi dă nicio şansă. Tu nu-mi dai nicio şansă. Nu ai vorbit încă cu ca, nu-i aşa? El dădu din cap. Ţi-am spus ce trebuie să faci, dar tu trebuia să ai ultimul cuvânt. Te văd cum încerci cu disperare să eviţi să o aduci în scenă cu toate puterile. Ei bine, a sosit momentul acela. - De ce ea? întrebă Soldono. în Rio este un sculptor criminalist foarte bun. Foloseşte-1 pe acesta. - Sanchez? Montalvo dădu din cap. Din punct de vedere tehnic este grozav, dar el nu este ce-mi doresc.
2
- Eve Duncan este cetăţean american şi este cunoscută şi respectată de toate departamentele dc poliţie de pe planetă. Ea a refuzat banii tăi şi nu vei face decât să stârneşti un cuib de viespi dacă încerci să o forţezi. - Şi nu ţi-ar plăcea asta. CIA încearcă să stea în beznă zilele astea. - Lasă-mă să ţi-1 aduc pe Sanchez. - Nu înţelegi. -Atunci spune-mi! Privi visător la adâncimea vinului din paharul său. - Este o chestiune de pasiune. -Ce? - I-am spus Evci Duncan că sunt un om pasional. Este adevărat. Soldono nu observase nicio emoţie la Montalvo, cu atât mai puţin pasiune. Omul era strălucitor, inventiv şi îşi păstra sentimentele sau gândurile ascunse după un zâmbet uşor ironic. - De ce Eva Duncan? repetă el. -Şi ea este o pasională. I-am studiat dosarul şi nimic nu e mai clar. Este ca un uragan care se învârte în jurul ei. A crescut pe străzi cu o mamă dependentă de droguri şi a născut o fetiţă ilegitimă când era adolescentă. Şi-a schimbat viaţa şi s-a dus la şcoală devenind o mamă exemplară. Apoi fiica i-a fost răpită şi probabil ucisă, iar trupul nu a fost descoperit niciodată. în loc să fie devastată, doamna a devenit sculptor judiciar şi a încercat să se apropie de părinţii altor copii răpiţi, identificând rămăşiţele copiilor lor dispăruţi. - Ştiu toate, astea, spuse Soldono nerăbdător. - Ştii faptele, dar nu ai studiat-o niciodată pe Eve Duncan aşa cum am făcut-o eu. Crede că o cunosc mai bine decât se cunoaşte ca însăşi. Ştiu ce o determină. Ştiu ce o face să tresară. - Mda, desigur, nu putu el să-şi reţină sarcasmul din voce. Pasiune? - Nu o subestima. Da Vinci a avut-o. Michelangelo a avut-o. Este o diferenţă între artă şi creaţie. Eve Duncan o are. Vocea sa era calmă, dar dură. Şi de aceea trebuie să o am. Nu încerca să-mi liagi pe gât pe altcineva. - Găseşte o altă cale. Ai promis că... - Şi mi-aş fi ţinut promisiunea, dacă tu ţi-ai fi ţinut-o pe a ta. Vocea sa era plină de ironie în timp ce continuă. Dar din moment ce doamna nu e de acord, va trebui să găsesc cooperare în altă parte. îţi dai seama de asta, nu? - Nu. Zâmbetul lui Montalvo dispăru. - Atunci viziunea ta ar trebui să se îmbunătăţească repede. Ţi-am spus ieri că, dacă nu primesc răspunsul pe care-1 vreau, atunci voi merge mai departe. E clar că ai ales să te gândeşti că nu vorbesc serios. îţi dau alte patru orc să o convingi, Soldono. Nici mai mult, nici mai puţin. îşi privi ceasul. Diseară. La ora zece. - Nu pot încheia un asemenea târg. - Ba sigur că poţi. Nu mă prosti. O faci tot timpul. Viaţă pentru viaţă. Se întoarse. Termină-ţi cina. Tiramisu este extraordinar. Iar bucătarul şef va fi supărat dacă nu îl încerci. Soldono plesnea dc frustrare în timp ce îl urmărea cum pleacă. Subţire, plin de graţie şi la fel de periculos ca un baton de dinamită aflat prea aproape dc foc. Nenorocitul. O va face? Dar de ce îşi mai punea întrebarea? Montalvo nu glumea şi putea să-şi ducă la îndeplinire orice ameninţare pe care o făcea exact cu metoda pe care o scosese în evidenţă. Avea patru ore la dispoziţie. Sperase să găsească un mod de a-1 opri pe Montalvo fără să o implice pe Eve Duncan, dar timpul expirase. Dar oare era în avantajul lui să facă un târg pentru o femeie? Dc ce să nu lase totul la voia întâmplării? Trebuia să fie sigur că merita. Patru ore. Se întinse după telefon şi formă repede numărul. -Montalvo mi-a dat patru ore. Fir-ar al dracului, o va face. Cum dracului să-1 opresc? Venable rămase tăcut pentru o clipă. -E timpul să-i oferi Evei Duncan dreptul de a alege. - Ce mai alegere! Bine, o voi face. Te voi suna din nou când termin. închise telefonul şi căută în agendă numărul Evei Duncan. - M-a sunat Jane, spuse Joe când ajunse la vilişoară, două orc mai târziu. A încercat să dea de tine, dar nu a reuşit. Mi-a spus că a făcut rezervările pentru noi la Doubletree în Phoenix şi că trebuie să-ţi amintesc că spectacolul arc loc în sâmbăta asta. Zâmbi. I-am spus că e foarte posibil să-ţi aminteşti.
3
- Cum? spuse Eve încercând să-şi abată atenţia de la craniu. Era ca şi cum lupta printr-o ceaţă densă. Bineînţeles că mi-am amintit. Eve încercă să-şi ia privirea de la Marty. Este un specta col foarte important pentru Jane. Nu l-aş pierde pentru nimic în lume. Ar trebui să ştie asta. - Mda. El se îndreptă spre telefon şi îl deschise. Ea ştie că lucrezi zi şi noapte pentru a termina reconstituirea aceea. - Marty e dificil. Se uită la reconstituirea băieţelului de opt ani. Cel puţin estimarea echipei de criminalişti a fost de opt ani. Practic a trebuit să-i aranjez la loc oasele zdrobite ale feţei înainte de a începe lucrul. - Avem vreo idee cine ar putea fi? Ea dădu din umeri. - Ştii că nu mă uit niciodată prin dosarele poliţiei înainte de a termina reconstituirea. Poliţia din Macon are fotografii ale copiilor dispăruţi în acelaşi timp când a estimat poliţia că a fost ucis băieţelul. Vom vedea dacă găsim vreo asemănare. - ADN? Ea se strâmbă. - Haide! Laboratoarele pentru studiul ADN-ului sunt atât de pline cu crimele curente, încât nu se vor grăbi să proceseze un caz vechi de cinci ani, care e deja clasat. îşi dădu la o parte părul de pe frunte. Dar dacă fac o treabă bună, am toate şansele să-1 aduc acasă. - Vei face o treabă foarte bună, spuse Joc. Dar nu dacă te oboseşti atât de mult, încât să nu mai poţi judeca lucrurile corect. Sc-ndreptă spre bucătărie. Ai mâncat? - Cred că da... Nu-mi amintesc. - Atunci vom presupune că nu. Voi încălzi ostropelul de vită din frigider şi voi pune nişte pâine cu usturoi la cuptor. Asta înseamnă că ai la dispoziţie cincisprezece minute să faci ordine în atelier şi să te speli. - Pot mânca ceva mai târziu. - Acum. El deschise frigiderul. Dă-i bătaie! Ea ezită. Montalvo. Intenţionase să-i spună despre telefonul acestuia îndată cc sosise, dar acum nu mai părea important. în timp ce lucra la craniu, totul părea să se estompeze, chiar şi re alitatea însăşi. Marty era important. Ceilalţi copii dispăruţi erau importanţi. îi va spune mai târziu despre Montalvo. Ar trebui să termin în seara asta. Vreau să am imaginea tridimensională înainte de a plecă la Phoenix, se gândi ea. - Conform legiştilor, băiatul c mort de cinci ani. Mai poate aştepta puţin. El o privi peste umăr. Nu vreau să aud niciun argument, Eve. Te-am lăsat să te consumi fiindcă nu mi-ai dat nicio altă alternativă, dar nu şi acum. Vei avea de luptă. Pariez că săptămâna asta ai slăbit patru kilograme. - Nu cred, dădu ea din cap obosită. Poate că el avea dreptate. Era extenuată şi probabil slăbise. Cazul acesta fusese foarte dificil. Ar fi trebuit să fie obişnuită cu cruzimea monştrilor care ucideau copii nevinovaţi, după trei ani de sculptură judiciară, şi totuşi brutalitatea fără sens a violenţei cu care fusese atacat acest copil, rupsese vălul rănilor. - Vreau să-1 aduc acasă, Joe. Buzele i se strânseră. Şi aş vrea să-1 omor pe nenorocitul care i-a făcut asta. - Ştiu, spuse el. Dă-mi şansa şi voi face asta pentru tine. Pentru acel copil şi ce ţi-a făcut ucigaşul lui. El trânti uşa frigiderului. Speram că obsesia asta nenorocită a mai dispărut, dar urmează un caz al naibii de urât, şi eşti iar de unde ai plecat. Ea se crispa. - Cu asta mă ocup. Asta sunt. De ce eşti atât de supărat pe mine acum? El nu vorbi câteva secunde. - Fiindcă sunt obosit. Fiindcă câteodată nu mai suport să te văd suferind. Fiindcă anii trec şi mă gândesc că miracolul se va întâmpla şi de fapt nu se întâmplă. El vorbea despre Bonnie. Ea simţi florii şocului. Nici nu-şi mai amintea când vorbise ultima oară despre fiica lor. Şi totuşi Bonnie era întotdeauna acolo, o prezenţă tăcută. într-o bună zi o voi găsi. - Un miracol, repetă el. Asta se va întâmpla după toţi anii aceştia. Sc-ntoarsc cu spatele şi se îndreptă spre aragaz. Fugi şi spală-te. Dacă te mai supăr, nu vei mai mânca şi atunci nu-mi voi mai atinge scopul. Ea-1 analiză. Ceva era cu siguranţă greşit. Atitudinea lui era ciudată, iar însăşi remarca despre Bonnie era un motiv instantaneu. Ar fi observat mai repede dacă atenţia nu i-ar fi fost distrasă atât de munca sa, cât şi de efectele telefonului lui Montalvo. - Nu sunt singura supărată. Ce naiba se întâmplă cu tine? Ea-şi strânse braţele pe lângă piept pentru a le opri din tremurat. Şi nu-mi spune că te-ai săturat să stai aici cu mine. Dacă nu vrei să stai cu mine, nu te forţează nimeni. - în mod special tu.
4
- Taci. Ea încercă să-şi calmeze tonul. Nu am niciun drept să-ţi cer să stai. Sunt invalidă sufleteşte. Aşa cum ai spus, sunt obsedată şi probabil voi rămâne aşa pentru restul vieţii. Câteodată mă-ntreb de ce nu m-ai părăsit până acum. Bl nu se uită la ca. Ştii de ce, Joe. Am propria mea obsesie. Acum mişcă-ţi fundul repede. 1 1 dmie să te hrănim. Îi aruncă o privire. E bine. Mi-a trecut. Dar trebuia să o spun. - De ce acum? De ce nu? Ea ezită, uitându-se la el. Nu se terminase. îi putea simţi tul-I HI rărea, energia nestăvilită ce clocotea pe dinăuntru. - Să fii jos în zece minute. Ea încercă să zâmbească. - Obişnuiai să-mi spui în cinci minute, cc zăpăcită obsedată •.unt. Acum tu eşti cel obsedat. - Ai nevoie de unul ca să cunoşti unul. EI aprinse cuptorul. Şi tu eşti zăpăcita mea. Ea simţi deodată un fior de căldură. El era singurul bărbat l>e care-1 cunoscuse vreodată care o putea face să treacă de la o emoţie la alta pe durata unei bătăi de inimă. Fusese supărată, nervoasă, în defensivă, şi totuşi acum simţea această nevoie puternică de afecţiune. Ea se întoarse şi se-ndreptă spre hol. Aiuriţi, din toată lumea, uniţi-vă! - Eu vreau să mă unesc doar cu o singură zăpăcită şi intenţionez să fac asta din tot sufletul mai târziu pe seară. După ce te hrănesc şi îţi refac stocul de energie. - Promisiuni, promisiuni. Ea încă zâmbea în timp ce păşi în cabina de duş câteva minute mai târziu. Simţi un fior de anticipaţie sexuală şi excitaţie trezindu-se în ea. Dumnezeule, ai putea crede, după atâţia ani alături de Joe, că sexul nu va fi atât de dorit. Nu se presupunea că va deveni doar ceva confortabil după o vreme? Orgasmul lor comun era la fel de pasionant şi sălbatic ca şi prima oară. Corpul ei se tensiona, pregătindu-se numai la acest gând. Respiră adânc şi închise ochii în timp ce apa curgea pe ea. îi va spune lui Joe despre telefonul lui Montalvo la cină, dar acum vroia să se relaxeze şi să uite totul în afară de Joe... Joe scotea pâinea cu usturoi din cuptor când sună telefonul. Soldono. Fu tentat să lase mesageria vocală să răspundă. La naiba. Apăsă butonul. - Quinn. Dispari, Soldono. Nu vorbesc cu tine. Nu avem ce discuta. - Dacă nu am fi avut ce discuta, nu ai fi răspuns la telefon. Ai vorbit cu ea? La naiba, e aproape nouă şi jumătate. Nu mai avem timp. - Nu, şi nu am de gând să o fac. - Ba o vei face. Ai conştiinţă. - Conştiinţa mea o priveşte pe Eve, siguranţa ei fizică şi psihică. Punct. Sfârşit. - Şi ce-i dictează conştiinţa ei, Quinn? Am auzit că acea conştiinţă a lui Eve este puţin mai cuprinzătoare. Ce ar spune ea? - Nu am de unde să ştiu asta. Şi nici tu, Soldono. închise telefonul. Păstrează-ţi calmul. Deja îl lăsase pe Soldono să-i pătrundă pc sub piele, altfel nu ar fi răspuns la telefon. - Cine c Soldono? Se întoarse şi o văzu pe Eve, îmbrăcată cu un halat flauşat, stând în uşă. - Nimeni important. Ea se crispa. - Dacă nu ar fi fost important pentru tine, nu ar li reuşit să te supere în aşa hal. - Nu sunt supărat. - Cine e Soldono? Un ofiţer de la secţie? -Nu. El lăsă pâinea cu usturoi pe o farfurie. Trebuie să mâncăm amândoi din asta pentru a diminua mirosul Poate că usturoiul nu a fost chiar cea mai bună idee. Desigur, se presupune că alungă vampirii. - Soldono este un vampir? - Las-o baltă, Eve. - De ce? Ea se aşeză la masă. Cred că este unul din motivele pentru care ai devenit agresiv în seara asta. Cine e? El îi aşeză farfuria cu ostropel în faţă. - CIA. Mulţumită? - Nu. Asta e tot ce obţin? Buzele lui se ridicară într-un surâs maliţios. - Soldono spune că nu. Dar asta e tot ce îţi pot spune acum. Fruntea ei se încruntă în timp ce îşi aminti ceva. - Când ai venit în casă, ai deschis din nou telefonul. Fără comentarii. Pur şi simplu l-ai deschis. 5
Jane nu ar fi putut să ia legătura cu tine. - Dar nu m-ai întrebat de ce l-am închis. - Lucrai. - Joe. El nu răspunse. - Vorbeşte cu mine. Ştiai de telefonul pe care l-am primit de la Montalvo, nu-i aşa? - Da. El turnă nişte cafea. De ce nu mi-ai dat telefon să-mi spui? - M-am gândit că poate aştepta până ajungi acasă. Ea se strâmbă. Bine, nu am vrut să mă gândesc la el. Se interpunea cu Marty. A fost doar un telefon de complezenţă pentru a vedea dacă nu m-am răzgândit. Şi nu m-a ameninţat. - Ar fi trebuit să mă suni. Nu-mi place să fiu lăsat pe dinafară. - Nici mie. Ce vrea Soldono de la noi? Pentru moment el nu răspunse. - Nu ne vrea pe noi. Te vrea pe tine. - Cum? - Vrea să mergi în Columbia să faci reconstituirea pe care ţi-o cere Montalvo. Mâna i se strânse pe cană. Nu dă doi bani pe faptul că, odată ajunsă acolo, ai puţine şanse să pleci în viaţă. Dacă a şti identitatea acelui craniu este importantă pentru Montalvo, el nu va vrea pe nimeni în viaţă şi plimbându-se liber pentru a împărtăşi şi altora acest lucru. - Plângi la mormânt străin. Nu am nicio intenţie să mă duc acolo. - Bine. Atunci îl vom uita atât pe Montalvo, cât şi pe Soldono. Mănâncă. - Nu-i vom uita. De ce are CIA legătură cu Montalvo? Ai spus că este un escroc. - CIA are adesea parteneri de pat foarte ciudaţi. - Vreau să ştiu, Joe. - Bine. Buzele i se strânseră. Soldono m-a sunat fiindcă nu putea să dea de tine şi era ca pe ace. Montalvo te-a sunat fiindcă se aştepta ca Soldono sau unul dintre superiorii săi să te fi strâns deja cu uşa. - Dar de ce ar face asta? - Soldono avea un informator, Pedro Gonzales, în tabăra lui Montalvo. Montalvo a aflat despre el şi Ia ţinut închis în estacada sa. S-a oferit să-1 elibereze pe Gonzales dacă Soldono te va convinge să vii. - Şi dacă nu? - Ce crezi că li se întâmplă trădătorilor? - Îl va ucide, şopti ea. - Este o javră, spuse Joe cu duritate. Chiar şi Soldono a admis că Gonzales este la fel de periculos ca şi Montalvo. Doar că nu este atât de deştept. De aceea încerca să găsească un mod de a-1 elibera fără a implica un cetăţean american nevinovat. - El îi ajuta pe cei din CIA. - Pentru bani, Eve. Pentru bani. - Da, dar... ca îşi umezi buzele. Viaţa este preţioasă. Aş putea să-1 salvez. - Şi să rişti să fii ucisă. Ea se frecă pe frunte. - Ştiu. Încerc doar să mă gândesc la o cale... cât timp mai avem? - Nu suficient. - Cât? El îşi privi ceasul. - Douăzeci şi cinci de minute. Şocul o scutură. - Dumnezeule, şi nu aveai de gând să-mi spui? Buzele lui se strânseră. - Cu certitudine că aveam de gând, altfel nu aş fi făcut-o nici acum. Poate că doar încercam să-mi salvez pielea, atunci când vei fi aflat mai târziu. - Sună-1 pe Soldono. - Nu, nu o vei face. - Nu am spus că o voi face. Spune-i lui Soldono că voi vorbi cu Montalvo. Poate aş putea să-1 duc cu vorba până ce CIA îl eliberează pe Gonzales. Joe o privi înmărmurit fără să scoată niciun cuvânt. - La naiba, Joe, nu-mi pasă dacă este un escroc. Poate că încerca să sc schimbe dacă lucra pentru CIA. Ce ştim noi? Ce mă va răni dacă voi încerca să opresc să fie ucis? - Nu ştiu şi nu vreau să ştiu. - Nu face asta. Mâna ei se strânse în pumn pe masă. Este prea multă durere pe lume. Nu vreau ca cineva să fie rănit sau ucis dacă pot preveni asta. Este doar un telefon, Joe. 6
El ezită, apoi scoase telefonul său şi formă numărul. - Ai face bine să fie un singur telefon. Când Soldono răspunse la telefon, el spuse scurt: - Spune-i lui Montalvo că ea va discuta cu el, dacă vrea să o sune. - Dumnezeule, chiar la fix. Mai am doar cincisprezece minute. - Atunci, închide telefonul şi vorbeşte cu el. Joe închise telefonul. Este o greşeală, Eve. El va interpreta asta ca un semn de slăbiciune. - Nu-mi pasă. Ea ridică ceaşca de cafea şi o strânse în palme. Căldura pe care o simţea îi făcea bine. Nu vreau să intru într-o luptă cu morile de vânt cu acel nenorocit. Vreau doar să trag de timp pentru a salva o viaţă. Ea privi telefonul. Presupun că va trebui să mă aştept la un telefon din partea lui în seara asta. - Da. Joe se ridică în picioare şi împinse scaunul. Şi vreau să aud fiecare cuvânt. Să-1 pui pe speaker. Ea dădu din cap. - Aş înregistra convorbirea, dar nu cred că va spune ceva incriminator. Ai spus că este inteligent. - L-ai fi lăsat cu adevărat pe Gonzales să moară, dacă nu te-ş fi forţat să-mi spui despre Soldono? - Tu ce crezi? El strânse farfuriile şi le puse în chiuvetă. Ştii răspunsul. Nu dau doi bani pe un nenorocit ca Gonzales. La naiba, probabil nu mi-ar fi păsat nici dacă era preot în loc de escroc. Nu, dacă asta însemna necazuri pentru tine. Puse farfuriile în maşina de spălat vase. Acum mergi şi fă-te comodă pe canapea şi aşteaptă-1 pe acel nemernic să sune. - Este ceea ce trebuie să fac, Joe. Montalvo nu sună. Trecu o oră. Două ore. Trei orc. Joe îl sună pe Soldono şi răspunse doar mesageria vocală. Patru ore. Cinci. - Vino în pat. Joe o ridică în picioare. - Se joacă cu tine. - De ce o fi făcând asta? - De unde să ştiu? Îi puse braţul pe după mijloc şi o conduse spre dormitorul lor. - Dar nu ştim nimic nici dc Soldono, iar el ar fi sunat dacă nu ar fi reuşit să ia legătura cu Montalvo, pentru a-i transmite mesajul tău. - De ce nu îl mai suni pe Soldono? - Îl sun imediat ce te bag în pat. - Mă tratezi ca pe un copil. - Nu ca pe un copil. O împinse pe pat. Nu e nimic copilăresc la tine. Câteodată îmi doresc să fi fost. Se aşeză pe pat lângă ea si trase cuvertura. Aş sărbători copilul din tine. Aş da o petrecere in fiecare zi cu baloane roşii şi focuri de artificii. O trase lângă el. Acum relaxează-te şi încearcă să dormi. Ai făcut tot ce ai putut, iar acum mingea e la Montalvo. - Mai sună-1 o dată pe Soldono. - Mda. îşi luă mobilul şi formă numărul lui Soldono. Tot mesageria vocală. Puse telefonul pe sunetul de noapte. Se poate ca Montalvo să-i fi dat ordine lui Soldono să nu vorbească cu noi înainte de a o face el. - Poate. Ea nu ştia ce să mai creadă. Nervii ei şi speranţele sale o ţintuiseră în loc, oprind-o să dea ochii cu Montalvo, iar apoi nu se întâmplase nimic. Se simţea golită şi neliniştită în acelaşi timp. Şi foarte obosită. Foarte, foarte obosită. Se cuibări mai aproape de Joe. - Nu la asta mă gândisem pentru seara asta. Avu deodată un gând. Sau încerci să-mi distragi atenţia? - Crezi că am încercat să te ameţesc cu trupul meu de mascul? - Ai fi reuşit. - E de domeniul trecutului. - Dacă tu... - Ssttt... El îşi apăsă buzele pe tâmpla ei. - Nicunul dintre noi nu pleacă nicăieri. Poate aştepta. Eu pot aştepta. Dragostea nu e doar sex. Chicoti. Deşi este un mod de a petrece timpul, nu-i aşa? - Da. Ea îşi băgă obrazul în scobitura umărului lui. Nu pot fi un copil de dragul tău. Acea parte din mine nu mai există, dacă a existat vreodată, dar încă îmi plac baloanele roşii şi focurile de artificii. Există sărbători şi sărbători. Sexul este o sărbătoare. La fel şi faptul că stau aici lângă tine. Braţul lui se strânse pe lângă ea. - Dumnezeule, eşti uşor de mulţumit. Culcă-te. Va fi sărbătoare şi atunci când te vei trezi... 7
2 Mamă, nu pleca. Eve deschise ochii şi o văzu pe Bonnie stând în balansoarul aşezat în cealaltă parte a camerei. Era îmbrăcată în blugi şi acea cămaşă Buggs Bunny în care Eve o văzuse în acea ultimă zi, cândfusese răpită. - Nu plec nicăieri, iubito. Vreau doar să văd dacă-lpot ajuta pe acel om. Bonnie îşi scutură părul roşcat. - Joe e îngrijorat. Ii este teamă că ai putea pleca. Se uită la perna de lângă ea. - Unde este Joe? - Este pe verandă şi încearcă să-l sune din nou pe Soldono. A aşteptat să adormi. Nu vrea să ştii. Nu-i plac lucrurile care te sperie. - Dar nu sunt speriată. - A r trebui să fii. Vei fi. - Bine, domnişoară Ştie tot. Iartă-mă dacă iau prezicerile tale ca o exagerare. Bolul tău de cristal nu funcţionează întotdeauna. - Nu le ştiu chiar pe toate. Câteodată am doar nişte presimţiri. De obicei când se referă la tine. Se lăsă în scaun şi îşi strânse picioarele sub ea. Joe nu e singurul care e îngrijorat în privinţa ta, mamă. Eve îşi drese glasul pentru a-şi uşura tensiunea. - Nu, şi Jane e îngrijorată. - Mamă, nu te laşi niciodată. Eu, mamă. - Ceea ce înseamnă că eu îmi fac griji în privinţa mea, din moment ce fără îndoială iu eşti un produs al imaginaţiei mele. - Nu, fără îndoială. Ai o grămadă de îndoieli şi ştim amândouă asta. Doar că îţi este frică să admiţi lucrul ăsta. - Că eşti o fantomă? Ai al naibii de multă dreptate când spui că mi-e frică să admit asta. I-am spus lui Joe că sunt nebună, dar asta ar depăşi limitele. Se opri încruntăndu-se. De ce râzi? - Fiindcă eşti îngrijorată că ai pronunţat cuvântul lai naibii în faţa unui copil. - Nu sunt. Dar ea avusese un moment când acel gând îi trecuse prin cap. Totul face parte dintr-o fantezie. S-ar putea scrie o carte despre mine. - Nu ar trebui să te deranjeze asta, spuse Bonnie cu blândeţe. Nu mai sunt un copil, mamă. Nu de adevărat. Nu puteam să rămân de şapte ani la nesfârşit. Nu se întâmplă aşa. Ea îi mai spusese acest lucru şi înainte lui Eve, dar acesteia i se părea că arată la fel: părul roşcat ondulat, ochi strălucitori, un zâmbet luminos. Bonnie a ei... - Da, sunt Bonnie a ta. Voi fi întotdeauna lângă tine. Bonnie nu fusese cu ea în acel an, când monstrul o răpise de lângă ea şi o ucisese. Eve aproape că înnebunise şi se apropiase de momentul care i-arfiadus liniştea sufletească. Apoi a început să aibă acele vise cu Bonnie. Acestea au salvat-o şi au ajutat-o să înceapă să trăiască din nou. - Nu ai fost multă vreme lângă mine. - Trebuie să-ţi dau o şansă să trăieşti fără mine. Este o regulă. Ai fost fericită cu Joe. - Eu cred că tu faci regulile din mers. Se corectă imediat. Sau eu le fac. - Ţi-a scăpat. Nasul plin de pistrui al lui Bonnie se încreţi în timp ce ea se strâmba de plăcere. Apoi zâmbetul ii dispăru. Nu eu fac regulile. Dar mă bucur că avem un punct de plecare. Altfel aş sta cu tine tot timpul. - Mi-ar plăcea asta. - Dar nu-ţiface bine. - Prostii. Făcu o pauză. Atunci de ce eşti acum aici? Montalvo? - În parte. Aveam de gând să vin oricum. Nu-mi place că eşti atât de supărată din cauza lui Marty. - Sunt nefericită din cauza tuturor celor dispăruţi. - Da, dar acesta îţi face rău mai mult ca de obicei. Pot simţi durerea ta. De ce? - Nu ştiu. Se gândi la asta. Poate că nu e Marty. Dădu din cap obosită. Poate e din cauza faptului că fac asta de prea mult timp. Zilele astea, toate acele cranii pe care mi le aduc mă fac să sufăr. Poate că e din cauza celor dispăruţi, toată această brutalitate teribilă de pe pământ. Copiii ar trebui să fie în siguranţă şi iubiţi. Ar trebui să găsim o modalitate de a ţine la distanţă monştrii, dar nu am găsit-o şi continuă să se întâmple la nesfârşit. 8
- Iar tu mergi în continuare înainte. E grozav, mamă. - Nu mi te aduce înapoi. Aş vrea să te aduc înapoi acasă, Bonnie. - Sunt acasă oricând sunt cu tine. Va veni şi vremea aia. Dragostea o năpădi ca un şuvoi cald. Doamne, nu trebuie să plângă. Schimbă subiectul. - Ai spus că motivul pentru care ai venit este în parte din cauza lui Montalvo. Care parte? - Teama. Te înconjoară din toate părţile. - Ţi-am spus că nu mi-e frică de el. - Fiindcă nu-l cunoşti. Nu este cine crezi. Nu este aşa cum îl crede toată lumea. Teama va veni. Se ridică dreaptă în scaun. Trebuie să plec. Joe şi-a terminat convorbirea. Nu a putut să dea de Soldono. Se va întoarce în pat. - De ce pleci? întrebă ea uşor ironică. De ce nu rămâi să spui bună ziua? - Glumeşti. Nu ai vrea să fac asta. Nu l-ai împărţit niciodată pe Joe cu mine. Nu ştiu de ce. Nici Eve nu ştia de ce. Încredere? Nu acesta putea fi motivul. Avea o încredere orbească în Joe. Erau mai apropiaţi decât orice alt cuplu pe care-l cunoştea. Şi totuşi nu i-a spus niciodată despre visele ei cu Bonnie. - Nu vise, spuse Bonnie uşor. Nu vise, mamă. închide ochii. Acum voi pleca. - Şi nu vrei ca eu să te văd cum dispari precum un personaj din Star Trek? închise ochii. Obişnuiau să-ţi placă acele episoade din Star Trek. Iţi aminteşti cum... Un gol dureros. Tristeţe. Deschise ochii. Nici urmă de Bonnie. Balansoarul era gol. Lacrimile începură să-i înţepe ochii. Ce proastă. Să plângă fiindcă Bonnie a plecat din nou de lângă ea. Ce vis iubit. Spirit drag. Draga de Bonnie. Putu auzi paşii tăcuţi ai lui Joe venind dinspre hol. închise din nou ochii din instinct. Nu dorea ca Joe să ştie că plânsese. Nu suporta să dea explicaţii chiar acum. Mai bine să pretindă că doarme. El se strecură în pat şi se trase lângă ea. Şopti: - Eve? Ea nu-i răspunse. El ezită, apoi se culcă pe perna sa. Ea se simţea ca şi cum l-ar fi trădat. Nu ar fi trebuit să existe lucruri ascunse între ei. Oare de ce nu-şi putea coborî barierele şi să se încreadă în el? El era atât de bun cu ea. Chiar dacă nu o înţelegea, nu ar fi condamnat-o niciodată. Nu putea s-o facă. în ultima vreme era ca şi cum se crease o distanţă între ei. Câteodată apropierea era acolo, câteodată ea trebuia să se lupte s-o păstreze, să păstreze esenţa iubirii lor în atenţie. La fel ca şi Bonnie, înainte şi înapoi în viaţa ci precum un fum... La fel ca şi Bonnie... Dormea. Eve nu dormea când venise el în pat, dar acum dormea. Joe privi în gol în întuneric. Dorea să o atingă, să o trezească, să facă dragoste cu ea. Avea nevoie să o facă. Dumnezeule, cât de nesigur putea fi? Sexul trebuia să fie o plăcere, nu un efort nebunesc de a o aduce înapoi la el. Le era atât de bine împreună din punct de vedere fizic, încât era întotdeauna o tentaţie să se folosească de asta când era frustrat în orice alt aspect al relaţiei lor. Şi se va folosi din nou de asta dacă va trebui. Se va folosi de orice avea sau putea stoarce din cer sau iad. Ea fusese centrul universului său de ani de zile şi nu ştia cum ar fi putut supravieţui fără ea. Nu va trebui să facă asta. Tot ce trebuia să facă era să treacă de această indiferenţă pe care o simţise la ea în ultimilc luni. O pusese pe seama oboselii. Ea întotdeauna muncea până la epuizare, dacă nu ar fi fost el să aibă grijă de ea. Apoi a pus-o pe seama faptului că Jane crescuse şi era acum pe picioarele ei. Poate era o perioadă de acomodare. Ar putea fi... O pierdea. Nu! Respinse imediat gândul. Nu o va pierde. Şi nu-1 va lăsa pe Montalvo s-o omoare sau să fie atrasă de maşinaţiunile lui Soldono. De ce naibii nu a răspuns Soldono la auzul mesajului lui vocal? Mâine dimineaţă va încerca din nou, apoi va suna şi va contacta câţiva oameni pe care îi ştia în cadrul CIA la Washington. Se întoarse şi o privi.
9
Doamne, cât era de frumoasă. Ea îi spusese întotdeauna că era nebun şi că ca nu era nici măcar drăguţă. Avea mai mult trăsături interesante decât atrăgătoare. Părul ei castaniu roşcat era curat şi strălucitor, dar ca îl ţinea întotdeauna tuns scurt şi coafat simplu. Când lucra purta ochelari cu rame groase. Dar în acei ochi era o lume întreagă plină de inteligenţă şi putere, iar buzele ei erau frumos arcuite şi senzuale. Adora să-i privească expresiile şi încerca să aducă un zâmbet pe acele buze. La naiba, adora să o privească. Punct. Încercă să ajungă s-o atingă. Se opri. Nu, acesta nu era momentul să fie impulsiv. Ea avea un echilibru mult prea precar acum. Iar relaţia lor era şi mai instabilă acum. Probabil că ea nega acest lucru, dar el câteodată gândea că o cunoaşte mai bine decât sc cunoştea chiar ea. El o studiase, agonizase lângă ea, o privise cu mândrie în timp ce sc vindeca încet şi se transformase în femeia care era acum. Nu, va avea răbdare, va privi şi va aştepta. Trebuiau să depăşească această problemă cu Montalvo, înainte ca acesta să se lămurească asupra obstacolelor dintre ei. Somn. Nu o atinge. Nu încerca să o atingi doar pentru că eşti disperat... Joe vorbea la telefon când Eve ieşi pe verandă în acea dimineaţă, după ora nouă. O privi în timp ce închise telefonul. - Niciun răspuns de la Soldono. - Ce naiba se întâmplă? Crezi că i s-a întâmplat ceva? - Adică te referi la faptul că mă gândesc că Montalvo s-a supărat pe el şi 1-a ucis? se crispa Joe. Vom afla. Voi da nişte telefoane. Voi vedea dacă Vcnable de la CIA poate să dea de el. Venable. Abia dacă îşi mai amintea de acest nume. - Crezi că va vorbi cu noi despre problemele CIA-ului? Buzele lui Joe se strânseră. - Oh, da, cu mine va vorbi. Du-te şi ia-ţi micul dejun. Mă întorc acasă imediat ce termin. - Vreau doar nişte suc de portocale. Se-ntoarse spre uşă. Trebuie să mă întorc la Marty. Ar fi trebuit să lucrez aseară în loc să mă consum pentru ceva asupra căruia nu am nicio putere. - Ai voie să fii distrasă din când în când. - Nu, nu am voie. Nu şi atunci când am ceva de făcut. Se îndreptă spre şevaletul unde aştepta Marty. Concentreză-te. Gândeşte-te la băieţelul care s-a pierdut. I Jită de orice altceva. Degetele ei se mişcau căutând, modelându-se delicat pe lut asupra oaselor feţei. Era ultima fază a reconstituirii şi cea definitivă. Să-şi lase mâinile să lucreze fără să se mai gândească. Uşor. Modelează. Netezeşte. Ajută-mă, Marty... Lui Joe i-a luat aproape o oră ca să dea de Venable, iar când agentul răspunse la telefon, tonul lui era rezervat şi lipsit de încurajare. - Quinn, nu pot vorbi despre Soldono. Este agent sub acoperire. Ai fost şi tu odată agent FBI şi ştii că îi poţi periclita viaţa omului dacă vorbeşti despre misiunea sa. - Nu noi l-am căutat pe Soldono. El a venit la noi. Acum spune-mi ce se întâmplă. - Am acelaşi răspuns. - Venable. Cuvintele lui Joc ieşiră dur şi repede cu viteza unui glonţ. Nu ştiu despre ce e vorba, dar omul tău a dat greş cu Montalvo. Nu îmi place ca Eve să fie pusă să repare acea gre-şală. îmi displace atât de mult încât, dacă Soldono este în viaţă şi acţionează, sunt tentat să merg acolo şi să-1 strâng de gât pe nenorocit. Dar Eve nu e ca mine. Ea va fi îngrijorată, până ce nu va fi sigură că Soldono este bine şi că a ajuns la timp pentru a-1 opri pe Montalvo să nu-1 ucidă pe acel om. Aşa că spune-mi ce se întâmplă. Venable tăcu pentru o clipă. - Nu ştiu ce se întâmplă. Nu am mai primit nicio veste de la Soldono de când m-a sunat să-mi spună că Eve a acceptat afacerea cu Montalvo. Urma să-1 contacteze imediat după ce închidea cu mine şi să mă sune imediat. - Şi nu a mai sunat? - Nu a mai sunat. Am încercat să dau de el toată noaptea. - Rahat. -Am trimis pe cineva la adresa lui Montalvo pentru a vedea dacă se ştie ceva de Soldono, dar nu-mi permit să pierd încă un om, dacă nu sunt sigur că Soldono nu este în pericol. - Rişti pentru acel spion din tabăra lui Montalvo.
10
- Gonzales era valoros. Majoritatea oamenilor lui Montalvo îi sunt loiali, iar şansele să găsim un alt informator în tabăra lui sunt practic nule. Trebuie să ştim ce face. - De ce? Un dealer de arme de două parale? - Nu există nimic dublu la Montalvo. Nu te-ai informat suficient de mult. Este omul cel mare care se duce după arme în America de Sud. El furnizează arme dealerilor de droguri, rebelilor, miliţiilor, oricui cu bani gata să plătească. Dacă nu-1 putem opri, trebuie măcar să ştim unde se duc acele arme. - Iar Gonzales te informa pe tine. - Până ce 1-a prins Montalvo săptămâna trecută. El 1-a contactat pe Soldono şi 1-a invitat în tabăra sa pentru o discuţie. Restul îl ştii. - O înscenare. - Dacă este, va trebui să suport vina. Eu i-am spus lui Soldono să-1 ducă cu vorba, să găsească o modalitate pentru a nu pune în pericol viaţa unui cetăţean american. Făcu o pauză. De fapt, am fost surprins că Montalvo s-a gândit că viaţa sau moartea lui Gonzales ar face vreo diferenţă pentru Eve. - Ar face. Atunci când munceşti cu moartea atât de mult ca Eve, viaţa capătă o valoare specială. Dar mă îngrijorează de moarte faptul că Montalvo va realiza asta despre ea. Nu te-ai fi aşteptat ca el să... vreau să ştiu mai multe despre Montalvo. - Este inteligent, are gânduri ucigaşe şi nu este niciodată previzibil. Nu am timp să-ţi spun altceva despre el acum. Aşa cum vezi, am o problemă. Te voi suna când aflu ceva despre Soldono. închise telefonul. Joe închise uşor telefonul. Neliniştea sa creştea. Abilitatea lui Montalvo de a o citi pe Eve era înfricoşătoare. Nicio ameninţare la adresa familiei sale, spusese ea. Nimic care ar putea sa declanşeze trăgaciul unui antagonism instantaneu. Dar el încă miza pe sensibilitatea ce exista în adâncul lui Eve. Se ridică în picioare şi intră în casă. Eve era absorbită total, cu degetele zburându-i pe trăsăturile reconstituirii sale. Nu ridică capul când el intră în cameră. Ea nu mai era atentă decât la Marty şi la datoria de a-1 aduce înapoi acasă. Pentru prima oară era recunoscător că acea dedicaţie totală era o calitate a Evei. Ea nu-şi va da seama că timpul trece dacă Venable nu îl va căuta în seara aceea. Eve aşeză cu grijă ochii de sticlă căprui în lăcaşurile reconstituirii şi păşi un pas înapoi. Mai bine de atât nu putea să facă. Doar spera să fie suficient de bun. Ce zici de asta, Marty? şopti ca. Ai fost un băieţel tare drăguţ, ştii. Doamne, sper să fii într-un rai sigur. Am terminat lucrul pe calculator, apoi vom vedea dacă le putem aduce acasă. Se întoarse şi-1 văzu pe Joe stând pe canapea. Dădu din cap şi se întinse să ia prosopul pentru a se şterge pe mâini. Gata. Mi-a luat mult timp. Nu ieşea. Ea îşi arcui spatele pentru a-şi uşura durerea. E aproape întuneric. - Era întuneric încă de acum o oră. - Ah. Ea dădu din cap pentru a-şi reveni. întotdeauna se simţea aşa după o reconstituire. Extenuare, dezorientare şi tristeţe. Mai mult decât m-am gândit. Dar acum revenea la viaţă. - Ai dat de Soldono? Nu, aşa e, îl sunai pe Venable? - Venable nu m-a sunat încă înapoi. Nu ştie de ce Soldono nu îi răspunde la telefon. De ce nu faci un duş? Voi băga o pizza la cuptor şi apoi vom... Mobilul lui Joe sună. - Quinn. Ascultă preţ de o clipă. Bine, te voi suna înapoi. - S-a întâmplat ceva? întrebă Eve - Nu ştiu. Venable a primit un mesaj anonim pe mesageria sa vocală. - Dar ce legătură are cu noi? - A constat doar în două cuvinte. Duncan. Verandă. Privirea ei se îndreptă spre uşa de sticlă. Verandă. Traversă camera într-o clipă. Joe o urmă în grabă. - Pleacă naibii de acolo. Tonul lui nu era blând. El deschise fereastra spre dreapta uşii, scoase lanterna din buzunar şi îndreptă raza de lumină spre veranda întunecată. - Nimic. Nimeni. Se repezi spre pervazul verandei şi o îndreptă în jos. Raza de lumină se jucă peste fiecare centimetru de verandă. Un moment mai târziu se îndreptă de spate. - Nu e nimeni acolo. - Alarmă falsă? - Nu am spus asta. Raza lanternei era îndreptată spre o cutie rectangulară de polistiren aflată în dreptul uşii din faţă. Dar cel puţin băiatul care a făcut livrarea a plecat. Eve deschise repede uşa şi privi în jos spre cutie. Doamne, tremura. - Ce este asta? 11
-
Fără fire. Asta nu înseamnă că nu este explozibilă. Ea se aplecă şi atinse partea de sus a cutiei. E rece... Ia mâinile de acolo. Dovezi. Nu-mi pasă. La dracu, Montalvo nu ar vrea să mă spulbere. Deschide-o. Dacă trebuie să-ţi păstrezi dovada ta preţioasă, fa-o. Dar deschide cutia. - Cele două acţiuni nu coincid. Ah, la dracu. El îşi scoase briceagul şi tăie cu atenţie banda ce lipea cutia apoi deschise uşor capacul. Dă-tc înapoi în timp ce... Sânge. - Oh, Dumenzeule, şopti Eve. Joe trânti capacul cutiei. - Nu. Vocea ei tremura. Sunt bine. Deschide-o din nou. - Ai văzut. Este capul unui bărbat. El ezită şi apoi deschise din nou cutia. Ochii căprui îl priveau lix din capul unui bărbat care era aşezat în cutie. - Gonzales? şopti ea. - Nu ştiu. Nu ştim cum arată. Ar putea fi Soldono. Ei i se făcu rău. - De ce? I-am spus că vom sta de vorbă. - Poate că e nebun. Poate a crezut că e un pretext? Cine naiba poate şti? îşi scoase telefonul. Dar ştiu că voi chema o echipă de legişti aici pentru a examina această cutie. Ea îl aprobă. - Ai dreptate. Probabil că nu trebuia să te rog să... sc opri, privind fix la cap. Aşteaptă. Ceva nu e în regulă. - Spune-mi. Foarte în neregulă. Nenorocitul 1-a decapitat. - Nu. Ochii... ea îşi întinse mâna spre cap. - Nu-1 atinge. - Nu cred... ca îşi umezi buzele. Ochii cel puţin... degetele ei atinseră ochiul stâng. Respiră adânc. Adu cutia înăuntru. - Nu o mişc din loc. - Am nevoie de mai multă lumină. Luă chiar ea cutia. Dacă nu mă ajuţi, nu-mi sta în calc. Îl putu auzi pe Joe blestemând în timp ce ea puse cutia jos în casă. Nu este ce credeam noi. El nu este ce crezi. Nu este ce crede nimeni. Bonnie spusese asta despre Montalvo, se gândi ea absentă. Sau poate Eve a simţit-o din conversaţia ei cu Montalvo. - Ce vrei să spui? o întrebă Joe. - Ochii. Sunt de sticlă. - Eşti sigură? - Nu eram până ce nu i-am atins. Mi-a venit ideea când mă uitam la el. Am pus mii de ochi de sticlă la reconstituirile mele de-a lungul anilor. Şi dacă are ochi de sticlă, ar putea fi... aprinse lumina şi se uită la capul însângerat. Nenorocitul dracului! Joe bolborosi o înjurătură. Este un fals. - Nici măcar unul de calitate. Dacă nu ar fi fost atât de întuneric pe verandă am fi văzut. Şi faptul că era şi sânge... a fost un şoc instantaneu. Ea privi capul dintr-o parte în alta în cutie, examinându-1. Gheaţă uscată ca să ne facă să credem că a fost congelat. Totul a fost făcut cu multă precizie pentru a mă speria de moarte. Este precum gluma proastă a unui băieţel neastâmpărat. Vreau să... Se opri în timp ce remarcă un plic ce zăcea în balta de sânge din fundul cutiei. Ridică obiectul şi îl sfâşie pentru a-1 deschide. - O scrisoare? întrebă Joe, - Nicio scrisoare. O fotografie. Era fotografia unui tânăr arătos, brunet, ce îmbrăţişa umerii unei femei care zâmbea. Doi copii, un băieţel de patru ani şi o fetiţă ce avea aproape opt sau nouă ani, stăteau în faţa lor. Fetiţa purta o rochiţă albă apretată, iar băieţelul o cămaşă albă cu cravată. Arătau de parcă se pregăteau să meargă la slujbă la biserică, se gândi Eve. Ce dracu' înseamnă asta? întoarse fotografia şi râcâi o urmă de sânge care se scursese prin plic pentru a vedea scrisul de pe spate. Cerneala se usca se, dar ea putu să citească CPedro şi Măria Gonzales, Manule şi Rosa la prima ei comuniune. Avea mâinile pline de sângele de pe fotografie, observă ea în timp ce o puse jos. Capul seamănă cu siguranţă cu cel al bărbatului din fotografie. Presupun că Montalvo a vrut să ştim cine este. Este absolut bizar. Şopti: Sper că asta a vrut să facă. - Trebuie să-1 sunăm pe Venable. - Aşteaptă. - De ce? - Montalvo mă va suna. Ea se sprijini pe călcâie. Oricând de acum încolo. Probabil că a ştiut că ne vom da seama destul de repede că pachetul lui surpriză a fost un fals. Va mai urma ceva. 12
- Poate. - Nu poate. Privirea sa se îndreptă rapid spre cap. O va face. Nu pot să fiu mai sigură de atât. Atunci sună telefonul fix. Ea sări în picioare şi alergă spre telefon. - Ai primit? o întrebă Montalvo. - Ce fel de nenorocit sadic eşti? Ce ai crezut că vei obţine cu această glumă macabră? - Deci ai primit. Atunci înseamnă că cronometrarea mea a fost perfectă. Nu puteam să-1 ţin pe curier să stea pe acolo pentru a fi sigur. Ar fi existat şansa ca Quinn să pună pe cineva pe urmele lui, iar acest om este foarte valoros pentru mine. - Am primit şi nu m-a păcălit mai mult de un minut. Cine a făcut-o nu era un expert. - Nu am avut timp suficient să o fac cum trebuie. Făcu o pauză. A trebuit să-mi analizez opţiunile. Vroiam să-ţi trimit capul lui Gonzales, dar am preferat această alternativă. M-am gândit că-ţi va atrage atenţia. - Gonzales mai trăieşte? - Poate da. Poate nu. - Spune-mi. El nu mai scoase nicio vorbă. - Ţi-am spus că voi discuta cu tine despre reconstituire. - Îţi băteai joc de mine. Ştiam că asta va fi prima ta reacţie. Din moment ce nu am putut obţine un angajament din partea ta m-am gândit să duc negocierile un pas mai departe. - L-ai ucis pe Gonzales? Soldono credea că o vei face. - Soldono îşi închipuie că mă cunoaşte foarte bine. - Dar cu Soldono ce se întâmplă? Nu am putut să dăm de el. El nu-i răspunse. - Ţi-a plăcut fotografia? Am luat-o din portofelul lui Gonzales. Seamănă foarte bine cu el. Mai bine decât mostra pe care ţi-am trimis-o. - Mai trăieşte? - Ce zici de soţia şi copiii lui? O familie foarte frumoasă, nu-i aşa? Soţia şi copiii lui locuiesc într-un sat aproape de tabără. El a primit ieri un bilet de la ei. Ei nu înţeleg de ce nu a venit să-i vadă în acest weekend - Atunci dă-i drumul. - Nu pot face asta. - Fiindcă este mort? - De ce nu vii aici să te convingi singură? - Spune-mi. El tăcu pentru moment. - Nu-mi place să joc jocurile astea cu tine. încă mai trăieşte. .. la fel soţia şi copiii săi. - Familia sa? Aveai de gând să-i ucizi familia? - Intreabă-1 pe Soldono care este pedeapsa pentru trădători pe care o aplicăm noi, sălbaticii din dealurile de aici. Cineva trebuie să aibă un factor dc reţinere pentru a-i opri pe oameni să depăşească linia. Pot da exemple. - Copii? - Nimeni nu ştie mai bine ca tine că copiii sunt departe de a fi sacri. - Nenorocitule. - Voi face un târg cu tine. Vino aici şi fă acea reconsntituire pentru mine şi voi uita de exemple. îl voi trimite pe Gonzalcs şi pe familia sa de aici şi voi uita că există. - Nu pot să am încredere în tine. - Ba poţi, ştii doar. Mă ţin de cuvânt. - Minciuni. - Ai dreptate. Nu mă cunoşti. Va trebui să-ţi dau ceva ce îţi doreşti mult pentru a-ţi asuma riscul. Lasămă să mă gândesc... ah, da. Tăcu pentru o clipă. Am auzit un ecou slab. Sunt cumva pe speaker? - Da. - Fiindcă ai vrut ca Quinn să audă fiecare cuvinţcl. Inchide-1. Asta este doar între noi. - Dar tot îi voi spune ce mi-ai spus după ce vei închide. - Posibil. De cc nu vrei să vedem ce se întâmplă? închide-1. Joe îi făcu semn să-1 închidă. 13
Ea ridică telefonul şi apăsă butonul de închidere. - Vorbeşte. Ce îmi vei oferi şi nu pot refuza? - Ce îţi doreşti cel mai mult pe lumea asta? Ce te determină şi te bântuie? Ea simţi că i se încordează trupul. -Vreau răspunsuri, nu întrebări. - Vrei un singur răspuns. El tăcu, apoi spuse încet: - Bonnie. E vorba de Bonnie, nu-i aşa? - Voi închide telefonul. - Nu, nu o vei face. Fiindcă nu te vei da în lături de la orice drum pentru a o găsi pe Bonnie. Chiar şi unul atât de întunecat ca cel unde locuiesc eu. Voi fi foarte scurt. Vrei să găseşti rămăşiţele fiicei tale. Vrei să-1 găseşti pe cel care a ucis-o. Perversul pe care l-au executat nu este cel care a ucis-o. Ai crezut că-1 vei găsi pe adevăratul ucigaş cu ani în urmă, dar nu mai eşti atât de sigură. Nu ai putut să dovedeşti asta. O voi găsi pe Bonnie pentru tine. îl voi găsi pe ucigaşul ci. Şi dacă vrei să o fac, îl voi ucide pentru tine, astfel încât nu va mai trebui să aştepţi să o facă legea. - Nu-mi poţi promite asta. - Ba o pot face. Am multe legături pe care le pot folosi şi chiar cunosc foarte bine lumea criminalilor. Am avut mult dc-a face cu ei în ultima vreme. încheiem afacerea şi vei obţine cc îţi doreşti. Iar eu, ce îmi doresc pentru mine. - Eu primesc minciuni. Tu îţi primeşti reconstituirea. Iar cu probabil voi sfârşi într-un mormânt în junglă. - Asta nu se va întâmpla. îţi dau cuvântul meu de onoare. Dar văd că ai dubii în ceea ce priveşte capabilitatea mea de a te convinge să faci ce îţi cer. îţi înţeleg scepticismul. - Aş fi nebună să nu fiu sceptică. - Când ai refuzat banii m-am gândit că s-ar putea ajunge la asta, aşa că am început să fac planuri. Mam gândit să inventez iui test pentru mine pentru a-ţi arăta că pot face ceea ce spun. -Un test? - Reconstituirea la care lucrezi. Ai terminat-o? - Da. - Dă-mi o poză pe fax. - De ce? - Vrei să ştii cine este şi cine 1-a ucis. Voi afla asta pentru tine. Ţi-am spus că am contacte. - Poliţia poate găsi asta îndată ce vor avea fotografia. - Oare se vor strădui la fel de mult ca şi mine? Chiar şi după ce vor afla cine este, oare se vor duce după ucigaş cu toate mijloacele posibile? Nu cred. Nici ea nu credea asta. Media de ucigaşi descoperiţi şi condamnaţi după ce cadavrele au fost identificate nu era impresionantă. - Cum vei face asta? -Ah, nu voi ucide pe nimeni decât dacă asta vrei. Intimidare. Mită. Orice e nevoie. Făcu o pauză. Trimite-mi fotografia. Ce ai avea de pierdut? Nu te-ai angajat încă la nimic. Este doar un test pentru a vedea dacă pot să-ţi ofer ceea ce vrei. Asta nu costă nimic. Potul de aur cel mare este la capătul curcubeului. Nu ţio dau pe Bonnie până ce nu faci reconstituirea. Aştept fotografia în următoarele douzeci şi patru de ore. - Nu o vei primi. - Ba cred că da. - Şi dacă nu o voi trimite? Va afecta asta soarta lui Gonzales şi a lui Soldono? - Orice acţiune are un răspuns. Lipsa unei acţiuni poate de asemenea cauza o schimbare. Ai văzut vreodată un film despre întoarcerea în timp, unde eroul a schimbat viitorul doar prin ce a făcut sau nu a făcut? - Nu e un film ştiinţifico-fantastic, este viaţă reală. - Principiul este acelaşi. - Nu vrei să-mi răspunzi? - Descoperă singură. Este o idee bună ca tu să te gândeşti la mine, să ghiceşti reacţiile mele. Va trebui să ajungem să ne cunoaştem foarte bine unul pe celălalt. Vom deveni foarte apropiaţi. Ţi se va da numărul meu de fax în următoarele ore. Apoi închise telefonul. - Despre ce era vorba? o întrebă Joe în timp ce ea închise telefonul. - Vrea să facem un târg. - Vieţile lui Gonzales şi ale familiei sale pentru ca tu să te duci acolo? în niciun caz. Privirea sa se opri pe faţa ei. Mai e ceva. 14
Bonnie. - Da. Ea îşi umezi buzele. S-a oferit să-mi dovedească că îşi ţine cuvântul. Un fel de test. - Ce fel de test? - Marty. A spus că va pune pe cineva să afle cine a fost şi cine 1-a ucis, dacă îi trimit o fotografie. - Dar asta ar putea dura ani de zile. Ea dădu din cap. - A spus că are deja oameni la locul potrivit pentru a rezolva problema, dar că nu o va face în niciun caz. E o nebunie. - Corect. Atunci nici tu nu o vei face. Sună-1 şi spune-i că-şi pierde timpul. Ea rămase în tăcere. - Eve. - Dar ce rău aş face? Nu am promis nimic şi l-ar putea aduce mai devreme pe Marty acasă. - Fiindcă te trage din ce în ce mai aproape cu fiecare pas pe care-1 face. Mai întâi acel cap nenorocit însângerat pentru a te şoca şi a te dezechilibra, apoi se oferă să aducă acasă acel băieţel. Ameninţarea, apoi lovitura. Vom deveni foarte apropiaţi. - Dar nu 1-a ucis încă pe Gonzales. Dacă mai trag de timp, CIA ar putea să-1 găsească şi să-1 trimită de aici pe el şi familia sa. - Nu tragi de timp, ai de-a face cu Montalvo. - Le fac pe amândouă. Ea trânti capacul cutiei. Dacă mă hotărăsc să o fac. Nu sunt sigură că o voi face. O voi găsi pe Bonnie pentru tine. - Eşti foarte aproape de a te angaja, spuse Joc cu asprime. Eve, nu sunt orb. - încă nu mi-a cerut să fac ceva. - încă. Acesta este cuvântul cheie şi înseamnă... în clipa aceea sună mobilul lui Joe. El se uită la identitatea celui care suna. - Soldono. De ce naiba nu mi-ai răspuns la telefoane? El ascultă preţ de o clipă, apoi îi întinse telefonul lui Eve. - Montalvo nu 1-a lăsat să-şi folosească telefonul până ce nu a pregătit pachetul surpriză. Vrea să-ţi vorbească. Ea luă telefonul. - Soldono, Gonzales mai trăieşte? - Trăia acum o oră. Montalvo m-a dus la grajduri să-1 văd. A vrut să pot să-ţi spun asta. Făcu o pauză. Nu ştiu pentru cât timp. Nu ştiu ce dracu face Montalvo. E clar că se poartă cu tine cu mănuşi, dar ar putea să se schimbe într-o clipă. - Poţi aranja să-1 scoţi pe Gonzales şi familia sa din ţară, dacă mai pot să-1 duc cu vorba câteva zile? El tăcu, cu certitudine gândindu-se la asta. - Poate. Aş putea încerca. Cu soţia şi copiii ar trebui să fie uşor, dar cu Gonzales... poţi face asta? - Este posibil. - Mi-a spus să te sun şi să-ţi dau un număr de fax. Nu este de aici de la tabără. Nu vrea să rişte ca telefonul să-i fie detectat. Este de la o casă din sat. Bolborosi un număr, iar ea îl notă. Ce anume vrea să-i trimiţi? - Se testează pe sine însuşi. Ea-şi ridică privirea şi-1 privi drept în ochi pe Joe. O să-1 las să o facă. - Atâta vreme cât eşti sigură că nu te va păcăli pentru a obţine rezultatul pe care-1 urmăreşte. Este un nenorocit. - Nu aştept nimic de la el. Nu i-am promis că-i voi da în schimb ceea ce îşi doreşte. Din punctul meu de vedere este o situaţie câştig-câştig, dacă îi poţi scoate pe Gonzales şi familia sa din Columbia. Soldono nu spuse nimic câteva clipe. - Montalvo nu face de obicei târguri cu o singură faţă. Dacă o va face, păzeşte-te. - Se ţine de cuvânt? - Atât cât ştiu eu, da. - Nu mi-e suficient de clar. Crezi că şi-ar fi ţinut cuvântul în ce priveşte eliberarea lui Gonzales, dacă m-ai fi convins aşa cum ţi-a cerut? El ezită. - Da. - Bine, atunci spune-i lui Montalvo că-i voi trimite fotografia în următoarele şase ore. Cred că cinci zile sunt suficiente pentru a afla ce vreau. Este suficient pentru tine?
15
- Sper că da. - Şi eu. Şi încă ceva. Vreau ca Venable să-mi trimită un dosar complet al lui Montalvo. - De ce? - Se pare că ştie prea multe despre mine. Trebuie să ştiu totul despre el. - Îi voi spune lui Venable. îţi va face rost imediat. Făcu o pauză. îmi pare rău că a trebuit să te implicăm în asta, doamnă Duncan. Am făcut tot ce am putut să evităm acest lucru. - Şi mie îmi pare rău. Fă-mi rost de dosar. închise telefonul şi îi spuse lui Joe: Ei, ce zici? - Ce ai vrea să spun? spuse el nervos. Este o greşeală. Te va înghiţi de vie dacă îl laşi. - Nu-1 voi lăsa. Se ridică în picioare şi se duse spre şevaletul unde era aşezat capul lui Marty. O fotografie nu e un angajament. El va face ceva ce îmi doresc foarte mult şi nu îmi cere nimic în schimb. Se aplecă şi deschise dulapul de unde scoase aparatul de fotografiat. Iar întârzierea poate va salva nişte vieţi. - De ce cinci zile? - Nu am vrut să am de-a face cu el cât suntem plecaţi în acest week-cnd la Phocnix. Iar el vroia un test - Îi voi da un test al naibii de bun. îi va da timp suficient lui Soldono pentru a ajunge la familia lui Gonzales, dar în acelaşi timp limitează timpul în care voi negocia cu Montalvo. -Va fi un miracol dacă va reuşi. - Miracol. Joe spusese doar cu o noapte în urmă că a o găsi pe Bonnie ar fi un miracol. Era aproape ca şi cum el a simţit că Montalvo se oferise să facă mai mult decât de a-1 aduce pe Marty înapoi acasă. Poate că avusese o premoniţie... Joe o cunoştea atât de bine... Şi de ce oare nu-i spusese lui Joe ce îi promisese Montalvo în legătură cu Bonnie? Nu minţise, dar nu-i spusese. Omisiunea este tot o minciună. Încă mai avea timp să-i spună. Nu se va minţi pe sine sau pe Joe. Nu-i va spune fiindcă ştia care va fi reacţia lui. Ştia că se va îngrijora, că va încerca s-o oprească chiar să ia în considerare ce îi spusese Montalvo. Nu avea niciun sens să-1 implice pe Joe, când ea ştia foarte bine, ca şi el, că vorbele lui Montalvo erau precum cântecul sirenei care era complet fals. Oamenii precum Montalvo aveau de-a face cu moartea, nu cu miracolele.
3 Castelul din tablou era scăldat de o ceaţă ce părea a fi de pe o altă lume. - Fuga lui MacDuff? o întrebă Eve pe Jane. L-ai făcut să arate precum Camclot. Jane se strâmbă. -Aşa o vede MacDuff. Ea ridică paharul de vin la gură. Este precum cântecul acela din musical. Magic. - Sunt surprinsă că nu vrea să cumpere tabloul. - Nu i-am spus că eu l-am pictat. Ea îşi lăsă capul în jos. De obicei nu pictez peisaje, dar nu am putut să nu mă gândesc la acest loc. Poate că este puţin vrăjit. îţi place? - Foarte mult. Eve privi prin galeria aglomerată. Nu era nicio îndoială că expoziţia era un succes. Biletele cu semnul! Vândut" apăruseră toată după-amiaza pe tablourile lui Jane. - Dar mie imi plac toate tablourile tale. Îl ador pe cel cu Toby care doarme pe covorul din faţa şemineului. - Acesta este sportul favorit al lui Toby zilele astea. Mai degrabă ar număra oi decât ar prinde veveriţe. -Acesta este privilegiul unui câine. Toby nu mai este un căţeluş. Când aveţi de gând voi doi să veniţi acasă pentru câteva zile? - Curând. Poate săptămâna viitoare. Imediat ce termin aici. Sunt gata să mă odihnesc. - Bun. Eve luă o înghiţitură din paharul cu vin. Ne este dor de tine. Ce face Trevor? - Bine. Ea zâmbi, făcând cu mâna bărbatului care vorbea cu Joe în cealaltă parte a galeriei. El tocmai s-a întors de la Johan-nesburg. A promis că va face spectacolul. - Arată bine. - Arată ca o vedetă de cinema şi fiecare femeie din camera asta salivează, spuse Jane cu o grimasă pe faţă. Am întotdeauna nevoie de Trevor pentru a oferi calitate de vedete expoziţiilor mele. - Dar ai tu însăţi calităţi de vedetă. întreabă-i pe toţi cei care ţi-au cumpărat tablourile. Jane se scutură.
16
- Nu mă văd ca pe un Rembrandt. Iubesc munca, nu laudele. Privirea ei se ridică spre Eve. Şi pare chiar trivial în comparaţie cu munca ta. - Mie nu mi se pare. Arta este atât bucurie, cât şi medicament. Reconstituirile mele pot oferi apropiere, dar nu există bucurie. - Arăţi obosită. Ai muncit din nou foarte mult. - Poate. Schimbă subiectul. Dar tu şi Trevor ce faceţi? Lui Jane îi pieri zâmbetul. - Ce e cu noi? - Jane. Ea strâmbă din nas. - Bine. E foarte atrăgător. Este deştept. Ne este bine împreună. Făcu o pauză. Şi mi- e frică de moarte de angajamente, nu e nicio grabă. Mai sunt un milion de lucruri pe care vreau să le fac în viaţă înainte de a mă aşeza. Mulţumită? - Pe moment. îmi pare rău dacă ţi s-a părut că mă bag. Câteodată mă îngrijorez. - Dumnezeu mi-e martor că nu vreau să-ţi faci griji pentru mine. Ai destule probleme în viaţa ta. Se uită din nou la Joe. - De ce este nervos? încearcă să pară relaxat, dar este... Căută cuvântul potrivit pentru a-1 descrie... Gata să o ia la fugă. Eve ar fi trebuit să-şi dea seama că Jane va simţi neliniştea din amândoi. Jane crescuse pe străzi şi era atât intuitivă, cât şi cu simţ practic. Pe lângă faptul că era foarte apropiată de amândoi. - Este protector. Este vorba de o lucrare pe care o am în vedere şi pe care el nu doreşte să o iau. - Atunci nu o lua. - Probabil că nu o voi face. Apoi schimbă subiectul. - Mâine dimineaţă plecăm la Atlanta. Poţi să iei cina cu noi sau vei fi ocupată cu toţi acei mari cunoscători de artă? - La dracu cu ei, se strâmbă Jane. Ştiu cine este cu adevărat important în viaţa mea. Mă voi întâlni cu voi la hotel la ora şapte. Bine? - Grozav. Ea puse jos paharul cu vin. Acum aş face mai bine să te las să te amesteci printre oameni şi să-i influenţezi dacă am de gând să te monopolizez în seara asta. începu să-şi facă loc prin mulţime spre Joe şi Trevor. Mai avea doar câţiva paşi când îi sună mobilul. - Te distrezi? întrebă Montalvo. Ea se opri brusc, strângând cu mâna telefonul. - Mă distram până când ai sunat tu. Ce vrei? - Jane a ta este o artistă minunată şi o fată frumoasă. Trebuie să fii foarte mândră de ea. - Mai mult decât îţi poţi imagina. Ce vrei? - Au trecut trei zile de când mi-ai dat termenul. M-am gândit că vrei un raport. - Vrei să-mi spui că ai nevoie de mai mult timp? - Am spuse raport. Băieţelul tău se numeşte Peter Dandlow. Nouă ani. Nu este din Macon. Părinţii săi au locuit în Valdosta, Georgia. S-a raportat dispariţia lui cu cinci ani în urmă. Era un copil cu cheia de gât şi se presupune că trebuia să-şi sune mama la serviciu atunci când ajungea acasă de la şcoală. Intr-o zi nu a mai sunat. Nu 1-a mai văzut de atunci. Ea era atât de uimită încât pentru moment nu putu să scoată niciun cuvânt. - Cum ai descoperit asta? - Fişiere de computer de la toate departamentele de poliţie din zonă. Nu este uşor să pătrunzi, dar nu este imposibil pentru un cunoscător al computerelor. Le-am dat oamenilor mei sufici enţi bani pentru a-i stimula să lucreze din greu, repede şi bine. Câteva dintre arhivele oraşelor erau cam înghesuite, aşa că am trimis un om la câteva secţii de poliţie din oraşe pentru a verifica prin fişierele din arhivă de la morgile lor. Făcu o pauză. Ai făcut o treabă bună cu reconstituirea lui. Ar trebui să fii foarte mândră. Am trimis un fax la hotelul unde stai cu fotografia băiatului şi reconstituirea. Ar trebui să fi ajuns deja. Ea încercă să-şi păstreze calmul în voce. - De unde ştiu eu că toate astea sunt reale? Ai fi putut să falsifici fotografia. El chicoti. - Ce suspicioasă eşti. De acord cu tine. De acord, pune-1 pe Quinn să verifice la poliţia din Valdosta. Din partea mea, sunt sigur că Peter Dandlow este victima ta. M-am mişcat la pasul următor. - Şi care este acela?
17
- Ţi-am spus că voi încerca să-1 găsesc pe ucigaşul copilului. Ştii, două zile nu e mult timp, dar am făcut unele cercetări. Nu cred că băiatul a fost ucis de către părinţii lui, deşi înţeleg că nu e neobişnuit în cazuri de genul ăsta. Tatăl a părăsit-o pe mama lui înainte ca el să se nască şi rănile pe care le avea băiatul indică o anumită brutalitate şi putere. O pot imagina pe mama sa, lovin-du-1 şi ucigându-1, dar nu lovituri repetate ca acelea... - Chiar crezi că-1 poţi găsi pe ucigaş? în niciun caz. - Nu spun. O voi face. Timpul e scurt. Dar voi găsi suficient pentru a arăta drumul. - E un caz de nedepistat, Montalvo. - Atunci mă voi strădui şi mai mult, sunt bun să fac lucrurile să meargă. Dar sunt dezamăgit că mi-ai dat atât de puţin timp. Îmi place să termin ce încep. Nu ai vrea să-1 aduc pe ucigaş Ia picioarele tale? - Nu. - Dar pe ucigaşul lui Bonnie? Ea se crispa. - Te voi suna peste două zile, Eve. închise telefonul. Inima îi bătea foarte tare. Nu putea să respire. Trebuia să iasă de acolo. Mulţimea din jurul ei părea că o înghesuie din ce în ce mai tare... Se-ndreptă spre ieşire şi fugi pe alee. Aerul era rece şi aspru. Trase aer în piept şi din nou. Dar ucigaşul lui Bonnie?? Fir-ar al dracului. Mincinosul. Mincinosul. Dar el descoperise în trei zile cine era Marty. Dar asta nu însemna că o va găsi pe Bonnie sau pe ucigaşul ei. Nu însemna că spunea adevărul despre Marty. - Am văzut că ai fugit afară. Ce s-a întâmplat? Se întoarse şi-1 văzu pe Joe stând în spatele ei în uşă. - Aveam nevoie de aer. Ea îşi umezi buzele, - Am primit un telefon de la Montalvo. Spune că Marty este un băieţel dispărut din Valdosta. Peter Dandlow. Mi-a trimis un fax cu fotografia băiatului la hotel. - Este un escroc. Putea fi falsificată. - Asta am spus şi eu. A spus că poţi să verifici la poliţia din Valdosta. - Fii sigură că o voi face. Ea spuse încet: - Nu cred că este un fals. - De ce? Capul pe care ni 1-a lăsat pe verandă era un fals. - Asta e altceva. Ştia că voi descoperi imediat asta. Avea un scop. - Are şi acum un scop. Da, avea, dar nu acela la care se gândea Joe. - Ar fi trebuit să-1 auzi. Era... excitat. îi place ideea de a face ceva atât de dificil. Mi-1 imaginez stând acolo, gândindu-se, împingând lucrurile, cerând, punând cap la cap piesele. - Atunci nu te mai gândi la el, spuse Joe cu duritate. Vorbeşti despre Montalvo de parcă l-ai cunoaşte. încearcă să te păcălească. Ea începea să se simtă ca şi cum îl cunoştea. Nu era nicio îndoială că ştia pe ce butoane să apese. Bonnie. întotdeauna Bonnie. Încercă să zâmbească. - Nu e niciodată un lucru rău să-ţi cunoşti duşmanul. Sc îndreptă spre uşă. Mai bine am intra. Jane ar putea fi îngrijorată. - Era înconjurată dc o mulţime de adoratori când am ieşit aici afară. Ce ai de gând să faci? Să fugi la hotel să iei faxul? - Nu, asta e seara lui Jane. Nu mă voi uita la fax până ce nu ajungem diseară acasă de la cină. - Slavă cerului. O luă de braţ. Iar mâine voi verifica la Valdosta. Sper că nenorocitul minte. - Eu nu. Dacă este adevărat, înseamnă că Marty va fi adus acasă la mama sa. - Iar asta face din Montalvo un erou? - Nu. Înseamnă că munca mea va fi meritat. Nu-mi pasă cum se întâmplă, dar aşa se întâmplă. El tăcu o clipă în timp ce îi deschise uşa. - Îmi pare rău. Voi fi bucuros dacă vei putea să-1 aduci pe Marty acasă. Doar că îmi doresc să se fi întâmplat altfel. - Şi eu. Ea nu vroia să se gândească că Montalvo era vreun fel de vrăjitor. Nu vroia să simtă tremurul întunecat al speranţei. Ea luă faxul de la recepţia hotelului când ajunse acolo, înainte de miezul nopţii. Aşteptă până ajunseră la apartamentul lor pentru a se uita la el. 18
Fotografia lui Pcter Dandlow semăna uimitor de mult cu reconstituirea pe care o făcuse ea. Cele două fotografii puse una lângă cealaltă pe fax erau foarte asemănătoare. Erau diferenţe, bineînţeles. întotdeauna existau diferenţe când nu copiai, ci te bazai pe adâncimea ţesutului şi pe instinct. Dar făcuse o treabă bună, realiză ea cu mulţumire. Îi dădu lui Joe faxul. - Aproape. - Foarte aproape. Pot să o iau? - Bineînţeles. Ea se duse la baie în timp ce durerea o cuprindea. Acel băieţel zâmbitor, plin de viaţă şi bucurie. întotdeauna era la fel. Satisfacţia unei munci bine făcute, apoi regretul apăsător. - Eve. - Vin imediat. - Lasă-mă să intru. El deschise uşa. - Pentru Dumnezeu, nu mă lăsa pe dinafară. O luă în braţe. - Ştiu ce simţi. Te-am ajutat întotdeauna să treci peste asta. Care este diferenţa acum? - Nimic. El avea dreptul să fie uimit. Ea acţionase instinctiv atunci când fugise de el. Nu exista nicio asemănare cu alte daţi sau vreun motiv pentru care să facă acest lucru. - Cred că nu m-am gândit. -Asta mă îngrijorează. O trase şi mai aproape. - Nu sunt de acord cu ce ai făcut. Asta nu înseamnă că nu sunt aici pentru tine. - Ştiu. Ea-şi ascunse faţa în umărul lui. Doamne sfinte, îl iubea atât de mult. De ce simţea acest sentiment de pierdere disperată şi regret în ultima vreme când era cu el? - Ştiu, Joe... Erau aproape de acel nenorocit murdar. Montalvo se scufundă în apă şi sc-ndrcptă în josul râului, înainte auzise câinii lătrând în timp ce dăduseră de urmă. Soldono îl ajunse din spate. - Nu merg mai departe. Nu urmăresc oamenii precum o pradă de vânătoare. - Ba da, o faci. Mâna lui Montalvo strânse şi mai tare puşca. Faci tot ceea ce trebuie să faci, ce îţi spun ordinele să faci. Acest gen de vânătoare nu este de obicei necesar pentru tine. Buzele i se subţiară. Este foarte necesar în lumea mea. - Dar îţi face plăcere. - Da? Se avântă înainte. Ia-o cum vrei. Doar urmează-mă şi ţinc-ţi gura sau va trebui să te las în junglă să putrezeşti. Putea să-1 vadă pe Miguel înainte cu câinii. - Peste luminiş, strigă Miguel. Să le dau drumul la câini să se ducă după el? - Nu, cheamă-i. Rămâneţi amândoi aici. Mă duc eu. înainta, trecând pe lângă copaci, adăpostindu-se pe unde putea. Asta când? Îşi aminti de anii petrecuţi împreună cu rebelii. Aceleaşi instincte care se acordau cu acurateţe, făcând adrenalina să crească rapid. Un glonţ îi trecu pc lângă ureche şi se înfipse în copacul de lângă el. Se lăsă spre stânga. În faţa lui se mişcă un palmier pitic. Îşi dorea să-1 tragă afară, în bătaia focului. II înconjură şi se apropie de zonă. - Mişcă-te încet, uşor. Aquila aştepta în faţă cu puşca îndreptată spre orice mişca. O altă mişcare din stânga copacului. Lumina pâlpâia, schimbându-se. Montalvo aşteptă ca ochii săi să se obişnuiască cu perla cenuşie a apusului. Ultima mişcare nu fusese un şiretlic. Putu să-i vadă umbra lui Aquila în dreptul copacilor. El se lăsă pe unul dintre genunchi şi îşi potrivi puşca. Nu era o ţintă uşoară. Lumină proastă, distanţă mare, iar Aquila care se putea mişca în orice moment. Concentrcază-te. Degetul lui trase... Aquila se mişcă spre stânga.
19
Trage oricum. Trage doi metri mai spre stânga pentru a permite... Trase trăgaciul. Aquila căzu la pământ. Făcea pe mortul? Rănit? Sau chiar mort? Se învârti şi se îndreptă atent spre el. Aquila era un şarpe, iar el nu avea niciun chef să fie muşcat de acesta în agonia morţii sale. Niciun pericol. În timp cc se apropia, îl văzu pc Aquila zăcând pc pământ, cu capul zdrobit. Fusese un foc reuşit. - Asta trebuia să văd? întrebă Soldono. Se-ntoarse şi-i văzu pe Soldono şi Miguel venind spre el. - Da. îi spuse lui Miguel: îngroapă-1 aici, unde a căzut. Miguel dădu din cap. - Voi aduce o lopată din maşină. Dispăru în tufişuri. Soldono se uită spre Aquila. - Cine era? - Cineva care m-a supărat foarte tare. - De ce? - Asta nu e important decât pentru mine. - Este important pentru mine să ştiu de ce m-ai cărat în jungla asta ca să văd cum omori pe cineva. - Am găsit ocazia şi am profitat de ea. Se-ntoarse şi se-ndrep-tă spre maşină. - Am crezut că e o idee bună. Putea să-i vadă mirarea lui Soldono şi privirea uşor scârbită în spatele său în timp ce se-ndrepta spre copaci. În mod normal nu ar fi ales să-1 ia cu el dacă se ducea să-1 urmărească pe Aquila dar, aşa cum spusese, era o ocazie propice. Noaptea se stingea. în momentul când va ajunge la tabără va fi deja zi. Va aţipi puţin, apoi îl va suna pe Norton în Macon şi va vedea ce informaţie avea acesta pentru el. Eve Duncan aştepta. Dosarul lui Montalvo o aştepta pe Eve a doua zi, atunci când reveniră la cabana de la lac. - Cred că vrei să te uiţi peste el înainte de cină, spuse Joe. Ea dădu absentă din cap în timp ce deschise plicul.
-
Nu mi-e foarte foame. Voi face o cafea. Joe se duse la bucătărie. Dar mai târziu va trebui să mănânci. Jane m-a pus să promit că vei pune la loc kilogramele pierdute. Bine. Nu erau prea multe în plic. Câteva fotografii şi două foi de hârtie. Din ce ne-a spus Venable mă aşteptam la un top de foi de mărimea unei cărţi de telefon. Joe se întoarse şi luă o foaie. - Nicio zi de închisoare. Acum doi ani a fost prins, fiind suspectat de trafic de arme de câteva ori. După asta, nimic. - Cum se poate? Venable a spus că era un mare traficant. - Ori este foarte deştept, ori are contacte în locuri sus-pusc, sau arc destui bani pentru a plăti să scape. Sau poate toate trei. - Cred că ai dreptate. Ea privi fotografiile. Montalvo nu era un bărbat atrăgător, la modul obişnuit. Avusese nasul spart cândva, iar buzele erau bine conturate dar mari. Părul negru era înspicat cu alb la tâmple, iar ochii erau închişi la culoare şi priveau cu duritate din fotografie. - Câţi ani are? Joe se uită peste raport. - Nu specifică. Probabil vreo patruzeci. - Probabil? Venable nu a putut nici măcar să-i afle data de naştere? Joe dădu din cap. - Nu conform dosarului acesta. Se presupune că s-a luptat cu rebelii când era mai tânăr. - Se presupune? Se pare? Informaţii personale? Unde s-a născut? Membrii familiei? Pentru Dumnezeu, dacă ar fi fost prins de poliţie, ar fi trebuit să aibă un dosar. - Primul contact al CIA cu el a fost atunci când vindea arme rebelilor acum zece ani. A înfiinţat o tabără în junglă pe care a condus-o ca pe un castel feudal. Au luat probe, au pus întrebări şi au venit cu nimic. - Un om al misterelor? - Nu există niciun mister ce nu se poate rezolva. Poate ştiu mai mult decât este trecut în dosar. - Asta ar fi mai logic decât că ei nu au fost capabili să-i dea de urmă trecutului său. Soldono şi cu el păreau a fi foarte apropiaţi. Mâna i se încleşta. Vreau să ştiu mai multe, fir-ar al naibii. - Ştii suficient. Este un escroc, nu are nicio jenă să ucidă un om şi toată familia sa, şi te va folosi dacă îl vei lăsa. Cred că asta spune totul. 20
- Cred că ai dreptate. Ea se uită din nou la fotografii. Doar că... este... este greu să scapi de el ştiind ce îl face să tresară. Ce reconstituire vrea oare să-i fac? De ce nu încearcă cu ADN-ul? Sigur are banii pentru asta. Se bagă în multe încurcături doar ca să mă facă să mă duc acolo. - Inclusiv să te facă să te gândeşti la el încontinuu. Joe aruncă foaia pe măsuţa de cafea. Ai mai refuzat şi altădată criminali când au venit la tine. Ce e aşa de special cu Montalvo? Ceilalţi nu mi-au oferit-o pe Bonnie. Ea încercă să zâmbească. - Probabil că nu voi afla ce e aşa de diferit la el dintr-o foaie. - Ai obţinut ce ai vrut de la nenorocit. Ai aflat unde este Marty. Fugi acum de el. - Abia când Gonzales şi familia sa vor fi liberi. Soldono nu a sunat încă să spună că i-a scăpat. Îi voi da telefon diseară să văd dacă e vreun progres. - Iar eu voi verifica Ia Valdosta dacă copilul este cine a zis el că e. Se-ntoarse la bucătărie. Cred că ar trebui să fie gata cafeaua. Vrei o ceaşcă? - Puţin mai târziu. Cred că mă duc să mă plimb la lac. Vrei să vii şi tu? El dădu din cap. - Vreau să sun la Valdosta. Sper să-mi spună că acel fax e un fals. - Eu nu cred asta... nu ştiu. Era atât de interesat când vorbea cu mine. Nu pot să cred că minţea. Ea deschise uşa de la verandă. Mă-ntorc peste jumătate de oră. - Bine. El deja forma numărul pe telefon, cu o expresie intensă pe faţă din cauza misiunii pe care o avea. Joe trăia întotdeauna la maximum, se gândi ea în timp ce cobora treptele. Intens, atent, absorbit cu totul atunci când făcea ceva. Asta îl făcea să fie un poliţist nemaipomenit. Lacul era neted ca o oglindă. Pace. Linişte. Ea iubea pacea acelei cabane, iubea securitatea solidă a vieţii sale cu Joe. El construise nişte pereţi solizi în jurul ci pentru a o proteja de tot răul care ar fi putut s-o rănească. Nu vroia să părăsească acest paradis. Vroia să stea acolo pentru totdeauna, înconjurată de dragostea şi grija lui. Dar de ce se gândea la plecare? Acel gând îi venise de nicăieri. Ea nu vroia să-şi schimbe viaţa sau să rişte ceva... Cu cc? Mergând în Columbia cu gândul că Montalvo va face ce a promis. Riscându-şi viaţa pentru un criminal căruia nu-i păsa de pacea pe care ea o iubea. Îi sună telefonul. Soldono. O umbră de speranţă o străbătu prin trup. Dă-mi o ieşire, Soldono. Spune-mi că l-ai găsit pe Gonzales şi că l-ai eliberat şi atunci nu voi avea scuze să merg la Montalvo. Nicio scuză, decât Bonnie. - Ce se întâmplă? întrebă ea imediat ce ridică receptorul. Gonzales? - Nu încă. Soldono făcu o pauză. E dificil. Montalvo probabil aşteaptă ca cu să fac acea mişcare. Sunt foarte bine păziţi. - Nu asta vroiam să aud. Ea tăcu o clipă. Cât de serios vorbeşte în legătură cu uciderea celor din familia lui? - Prea serios pentru a nu ţine cont de această posibilitate. - Dosarul pe care ni 1-a trimis Venable nu menţiona vreo tendinţă spre violenţă. Ea adăugă cu frustrare. De fapt menţiona foarte puţin despre orice. De la CIA nu ştie nimeni mai multe despre el? - Nu, din câte ştiu eu. - Îmi spui adevărul? - Nu am niciun motiv să te mint. Dar nu aş conta prea mult pe faptul că Montalvo nu e violent doar fiindcă nu îl arde prea tare. - Ar fi putut să-mi trimită capul lui Gonzales în acea cutie, dar el mi-a trimis în schimb un fals. - Asta ar putea doar să însemne că este suficient de deştept să realizeze că acest fapt ar putea să te stârnească. Acum ţi-a captat atenţia şi încă îl mai are pe Gonzales cu care trebuie să negocieze. Crede-mă, nu va ezita să ucidă. - De unde ştii asta? - Fiindcă a vrut ca eu să aflu. Făcu o pauză. Am fost invitat la o expediţie de vânătoare astă noapte. Nu, nu invitat, de fapt mi s-a comandat să-1 însoţesc. - La vânătoare?
21
- Un bărbat pe nume Aquila. Nu ştiu ce i-a făcut lui Montalvo, dar a fost suficient să-1 sperie atât de tare încât acesta a fugit în junglă. Montalvo şi Miguel, primul lui locotenent, au plecat să-1 urmărească. Nu s-a pus problema să îl aducă înapoi în viaţă. Era un om mort din momentul în care Montalvo a pornit după el. - L-a prins? - După cinci ore de urmărire. Apoi Montalvo a plecat după el singur. I-a zburat jumătate de cap. - Doamne. - Apoi i-a spus lui Miguel să-1 îngroape în junglă şi a plecat la treburile lui. Făcu o pauză. Şi tind să cred că acea treabă erai tu. - De ce? - Fiindcă Montalvo nu este un exhibiţionist. A avut el un motiv pentru care a vrut să vin şi eu. A vrut să văd cum îl doboară pe Aquila. A vrut ca eu să-ţi spun ţie. - Fiindcă ştia că îţi voi pune aceleaşi întrebări pe care le-ai pus şi tu... a vrut ca eu să ştiu că va merge până la capăt. Doamne, Montalvo era inteligent. Părea că ştie la ce se gândea ea, ce urma să facă înainte ca ea să facă. - A făcut-o doar ca să demonstreze ceva? - Nu, a fost o ocazie care a apărut singură. Ea se cutremură. - Ce oportunitate. - Ei bine, ai răspunsul. Da, ea chiar avea răspunsul la toate, mai puţin la întrebarea pe care o pusese. - Poţi să scapi acea familie fără ca Montalvo să le spulbere capetele? - Fac tot ce pot. Venable îmi trimite ajutoare. - Asta nu e de ajuns. - Ştiu, spuse Soldono. Jumătate din timp, ceea ce fac nu e de ajuns de bine. Totul e un compromis. Fac tot ce pot. Te voi suna când voi şti mai multe. închise telefonul. Sperase că atunci când o sunase, o făcuse pentru a-i da veşti mai bune, se gândea ea acum cu frustrare. Fusese nerăbdătoare cu Soldono, dar el probabil îşi făcuse treaba în cel mai eficient mod posibil, ţinând cont de circumstanţe. Stătea în casa lui Montalvo şi era urmărit în permanenţă. Era ciudat, dar ea se simţea ca şi cum Montalvo o urmărea şi pe ea. Şi-1 putea imagina stând ca o panteră, aşteptând, privind, blocând fiecare ieşire înainte ca ea să ajungă. Privi spre lac. Soarele începuse să apună şi flăcări roşii străpungeau apa. Atâta frumuseţe! Câteodată o lăsa fără răsuflare. îşi va aminti momentele acestea întotdeauna. Amintire? Ea experimentase momente ca acesta în fiecare zi din viaţa ei. Nu avea nevoie să-şi amintească. Trebuia să se întoarcă la Joe să-i povestească despre telefonul lui Soldono. Poate nu chiar totul. Acesta era deja la limita nervilor şi foarte supărat. Nu trebuia să ştie despre omul pe care Montalvo îl ucisese. Nu lar fi mirat, dar i-ar fi dat şi mai multă muniţie să o arunce spre ea, fiindcă avea de a face cu el oricum. Se întoarse şi se îndreptă înapoi spre cabană. Nu avea să se lase convinsă să nu mai ţină legătura cu Montalvo, dar şi ea avea nevoie de muniţie. Dosarul acela era ridicol de subţire şi o făcea să se simtă neajutorată. Nu putea să tolereze asta. Fusese prea multă agonic după moartea lui Bonnie. A fost principalul motiv pentru care s-a întors la şcoală pentru a deveni sculptor criminalist. Fusese un mod de a lupta, de a avea un scop. Ştiinţa e putere. Cunoaşterea era putere. Pentru a putea trata cu Montalvo avea nevoie de amândouă. - M-a sunat Soldono în timp ce eram la lac, îi spuse ea lui Joe. încearcă să răzbească. Nu i-a scos încă pe Gonzales şi pe familia acestuia din ţară. Venable o să-i trimită nişte ajutoare. Se duse la cafetiera care se afla pe bufet şi îşi turnă o ceaşcă. Şi nu ştie alte informaţii decât ce este în raport. Sau cel puţin aşa spu ne. Ea ridică ceaşca la buze. Tind să-l cred. Dacă CIA îi păstrează ascuns trecutul, nu i-au spus lui Soldono. - Nu e chiar o mişcare deşteaptă să nu îi spui unui agent informaţii pe care le-ar putea folosi în teren. - Sunt de acord. Avem nevoie de toate informaţiile pe care le putem obţine despre Montalvo. Ea tăcu o clipă. Din cauza asta îi voi telefona lui Galen. - Nu mă miră. O prevedeam. Dar s-ar putea să nu fie în stare să te ajute. - Dar s-ar putea să poată. Galen arc dc-a face cu vânzarea şi cumpărarea de informaţii, printre altele. CIA s-ar putea să nu fie în stare să descopere ceva despre Montalvo, dar pe Galen pun pariu ca este capabil s-o facă. - Ai mai făcut-o şi în trecut. El privi în ceaşca de cafea. Dar nu ai mai vorbit cu el de luni de zile. El şi Elena au o fetiţă acum. Eşti prietena lui, dar relaţia tinde să se destrame când se formează alte legături.
22
- Nu şi cu Galen. Ea şi Galen deveniseră prea apropiaţi pe vremea când îşi petreceau timpul împreună. Va avea timp pentru mine. Nu îi cer să zboare în Columbia să-1 cerceteze pe Montalvo. Tot ce vreau sunt nişte informaţii. II voi suna imediat după cină. Ea deschise frigiderul. - Ce ai zice dac-aş pune nişte lasagna la cuptor? - Perfect. El făcu o pauză. Nu m-ai întrebat despre telefonul pe care l-am dat la Valdosta. Ea scoase afară pachetul de lasagna. - Ce ai aflat? - Faxul nu a fost fals. Dar ştiai asta, nu? - E bine să am confirmarea. Dar ea nu avea nicio îndoială că Montalvo spusese adevărul. Ar fi fost prea uşor de verificat şi nu ar fi vrut să fie discreditat în ochii ei. A mers până la limite extreme să se asigure că ea nu gândea că este vreun mincinos sau un şarlatan. - Mulţumesc fiindcă te-ai obosit. - Nicio problemă. El se întoarse spre cuptor. Am un sentiment că necazurile abia acum încep. - Montalvo? repetă Galen. Am auzit de el. Dar nimic din ce ai putea spune nu este secret. - Poţi afla ceva pentru mine? - Sigur, iubito, oftă Galen. M-aş oferi să te scap de el, dar Elena ar obiecta. M-a îmblânzit ca pe o pisicuţă. Ea chicoti. - Nu văd asta. Mai ales din moment ce Elena era odată mai mortală decât tine. - Nu era. Accentul lui britanic deveni mai pronunţat în indignarea sa. Am venit împreună pe poziţii egale. Bineînţeles că poziţia mea este câteodată mai egală decât a ei. Dar suntem com patibili în aproape totul. - Îmi imaginez că eşti, din moment ce ai reuşit să concepi un copil între două acţiuni. Ce face Elspeth? - Străluceşte, frumoasă, dulce, uimitoare. Nu înţeleg de ce se spune că doi este un lucru aşa de grav. Ea este absolut... se opri. Nu, Elspeth nu trebuie să faci baie în apa de băut a căţelului. Nu e bine. Poţi fi curată, dar căţelul nu e aşa de norocos. De ce nu mă asculţi? Eve auzi vocea unui copil strigând în fundal şi apoi un ţipăt de protest. Ce spuneam? - Elspeth e deşteaptă, uimitoare, dulce. - De asemenea încăpăţânată, independentă şi aproape dictatorială. Şi având aproape doi ani, nu are nimic de a face cu asta. Este copilul mamei sale. - Iar Elena spune probabil acelaşi lucru despre tine. - Fără îndoială. Mă copleşesc. Nu ai idee cum îţi poate conduce o fiică viaţa până ce nu... se opri. Doamne, îmi pare rău, Eve. Nu m-am gândit. - Opreşte-te. Crede-mă că nu-ţi doresc decât clipe de bucurie cu Elspeth. Este una din experienţele cele mai grozave, crede-mă. Ţine-o aproape de tine, Galen. - O fac. O voi face. Făcu o pauză. înainte să apară Elspeth credeam că simt tristeţe pentru tine, dar nu are nicio legătură cu ceea ce simt acum. Nu înţelegeam. Poate că încă tot nu înţeleg, dar, Dumnezeule, sunt alături de tine. - Mulţumesc, Galen. îşi drese glasul. Te las ca să te poţi întoarce la Elspeth. - E bine. Se joacă acum cu pianul. Nu, fir-ar al naibii, e căţărată pe pian. La naiba, am mai spus-o. Pentru fiecare cuvânt urât trebuie să punem un dolar la fondul şcolii. Am strâns destul ca să meargă la Harvard. Nu, Elspeth, nu trebuie să sărim de acolo... închise telefonul. Eve încă mai zâmbea în timp ce aşeză receptorul. Doamne, era grozav să-1 audă din nou fericit pe Galen. îi spusese adevărul. Nu i-ar fi răpit unul din acele momente preţioase doar pentru că acele momente nu mai erau şi ale ei. Bonnic. Elspeth. Toţi ceilalţi copii care împărtăşeau magia copilăriei şi îţi însoreau zilele. - Te va ajuta? o întrebă Joe. - Da. A spus că se va apuca imediat dc treabă, dar nu ştiu când voi avea veşti de la el. Părea atât de ocupat cu apa câinelui şi pianul. -Cum? - Elspeth. Joe dădu din cap. Orice clipă de întârziere este iertată în numele fetiţei. - Bineînţeles. Galen are priorităţile sale. Ea se ridică în picioare. Trebuie să mă uit prin corespondenţă şi să trimit un refuz poliţiei din Moscova pentru lucrarea pe care mi-au cerut-o. - Credeam că urma să le faci acea reconstituire. Ea negă.
23
- M-am răzgândit. Dacă vor dori să mai aştepte, poate o voi face totuşi. Dar dacă vor imediat, vor trebui să-şi găsească pe altcineva. - Dar tu îţi aranjezi programul. Ea nu răspunse direct. - E o adevărată durere de cap să ai de a face cu ruşii. Au atâtea probleme curente cu mafia încât nu sunt interesaţi de probleme mai vechi. Se îndreptă spre coşul cu scrisori şi scoase vraful de scrisori. - Nu am nevoie de alte dureri de cap acum. A fost destul de dificil cu Marty...
4 Montalvo nu a sunat după cele cinci zile. Nu a sunat nici în a şasea, nici în a şaptea, în a opta zi mobilul ei sună după-masa la 3:32. - Ai aşteptat cu sufletul la gură? o întrebă Montalvo. Te asigur că nu a fost nicio strategie din partea mea. Urăsc să nu fiu în stare să răspund unei provocări cu cea mai mare eficienţă. M-a supărat şeful meu operativ, Norton, din Statele Unite. -Ai de gând să-1 împuşti şi pe el aşa cum ai făcut cu acel om, Aquila? - Ah, ţi-a spus Soldono. De fapt, nu sunt chiar aşa nemulţumit dc Norton. Nu există nicio asemănare între cazuri. Aquila era înarmat şi m-ar fi ucis dacă îi dădeam cea mai mică şansă. Ineficienta merită înlocuire şi retragerea favorurilor. Pedeapsa este de obicei suficientă în majoritatea cazurilor. Totuşi, din moment ce ţi-am dat cuvântul meu şi problema era să-ţi câştig încrederea, am fost nervos mai mult ca de obicei. - Nu aş avea niciodată încredere în tine. - Dar ai putea să ai încredere în abilităţile mele de a mă ţine de promisiune, spuse el uşor. - Nu am încredere în tine. Nu aveai cum să afli despre ucigaş într-un timp aşa de scurt. - Dar am făcut-o. Ea se crispa. -Cum? - Nu am nicio dovadă concretă. Nu a fost timp de ajuns, dar cred că am dat de el. - Cum? - I-am pus pe oamenii mei să verifice dosarele poliţiei care aveau legătură cu toţi cei care molestează copii în oraşele care înconjoară Valdosta şi Macon. Niciunul nu părea să se potrivească. Au mai fost două încercări de răpire în Columbus, Georgia şi Stockbridge în acelaşi timp. Dar acei bărbaţi au fost prinşi imediat. Niciun raport de răpire în Macon. Şi totuşi, băiatul a fost găsit într-un cimitir lângă Macon. - Şi? - Am studiat situaţia şi am hotărât să-mi îndrept atenţia spre Macon. Dacă voiam victime, nu aş fi făcut o crimă în propria mea curte. Mi-aş alege victima într-un alt oraş şi aş scăpa de cadavru într-un cimitir la ceva distanţă. - Şi ai găsit un suspect în acele rapoarte? - Nu, am localizat câţiva perverşi sexuali care erau la Macon în acel timp. Mi-a luat ceva timp să dau de urma lor şi să-i elimin. Nu, nu vreau să spun literal. Deşi sunt sigur că o meritau. Doi dintre ei erau la închisoare, la acea vreme. Celălalt avea un alibi. Am crezut că am intrat într-un zid de piatră. Nu-mi place să greşesc. - Ai spus că l-ai găsit, sări ea. - Nerăbdătoare? O să ajung şi la asta. Din moment ce nu vreau să admit că greşesc, m-am dus pe o altă cale. Dacă nu ar fi fost cunoscut ca un atacator sexual, care ar fi fost răspunsul? Macon este un oraş cu multe colegii. Dacă ucigaşul era unul dintre studenţi? Era ceva până la asta, dar am ordonat să se verifice toa te dosarele poliţiei despre toţi studenţii care se ocupă cu agăţatul pe lângă şcoli sau internate. Donald Parker a apărut privind în computer. El avea o sticlă de whisky în maşină şi a pretins că s-a îmbătat la o petrecere în faţă la internatul de zi Jolly Time. Poliţia din Macon a prins o mulţime de studenţi care nu se puteau abţine de la băutură. Parker era un sofisticat, bine îmbrăcat, care avea note bune, era politicos şi plin de scuze. I-au dat drumul. - Şi Marty a murit, şopti ea. Nu a fost arestat din nou? - Ba da, dar nu în Georgia. Anul trecut a fost trimis în judecată în Connecticut pentru acuzaţia de crimă a unui băiat de zece ani. Dovada a fost compromisă, iar el a fost eliberat. - E încă în libertate? - Da, locuieşte cu părinţii în New York-ul de sus. Aşa cum am spus, nu am avut timp să caut dovezi. Acum am pus un om să-1 urmărească pe Parker. Dacă ai putea să-i spui lui Quinn să dea de cineva la Valdosta şi să-1 pună să caute prin dosarele lor de la morgă pentru un alt ADN decât al băiatului, am putea
24
vedea dacă se potriveşte. Făcu o pauză. Sau dacă nu vrei să te bagi, Parker poate dispărea. Ar scuti tribunalul de o grămadă de bani şi poate ar salva o viaţă. E alegerea ta. Ea se cutremură. - Şi va ajunge într-un mormânt nemarcat? Vom găsi ADN-ul. - M-am gândit că ăsta va fi răspunsul tău. Ai oroare de morminte nemarcate. - Din cauza asta i-ai spus lui Miguel să-1 îngroape pe Aquila într-unui? - Nu, asta a fost doar la alegerea mea. Nu toate acţiunile mele sunt legate de tine. El chicoti. Dar cu siguranţă o mare parte din el au de a face cu tine în acest moment. - Nu am chef să fiu în centrul atenţiei tale. - Cu toate astea, eşti. El tăcu o clipă, iar când vorbi din nou toată umbra de umor dispăruse din vocea sa. - Nu m-am ţinut de litera testului pe care mi l-ai dat, dar trebuie să admiţi că m-am descurcat bine. Ţiam arătat că sunt capabil să-ţi dau ce doreşti. - Nu, n-ai făcut-o. Uciderea lui Marty este o istorie recentă pe lângă Bonnie. Ea a fost ucisă cu mult timp în urmă. Joe şi cu mine am căutat ani de zile fără niciun rezultat. Am explorat fiecare stradă. Iar tu crezi că poţi să apari în scenă şi pur şi simplu s-o găseşti? - Nu cred asta. Asta crezi tu, spuse el uşor. Sau ceea ce speri, Eve. Acum îţi aduci aminte de toate informaţiile pe care le-am adunat eu în opt zile. Te întrebi dacă să pierzi ocazia pe care nu o vei putea uita niciodată, că ai fi putut s-o găseşti pe Bonnie a ta. - Doamne, eşti sadic. - Nu, sunt disperat. Nu e un joc pentru mine. Trebuie să lucrezi pentru mine. Fă asta pentru mine şi îţi promit că-ţi găsesc fetiţa. - Şi dacă nu o fac? - Am analizat situaţia cu bune şi rele. Tu decizi cum joci cărţile. - Eu sunt răspunzătoare? Nu-mi pune mie în cârcă totul. - Nu aş face asta niciodată. îmi asum toată responsabilitatea pentru ce fac. Acum voi închide, pentru ca tu să ai timp să reflectezi la cadoul pe care ţi l-am făcut. - Un cadou nu are obligaţii. - Adevărat. La revedere, Eve. Voi fi... - De când ştii de Parker? - Aseară am aflat. - Şi de ce nu m-ai sunat atunci? - De ce nu îmi spui tu, Eve? - Nu ai vrut să mă ţii în suspans. Ego-ul tău ţi-ar fi spus să mă suni imediat ce puteai, măcar să fi ajuns mai aproape de termen. - Serios? - Serios. - Atunci de ce nu am făcut-o? - Joe. Ştiai că Joe nu va fi acasă în momentul acesta al zilei. Nu ai vrut să audă ce ai spus mai înainte. Nu vrei ca el să ştie nici acum. - Foarte bine. Ai ajuns să mă cunoşti. - Nu îndeajuns. Pe câţi ai plătit ca să poţi ţine informaţiile despre tine adânc îngropate, la fel ca pe omul acela pe care l-ai omorât şi apoi l-ai aruncat în pământ? - Pe mulţi. Sunt flatat fiindcă ai fost suficient de interesată ca să încerci. Şi aşa cum ţi-am mai spus, asta e între noi doi. Sunt sigur că Quinn a pus tot felul de iscoade din momentul în care te-am contactat. Ne stă în drum. Şi tu ştii asta la fel de bine. Stă pe lângă tine precum un înger păzitor, protejându-te de căile mele diavoleşti. - Este un om bun şi ascult sfaturile lui. - Ştiu. Acesta este un lucru pe care a trebuit să mă fac că nu-1 văd. Dar l-am depăşit, nu-i aşa? După ce totul se termină, nu-ţi mai pasă dacă eşti înţelept. Nu-ţi mai pasă dacă e primejdios. Eşti obosit şi te doare şi vrei să-şi uşurezi sufletul. Vocea sa coborî pentru a înmuia graba. Te voi elibera de asta, Eve. Vino la mine. Ajută-mă şi te voi ajuta. Doamne, ea se îndoia, agăţându-se de cuvintele lui de parcă era într-adevăr Lucifer care o tenta cu bogăţii nespuse. Dar bogăţiile nu erau nespecificate, ştia exact ce va primi de la el. - Sună-mă când vei fi gata să vii şi voi face toate aranjamentele, închise telefonul. Doamne sfinte. 25
Se ridică în picioare şi se duse la fereastră pentru a privi spre lac. Ajută-mă şi te voi ajuta. Doamne, chiar avea nevoie de ajutor. Avea nevoie de cineva care să-i spună că e nebună să se lase trasă în pânza de păianjen pe care o ţesuse Montalvo. Dar totuşi asta făcuse tot timpul Joe, iar ea îl ignorase, luptându-se cu el. Fiindcă nu dorea să fie salvată. Din momentul în care el o pomenise pe Bonnie, ea dorise să rişte totul pentru acea şansă de a nu fi minţită dc Montalvo. Ceva, undeva în adâncul ei, dorise cu disperare ca Montalvo să aibă succes în identificarea lui Marty şi localizarea ucigaşului lui. Dacă ar putea s-o mai facă încă o dată, atunci va putea să o facă de două ori. Iar el făcuse ceea ce promisese. Trecuse testul. Ajută-mă şi te voi ajuta. Închise ochii în timp ce cuvintele se repetau, iar şi iar, în mintea ei. Ajută-mă şi te voi... Deschise ochii şi se întoarse dinspre lac. Nu era nevoie să insiste asupra cuvintelor lui Montalvo. Acestea îşi făcuseră deja efectul. Nici măcar nu a fost nevoie să fie prea insistent, după prima sa încercare. A fost mai mult decât suficient. La un nivel al subconştientului, ea s-a sugestionat singură în ultimile zile. Şi nu avea nicio îndoială în mintea sau în sufletul ei că avea de gând să-1 lase pe Montalvo s-o ajute să o găsească pe Bonnie. îl sună pe Montalvo peste jumătate de oră. - Voi veni, dar în condiţiile mele, nu ale tale. - Ce condiţii? - Nu trimiţi niciun avion după mine. Voi aranja cu cei de la CIA să mă aducă la tine. - Dc acord. - Şi îi vei aduce pe Gonzales şi familia lui să mă aştepte când mă dau jos din avion, iar ei se vor îmbarca şi CIA îi va scoate din Columbia. - De acord. - Şi nu vei aştepta să-mi termin treaba pentru ca să-i pui pe oamenii tăi să o caute pe Bonnie. Vei începe imediat. - De acord. Mai e şi altceva? - Nu. Ea făcu o pauză. Sunt bună, dar nu sunt o magiciană. S-ar putea să nu fiu capabilă să fac ceea ce doreşti. Acum fac târgul pentru încercare, nu pentru reuşită. - Ţi-am văzut munca. Câteodată eşti foarte aproape de miracole. - Vorbesc serios, Montalvo. El nu spuse nimic pentru un moment. - Atâta timp cât simt că îţi dai toată silinţa, nu mă voi certa cu tine. - Nu pot face altceva decât ce e mai bine. Este singurul mod în care muncesc. Şi altceva. Joe Quinn. - Nu poate veni cu tine. - Nu vreau să vină cu mine. Poate eu sunt în stare să vin să-mi risc gâtul cu tine, dar nu îl voi risca şi pe al lui. Dar el nu va vedea lucrurile aşa. Trebuie să-mi promiţi ceva. Sub nicio formă nu le vei face rău familiei mele, în special lui Joe. Indiferent ce face el, ce spune, cât rău crezi că va face, nu te vei atinge de Joe. - Asta ar putea fi cea mai grea condiţie. I-am verificat trecutul. Poliţie, FBI, Ex Seal. Ar putea face probleme. - Ai dreptate că aşa va face. întreabă-mă dacă îmi pasă. Pro-mite-mi. - Ai avea încredere în mine? - Probabil că nu. Dar dacă va face parte dintr-un târg, vei şti când l-ai încălcat. - îmi ţin cuvântul. Este una din excentricităţile mele. - Vom vedea. Promite-mi. Vreau să te aud. El oftă. - Sub nicio formă nu-i voi face rău admirabilului tău Joe Quinn. Mulţumită? - Nu. Nu sunt mulţumită de nimic ce are de-a face cu asta. încerc doar să minimizez răul. - Şi ai făcut o treabă bună. Nici nu aştept ceva mai puţin de la tine. Vocea îi deveni rece. Acum permite-mi să fac aranjamentele. Vei ateriza pe o pistă cât o fâşie, într-un sătuc, San Cristal. Locul este destul de dificil chiar şi pentru un elicopter să aterizeze chiar lângă tabără. Vei fi adusă de o maşină de teren la o milă distanţă de tabără, unde vei trece de un punct de control. - Foarte izolat. Cum îţi faci afacerile? - Stând în viaţă şi neinvitând pe nimeni prea aproape. Oamenii mei cunosc jungla şi pot descoperi imediat pe cineva care s-ar apropia prea mult.
26
- Ca Aquila? - Da, el a venit prea aproape. Când să te aştept? - Te voi anunţa. Trebuie să vorbesc cu Vcnable. - Va fi plin de avertismente şi umbre, dar va fi lângă tine. Este foarte îngrijorat în legătură cu Gonzales. Pentru un agent atât de experimentat, chiar are o conştiinţă în cc priveşte oamenii nevinovaţi. - Te porţi de parcă ar fi ceva rar. - Apreciez pe cei care au un cod şi îl respectă. Majoritatea dintre noi ne schimbăm după cum bate vântul. - Vorbeşte pentru tine. Eu nu o fac. Şi nici Joe. Te voi suna atunci când aranjez ceva sigur cu Vcnable. Ea închise telefonul. Gata. A făcut-o. Teamă. Nesiguranţă. Emoţie. Iar emoţia creştea, realiză ea. Stând în faţă cu necunoscutul, o provocare pe care trebuia s-o înfrunte, o şansă de a o găsi pe Bonnie. Deodată se simţi vie. Nu se aşteptase la o asemenea re acţie. Acum că luase decizia, se întâmpla de parcă fiecare faţetă a minţii şi trupului ei se pregăteau de luptă. Şi asta era exact cc s-ar fi putut să fie, se gândi ea cu tristeţe. Ei bine, e timpul să cheme întăriri. Căută numărul lui Vena-ble şi îl sună. - Este de datoria mea să încerc să te fac să te răzgândeşti, spuse Venablc. Rişti, şi nu avem cum să te ajutăm dacă ai avea nevoie. Apoi adăugă obosit: cred că realizezi asta. Nu am fost capabili să-1 ajutăm pe Gonzales. - Nu voi cere ajutor. Este alegerea mea. Dacă păţesc ceva, e treaba mea să găsesc o ieşire. - Dar Quinn? Ce i-ai spus? - Nimic. Făcu o pauză. Nu are nicio legătură cu asta. - Încă. - Nu va afla decât atunci când voi fi la jumătatea drumului spre Columbia. Va fi supărat şi va încerca să te pună să faci ceva să mă scoţi dn tabăra lui Montalvo. Nu o vei face. Dacă vii după mine, nu mă voi întoarce cu tine. Şi s-ar putea să pierzi oameni, încercând să o faci. înţelegi? - Am înţeles. Dar nu îl vei putea face pe Quinn să înţeleagă. S-ar putea să vină după noi toţi. - Voi încerca să-ţi explic. Trebuie să fac asta. încearcă să-1 ţii deoparte şi în siguranţă. Mi-o datorezi pentru Gonzales. Plăteşte-mi înapoi, protejându-1 pe Joe... Trebuia să închidă telefonul, devenea prea emoţională. Voi aştepta pe cineva să vină să mă ia mâine dimineaţă la nouă şi jumătate. - Te va aştepta cineva. Nu te vei răzgândi? - Nu, nu mă voi răzgândi. Rămase acolo un moment, luptându-se pentru a-şi recăpăta controlul, după care închise telefonul. Faptul că vorbise despre Joc o făcuse să realizeze cc făcea ca acum. El o va înţelege, dar nu va înţelege de ce nu vrea să-1 lase să vină cu ea. Va privi asta ca pe o trădare a relaţiei lor. Asta e. Se va gândi la toate astea mai târziu. A făcut totul ca să-1 ţină sănătos. Dar ca trebuia să meargă înainte. Dar asta nu se va întâmpla în seara asta. îl mai avea pe Joe pentru o noapte. Zilele următoare vor fi pentru Bonnie. Noaptea asta va fi pentru ea. - Soldono, mâine va trebui să facem o vizită în sat, spuse Montalvo, în timp ce se întorcea cu faţa de la telefon. Voi avea o vizită. - Chiar va veni? - Cu multe condiţii. Zâmbi. Şi-a condiţionat cu mare înţelepciune pariul. Dar finalul este că va veni. - Dumnezeu s-o ajute. Zâmbetul lui Montalvo păli. - Dumnezeu îl ajută pe acela care se ajută pe sine. Eve Dun-can face asta pentru a se ajuta pe sine. Trebuie să sperăm că va continua pe acest drum. Se-ntoarse. Acum du-te şi şi spune-le Măriei Gonzales şi copiilor să-şi strângă lucrurile. Nu-i voi da drumul soţului ei decât cu un minut înainte să plecăm spre pista de aterizare. Nu-i va strica să mai transpire niţel. - Le dai drumul? - O condiţie a bunei tale doamne Duncan. Mă aşteptam. îi aruncă lui Soldono o privire rece. Ai fost deştept să nu încerci să-i eliberezi înainte de asta. Am fost puţin îngrijorat că s-ar pu tea să nu fii atât de inteligent pe cât te credeam a fi. Mi-ai fi putut strica destul de rău planurile, dacă m-ai fi făcut să folosesc violenţa când te-aş fi urmărit. Dar sunt nevoit să păstrez un echilibru foarte delicat cu Eve Duncan. Soldono îi întâlni privirea, - Dacă aş fi găsit o cale, aş fi făcut-o. Se-ntoarse. Şi nu ţi-ar fi fost tot aşa de simplu ca şi cu Aquila.
27
Montalvo râse. - Bravo ţie. în sfârşit ceva nou în comportamentul tău. începusem să mă plictisesc să fii atât de diplomatic cu mine. - Era vorba de viaţa unui om. Am făcut ceea ce trebuia să fac. - Iar acum omul tău va fi eliberat, iar tu poţi să fii tu însuţi. Va fi o uşurare pentru amândoi. Montalvo dădu din mână. Du-te să aduci femeia şi copiii. Miguel îţi va da nişte bani să-i trimiţi cât mai departe de mine. - De ce? - M-ar putea descuraja să văd cum încalc regulile pe care le-am stabilit aici în tabără. Făcu o pauză. Sau poate nu. Aşa că nu-mi spune unde-i vei duce. - Eşti un om ciudat, Montalvo. - Ciudat e mai bine decât obişnuit. Am jurat când eram copil că nu voi mai fi luat de prost. M-am ţinut de cuvânt. - Chiar te-ai ţinut de cuvânt. Soldono se-ndrepta spre uşă: Nu mai are rost să stau aici dacă-i dai drumul lui Gonzales. Mă voi urca în avion cu ei. - Nu, vreau să stai aici. - De ce? - Fiindcă Eve se va simţi mai în siguranţă cu tine aici. El ezită. - Va trebui să vorbesc cu Venable. - Ştim amândoi că nu va fi nicio problemă. Nu numai că vei asigura securitatea unui cetăţean american, dar vei continua să fii în poziţia de a-mi spiona operaţiunile. Până la urmă, de aici a început totul. - Trebuie să te avertizez că îi voi asigura toate măsurile de securitate de care voi fi capabil. Nu voi face figuraţie, Montalvo. - Bun, cu cât se simte mai în siguranţă, cu atât va fi mai productivă. Soldono dădu din cap şi ieşi din cameră. Montalvo se ridică şi se îndreptă spre fereastră pentru a privi jungla de afară. Pe dinăuntru simţea cum îi creşte adrenalina. Ea urma să vină. Fusese o luptă grea, dar câştigase. Fusese răbdător şi nu se grăbise să întindă mâna să apuce. îşi folosise mintea, nu muşchii. Eve, oare şi tu eşti tot atât de excitată ca şi mine? Cred că da. Am putut să aud asta în vocea ta. Am putut să o simt. Mă apropii tot mai mult, fir-ai al dracului de nenorocit. Pas cu pas, câte o persoană pe rând. Nu mă poţi opri, Diaz. Ea urma să vină. Nckmon ezită în faţa dormitorului. Diaz avea o femeie nouă cu el şi de obicei nu-i plăcea să fie deranjat. O regulă. Diaz i-a spus să-i raporteze îndată ce afla ceva despre Aquila. Dacă nu făcea cum i se spusese, oricum va avea probleme, fie că o făcea, fie că nu. Bătu la uşă. - Nekmon. - Hai înăuntru. Vino, spuse Diaz nerăbdător. Mirosul de parfum şi marijuana îi lovi nările imediat ce deschise uşa. - Îmi pare rău că trebuie să te deranjez, dar ai spus... - Ştiu ce am spus. Diaz se ridică, se lasă pe spate pe marginea de catifea a patului şi îşi aprinse o ţigară cu drog. Spune odată şi ieşi afară. Nekmon evită cu grijă să privească spre femeia ce stătea lângă Diaz. - Aquila s-a prezentat în seara dinaintea ultimei zile. Nu avea prea mult de spus. Montalvo a fost foarte tăcut în ultima vreme şi a stat pe lângă casă. A pomenit într-adevăr un nume de câteva ori în timpul supravegherii. Ceva în legătură cu o problemă şi o anume Eve Duncan. - Cine dracului e Eve Duncan? - Am căutat pe internet. Dacă este una şi aceeaşi persoană, e vorba de un sculptor criminalist de renume. Diaz se crispa. - Ce? - Ai raportul pe birou. Aş putea să ţi-1 aduc acum. - Nu, nu acum, spuse el absent. Dar vreau să ştiu dacă Aquila mai sună cu alte informaţii. - Nu am auzit nimic de la el în ultimele douzeci şi patru de ore. Conform ordinelor, ar trebui să sune la fiecare opt ore. Diaz murmură o înjurătură. 28
- Idiotul a făcut precis vreo prostie. - Asta e şi bănuiala mea. Să trimit pe altcineva? - Trimite-1 pe Duarte. Sprâncenele lui Nekmon se ridicară. - Crezi că ar fi necesar? - Nu poate strica. îmi place să fiu pregătit. Murmură: Eve Duncan. Nenorocitul se apropie. - Mai pot face şi altceva? - Nu aici. Nu-mi plac distracţiile în grup. intuise ţigara femeii de lângă el. Doar că nu era o femeie, observă Nekmon. Era o fată de nici unsprezece sau doisprezece ani. îşi ammtea vag că o văzuse muncind la una din plantaţiile de cocaină. Evident, şi Diaz o văzuse şi ajunsese la concluzia că îi plăcuse ceea ce văzuse. Nu-1 mira. De obicei lui Diaz îi plăceau cele tinere. Aducea adesea fete chiar şi mai tinere de la bordelurile din Bogota. - Atunci voi pleca. Noapte bună, domnule Diaz. Diaz nu răspunse. Deja se apleca peste fată. - Să vedem acum cât de bine ai învăţat lecţiile, curvă mică... - Joe, din nou? Vocea lui Eve era fără suflare în timp ce se cuibărea lângă el. - Nu-mi spune că te-am obosit? - Bine, nu-ţi spun. Se răsuci şi deodată era deasupra ei. -Acum descurcă-te sau taci. - Vrei să spui... să mă descurc. Ea îi zâmbi. Nicio problemă. - Sper că nu. Mâna lui îi mângâie obrazul... asta-mi doresc pentru tine. Să nu ai nicio problemă niciodată. - întodeauna sunt probleme. Ea-şi întoarse capul pentru a-i săruta palma. Dar momente ca acesta ne fac să uităm de ele. Eşti un bărbat minunat şi un iubit al naibii de bun. Apoi şopti: Te iubesc, Joe. - Mi-am dat seama de asta după cum m-ai sedus în seara asta. Nu m-ai lăsat să-mi mănânc cina înainte de a te apuca să faci tot posibilul să mă bagi la înghesuială. - A fost uşor. Nu mi-am dat toată silinţa. Te plângi? - Dacă aş face-o, ar trebui să mă trimiţi la psihiatru. Se aplecă şi o sărută încet, dornic. Doamne, îmi pare bine că sunt sedus, încercam să fiu reţinut şi să nu mă folosesc de sex pentru a te influenţa. - Ce prost poţi să fii... Foloseşte-te. Ea chicoti. Nu vei ajunge nicăieri, dar în schimb vom petrece de minune. - Ce atitudine sănătoasă. El începu să se mişte. Cred că vei avea... Joe se dădu cât putu de uşor jos din pat şi se-ndreptă spre baie. Uşa se închise încet, iar ea auzi duşul. Nu vroia să o trezească, ştia ea. Era şase şi jumătate. El se va îmbrăca şi va pleca spre secţia de poliţie în treizeci de minute. Ea va sta acolo şi va pretinde că doarme, sperând că el nu va aprinde lumina pentru a-i vedea lacrimile care îi pătau obrazul. Va fi cel mai dificil moment. Vroia să vorbească cu el, să-i spună totul. Vroia să-1 tragă înapoi la ea, să uite de agentul lui Venable, care va fi aici în câteva ore. De ce făcea asta, când putea să1 aibă pe Joe şi ore ca acelea, care le-au avut împrăştiate ca aurul? Nopţi de aur şi dimineţi de argint. Cine a spus asta? Jane. După cc se întorsese de la MacDuff's Run. Noaptea trecută fusese de aur. Dar această dimineaţă era orice altceva decât argint. Era dintr-un metal rece şi îi lăsase un gust amar în gură. Decizia ei fusese luată. Când îţi luai rămas bun era întotdeauna greu. Dacă nu pleca azi, va pleca mâine sau poimâine. Se cunoştea prea bine ca să nu ştie asta. Spera doar că Joe nu va aprinde lumina.
5 Primi un telefon de la Galen când se urca în avionul privat la aeroportul din Atlanta. -Ai o clipă, iubito? o întrebă el. Trebuie să vorbesc cu tine. - Da, am timp. Ai găsit ceva? - Nu atât cât aş fi vrut. Destul cât să mă simt neliniştit. - Tu, neliniştit? Ţie îţi trebuie mult ca să fii deranjat.
29
-
Nu neapărat. Nu mă insulta. Sunt doar puţin îngrijorat. Deci, ce anume ai aflat despre Montalvo, de te-a îngrijorat? Ştim cu toţii că înseamnă necazuri. Nu ştiam că există o legătură cu Ramon Diaz. Diaz... numele îmi este familiar, dar nu pot să... Regele drogurilor din Columbia. Nenorocitul pământului. Foarte puternic. El controlează jumătate dintre politicienii din guvern. - Iar Montalvo este prietenul lui? - Nu ştiu. Să sapi după informaţii despre Montalvo este un motiv de frustrare. Trebuie să mă duc acolo să fac eu însumi treaba. - Nu, spuse ea cu voce tăioasă. Nu asta te-am rugat. Vreau să stai acasă şi să faci săpături de la distanţă. - Probabil că ieri a sunat că aş fi un fel de menajeră, dar încă îmi fac treaba, Eve. Treburile de la distanţă nu se potrivesc. - Ce ai aflat? - Cred că are patruzeci şi doi de ani şi s-a născut într-un sat din sud. Nu pot să dau încă de părinţi. Din câte ştiu, se poate să fi fost un ucigaş de profesie. Următoarea informaţie despre el îl plasează alături de rebeli la douăzeci de ani. Foarte bun. Foarte letal. Asta e cam tot, până ce numele îi apare legat ani mai târziu de acel guru al armelor. - Şi Diaz? - Nu ştiu. Informatorul meu spune că este doar o bârfă, nu certitudini. Dar acea bârfă se repetă iar şi iar. - Poate este ca telefonul fără fir. începe de undeva şi se termină complet în altă parte. - Poate. Dar dacă există vreo legătură, vei dori să fii cât mai departe de el. Diaz împuşcă preoţi fiindcă aceştia predică împotriva cultivării cocainei. Nu ştiu cât de dur operează Montalvo, dar dacă lucrează cu Diaz, probabil este un client al naibii dc urât. - O bârfă. Galen tăcu o clipă. - Iar tu nu vrei să auzi acea bârfă, nu? De ce? - Ascult. - Abia te aud cu tot zgomotul acela pe fundal. Unde eşti? - Trebuie să închid. Sună-mă, dacă mai auzi ceva concret. Urca treptele avionului. Dar nu le lăsa pe Elena şi Elspeth. Nu am nevoie de acea informaţie atât de tare. - Păreai foarte interesată adineauri. Ce s-a schimbat? Diferenţa era că, bun sau rău, urma să descopere singură. - Mulţumesc pentru că ai încercat, Galen. - Nu încerc, chiar o fac. Ştii asta, sau altfel nu m-ai fi sunat în primul rând. Te voi suna când voi şti mai multe. La revedere, Eve. - La revedere, Galen. Adu-ţi aminte că... Deja închisese telefonul. Fir-ar al naibii, ca dezlănţuise curiozitatea lui Galen şi asta, combinată cu mândria sa profesională, nu va putea să-1 oprească până ce nu era mulţumit Pilotul ieşi din cabina sa. - Trebuie să decolăm, doamnă Duncan. - Bine. Se aşeză într-un scaun şi îşi puse centura de siguranţă. Nu era bine. în câteva ore Joe va fi acasă şi va vedea că plecase. Galen s-ar putea decide să-şi părăsească familia şi să plece în Columbia, iar ea era pe drum spre un om care nu numai că era un criminal, dar mai era şi înhăitat cu nemernicul de Diaz. Nu, nimic nu era în regulă în acel moment. Biletul era aşezat pe masa de cafea, unde Joe nu avea cum să nu-1 vadă. În timp ce-1 deschidea, mormăi o înjurătură. Joe, A trebuit să o fac. Mă-ndrept spre Montalvo. Nu veni după mine. Ar fi mult mai riscant pentru amândoi dacă ai fi în scenă. Montalvo nu vrea să-mi facă rău. Are nevoie de mine. Nu voi răspunde la telefon pentru o vreme, dar vom ţine legătura. Doar, nu veni după mine. Te rog. Ştiu că acum eşti supărat şi frustrat în timp ce citeşti asta. Crezi că sunt proastă şi oarbă, şi te întrebi de ce am picat în plasa lui. M-am împotrivit, dar până la urmă nu am putut face altfel. Mi-a promis că mi-o dă pe Bonnie. 30
Te iubesc. Eve. La dracu! Mâna lui Joe strânse biletul. Vroia să lovească ceva, mai mult decât nenorocita asta de hârtie. Trebuia să-şi dea seama că ea c pe marginea prăpastiei, pregătindu-se să facă o mişcare. Eve era întotdeauna deschisă şi dornică să facă sex, dar noaptea trecută a fost de-a dreptul agresivă. Şi al naibii de minunată. Dacă despărţirile pot fi vreodată minunate. Fir-ar al dracului. A atins singura coardă care o impresiona pe Eve, în faţa căreia nu putea rezista, cu o inteligenţă care a făcut-o aproape acceptabilă pentru ea. Da, era în siguranţă atâta timp cât lucra la reconstituire. Dar şi ea ştia la fel de bine ca şi el că, odată terminată treaba, toate jocurile vor fi făcute. Nu-i păsa. Şansa de a o găsi pe Bonnie merita acel risc pentru ea. Durerea îl străfulgera. Pentru el, nu merita. Nu vroia să o piardă. Iar rugămintea ei de a nu o urmări era o prostie. Nu vrea s-o piardă. În niciun caz. Scoase afară mobilul. Nu avea sens s-o sune pe Eve. Dacă a zis că nu va răspunde, nu o va face. Formă numărul lui Galen, iar acesta răspunse. - Trebuie să ştiu tot ce poţi afla despre tabăra lui Montalvo, cum este organizată, orice punct slab. Galen tăcu un moment. - Cât de repede? - Ieri. Galen fluieră uşor. - Nu e uşor. Vrei să-mi spui un motiv bun pentru această grabă? - La un moment dat, în seara asta, Eve va trece de porţile taberei. - La dracu. - Exact. Mi-a lăsat un bilet pentru a-mi spune să stau acasă şi să-mi văd de tricotat. - Slabe şanse. Nu-mi vine să cred că şi-a asumat acest risc. Mai ales după ce i-am spus despre Diaz. - Diaz? - Am sunat-o de dimineaţă şi i-am spus că ar putea fi o legătură între Montalvo şi Diaz. Ar putea fi o combinaţie nasoală. Droguri şi arme. Făcu o pauză. Cred că era la aeroport de dimi neaţă când am sunat. Acel zgomot... Diaz. Doamne. Ce auzise Joe despre el era mortal şi urât. Montalvo e destul de rău. A jucat-o pe degete ca un adevărat maestru. - Eve nu se lasă manipulată aşa uşor. - I-a promis-o pe Bonnie. - Doamne! Asta da. Dau nişte telefoane să văd ce găsesc pentru tine. Când pleci? - La noapte. - Sună-1 pe Venable înainte de a pleca şi vezi dacă afli ceva de la el. Nu strică. S-ar putea să avem nevoie de orice informaţie. - Noi? - Ne vedem la Bogota şi plecăm de acolo. - Nu. - Să te ia dracu. Merg cu tine sau fără tine. Eve mi-a cerut să fac ceva şi nu am terminat încă. încearcă să te descurci fără mine şi o vei da în bară. Sursele mele nu ar avea încredere în nimeni altcineva. Iar Galen avea cele mai bune informaţii de care putea face rost Joe. - Atunci nu mă voi certa cu tine. Eve probabil ar fi făcut-o. Arăta foarte tandră şi sentimentală atunci când vorbea despre Elspeth a ta. - Nu intenţionez să nu mă mai întorc. Intrăm, o luăm pe Eve şi plecăm. Făcu o pauză. Dacă o vom putea convinge să meargă. Asta depinde de tine. - Mulţumesc. Va veni înapoi chiar dacă va trebui să o leg cu o frânghie. Te voi suna când am informaţiile despre zbor. închise telefonul şi rămase aşa pentru o clipă. Lupta cu panica. Galen avea dreptate. Bătălia cea mare era să o poată convinge pe Eve să abandoneze această treabă cu Montalvo şi să se întoarcă cu ei. Va găsi el o cale. Trebuia să găsească una. încetează să mai stai aşa şi începi să te mişti. îl va suna pe Venable în drum spre aeroport. Se ridică şi se-ndreptă spre uşă.
San Cristal 31
Era după miezul nopţii când elicopterul pe care-1 schimbase după ce se dăduse jos din avionul spre Bogota ateriza pe pista micului sat, care era doar un punct în mijlocul întunericului din junglă. Trase aer adânc în piept, încercând să uşureze tensiunea din muşchi. Acum nu era momentul pentru nervi. Faptul că era aici era alegerea ei. Se simţea izolată şi nesigură. înghite-o şi înfruntă situaţia. - Bine aţi venit, doamnă Duncan. Uşa se deschise în faţa ei. Aţi călătorit bine? Montalvo. în lumina lanternei părea mai tânăr, mai vibrant decât fotografiile sale. Fotografiile nu arătaseră arma care era la şold. - Având în vedere unde am venit. îşi desfăcu centura de la scaun. Şi de ce am devenit Doamna Duncan, când îmi spuneai Eve ultimele daţi la telefon? El chicoti. - M-am gândit că te-ar face să te simţi mai bine dacă aş fi mai impersonal. Nu? - Nu. Nimic nu mă va face să mă simt mai bine până ce nu voi pleca de aici. Spune-mi cum doreşti. Ea îi ignoră mâna şi sări jos din elicopter. Unde este familia luii Gonzales? - In cort. Copiii sunt speriaţi. - De tine? - Posibil. îi luă cele două genţi. Asta e tot? - Hainele şi echipamentul meu, - Trebuie să-ţi spun că nu vei avea nevoie de echipament. Am tot ce-ţi trebuie în tabără. - Prefer echipamentul meu. - Înţeleg. Eu am arme pe care le-am folosit ani de zile, iar familiaritatea este reconfortantă. Aruncă bagajul în spatele jeepului. Este un anume sentiment... Privirea ei se opri pe arma de la umăr. - Moartea? Zâmbetul lui nu-i părăsea faţa. - Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu crezi că uneltele tale ar putea reflecta moartea mai mult decât ale mele? De fapt, lucrezi cu cranii umane. - Nu ca să le distrug. - Punct ochit. Eu distrug câteodată. Făcu cu mâna înspre cort. îi vom îmbarca pe cei din familia Gonzales şi apoi te vom conduce la tabără. Probabil eşti obosită. - Mi-e foarte bine. Se-ntoarse şi îi întâlni privirea. - Nu, nu eşti bine. Eşti tensionată şi puţin speriată. Ah, nu, nu de mine. Eu nu te sperii. Dar te întrebi undeva în adâncul fiinţei dacă nu cumva ai făcut o greşeală. Dacă merita să te cerţi cu Joe. Dacă vei face ceţi cer să faci. Doamne, parcă îi citeşte mintea. Exact asta simţea. - Iar răspunsul la toate aceste întrebări este nu, răspunse el încet. Şi da, ai făcut ceea ce trebuia pentru amândoi. Şi nu te voi lăsa să regreţi. Ea-şi întoarse privirea de la a lui. -Vom vedea. Ea privi spre femeia care se grăbea spre elicopter cu doi copii într-un cărucior. Se crispa. - Unde e Gonzales? - Ai puţină încredere. Nu că nu aş fi de acord cu suspiciunea. Făcu din nou cu mâna. Soldono îl aduce separat pe Gonzales. Am vrut ca nenorocitul să transpire până în ultimul moment, între-bându-se dacă îi voi da drumul. - Câtă cruzime. - O merită. M-a trădat. E norocos că e încă în viaţă. Ea privi bărbatul slab, cu tenul închis, care ieşea din cort şi alerga spre elicopter. A aruncat o privire panicată spre Montalvo şi apoi a urcat în elicopter. Un moment mai târziu uşa elicopterului se închise şi se auziră motoarele turând. - Aş spune că transpira suficient ca să te satisfacă. - Nu. Nu-mi plac trădătorii. Nici măcar Soldono nu a obiectat când am decis să-l pedepsesc puţin. El ştie că Gonzales a scăpat ieftin. Se întoarse spre bărbatul care venea spre ei. - Nu e aşa, Soldono? Soldono era un bărbat înalt, bine făcut, cu părul aspru, de culoarea nisipului, la vreo treizeci de ani, cu o atitudine dură. - Cred că aş putea spune asta. Nu e mort. întinse mâna spre Eve. - Mark Soldono, CIA. îmi pare rău pentru rolul meu în implicarea ta în această poveste. Sper că mă vei lăsa să-ţi fac şederea la tabără mai uşoară. 32
Ea simţi o uşurare. - Vii cu noi? El se strâmbă. - Montalvo a vrut să te simţi în siguranţă. Cred că eu sunt cel care se va ocupa de asta. Privirea i se îndreptă spre elicopterul care se ridica de la sol. Deşi ai făcut o treabă mai bună decât mine până acum. Numi place preţul pe care l-ai plătit dar, oricum, mulţumesc. - Nu a fost vorba doar de Gonzales, spuse ea. El a fost doar desertul. Montalvo chicoti. - Îmi place întorsătura de frază. Se aşeză pe scaunul şoferului din jeep. Va trebui să văd ce alte tipuri de desert mai găsesc pentru tine. - Nu poţi să te pui cu viaţa. - Dar totuşi niciunul dintre noi nu e aici din cauza vieţii, ci a morţii. Ce spune asta? Porni maşina. Nicio problemă. Nu e corect să discutăm filosofie când eşti obosită. Stai liniştită şi relaxează-te. Până la tabără sunt zece mile. Ultima milă are trei puncte de control. - Eşti foarte atent. - Aşa am rămas în viaţă în toţi anii aceştia. Sunt un om bătrân pentru afacerea mea. - Patruzeci şi doi? - Te-ai interesat. De fapt, patruzeci şi unu. - Şi a te ocupa de arme e ceva foarte periculos? El se scutură. - Toţi din partea asta de lume vor arme şi, dacă le pot lua fără să plătească, o vor face. Armele sunt precum drogurile. Cu cât ai mai multe cu atât crezi că ai mai multă nevoie de ele. - Ce profitabil pentru tine. - Da, aşa e. Se-ntoarse să o privească. Vrei să discutăm despre asta? Aş fi fericit să o fac, dar nu este subiectul care ne-ar face să mergem mai departe în armonie. Ea îl privi preţ de o clipă înainte de a-şi întoarce privirea. Nu se aşteptase să fie aşa. Nicio supărare, nicio urâţenie, fiecare remarcă antagonistă primită cu calm. Ea realiză că era inteligent şi convingător, dar adesea oamenii se schimbau atunci când obţineau ceea ce doreau. - Nu cred că există ceva care ar putea face ca relaţia noastră să fie armonioasă. Dar nu are rost să înrăutăţim situaţia. Se lăsă pe scaun. Tot ce avem de făcut este să supravieţuim unul celuilalt. - Foarte înţelegătoare. îl privi din nou pe Soldono. Poate nu voi avea nevoie de tine până la urmă. Ea nu pare a fi deloc nervoasă în prezenţa mea. - Abia te-a cunoscut, replică sec acesta. Lasă-i o oră sau două. Rămân, Montalvo. Montalvo zâmbi. - Bineînţeles că aşa vei face. Dar m-am gândit să te mai zgân-dăr puţin, ca să-i poţi arăta lui Eve cât eşti de puternic şi hotărât. Deschise CD-playerul. Chopin. Este favoritul tău, nu-i aşa? Da, iubea muzica lui Chopin. Simţea un tremur trecându-i prin corp. De unde naiba ştia aşa un detaliu despre ea? - Îmi pare rău. Montalvo închise CD-playerul. Nu am vrut decât să te simţi confortabil, nu ameninţată. Bine, fără conversaţie, fără muzică. Ştiind că el o citise atât de uşor, nu garanta că o făcea să se simtă mai puţin ameninţată. Ea privi drept în faţă. - Fă ceea ce doreşti. Nu mă deranjează. El nu răspunse, şi atunci când ea îi aruncă o privire văzu un zâmbet vag pe faţa lui. Lasă-1 să zâmbească, se gândi ea obosită. Lasă-1 să se simtă încrezător şi puternic şi atotştiutor. Avea nevoie de o noapte de somn pentru a se reface din stresul emoţional şi fizic care o ma cină. Avea să se descurce mâine cu Montalvo. Tabăra era înconjurată de ziduri groase, înalte, de stuc şi arăta precum o fortăreaţă înarmată. Nu, chiar era o fortăreaţă înarmată, remarcă ea atunci când intră în curte pe porţile din lemn înalte. Punctele strategice erau păzite de oameni înarmaţi cu puşti. Dar la două dintre ele văzu ceva şi mai înfricoşător. - Rachete? întrebă ea în timp ce cobora din jeep. Doamne, te pregăteşti de război? - Sunt întotdeauna pregătit de război. Asta mă ţine în viaţă. El îi luă bagajul din maşină. Dar vei fi uşurată să afli că nu sunt atomice. - Asta mă face să mă simt mult mai bine, spuse ea cu sarcasm. Nu e de mirare că CIA este atât dc interesată de persoana ta. - Trebuie să fii special pentru a stârni asemenea interes. Este chiar măgulitor.
33
- Nu fi măgulit, spuse Soldono în timp ce cobora din maşină. Ai fi surprins să ştii cu ce scursori avem de-a face. - Nu, nu aş fi. Se-ntoarse spre un bărbat înalt, arătos, îmbrăcat în kaki care se apropia. - El este Miguel Vicente. Te va conduce la camera ta. In hol sunt gărzi. Dacă ai nevoie de ceva în timpul nopţii, doar cere-i unuia dintre ei să-ţi aducă. Eu iau micul dejun la nouă. îl voi trimite pe Miguel după tine mâine dimineaţă să te conducă spre sufragerie. În timp ce îl privea, realiză că Miguel era mai mult un băiat decât un bărbat. Probabil nu avea mai mult de nouăsprezece ani sau douăzeci. Dar purta şi el un pistol la şold. Doamne, aici era vorba despre o tabără armată. El zâmbi. - Dacă vreţi să veniţi pe aici, doamnă Duncan. - Miguel nu trebuie să vină după tine de dimineaţă. O voi face eu, spuse Soldono. Noapte bună. Somn uşor. Ea dădu din cap. - Noapte bună, Soldono. îşi înclină capul spre Montalvo, cu un salut rece, înainte de a-1 urma pe Miguel. Dumnezeule, avea nevoie de un ghid prin locul acesta, se gândea ea în timp ce trecea prin holurile parchetate cu lemn lustruit şi scări luminate de candelabre. Era un palat al naibii de impresionant. Frumuseţea dulapurilor sculptate manual şi draperiile de catifea erau în contrast complet cu armata de afară. Iar camera unde o conduse Miguel era la fel de luxos amenajată şi frumos mobilată ca şi restul casei. - Sper că te vei simţi confortabil aici, spuse Miguel. Mi s-a spus că trebuie să fii mulţumită. Iţi place? Se mişca nervos, iar ea realiză încă o dată cât era de tânăr. - Este foarte bine. - Pe cuvânt? Ea aprobă în timp ce privea prin cameră. La capul patului erau alte sculpturi, covoare persane fine pe podelele din lemn şlefuit. - Arată precum un film cu Zorro. El zâmbi. - Am văzut acel film, dar el era în închisoare de mult timp. Sper că nu la asta te-ai referit. - Nu, strict în sensul de hidalgo spaniol. Sc-ndreptă spre patul imens unde îi lăsase Miguel bagajul. Lucrezi aici în casă? El dădu din cap. - Doar pentru tine. Sunt un soldat a colonelului. - Colonel? El deschise uşile franceze. - Colonelul Montalvo. - Montalvo? Ea privi cu uimire. Dacă este ofiţer, probabil s-a autointitulat aşa. - Sunt un soldat al colonelului, repetă el. Baia este pe uşa din stânga. Dormi uşor! Plecă înainte ca ea să mai spună ceva. Un colonel? Ei, da, probabil că îi plăcea ideea de a se intitula aşa, ca ofiţer, pentru a se potrivi cu mica sa armată aici, în tabără. Nu s-ar fi gândit că ar putea fi atât de vanitos. Nu, e corect, Galen a menţionat ceva despre faptul că el era de partea rebelilor, dar nu şi de faptul că ar fi ofiţer. Dar ce ştia ea? Ea zgândărise doar suprafaţa omului. Dacă avea noroc, nu va trebui să sape mai mult. Va termina ceea ce îi cerea el. îşi va cere plata pe care i-o oferise el şi va pleca înapoi la vila de pe malul lacului. Dumnezeule, şi poate, dacă Montalvo îşi va ţine cuvântul, îşi va găsi în sfârşit liniştea. Dacă Joe îi va permite să se întoarcă la el. Va fi rănit şi supărat, şi nu va fi uşor de împăcat sau iertător. în ochii lui cel mai mare păcat al ei e faptul că a plecat fără el. Ar avea foarte mult de iertat. Nu te mai gândi la Joe! Doare prea mult. Se simţea singură în această cameră mare, ca de palat, atât de diferită faţă de cabana micuţă şi confortabilă cu care era obişnuită. Vroia să meargă acasă. Încetează să te mai vaieţi! Îşi scoase cămaşa de noapte din valiză şi se îndreptă spre baie. Fă un duş! Du-te la culcare. Mâine se va scufunda în muncă şi va uita de toate. Craniul. Montalvo nu-i dăduse niciun detaliu despre el. Ar fi trebuit să-1 întrebe în timp ce veneau aici, dar a evitat asta în mod deliberat. Trecuse prin prea multe traume emoţionale pentru a-şi dori să se concentreze la altceva decât la primii paşi de acomodare. Mâine va întreba despre craniu. Nu întrebase de craniu.
34
Montalvo se lăsă pe spate în scaun şi deschise dosarul gros al Evei Duncan aflat pe biroul său. Era obosit, dar ştia că nu poate dormi. Adrenalina încă îi mai apăsa venele ca un vin tare. Sau poate era datorită întâlnirii cu Eve, care îl intoxica. Ea era atât de puternică precum se aşteptase, dar acea umbră de vulnerabilitate îl luase prin surprindere. Se gândea că nu ar fi trebuit, o studiase, îi ascultase lecturile pe casete, citise tot ce putuse găsi despre ea. Fotografia ei din dosar nu arăta exact ca realitatea. Corpul ei era subţire şi puternic, dar fineţea oaselor îi dădea o fragilitate care era provocatoare, aproape sexuală. Se aşteptase ca Eve să-1 confrunte din momentul în care ajunsese, dar nu se întâmplase aşa. Nu că nu s-ar fi simţit uşurat. Cu cât prelungea răspunsul la întrebările ei, cu atât mai bine. Îl privi pe Miguel care intrase în cameră. - Cum e? - Ei, părea obosită. Ezită... ea este... plăcută. Nu o vei răni, nu? - Nu, dacă putem evita acest lucru. Nu poţi fi sigur niciodată, ştii asta, Miguel. - Da, ştiu, dar... doar că... cred că îmi place. - Şi mie. Acelaşi răspuns. Acesta dădu din cap. - îmi pare rău. Nu am vrut să... se grăbi să schimbe subiectul, Am preluat un mesaj pe telefonul din casă. Era Delk din Atlanta. A spus că a încercat să dea de tine pe mobil. - L-am închis. Nu am vrut să deranjez musafirul nostru cu telefoanele mele de afaceri. Ea are o sensibilitate faţă de afacerile mele. Chicoti. Nu, crede că sunt Satana. Dar de fapt nu 1-a întâlnit pe Satana. Ce era în mesaj? - Joe Quinn a plecat, azi la şase şi jumătate, cu avionul spre Bogota. Lui Montalvo îi pieri zâmbetul. - Deja? Nu a pierdut timpul. - Ai spus că va veni. Montalvo se scutură. - Am crezut că poate voi avea o zi, două, să mă pregătesc. Câteodată bărbaţii au greutăţi cu primele emoţii de supărare şi respingere şi trebuie să le depăşească. Se pare că m-am înşelat. Doar că va trebui să ne mişcăm mai repede. - II vrei mort? - Nu, am promis că nu-1 voi ucide. Ceea ce face lucrurile şi mai dificile. - Aş putea să o fac eu pentru tine. Eu nu am promis nimic. - Este o promisiune implicită, care include şi oamenii mei. Miguel zâmbi. - Dar nu înţeleg implicaţiile. Eu sunt doar un băiat ignorant de la ţară. Tatăl meu are probleme şi trebuie să-1 ajut. Acesta se încruntă. - Eu nu sunt tatăl tău, pentru Dumnezeu, eu l-am ucis pe tatăl tău. - Şi trebuie să-1 suplineşti. Eu te aleg pe tine. - Miguel, ai ales greşit. Pleacă, până nu... Tăcu... Nu mă asculţi. - Am auzit. Nu-I voi omorî pe Joe Quinn. Vrei să aştepţi până ce o poţi face chiar tu. Se-ntoarse. Voi pleca şi le voi spune oamenilor să stea în alertă cu Quinn. Oare chiar va veni după ea împotriva tuturor? - Eu aşa aş face. Miguel se opri la uşă şi privi curios la el peste umăr. - De ce? - Fiindcă este o femeie extraordinară. Nu găseşti una ca ea în fiecare zi. Eşti norocos dacă găseşti una la zece ani odată. - Şi totuşi ai lăsa-o să moară. - Da, aş putea s-o las să moară. El privi în jos spre dosarul din faţa sa. Vreo veste de la Diaz? - Nu. Dar probabil că i-au simţit lipsa lui Aquila. Ori vor trimite pe altcineva sau vor face o altă mişcare. - Ai devenit foarte precaut în privinţa strategiei. Miguel zâmbi din nou. - Sunt fiul tatălui meu. Ieşi din cameră. Montalvo mormăi o înjurătură în barbă. Trebuia să facă ceva cu Miguel. I-a mai zis şi altădată să plece, dar acesta se-ntorcea întotdeauna înapoi. Nu, admite asta. L-a lăsat să se întoarcă fiind că era un nenorocit egoist, iar el era mai apropiat de băiat decât de oricine altcineva pe lume.
35
Închise dosarul şi se ridică. îşi va face gânduri cu Miguel după ce toate astea se vor fi terminat. La dracu, ar putea fi chiar el pe goană la acel moment, iar asta va face ca trimiterea băiatului să devină o altă problemă. Acum se va duce la culcare şi va dormi un somn bun, pregă-tindu-se pentru confruntarea de mâine dimineaţă cu Eve. Şi să încerce să se gândească la un plan de a scăpa de Joe Quinn, fără a face chiar el asta.
6 Eve era îmbrăcată atunci când Soldono bătu în dimineaţa următoare la uşa ei. - Cum ai dormit? Arăţi puţin obosită, o întrebă Soldono când ea deschise uşa. - Sunt bine. I se alătură în hol. Şi da, am avut o noapte nenorocită. La ce te aşteptai? - Mă aşteptam la o noapte nedormită şi la câteva regrete, dar la ce nu mă aşteptam era ca tu să cobori aici şi să te pui la dispoziţia lui Montalvo. Se strâmbă. Deşi sunt recunoscător fiindcă mi-ai salvat spatele scoţându-1 pe Gonzales de aici. Aveam de gând să fac ceva eu însumi, şi asta ar fi putut fi fatal. - Atitudinea lui Montalvo faţă de tine nu părea a fi una antagonică. - Nu, dar el are reguli, iar Gonzales a încălcat una dintre cele mai importante legi după care se conduc oamenii lui. Dacă le-aş fi stat în cale, nu s-ar fi gândit de două ori ca să mă ucidă. - Legi, reguli. O tabără militară. Acest om este un criminal care conduce o organizaţie criminală. Ce se-ntâmplă aici? El se strâmbă. - Întreabă-mă. Lucrează pentru el. Oamenii lui îi sunt loiali şi complet intimidaţi de el. Făcu o pauză. Şi îl admiră. Asta îi ţine în lesă mai mult decât orice altceva. Am avut al dracului de multă treabă ca să putem localiza unul dintre oamenii lui, care s-a dovedit a fi un trădător. Mi-a luat mai mult de optsprezece luni pentru a-1 găsi pe Gonzales şi alte trei pentru a-1 convinge. - Cum ai reuşit? - Bani. Foarte mulţi bani şi promisiunea că-1 voi scoate de aici, înainte ca Montalvo să afle. - Lucru pe care nu I-ai făcut. Privirea ei rătăci prin holul pe care mergeau. Acesta e un palat. Am fost surprinsă când am venit aici. E ciudat să vezi un asemenea loc în mijlocul junglei. Lui Montalvo chiar îi place confortul. Iar el părea foarte acasă aici noaptea trecută, îşi aminti ca. Civilizat, amabil, arătos. A construit un fort militar şi apoi s-a instaurat ca împărat. - După spusele lui Gonzales, nu a construit nici fortul, nici palatul. În urmă cu aproape zece ani, le-a luat de la un anume Hector Caranda, care era lordul drogurilor pe plan local. - L-a luat? - Caranda şi oamenii lui nu mai sunt aici. îmi imaginez că, dacă tc-ai uita mai atent prin junglă, ai vedea mormintele lor. - Minunat. îl privi. Nu pari supărat. - Dacă criminalii s-ar lupta cu criminalii, nouă ne-ar rămâne mai puţini de care trebuie să scăpăm. Nu au decât să se omoare între ei, din partea mea. Făcu un gest spre arcada din faţa lor. Camera pentru micul dejun. Înălţimea sa ne aşteaptă. - Sunt flatat, Soldono, spuse Montalvo din spatele lor. Mă întrebam dacă ai observat aerul meu regal. Făcu un semn din cap spre Eve. Ţi-a umplut urechile de otravă despre mine. Probabil marea majoritate sunt lucruri adevărate, dar tot e neplăcut. O îndrumă spre cameră. Iar mie nu-mi place să aştept. Am început să lucrez încă de Ia ora şase. Îi ţinu scaunul la masa de stejar strălucitor. - Pentru a-mi păstra calmul şi pentru a-mi domoli nerăbdarea de a te vedea la întâlnirea noastră. Privirea sa îi scrută faţa. Văd că şi tu ai fost preocupată de asta. Poate nu cu atât de multă nerăbdare, dar în mod sigur cu curiozitate. Făcu cu mâna şi un servitor îmbrăcat în alb apăru dinspre uşa de la capătul camerei, înţeleg că nu mănânci un mic dejun prea copios, aşa că am comandat ouă, şuncă şi pâine prăjită. - E prea mult. El zâmbi. - Şi în caz că spuneai asta, am comandat suc de portocale, şi cafea, şi un covrig. Stai jos, Soldono, eşti îngrozitor de previzibil. El mănâncă întotdeauna pâine prăjită franţuzească şi şuncă cana diană, Eve. Nu ai crede că este atât de pofticios, nu-i aşa? - Nu-1 cunosc. Nu aş specula pe tema aceasta. - Dar despre mine? Se aşeză la celălalt capăt al mesei. Speculează, te rog chiar! 36
Ea îi întâlni privirea. - Cred că deja ţi-ai luat micul dejun la şase. Probabil ceva uşor. Suc, cafea... probabil pâine prăjită. El chicoti. - Corect. Mai puţin pâinea prăjită. Mănânc întotdeauna tor-tilla, îmi aduce aminte de copilărie. Amintiri plăcute. E bine să ne gândim întotdeauna la amintirile plăcute pe care le putem re vedea. Nu eşti de acord? Ea ridică paharul cu suc la gură. - De ce despre mâncare şi amintiri din copilărie? Nu-mi pasă absolut deloc de tortilla ta blestemată. Nu sunt aici ca să socializez sau ca să te cunosc. Am venit aici să fac o treabă. - Da, aşa ai făcut. El se lăsă pe spate în scaun şi o privi. Arăţi excepţional de bine în lumina camerei. Nu multe femei pot suporta adevărul luminii de ziuă, dar acesta te îmbracă ca şi cum te-ar iubi. Mă-ntrebam cum arăţi luând micul dejun aici. - Prostii. - Dar aşa c. - Iar eu nu am anticipat că voi lua micul dejun cu un bărbat care umblă purtând un pistol ca şi cum ar fi un pistolar din vestul sălbatic. E puţin cam depăşit, Montalvo. El râse în timp ce privi în jos la cureaua sa. - Dar e necesar câteodată. Am fost soldat prea mult timp. Am învăţat că nu poţi să te bazezi pe faptul că eşti în siguranţă doar pentru că eşti acasă. - Treaba mea, se grăbi ea să schimbe vorba. Reconstituirea. El dădu din cap şi sc-ntoarse spre Soldono. - Vrei să ne scuzi? Cred că vei considera terasa foarte confortabilă în dimineaţa asta. Voi trimite acolo micul tău dejun. - Eve? întrebă Soldono. - Ne vedem mai târziu, spuse ea. Soldono se scutură, se ridică şi ieşi pe uşile franţuzeşti. Montalvo făcu un semn servitorului care se grăbi în urma lui Soldono. - Soldono va fi tentat să asculte pe la uşi, dar va primi un serviciu excelent care se va dovedi a fi prea ciudat. îşi ridică cafeaua la buze. Va fi foarte frustrant pentru el. - Unde este craniul? Unde voi lucra? - Am un atelier aranjat în bibliotecă pentru tine. - Să mergem. - Termină-ţi micul dejun. Abia ai început covrigul. - Nu vreau covrigul. Vreau să văd craniul. - Covrigul este mai bun. Ea se crispa. - Cum? - Craniul nu este aici în tabără. - Dar unde dracu’ este? - Nu a fost dezgropat încă. Este îngropat la nouăzeci de mile în nord, într-un mic cimitir. Ea spuse printre dinţi: - Eu nu jefuiesc morminte, Montalvo. -Nu vei fi nevoită săjefuieşti morminte. O voi face eu. Doar că nu am putut să o fac până ce nu veneai aici şi nu erai pregătită pentru lucru. Va trebui să munceşti mai repede decât ai făcut-o vreodată în cariera ta. - Iar eu nu muncesc ca şi complice al unui jefuitor de morminte. Ia-ţi pe altcineva. - Te am pe tine. Ea îi întâlni privirea. - Nu, nu mă ai. Te-ai linguşit pentru a mă aduce aici, dar nu voi fi manipulată de tine să fac ceva împotriva conştiinţei mele. A viola un mormânt este unul din acele lucruri. - Fiindcă te gândeşti la o înmormântare în toată regula pentru a aduce pe cineva acasă. La asta ai lucrat de când a murit fiica ta. Buzele lui se subţiară. Te asigur că persoana din mormânt nu a fost adusă aici de mâini drăgăstoase, iubitoare. Nu este acasă, Eve. - Aşa spui tu. - Este adevărul. Uită-te la mine. Vocea lui vibra cu forţa cuvintelor sale. îţi spun adevărul. Ea trebuia să-1 creadă. - Sau ceea ce crezi că este adevărul. Dacă erai sigur, nu m-ai fi adus aici ca să verifici. Şi de ce nu ai pus pe cineva să testeze ADN-ul? 37
- Am pe cineva pregătit să-1 facă, dar trebuie să am o oarecare dovadă înainte de a risca. - De ce? - Fiindcă orice specialist care atinge acel craniu va sfârşi mort într-un mod foarte neplăcut. - Omorât de cine? - Ramon Diaz. Poate ai auzit de el. - Am văzut fotografii în ziare. Droguri. - Da. Droguri, şi vicii, şi crime. - Atunci aveţi multe în comun. - Ai putea crede asta. I-am spus lui Miguel că nu l-ai întâlnit niciodată pe Satana. Dacă vei da peste Diaz, nu aş mai spune asta. Am eu momentele mele, dar Diaz este stăpânul. S-a stabilit într-un castel şi se crede rege, considerând că are dreptul să facă absolut orice. - Şi dacă viaţa unui expert în ADN ar fi pusă în pericol, atunci ce-mi spui de a mea? Dădu din cap. - Ar fi acelaşi lucru. Sculptura criminalistă nu este acceptată într-un tribunal, dar tu ştii totul despre cranii, şi asta ar fi suficient. Ea-1 privi mută de uimire. - Admiţi că m-ai adus aici pentru a-mi risca gâtul pentru reconstituirea ta? - Da. - Nenorocitule. - Da, dar nu Satana. Aminteşte-ţi diferenţa. Mai luă o gură de cafea. Şi dacă aş fi avut timp să lucrez la asta, aş fi fost complet sincer cu tine, şi tu tot ai fi venit. Dacă preţul este destul de mare, riscul merită. Dar nu am avut timp odată ce am pus planul în aplicare. A trebuit să dau lovitura atunci când am avut ocazia. Mam folosit de şansa că vei coopera odată ajunsă aici. - Nu ai noroc, Montalvo. - Vom vedea. Singurul motiv pentru care ai venit este Bon-nie. Acel motiv încă există. Nu ştiai ce vei găsi aici. Toată lumea te-a avertizat ce om rău sunt. Şi totuşi ai venit. - Nu voi deveni criminalul care eşti tu. Am făcut ceva decent în viaţă după ce Bonnie mi-a fost luată. Nu voi fi trasă în jos din nou. - Şi dacă îţi promit că nu vei face nimic dezonorant? Reputaţia şi principiile talc morale vor rămâne la fel de pure ca zăpada. Făcu o grimasă. Singurul lucru pe care-1 vei risca este viaţa ta. îmi pare rău că spun asta. - Doar viaţa? Atunci, bineînţeles că voi ignora restul şi mă voi alătura celui mai tare. - Ai fi putut s-o faci, dacă te-aş fi prins în toţi aceşti ani de la moartea lui Bonnie. Dar nu acum. Ea îl privi, supărarea ieşindu-i prin pori. - Crezi că mă cunoşti atât de bine. Nu poţi afla despre cineva dintr-un dosar. Nu ai habar cine sunt. - Dosarul a fost doar începutul. M-am gândit la tine. Mi-am făcut scenarii în minte despre tine. Câteodată chiar te-am visat. Ea simţi un şoc. - Eşti bolnav. El dădu din cap. - Când am început prima oară să caut pe cineva ca tine eram foarte analitic. Apoi am dat peste tine şi am început să caut, şi toate au pierit. Ştiam că tu trebuia să vii aici să faci această reconstituire. - De ce? - Fiindcă te-am privit şi am văzut cu ochii mei. El împinse scaunul şi se ridică. Ai avut destule de înghiţit pentru început. Şi nu mă refer la micul dejun acum. Vorbim mai târziu. - Dar nu mi-ai spus nimic care m-ar face să continui această conversaţie. - Trebuia să sparg gheaţa. Nu e momentul pentru amănunte. - Vreau să mă duci înapoi la pista de aterizare. îl voi pune pe Soldono să aranjeze zborul înapoi. El se-ndreptă spre uşă. - Sper să-ţi schimbi părerea. - Atunci greşeşti. - Ştii, nu m-am gândit niciodată că vei lua bani pentru reconstituire. Se opri la uşă. Era doar o premieră. Am ştiut de la început ce te-ar face să lucrezi pentru mine. Asta mi-a dat timp să găsesc ceva care te-ar face să vrei să stai după ce vei fi ajuns aici. L-am pus pe Miguel să pună un raport pe biroul din dormitorul tău. Ar trebui să te uiţi peste el, înainte de a lua o hotărâre. - Raport? Dar el deja plecase din cameră. 38
Ea rămase să privească în urma lui cu frustrare şi uimire. Doamne, ce fel de om era? Ucigător, ameninţător, şi totuşi, ameninţările fuseseră atât de obişnuite, încât ea nu simţise teamă. Fusese un fel de colaborare, o intimitate în felul în care-i vorbea. Te-am privit şi m-am văzut pe mine. - Aţi terminat discuţia? Soldono stătea în uşă. Nu arăţi prea mulţumită. - Nu sunt. Nici măcar nu are craniul pe care ar trebui să-1 reconstitui. Va trebui să jefuiască un mormânt pentru a-1 lua. - Şi ce i-ai spus? - Că vreau să te rog să aranjezi un zbor de întoarcere pentru mine. O vei face? - Voi face tot ce pot. Adăugă: dar dacă nu te va lăsa să pleci ar putea fi inutil. Ar fi nevoie de o armată pentru a te scoate de aici, dacă nu-şi dă acordul. - Tu fă aranjamentele. Voi discuta eu cu el. Soldono încuviinţă, încruntându-se gânditor. Ce mormânt va trebui să jefuiască? - Nu mi-a zis. Ce mai contează? - Orice despre mişcările lui Montalvo contează. Au repercusiuni peste tot. Ai putea să accepţi să lucrezi pentru el. Ţi-ar putea face plecarea mai uşoară. Ea-1 privi uimită. - Şi munca ta, mai uşoară, de asemenea, presupun. - Cu mult mai uşoară. O privi în ochi. Nu-mi pasă dacă deranjează morţii, dacă asta te ţine în viaţă şi te aduce acasă. Supărarea ei se estompă. - Nu am niciun drept să te judec. Aceasta este responsabilitatea mea. Am ştiut atunci când am venit aici că păşeam într-o pânză de păianjen şi că aş putea să mă descurc foarte greu ca să pot pleca de aici. - Da, al naibii de greu, repetă el. Atunci fă tot ce trebuie să faci, să ne scoţi pe toţi de aici întregi. - Mă voi gândi la asta. Ea se-ndreptă spre uşă. Dar nu-ţi ţine respiraţia. Fă ceea ce trebuie să faci. Cuvintele lui Soldono se repetau în mintea ei, în timp ce urca treptele spre camera sa. Erau uşor de spus acele cuvinte, dar ea nu putea să fie de acord cu acea filosofic Nu, când era vorba de munca sa. Soldono şi CIA încheie târguri tot timpul şi o mare parte dintre ele erau cu criminali precum Montalvo. Chiar dacă făcuse un târg cu Montalvo, nu era sigură că va putea înlătura decepţia lui, mai puţin... Miguel a pus un raport pe birou în camera ta. Paşii ei s-au grăbit instinctiv în timp ce ajunse la capătul scărilor. Pe birou se afla un dosar albastru. Se duse încet spre birou. Am ştiut de la început ce te va face să lucrezi cu mine. Desfăcu dosarul. Bonnie Duncan. O fotografie a lui Bonnie, făcută cu un an înainte ca ea să dispară. Un top de foi cam de un centimetru grosime. Ah, Doamne. Se aşeză în scaunul de la birou şi începu să răsfoiască foile. - Vor şti că venim, spuse Galen uitându-se la jungla de sub ei. Nu vom putea merge mai aproape de tabără fără ca Montalvo să nu afle că are musafiri. - Tot ce trebuie să facem este să ajungem undeva aproape de tabăra lui Montalvo şi să aterizăm. Apoi dispărem în junglă. - Ah, asta e tot? întrebă Galen. Măi, măi, iar eu care m-am gândit că ai ceva mai complicat în cap. Venable a spus că jungla este foarte bine verificată, iar noi s-ar putea să trebuiască să scă păm de câteva patrule. - Nu trebuie să mergi cu mine. - Ba da. Asta nu are nimic de-a face cu tine. Am o treabă de rezolvat. Am fost angajat să aflu ceva despre Montalvo. Acesta este un motiv bun la fel ca oricare altul. în plus, chiar am o afecţiune pentru Eve. M-am gândit că voi înfrunta dificultăţile, fiindcă nu am nicio intenţie să-mi consum eforturile fără un plan de acţiune. Ce facem... atacăm Bastilia? Sau poate un război de guerilă? Am adus destulă muniţie pentru un război minor, dar ar fi puţin absurd din moment ce suntem doar noi doi. - Ne apropiem. Vom căuta un punct slab, zâmbi Joe cu amărăciune, şi o voi suna pe Eve de pe mobil şi o voi face să iasă să facă jocul nostru, nu al lui. 39
-Asta e mai raţional decât Bastilia, oftă Galen. Este o afacere mai puţin interesantă. - S-ar putea să fim nevoiţi să ne întoarcem la unul dintre scenariile tale, dacă Eve nu-mi răspunde la telefon. M-a avertizat că s-ar putea să nu răspundă. - Ba eu cred că o va face. Eve este o luptătoare. Va fi îngrijo rată că ai probleme şi că ai nevoie de ajutorul ei. - Chiar am probleme. Joe trebuia să ştie dacă ea era bine şi nu avea probleme. El era speriat de moarte de când plecase din Atlanta, după ce Galen îi spusese despre legătura lui Montalvo cu Diaz. Nu era suficient că Eve avea de-a face cu un nenorocit. Unul şi mai mare se zărea la orizont. - Şi nu sunt sigur că ai dreptate. Ea-şi ţine cuvântul şi a spus că nu va răspunde la primul telefon. - Am dreptate. S-ar putea să nu o cunosc atât de bine ca tine, dar pot observa lucrurile cu un ochi mult mai impersonal. Tu nu gândeşti foarte bine acum. - Spune-mi tu, răspunse el sarcastic. Bineînţeles, tu ai fi foarte calm şi raţional dacă s-ar fi întâmplat acelaşi lucru în viaţa ta personală. - Nu. Aş fi la fel de speriat ca şi tine. Dar nu despre Elena şi Elspeth e vorba, aşa că pot să-ţi ţin predici. Şi să fiu aici cu o notă de motivaţie când pleci. Cu condiţia să mă asculţi. Joe rămase tăcut pentru un moment. - Te voi asculta. Nu promit că voi fi atent, dar voi asculta. Se uită în jos la vasta întindere a junglei. Venable îl avertizase că oamenii lui Montalvo ştiau teritoriul ca pe propriile buzunare, dar asta nu-1 îngrijora. Când lucrase la SEAL, trăise în junglă câteva luni şi se jucase de-a v-aţi-ascunselea şi reuşise totuşi să supravieţuiască. Asta fusese cu ani în urmă, dar îi revenea în memorie. Cea mai grea parte era s-o scoată pe Eve de acolo. Ea era puternică, încăpăţânarea şi puterea ei de îndurare erau incredibile, dar nu avea pregătire. Galen fusese un mercenar la un moment dat şi putea să dea o mână de ajutor. - Mulţumesc, spuse el cu jumătate de gură. Ştiu că am fost tăios cu tine, dar tu i-ai fost un prieten bun Evei. Apreciez asta. - Tăios? Nu am remarcat. Bineînţeles, am sângerat de la o mie de tăieturi mici şi s-ar putea să fiu prea ameţit să mai simt ceva. Zâmbi uşor. Şi nu mă aştept să se oprească. Te doare şi eşti un om care loveşte instictiv, atunci când e rănit. S-a nimerit să fiu cea mai apropiată ţintă. Te voi ierta cu generozitate în numele lui Eve. - Nu cred că generozitate este cuvântul pe care l-aş folosi pentru acceptarea scuzelor tale, spuse Joe sec. Dar voi încerca să nu te folosesc ca pe un sac de bătaie. - În numele lui Eve? Se uită din nou în jos la jungla de dedesubt. - In numele lui Eve. Era după-masa târziu când Eve termină de citit raportul şi se lăsă în scaun. Nu mai plânge! Nu mai tremura! Trebuie să cobori la Montalvo, iar el nu trebuie să-ţi vadă slăbiciunea. La dracu. Să-şi dea puţin timp. Să accepte durerea acum, când era singură. Lasă lacrimile să vină. închise ochii şi lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Bonnie. Peste cincisprezece minute se ridică, se duse la baie şi îşi spălă faţa cu apă rece. Ochii îi erau încă umflaţi de plâns, dar asta nu avea cum să o schimbe. îşi uscă faţa, luă raportul şi ieşi din dormitor. Aproape că dădu peste Miguel care se sprijinea de peretele din hol. Acesta se-ndreptă rapid. - Eşti pregătită să te vezi cu el? - Ce făceai sprijinit de uşa mea? - Mi-a spus să stau aici şi să te conduc la el. Nu a vrut ca tu să îl cauţi. Eşti gata? -Ah, da. Trecu de el spre scări. Unde e? - în bibliotecă. Miguel o ajunse din urmă. îţi voi arăta eu drumul. Este în aripa de sud, jos, pe scări. El o luă înaintea ei pe scări. Te-ai supărat? îmi pare rău, l-am întrebat dacă este necesar. - Ştiai ce este în raport? - Da, îmi spune câteodată. Nu prea des. Nu despre lucruri care îi sunt apropiate. Dar avea nevoie să vorbească cu cineva de data asta. Se-ntoarse spre dreapta la capătul scărilor. Era privilegiul meu. - Dacă poţi să-i spui aşa. - Pot. Deschise o uşă la stânga şi zâmbi uşor. Este un privilegiu să împărţi ceva cu Colonelul. Se dădu la o parte. Dacă te pot ajuta, să mă chemi. Şi asta ar fi un privilegiu. - Intră, Eve, strigă Montalvo din celălalt capăt al bibliotecii. Miguel, vezi să nu fim deranjaţi. 40
- Desigur, spuse Eve în timp ce traversă camera îndreptân-du-se spre birou. Trânti dosarul pe biroul din faţa lui Montalvo şi se aşeză în scaunul pentru musafiri. - Cred că avem de vorbit câte ceva. - Cafea? El turnă un lichid negru în ceaşcă dintr-o cafetieră de pe birou. Arăţi de parcă ai avea nevoie. - Nu acum. El aşeză ceaşca de cafea în faţa ei. - Fiindcă mâna ta ar putea să tremure dacă ai lua ceaşca? Nu aş privi asta ca pe un semn de slăbiciune. Nu la tine. - Nu acum, repetă ea. îşi umezi buzele. Acela a fost un raport al naibii de tare. Chiar a trebuit să fie atât de cuprinzător? A început de când Bonnie a dispărut în parc şi are detalii despre fiecare aspect al investigaţiei. Fiecare dintre cei care au agresat-o sexual, fiecare molestator de copii intervievat de poliţie, fiecare cuvânt scris despre investigaţie. Fiecare descriere grafică a trupurilor altor fetiţe găsite de ei despre care au crezut că ar fi Bonnie. Ai scris despre trecutul complet al lui Ralph Andrew Fraser, omul care a fost executat pentru crimele acelor copii şi despre care s-a crezut că ar fi omorât-o pe Bonnie. - Nu a omorât-o el, spuse Montalvo. Cred că tu asta ai crezut tot timpul. Din această cauză, când a apărut peste câţiva ani, ai fost gata să crezi că el a făcut-o. Doar corpul ei nu a fost acolo unde a spus el că ar fi. Probabil că asta ţi-a rupt inima. - Da. Ea încercă să-şi reţină lacrimile. Unul care mi-a rănit inima. - Dar asta nu te-a oprit. Nu ai încetat niciodată să speri. - Vorbeşti de parcă ar fi vreo virtute. Speranţa nu m-a părăsit niciodată. Nu aş fi putut să fac nimic fără asta. De ce ai intrat în asemenea amănunte? Nu era nevoie. - Şi să aduc totul înapoi şi să te rănesc. M-am gândit dacă să fac raportul înainte de a ţi-1 da, dar nu am putut. Trebuia să ştii ce am găsit în legătură cu acest caz. Cât de adânc am cercetat pentru a afla răspunsurile. - M-aş fi mulţumit doar cu partea a treia. Ea răsfoi raportul şi-1 deschise la partea de care vorbea. Acolo unde investigatorii tăi au încercat să găsească ucigaşul lui Bonnie. - Au fost extraordinari, nu-i aşa? Au fost foarte motivaţi, le-am oferit milioanele de dolari pe care tu le-ai refuzat pentru a căuta mai mult şi mai repede. Nu au reuşit să găsească un singur suspect, dar au redus cercetările la trei. Ea privi la cele trei nume de pe listă. - Cum? Ai menţionat ceva despre scurgerile de informaţii de la colegii de celulă? - Au intervievat prizonierii care erau în închisoare la acel moment, ca şi Fraser. Nimeni nu ştie mai bine decât prizonierii toate dedesubturile. Ei vorbesc multe şi nu îi pot înghiţi pe cei care molestează copii. Au fost foarte multe discuţii în închisoare despre cazul lui Bonnie şi mai multe speculaţi; Unii chiar au pre tins că-1 ştiu pe criminal destul de bine. - Dar de ce nu au venit să spună dacă ştiau ceva? Ar fi putut face o înţelegere. - Nu şi fără dovezi. Statul a fost foarte mulţumit cu cel pe care-I avea în mână. Publicul cerea o arestare. Ar fi ignorat posibilitatea să fie altcineva. - Of, Doamne. Mai avea puţin până să nu-şi mai poată controla emoţiile. Paul Black, Thomas Kistle, Kevin Jelak. Mai sunt în viaţă? - Da. L-am localizat pe Kistle. Ceilalţi au dispărut din vizor, dar îi vom găsi. Am promis să fac asta pentru tine, Eve. - Ai putea să mă minţi. -Aş putea. Dar nu o fac. - De ce mi-ai dat acest raport după ce ţi-am spus că mă voi ţine de promisiune? - Speranţă. Ea se lăsă în scaun şi îşi masă tâmplele. - Mă manipulezi. - Dacă mă laşi. Totul depinde de tine. Sunt la mila ta. Ea sări. - Nu aş prea crede. El zâmbi. - Sau am crezut că aş putea să încerc o diversiune ca să-ţi distrag atenţia de la mica mea decepţie. - Mică? Nu o decepţie chiar atât de mică. El era liniştit. Era atât de complicat. Avea un mare talent de a răsuci vorbele. Fără îndoială, era un om periculos. Şi totuşi ea putea vedea calităţile pe care ştia că le are. Mă uit la tine şi mă văd pe mine. Şi uitându-se la el putea vedea aceleaşi calităţi pe care le avea şi ea. Acelaşi entuziasm, aceeaşi energie, aceeaşi pasiune. Dar pasiune pentru ce? 41
- Ai spus că nu ţi-ai încălca principiile, dacă voi face asta pentru tine. De ce nu? Nu jefuiesc morminte. El se relaxa şi oftă. - Te gândeşti la asta. - De ce nu? repetă ea. - In mod normal, nu ai jefui morminte. Dar dacă Bonnie ar fi acolo în acel mormânt? Nu te-ai duce după ea? -Aş obţine o autorizaţie şi aş exhuma-o. Nu aş merge orbeşte prin întuneric. - Dacă nu ai obţine acea autorizaţie? Dacă ai şti că ea este acolo, dar nu este o altă cale? Pentru o clipă ea nu zise nimic - M-aş duce după ea, dacă ar trebui să merg până în iad. - Şi eu la fel, spuse el cu simplitate. Şi asta chiar fac. Mă duc spre iad. - încetează să mai fii ambiguu. Spune-mi. - Cimitirul este în zona fermei controlate de Diaz. El a căutat acest mormânt timp de cinci ani. Şi m-a urmărit pe mine să nu îl găsesc înaintea lui. Din cauza asta a apărut aici Aquila. încerca să-i miruiască pe oamenii mei ca să afle informaţii. - Aşa că l-ai omorât. - Da, nu ştiam ce informaţii ar fi putut să adune. Aproape te convinsesem să vii aici. Sper doar că nu a apucat să-i spună lui Diaz, înainte să apuc eu să-1 prind. - Vrei să spui că ai făcut-o din cauza mea? Eu nici măcar nu ştiam că voi veni decât în ultimul moment. - Iar eu am ţinut secrete negocierile noastre. Asta nu înseamnă că el nu a apucat să obţină vreo informaţie. Miguel a descoperit echipamente de ascultare a telefoanelor şi de urmărire în tabăra lui Aquila din junglă. - Şi ce ar fi făcut Diaz, dacă ar fi aflat că vin aici? - Ar fi trimis un om la Atlanta să te ucidă. Sau ne-ar fi atacat în timp ce eram pe drum spre tabără. Din moment ce niciunul din aceste lucruri nu s-a întâmplat, s-ar putea ca el să nu ştie pe cine aduceam eu aici, sau că tu veneai cu siguranţă. Dar ar putea ghici că eu cred că am descoperit mormântul. - Şi cine este în acel mormânt? - Soţia mea. Ea înţepeni din cauza şocului. -Cum? - Nalia Armandariz. Era fiica lui Antonio Armandariz, liderul rebelilor. Ne-am cunoscut în zilele când mă luptam cu rebelii. Zâmbi. Ce tigroaică era.... plină de curaj şi idealuri, şi o poftă de viaţă pe care nu le mai văzusem până atunci. - Ai iubit-o. - Oh, da, spuse el uşor. Eram plin de amărăciune şi supărare când am cunoscut-o. Ea m-a făcut bine. Totul era o bucurie cu ea. Sună ciudat să spun asta, când ea era un soldat ca şi mine. Un soldat mult mai bun şi mâna dreaptă a tatălui său. - Cum a murit? - Diaz. Se băgase prea mult în treburile lui. Tatăl ei făcea afaceri cu Diaz, care era foarte deschis în privinţa suportului pe carc-1 oferea rebelilor. Armandariz îi proteja pe cultivatorii de cocaină de dealerii de droguri şi a făcut câteva raiduri pentru el. Atunci când armata a început să le creeze probleme, Diaz a pus rebelii să atace. L-a convins pe Armandariz că el este devotat cauzei rebelilor şi i-a dat arme şi bani pentru ai dovedi asta. Nalia a descoperit că acesta lucra pe două fronturi. El îi plătea pe cei din guvern şi le trimitea bani în conturi pentru a se face că nu văd atunci când el exporta droguri. - Ea a găsit dovezi? - Era în căutarea lor atunci când a dispărut. -A dispărut? Am crezut că el a ucis-o. - Bonnie a ta a dispărut. Ai vreo îndoială că e moartă? Ea dădu uşor din cap. - Aş vrea să fi avut. - Şi eu. Diaz era foarte deştept. A îngropat dovezile duplicităţii sale şi 1-a convins pe tatăl ei că Nalia a furat ultima plată făcută de Diaz şi că ar fi luat avionul spre Australia. Ea dădu din cap. - Nu se poate să fi crezut asta despre ea. Era fiica sa. - A vrut să creadă asta. Era un fanatic, iar Diaz îi ajuta cauza. A fost un preţ mic să închidă ochii la o chestie duplicitară. - Nu atât de ieftină. A pierdut o fiică. - în ochii lui nu a pierdut-o, ea a trădat cauza. Nu o mai considera fiica sa. 42
- Şi ce ai făcut? - Ce crezi? M-am dus după Diaz. Abia am reuşit să scap de oamenii lui şi m-am ascuns în casa unui prieten pentru a mă recupera. Mi-a luat aproape un an să-mi revin. Până atunci lucrurile s-au schimbat. Tatăl Nalici nu vroia să aibă de-a face cu mine. L-am atacat pe binefăcătorul lui, iar el nu putea accepta asta, dacă vroia să continue să creadă această iluzie. -Şi te-ai mai dus după Diaz? - Nu, am avut timp să mă liniştesc şi să mă gândesc. Nu vroiam doar să-1 ucid pe Diaz. Am vrut să-1 distrug. Vroiam să distrug tot ce construise, tot ce crease în micul lui imperiu. Dar nu puteam face asta fără să adun tot atâţia bani ca şi Diaz. Aveam nevoie de bani pentru mită, să angajez genul de oameni puternici ca aceia pe care-i avea el la ordine. Eram un soldat doar cu hainele de pe mine şi puşca mea. Aşa că am început să caut bani. - Devenind tu însuţi un criminal? El se scutură. - Armele erau singurul lucru la care mă pricepeam. - Îţi cauţi scuze? - Nu, nu mi-aş căuta scuze în faţa ta mai mult decât mi-aş căuta în faţa mea. Sunt sigur că Soldono va dori să-ţi spună ce băiat rău sunt. Doar îţi explic ce s-a întâmplat. Trebuia să-1 distrug pe Diaz. Nu-mi păsa cum făceam banii atâta vreme cât erau acolo pentru mine. Am făcut ce mi-am propus să fac. Am avut bani să construiesc tabăra, astfel încât Diaz să nu mă poată atinge. Făcu o pauză. Şi genul de bani mulţi care-mi permiteau să angajez investigatori pentru a afla unde ar putea fi găsit ucigaşul lui Bonnie a ta. Cred că poate tu vei crede că acele cheltuieli merită. Fir-ar al naibii. Poate nu-şi caută scuze, dar a reuşit să atingă acea coardă care o mişca în adâncul fiinţei sale. - Spune mai departe. - Dar trebuia să fac mai mult decât să devin un fel de Midas. Trebuia s-o găsesc pe Nalia. Trebuia să-1 fac pe tatăl său să admită că ea este moartă şi că Diaz a ucis-o. Am început să caut. Mi-au trebuit doi ani până să aflu ce făcuse cu trupul ei. - Cimitirul? - Doamne, nu. A aruncat-o într-o mlaştină ca să putrezească. L-am mituit pe unul dintre oamenii lui pentru a ajunge la ea. Dar el m-a trădat şi nu a adus trupul direct la mine. A îngropat-o în tr-un mormânt neînsemnat din cimitir. A spus că nu-şi permitea ca Diaz să afle ce făcuse. Cimitirul acela nenorocit este chiar pe terenul lui Diaz, unde se află vila. Apoi Diaz a aflat că omul său vorbea cu mine şi 1-a urmărit. Buzele i se strânseră. Am ajuns eu primul la el. Nu-mi permiteam să-1 las să-i spună lui Diaz unde scăpase de rămăşiţele trupului ei. - L-ai ucis? - Bineînţeles. Nu trebuie să-ţi pară rău de el. Cel puţin, am fost rapid. îţi garantez că Diaz nu ar fi fost. Oricum, a trebuit să aştept până găseam o modalitate de a intra şi ieşi din cimitir cu trupul Naliei fără ca oamenii mei să fie ucişi. - Şi să ai pe cineva care să facă reconstituirea. El dădu din cap. - Înainte că Diaz să afle exact ce facem şi să-şi trimită toate forţele aici. - Apoi vrei să-i arăţi reconstituirea tatălui Naliei? La ce ar mai folosi acum? - îţi aminteşti ce şocată ai fost când ai deschis cutia pe care ţi-am trimis-o? Imagincază-ţi cum ar reacţiona un tată, cum ar reacţiona prietenii Naliei cu care a crescut. Rebelii încă au puteri nemaipomenite în aceste părţi. Dacă îndreaptă acea putere asupra unei singure ţinte, ar putea fi devastator. - Vrei să-i întorci împotriva lui Diaz. - Da, intenţionez să-i întorc împotriva lui Diaz. El îi susţinu privirea. Imediat ce îmi recapăt soţia. După o clipă ea îşi luă privirea de la a lui. - S-ar putea să nu fie în acel mormânt. E posibil să fi fost înşelat în mai multe feluri. - Îmi dau seama de asta. Dar trebuie să risc. - Şi tu vrei ca cu să-mi asum riscul. M-ai pus pe acelaşi plan cu Diaz. Să fii ucis dacă mergi după acel craniu. - I-am spus lui Migucl să te scoată de aici dacă se întâmplă ceva. Iar eu voi porni mecanismul de căutare a ucigaşului lui Bonnie chiar şi dacă voi fi ucis. Tot ce trebuie să faci este să fii de acord. - De ce te-aş crede? S-ar putea să inventezi o poveste. - Dar mă crezi. Ea nu dorea să-1 creadă. Nu dorea să simtă simpatie sau empatie pentru el.
43
- Sau s-ar putea să-mi spui adevărul parţial şi să-1 suceşti aşa cum vrei tu. Tu însuţi eşti un criminal. De ce te-aş crede că vrei să distrugi operaţiunea lui Diaz. E posibil ca tu să-mi spui partea aceea a poveştii pentru a mă convinge că ceea ce fac este etic în esenţă. - Este adevărul. Vocea lui vibra cu forţă, privirea lui o susţinu pe a ei. Fiecare cuvânt pe care l-am spus. Da, am încercat să te manipulez, dar doar pentru a te face să vii aici. Ştiam că va trebui să pun cărţile pe masă. - De ce? - Fiindcă nu te puteam înşela. Am simţit durerea ta. Apoi adăugă încet: Şi fiindcă este la fel ca a mea. Mi-am iubit soţia, Eve. Diaz a ucis-o, apoi a aruncat-o ca pe un gunoi. în toţi aceşti ani de când a dispărut mam trezit în coşmaruri legate de faptul că încercam să o găsesc şi nu reuşeam niciodată. Dumnezeule, ea putea să-şi simtă lacrimile adunându-i-se în ochi. Ea cunoscuse această agonic. Nu dispărea niciodată, indiferent cât de mult timp trecuse. Se ridică în picioare. - Trebuie să mă gândesc la asta. Nu pot să-ţi spun acum... trebuie să mă gândesc. - Fă doar acea reconstituire. Te voi lăsa să pleci apoi imediat acasă. Vei ieşi din asta. - Trebuie să mă gândesc, repetă ea în timp ce se-ndrepta spre uşă. Fir-ar al dracului, îmi ceri să am încredere în tine, şi aş fi o proastă dacă aş face-o. - Ai fi o proastă să rişti să faci acea reconstituire, dar nu să ai încredere în mine. Ea îl privi şi pentru prima oară revăzu emoţiile care ieşeau de sub acea faţadă liniştită. Durerea care o hăituia şi singurătatea golului... Te-am privit şi m-am văzut pe mine. îşi mişcă privirea şi aproape că ieşi fugind din cameră. Probabil că e un magician, dacă e capabil să se joace aşa cu emoţiile ei. Poate soţia sa era una dintre cei dispăruţi, dar ea nu trebuia să o identifice cu Bonnie a ei. S-ar putea chiar să nu fie în acel mormânt. Ar putea fi o pistă falsă. Şi oare câte piste false nu urmase ea în speranţa că-şi va găsi fiica? Câte speranţe nu fuseseră distruse? Acum identifica din nou. Termină! Gândeşte calm şi logic! Nu-şi putea lăsa emoţiile să-i influenţeze deciziile. Dar, Doamne, îi era atât de teamă că avea s-o facă.
7 În seara aceea nu coborâse la cină, iar la şapte şi jumătate Miguel venise cu o tavă la uşa sa. - Nu trebuia să te deranjezi. Nu-mi este foame. - Nu e niciun deranj. Miguel puse tava pe o servantă joasă de lângă uşă. Este doar un sandviş şi o salată. Şi a fost plăcerea mea. Iţi întorc serviciul. Tu îl vei ajuta pe Colonel. Eu te ajut pe tine. - Nu i-am spus lui Montalvo că o voi face. Totul... s-a schimbat. El aprobă din cap. - Şi eşti supărată din această cauză. Ştia că vei fi. Ai încredere în el. Va încerca să aibă grijă să te protejeze. - Să-ncerce? Asta e puţin cam nesigur pentru mine. Ea se aşeză la masă şi ridică capacul. Dar se pare că tu ai încredere în el. - Bineînţeles că am. - De ce? - Fiindcă face ce spune că va face. Şi pentru că este întotdeauna acolo când am nevoie de el. îi turnă cafea. Ştii, mi-a salvat viaţa. - Nu am ştiut. De fapt nu ştiu nimic despre tine. - Corect, zâmbi el. Dar vei afla mai multe dacă rămâi şi îl ajuţi pe colonel. Iar ea chiar avea nevoie să afle mai multe. îşi petrecuse după-amiaza sfâşiată între scepticism şi speranţă. - Cum ţi-a salvat viaţa? Eşti foarte tânăr pentru a fi implicat într-o relaţie cu cineva precum Montalvo. El se strâmbă. - Aste spune şi el. Tot încearcă să mă trimită de aici. îmi spune că trebuie să merg la şcoală şi să îmi îmbunătăţesc situaţia. Dar eu mă simt bine aşa cum sunt. Sunt un soldat al naibii de bun.
44
- Atunci înrolează-te în armată. Nu rămâne alături de un criminal. Dacă ţi-a salvat viaţa el, probabil ţia pus-o în pericol pentru început. EI dădu din cap. - Nu, l-a ucis pe tatăl meu. Ea îl privi şocată. - Cum? - Tatăl meu vroia să mă ucidă. Deja o ucisese pe mama mea. Eu mă ascundeam în pădure, iar el mă urmărea. Aveam doar treisprezece ani, nu mai aveam cum să mă ascund mult timp de el. - Dumnezeule, de ce ar fi făcut asta? - Droguri. El distribuia drogurile lui Diaz fermierilor, ca parte a plăţii lor pentru cultivare. Când se droga, obişnuia s-o bată pe mama, iar într-o zi a ucis-o. Dacă aş fi avut o armă, l-aş fi îm puşcat. Am luat drogurile pe care le avea în casă şi le-am aruncat într-o fântână. Apoi am fugit în pădure. M-a împuşcat înainte să ajung prea departe. în picior. Am continuat să mă târăsc până când m-a prins. Buzele i se strânseră. îmi amintesc că stătea deasupra mea şi îmi ţintea puşca spre cap pentru a mă termina. - Iar Montalvo 1-a împuşcat el în schimb. - Da. El venise să-1 caute pe tatăl meu şi 1-a urmărit în pădure. S-a gândit că ar putea fi o verigă slabă care i-ar fi putut spune ceva despre moartea soţiei sale. Zâmbi. Nu am fost norocos? L-a omorât pe nenorocit. Ea nu ar fi trebuit să simtă acel şoc la auzul cuvintelor sale. Această atitudine era probabil sănătoasă. Taţii şi mamele erau la fel de sacri precum acţiunile lor faţă de copiii lor. Ea întâlnise multe abuzuri de-a lungul vieţii. Era bucuroasă că Miguel a supravieţuit şi se pare că reuşise să nu rămână cu o cicatrice permanentă. - Eşti norocos dacă ţi-ai luat viaţa în propriile mâini şi nu te agăţa de Montalvo. - El nu mă lasă să mă agăţ. Doar mi-a oferit un cămin şi un scop. Spune că acel scop este important. Iar scopul lui Montalvo era răzbunarea. Şi descoperirea celei pierdute. Şi oare nu era acesta şi scopul ei? - Acum te las, spuse Miguel. Dacă ai nevoie de ceva, strigă-mă. Voi fi pe aproape. - Aşteaptă. El o privi. - Te-a pus Montalvo să-mi spui toate astea? - Nu. Mi-a spus să-ţi aduc cina. Buzele sale se-ndulciră într-un zâmbet uşor. Dar este foarte deştept şi mă cunoaşte foarte bine. Cred că a ghicit că s-ar putea să aibă loc o asemenea conversaţie. - Sunt convinsă, spuse ea sec. - Te rog, tcmină-ţi sandvişul, ai nevoie de putere. El deschise uşa şi părăsi încăperea. Dumnezeule, un alt Montalvo în scenă, se gândi ea. Iar Miguel avea aceeaşi tenacitate şi determinare ca şi idolul său, odată cu o tinereţe atrăgătoare. Îi plăcea copilul. Îşi termină ultima înghiţitură din sandviş. Miguel avea dreptate, indiferent ce drum apuca, ea avea nevoie de putere şi hotărâre pentru a merge mai departe în... Chiar atunci sună telefonul. Ea se crispa când văzu numele de pe ecran. Nu, Joe! Nu acum! Sună din nou. Fir-ar al naibii să fie, îi spusese că nu-i va răspunde dacă o suna. De ce naiba... Sună din nou. Ea apăsă pe buton. - Joe, nu pot vorbi cu tine. - Pe dracu nu poţi. O faci. - Pentru a-ţi spune că sunt bine şi că nu ai niciun motiv să te îngrijorezi. - Ce drăguţ din partea ta că ai atâta grijă de confortul meu. Nu eşti bine. Nu atâta timp cât eşti în acel loc. Şi voi continua să mă îngrijorez până ce nu te văd plecată de acolo. La ce te aşteptai? Ea se aşteptase exact la asta din partea lui Joe. Supărare şi o frustrare explozivă. - Aş vrea să-mi respecţi decizia. - Decizia ta? făcu el precum un şarpe care atacă. S-a folosit de Bonnie, fir-ar al naibii. - Da. - Minciuni, Eve, ştii că minte. Ştiai că urmăreai o fantomă atunci când ai venit aici. Doar că nu te-ai putut abţine. - Ai dreptate, m-am gândit că el ar putea să se joace cu mine atunci când m-am urcat în acel avion. Nu conta. A trebuit să folosesc şansa. Tăcu o clipă. Dar după ce am ajuns aici am descoperit că s-ar putea ca el să nu mintă. Trebuie să stau până ce voi decide dacă merită... - Nu! - Nu-mi spune nu. Eu sunt cea care decide. Te voi căuta atunci când o voi face. 45
- Nu închide. Tăcu pentru o clipă, iar ea putea să-1 simtă cum se lupta pentru control. Galen îmi spune că voi strica toată această chestie. Nu-mi permit asta. - Galen? E cu tine? - Este, mai mult decât aş vrea. Se tot bagă. Ea avu deodată o suspiciune. - Joe, unde eşti? - Dacă mi-aş folosi telescopul probabil că te-aş vedea. - La dracu. - Exact ceea ce zic şi eu. Ar trebui să fii aici cu mine, nu în acea tabără. - Pleacă, Joe! Nu te vreau aici. - Nici eu. Stau. Iar Galen a insistat să aducă explozibili şi echipament de supraveghere, astfel încât să putem să stăm cât mai mult. - Joe, Montalvo este un om disperat. Şi are o adevărată armată la dispoziţie. - Atunci, vino şi salvează-mă! - Joe, ascultă-mă. Montalvo mi-a promis că nu-ţi va face nimic, dar se pot întâmpla accidente şi nu vreau ca vreunul dintre oamenii lui să apese vioi pe trăgaci şi să te împuşte. - Cum să ştiu că nu eşti ţinută acolo împotriva voinţei tale? Poate că Montalvo stă acum acolo cu o puşcă la capul tău. - Imginaţia ta lucrează peste program, ţi-am spus doar... - Nu ştiu nimic până ce nu-ţi văd faţa. Voi pleca atunci când vei pleca şi tu. - Joe, nu mă şantaja. Nu sunt... - Şantajul este permis în circumstanţe ca asta. Voi face tot ce pot. Iar Galen spune că dacă nu vei ieşi să mă salvezi, poate îl salvezi în schimb pe el. Sau să faci un pachet şi să obţinem un credit dublu. - Joe, închid telefonul. Când mă vei suna iar, vreau să aud că eşti în Bogota. Apoi apăsă pe butonul de închidere. Doamne, exact de ceea ce se temuse că se va întâmpla. Admite, ceea ce ştia că se va întâmpla sau nu lau făcut pe Joe o parte din înţelerea ei cu Montalvo, dar totuşi fusese o speranţă mică că acţiunile sale nu-1 vor afecta pe Joe. Se ridică şi se-ndreptă spre fereastră, privind afară spre junglă. El era acolo. Aproape. Ea era panicată şi totuşi era un fel de bucurie primitivă. Erau împreună. Aşa trebuia să fie. Mintea ei îi spunea să-1 părăsească, dar nu era niciun motiv sau ceva care să se potrivească acolo unde era vorba de instincte. Inăbuşeşte-ţi instinctele acelea! Protejează-1 pe Joe! Ea putea să înţeleagă îndoielile lui în legătură cu siguranţa sa. Telefoanele erau adesea decepţionante şi nesatisfăcătoare. Şi totuşi, dacă încerca să se întâlnească cu Joe şi să-1 convingă personal că trebuie să plece, ar putea fi tentată să plece cu el. Nu ştia care ar putea fi reacţia Iui Montalvo dacă ar încerca să plece. Putea să parieze pe violenţă înainte să vină aici. Acum îl cunoştea mai bine şi totuşi el devenise o necunoscută şi mai mare. Era un om disperat. Dis perarea putea fi şi mai mortală decât duritatea. - Quinn este aici, spuse Miguel, când intră în bibliotecă. Avem un raport despre un elicopter care survola zona în după-masa aceasta. Credem că a aterizat la vreo douăzeci de mile în nord. Montalvo se-ncruntă. - Eşti sigur că nu era unul de-al lui Diaz? în ultima vreme şi-a tot făcut simţită prezenţa. -Am verificat numărul. A fost închiriat în Bogota unui anume Carmino Valdez. Pilotul trebuia să-şi lase clienţii şi apoi să rămână în apropiere pentru a-i lua atunci când îl chemau. - Descrierea? - Mai contează? Quinn putea pune pe cineva care ar fi închiriat ceva care să-i fie convenabil. - Nu, nu contează. Montalvo se strâmbă. Speram că nu va trebui să mă confrunt cu această problemă acum. Fac progrese. Miguel încuviinţă. - Dar ea este o femeie emoţională. Poate fi luată de val de sentimentele ei. Am putut să văd acest lucru în seara asta. A vrut să mă consoleze. -Ar face la fel pentru a consola un tigru. - Puii de tigru pot fi foarte alintaţi, protestă el. Expresia sa deveni sobră. Crezi că el e aproape? Nu avem niciun raport de la vreuna dintre santinelele noastre. - Quinn a fost în trupele SEAL. Există posibilitatea ca santinelele noastre să nu-1 fi reperat. Dacă au făcut-o, îşi vor fi dorit să nu o fi făcut. - Vrei să mă duc eu să-1 găsesc? - Nu, nu ştiu încă ce aş face cu el dacă l-am găsi. 46
- Atunci ce facem? - Le spunem oamenilor noştri să stea în alertă. - Vom raporta orice mişcare pe care o va face el. Şi nu ne vom atinge de niciun fir din capul lui până ce nu ne spui. - Ar putea fi o oportunitate. De câte ori nu spusese asta? Montalvo se gândea în timp ce-1 privea pe băiat. Nu l-ar fi surprins că Miguel i-o aruncase înapoi. O oportunitate se ivea la orizont şi nu trebuia ignorată. - Această ocazie specială ar putea avea şi repercusiuni. O să aşteptăm să vedem ce face. - Şi să vedem ce va face ea? Da, totul depindea de Eve. Quinn va încerca să intre în legătură cu ea, iar influenţa sa ar putea fi puternică. În ce parte o va lua ea? Era aproape miezul nopţii când Eve îşi părăsi camera. Ea-1 văzu pe Soldono traversând holul în timp ce ea cobora pe scări. El se opri. - Se pare că este o noapte lungă pentru noi toţi. - Trebuie să-1 văd pe Montalvo. - Iar eu abia ce l-am părăsit în timp ce mă prăjea. - De ce? Privirea lui îi căuta faţa ei. - Cred că ştii. - Joe? El aprobă. - Montalvo a vrut să ştie dacă CIA îl ajută. Este aici, în Columbia. Nu ar fi putut fi veşti mai proaste. Dacă Montalvo ştia, ei ar putea să cerceteze jungla chiar acum după Joe. Privirea lui Soldono se îngustă pe faţa ei. - Cât este de aproape, Eve? - Prea aproape. Tu l-ai ajutat să vină aici? - Nu eu personal. Dar este posibil ca Venable să-i fi dat o mână de ajutor. - Atunci spune-i lui Venable să-1 scoată de aici, fir-ar al naibii. - Nu-i dau ordine lui Venable. Este şeful meu. - Atunci nu ar trebui să se bage în treaba mea. Ţi l-am scăpat pe Gonzales pentru tine. Mi-o datorezi. Nu vreau ca Joe să fie ucis. - Voi face tot ce pot... - Uită... ea trecu de el. Voi avea grijă de mine. Ea se duse în bibliotecă şi trânti uşa. - Montalvo, mi-ai promis că Joe nu va păţi nimic. Montalvo se-ntoarse de la fereastră. - Nu a păţit nimic încă. încă. O răceală o cutremură. - Şi nu va păţi. Ţi-ai dat cuvântul. Dacă-i faci ceva, te voi ucide eu cu mâna mea. - Aş fi prost să-1 ucid pe Quinn când tu încă te mai gândeşti dacă mă vei ajuta. Am muncit mult ca să obţin asta. Nu vreau să fii supărată pe mine. Dar el nu trebuia să vină după tine. Se pot întâmpla accidente. - Nu şi lui Joe. - Te-a contactat? Ea ezită. - Da. - Şi nu ai putut să-1 convingi să te lase să ai propria ta alegere. Se strâmbă. Este un om încăpăţânat. - Nu este sigur dacă nu cumva mă ţii aici împotriva voinţei mele. A spus că poate tu mă forţezi să-i spun că totul e în ordine. - O premiză valabilă. îi întâlni privirea. Convinge-1. Nu pot să-1 ţin aici în siguranţă, dacă insistă să stea în drumul meu. Oamenii mei sunt antrenaţi ca soldaţi. Atunci când sunt atacaţi, reacţionează instinctiv. - Atunci poţi să uiţi de ideea că ţi-aş face acea reconstituire. - Punct mort. El tăcu pentru o clipă, gândindu-se. - Vrei ca Quinn să plece. Nu vrei să fii forţată să iei o decizie, nici măcar de el. Ce pot să fac să te ajut să-1 scoţi de aici? Să-i dau una în cap acestui idiot încăpăţânat şi să-1 pun în elicopter, se gândi ea cu frustrare. - Vreau să mă întâlnesc cu el. Trebuie să ştie că nu am nicio restricţie aici. Trebuie să am timp să vorbesc cu el şi să-1 conving să plece. Este singurul lucru la care mă gândesc că ar putea să-mi ajute. - Şi ce vrei să fac eu? - Vreau să juri că nu mă vei urmări şi că nimeni nu-i va face vreun rău atunci când mă întâlnesc cu el. 47
O studie cu o expresie indiferentă. - Şi dacă îţi dau cuvântul meu şi tu pleci pe urmă cu el? - Îţi promit că nu voi face asta. Dacă plec, nu va avea legătură cu Joe. El dădu încet din cap - Te cred. - Jură. El zâmbi. - Jur pe mormântul soţiei mele că nu te voi urmări sau că nu îi voi face vreun rău lui Joe. Când vrei să faci asta? - Cât de repede pot să iau legătura cu el. în seara asta. - Vrei să mergi singură? Jungla nu e un loc sigur noaptea. - Şi probabil mă voi rătăci. Nu sunt o cunoscătoare a junglei. Dă-mi-1 pe Soldono. - Miguel ar fi bucuros să... - Soldono. - Foarte bine. De înţeles. Miguel îmi este cu siguranţă devotat mie. Câteodată prea mult. Se îndreptă spre uşă. Dă telefonul pe care vrei să-1 dai. îl voi aduce pe Soldono pentru tine. Ea se-ntinse spre telefon. Câştigase timp pentru Joe. Dacă l-ar convinge să plece, atunci măcar să plece viu de aici. Montalvo nu îi dăduse asigurări. Respiră adânc şi formă numărul lui Joe. - Joe, te rog, ascultă-mă! Ascultă-mă! - Ar putea fi o capcană, murmură Soldono în timp ce o ghida prin umbra densă. Montalvo ar putea să scape de o problemă şi totuşi să te forţeze să-i faci acea reconstituire. - Nu ar fi stilul lui. Privirea ei se-ndrepta înainte spre întuneric. Acceptase îndrumările, dar nu ştia cât de departe ajunseseră în ultimile zece minute. Iar el ar putea să mă forţeze să fac o treabă, dar nu neapărat una de calitate. - Se pare că ai început să-1 cunoşti destul de bine. - Nu am avut de ales. A trebuit să... ea sări în timp ce tufişurile din faţă se îndepărtară. - Pleacă, Soldono. Am prins-o. Joe. Dar nu Joe cu care era ea obişnuită. Era îmbrăcat în haine kaki şi ghete, cu părul strâns cu o bandană. Acesta era Joe, ex-membru SEAL, omul care putea ucide în tăcere cu eficienţă. II mai văzuse şi înainte aşa, arunci când fuseseră împreună în golfurile din Louisiana. - Asta depinde de Eve, spuse Soldono. I-am promis că o voi aduce la tine şi apoi înapoi în tabără. - Du-te şi aşteaptă la capătul potecii, îi spuse Eve lui Soldono. Mă-ntorc în zece minute. - Pe dracu că vei face asta, spuse Joe în timp ce Soldono pleca. Ai ieşit din joc. Şi aşa vei rămâne. - Am venit dintr-un motiv şi acesta nu era... - Nu are rost. îşi astupă urechile. Galen apăru din întuneric din spatele lui Joe. - Bună, Eve. Quinn este cam supărat. Nu trebuia să pleci aşa. - Taci din gură, Galen. Joe nu-1 privi. Pleacă. Nu am nevoie de tine. - Chiar vroiam să faca asta. Chiar trebuie să văd dacă Mon-talvo nu a avut de gând să trişeze. - Am făcut eu asta deja, spuse Joe nerăbdător. - Cred că voi mai face un rond, spuse Galen. Nu aş vrea să-1 văd mort pe Quinn, Eve. M-am obişnuit cu felul lui nesuferit de a fi. S-ar putea să-mi lipsească. - Montalvo nu-i va face nimic, spuse Eve. - Doar arunc o privire... Galen dispăru în tufişuri. Mâna lui Joe o strânse de încheietura mâinii. - Plecăm. - Lasă-mă, Joc. I-am promis lui Montalvo că nu voi fugi. - Iar eu nu am promis nimic. Zâmbi nepăsător. Aşa că te voi apuca de bărbie, destul de tare ca să te fac să amorţeşti, tu îţi vei fi ţinut cuvântul, iar eu voi fi obţinut ceea ce doream. - Nu ai face asta. - Uită-te la mine! Voi face orice ca să te ştiu sănătoasă. Orice. Ea se uită la el şi nu-i plăcu ceea ce văzu. Ochii lui străluceau cu sălbăticie pe faţa dură. - Te distrează chestia asta, şopti ea. - Nu, mi-ar face plăcere dacă aş putea să pun mâna pe Montalvo. Oare virilitatea a început să acţioneze? La dracu, da. Te reduc la tăcere sau vii cu mine?
48
- Nu mă ameninţa, Joe. Ea privi spre braţul prins în mâna lui. Şi mă răneşti. De câte ori mă voi uita la braţul meu îmi voi aminti că aceste urme sunt de la tine. - Mai bine vânătăi decât moartă. Dar strânsoarea lui slăbi pe braţul ei. Şi nu-mi pasă dacă îţi vei aminti de mine ca de un nenorocit care te-a bruscat. Nu şi dacă eşti încă în viaţă ca să-ţi aminteşti. Era tot atât de dur cum îl ştia. Nu argumenta! Nu ar merge. A venit aici ca să-i explice. Fă-o! - Joe, trebuie să stau, este şansa mea. Vrei să mă asculţi? Montalvo mi-a dat un raport despre Bonnie, iar eu nu am... Galen se strecură în tăcere dinspre tufişuri, cu privirea cuprinzând copacii şi palmierii din fiecare parte. Putea auzi vocea lui Eve, dar nu înţelegea ce spunea aceasta. Tonul ei era urgent, con vingător, aproape rugător în timp ce-i vorbea lui Quinn. Se-ndoia că va fi bine. Quinn era la limită şi se pregătea să explodeze. Ce naiba? Oare el nu ar simţi la fel dacă Elena ar fi acolo? Ar putea să-i spună lui Quinn că ar trebui să se poarte cu Eve cu diplomaţie în loc să o bruscheze, dar Quinn era un om disperat, al cărui instinct primitiv era acum la culme. Galen putea doar să strice un echilibru şi spera că Quinn nu va... Ceva se mişcă în faţă. El îngheţă ascultând. Un animal? Dacă era un animal, sunetul trecerii sale prin tufişuri indica că era de dimensiunile unui om. La dracu, era probabil un om. Direcţia mişcării se schimba, tăind spre poteca unde stăteau de vorbă Quinn cu Eve. Galen se mişcă înainte, urechile sale străduindu-se să audă cel mai mic zgomot. Mişcă-te repede! Mişcă-te încet! Avea un fix cu locaţia. Dar zgomotul se oprise, realiză el deodată. Dumnezeule! La dracu cu tăcerea. începu să fugă. - Raportul ar fi putut să fie un fals, spuse Joe. - Asta ai spus despre raportul lui Valdosta în legătură cu Marty, spuse Eve obosită. Şi s-a dovedit a fi autentic. - Doar ştii proverbul: când te pregăteşti să spui o minciună mare, ţi-ai plătit drumul spre adevăruri mici. Aceasta ar putea fi marea minciună. - Dar ar putea fi adevărul. Ar putea fi ceea ce am aşteptat de ani de zile - Ai numele. Lasă-mă să mă duc după ei. Nu ai nevoie de Montalvo. - Montalvo nu avea nevoie să-mi deâ acele nume. A avut încredere în mine pentru ca eu să-mi ţin partea mea de înţelegere. - Şi după ce va obţine ceea ce-şi doreşte, nu-i va mai păsa ce se întâmplă cu tine. Nu fi oarbă! Dacă nu te va ucide el, Diaz o va face. Alege acum cât mai ai timp... - Eve! La pământ. Galen. Ea-1 auzi pe Joe murmurând o înjurătură, apoi cum ţipă la ea, trântind-o pe jos. O împuşcătură. Durerea îi străbătu tâmpla. Întuneric în jurul ci. Infruntă-1. Stai trează. Era la pământ, iar Joe o acoperea cu trupul său. O altă împuşcătură. Muşchii lui Joe se-ncordară în timp ce glonţul îi pătrunse corpul. Nu! Nu! Nu! Braţele ei se strânseră în jurul lui. Ajută-1 pe Joe! Ajută-1! întunericul o cuprinse. Ajută-1 pe Joe! Era ca o povară grea peste ea. Mort. Nu crede că e mort. Ajută-1 pc Joe! Întunericul plutea, mărindu-se cu fiecare gură de aer trasă. Ajută-1 pe Joe! Ah, Doamne, dar nu putea să se ajute nici pe ea...
8 Muzică. Chopin, realiză ea vag. Frumos... i-a plăcut întotdeauna. Şi mai liniştitor ca de obicei. Joe! Ochii săi se deschiseră şi-1 văzu pe Montalvo stând lângă ea pe pat. Se chinui să-şi găsească o poziţie şezândă. 49
- Joe. Unde e... Montalvo se-nvârtea nebuneşte, camera se răsucea în jurul ei. - Uşurel. Montalvo era acolo împingând-o înapoi pe pernă. Quinn trăieşte. Galen trăieşte. Am avut grijă de toată lumea. Odihneşte-te! Apăsarea trupului lui Joe deasupra sa atunci când un glonţ i-a pătruns trupul. - Cum dracu mă pot odihni? Vocea îi tremura. Nenorocitule, - L-ai împuşcat! - Nu l-am împuşcat eu. -Atunci a făcut-o unul dintre oamenii tăi. M-ai avertizat că s-ar putea întâmpla. - Da, aşa e. De aceea am vrut să fiu primul care îţi vorbeşte atunci când te vei trezi. O privi în ochi. Nu am fost eu. Nu au fost oamenii mei. Ştiu că e greu să gândeşti corect acum, dar te rog să încerci să foloseşti puţină logică. Primul glonţ era pentru tine. Quinn te-a tras în jos, într-o parte, altfel ţi-ar fi nimerit capul. Cel de-al doilea glonţ 1-a nimerit pc Quinn. în niciun caz nu aş fi încercat să te ucid. Fiecare efort făcut în ultimul an a fost pentru a te ţine în viaţă şi capabilă să munceşti. De ce aş fi vrut să distrug acel efort? - De unde ştiu eu asta? Nu ştiu nimic din felul în care gândeşti. - Ba da, ştii. Nu vrei să realizezi cât suntem de apropiaţi. îi întinse un pahar cu gheaţă zdrobită şi un pai. - Bea puţină apă. îţi va da timp să te gândeşti şi să-ţi uzi gâtul acela chinuit. Ai fost leşinată aproape douăzeci şi patru de ore. Ai avut o lovitură teribilă. Chiar începusem să mă îngrijorez că nu te mai trezeai. Ea sorbi apa. Avea gâtul uscat, dar apa rece era bună în timp ce o înghiţea. - Joe. Spune-mi despre Joe! - Glonţul i-a intrat prin spate, a lovit o coastă şi s-a îndreptat în sus. Nu a lovit niciun organ vital, dar a cam pierdut sânge. A avut nevoie de o transfuzie. Zâmbi. Am aceeaşi grupă de sânge, aşa că Quinn este acum blestemat cu un litru din sângele meu. Sunt convins că asta îl va deranja peste măsură când va afla. - Şi eu sunt sigură. Fu cuprinsă de uşurare. Va trăi. Eşti sigur? - Sunt sigur. Va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a reveni la normal. Dar eu am supravieţuit unor răni mai urâte decât asta şi sunt sigur că Quinn este foarte puternic. - Da. Este. Ea închise ochii. Mulţumesc Domnului! Când îl pot vedea? - Acum este pe medicaţie contra durerilor. Poate mâine. Nu vrei să mergi la culcare acum? Doctorul a spus că odihna este cel mai bun medicament pentru... - Nu. Ochii i se deschiseră mari. Galcn? - Galen este cel care 1-a văzut pe cel care a tras şi 1-a scos din scenă. Nu a fost rănit deloc. - Atunci vreau să-1 văd pe el. - M-am gândit că ai vrea asta. El luă paharul cu apă şi îl puse pe noptieră. Îl voi trimite la tine în trei ore. Nu mai devreme. Vreau să apuci să dormi acel somn recomandat de doctorul Diego. - Vreau să-1 văd acum. - Atunci va trebui să te târăşti afară din pat, să cauţi prin casă riscând să te răneşti. Situaţie în care nu vei mai fi bună nici pentru Galen, nici pentru Joe al tău. Se-ndreptă spre uşă. Vom sta de vorbă mai târziu, după ce vei primi toate asigurările din partea unei persoane în care ai încredere. El privi peste umăr în timp ce deschise uşa. Aminteşte-ţi, primul glonţ îţi era destinat. - Dar nu m-a ucis, spuse ea repede. Şi 1-a scos pe Joe din peisaj. Asta tu ai vrut-o. El dădu din cap. - Speram că nu o vei lua pe acea potecă, dar trebuia să-mi dau seama că o vei face, dacă ne gândim cât eşti de deşteaptă. întrcabă-1 pe Galen dacă glonţul te-ar fi ucis, dacă Quinn nu ar fi intervenit. - Nu-ţi fie teamă. Aşa voi face. El zâmbi maliţios şi înclină capul. - Nici nu mă aştept la altceva din partea ta, Eve. Părăsi dormitorul. Lua-l-ar dracu'! Ea nu vroia să zacă în acest pat şi să fie apăsată de grija lui Joe. Vroia să-1 vadă. Galen o va ajuta să-1 vadă. Se ridică pc umăr, dar căzu înapoi, în timp ce durerea îi trimitea săgeţi în creier. Poate nu acum. Montalvo avea dreptate. Ar fi trebuit să se târască din pat dacă încerca să se ridice. Trei ore. Montalvo a promis că-1 va trimite pe Galen în trei ore... Galen. Acesta zâmbea la ea în timp ce deschise ochii. - Era şi timpul, iubito. Chiar aveam de gând să-ţi trag o scu-turătură. - Nu aveai. Ea încercă să zâmbească. Sau vom avea o discuţie serioasă. Capul meu e acum foarte sensibil.
50
Zâmbetul lui păli. - Nici nu mă îndoiesc. M-ai speriat când am fugit acolo şi v-am văzut pe amândoi scăldaţi în sânge. - Scăldaţi? - Ei bine, poate nu chiar aşa. Dar din poziţia mea aşa părea. - Vreau să-1 văd pe Joe. El aprobă. - M-am gândit eu că vei vrea. Azi se simte mai bine. încă mai are momente de inconştienţă, dar nu te va speria aşa cum s-ar fi întâmplat ieri, când te-ai trezit prima oară. Ea se încruntă. - Ieri? M-am trezit acum trei ore. - Ţin să te contrazic. Montalvo m-a trimis aici ieri, dar tu nici nu mişcai. Aşa că am venit să verific la fiecare câteva ore, aşteptând să te trezeşti. - Nu e posibil. Dar se simţea mai bine. Capul nu o mai durea atât de tare, gândirea era mult mai clară. - M-a drogat? - Nu am de unde să ştiu. Nu m-ar mira. Se scutură. Sau poale Mama Natură a fost aceea care a făcut-o. Ai fost destul de rău. O privi cu ochi critici. încă arăţi slăbită ca un pisoi. Ce ar fi dacă l-aş trimite pe Miguel cu nişte supă, apoi să încercăm să-1 vedem pc Joc. Nu vreau să te văd iar leşinând şi pe mine forţându-mă să te trezesc. - Dar nu am nicio intenţie... Realiză însă că totuşi se simţea slăbită. Bine, nişte supă e bună. Mulţumesc. Îl privi părăsind camera înainte de a se ridica cu atenţie în pat. O uşoară ameţeală care trecu repede, iar apoi îşi puse picioarele pe podea. Să meargă la baie, să se spele pe faţă şi pe dinţi. Uşor. Îşi simţea picioarele ca pe nişte spaghete. Dar în momentul în care ajunse la baie se simţi mai puternică. Când termină de spălat aproape că se simţea din nou ca un om. - Eve? Galen era la uşă. - Sunt bine. Deschise uşa. Mă simt mai bine acum. - Arăţi mai bine. îi întinse o pereche de pantaloni kaki şi o cămaşă albă. Ţi-am desfăcut valiza. Te voi ajuta să te îmbraci după ce termini de mâncat supa. - Nu va fi nevoie... La dracu cu independenţa. Trebuia să ajungă la Joe şi va primi orice ajutor care i se oferea. - Vom vedea. Lăsă lucrurile pe marginea patului şi se urcă înapoi în pat cu un oftat de uşurare. Se simţea la fel de obosită de parcă alergase la maratonului Bostonului. Pentru Dumnezeu, e doar o rană uşoară. Dar nu se simţea ca şi cum ar fi fost aşa. - Este o rană la cap, iar lovitura nu e chiar uşoară. Galen aranja păturile pe lângă ea. Doi centimetri mai la stânga şi nu am mai fi purtat conversaţia asta. - Ar fi putut să fie o lovitură greşită intenţionat? - Nu, erai în ţintă. Şi nu-mi place să spun asta, dar, dacă nu l-aş fi reperat pe nenorocit chiar în secunda aceea, ai fi fost cu îngerii acum. Sau cu Bonnie. Bonnie a ei. - Nu pari supărată, spuse Galen. Este adevărul, Eve. Ea dădu din cap pentru a-şi clarifica gândurile. - Ştiu, Galen. Spune-mi ce s-a întâmplat? - Eu mă uitam în jur şi am zărit pe cineva care se-ndrepta spre poteca unde te lăsasem pe tine şi Joe. îngenunchease şi îşi îndreptase puşca, desenând un cerc, când am ajuns suficient de aproape pentru a-1 vedea. Am ajuns lângă el în câteva secunde, dar apucase să tragă două focuri înainte ca eu să-1 dobor. - Nu ai fost rănit? Dădu din cap. - Dar el nu s-a lăsat, fiind un adevărat profesionist. Poate nu v-aş fi salvat, dacă nu s-ar fi concentrat atât de mult pe focul lui. - Oamenii lui Montalvo sunt profesionişti. El îi studie expresia feţei. - Tu vrei să fi fost unul dintre oamenii lui Montalvo. De ce? - Nu vreau. Dar trebuie să pun la îndoială tot ce face Montalvo. Fiindcă nu am încredere în Montalvo. Ce s-a întâmplat după ce ai descoperit împuşcătura? - I-am rupt gâtul nenorocitului. Apoi am fugit spre voi să văd dacă sunteţi în viaţă. Deja Soldono venise să vadă ce e cu voi. El 1-a chemat pe Montalvo şi a venit cu acel băiat, Miguel, şi o întreagă trupă a ajuns acolo imediat. Ei v-au adus înapoi la tabără şi au adus medicii lor pentru situaţii de urgenţă. Au trimis după doctorul Diego, care locuieşte în sat, iar acesta a venit în mai puţin de o oră. 51
- Iar trăgătorul? - Miguel zicea că 1-a recunoscut ca fiind unul dintre oamenii lui Diaz, Paulo Duartc. Foarte periculos. Foarte rău. Diaz îl păstrează pentru treburi speciale care cer... - De unde ştii că Miguel spune adevărul? - O întrebare bună. Miguel stătea în uşă cu un zâmbet pe chip şi o tavă în mâini. - Aş putea minţi pentru Colonel. Dar nu se pune problema dacă este adevărat. înainta. De asemenea, e adevărat că sunt bucuros că arăţi mai bine. Eram îngrijorat din cauza ta. Aşeză tava jos pe măsuţa de lângă pat. La fel era şi Colonelul. Nu a plecat de lângă tine până ce nu a văzut că erai în afara pericolului. - Sunt sigură că nu este complet dezinteresat. - Nu, bineînţeles că nu. Dar arc o părere foarte bună despre tine. Chiar şi dacă nu i-ai fi fost de folos, sunt sigur că nu ar fi vrut să fii ucisă. - Ce drăguţ. El chicoti în timp ce îi întindea un şervet. - Eu nu mă pricep la cuvinte precum Colonelul. El mă corectează întotdeauna. îl privi pe Galen. - O vei duce la Quinn? - Asta intenţionez. Vreo obiecţie? - Nu, Colonelul a spus că atunci când ea va putea, să nu mă bag. Se-ndreptă spre uşă. Dar mai bine iaş cere părerea doctorului. Asta mi-ar afecta decizia. - Pe dracu, ar afecta, spuse Eve. Vreau să-1 văd pe Joe. - Trebuie să-1 întreb pe doctor, repetă el în timp ce părăsi dormitorul. - Copil încăpăţânat, murmură Galen. Dar acest copil îşi comandă trupa care a venit după voi precum un veteran încercat. Montalvo e norocos să-1 aibă. - Miguel nu e. El îl venerează pe Montalvo. Ea-şi înghiţea supa repede. Şi, aşa cum a spus, ar minţi pentru el fără să clipească. - Nu a minţit în legătură cu faptul că cel care a tras este Duarte. L-am căutat prin buzunare şi nu am găsit niciun act, dar i-am făcut o poză cu telefonul pe care am trimis-o contactului meu de la Bogota. Datele acestuia au venit şase ore mai târziu. El a lucrat pentru Ramon Diaz în ultimii trei ani. Un client foarte ciudat. - Iar Diaz 1-a trimis să mă ucidă. - Probabil. Montalvo mi-a spus motivul pentru care ar fi fă-cut-o. Tu chiar te-ai băgat în ceva urât, iubire. Şi 1-a băgat şi pe Joe. Acesta zăcea într-una dintre camerele imperiale, luptându-se pentru supravieţuire, fiindcă ea 1-a băgat fără să se gândească în această chestie urâtă. - Nu trebuia să te urmărească nimeni, Eve, spuse Galen repede, privind-o. Nc-ai spus să stăm deoparte. Aşa că nu te mai învinovăţi. Am venit fiindcă nu puteam face altfel. Nu aveai de unde să ştii ce te aşteaptă. - Ştiam că putea fi urât. îşi termină supa şi aruncă păturile de pe ea. Trebuie să-1 văd pe Joe. Sunt încă uşor nesigură. Vrei să mă ajuţi să mă-mbrac? - Cu plăcere. Zâmbi în timp ce luă sutienul de pe pat. Şi pare a fi corect. Şi tu m-ai văzut dezbrăcat. Dezbrăcat? Ah, da, aproape că uitase de acea noapte în Loui-siana. Lui Joe nu prea i-a făcut plăcere când i-ai povestit, drăcuşorule. Trebuia să fie fiert puţin. EI o ajută să-şi scoată cămaşa de noapte. Iar eu sunt întotdeauna bucuros să pot fi de folos... Montalvo o întâlni Ia uşă în timp ce ea mergea încet pe hol spre camera lui Joe. - Mă bucur să te văd pe picioare. Dădu din cap spre Galen. O voi duce eu la Joe. Galen ridică sprâncenele. - Eve? Ea aprobă scurt. - Nu-mi pasă. Vreau doar să-1 văd pe Joe. - O voi aduce înapoi sănătoasă, Galen. Montalvo îi deschise uşa. Nu va sta mult. - Nu te baza pe asta. Ea trecu de el, intrând în camera ce era luminată slab de o singură lampă de pe noptieră. Joe zăcea într-un pat masiv. Pentru un om solid, părea... mic. Mic şi ciudat de neajutorat. O şocă. Nu era obişnuită ca Joe să arate altfel decât dur şi foarte puternic. Se aşeză pc scaunul dc lângă pat.
52
- Abia a primit medicamentele, spuse Montalvo din spatele ei. Nu se va trezi decât peste câteva ore. De aceea m-am gândit că vei dori să mergi înapoi în cameră, după ce te vei fi asigurat că nu era mai rău decât ţi-am spus. - Uite că greşeşti în ceea ce mă priveşte. Ea luă mâinile lui Joe în ale sale. Nu voi pleca nicăieri până ce nu ştie că sunt bine şi alături de el. Se lăsă înapoi în scaun. Aşa că poţi pleca, Montalvo. - Curând. Se aşeză în scaun la o mică distanţă. Iţi voi ţine companie puţin. - Nu am nevoie de compania ta. îl am pe Joe. - Care nu e cu noi deocamdată. - Cu mine este întotdeauna. El tăcu o clipă. - Povestea ta cu Quinn este probabil extraordinară. Joe, care o ţinuse în braţe noaptea după ce Bonnie fusese răpită. Joe, care îi vorbea, încercând să o lumineze din acea nebunie. Care era alături dc ea prin o mie de răsărituri şi apusuri. - Habar nu ai, spuse ea nesigură. - Nu, dar aş fi vrut să am. Am avut-o pe Nalia doar pentru trei ani. Am cunoscut fericirea. Nu am avut timp să ne legăm aşa cum eşti tu cu Joe. Ni s-a răpit acest lucru. El privi spre covorul de la picioarele sale. Iar ea a fost înşelată şi mai mult. Era o lume întreagă pe care vroiam să i-o arăt. Ea a crescut în junglă şi ştia doar despre război şi luptă. Şi totuşi a devenit... o minune. Crezi că oamenii se nasc cu suflet? - Da. - Eu nu. Nu înainte să o cunosc. Tăcu o clipă. Joe al tău se va face bine. îţi promit asta! Mâna ei o strânse pe a lui Joe. - Ştiu că se va face bine. Nu voi lăsa să fie altfel. El se ridică în picioare. - Nu am avut niciun rol în rănirea lui. Ţi-am dat şansa ta. Nu te-am trădat. Ea nu răspunse. - Ştiu că eşti confuză şi nu vreau să pierzi timpul gândin-du-tc la altceva decât la Joe. Asta va trece. Adevărul contează. Amândoi realizăm că în final nu e nimic mai important. - Cu excepţia răzbunării tale. El se-ndreptă spre uşă. - îl voi pune pe Miguel să vadă ce faci în următoarele ore. îţi va aduce tot ce ai nevoie. - Nu am nevoie de răzbunare acum. Am nevoie ca Joe să se facă bine. - Cred că şi asta va trece, după ce Joe îşi va reveni. Şi ar trebui să iei în considerare reacţia lui Quinn. Răzbunarea este o dorinţă primară. Cât de primitiv este Joe al tău? Ea-şi aminti de Joc care o întâlnise în acea noapte în junglă. Primitiv? La naiba, da. -Nu vreau să mă gândesc la asta acum. Pleacă, Montalvo. Acesta zâmbi. -Iartă-mă. Nu am vrut să te deranjez. -Nu, la tine asta e normal. - Poate. Sau poate că sunt ros de invidie în legătură cu istoria ta cu Quinn. Dar o nouă istorie se crează în fiecare zi. Câteodată trebuie să dai deoparte vechea istorie. Ea se scutură. - Despre ce naiba vorbeşti acolo? - Ceva ce nu ai vrea să auzi. Noapte bună, Eve. Ne vedem dimineaţă. Sau dacă vrei să vorbim, sunt la dispoziţia ta întotdeauna. Ea privi uşa închizându-se în urma lui. Ca de obicei, era înnebunitor de enigmatic, iar ea nu vroia să se gândească la asta acum. Avea destule la care să se gândească şi trebuia să se concentreze cu toată atenţia la Joe. Doamne, era palid! Montalvo spusese că pierduse mult sânge şi era clar că era adevărat. Trezeşte-te, Joe! Uită-te la mine! Lasă-mă să văd că vei fi bine! Doar trezeşte-te... - Eve? Eve deschise ochii. Joe era treaz şi o privea. - Bună, spuse ea uşor în timp ce se apleca în faţă, strângându-i mâna. Eşti plictisitor stând acolo dormind. Probabil că am aţipit. - Îmi pare rău. Privirea lui era pe bandajele de la tâmpla ei. Eşti bine? - Sunt bine. - Cât de bine? Ea ar fi trebuit să ştie că Joe nu ar fi acceptat un răspuns de complezenţă. - Glonţul mi-a atins tâmpla. A fost un pic prea aproape şi m-am ales cu o lovitură. Am fost un timp leşinată, altfel eram aici mai devreme. - Montalvo a fost aici. L-am întrebat... a spus că eşti în viaţă şi bine. Buzele i se strânseră. Mincinosul. 53
- Nu, eram cât puteam fi de bine în situaţia dată. Nu a vrut să te îngrijoreze. - De asta m-au ţinut pe somnifere? - Nu, ţi-au dat somnifere fiindcă aveai dureri. Tu ai fost cel mai tare rănit în atac. M-ai acoperit cu trupul tău. - Nu la timp. Tot ai fost rănită. - Ba foarte la timp. Sunt în viaţă. După cele spuse de Galen, nu aş mai fi fost, dacă tu nu m-ai fi aruncat pe jos. Glonţul era îndreptat spre tâmpla mea. - Fir-al al dracului! Tăcu o clipă. Atunci probabil că nu a fost Montalvo. Nu l-ar deranja să mă vadă mort. Dar pe tine te vrea vie şi funcţională. - Galen a verificat identitatea atacatorului, îl cheamă Duarte şi lucrează pentru Ramon Diaz. Diaz 1-a trimis ca să se asigure că eu nu îmi fac treaba pentru care am fost adusă aici. - A fost pe aproape. Ochii lui Joe erau din nou pe bandajele de pe tâmpla lui Eve. Prea aproape. Ei nu-i plăcea tonul dur din vocea lui. II mai auzise şi altă dată şi de obicei însemna o supărare abia ţinută în frâu. - Nu s-a întâmplat, Joe. - Te-a rănit. - Nu atât de mult cât te-a rănit pe tine. - Şi crezi că Diaz nu va veni din nou după tine? Eşti la mijloc, între el şi Montalvo. Va continua să vină până ce te doboară. - Asta nu se va întâmpla. Nu te mai gândi la asta. Concen-trează-te să te faci bine. Asta e important acum. El aprobă atent. - Fir-ar să fie, asta e important. Mă voi da jos din pat până la sfârşitul săptămânii. - Nu prea cred. - Ba da. El închise ochii. Spune-i lui Galen că vreau să-1 văd. - Hei, ce vrei, să scapi de mine? - Nu, la naiba. Nu deschise ochii, dar îi mângâie mâna înainte de a-i da drumul. Vreau să mă asigur că nu o face altcineva. Cât de primitiv este Joe al tău? Cuvintele lui Montalvo îi reveniră în minte în timp ce îl privea pe Joe. Nici măcar nu vroia să se gândească la răspunsul care ar fi deschis o cutie cu viermi. Şi totuşi ştia că era undeva în mintea ci. Nu era nimeni mai protector sau mai răzbunător decât Joe dacă se ivea ocazia. Doamne, iar aceasta era acea ocazie. - încetează să te mai agiţi şi adu-1 pe Galen, spuse Joe. - Nu mă agit. Vreau să mă asigur că eşti bine. El deschise ochii şi zâmbi uşor. - Aşa cum am vrut să o fac eu, atunci când ai spus că vii înapoi la Bogota cu mine? Nu mă contrazice! Nu ascult. Mâinile ei se închiseră în frustrare în timp ce îl privea. -Joe, asta nu e... - Galen, spuse el din nou. Ea sări în picioare. - Îl voi aduce pe Galen fiindcă eşti rănit şi nu vreau să te supăr. Se-ndreptă spre uşă. Dar discuţia nu se termină aici. Deschise uşa. Despre ce naiba vorbesc cu tine? Nici măcar nu m-ai lăsat să tc conving. - Am perfectă dreptate. Este cea mai veche logică din istorie. Cauză şi efect. Acţiune şi reacţiune. - Logic, pe dracu'! Ea trânti uşa în urma sa. Apoi se sprijini de ea şi încercă să respire. Ameţeală. Şi supărată. Şi speriată. - Eşti în regulă? Miguel era în spatele ei. Aş putea să te ajut? - Sunt bine. Nu chiar bine. Cu siguranţă că nu. Da, mă poţi ajuta. Adu-1 pe Galen şi spune-i să meargă la Joe. - După ce te conduc în camera ta. - Nu mă duc în cameră. Unde este Montalvo? - În camera sa. Este ora trei dimineaţa. S-a dus la culcare. - Unde este camera lui? Miguel făcu semn spre o cameră de la capătul coridorului. - Aş putea să-1 trezesc şi să-1 trimit la tine. - Nu, du-te şi găseşte-1 pe Galen. Joe va coborî probabil din pat şi va încerca să-1 caute singur dacă acesta nu vine în camera lui. Idiotul nu-şi cunoaşte limitele. 54
- Nici Colonelul. De aceea reuşeşte adesea lucruri imposibile. Poate că şi Quinn este la fel? - încercările imposibile te pot ucide. Ea porni spre capătul holului. Iar tu eşti la fel de rău ca şi restul bărbaţilor de aici. Totul pentru glorie şi răzbunare. Nu contează care sunt consecinţele... - Eşti sigură că nu vrei să-1 scol eu pe Colonel? - Nu, o voi face cu. Nu l-ai auzit? Este întotdeauna la dispoziţia mea. - Sunt sigur că va fi. Totuşi, ar trebui să te avertizez că doarme dezbrăcat. - Şi? - Nimic. Se-ntoarse şi se-ndreptă spre capătul holului. Doar o mică informaţie care m-am gândit că ţiar folosi. Galen va fi la Quinn în cincisprezece minute. Sper că asta să te mulţumească. - Nu, nu mă mulţumeşte. Niciun pic. Dar nu este vina ta. Ea bătu la uşa lui Montalvo şi o deschise larg. - Trebuie să-ţi vorbesc, Montalvo. - Desigur. Intră. Era întuneric, dar ca putea zări conturul trupului său în patul imens din cameră. - Aprinde lumina. - Cum doreşti. El aprinse lampa de pe noptieră. După cum vezi, nu aşteptam musafiri. Zâmbi. Deşi sunt sigur că nuditatea nu te deranjează. - Nu, nu mă deranjează. Dar el era un specimen magnific, se gândi ea. Mare, musculos, epitoma unui mascul adult senzual. El oftă. - M-am gândit eu. Dar omul trebuie să spere. El trase cear-şeaful peste partea de jos a corpului său şi se ridică. Istoria ta este prea dură pentru a te impresiona în acest moment. - Doamne sfinte, vei încerca să mă faci să-ţi fac jocul, nu-i aşa? Ea se aşeză pe scaunul de lângă fereastră. Sexul nu este o armă pe care o accept sau folosesc. Cred că eşti destul de inteligent ca să realizezi asta. - Oh, da. Nu I-aş folosi ca pe o armă. Dar sunt un bărbat singur şi rareori dau peste o femeie care mă satisface mental şi fizic în acelaşi timp. Zâmbi. Şi cu siguranţă există o oarecare apropiere între noi care ar fi interesant de explorat. îşi ridică mâna în timp ce ea deschise gura să vorbească. Dar din moment ce nu eşti aici într-o misiune de explorare, nu vom discuta despre asta. Trebuie să fie foarte urgent, din moment ce nu putea aştepta până dimineaţă. - Destul de urgent. - Ai vrea să bei ceva? - Nu, spuse ea nerăbdătoare, ţi-am spus că vreau să vorbim. - Te ascult. - Joe se va duce după Diaz. - M-am gândit că ar fi posibil asta. Sunt sigur că, dacă ai fi analizat posibilitatea asta, ai fi ajuns la aceeaşi concluzie. Eşti sigură? - Adică, dacă el mi-a spus ce are de gând să facă? Nu, dar îl cunosc şi nu e nicio îndoială în legătură cu ce are în cap. A cerut să-1 vadă pe Galen. Vrea informaţii şi poate ajutorul lui. Se va chinui să se pună pc picioarc,y iar apoi va porni după el. Mâinile sale erau împreunate în poală. Este supărat şi vrea să mă apere. Nu e nicio cale să-1 determin să nu o facă. - Ce ai vrea să fac eu? Să-1 droghez? Să-1 închid în cameră? - Nu, Joe ar găsi o cale să se elibereze. Este foarte inteligent şi ştie să se descurce. - Asta îţi lasă cam puţine opţiuni, nu-i aşa? - Ştii foarte bine că da. - Atunci spune-mi ce vrei să faci? - Îţi baţi joc de mine? - Fiindcă zâmbesc? Zâmbesc fiindcă cred că voi fi un om foarte fericit. Nu-i aşa? - Îţi voi face reconstituirea. Du-te după craniu. Adu-1 aici. - Şi condiţiile? - Îţi ţii cuvântul în legătură cu Bonnie. Şi te vei duce imediat după craniu, nu vei mai aştepta momentul potrivit. Vreau să mă pot apuca de treabă mâine seară. - De ce?
55
- Cred că ştii de ce. Cu cât îl fac mai repede, cu atât mai repede vei putea să te duci după Diaz. Joe nu e în starea de a-1 prinde pe Diaz în următoarele săptămâni. Până atunci, cu puţin noroc, tu îl vei fi doborât deja pe Diaz şi cohorta lui de nenorociţi. - Ce plan minunat. El chicoti. Dar chiar mi-ai făcut un adevărat program. Cum crezi că mă voi descurca? - Te-ai descurcat foarte bine când a fost vorba de Marty. Iţi plac provocările. Asta e una pentru care te-ai pregătit de când a fost ucisă soţia ta. îmi imaginez că ţi-ai muşcat degetele de nerăbdare aşteptând ocazia. - La început. Dar am învăţat ce înseamnă răbdarea. La fel ca şi tine, Eve. - Eu nu am de gând să am răbdare cu asta. Joe nu se va duce după Diaz. A spus că am fost prinsă între tine şi acesta, dar a fost opţiunea mea să vin aici. Nu vreau ca Joe să fie prins în mijlocul focului. Ea se aplecă în faţă, cu o voce joasă ca o linişte de oţel. îţi voi da ceea ce vrei, Montalvo, iar tu îţi vei ţine promisiunile. Te vei mişca şi o vei face repede. Niciun fir de păr din capul lui Joe nu va fi atins în timp ce voi doi vă sfâşiaţi. Mă înţelegi? - Nu puteai să fii mai clară de atât. El aruncă deoparte cearşafurile şi coborî din pat. Se aplecă uşor şi se-ndreptă spre baie. Vei avea viteză. Şi voi încerca să-1 scot pe Diaz din scenă înainte ca Quinn să iasă din patul de bolnav. - Nu încerca! O vei face! Ea se scutură. Foloseşte una dintre acele rachete ale tale, dacă e nevoie. - Doamne, ce violentă poţi fii atunci când eşti implicată emoţional! Quinn nu e singurul care e protector. - Asta e. El zâmbi peste umăr. - Sau istoria? Ţi-am mai spus că istoria trecută este un punct care trebuie depăşit. Dispăru în baie şi închise uşa. O clipă mai târziu ea auzi duşul curgând. Se făcuse. Ea era angajată. L-a convins pe Montalvo să pornească atacul asupra lui Diaz în mare grabă. Nu că acesta ar fi avut nevoie de vreun imbold. Ea văzuse cât de dornic era atunci când vroia ceva. Oare cum se manifesta acea dorinţă în pat? Ea simţi o undă de şoc la acel gând. Nu-şi putea aminti ultima oară când avusese un gând legat de sex în legătură cu un alt bărbat în afara de Joe. Nu însemna nimic, se asigură ea repede. Era o femeie care-şi petrecuse ultimele cincisprezece minute într-o cameră alături de un bărbat viril, puternic, dezbrăcat. Nu era o călugăriţă, şi acel instinct era normal să apară. Nu însemna că îl iubea mai puţin pe Joe sau că va acţiona vreodată pe baza acelui instinct. Era ca şi cum îl privea pe Brad Pitt într-un film şi se gândea că poate nu ar fi atât de rău să... Uită! Obţinuse ceea ce dorea de la Montalvo, şi asta nu reprezenta o partidă scurtă în patul acelui monstru. Joe va fi bine. Ea putea avea şansa să o găsească pe Bonnie. Dacă totul mergea bine pentru Montalvo şi oamenii lui în seara aceea. Dacă totul depindea de el să radă acel sat de pe faţa pământului şi să ia craniul, înainte ca Diaz să ştie că este acolo. Se ridică şi se-ndreptă spre uşa dormitorului. Un mare dacă, se gândi ea îngrijorată. Un mare dacă teribil, care o interzicea.
9 Când Eve ajunse în hol, îl întâlni pe Galen, care ieşea din camera lui Joe. Privirea sa trecu de uşa lui Montalvo. - O întâlnire la ceas de seară sau o încercare de asasinat? - Niciuna. Şi nu eşti amuzant deloc. Ce a vrut Joe de la tine? - Ai tu o idee, altfel nu-1 trezeai pe Montalvo la mijlocul nopţii. - Joe vrea informaţii. Vrea ajutor atunci când va putea să se ducă după Diaz. Altceva? - Vrea să te ţin departe dc orice implicare, cât timp nu e în stare de funcţionare. - Îţi cere cam mult. - Nu, nu e adevărat. Zâmbi cu blândeţe. Prietena mea, Eve Duncan, a fost împuşcată şi aproape ucisă. Orice mi-ar fi cerut Quinn, aş fi făcut-o oricum. - Nu am dc gând să-1 las să sc ducă după Diaz. Ii întâlni privirea. Şi nu te las nici pe tine să o faci. - Cum ai de gând să ne opreşti? - L-am pus pe Montalvo s-o facă. Este lupta sa. La dracu, nu este războiul tău, Soldono spune că nu are nicio problemă dacă îi lasă pe aceşti criminali să se ucidă între ei. 56
-Dar presupun că nu îl pui pe Montalvo pe acelaşi plan cu Diaz. - Asta fiindcă îl cunosc. Diaz este încă un mister. Dar principiul nu se schimbă. - Atunci nu ar trebui să am probleme în a te convinge să stai deoparte de Montalvo. Corect? - Eronat. Voi face acea reconstituire. El va aduce craniul în seara asta, iar eu voi face treaba cât pot de repede. Galen scoase un fluierat uşor. - Quinn va avea o problemă. - Nu, nu va avea. Fiindcă nu îi voi spune nimic. în ceea cc-1 priveşte, tu vei face ceea ce îţi cere să faci. Buzele ei se strânseră. Inclusiv a mă ţine departe de Montalvo. îţi spun ce se întâmplă fiindcă ştiu că vei afla oricum. Pot să-1 ţin pe Joe în întuneric pentru un timp limitat fiindcă este legat de pat pentru o vreme. Sper doar că este suficient pentru ca Montalvo să convingă rebelii să o pornească împotriva lui Diaz. - Nu te baza că refacerea lui Quinn va fi conform programului tău. El mi-a cerut să-i aduc nişte greutăţi pentru a se antrena, astfel încât să nu-şi piardă puterea cât timp stă în pat. Spune că, cu ajutorul meu, va coborî din pat în câteva zile. - La naiba. - Chiar şi dacă coboară din pat, asta nu înseamnă că va avea forţă să stea pe picioare. Vor trece zile până când va fi mobil iar. - Dar poate fi mai devreme. Ştiu cât de hotărât poate fi Joe. Este o forţă irezistibilă atunci când arc atenţia îndreptată asupra unui lucra. -Atunci, mai bine ţi-ai face treaba cât mai repede. Am învăţat un lucra, stând lângă Quinn în ultimele zile. Nu poate fi oprit decât dacă îi mai bagi un glonţ în el. - Ce reconfortant. - Nu sunt sigur că am vrut să te reconfortez. De fapt mă mai gândesc, dacă să merg alături de Quinn în treaba asta. Tu crezi ceea ce ţi-a spus Montalvo, dar asta nu înseamnă nici ce va face Quinn sau eu. Cum ştii că ţi-a spus adevărul în legătură cu acel craniu? Se scutură. Nu suntem lacomi. Nu trebuie să distrugem operaţiunea lui Diaz, aşa cum doreşte Montalvo. Am fi fericiţi dacă i-am aşeza un glonţ între ochi. Asta e posibil în doi. - Lua-te-ar naiba, Galen. Ştii cât poate fi de periculos să fii pe lângă Diaz. - Dar nici nu vrem să depindem de cineva în care nu ştim dacă putem să ne încredem. Şi asta e periculos. - îmi spui că nu mă pot bizui pe tine? - Poţi să te bazezi pe ajutorai meu. Dar nu spun cum va fi acel ajutor. Ea trase adânc o gură de aer pentru a-şi potoli mânia şi frustrarea. - Spunc-mi că mă pot bizui pc tine. Ii vei spune lui Joe că voi face acea reconstituire? - Nu. Cred că îi vei spune tu asta. Doar dacă nu plănuieşti să-1 vizitezi la pat vei fi în stare să-i ascunzi lucrai pe care-1 faci. Nu de cineva atât de intim cu tine precum Quinn. Te-am privit în timp ce lucrai la reconstituiri. Nici măcar nu mai eşti pe lumea asta. Nu se gândise la asta. Galen avea dreptate. - Poate nu chiar acum. Voi încerca să mai trag de timp. - Şi să lucrezi cu viteza luminii. Quinn nu are nevoie decât de un impuls care să-1 mobilizeze. - Nu crezi în presiune, nu-i aşa? - Tu întotdeauna lucrezi sub presiune, iubire. Ea dădu din cap. - Dar de ce vrei să lucrez mai repede? De care parte eşti, Galen? - Nu m-am decis încă. Se strâmbă. Elena spune că sunt precum o pisică pe proverbialul acoperiş fierbinte. Sar în felul care pare mai bun la acel moment. - Prostii! Ştiu că te angajezi. - Da, dar cum execut este alegerea mea, spuse el cu blândeţe. Acum fugi în pat. Voi sta eu cu Quinn. Nu cred că vrei să-1 vezi acum. Eşti prea preocupată de planuri şi scheme şi vei face totul să nu îl scuturi şi să-i spui ce să facă. Nu e bine pentru un pacient în starea lui. - Dar nici să iasă din pat înainte de a se face bine. Tu îl ajuţi să facă asta. - Punct lovit. El se-ntoarse spre uşă. Tăcu când uşa lui Montalvo se deschise. Montalvo era îmbrăcat în haine kaki şi ghete de armată, cu omniprezentul pistol la mijloc, în timp ce se îndrepta repede spre ei. Dădu din cap spre Eve. - E destul de repede pentru tine? Nu suntem chiar pe drum, dar fac tot felul de planuri. Ar trebui să fim gata diseară pe la ora opt. Trecu de ea şi alergă pe scări. 57
- Chiar l-ai pus pe foc, murmură Galen. Sau mai bine zis, pe o rachetă. Poţi chiar să-ţi încălzeşti mâinile la acest foc. Ea ştia ce vrea să spună. Excitarea lui Montalvo şi urgenţa erau aproape palpabile. - Abia aştepta clipa asta. A fost soldat şi îi plac provocările. Va îndrăgi fiecare minut petrecut pentru a-i lua craniul lui Diaz de sub nas. - Mda. Galen încă mai privea în urma lui. E ca un drog. Doamne, Galen părea chiar dornic, se gândi ea cu exasperare. Bărbaţii. - E norocos dacă se întoarce cu propriul său cap, mai bine decât un craniu, spuse ea politicos. - Se pare că are o echipă bine antrenată. Are o şansă foarte mare. - Conform celor spuse de Montalvo, Diaz ştia că el e aproape de a găsi trupul ei. Poate ştie mai mult decât crede Montalvo despre locaţia mormântului. Vom vedea dacă se descurcă să-mi aducă craniul în seara asta. Se-ntoarse şi porni spre camera sa. Se clătina puţin şi se concentra ca să se îndrepte. Era obosită, iar capul îi plesnea. Avea nevoie de somn pentru a se reface şi trebuia să se refacă. Urmau nişte zile îngrozitoare, dacă Montalvo îi aducea în seara aceea craniul. Privi peste umăr şi-1 văzu pe Galen care, în sfârşit, nu mai privea după Montalvo şi deschise uşa lui Joe. Galen se dovedea a fi la fel de dificil ca şi toţi ceilalţi bărbaţi de aici, din tabără. Pisica pe acoperişul fierbinte, într-adevăr. - Duarte nu a raportat de acum două zile, spuse Nekmon. Ştim că e în zonă şi monitorizează ce se întâmplă în tabără. Nu a menţionat nimic depre Eve Duncan. De asemenea, ştim că un doctor din sat a fost chemat la tabără acum două zile. Este încă acolo. Diaz se-ncruntă. -Atunci, dacă Duarte a reuşit s-o împuşte pe Eve Duncan, nu i-a ieşit. Femeile moarte nu au nevoie de doctori. - Nu suntem siguri că este în tabără. - Fiindcă omul pe care l-am trimis la Atlanta nu a găsit nicio înregistrare referitoare la plecarea sa? Nu fi prost. Montalvo putea găsi o cale de a o scoate peste graniţă. Nekmon aprobă. - Şi Joe Quinn a părăsit Atlanta în direcţia Bogota. Dar după asta i-am pierdut urma. - Se pare că pierzi urma a multor oameni buni, spuse Diaz sarcastic. Aquila, Duarte şi nici măcar nu poţi să o localizezi pe Eve Duncan, cu atât mai mult, ai pierdut-o. - Dacă Duarte a reuşit să tragă, există o şansă ca ea să fie moartă. El era bun. - Atunci de ce au chemat doctorul? Nekmon ridică umerii cu o uşoară scuturătură. - Quinn? Chiar Montalvo? - Presupun. Doamne, am obosit de atâtea presupuneri! Vreau răspunsuri. Vreau această problemă rezolvată. Se uită în paharul cu vin. Montalvo a fost un spin în spatele meu pentru prea mulţi ani. Ar fi trebuit ucis atunci când a venit să mă acuze, când am scăpat de acea femeie, Armandariz. - Am făcut tot ce am putut, spuse Nekmon. Ne-am gândit să-1 punem la pământ pentru doi ani după aia. A devenit o fantomă nenorocită. Şi după ce a început să vândă arme a trebuit să avem de-a face cu acel mic batalion pe care-1 ţinea pe lângă el. Ai spus chiar tu că era mai bine să stăm să aşteptăm. Şi să privim. - Fiindcă am nevoie de corpul nenorocit al acelei femei. Ar fi trebuit să-i dau foc şi să împrăştii cenuşa în cele patru vânturi. Dar nu am vrut să stric acea dulce afacere cu Armandariz. încă am nevoie de el. Nu sunt mulţi care au o armată sub comandă. - Aş putea să sugerez că asta ar trebui să fie ceva uşor. Ai destui bani pentru a-ţi muta operaţiunile în altă ţară. - Altă ţară? Ai înnebunit? Aici sunt un rege. Iau ceea ce vreau şi pe cine vreau. Dacă mă duc în altă ţară, sunt considerat doar un nimeni care trebuie zdrobit. Zâmbi răutăcios. Aici eu distrug. Nu-mi stă nimeni în cale. - Doar o sugestie. - Ăsta c necazul cu tine, Nekmon. Te mulţumeşti cu lucruri liniştite. De aceea vei munci întotdeauna pentru unul ca mine. - Există un singur Ramon Diaz. Cu siguranţă nu e nimeni ca tine. Nenorocitul îl flata, realiză Diaz. Sau poate că îl insulta şi sc gândea că nu se prinde. Nekmon, cu educaţia sa de om şcolit pe la colegii şi felul de a fi manierat, începea să-1 deranjeze. Era valoros pe partea financiară şi era un excelent om de scos în faţă, dar putea fi înlocuit.
58
Dar nu chiar acum. Nu avea nevoie de schimbări printre oamenii de lângă el în timp ce avea de-a face cu Montalvo. Bastardul se apropia prea mult. - Să trimitem pe cineva să vadă ce e cu Duarte? întrebă Nekmon. - Dacă nu ai auzit de el, a fost probabil prins, sau e mort. Nu poţi mai mult de atât? - Ar fi o posibilitate să mituiesc pe cineva din tabăra lui Montalvo să lucreze pentru noi ca informator. Lucrez la asta de ceva vreme. A început să ceară mai mulţi bani. - Atunci, dă-i! Se încruntă gânditor. Trimiterea lui Duarte şi a lui Aquila la Montalvo ar putea fi ca un trăgaci tras. El va şti că bănuiesc că se întâmplă ceva şi că încerc să găsesc un mod de a contracara. S-ar putea să nu realizeze că ştiu despre Eve Duncan, dar va pune jar pe coada lui ca să-i aducă acel craniu. - Dacă nu-1 are deja. - Nu-1 are. Dacă l-ar fi avut, nu ar fi aşteptat atâţia ani. L-am urmărit ca un vultur din momentul în care am aflat că 1-a pus pe nenorocitul ăla să-i caute trupul. încruntarea i se adânci. Acel corp este pe aici pe undeva. Ştiu asta. Nenorocitul nu a putut să ajungă prea departe, până ce nu am aflat că lucra cu Montalvo. Nu, Montalvo ştie unde este, dar încă nu a scos corpul. Se ridică în picioare şi se-ndreptă spre fereastra arcuită pentru a se uita afară la dealurile ondulate cultivate cu cocaină, care se-ntindeau în faţa lui. Ce scenă somnoroasă, însorită, Nekmon nu va şti niciodată ce emoţie avea de câte ori se uita la acele dealuri. Era mai multă putere investită acolo, în acele câmpuri cu cocaină, decât ar avea mulţi oameni într-o viaţă de afaceri. Puterea de a distruge sau suci minţile. Să ridici un jegos la cer, apoi să-i iei puterea, dacă aşa vroiai. Faptul că drogurile l-au făcut bogat era doar o problemă secundară. Puterea conta. Iar el nu avea de gând să-i lase lui Montalvo nicio bucată din acea putere. L-a mai bătut o dată. îl va bate din nou. - Nu vei face nimic? întrebă Nekmon. Da, cu siguranţă va trebui să-1 înlocuiască pe Nekmon cu prima ocazie. - Nu am spus asta. Vei înteţi supravegherea taberei. Te vei asigura că securitatea aici este în bună regulă. - Şi? Zâmbi. - Ei, vom aştepta şi-1 vom prinde atunci când va încerca să scoată trupul iubitei sale mirese. Ceasul de la capul patului arăta 6:35. Eve îşi scutură capul pentru a se trezi din somn. Dormise de parcă ea fusese drogată, nu Joe. în clipa în care pusese capul pe pernă fusese pierdută pentru lume. Craniul. Sări în picioare şi se-ndrcptă spre baie. Montalvo spusese că urma să plece Ia ora opt. Trebuia să ajungă jos imediat. Ar putea pleca devreme, iar ea trebuia să... Se opri dintr-o dată. De ce se grăbea atât? De ce era atat de dornică să-1 vadă înainte de a pleca? Se duse încet la baie şi dădu drumul la apa de la duş. întreaga sa fiinţă era în stare de alertă. Conectată, în expectativă. Aşteptând ce? Atunci îşi dădu seama. Şi nu mai era destulă vreme. Păşi repede sub apă. Peste jumătate de oră alerga pe scări. La primul etaj era o activitate febrilă. Oameni îmbrăcaţi în haine de culoare kaki şi ghete de vânătoare, toţi bine înarmaţi, erau peste tot. îl zări pe Soldono aproape de uşa din faţă. - Unde e Montalvo? strigă ea de pe trepte. - Afară, în curte, cred, spuse Soldono. A tot intrat şi ieşit toată după-amiaza. îi aruncă o privire admirativă. Arăţi surprinzător de sănătoasă, dacă ne gândim la cele prin care ai trecut. Când te-am văzut prima oară, zăcând sub trupul lui Quinn, m-am gândit că ai murit. - Sunt bine. Trecu de el şi ieşi pe uşă. Era aproape întuneric, dar peste tot erau lanterne şi îl zări pe Montalvo imediat. El venea pe treptele de la grajduri, vorbind cu cineva din spatele său. - Montalvo. El zâmbi în timp ce se întoarse spre ea. - Ah, ai venit să-mi spui rămas-bun. Ai ceva să-mi dai, să-mi poarte noroc în timp ce sunt la luptă? - Nu. Nu de asta am venit. Zâmbetul lui păli şi el oftă. - îmi era teamă de acest lucru. Speram că eşti prea rănită şi prea obosită pentru a reacţiona în felul tău caracteristic. Cu siguranţă speranţele mele au fost deşarte. - Merg cu tine. 59
-
Nu e posibil. Merg cu tine. Eve, noi mergem repede şi ne-ai încurca. Nu spun că vreau să-mi dai o armă şi să mă laşi să merg după Diaz. Nu sunt proastă. Las lupta pentru cei pregătiţi pentru asta. Dar merg acolo ca să fiu de faţă când scoţi craniul. - Nu! Soldono stătea în spatele ei. Eve, asta e o nebunie. Ai putea fi ucisă. De ce insişti să mergi? - E o problemă de încredere. Tonul vocii lui Montalvo era ironic. încrederea pc care nu o are în mine. Nu e aşa, Eve? - Bineînţeles că aşa e. îmi arunci o poveste frumoasă, ca un basm despre un monstru care stă în castelul său şi împroaşcă venin pe tot ce atinge. Dar dacă minţi? Dacă ai acest craniu ascuns undeva şi îţi iei oamenii, iar apoi te întorci peste câteva ore cu craniul? Sau poate nici măcar nu este craniul soţiei tale. Poate reconstituirea este a altcuiva. Sau poate trupul îngropat este în altă parte decât pe teritoriul lui Diaz, iar eu violez un mormânt. De unde ştiu eu astea? - O problemă de încredere. - Nu voi face reconstituirea decât dacă sunt absolut convinsă că mi-ai spus adevărul. - Cât de absolut? - Vreau să văd eu însămi cimitirul. Vreau să văd acel castel în care mi-ai spus că locuieşte Diaz, în turnurile acelea de peste sat. Vreau să te văd cum sapi după craniu. - Eve, spuse Soldono protestând. Este o greşeală! - Am făcut destule în ultima vreme. Ea-1 privi pe Montalvo drept în ochi. Dar nu-mi voi compromite etica din cauza minciunilor. Aceasta este o greşeală pe care nu o fac. Ea-1 auzi pe Soldono murmurând o înjurătură în spatele ei. Dar îl ignoră. Asta era între ea şi Montalvo. - Nu poţi să ţii pasul cu noi. Abia te-ai sculat din pat ieri, spuse Montalvo. - Atunci găseşte o cale să te asiguri că voi ţine pasul. Folo-seşte-ţi ingeniozitatea. - Nu te răzgândeşti? - Nu, nu mă răzgândesc. El tăcu o clipă. - Ne vei încurca. Asta nu va conta când intrăm, dar va conta când vom ieşi. - Nu vreau să moară nimeni din cauza mea. Aşază-mă undeva de unde pot vedea ce se întâmplă. îndată ce văd craniul în mâinile tale, mă poţi trimite înapoi înaintea echipei. Apoi te poţi mişca în propriul ritm. - Dacă totul merge bine. - Trebuie să fiu sigură că îmi spui adevărul. - Nu o lăsa să meargă, Montalvo, spuse Soldono. Ştii ce va face Diaz dacă o prinde. - Oh, da. O va ucide, apoi o va arunca în mlaştină. Şi într-o zi cineva va găsi craniul ei şi se va mira cine a putut fi atât de prost, se scutură Montalvo. Dar nu voi fi eu acela. Fiindcă nu voi lăsa să se întâmple una ca asta din nou. Aşadar, nu îl pot lăsa să o prindă. Privirea sa se întoarse spre Eve. Du-te sus şi intră din nou sub duş. -Ce? - Spală-ţi toate urmele de loţiune şi săpun. Miroşi foarte frumos, aş putea spune, de la distanţă, când apari. Unii dintre oamenii lui Diaz au acelaşi antrenament de comando. Ea încuviinţă. - Altceva? - Miguel îţi va da nişte soluţie contra ţânţarilor. îşi verifică ceasul. Ai patruzeci şi cinci de minute. - Voi fi gata. Deja se mişca repede spre uşă. - Cred că vei fi. Soldono o ajunse din urmă în timp ce ajunsese la scări. - Este o nebunie. - Nu am timp să mă cert cu tine. O voi face. Lasă-mă în pace, Soldono! - Nu pot să te las singură. Tu eşti treaba mea. Se presupune că sunt aici pentru a te proteja. Se încruntă. Dacă mergi, merg şi eu. - Montalvo nu te va lăsa. Eşti agent CIA şi nu va risca asta. Urca câte două trepte deodată. Nu mai pot pierde timpul stând de vorbă cu tine. Vreau să-1 văd pe Joe, înainte de a intra la duş. - Poate te va convinge să renunţi. - Joe nu va şti nimic. Ea-1 privi peste umăr. înţelegi, Soldono? 60
- Cred că cineva ar trebui... Se opri. înţeleg. - Bun. Ea ajunse în capul scărilor şi o rupse la fugă pe coridor, trecând de paza de la camera lui Joe. Deschise încet uşa. Se aşteptase să-1 vadă pe Galen, dar camera era goală cu excepţia lui Joe. Traversă camera pentru a se aşeza pe pat lângă el. Ochii lui erau închişi şi la început se gândi că doarme. - Eve? deschise greoi ochii. M-am gândi că eşti tu. Acea loţiune cu aromă de gardenie... - Prea mult? Evident că ar trebui să o dau jos. - Nu, mi-a plăcut întotdeauna. Miroase a curat... - De la metri distanţă, repetă ea sec cuvintele lu Montalvo. Îl atinse uşor pe păr. Te mai doare? - Nu foarte tare. Continuă să-mi dea acele medicamente ca să îndepărteze durerea. Mâine le voi spune să se ducă la dracu. îi luă mâna. Nu ai venit să mă vezi azi. Mi-ai lipsit. Din cauză că eşti supărată pe mine? - Nu, fiindcă am căzut literalmente ca moartă atunci când m-am băgat în pat. - Arăţi bine acum. Privirea sa îi cuprinse faţa. Eşti îmbujorată, iar ochii îţi sunt... nu ştiu. Proprii săi ochi se închideau. Arăţi... bine. - Mulţumesc. - Cred că... mă deranjează. Doamne, dacă nu ar fi fost pe medicaţie ar fi putut să o citească fără niciun efort. Se aplecă şi-1 sărută pe frunte. - Sunt bine şi tu te vei face bine. Şi da, sunt supărată pe tine. Dar asta nu mă poate ţine să nu vin să te văd atunci când eşti bolnav. Nu aşa merge. Nu atunci când iubeşti pe cineva. - Îmi pare bine... ştiam asta, dar câteodată uit... Adormise. Ea mai rămase o clipă pentru a-i ţine mâna, pentru a-1 privi, pentru a sta cu el. Apoi îi puse cu grijă mâna pe pat şi se-ndreptă spre uşă. îi mai rămăsese jumătate dc oră din timpul dat de Montalvo şi trebuia să se grăbească. Miguel aştepta afară. îi întinse o bucată de săpun şi o sticluţă de loţiune împotriva ţânţarilor. - Eşti inconştientă, Colonelul nu e fericit. - îmi pare rău, ştiu că este o crimă în ochii tăi. - Da, dar nu te voi trata ca pe un criminal decât dacă lipsa ta de înţelegere va cauza probleme Colonelului. Privirea lui era rece în timp cc sc-ntoarse. Asta nu e de acceptat. - Nici pentru mine. Se-ndreptă spre camera sa. Nu vreau ca cineva să fie rănit. Trânti uşa în urma sa. Era obosită să se tot certe, iar asta era destul de greu. Să-şi facă duşul şi să se spele pe păr, să scape de acel miros nenorocit, apoi să meargă în curte. Alerga pe scări peste douăzeci de minute. Holul era gol acum, observă ea. Probabil toată lumea era adunată afară, gata de plecare. Avea dreptate. Două jeepuri cu motoarele pornite erau parcate în faţa casei, dar ea mai remarcă un camion plin de oameni care deja ieşea pe poartă. Montalvo vorbea cu cineva din umbra jeepului în timp ce ea se-ndrepta spre el. - Sunt gata. Aşa cum ai specificat, nicio urmă de miros... Galen. Acesta îi zâmbi. - Bună, iubire. Montalvo se-ntoarse dinspre Galen. - Bun. Urcă în maşină. Ne vedem în sat, Galen. Se-ndreptă spre jeepul din faţă. Sau dacă avem noroc, nu te voi vedea acolo. Eve se-ntoarse spre Galen. - Ce naiba faci aici? - Se pare că voi ajuta la jefuirea unui mormânt. - Ţi-am spus că nu vreau ca tu să... - Asta a fost înainte ca tu să decizi să-ţi rişti gâtul pentru a te asigura că Montalvo nu te minte. Se strâmbă. Iar eu am o bănuială, că m-am ales cu asta de la tine. Te-am întrebat aseară de unde ştiai că Montalvo era băgat în această poveste cu jefuirea mormântului. - Probabil m-aş fi gândit şi aş fi ştiut că va trebui să verific chiar eu. Oricum era în mintea mea. Eram prea obosită să fac legătura. Nu ai nicio responsabilitate în legătură cu... - Taci. Trebuie să ai pe cineva care să-ţi păzească spatele, iar lui Soldono i-ai dat papucii. - Soldono a venit la tine să-ţi ceară asta? - Nu a trebuit să mă roage prea tare. O ajută să urce în maşină. Chiar dacă nu ai fi fost implicată, mi-ar fi plăcut o plimbare la petrecere. Arată ca genul meu de distracţie. 61
- Nu vreau să vii, Galen. - Prea târziu. - Cineva trebuie să aibă grijă de Joe. - L-am pus pe Soldono să-1 ţină de mână. Nu că ar fi avut nevoie, cu un doctor alături. Iar tu vorbeşti de parcă am fi plecaţi mai multe zile. Montalvo a estimat vreo şase ore. Îl privi exasperată. - Cum de l-ai convins pe Montalvo să te lase să mergi? - Reputaţia mea nu e pură ca zăpada precum a lui Soldono şi el a văzut că mă descurc. îl eliberează pe unul dintre oamenii lui ca să nu te mai păzească. Nu a fost prea dificil să-1 conving că sunt un plus bun la banda sa veselă. O privi în timp ce urmă jeepul lui Montalvo pe porţile taberei. Acum, nu ar fi mai benefic pentru tine să încetezi să te mai contrazici şi să discutăm ceea ce am decis, Montalvo şi cu mine, că-ţi va da ce doreşti şi să rămânem în viaţă? Nu era nicio cale să-1 convingi. - Bine, spune-mi ce se va întâmpla? - Dealul care dă spre cimitir este foarte împădurit. Putem parca maşina pe drum, să urcăm dealul şi să stăm acolo să-i privim pe Montalvo şi pe oamenii săi cum fac treaba. Când vei fi satisfăcută, vom pleca de acolo. - Sună foarte simplu şi eficient. -Ah, am uitat să-ţi spun că nu vom folosi luminile pe ultimi-lc patru mile spre deal şi că s-ar putea să ajungem într-o groapă? Sau că Montalvo a trimis înaintaşi să se asigure că nu sunt alunecări de teren pe acea parte a văii, dar este doar optzecişi cinci la sută sigur că nu va aluneca nimeni? O privi. încă mai vrei să mergi? - Da. Ea privi prin parbriz la farurile jeepului lui Montalvo, aflat în faţa lor. Trebuie să merg. - Ar trebui să fie înainte, spuse Galen în timp ce privea prin parbriz. Doamne, este ca şi cum te-ai târî printr-un tunel întunecat. Montalvo a spus că în seara asta va fi lună plină. Unde dracului este? - Evident că Montalvo nu poate controla totul. Norii apar. - Ei bine, evident a controlat această situaţie. Am ajuns până aici fără să fim... uite, acolo este. întoarse volanul, iar jeepul se răsuci spre un drum lateral. La o sută de yarzi mai departe, întoarse jeepul. - Ieşi afară. Montalvo şi oamenii săi ar trebui să fie la zece minute de noi. Ne-a luat mai mult decât am crezut să ne târâm pe drum. Dacă vrei să vezi spectacolul, ar trebui să te grăbeşti. - Cu siguranţă că vreau să văd. Ea sărise deja din jeep. în ce parte? - La stânga este o potecă. O luă de braţ. Uite, acolo este! Ea se mută pe poteca din spatele lui. - Cât de departe? - îmi pare rău. Montalvo nu a specificat. A spus să urcăm până sus pe deal. Dealul era abrupt, iar poteca se simţea alunecoasă sub picioarele lor. Ea alunecă de două ori şi sendreptă. Răsuflarea i se îngreunase după ce urcaseră doar cinci minute şi ceva. - Eşti bine? şopti Galen. - La naiba, nu. Sunt încă ameţită de la acea lovitură, dar mă descurc. - Nu am nici cea mai mică îndoială că o vei face. Dar spune dacă ai nevoie de o mână liberă. - Ca o alternativă la a cădea la picioarele tale, poţi fi sigur că voi ţipa, spuse ea morocănos. - Ei, nu ţipa. Asta ar putea stârni alunecările de care vorbea Montalvo. Dar o zgâlţâire uşoară ar putea... cred că am ajuns. El ajunse în spate şi o trase în sus pe ultimii metri spre creasta dealului. Acela este regatul lui Diaz. Dacă era un regat, castelul de pe dealul din faţă chiar făcea onoare conceptului, se gândi ea. Luna era încă ascunsă după nori, iar castelul era singurul lucru luminat strălucitor ce putea fi repe rat cu uşurinţă în întuneric. Era o vilă stil spaniol-maur la scară mare. Turnuleţe şi ferestre masive, arcuite, încadrau de jur-îm prejur extremităţile exterioare ale castelului, care, atât cât putea spune, erau impresionante. Privirea se mută de la castel la satul ce se zărea mai jos. întuneric. Abia putea zări acoperişurile caselor, dar nu era nimic distinct. - Nu am venit aici să văd castelul. Nu văd nimic în afara acelor lumini care... Luna ieşi din spatele norilor. - Chiar la fix, murmură Galcn. Poate Montalvo chiar arc influenţă la un nivel superior. Ea abia îl auzi. Privirea cerceta satul în căutarea unui semn de... -Acolo este. Ea se lăsă în genunchi şi ridică binoclul la ochi. Cimitirul este în spatele acelei biserici micuţe, la stânga. Doamne, este la marginea satului, în câmp deschis! Nu sunt case împrejur care să-1
62
adăpostească. Dacă oamenii lui Diaz se vor uita din acea monstruozitate de castel, ar putea vedea tot cc se mişcă. - Atunci Montalvo ar face bine să spere că nu se uită. îl vezi pe el sau vreunul din oamenii săi? - Nu. - Mormântul ar trebui să fie la două treimi, în dreapta unui mormânt uriaş de piatră. - Ţi-a spus Montalvo asta? - Nu am vrut să pierd timpul. Ea scana cimitirul în direcţia pe care i-o indicase el. Mormântul acela uriaş... gata. - Nu este mare, este enorm. Nici măcar nu arată că ar aparţine unui cimitir dc ţară. - Ah, ba da. Este ultimul loc dc odihnă al Rosei Măria Diaz, mama lui Ramon Diaz. - Iar trupul soţiei lui Montalvo a fost îngropat aproape deasupra lui? Nu foarte inteligent. Zona este probabil cel mai bine îngrijită din cimitir. Ca să nu menţionăm faptul că Diaz probabil vine aici destul de des. - Dc fapt a fost o alegere deşteaptă, după spusele lui Montalvo. Zona nu este îngrijită deloc. Diaz a urât-o pe mama sa. Se spune că el a fost cauza morţii ei. Ea 1-a turnat odată politiei, atunci când era la începuturile sale. -Atunci dc ce ar fi îngropat-o acolo unde ar fi fost în permanenţă cu el? - Poate un accent bolnav de triumf pentru că a dovedit că este mai tare decât ea. El era regele dealului, iar proasta de mai-că-sa stătea la picioarele sale. - Sunt într-un unghi prost. Trebuie să mă mut. Ea se-ndreptă spre stânga. Se crispa. Montalvo e deja acolo, sapă. Alţi doi oameni sapă şi ei. - Bun. Cu cât mai mulţi, cu atât mai repede plecăm de aici. El îşi ridică capul şi se uită în spate spre poteca pe care veniseră. Lucrurile au mers prea uşor. Nu-mi place... - Nervos? ea-şi coborî binoclul. Ai vreun motiv concret? El dădu din cap. - Nimic concret în legătură cu asta. încă apreciez situaţia. Putem pleca acum? - într-un minut. Ea ridică binoclul la ochi din nou. Când găsesc scheletul. -Atunci sper că nu l-au îngropat prea adânc. - Şi eu. Ea rămase nemişcată. Cred că au ajuns la el. Montalvo sare în groapă, iar Miguel îi întinde o cutie. Mâinile i se încleştară pe binoclu. Gata. L-a apucat. Acum iese afară şi fug spre... se-ntoarse spre Galen. Asta e tot ce vroiam. Putem să... Galen nu mai era acolo! Panică. Inima îi bătea tare în piept. Se-ntoarse şi porni în fugă în jos pe potecă. Opreşte-te! Mai încet e mai bine. Fii atentă! Nu şti ce se-ntâmplă. - Eve. Ea sări în timp ce Galen apăru din tufişurile din spatele potecii. - M-ai speriat. - Bine. S-ar putea să avem nevoie de puţină adrenalină chiar acum. O luă de braţ şi porniră în grabă. Trebuie să plecăm de aici. - De ce? Unde ai fost? - Am cercetat puţin locul. Am un sentiment... El privea în fiecare parte a potecii în timp ce coborau. Am dat peste unul din gardienii lui Diaz, care era pe poteca din spatele nostru. Am avut grijă de el, dar nu ştiu dacă a spus şi altcuiva că suntem aici. - Dar Montalvo? - E pe cont propriu. Nu va face altceva, dacă ştie că Diaz e pe urmele lui. Se aşteaptă. S-ar putea să avem noroc. Vom provoca o diversiune. Ajunseră la jeep şi el sări pe scaunul şoferului. Haide. Porni motorul. Hai să plecăm de aici. Ea era deja pe scaunul din dreapta. - Ai acţionat luminile. Vom fi văzuţi. - Mai bine risc să fiu zărit decât să sfârşesc într-o groapă, dacă oamenii lui Diaz vor începe să se scurgă pe acel deal. Apăsă acceleraţia. Patru mile şi ieşim de pe teritoriul lui Diaz şi intrăm în jungla lui Montalvo. Ei încă ne mai pot urmări, dar vom fi mai în siguranţă. Montalvo şi oamenii săi cunosc jungla precum dosul palmelor. Jeepul se zguduia pe drumul murdar şi denivelat, iar ea se ţinea strâns pentru a nu fi strânsă de centura de siguranţă. - Patru mile nu e atât de mult. Am putea să... - Jos! Ea desfăcu centura de siguranţă şi se lăsă în scaun. Jeepul se mişca în faţă şi în spate pe drum precum un şarpe pe o dună de nisip. 63
Un alt foc. - A ratat, mormăi Galen. O alunecare de teren. Dacă reuşim să ieşim din raza lui de acţiune, scăpăm. Idiotul nu a ţintit în roţi. Cât mai era până la un loc sigur? se-ntreba Eve disperată. El spusese patru mile, dar se mişcau repede. Trei? Două? Un alt foc. - Nu mai e în raza de acţiune, spuse Galen. Ţine-te bine. Trebuie să merg în zigzag în caz că mai e vreo alunecare. încă un minut şi ieşim din teritoriul lui Diaz. - Tu ţine-te bine. Şi să nu îndrăzneşti să te laşi împuşcat. - Fac tot posibilul. Se strâmbă spre ea în timp ce conducea înainte şi înapoi pc drum. Şi asta e al naibii de bine. Admite. - O admit. Superior! Minunat! Acum hai înapoi la tabără! - Acasă, liberi. Făcu o întorsătură bruscă şi deodată fură învăluiţi în întuneric. - Te poţi ridica acum. Ea se ridică şi privi în jur. Jungla. întunericul dens, care apăsa atmosfera, era datorat unui strat apăsător care bloca cerul nopţii. - Nu este ceea ce numesc eu acasă. Ea oftă uşurată. Dar pentru moment merge. Să-1 căutăm pe Montalvo şi să vedem dacă şi el a păţit la fel.
10 Telefonul lui Montalvo este închis, spuse Galen. Asta ar putea însemna că nu este în aria de acoperire sau că a fost prins de Diaz. - Sau că e mort, spuse Eve. - Nu fi pesimistă. Făcu o pauză. Sau poate optimistă. Asta ar încheia obligaţia ta de a face o muncă pe care nu vrei s-o faci. Şi ar însemna sfârşitul şansei de a o găsi pe Bonnie. - Nu zici nimic, spuse Galen. - Nu m-a minţit. Am văzut totul exact cum a descris el. Cred că ce mi-a spus despre Diaz şi craniul soţiei sale era adevărat. - Asta înseamnă că vrei să fie în viaţă. - Scopurile noastre nu sunt chiar atât de diferite unul de celălalt. Ea se gândi la Montalvo, pe care ajunsese să-1 cunoască. Cred că merită să-şi aducă soţia acasă. - Şi să-1 omoare pe Diaz? - La dracu, da. Aproape că 1-a ucis pe Joe. Galen chicoti. - Şi că merită orice pedeapsă din lume. Pentru o femeie complexă, tu ai un cod foarte simplu, Eve. - Nu sunt complexă. - Nu mai mult ca Lucrezia Borgia combinat cu Maica Tereza. - Mai sună-1 pe Montalvo! El formă numărul, iar de data asta Montalvo răspunse. - Ah, eşti viu şi dai din mâini, spuse Galen. Ne întrebam dacă nu cumva ai murit. Am avut o conversaţie interesantă despre argumentele pro şi contra referitoare la acţiunea ta. Da, am ieşit din linia de foc. Unde eşti? Uff. Închise telefonul. începu să înjure. Nu-1 pot blama. Am auzit focuri de armă pe fundal. Probabil că a răspuns doar pentru că dorea să ştie dacă aveai nevoie de ajutor. - Evident, el este cel care are nevoie. - E pe cont propriu. Va scăpa sau nu. O privi. Nu este vina noastră. Aşa cum am spus, a fost o distracţie. El avea un plan, avea oameni antrenaţi. Cred că se descurcă. - Sper că ai dreptate. Cât mai avem până la tabără? - Nu prea mult. Cine ştie? Poate că Montalvo ne aşteaptă la poartă. Montalvo nu i-a aşteptat la poartă. Soldono a fost cel care a venit spre ei când au oprit jeepul în curte. - E clar că nu a fost o acţiune lipsită de stres. Privirea lui Soldono era fixată pe parbrizul ciuruit de gloanţe. E vreunul dintre voi rănit? - Nu. Eve ieşi din maşină. Dar nu ştiu nimic despre Montalvo şi oamenii săi. Ai veşti de la ei?
64
Soldono dădu din cap. Nu fac parte dintre confidenţii săi. Nu ar avea niciun motiv să-mi raporteze mie. Este vreun motiv pentru care nu ar fi? - Focuri. Galen veni pe lângă jeep. - Acesta este un motiv serios de îngrijorare, nu crezi? - Poate. Se scutură. Dar nu pot pretinde că sunt îngrijorat. V-am spus ce cred despre războaiele între găşti, Eve. Nu văd pentru ce ţi-ai riscat capul în loc să încerci să pleci de aici. - Nici nu trebuie să vezi. A fost decizia mea. Ai verificat ce face Joe? - O dată. îşi ridică mână când văzu că ca se-ncruntă. Au trecut doar patru ore de când ai plecat. - Patru ore? Ea-şi verifică ceasul şi văzu că avea dreptate. Era totuşi greu de crezut. Aceste ore fuseseră tensionate, parcă trecuseră zile întregi. Montalvo a estimat şase ore. - Nu arc întotdeauna dreptate. Probabil s-a obişnuit în timp cu probleme ca aceasta în care a intrat acum. Porni să urce scările. L-am pus pe bucătar să facă un ibric dc cafea şi să o aducă în salonul din faţă. Cred că şi ţie ţi-ar prinde bine o ceaşcă. - Nu acum. Ea se aşeză pe treapta de sus a scărilor. Cred că-1 voi aştepta pe Montalvo. Soldono se scutură. - Cum doreşti. Apoi dispăru în casă. - Vrei companie? o întrebă Galen. - Nu, du-te şi vezi ce face Joe. M-aş duce eu însumi, dar cred că a simţit că ceva nu e în regulă, atunci când am fost să-1 văd înainte de a pleca. Mă poate citi chiar şi dacă este pe jumătate adormit de la medicamente. - Asta nu mă surprinde, spuse el în timp ce intră în casă. Privirea ci se îndreptă spre porţi. Unde dracu' era Montalvo? Dacă nu a fost prins, nu ar trebui să fie prea departe. Trecură cinci minute. Zece minute. Cincisprezece. Alte zece minute trecură înainte ca ea să audă zgomotul produs dc motorul camionului. Peste două minute camionul şi jeepul intrară în curte. Uşurarea i se scurse prin vene. Sări în picioare. Dumnezeule, camionul arăta de parcă trecuse printr-un atac cu grenade în Irak, urme de gloanţe se vedeau pe uşi şi capotă, uşa din partea pasagerului stătea pe jumătate desfăcută din balamale. Jeepul condus de Montalvo apăru în aproape aceeaşi stare. - Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea pe Montalvo, în timp ce acesta opri jeepul şi sări afară. Galen a spus că a auzit focuri de armă. - Am ieşit fără probleme din cimitir şi prin pădure spre maşini. Făcu o grimasă. Mă rog, aproape în regulă. Am fost interceptaţi de o trupă de-a lui Diaz şi am avut câteva minute tensionate. Am ieşit cu bine din asta, dar ei au transmis prin radio şi mai mulţi ne aşteptau pe drum. Ne-au urmărit prin junglă şi au provo cat o ambuscadă la turn. - Ce turn? - Există un turn vechi ce stă să se dărâme, folosit pentru ceremoniile religioase de către indienii Chibcha, la aproximativ patruzeci de mile de aici. Probabil au aruncat bombele de deasupra locurilor de bătaie. în orice caz, ferestrele oferă un punct de cercetare pentru lunetişti. - Şi? El se scutură. - Suntem aici, nu? Se duse spre jeep şi scoase o cutie de piele murdară. Şi avem lucrul pentru care neam dus. Nalia. îi întinse cutia. Acum ca e în mâinile tale. Nalia, soţia lui. Vocea lui nu avea nicio expresie, la fel şi faţa. Nu, nu chiar aşa, observă ea. Era acolo un tic nervos aproape imperceptibil, la colţul buzelor. Umerii erau tasaţi şi tensionaţi ca şi cum ducea o povară. Povară? Doamne, îi luase craniul din mormânt fără nicio grijă, fără nicio consideraţie. Cum s-ar fi simţit ea, dacă ar fi fost obligată să facă la fel cu Bonnie? - Ea va fi în mâini foarte respectabile, spuse ea cu delicateţe. O voi trata ca şi cum ar fi fost prietena mea. Va fi prietena mea înainte ca asta să se termine. - Mulţumesc, spuse el nervos. Se-ntoarse pe călcâie şi intră în casă. - A fost greu pentru el. Miguel ieşise din jeep şi stătea acum lângă ea. E bine că i-ai dat acele asigurări. - Am spus doar adevărul. Ea privi spre cutie. A făcut-o chiar el, nu? - Da. Nu ar fi permis nimănui s-o atingă. întinse mâna. Vrei să-ţi duc eu craniul în bibliotecă? Colonelul mi-a dat echipamentul pentru tine în această după-amiază. Ar trebui să începi mâine. 65
Ea ignoră mâna întinsă. Dintr-un oarecare motiv ea nu vroia să lase craniul pe mâna altcuiva. - Voi începe în seara asta. Sprâncenele lui se ridicară. - In seara asta? - în seara asta. Ea începu să urce treptele. - Voi face multe lucruri în seara asta. Ea va trebui să fie curăţată, apoi voi putea începe măsurătorile. Adu-mi un ibric cu cafea neagră. - Probabil eşti obosită. Nu arăţi prea bine. Dar ea nu se simţea obosită. Se simţea vie şi plină de entuziasmul şi clanul unui nou proiect care o aştepta. Avea din nou un scop. Nalia, acum eşti în siguranţă. Te vom aduce acasă. Repetă: - Cafea neagră. Era ora trei dimineaţa când Montalvo intră în bibliotecă. - Du-te în pat. Nu e nevoie să faci asta acum. Ea nu se uită la el. - Acesta este motivul pentru care m-ai adus aici. Acum lasă-mă să-mi fac treaba. - Am toate intenţiile să te las, dar nu vreau să ajung să te ridic de pe jos dacă leşini. - Nu voi leşina. Ea-şi îndreptă spatele pentru a-şi descongestiona muşchii. Nu se întâmplă când muncesc. Indiferent cât de rău îmi este, îmi trece în timp ce lucrez. Buzele lui se subţiară. - Intervenţia divină? Divină? Bonnie? - Nu am refuzat niciun ajutor vreodată. Ea privi din nou reconstituirea. Dar scopul şi hotărârea pot adesea face minuni. - Nu vreau miracole de la tine. Doar să faci o treabă bună. Du-te la culcare şi odihneşte-te. - O voi face. Eram aproape gata să mă opresc. Am vrut doar s-o curăţ pentru a vedea ce am de făcut. - Şi cu ce ai de-a face? - Toate oasele sunt intacte. Asta e de mare ajutor. Este caucaziană, adultă. Se-aplecă şi îi întinse un obiect într-o cutie mică. Ziploc. Un dinte. Asta ar reprezenta o şansă pentru a face o verificare de ADN, dacă ai vreun obiect intim. Presupun că nu l-ai putut convinge pe tatăl ei să-ţi dea o mostră de sânge ADN? - Sub niciun chip. - Ei, dintele ar trebui să fie suficient pentru o dovadă definitorie. - Va crede că i-am mituit pe cei de la laborator. Mă bazez pe reconstituirea ta ca să ajung la el. - Nu te baza pe asta. Voi face tot ce pot, dar nu sunt perfectă, îl privi. Iar aceasta s-ar putea să nu fie soţia ta. Dacă este o altă femeie ucisă de Diaz? Dacă cel care a târât-o din mlaştină doar încerca să câştige nişte bani frumoşi? - Ar fi fost prea speriat să mă trădeze. - Nu a fost prea speriat să îngroape scheletul în loc să ţi—1 dea ţie. Buzele i se strânseră. - E Nalia. - Fiindcă vrei tu să fie? - Doamne, nu. Aş vrea să fie falsul pe care îl crede tatăl său şi în schimb să fie undeva pe o plajă în Australia. O vreau vie. Se-ntoarsc să plece. Dar Nalia este în acel mormânt. - Vom afla. - Când? Cât durează? - Câteva zile. Tăcu o clipă. Nu trebuie să vii aici cât lucrez. Nu am nevoie de tine. - Dar eu trebuie să ştiu ce se-ntâmplă. Se opri privind-o. De ce să nu vin? Te-aş deranja? - Nu, odată ce am terminat măsurătorile nici nu voi şti măcar dacă eşti prin cameră. Dar te va deranja. Craniul ei va arăta ca o păpuşă voodoo în timp ce lucrez la el. - Doamne, vorbeşti cu un om care i-a smuls craniul de pe schelet în seara asta, spuse el cu duritate. - Vorbesc cu omul care nu a privit măcar o dată reconstituirea soţiei sale de când a intrat în cameră, spuse ea uşor. Şi îţi spun că nu trebuie să o vezi din nou până ce nu termin. Nu trebuie să treci prin acea durere. El rămase privind-o o clipă. - De asta erai aşa grăbită să o cureţi? - Poate. Ea privi din nou craniul. Şi poate că m-am gândit că nu va arăta în aşa hal. Cred că era o femeie foarte specială.
66
- Da, era. Frumoasă. îşi drese vocea. Şi foarte pretenţioasă. Cum îi spui? Ştiu că nu îţi asumi niciodată identitatea reconstituirilor tale. - îi voi spune Nalia. - Fiindcă mă crezi? - Nu, fiindcă aşa mi se pare corect mie. Dacă nu am fotografii sau descrieri, un nume nu mă va face să renunţ. Se şterse pe mâini pe prosopul de pe bancul de lucru. Va fi ce va fi. - Dar mă crezi, altfel nu te-ai fi apucat de această reconstituire. - Cred ce au văzut în seara asta ochii mei. Tu ai fi putut să teşi toată povestea. - Nu crezi asta, nu? Ea dădu din cap obosită. - Nu, nu cred că mi-ai spus poveşti. Sper să nu mă-nşel. - Ştiu că nu vei avea încredere în nicio asigurare pe care ţi-aş da-o. Cred că timpul va spune tot. Părăsi biblioteca. Ea rămase acolo preţ de o clipă, privind craniul. - începem, Nalia, murmură ea. El vrea să te aducă acasă. Şi eu vreau asta. Ce ţi s-a întâmplat a fost groaznic, dar sper că acum eşti în pace. Dar el nu are linişte... Nu are linişte. Acea teamă fără sfârşit. Acea durere fără de sfârşit. Ea cunoştea foarte bine acel sentiment de haos. Dar se poate ca el să fi ajuns la capătul căutărilor sale cu acest craniu înaintea ei. Spera că este adevărat. - Ne vedem peste câteva ore, Nalia. Trebuie să dorm puţin. Se-ndreptă spre uşă, apoi se întoarse impulsivă, îndreptându-se spre estradă, luă o cârpă aruncată şi o puse peste reconstituire. Aceasta este biblioteca lui, Nalia. Va intra aici din vreun motiv sau altul. Nu vei vrea să te vadă înainte să arăţi foarte bine. Traversă camera şi stinse lumina înainte de a închide uşa. Oboseala o doborî. Era întotdeauna aşa după o zi de muncă. Oboseala ce fusese ţinută în frâu era eliberată. Intervenţie divină. Straniu felul în care Montalvo folosise acele cuvinte care-i atinseseră o coardă şi îi amintiseră de Bonnie, se gândea ea în timp ce urca scările. Sau poate nu chiar atât de straniu. Montalvo şi ea, care era atât de diferită, erau pe acelaşi nivel în unele probleme. Se simţise foarte apropiată de el în bibliotecă. Greşit. Se identifica prea mult cu el şi asta îi putea întuneca judecata. Personalitatea Iui era prea puternică pentru a fi ignorată, iar ea se simţea de parcă îl cunoştea. începea s-o doară când se gândea la pierderea suferită de el. Ajunsese în capătul scărilor şi ezită. Nu dorise să meargă la Joe. Nu vroia să-I scoale fiindcă se simţea ea prost. Dar, la dracu'! Avea nevoie de el. Se va asigura că prezenţa ei nu-1 deranja. Intră pe uşa dormitorului, apăsând uşor clanţa. O clipă mai târziu era în pat, cuibărindu-se lângă el. - Eve? întrebă el ameţit. - Shhh. Braţele ei îl înconjurară. Culcă-te la loc. Am vrut doar să te ţin puţin în braţe. Nu voi sta mult aici... Bine? - Mai mult decât bine... Da, era mai mult decât bine, se gândi ea. Era bine şi în siguranţă şi avea strălucirea unei comori. Braţele ei se strânseră şi mai tare în jurul lui. - Da, este bine, Joe. Ea plecase. Parcă nici nu fusese alături de el în pat. Joe privi perna deranjată de lângă el care reprezenta singura dovadă că ea fusese acolo. Dar amintirea ei era foarte clară, chiar şi prin ceaţa medicamentelor puternice. Şi mai era ceva. Un miros familiar se ridica spre el dinspre pernă. Nu parfum. Ceva acid şi înţepător. - Bună dimineaţa. Galen intră în cameră, ducând o tavă. Văd că eşti treaz. Ţi-am adus micul dejun. Ouă, şuncă, pâine prăjită şi cafea. Multe proteine şi suficientă cofeină pentru a te face să te ridici şi să pleci din... - Unde e Eve? - Încă în pat, cred. El aşeză tava pe măsuţa de lângă pat. Cum te simţi? - Ameţit. Nu mai vreau medicamente. 67
-
Doctorul spune că vor mai fi dureri destul de mari. Să-1 ia dracu' de doctor! El luă cafeaua pe care i-o întinse Galen. Vreau s-o văd pe Eve. Nu am de gând s-o trezesc. Sunt sigur că va veni să te vadă. A venit aici de două ori să mă vadă astă noapte. Eram atât de drogat, încât abia dacă mi-am dat seama că este aici. - Da? Ce dezamăgit trebuie să fii. Mănâncă-ţi micul dejun! Privirea lui Joe se-ngustă asupra pernei de alături. Acel miros familiar se mai ridica încă spre el. Apoi îl recunoscu. - La dracu'! Trânti ceaşca pe farfurioară. Face acea reconstituire. - Aproape că ai spart ceaşca. Galen luă ceaşca şi farfuria şi le puse pe tavă. Şi e un porţelan atât de fin. - Face reconstituirea, nu? - Ce te face să crezi asta? - Mirosul de alcool de pe prosoapele de mâini pe care le foloseşte. Atunci când lucrează, se prinde de ea ca o a doua piele. L-am mirosit de atâtea ori când lucra la o reconstituire. Perna ei încă mai miroase. El luă perna şi o aruncă violent lui Galen. Acum încetează să mă mai prosteşti şi spune-mi ce se întâmplă. - Nu te prostesc. Puse perna la loc pe pat. Eram doar evaziv. Joe încercă să se tempereze. - Galen, îmi vei spune de ce miroase a... sau mă voi ridica de aici şi mă voi duce să o întreb chiar eu. - Nu i-ar plăcea asta. Lăsă jos scaunul de lângă pat. Şi nu i-ar plăcea nici ca eu să mă confesez ţie. Dar merită asta, din moment ce ţi-a vândut pontul, venind aici să te vadă şi trădând mai departe spectacolul. - Care spectacol? Galen îşi turnă o ceaşcă de cafea. - De fapt, a decurs cu succes. Nu am intenţionat să merg şi eu, dar a fost foarte interesant. Craniul dispăruse. Diaz începu să blesteme în timp ce privea scheletul. - Se pare că Montalvo e în mişcare, spuse Nekmon, în timp ce lumina mormântul cu lanterna. Crezi că sculptorul criminalist este încă în viaţă? - Montalvo nu ar fi venit după craniu, dacă nu ar fi fost sigur că cineva va face reconstituirea. - Şi-a asumat un mare risc. - Cu siguranţă nu chiar atât de mare, spuse Diaz sarcastic. Dacă mi-a invadat teritoriul şi a reuşit să fure acest craniu la umbra mormântului mamei mele. Nekmon privi în jos la schelet. - Este femeia aceea, Armandariz? - De unde să ştiu? Este doar un morman de oase. Dar Montalvo crede că probabil este Nalia Armandariz, altfel nu ar fi riscat să-i ia craniul. - Poţi obţine un ADN al craniului care a fost în mlaştină atâţia ani? - Aş paria că da. Se fac tot felul de descoperiri de ADN în ultima vreme. Se-ntoarse. Dar nu din această cauză a vrut craniul. Ştie câte dificultăţi aş putea crea pentru orice laborator care procesează testele. Nu, tatăl ci este un nenorocit emoţional, iar Montalvo vrea să-1 stârnească împotriva mea. - Ce facem? - Ce crezi că vom face? Vom umple cu pământ murdar acest mormânt şi apoi plecăm după craniu. - La tabăra sa? Ai spus că vom avea de-a face cu o armată foarte bine înarmată ce trebuie atacată. - Vreau acel craniu. Voi face totul pentru a-1 obţine. - Va trebui să aducem mai mulţi oameni de la Bogota. - Prostule! Nu e timp. Bineînţeles că vom trimite după oameni mai mulţi, dar acum trebuie să ne mişcăm repede. Nu ar fi adus-o pe acea femeie aici să aştepte până face bătături după ce a adus craniul. Ea lucrează la craniu acum pentru a-i face o faţă. Va trebui să câştigăm timp. Ieşi spre porţile cimitirului. - Nu mai trebuie să facem nicio greşeală. Trebuie să scăpăm de Eve Duncan acum. Eve tocmai ieşise din duş când auzi o bătaie la uşă. îşi puse un halat şi deschise uşa. - Quinn a aflat, spuse Galen. Tu te-ai dat de gol. - La naiba. Cum? - Spune că i-ai făcut o vizită târzie astă noapte, mirosind a acel alcool de pe prosoapele pe care le foloseşti atunci când lucrezi la o reconstituire. 68
- Ce proastă! spuse ea dezgustată. Doamne, am fost o proastă! Ar fi trebuit să ştiu că va recunoaşte acel miros. Nu era chiar atât de ameţit. El chiar a comentat despre loţiunea pe care am folosit-o pe corp mai devreme în seara asta. - Nu a fost o idee inspirată. Nu mai puteai să aştepţi până azi, ca să-1 vezi? - Bineînţeles că puteam. Se strâmbă. Dar nu mai puteam aştepta. - Fiindcă simţeai cumva că l-ai trădat, făcând acea reconstituire? Ea se crispa. - Încerc să-i salvez viaţa. - Un motiv foarte lăudabil. Privirea sa se aţintise pe faţa ei. Dar mai erau şi alte motive pentru care vroiai să faci reconstituirea? - Bine, am vrut s-o fac şi pentru mine. Montalvo mi-a dat speranţe, iar eu am crezut în ele. Nu era nimic rău în asta, atâta timp cât nimeni nu era rănit. Am făcut tot ce am putut să-1 ţin pe Joe departe de asta. - Voi subsemna şi eu la asta. Dar ar fi trebuit să fii mai şmecheră pentru a-1 duce de nas pe Quinn. Acum nu mai deţii controlul. - Nu sunt bună la aşa ceva. îşi muşcă buza de jos. Cum a primit vestea? - A fost plin de furie. La ce te aşteptai? A încercat să coboare din pat să vină să te vadă. Apoi s-a liniştit. Ea cunoştea starea aceea. Joe era foarte periculos atunci când îi trecea mânia. - Voi merge să-1 văd înainte de a mă duce la în bibliotecă. Se-ntoarse. Mulţumesc fiindcă m-ai avertizat. - Am încercat să temperez lucrurile, dar el încă mai are muniţie pentru tine. Nu-1 blamez. Şi eu aş fi simţit la fel. Tu ai avut motivele talc şi poate au fost întemeiate. Dar lui nu-i place ideea de a fi protejat şi nui place să fie lăsat pe dinafară. - Foarte rău. Asta e problema mea şi nu vreau ca el să sufere din cauza asta. A trecut deja prin prea multe. - Iar acum ai o altă problemă. Să-1 ţii să nu explodeze ca o grenadă vie şi să nc omoare pe noi toţi. Porni în jos pe hol. Eu deja am gustat puţin din asta şi nu vreau să o mai păţesc o dată. Sunt un răbdător, Eve, nu un martir. Aranjează lucrurile, Eve! Aranjează lucrurile, se gândi ca disperată, în timp ce-şi aruncă hainele şi îşi dădu cu o perie prin păr. Cum naiba să aranjeze lucrurile, când fiecare minut din timpul ei, fiecare gând al său era absorbit de acea reconstituire a feţei Naliei Armandariz? Singurul lucru pe care-1 putea face era să fie cinstită cu el. Nu avea niciun beţigaş magic să adune la un loc toate piesele ce păreau a fi împrăştiate. Dacă nu-1 putea face să vadă lucrurile din punctul ei de vedere, atunci va trebui să aranjeze lucrurile în singurul fel pe care-1 cunoştea. Zece minute mai târziu deschidea uşa de la camera lui Joe. El stătea în pat, iar expresia de pe faţa lui nu era încurajatoare. - A trebuit s-o fac, Joc, spuse ca încet. - Asta am auzit de la Galen. Tonul lui era rece. Mi-ar fi plăcut s-o aud de la tine. - Te-ai fi certat cu mine. - Considerând timpul pe care l-am petrecut împreună, cred că ăsta e privilegiul meu. - Poate. Ea dădu obosită din cap. Sunt obosită să mă mai cert, Joe. Nu am făcut nimic altceva de când a început toată treaba asta. Nu-mi vei schimba hotătârea. Şi evident că nici eu pe a ta. Punct mort. - Nu pot să accept asta. Nu o voi accepta. - Atunci va trebui să o înghiţi şi să te descurci cu ea, spuse ea dur. Voi face reconstituirea şi i-o voi da lui Montalvo. Apoi mă voi duce acasă la Atlanta şi voi aştepta ca Montalvo să mă plătească. Nu am ce să fac altceva. Trebuie să văd dacă se va ţine de promisiune. Trebuie ca el să facă asta, Joc. - Ai nevoie şi de Diaz să-ţi ia gâtul? Asta ţi se pregăteşte. - îmi asum riscul. Pentru mine merită. Sunt aproape, Joe. Nu am fost atât de aproape de a o găsi pe Bonnic ani de zile. - Eşti oarbă. Ea zâmbi nesigur. - Poate. Dar tu ai ştiut asta de mult. Sc-ntoarse şi deschise uşa. Nu am de gând să mă schimb. - Nu voi sta liniştit să te las să faci asta. Voi ieşi din acest pat şi mă voi duce după Diaz. Nu-mi pasă dacă Montalvo plănuieşte asta pentru el. El se duce de râpă. Ea nu-1 privi. - Iar eu voi încerca să te opresc. încercă să-şi liniştească vocea. Cred că asta face lucrurile foarte clare. 69
- Eve. Ea se opri înainte să deschidă uşa. - Ce? - De ce ai venit la mine astă-noapte? - De ce nu? întotdeauna vin la tine atunci când sufăr. Ea-şi trase răsuflarea tremurătoare. Dar cred că nu mai pot face asta. Închise uşa. Doamne, ochii îi ardeau în cap. Nu era obişnuită cu Joe atât de rece şi dur. Nu cu ea. Se simţea îndurerată, lăsată pe dinafară. -Nu a fost o vizită plăcută? Ea se uită şi-1 văzu pe Montalvo venind de-a lungul holului. - O vizită neplăcută. îşi drese glasul pentru a-şi uşura rigiditatea dureroasă. I-am rănit mândria. L-am rănit pe el. Câteodată mă întreb de cc stă cu mine. - Eu nu. Zâmbi. Şi nici nu m-am gândit că ar fi vreun prost. Asta dă oamenilor speranţă. - Nu te mai juca, Montalvo! Nu îmi arde de asta acum. - Jocurile sunt făcute pentru afaceri, nu pentru treburi personale. O împinse uşor pe scări. Du-tc să mănânci ceva. Miguel te aşteaptă. Nu vreau să te duci în bibliotecă până ce nu ai înghiţit ceva. - Nu am nicio intenţie să mănânc. Acum am mult de muncă. Terminarea reconstituirii este o altă problemă. Este numai instinct şi... El o aprobă, apoi spuse încet: - îţi mulţuumesc pentru că ai acoperit astă-noapte reconstituirea înainte de a pleca. A fost mai uşor când am intrat acolo dc dimineaţă. Buzele i se strânseră. Nu aveam idee că pot fi atât de laş. De fapt am urât toată treaba. -Ştiu. Ea porni în jos pe scări. Dar nu ar trebui. Se opri în capătul scărilor. -Vreo veste despre Diaz? Frânturi de la informatorii mei din Bogota. El cheamă întăriri. - Un atac? - Probabil. - Nu poate CIA să te ajute? - De ce ar face-o? CIA mă consideră la fel de supărător ca şi Diaz. Mă voi descurca. Ce vrei să fac cu Quinn? Ea ezită apoi luă decizia. - Se va duce după Diaz. Opreştc-1. Sprâncenele i se ridicară. - Nu-i va plăcea că m-ai rugat asta. - Atunci va trebui să nu mă placă nici pe mine. Nu vreau să-1 văd mort. Ea continuă să coboare scările. Dacă avem noroc, ar putea fi prea slăbit pentru a face vreo mişcare, dar trebuie să iau măsuri în caz că încearcă. - Iar eu sunt acea măsură. Nu pot să stau cu ochii pe el zi şi noapte. Voi fi ocupată cu Nalia ta, acum ai tu grijă de el. - Un schimb pentru că am grijă de el pentru un alt schimb? - Da, dar celălalt eu al meu este viu şi vreau să rămână aşa. îl văzu pe Migucl grăbindu-se spre ci în timp cc ajunse la capătul scărilor. - Vrei să-mi aduci un sandviş şi o supă acum, te rog, Miguel? Şi un alt ibric cu cafea peste vreo două ore? Câteva minute mai târziu închidea uşa bibliotecii în urma sa. Lacrimile dispăruseră, dar tristeţea rămăsese. Avea un sentiment că prăpastia dintre ea şi Joe se mărea şi devenea mai înfricoşătoare cu fiecare cuvânt spus. Se îndreptă spre estradă şi scoase materialul de pe reconstituire. - Îmi faci multe probleme, Nalia. îmi aminteşti de una dintre acele femei dc la curtea regelui Camelot pentru care se luptau toţi cavalerii. Doar că eu sunt unul dintre acei cavaleri care încearcă să te aducă... Camelot. Jane îi vorbise despre Camelot la expoziţia de pictură. Camelot şi Fuga lui MacDuff. Jane. Panica o străfulgera. Bineînţeles că nu se întâmplase nimic rău cu ea. Montalvo a promis că-i va proteja familia. La dracu'! Trebuia să vorbească cu Jane, să o audă. Se uită în buzunar după telefon şi formă numărul lui Jane. 70
Niciun răspuns. Nicio mesagerie vocală. Nimic. Fii calmă! Mai încerci mai târziu. Se întoarse la reconstituire. Concentrează-te, nu-ţi lăsa nervii să te oprească de la o gândire logică. Ar putea fi un motiv pentru care Jane nu... Atunci îi sună mobilul. Fără nicio identitate. - Alo. - Sper că Montalvo te plăteşte bine. Era o voce joasă de bărbat, cu un puternic accent englez. Cheltuielile de înmormântare pot fi foarte costisitoare în zilele astea. - Cine este la telefon? - Dar îmi va face plăcere să fac asta pentru el. Poţi împărţi mormântul cu soţia lui. - Diaz? - Da. Ramort Diaz, scârbă! Joci pe partea nepotrivită. Să-ţi spun ce voi face dacă vei continua să-i dai lui Montalvo ce îşi doreşte? - Nu ascult ameninţările tale, Diaz. - Vei asculta! Te voi mai ţine în viaţă cam o săptămână pentru amuzamentul oamenilor mei. Apoi te voi ucide încet. Foarte încet. - Şi mă vei arunca în mlaştină, aşa cum ai făcut cu Nalia Ar-mandariz? Asta a fost o mişcare prostească. Acum s-a întors să te bântuie. Ea-şi păstră vocea rece şi egală. Eu te voi bântui. O voi aduce înapoi şi nu poţi face nimic în privinţa asta. - Ah, ba chiar am ce face. Ai pierdut o fiică. Eşti pregătită să mai pierzi una? Ea se crispa. - Despre ce tot vorbeşti acolo? - Ce fată frumoasă! Nu pe gustul meu. Eu prefer partenere mai tinere şi mai puţin independente. Dar sunt atâtea bordeluri care sunt specializate în distrugerea spiritului femeilor pe care le trimit acolo. - Nu poţi să te atingi de Jane. Te voi ucide, dacă pui o singură mână pe ca. - Ah, asta te-a speriat, nu? Pot găsi întotdeauna o modalitate de a obţine ceea ce doresc. - Nenorocitule! - Mă superi. Şi nu vrei asta. încetează să mai faci ceea ce faci şi du-te acasă. Fiica ta va supravieţui, dacă faci asta imediat. Deşi nu promit. E greu să te opreşti, atunci când ai un plan de acţiune pus în mişcare. Inima lui Eve bâtea atât de tare, încât nu-şi mai simţea respiraţia. Degetul îi tremura în timp ce apăsă pe butonul de deconectare. Nenorocitul! Scârba! Jane! Ea formă din nou numărul lui Jane. Niciun răspuns. Nicio mesagerie vocală. Oh, Doamne! Închise şi alergă la uşă. Miguel venea spre ea ducând o tavă acoperită. - Ţi-am adus mâncarea. Sper... - Adu-1 pe Montalvo! spuse ca printre dinţi. Vreau să-1 văd acum! Miguel se uită la expresia de pe faţa ei şi puse tava pe o servantă lângă uşă. - Imediat. Pot face ceva pentru tine? - Doar adu-1 pe Montalvo. Acesta se-ntoarse şi coborî pe hol. Ea mai încercă încă o dată numărul lui Jane. Acelaşi rezultat. - Doamne, să fie sănătoasă! Te rog, să fie sănătoasă! - Ce s-a întâmplat? Montalvo se grăbea pe hol spre ea. Ce pot face pentru tine? - Ai spus că-mi vei proteja familia. Mi-ai promis! - Da. Am promis. Privirea sa îi căuta faţa. Spune-mi, ce s-a întâmplat? - Ah, nimic. Doar Diaz, care a spus că o va trimite pe fiica mea la unul dintre bordelurile sale. Montalvo se crispa. - Te-a sunat? - Da. Acum, spune-mi că fiica mea e bine şi că nenorocitul acela minte. - Este bine. Minte. Ea-1 privi drept în ochi. - Acum dovedeşte asta! Nu pot să dau de ea la telefon. EI băgă mâna în buzunar, scoase telefonul şi formă un număr. - Montalvo. Aş vrea să vorbesc cu Jane MacGuire. îi întinse telefonul lui Eve. Dovada. -Eve?
71
Era fără îndoială vocea lui Jane. Eve să lăsă pe spate sprijinită de perete. Slavă Domnului! - Jane, eşti bine? - Sunt bine. Am cam înnebunit. Aş vrea să termini o dată treaba aceea supărătoare şi să vii aici. - Unde eşti? - Undeva într-un loc sigur, într-o casă din Tucson pe care a aranjat-o Venable. E destul de drăguţ şi mi-au făcut rost de nişte pânze şi vopsea pentru a mă ţine ocupată. - Venable? - Nu ştiai că el se ocupă de asta? - Nu. Tăcere. - Eve, eşti bine? - Eram îngrijorată din cauza ta. - Sunt bine. Dar data viitoare când mai iei un job internaţional, vreau să particip şi eu. M-am plictisit. - îmi pare rău. îşi drese vocea. Voi termina aici cât pot de repede. Te voi suna. Ai grijă, Jane, te iubesc! Închise telefonul şi se-ntoarse spre Montalvo. CIA? El aprobă din cap. - Am făcut un târg cu ei. - Ce fel de târg? - I-am promis lui Venable că nu voi vinde arme unui anume dictator dc pc lista lor neagră. El mi-a promis să aibă grijă de fiica şi mama ta. Vrei să o suni pe mama ta? Este într-un loc sigur într-o casă din Griffin, Georgia. - Cum le-a convins Venable să se ascundă? - Ele te iubesc. Le-a spus că tu vei fi mai în siguranţă dacă vor sta acolo. - De cât timp sunt acolo? - Din noaptea în care Quinn a fost împuşcat. Am decis că era mai bine să iau măsuri de prevedere. - De ce CIA? - Pentru că ai încredere în ei. Fiica şi mama ta aveau încredere în ei. Se strâmbă. Eu nu am neapărat încredere în ci, dar am proprii mei oameni care păzesc casele. Şi am încredere în ei. - De ce nu am putut să dau de ea la telefon? - Venable nu a vrut să rişte ca telefonul ei să fie urmărit. îţi voi da un număr de la casă. Mulţumită? Ea aprobă încet. - Am fost speriată. Buzele lui se strânseră. - Asta a şi vrut Diaz. Ce a mai spus? - Că dacă nu încetez să fac lucrarea se va asigura că voi împărţi mormântul cu Nalia Armandariz. După o durere şi degradare corespunzătoare, bineînţeles. - Bineînţeles. Privirea lui îi fixă chipul ei. E suficient pentru a speria pe oricine. Te-a convins? - M-a convins că mai bine aş termina această treabă mai repede. Vreau să-1 termini pc nenorocit. îi ameninţă pe cei pc care-i iubesc. Se-ntoarse şi porni spre bibliotecă. Acum lasă-mă singură să mă pot apuca de treabă. - Imediat. El luă tava pe care Miguel o pusese în grabă pe dulap şi o duse în bibliotecă. Aşeză tava pe canapeaua de piele. Miguel a fost foarte supărat când m-ai chemat atât de repede. Se va simţi mai bine dacă va lua de aici mai târziu o tavă goală. Nu vrei să-i satisfaci dorinţa? Ea dădu din cap. - Ţi-am spus, voi mânca. Voi avea grijă de mine. Face parte din treaba mea. El zâmbi uşor. - Vezi să faci bine acea treabă, la fel cum faci şi reconstituirea. Se întoarse spre uşă. Cheamă-mă dacă ai nevoie de mine. Ea se aşeză şi ridică capacul de pe tavă. - Cred că am demonstrat că nu ezit deloc în privinţa asta. îl auzi cum chicotea în timp ce părăsea biblioteca.
11 Nu putem să dăm de Jane MacGuire, spuse Nekmon când intră în birou. A dispărut din hotelul ei din Phoenix acum câteva nopţi. 72
Diaz murmură o înjurătură. Răspunsul pe care-1 primise de la Eve Duncan astă-noapte, referitor la ameninţarea lui în privinţa fiicei sale vitrege, fusese cel mai puternic indiciu pe care-1 avuse se. Montalvo probabil ştiuse de acea slăbiciune şi se grăbise să-şi întărească poziţia. - Găsiţi-o. - Căutăm, spuse Nekmon. Sendak e aici. - A adus cu el? întrebă Diaz. - A spus că da. Nekmon se foi neliniştit. Nu am verificat. Diaz zâmbi maliţios. - Laşul. - Să-1 trimit aici? - Desigur. Se lăsă pe spate în scaun cu o emoţie de anticipare. Jane MacGuire nu era singura săgeată din arcul lui. Eve Duncan stătea după acele ziduri înalte, gândindu-se că era în siguranţă. Nu va fi niciodată în siguranţă. Montalvo va învăţa că Diaz nu poate fi oprit. Seara următoare Galen o întâlni pe Eve în hol, când ea se ducea sus să facă un duş şi să mănânce de seară, înainte de a se întoarce la lucru. -Ai ieşit în sfârşit din cavernă, spuse el. Miguel a spus că nu ai lăsat pe nimeni să te vadă toată ziua. 178 - Nu i-am spus să facă asta. Dar sunt recunoscătoare că nu am fost întreruptă. E important să mă concentrez pentru a lua corect toate măsurătorile. - L-ai văzut azi pe Quinn? - Nu. Ea îi evită privirea. Am convenit să nu suntem de acord şi nu mă simt bine să renunţ. Am verificat prin Miguel şi mi-a spus că a dormit bine. Galen fluieră uşor. - M-am gândit că Quinn a făcut o mişcare de mare viteză. - Aşa a făcut? - Azi-dimineaţă era în picioare şi la fel după-amiază. înainte de cină era aşezat în scaun, punându-mi întrebări de detaliu despre tabăra lui Diaz. - Şi i-ai spus? - Ar fi aflat şi fără mine. Preferă să aibă informaţii corecte. La fel şi Eve, dar vestea că Joe era din nou bine, la viteza de lucru cu care era obişnuit, o umplea de panică. - Cât timp mai avem? - Cu altcineva aş fi spus patru zile, dar Quinn... se strâmbă. Aşa cum am spus, este motivat. Cum merge reconstituirea? - Nu suficient de repede, evident. Trebuie să muncesc ore suplimentare. - Mi se pare că deja exagerezi. Cât ai dormit astă-noapte? - Nu ştiu. Vreo patru, cinci ore. De ajuns. - Ai spus că trebuie să ai mintea limpede. Trebuie să ai capul odihnit pentru... - Dar sunt odihnită, la naiba. Ce te aştepţi să fac? Să dorm opt ore sănătoase de somn când Joe ar putea să... Se opri şi trase adânc aer în piept. Voi dormi când termin lucrul la Nalia. Porni spre scări. Acum lasă-mă să mă spăl şi să mănânc. Trebuie să mă-ntorc la treabă. Doamne, Joe era pe picioare! Joe câştiga din ce în ce mai multă putere cu fiecare oră! Doamne, era ironic, în mod obişnuit ar fi fost fericită cu progresul lui! Dar nu acum. Ea trebuia să se Îngrijoreze ca el să nu se forţeze prea tare şi să aibă o nouă cădere. Pe de altă parte, era panicată că el fusese capabil să pornească la o acţiune înainte ca ea să termine cu reconstituirea. El nu va fi capabil să facă ultimul lucru dacă ea continua să lucreze cu viteza luminii, se asigură singură. Îşi va permite un minimum de odihnă şi să-i dea lui Montalvo dovada, înainte ca Joc să se folosească de şansa sa de a-1 ataca pc Diaz. - Vroiam să te văd, Eve. Soldono se ridică dc pe banca aflată în partea opusă camerei ci. Iar Miguel nu m-a lăsat să intru în bibliotecă. - Miguel probabil a fost foarte convingător. Evident a fost coadă la uşa mea. - Dacă poţi să numeşti o armă convingătoare. Ea-1 privi neîncrezătoare. - A-ndreptat pistolul spre tine? - Nu, el a privit în jos la arma pe care o avea în toc şi mi-a spus că i s-a ordonat să folosească orice mijloc ca să fii lăsată în pace. - Blufa. 73
- Lam văzut în acţiune. Nu cred că asta se putea numi bluf. Continuă: am vrut doar să-ţi spun că am găsit o metodă de a te scoate din tabără atunci când vei vrea. îmi doresc doar să fi descoperit acea sursă atunci când Montalvo îl ţinea prizonier pe Gonzales. Ar fi prevenit toate astea. Ea deschise uşa dormitorului. - Eu nu lucrez cu ce ar fi putut fi, Soldono. Nu s-a întâmplat, iar acum merg pe un alt drum. Şi atâta timp cât Montalvo se ţine de cuvânt în legătură cu protecţia familiei melc, voi termina acea reconstituire şi io voi da împachetată cu fundă roz. Până acum se pare că Venable a făcut o treabă bună. -Venable? - Nu ştiai că Venable a făcut un târg cu Montalvo de a le proteja pe Jane şi mama mea? - El e şeful meu şi nu-mi împărtăşeşte întotdeauna fiecare aspect al cazurilor sale. Eu sunt doar un pion. îşi scutură capul admirativ. Al naibii. Se-ntoarse. Montalvo şi-a acoperit toate urmele, nu? Dacă te răzgândeşti, înştiinţează-mă. încearcă să îmi dai dc veste. îmi va lua ceva timp. - Nu văd cum a-ţi da de veste ar putea fi o opţiune, dacă va trebui să plec în grabă. Ea închise uşa în urma ei. Nu te gândi la Joe! Nu încerca o a doua presupunere în privinţa deciziei pe care ai luat-o, fiindcă Soldono a găsit o modalitate de fugă! Fii doar atentă la ce ai de făcut şi fă reconstituirea! Peste zece minute ieşise din duş şi se-mbrăca în grabă. S-o sune pe Jane înainte de a coborî? Nu, vorbise cu Jane şi mama sa dc dimineaţă, înainte dc a începe munca. Totul era în regulă şi şi-ar face griji dacă acţiona prea speriată. Va mânca ceva şi se va apuca dc treabă. Miguel era de pază în faţa bibliotecii atunci când ea ajunse acolo. - Bună seara. Zâmbetul lui era luminos. Am o friptură care aşteaptă să fie pusă pe grătar. Cum o preferi, mediu sau bine făcută? Ea deschise uşa. - Iar tu se parc că ai proferat nişte ameninţări asupra prietenilor mei azi. - Nu, nu erau ameninţări. Doar un amestec. Nu a trebuit să fac asta cu Galen. El a înţeles. - Sunt sigură. - I-am lăsat să vorbească cu tine, după ce ai ieşit din bibliotecă. Sc-ntoarse. Te rog, nu te implica prea mult în munca ta, înainte să am şansa de a-ţi aduce friptura. Ea zâmbi uşor în timp cc-1 privea cum se grăbeşte. Miguel era un individ straniu şi fascinant, iar ea începea să-1 placă din ce în ce mai mult în fiecare zi. închise uşa şi aprinse lampa. Se lăsase întunericul încă de când părăsise camera mai devreme. Se îndreptă spre stand. Ea îmbrăcase reconstituirea cu o bucată de material de culoare neagră, aşa cum făcea întotdeauna atunci când părăsea biblioteca. Se-ntinse să-1 ridice de pe craniu. Mon-talvo nu menţionase acel lucru după întâia oară, dar îi luă doar o secundă şi dacă i-ar fi ţinut la distanţă durerea, atunci merita... Dinţi care se agaţă de material... Capul maroniu triunghiular o privea. Se trase înapoi şi scăpă materialul pe jos. Şarpele se-ntoarse şi se aruncă spre ea. O rată la milimetru. Şarpele se aruncă din nou. Omoară-1! Omoară-1! Ea fugi de-a lungul camerei, apucă lampa şi o aruncă spre şarpe. Lampa lovi şarpele, dar acesta continua să o atace. Se-ndrep-tă spre uşă. Se deschise înainte ca ea să apuce să atingă clanţa. Montalvo privi o clipă Ia şarpe şi o trase de o parte. - Dumnezeule! Şarpele se-ndreptă spre Montalvo. îl împuşcă drept în cap. - Doamne! răsuflă el greoi în timp ce privea şarpele. Destul de aproape. - Continua să se apropie. Pur şi simplu se apropia. Ea tremura necontrolat. Era sub materialul cu care era acoperită reconstituirea. A sărit spre... - Te-a muşcat? - Nu cred. Nu am simţit... -Nu te gândi! Spune-mi! O luă de braţe şi se uită îndeaproape la ele. Nu văd niciun semn.
74
- A apucat să muşte din cârpă... eu am... aruncat-o. îşi scutură capul ameţită. Dar nu s-a oprit, nu aş fi... continua să vină după mine. - Pot fi foarte agresivi. - Urât. Nu-mi plac şerpii. - Gata, s-a terminat. Nu mai tremura. - Imediat. Se pare că... - Doamne! O luă în braţe şi o ţinu strâns. Gata, nu te lupta cu mine. Nu vreau să fac asta. Ar putea interfera. O legănă în faţă şi in spate. Dar nu suport ca tu să... Trupul lui era puternic şi cald, iar ea se atârnă instinctiv de acea putere. - Îmi cer scuze, şopti ea. Nu ra-am aşteptat ca... m-a speriat. - Normal că te-a speriat. O mângâie pe păr cu blândeţe dură. Shh, va fi bine. Nimic nu te va răni. Nu voi permite eu. Ea nu se mişcă pentru o clipă. Era bine să stea acolo şi să se bucure de puterea lui. Se va desprinde curând. Dar îşi va acorda puţin timp pentru a depăşi momentul de şoc din acele minute nebuneşti. - Ce s-a întâmplat aici? Miguel stătea în uşă, privind la resturile şarpelui de pe podea. O altă urgenţă? încep să cred că vei face orice pentru a evita să mănânci mâncarea mea. Ea se desprinse din braţele lui Montalvo. - Garantez că nu merg până acolo. Ea încercă să-şi dreagă vocea. Ai vrea te rog să... scapi de el? Nu cred că mă pot concentra cu acea... chestie zăcând acolo. - Bineînţeles. Miguel studia şarpele. Ce este, Colonele? Nu recunosc rasa. Ai fi putut lăsa capul, astfel încât să... - Nu, nu puteam. Era un mamba negru. Miguel dădu din cap. - Nu cred. Nu sunt obişnuiţi prin locurile astea. - Exact. - Mamba, repetă Eve. Ea ştia că citise despre ei undeva, dar nu-şi amintea niciun detaliu. Otrăvitori. - Extrem, spuse Montalvo. - Miguel, caută prin cameră ca să ne asigurăm că nu şi-a adus vreun prieten. Fii atent. - Nu-ţi fie teamă. Vreau să trăiesc până la adânci bătrâneţi. Zâmbi uşor. Ca şi tine, Colonele. - Nu vei mai trăi niciun an, dacă continui să tc iei dc mine. O scoase pe Evc afară pe coridor. - Stai aici până ce termină. Nu cred să mai fie vreunul, dar nu strică să verifice. - Nu comentez. Pot aştepta. Ea încercă să se oprească din tremurat. Nu aş vrea să mai dau peste un alt şarpe ca acela prea curând. - Voi avea grijă să nu se mai întâmple. După ce termină Miguel biblioteca, îl voi trimite în dormitorul tău. Ea-şi umezi buzele. - Cred că nu te gândeşti că era un şarpe care a venit pur şi simplu din junglă? Şansele sunt astronomice cu această chestie. Mamba trăieşte în Africa, avem şi aici şerpi otrăvitori, dar nu atât de mortali precum mamba negru. - Nu c negru, e un fel dc maron-cenuşiu. - Înăuntrul gurii este negru. Sunt surprins că nu ai remarcat. - Nu eram chiar interesată de culoare în acele clipe. Cât de mortal este? - Este cel mai periculos şarpe din lume. Dacă i se dă ocazia, fuge, dar dacă este încolţit, va lovi iar şi iar. Când ai tras materialul s-a simţit în pericol. Erai aproape faţă în faţă cu el. Veninul lui atacă sistemul respirator şi e aproape sută la sută fatal, dacă nu ajungi la spital pentru antidot. - Doamne! şopti ea. Cum supravieţuieşte cineva în urma muşcăturii unui asemenea şarpe? - Majoritatea nu supravieţuieşte. Mai ales dacă au fost muşcaţi dc gât sau oriunde în partea de sus a corpului. Otrava este aproape de organele vitale şi se-mprăştie repede. Prea repede pentru a primi ajutor medical care ar putea să-i salveze. Ochii lui se îngustară pe chipul ei. Eşti încă palidă. O împinse pe scaunul de lângă uşă. Iţi voi aduce ceva de băut. - Cafea. Doar cafea. Ea se lăsă pc spate în scaun. Acel şarpe ar fi atacat partea de sus a corpului meu. Era aproape la acelaşi nivel cu mine. Probabil era încolăcit sub reconstituire. Ea se scu tură când îşi aminti capul triunghiular care se îndrepta spre ea. Nu ştiu cum am ridicat braţele să mă protejez, dar cred că asta ma salvat. Aveam materialul în mână... - Iar mamba a muşcat materialul în loc să tc muşte pe tine. Îi întinse cafeaua. Slavă Domnului! Ea simţi acel sentiment de parcă avea ecou. - Dar cum a ajuns aici? Prin uşile franceze? 75
- Probabil. Dar nu de capul lui. Cineva 1-a cărat în bibliotecă şi 1-a aşezat pe sub material. - Unul dintre oamenii lui Diaz? El dădu din cap. - Paza mea este prea vigilentă pentru a permite vreunuia dintre oamenii lui să se plimbe din şi în junglă şi să lase aşa un pachet. - Dar s-a întâmplat totuşi. - Nu e chiar aşa uşor. Miroase a mită. -A mituit pe unul dintre oamenii tăi? - Sper să mă înşel. Expresia lui era aspră. Nu cred. Nu văd altă explicaţie. - Niciun alt şarpe. Miguel ieşi din bibliotecă. Mamba era foarte mare, mai mult de paisprezece picioare, şi avea o marc cantitate de venin. Sendak? - Pariez pe asta. El i-a livrat şarpele cârtiţei lui Diaz dinăuntrul taberei pentru a-1 aşeza pe sub material. - Cine e Sendak?întrebă Evc. - Un etiopian care vinde şerpii săi pentru sume foarte mari. L-am întâlnit dc câteva ori de-a lungul anilor. Unul dintre micii lui prieteni a ucis un client care se dovedea a fi dificil pentru un rival de-al lui Diaz. Sunt sigur că Diaz a fost intrigat de posibilităţi. - Voi urca să verific şi dormitorul ei, spuse Miguel în timp ce o luă pe scări. Nu am vrea să aibă un partener de pat exotic straniu. - Nu, nu am vrea asta. Montalvo o privi intens. Eşti speriată Asta a vrut Diaz. A intenţionat să te facă să te simţi nesigură de abilitatea mea de a proteja. - Un mamba care se repede la gâtul meu ar avea tendinţa să facă asta, spuse ca sec. - Cât de speriată eşti? Cât va trebui să fie controlul meu asupra periculozităţii? - Eşti imposibil! Ea se ridică în picioare. La dracu' cu controlul periculozităţii! Nu-mi plac şerpii care mă atacă, dar nu mă las speriată de Diaz. Tu ai grijă de familia mea şi găseşte acel vrăjitor de şerpi care a pus mamba sub material lângă Nalia. Eu voi avea grijă dc partea mea de treabă. - Sunt sigur. Un zâmbet uşor îi apăru pe buze. Şi poţi fi sigură că voi afla care este Iuda care umblă prin tabăra mea, în cel mai scurt timp. Nu te va mai deranja iar. Ultima frază avea un ecou ciudat. - Nu ţi-am spus să-1 ucizi. Vreau doar să-mi pot face treaba fără să fiu ameninţată de ceva. - Nu pot să-ţi promit că asta se va întâmpla curând. Până ce Diaz nu dispare, va exista o ameninţare permanentă. - Montalvo. - Da. - Ştii cc am spus, despre cât de ridicol eşti că porţi o armă prin casă? El dădu din cap. - Şterge-o din memorie! Sunt al naibii de bucuroasă că ai purtat-o în seara asta. - Şi eu. Se-ntoarse şi plecă. Ea trase o gură mare de aer în piept, se îmbărbăta şi sc-ntoar-se în bibliotecă. Totul în cameră era în ordine şi curat, ca şi cum incidentul nici nu avusese loc, observă ea. Miguel avusese treabă. Rămăşiţele şarpelui dispăruseră. Lampa pe care o aruncase spre şarpe era la locul ei pe birou. Chiar şi cârpa fusese luată de acolo. Se duse spre bancul de lucru şi o privi pe Nalia. Un cap triunghiular de forma unui coşciug se-ndrepta spre ea. Ea se tensiona şi păşi un pas înapoi. Doamne, nu putea lucra cu acea amintire apăsând-o. Foarte bine, rememorează astfel încât să nu te copleşească. Ea închise ochii. Mamba cel negru lovind-o. Cârpa care-i cădea din mână. Lampa care zbura prin aer. Şarpele care venea spre ea. Venea. Venea. Montalvo care împuşcă şarpele. Şarpele era mort. Nimic dc care să-i fie teamă. Nimic. Treptat, panica dispăru, iar ea deschise ochii. Ar putea reveni, dar nu cu aceeaşi forţă. Gata, Nalia, a trecut! Ne vom descurca noi! Dar tu va trebui să mă ajuţi să nu mai revină. Hai, la treabă! Fă-ţi meseria! Ea examina munca pe care o făcuse până atunci. Nu putea să vadă dacă vreunul din semnele de adâncime nu fuseseră deranjate de şarpe, dar trebui să verifice din nou pentru a se asigura că totul e în ordine. Bine, să ne apucăm de treabă, murmură ea. A fost urât să te folosească aşa. Ai avut parte de destule lucruri urâte, nu aveai nevoie de aşa ceva. Ea începu să măsoare cu atenţie.
76
- Am auzit că ai avut un vizitator nocturn, spuse Galen atunci când ca coborî scările, dimineaţa următoare. Expresia lui era sobră. Ai avut noroc, am dat peste un asemenea şarpe în Africa, când eram acolo cu o treabă. - Sper că nu spui asta în mod literar. Dacă ai dat, Montalvo minţea referitor la cât pot fi de otrăvitori. - Nu minte, acest mamba a intrat într-unui din paturile unuia dintre oamenii mei. L-a muşcat de gât. Omul nu a avut nicio şansă. - Mie nu mi s-a întâmplat. Nu vreau să mă mai gândesc la asta. Deodată un gând îi răsări în minte. Cum ai aflat? - Miguel. Ne-a spus mie şi lui Soldono noaptea trecută, după ce a căutat prin camera ta. S-a gândit că ar trebui să verifice şi camerele noastre, în caz că nu erai singura ţintă. - Joe ştie? El dădu din cap. - Nu am vrut să-1 înnebunească. Am căutat eu însumi prin camera lui, după ce s-a culcat. Are deja destule probleme ca să-şi revină, fără să-i mai creez şi cu altele. - Cum se simte? - De ce nu te duci să vezi singură? - Ca să ne certăm? Nu, mulţumesc. Am şi aşa probleme ca să mă concentrez. - Mă-ntreb de ce. Nu-mi imaginez că ai în parte în fiecare zi dc un mamba care să sară din reconstituirea ta. Iar el nici măcar nu ştia despre ameninţarea lui Diaz în legătură cu Jane, îşi aminti ea. - Nu, nu e o chestie obişnuită. - Ai mâncat micul dejun? M-am gândit să iau o inghiţitură, înainte de a-i duce lui Quinn ceva pe tavă. - Miguel mi-a adus o tavă în cameră. Ea zâmbi uşor. A spus că se parc că c singura modalitate dc a fi sigur că mănânc ceva. Galen o privi admirativ. -Arăţi puţin trasă la faţă. Dormi destul? Astă-noapte dormise trei ore. Fusese excitată, iar mintea ei nu se putea relaxa. Destul. - Pot dormi mai târziu. Porni pe hol spre bibliotecă. Ea nu mă lasă să dorm. Mă apropii.
- Ea? - Lucrul. Reconstituirea. - A sunat mult mai intim. - Mă simt intimă atunci când lucrez la un craniu. E o fiinţă umană, pentru Dumnezeu! - Cât de aproape eşti? - Ar trebui să termin munca diseară sau mâine. Ea se opri în uşa bibliotecii. Poţi să-1 împiedici pe Joe să nu facă ceva până atunci? - Voi încerca. Nu promit. - Nu e mai mult de o zi. - Dar nu ştii niciodată când mai dai peste vreo reptilă scârboasă. Asta ar putea cauza vreo întârziere. - Montalvo spune că nu vor mai fi probleme. A promis că va afla care dintre oamenii lui a luat mită pentru a aduce şarpele în bibliotecă. - Sunt sigur că face tot cc poate. Miguel a spus că Montalvo urma să lucreze toată noaptea, verificând dosarele personalului, să încerce să-şi dea scama care sunt verigile slabe. Totul va fi bine dacă va putea izola şarpele pe care l-a ţinut la pieptul lui. Zâmbi. Ai realizat câte fraze există referitor la şerpi? Cultura noastră parc a fi obsedată de ei. Iar ea nu era sigură că nu va mai auzi acele fraze fără să-şi amintească acel moment când mamba s-a repezit la ea. - Cred că de acum le voi ignora. - Pot înţelege asta. Galen se-ntoarse şi se-ndreptă spre camera unde lua micul dejun. Dar Montalvo nu va ignora cc s-a întâmplat, şi nici Quinn, dacă află. Nu vroia ca Montalvo să ignore incidentul, se gândi ea în timp ce deschise uşa. Ea vroia protecţie, să nu mai fi deranjată în timpul acestei faze critice a muncii sale, şi era treaba lui să o ajute. Dar spera că Joc nu va afla despre ce se-ntâmplase. Joe era cel care... Se opri. Montalvo stătea în scaunul de la birou, privind reconstituirea. - Bună dimineaţa, Eve. Nu-şi luă privirea de la craniu. Este extrem de ciudat, nu? - Nu chiar. Dar presupun că aşa apare pentru majoritatea oamenilor. Buzele lui se strânseră. 77
- Dar eu nu sunt majoritatea, nu-i aşa? Eu am iubit-o. Am petrecut ani de zile încercând s-o răzbun. Şi totuşi mă uit la... şi nu simt nicio tandreţe. E ca şi cum este coperta unui film horror de pe DVD. - Dacă ar fi fost în viaţă şi cu cicatrici oribile, ai mai fi simţit asta? - Nu. - Este la fel. Ea nu mai e printre noi, dar amintirea ei este aici. O reconstituire nu e frumoasă în primele faze. De aceea nu am vrut s-o vezi până ce nu terminam. Nu am avut o bucată de material astă noapte, altfel aş fi acoperit-o. - I-am spus lui Miguel să nu-ţi mai dea alta. - De ce ai făcut asta? Apoi înţelese. Şarpele. Mi-aş aminti de şarpe. - O reacţie normală. Nu ai nevoie de acel material. Aşa că m-am gândit să intru şi să mă întâlnesc cu ea faţă în faţă din nou. - Nu te întâlneşti cu ea. Nu o înţelegi. Asta nu e ea. Se aşeză pe marginea biroului şi o privi pe Nalia. Lasă-mă să-ţi explic. Acele mici beţigaşe care o fac să arate precum o păpuşă voodoo sunt marcatori de adâncime a materialului. Sunt mai mult de douăzeci de puncte pe craniu care conduc la cunoaşterea adâncimii. Sunt hărţi antropologice care dau o mărime specifică pentru fie care punct al unei femei caucaziene de înălţime medie. După ce am stabilit adâncimea ţesutului, iau fâşii de plastelină şi le aplic între marcatori, apoi construiesc punctele acelea de adâncime. Ea atinse delicat cavitatea nazală. Nasul este întotdeauna foarte greu de obţinut. Trebuie să fiu sigură că măsurătorile sunt precise pe cavitatea nazală şi deschidere. Acestea dictează totul, lungimea, unghiul nasului. Dar totul este acolo dacă munceşti suficient. Oasele ne spun ce trebuie să ştim, dacă ascultăm. Ea ne spune nouă, Montalvo! Nu e nimic oribil la ea. Este femeia pe care ai iubit-o. Trebuie doar s-o dezvăluim. - Şi după ce ai terminat de măsurat, ce se întâmplă? - Privirea ei se ridică şi văzu că ochii lui nu mai priveau intens la craniu, ci o priveau pe ea. - Atunci încep faza finală, sculptura propriu-zisă. Atunci instinctul primează asupra intelectului. El tăcu o clipă. - Aş vrea să fiu de faţă când ajungi la faza aceea. Dacă nu te deranjează. - Nu mă deranjează. Probabil nici nu voi şti dacă eşti acolo. Dar nu te aştepta să te informez. Câteodată nu merge aşa. - Mergi pe instinct? - Asta sună foarte plăcut şi leneş. Acest instinct particular este mai mult ca o lavă care curge după cruperea vulcanului. El se ridică în picioare. - Te las să-ţi faci treaba. Zâmbi. Te voi verifica periodic pe tine şi nivelul lavei tale. Se-ndreptă spre uşă. Mulţumesc, Eve. - Pentru o lecţie despre sculptura criminalistă? - Nu, pentru că încerci să faci mai uşor ceea ce devenise ea pentru mine. - Şi am reuşit? - Da. Nu sunt grozav la spiritualitate. Am trăit întotdeauna într-o lume fizică şi am ajuns să mă obişnuiesc cu asta. Spuse apoi încet: Eşti o femeie foarte specială, Eve. - Da, ai al naibii de multă dreptate. Ea se ridică pentru a se posta în faţa sculpturii şi verifică marcatorul de mijloc. Dar tu eşti mai bun la distrugerea şerpilor. - Este uimitor cum a reuşit să se apuce iar de lucru, spuse j Miguel când îl întâlni pe Montalvo în hol. Nervi de oţel. - Nu. Este speriată, dar are un scop, spuse Montalvo. Şi asta I o va face să meargă mai departe indiferent ce se întâmplă. Merse | mai departe pe hol. Dar nu vreau să se mai confrunte cu alte in cidente până nu termină acea reconstituire. Incidentul cu şarpele nu ar fi trebuit să aibă loc. - Îmi pare rău. Nu am scuze. - Pentru Dumnezeu, nu te blamez pe tine. Nu eşti răspunzător pentru tot ce merge prost în tabără. - Ce uşurare! Nici măcar pentru toaleta care s-a blocat în depozitul de arme? - Miguel! Acesta zâmbi. - O mică glumă. - Foarte mică. Ai făcut rost de numele vreunui posibil om care ar fi fost cumpărat de Diaz? - Fasequleo, Ramierez, Gomez şi Destando. Toţi sunt oameni noi aici. Păreau în regulă atunci când iam angajat şi nu am nicio dovadă că nu sunt. Făcu o pauză. Cred că c vorba de Destando. Acesta joacă mult poker la barăci şi datorează bani. Nu tc-a vorbit niciodată dc rău, dar este ciudat. - Nu-1 pot împuşca pentru asta. Găseşte dovada. 78
- Voi munci din greu la asta. Se uită înapoi la uşa închisă a bibliotecii. Şi eu cred în puterea scopului, Colonele. - Mamba lui Sendak nu a omorât-o, spuse Nekmon. Ea a lucrat şi astă-noapte. Omul nostru din tabără spune că se apropie dc final. - Dacă a reuşit să se apropie destul de tabără să pună şarpele, atunci va fi suficient de aproape pentru a o ucide pe târfă. L-am plătit destul. - Nu l-ai plătit suficient pentru a-i opri teama. - Nu a fost speriat atunci când a strecurat şarpele în bibliotecă! adăugă sarcastic Diaz. Tu nici măcar nu te-ai uitat în cuşcă când l-a adus Sendak aici. - Nu-mi plac şerpii, spuse Nekmon. Şi a începe o acţiune este cu totul altceva. Montalvo o păzeşte în fiecare moment al zilei. Nimeni nu e în stare să se ducă s-o împuşte. - Otravă? - Miguel Vincentcs îi pregăteşte mâncarea. Diaz murmură o înjurătură. - Dacă Duartc nu ar fi ratat, ea ar fi fost moartă deja şi nu am mai fi avut această problemă. Norocul a fost de partea lui Montalvo încă de la început. - Norocul se poate schimba. Avem nevoie doar de o deschidere, spuse Nekmon. Am sunat la Phocnix, iar cei de acolo mi-au spus că îi chestionează pe cei de la hotelul din zonă. Jane MacGuire nu se poate să fi dispărut în neant. Cineva trebuie să fi văzut maşina. Poate au luat numărul plăcuţei de înmatriculare. Avem nevoie doar dc un număr şi -1 putem suna pe senatorul acela pe care -1 ai la degetul cel mic, să-i spunem să trimită un detectiv pe autostradă care să încerce să localizeze maşina. - Între timp, Eve Duncan termină reconstituirea. - Nu neapărat. Garajul din parcare are cameră video. Dacă au folosit garajul, poate o găsim. Am pe cineva care lucrează la asta chiar acum. Buzele i se strânseră. E mult mai curat şi mai eficient decât să folosim şarpele acelui şaman african. Ştiam eu că nu va merge. - Ar fi putut să meargă, îl repezi Diaz. Şi nu-mi plac oamenii care-mi spun: „Ţi-am spus eu”. Ar trebui să-ţi aminteşti asta, Nekmon. - Nici o supărare. Să continui s-o urmăresc pe Jane MacGuire? - Desigur. Fă tot ce poţi, spuse Diaz. Am obosit să tot fiu hărţuit de acea javră. Cred că va trebui să dau un exemplu cu acea Jane MacGuire, pentru a-i arăta lui Eve Duncan cine deţine aici puterea. - O idee excelentă. Cum doreşti. - Ai dreptate. Totul este după cum doresc eu. Aşa şi trebuie să fie. Se duse la fereastră şi privi în jos spre cimitirul din sat. Lumina lunii strălucea pe mormântul unde era îngropată mama sa. Ce proastă fusese. Ea nu înţelesese ce special era el. De când era copil ea îi spusese să asculte de preoţi. Să fie umil, şi aşa va câştiga glorie şi o poziţie. Ea nu înţelesese că un bărbat trebuie să apuce pentru el tot ce putea. El ar fi făcut o regină din ea, dacă ea ar fi realizat că destinul lui nu era unul de jos. în schimb, ea 1-a trădat şi a încercat să-1 distrugă. Iar el a trebuit s-o distrugă. Vezi, mamă? Acum sunt un rege şi îmi iau ceea ce îmi doresc. Ucid pe cine vreau. Sunt peste preoţi, deasupra Dumnezeului tău. Şi sunt în viaţă, iar tu eşti moartă, mucegăind în pământ. - Zâmbeşti, spuse Nekmon. Mi-a scăpat ceva? - Mă gândeam la momentul în care voi pune mâna pe Eve Duncan, dacă ar trebui s-o pun să-mi facă o reconstituire a dragei mele mame. Crezi că craniul scumpei mele mame ar fi un decor drăguţ pe biroul meu?
12 Ea auzi uşa bibliotecii deschizându-se, apoi închizându-se, dar nu ridică ochii de la reconstituire. - Încă mai lucrez la bază, Montalvo. Nu voi fi gata pentru încă câteva ore. Şi îţi pierzi timpul. -Am timp de pierdut. - Joe. Ea se răsuci şi-1 văzu pe Joe stând în scaunul de lângă uşă. Era îmbrăcat tot în haine kaki şi o cămaşă neagră. Părea mai slab şi era palid, dar arăta aproape normal. - Ce cauţi afară din pat? - Era timpul. Maxilarul lui se-ncleştă. - Era prima mea călătorie şi am făcut-o. Deşi scările alea au fost o nenorocire. - Va fi şi mai rău la urcare. 79
- Atunci îl voi pune pe câinele acela de pază al tău să mă ajute. Am vrut să văd dacă sunt în stare. - Ar trebui să fii în pat. - Iar tu acasă, făcând reconstituiri pentru poliţia locală. Niciunul dintre noi nu face ce se presupune că ar trebui să facă. Aşa că ne concediem unul pe celălalt. Privirea lui se-ndreptă spre reconstituire. Merge repede. Nu e greu cu ea? - Nu, până acum. - Şi crezi că este soţia lui Montalvo? - Ştii doar că nu-mi permit să cred nimic. Ar putea fi Nalia. - Şi dacă nu e? Vei mai sta aici până mai găseşte un alt craniu, şi un altul? - Nu m-am gândit până acolo. - Fiindcă vrei ca ea să fie Nalia Armandariz. Ea este cheia visurilor tale. Se ridică cu greu din scaun. Ea se îndreptă instinctiv să-1 ajute, dar fu oprită de o respingere aspră din partea lui. Ea continuă să se-ndrepte spre el, dar se opri şocată când îi văzu privirea ca de gheaţă. - Lasă-mă să te ajut, Joe. - Trebuie s-o fac singur. Se chinui să se ridice în picioare. în după-amiaza asta va fi mai bine. Mâine voi fi aproape bine. - Pe dracu'! - Încrederea ta mă inspiră foarte mult. - Eşti un fraier încăpăţânat şi mă sperii de moarte. - Nu îndeajuns să te fac să pleci de aici. - Trebuie să termin asta... - Totul e în regulă? Montalvo intrase în cameră şi-1 privea ciudat pe Joe. Miguel era îngrijorat când te-a văzut intrând în bibliotecă, Quinn. Nu arătai prea bine. - Dar nu a încercat să mă oprească. Am înţeles de la Galen că el este gardianul uşilor. - Normal că nu ar fi încercat să te oprească, să facă ceva care te-ar fi rănit. - Fiindcă nu sunt capabil să mă apăr? Montalvo zâmbi. - Nu ar face greşeala asta. Aşa cum am spus, era îngrijorat. Se-ntoarse spre Eve. Arăţi îngrijorată. Pot să te ajut cu ceva? - Nu. - Atunci voi pleca. îi întâlni privirea şi o susţinu. Dar ştii că trebuie doar să-mi spui şi se rezolvă. Ea aprobă la repezeală. - Ştiu. Privirea sa se întoarse la Joe şi descoperi că ochii lui o priveau, când pe ea, când pe Montalvo. - Joe şi cu mine ne rezolvăm singuri problemele. - Desigur. M-am gândit doar să mă ofer. Montalvo se-ntoarse şi se-ndreptă spre uşă. - Cheamă-mă dacă te răzgândeşti! - Da, sunt sigur că o va face, spuse Joe după ce uşa se-nchise în urma lui Montalvo. Se duse spre uşă. - Te las să te-ntorci la treabă. Nu vreau să te deranjez. - M-ai deranjat. Cum aş putea să nu fiu? Mă sperii, Joe! - Bun. Cel puţin nu ţi-e milă de mine. Asta m-ar înnebuni. Ea se strâmbă în timp ce uşa se trânti în urma lui. Reacţia lui fusese la fel de volatilă cum o ştia. El mergea pe o margine şi exista riscul să cadă la orice pas. Îşi dorea să-1 ajute, să-1 aline, dar mândria era destul de mare. Va trebui să-şi acorde şansa ei cu Bonnie. Se-ntoarse şi se duse la panel. Singurul mod în care putea să-i ajute pe amândoi era să termine lucrarea şi să plece. Dacă lucra destul de repede, ar putea să se salveze amândoi înainte ca relaţia lor să devină ireparabilă. Vom câştiga marele premiu, Nalia... în curând. Sunt pregătită pentru asta şi sper că şi tu. Am nevoie de ajutorul tău... - Ai nevoie de un sprijin? Galen stătea la capătul scărilor, când Joe ieşi din bibliotecă. Sunt o grămadă de scări pentru unul care merge în cârje ca tine. Se-ntrerupse şi fluieră uşor. Glumeam, omule. - Nu a fost amuzant, spuse Joe printre dinţi. Nu voi fi un neajutorat, nu voi fi slab. Porni spre scări, atârnându-se de balustradă cu o mână. Voi reuşi singur. - Cum doreşti. Galen urca încet scările în urma lui. Dar dacă nu te superi, cred că voi veni şi eu să adun resturile dacă te vor lăsa picioarele. - Nu mă vor lăsa. - Te cred. Indiferent ce s-a întâmplat în bibliotecă, ţi-a insuflat multă adrenalină. - Fii sigur că da. 80
- L-am văzut pe Montalvo ieşind înaintea ta. Te-ai certat cu el? - La dracu', nu. E prea deştept să se certe cu un om rănit. Nu se uită la Galen în timp ce spunea printre dinţi: De ce nu mi-ai zis că a încercat s-o ajute pe Eve să se bage în pat? - Dar aşa a făcut? - Nu mă lua pe mine aşa. Tu observi totul. E ceva între ei, şi un orb ar remarca. - Nu i-am văzut împreună prea mult. Iar Joe îşi dorea să nu fi remarcat ultimele schimburi de priviri dintre Montalvo şi Eve. Nu numai că erau pline de înţelegere, dar şi intime în acelaşi timp. Nu, era bine că văzuse ce se întâm pla, chiar dacă asta îl rănea. Eve nu ar fi niciodată necredincioasă din cauza unei atracţii sexuale. Cu Eve era nevoie ca toate emo ţiile să fie implicate, şi totuşi nu se ajunsese încă la acel punct cu Montalvo. Dar, Dumnezeule, se-ndreptau într-acolo! Ea poate nici nu realiza că se-nvârtea pe lângă Montalvo precum o molie pe lângă lumină. Ei împărtăşeau o tragedie comună şi dorinţa de a găsi o cale să aducă apropiere în viaţa lor. Era o legătură puternică care deschidea şi alte faţete, alte uşi ale unei relaţii. Dumnezeule, se gândi el dezgustat, îşi dădea seama de tot acum! Cu excepţia felului în care putea stopa asta. Ajunsese în capătul scărilor. Aşa cum spusese Galen, adrenalina circula, iar el abia dacă dăduse atenţie slăbiciunii şi durerii. Aşa funcţiona el acum. Ignoră durerea. Ignoră slăbiciunea. Montalvo era puternic şi sănătos, iar Joe trebuia să fie pe picior de egalitate. Mila ar putea s-o ţină pentru moment pe Eve, dar asta nu avea să se-ntâmple. El nu va fi capabil să continue o relaţie cu ajutorul Crucii Roşii. - Ai nevoie de ajutor ca să te urci în pat? întrebă Galen. - Nu, mă descurc singur. Se opri în faţa uşii. Dar voi avea nevoie de ajutor mai târziu. Pot conta pe tine? Galen rămase tăcut câteva clipe. - Dacă îmi poţi dovedi că ai un plan care funcţionează. Nu intru în misiuni sinucigaşe. - Nici eu. Deschise uşa. Nu încerc să fac o declaraţie grandioasă. Vreau să-1 scot pe Diaz din scenă şi să nu-i mai dau lui Eve motive să mai rămână aici niciun minut. - Ţi-am adus cina. Montalvo intră în bibliotecă şi aşeză tava pe birou. Dacă vrei să te opreşti puţin. - Mă voi opri. Eve se şterse pe mâini pe un prosop umed de alcool. Alegere. Joe va trebui să-şi înfigă adânc picioarele, iar ea va trebui să ia o pauză să mănânce. Montalvo pusese acea decizie în grădina ei. Poate fiindcă dorea ca ea să continue lucrul, iar cina era doar un gest de bunăvoinţă. - Nu ştiu cât va mai dura până când voi mânca iar. El se aşeză în faţa ei. - Reconstituirea nu arată a fi mai aproape de final mai mult decât data trecută. - Este aproape gata. Eve muşcă din sandviş. Şi ce e mai important, eu sunt mai aproape. Sunt aproape gata să încep. El îşi îndepărtă privirea de la ea. - Mi-era teamă că acea vizită deranjantă a lui Quinn ar putea să te încetinească. Am întrerupt ceva? - Nimic important. Nu era nimic nou. Făcu o faţă... aproape că am fost bucuroasă că ai venit. - Vroiai să scapi de el. - Nu, spuse ea deodată. Niciodată. Doar că trebuia să mă-ntorc la treabă şi începusem să..., oftă. Nu pot să ajung la el. El crede că m-am băgat prea mult şi vrea să mă salveze de mine însămi. - Perfect logic. Zâmbi. Te-ai băgat până la capăt. Eu te-am împins acolo. Dar tot eu voi fi cel care te salvează dacă ai nevoie să fii salvată. - Lui Joe nu i-ar plăcea asta. - Ce regretabil! încearcă acele pateuri cu lămâie. Vei avea nevoie de zahăr pentru energie. Ar putea fi o noapte lungă. Ea chicoti în timp ce muşcă din pateu. - Doamne, tu şi Joe sunteţi atât de diferiţi. El mi-ar spune să mănânc serios şi să mă duc la culcare. Tu vrei să stau trează şi alertă ca să termin lucrarea. - Corect. Sunt un nenorocit egoist. Zâmbetul îi păli. Dar şi tu vrei asta. Adu-ţi aminte. Ţi-am spus că, atunci când te privesc, este ca şi cum m-aş uita într-o oglindă? Asta nu s-a schimbat. Singurul motiv pentru care te pot citi este fiindcă străluceşti în întunecimea minţii mele. - Întunecime? - Suntem amândoi creaturi ale întunericului acum. Vom ieşi la lumina soarelui ocazional, dar atunci suntem traşi înapoi. Ea făcu o grimasă. - Vorbeşti de parcă am fi nişte vampiri. Vorbeşte pentru tine, Montalvo. 81
- Nu vampiri. Dar suntem mai aproape dc moarte decât de viaţă. Doar la asta ne gândim acum, doar de asta ne pasă. Dacă nu ar fi adevărat, nu ai fi aici. Făcu o pauză. Şi nu ai fi vrut să-1 izgoneşti pe Quinn. - Nu am vrut să-1 izgonesc pe Joe. - Ba da. El reprezintă raza de soare, partea normală a vieţii tale. Dar el nu are niciun rol atunci când eşti implicată cu întunericul. - Greşeşti. Joe a avut întotdeauna un rol în viaţa mea. - Mai gândeşte-te. Ea nu vroia să se gândească la asta. Cuvintele lui atingeau o notă care o făceau să se simtă stingheră. - La dracu'cu întunericul! Nu asta vreau de la viaţa mea. - Şi totuşi asta ai ales. Iar eu am făcut aceeaşi alegere. în cele mai bune lumi posibile nu este o alegere pe care aş fi făcut-o. Se scutură. Poate vreodată voi fi în stare să mă desprind de asta. - Şi totuşi nu speri asta şi pentru mine. - Oh, ba da. Tu eşti în toate gândurile mele, ca să ieşi din întuneric. El îi susţinea privirea cu o intensitate ameţitoare. Dacă ajung acolo primul. Te voi ţine dc mână şi te voi ajuta să ieşi. - Mulţumesc. Ea părea că nu-şi poate desprinde privirea de la el. Dar nu am nevoie de ajutorul tău. Mă descurc şi singură foarte bine. - De una singură. Văd că nu-1 menţionezi pe Quinn. - Sunt o femeie independentă. Joe nu este gardianul meu. El nu răspunse. Doar stătea acolo, privind-o. - Încetează! Această conversaţie e absurdă. - Ţi-e teamă că sunt prea aproape? El se-ntinse înainte. întunericul nu trebuie să te sperie, Eve. Sunt tot felul de lucruri minunate care se-ntâmplă noaptea. Este momentul când au loc cele mai multe naşteri. Totul apare mai pregnant, mai excitant. Şi totuşi face ca realitatea să pară în ceaţă şi o face mai suportabilă. Se opri. Şi nu este momentul pentru pasiune. El stătea acolo relaxat, în scaunul cu lumina lămpii strălucind deasupra lui. Vorbea despre întuneric şi totuşi o strălucire caldă de viaţă părea să-1 înconjoare. Intimitatea camerei era aproape de nesuportat în intensitate. Ea avu un impuls să se apropie şi să-1 atingă. - Nu. El îi citi expresia. - Şi eu simt la fel, dar e mai bine să aşteptăm. Te vreau, dar te vreau fără regrete. Şocul o scutură. Doamne, ea simţise, nu se gândise. îşi luă privirea de la el. - Nu e vorba de tine. Sunt întotdeauna foarte emoţională la acest punct al reconstituirii. - înţeleg. El zâmbi uşor. Adu-mi aminte să mă asigur că sunt prin preajmă când ajungi la acel punct. Se pare că este foarte mulţumitor. - Şi apoi ar fi regrete. Nu sunt pentru aventuri de-o noapte. - Crezi că nu ştiu asta? Asta e una dintre probleme. Ar fi mult mai uşor dacă ai putea diferenţia lucrurile. - Cum se pare că faci tu. - Eu trăiesc majoritatea timpului numai în trecut. Câteodată apare ceva bun pe care trebuie să-1 opreşti şi să-1 laşi să se-ntâmple. Zâmbetul îi păli. Şi nu mă refer la sex. Sexul poate fi oriunde. Când am început să te studiez, am realizat că vei fi ceva special în viaţa mea. Ea dădu din cap. - Urma să fiu femeia care-ţi aduce soţia acasă. - Da. Oare asta a fost o palmă peste ochi? Mi-am iubit nevasta. Şi probabil o voi iubi toată viaţa. Ea a fost bucuria mea. Prima mea dragoste. înainte de Nalia au existat doar aventuri sexuale. Ea m-a învăţat diferenţa. Nalia a fost prima care mi-a spus să găsesc bucurie oriunde pot. Ce vei fi tu în viaţa mea? Nu ştiu. Dar voi afla. Am o idee care poate fi devastatoare. Se ridică. Te las acum. Ai făcut o treabă bună cu acea mâncare. Deşi îmi imaginez că nici măcar nu realizai că mănânci. Mă pot întoarce în timp ce lucrezi la Nalia? - Aşa cum ţi-am spus, probabil nici nu voi şti că eşti în cameră. - Ultima insultă pentru un bărbat. Şi totuşi nu aş suporta să fie altfel. Se-ndreptă spre uşă. Adu-o acasă şi poate voi găsi într-o bună zi soarele de care vorbeai. - Montalvo. Când se uită peste umăr, ea spuse: îi iubesc pe Joe. Orice aş simţi pentru altcineva, asta nu se va schimba. - Ştiu. Dar sunt întotdeauna nivele de sentimente. Câteodată emoţiile se schimbă de la moment la moment, de la oră la oră, de la an la an. Dacă nu am învăţat nimic altceva în anii ăştia, am căpătat răbdare. Vom vedea cum merge. Ieşi din cameră înainte ca ea să poată spune ceva. Bizar. Acele ultime momente fuseseră ca un vis creat de opium. învăluit în ceaţă, dulce, senzual şi totuşi cu sclipiri de realitate dură şi adevăr. întuneric şi lumina soarelui. 82
Avea oare dreptate? Putea fi motivul pentru care ea se-nde-părtase de Joe, fiindcă el nu făcea parte din întuneric? Îi lipsea înţelegerea finală pe care nimeni care experimentase acea pierdere ar fi avut-o? Nu ştia, se gândi ea cu amărăciune în timp ce se ridica în picioare. Poate că era la fel de stricată cum spusese Joe. Poate era obosită să-1 facă să sufere de dragul ei. Poate căuta o cale să-1 elibereze. Şi poate îl dorea pe acel nenorocit sexy care avea toată atracţia noului şi a misterului. Era precum Fantoma de la Operă, cu toată discuţia lui despre întuneric. El era Bestia care aducea Fru museţea înapoi la castelul lui. Era o provocare pe care o întâlnise. O experienţă ce trebuia trăită. Şi o trădare care avea loc. Nu avea să se întâmple. Se mişcă prin cameră pentru a se aşeza în faţa reconstituirii. - Înţeleg de ce ţi-a fost iubit, Nalia. E destul de tare. El spune că l-ai învăţat ce e bucuria. Sper că şi tu ai avut parte de ea. începu să netezească linia obrazului. E timpul să începem. Eşti gata? Să te aducem acasă... Uşor. Mângâiere. O adâncitură mai adâncă în jurul buzelor. Netezeşte! Sculptează! Ajută-mă, Nalia! Degetele ei lucrau febrile acum. Netezeşte! Sculptează! Ridică mai sus pomeţii obrajilor. Gura. Întotdeauna dificil de realizat. Câteodată imposibil, din cauză că nu existau urme vizibile. Spune-mi! Treci peste asta! întoarce-te! Zona de mijloc a feţii. Sculptează! Netezeşte! Fă-o cum trebuie! Pentru Dumnezeu, fă-o cum trebuie! Nu, pentru Nalia. Pentru toată durerea ei şi dezolarea. Vino acasă, Nalia! Netezeşte! Du-te înapoi la gură! Mai uşor acum. Degetele ei zburau peste faţă. Nasul mic, drept, neridicat spre vârf. Sper că e bine, Nalia! Netezeşte! Lucrează mai repede! Fă să iasă mai repede! Sculptează! Netezeşte... Ea se dădu la o parte din faţa reconstituirii şi închise ochii- E de ajuns, Nalia? şopti ea. Este tot ce pot face. Ultimul tuşeu. Deschise ochii şi se-ntoarse la masă deschizând cutia cu ochi. - Pot să o fac eu? Se uită în sus şi-1 văzu pe Montalvo stând lângă ea. El se uita la ochii de sticlă din cutie. - Pot? Ea aprobă repede. - Dacă vrei. El luă o pereche de ochi căprui din cutie. - Mulţumesc. Aşeză atent ochii căprui în lăcaşurile goale. Şi ca să-ţi răspund la întrebare. Vocea lui tremură. E mai mult decât suficient. E Nalia. - Am simţit eu că este. Câteodată nu am nicio idee. Dar de data asta am fost sigură. Privi reconstituirea. Este foarte frumoasă. Nu eram sigură în privinţa gurii... - Ştiu. A trebuit să te întorci la ea. - De când stai aici? - De ore bune. El nu-şi ridică privirea de la craniu. La început mi s-a părut fascinant. Apoi am început să fiu tras de vârtej. - Vârtej? - Amintiri. îmi imaginez că am readus la viaţă fiecare moment petrecut cu Nalia în timpul ultimelor ore. Se aplecă şi atinse obrazul Naliei cu degete deosebit de blânde. Nu puteam să-mi iau rămas bun de la ea până ce nu spuneam bună ziua, bine ai venit înapoi în lumea mea. 83
- Pot să te înţeleg. - Ştiu că poţi. Ochii lui străluceau de lacrimi când sc-ndepăr-tă de panel. Iar acum că am spus-o, doare al dracului. - Apropierea nu vine peste noapte. - Nu va veni pentru mine până ce nu mă asigur că Diaz e mort şi că regatul său explodează în o mie de bucăţi. Se-ntoarse să plece. Şi aş face bine să mă apuc de treabă ca să împlinesc asta. - Nu, până ce nu termin eu cu ea. - Să termini? Se opri s-o privească pe Eve. Ea nu poate fi mai gata ca acum. E Nalia. - Sculptura este gata, dar trebuie să fac fotografii ale reconstituirii, să le încarc pe computer şi să le compar cu fotografii ale Naliei. Am nevoie de acele fotografii de la tine. El se strâmbă. - Nu e nevoie dc toate astea. Am tot ce-mi trebuie. - Dar eu nu am. Eu fac toate lucrările cu aceeaşi temeinicie. Eu sunt o profesionistă şi nu o voi păcăli pe Nalia sau pe mine, omiţând anumite etape. Dă-mi acele fotografii. El ezită, apoi se duse la birou, descuie un sertar de jos şi scoase afară un plic mare. - Scrisori. Fotografii. Altceva? - Voi vedea. Ea deschise plicul şi scoase afară pozele. Erau instantanee ale unei tinere de aproximativ douăzeci de ani. O fotografie o arăta într-o fustă şi bluză, stând la o masă într-un bar. în alta era îmbrăcată în pantaloni şi cămaşă kaki şi zâmbind diabolic la cameră. Femeia era fără îndoială Nalia din reconstituire. Ea arăta atât de plină de viaţă şi vitală încât Eve se aştepta aproape să iasă din fotografie. - Nu, asta e tot ce-mi trebuie. El luă poza de la Eve şi o privi. - Ai făcut o treabă minunată, dar ai omis ceva. Ridurile de expresie din jurul ochilor. Ea obişnuia să spună că acele riduri o fac să arate bătrână. Mie îmi plăceau. Făceau parte din ea. Ii dădu înapoi fotografia. Dar nu aveai de unde să ştii de asta. Nu, Nalia sau indiferent ce instinct o condusese pe Eve în timpul reconstituirii nu-i spuseseră despre acele riduri. - Nu le pot adăuga acum. Nu ar fi etic sau profesional. El aprobă rapid. - Până la urmă, nu era nimic care s-o facă să râdă. Te rog, grăbeşte-te să termini. Trebuie să fac aranjamente să-mi fac reconstituirea mea. Iar aranjamentele lui erau pentru moarte şi mutilare. - Şi va trebui să faci aranjamentele ca să ne trimiţi pe mine şi Joe înapoi în Statele Uite. El se crispa. - Când? - După-amiază sau la noapte. Voi termina lucrul pe computer în câteva ore. Vreau să-1 duc pe Joe înapoi la Atlanta cât de repede pot. El tăcu o clipă. - Aş prefera să rămâi până ce sunt sigur că Diaz nu poate să ajungă la tine. Este foarte pornit pe răzbunare. - Trimite-mă acasă! Joe şi cu mine vom avea grijă de noi singuri. Ea-i întâlni privirea. Şi aştept să te ţii de promisiune. - Nu-ţi fie teamă, mi-o voi ţine! Voi veni la Atlanta cât de repede pot, imediat ce termin aici treburile. După ce plecă acesta din bibliotecă, ea se duse la fereastră şi privi spre cerul nopţii. începuse să aibă nuanţa unui curcubeu blând precum nişte perle negre pe care le primise cu câţiva ani în urmă de la Joe, cadou de Crăciun. Curând va fi dimineaţă. Joe, e aproape gata. Putem merge acasă să încercă să uităm ce s-a întâmplat aici. Dacă vrei asta. Ţi-o datorez. Dar poate că ar fi mai bine dacă ea n-ar uita. învăţase câteva lucruri despre ea pe care nu le ştiuse până atunci. Doamne, te-ai fi gândit că, după ce trecuse prin toate astea, îşi cunoştea toate fa ţetele personalităţii sale. Dar apăruse Montalvo, iar ea descoperi că abia zgândărise lucrurile la suprafaţă. Când te privesc, e ca şi cum m-aş uita în oglindă. Dar imaginea era întunecată şi sucită, şi nu era ceea ce-şi dorea de la viaţă. îl vroia pe Joe. Ei bine, cu puţin noroc încă îl avea. Şi putea să-1 ţină cu ea atunci când Montalvo va veni la Atlanta, aşa cum a promis, s-o ajute s-o găsească pe Bonnie şi pe ucigaşul acesteia... situaţia va fi atunci tensionată şi foarte, foarte periculoasă. Şi totuşi nu avea cum să facă altfel, se gândi ea tristă. Pentru asta muncise, pentru asta-şi riscase fericirea pe care o avea cu Joe. Luase decizia înainte de a părăsi Atlanta, că ceea ce spusese Montalvo merita orice risc, şi nu avea de gând să renunţe acum. Preţul era prea mare. 84
Deschise uşa cabinetului şi scoase afară computerul şi camerele cu echipamentul său. Termină treaba şi du-1 pe Joe la Atlanta, acolo unde va fi în siguranţă! Lasă pentru mai târziu căutarea lui Bonnie! Aşteptase toţi acei ani agonizanţi. Trebuia să aibă răbdare şi să aibă grijă de oamenii pe care-i iubea. începu să aranjeze camerele de luat vederi. - Pot să intru? Ciocănitul ezitant al lui Soldono fu urmat de deschiderea uşii bibliotecii. De vreme ce Miguel nu e de pază la uşă, bănuiesc că ai terminat? - Da. Ea se frecă pe gât. Abia am terminat să fac comparaţiile pe calculator. Am împachetat aparatele de fotografiat. îl privi. - Şi nu, nu trebuie să mă scoţi pe ascuns de aici. Montalvo ne trimite acasă. - Da? Ea se crispa. - Asta presupune că trebuie să însemne ceva? - Poate că te trimite acasă, dar cu Joe nu sunt sigur. Făcu o pauză. Din cauza asta am îndrăznit să intru acum. - Soldono, despre ce naiba vorbeşti? - Încerc să-ţi spun. Cred că Quinn a plecat dc aici astă-noapte. Inima îi sări în piept. - Nu avea cum. L-am văzut ieri după-amiază şi abia mergea. - Ei, bine, probabil şi-a adunat toată puterea de undeva. O privi plin de simpatie. îmi pare rău, Eve. Am verificat camera lui acum o oră şi nici urmă de Quinn. Am mers apoi la camera lui Galen şi nici el nu e acolo. - Galen a plecat cu el? Ar fi vrut să-i omoare pe amândoi. Dc ce nu a mai aşteptat Joe o zi sau două? Nu, el trebuia să plece de capul lui! Nu chiar de capul lui, slavă Domnului! Cel puţin Galen era puternic şi-i putea asigura echilibrul. - Eşti sigur, Soldono? - Doar dacă nu se ascund amândoi în dulapul lui Montalvo. Nu consider realist acel scenariu. - Nici eu. Nu, ei s-au dus după Diaz pentru a-1 scoate afară din bârlog. Deodată îşi aminti de castelul de pe deal. Era grandios şi reprezenta puterea la superlativ, iar ea era speriată de moarte de puterea care putea să se abată peste Joe şi Galen. - Trebuie să-1 văd pe Montalvo. Ai idee pe unde ar putea fi? - Era afară în curte acum cincisprezece minute. Soldono se duse să privească panelul pe care era aşezată reconsituirea şi începu s-o privească. - Era foarte frumoasă. Este o asemănare bună? - Foarte bună. Ea se-ndreptă spre uşă. Poate cu excepţia a câteva mici amănunte. Nicio reconstituire nu c perfectă. - Asta e probabil foarte reuşită. Montalvo ar trebui să fie mulţumit. - Da, dar nu asta e important acum. Ea ieşi din cameră şi un moment mai târziu era în curte. - Eve, ai terminat cu fotografiile? Montalvo se uită spre ea în timp ce vorbea cu Miguel. Nu mai pot aştepta prea mult... - Ştiai de Joe? - Quinn? întrebă mirat. Ce ar fi trebuit să ştiu? - Soldono spune că Joe a plecat. El şi Galen au plecat cândva astă-noapte. - Iar eu se presupune că ţi-am ascuns asta? - Găsesc că e ciudat că nu ai ştiut ce se întâmplă în tabără. Şi cum ar fi putut Joe să iasă de aici, fără ca tu să ştii nimic despre asta? Montalvo se-ntoarse spre Miguel. - Şi mie mi se pare ciudat. Miguel? Se crispa. - El şi Galen au plecat la ora trei în dimineaţa asta. Au plecat pe la zidul de vest. Am fost foarte impresionat. Nu m-aş fi gândit că un om rănit ar fi în stare s-o facă. - Fir-ai al naibii! spuse Eve. De ce nu l-ai oprit? - Stătea în drum, spuse el simplu. Colonelul nu-1 vroia aici, dar nu-1 putea trimite el de aici. Aşa nu a mai fost nevoie s-o facă el. A făcut-o Quinn, singur. - Ar fi trebuit să-mi spui, Miguel, spuse Montalvo. - Da, dar ar fi stricat totul. O oportunitate care a apărut singură. Niciunul dintre noi nu a trebuit să-1 ucidem. El are şansa de a supravieţui, dacă este atât de bun pe cât am auzit. Zâmbi. Mi s-a părut de bun-simţ. 85
Eve îl privea, nevenindu-i să creadă. De bun-simţ să-1 servească pe Joe lui Diaz? Lipsa totală de respect a băiatului era incredibilă. - Nu ai făcut bine, Miguel, spuse Montalvo. Şi va trebui să reparăm greşeala. Iar asta s-ar putea să nu fie atât de uşor. - Pentru Dumnezeu, îi vorbeşti ca şi cum ar fi un copil de doi ani care a folosit creionul să zgârie pe o mobilă. L-a lăsat pe Joe să plece. Poate chiar i-ar fi dat şi un şut, dacă era necesar. Miguel aprobă. - Dar nu a fost nevoie. Aşa cum am zis, era impresionant. - Du-te şi adu-1 înapoi, spuse Eve printre dinţi. E singur acolo. - Îl are pe Galen, spuse Miguel. Dar mă voi duce, dacă aşa vrea Colonelul. îşi privi ceasul. Au trecut vreo zece ore. Quinn a fost membru SEAL şi nu cred că-1 pot ajunge din urmă. - Ştii unde se ducea, spuse ea. Diaz. Miguel aprobă. - Dar dacă mă suprapun peste planurile Colonelului în privinţa lui Diaz, acesta nu va fi mulţumit. Ea se-ntoarse spre Montalvo. - Spune-i. - O voi face, spuse Montalvo. Dar nu îi voi ordona să se ducă să-1 aducă pe Quinn. Unu, asta ar putea atrage exact reacţia pe care încerci s-o eviţi. Doi oameni antrenaţi pentru gherilă au şanse mai multe decât o întreagă trupă care mărşăluieşte prin teritoriul lui Diaz. Doi, dacă Quinn este la fel de bun cum a fost descris, atunci va putea să-1 evite pe Miguel sau pe oricine aş trimite. - Atunci, ce dracu' ai de gând să faci? - Să-1 trimit pe Miguel în satul lui Diaz să facă o supraveghere. Miguel a locuit acolo aproape toată viaţa şi încă mai are legături. Vor şti dacă Diaz îl prinde pe Quinn şi pe Galen. - Şi dacă se va întâmpla asta? - Atunci îl voi pune pe tatăl Naliei să se mişte mai repede, înainte ca Diaz să ajungă la gâtul lui Joe. Adăugă: deşi, dacă nu ştie că ai terminat acea reconsituire, Diaz ar putea să-1 folosească ca pe o unealtă să te oprească. - Încă nu ştii pe cine a trimis în tabăra ta, care ar fi putut să-i spună? - Mă gândesc la Destando, un om care nu a fost cu mine la fel de mult ca şi ceilalţi. El a fost observat cu atenţie. Montalvo se-ntoarse spre Miguel. Dacă l-ai fi urmărit pe Destando, în loc să-1 urmăreşti pe Quinn, aş fi fost mai mulţumit. Miguel se scutură: - Eu doar făceam ce m-ai învăţat. A fost o ocazie. Se-ntoarse. Voi pleca imediat spre sat. Te voi anunţa imediat ce aflu ceva. - Imediat, spuse Montalvo. Şi fir-ar al naibii, fii atent Miguel. - Desigur. Miguel zâmbi înapoi peste umăr. îţi va provoca multă durere, dacă s-ar întâmpla ceva. Unde ai mai găsi un fiu ca mine? Eve îl privi plecând cu un amestec de mânie, frustrare şi îngrijorare. - Va fi foarte periculos? - Destul. Pentru un spion este întotdeauna periculos. Dar el a mai fost în sat să adune informaţii pentru mine şi înainte. Miguel va ieşi dacă se va simţi în primejdie. - Dar îl laşi să plece. - El ştie că nu m-a ascultat. Nu contează că s-a gândit că rezultatul mă va mulţumi. Trebuie să înveţe că nu poate conduce el spectacolul. - Chiar dacă asta îl va ucide. Montalvo nu-i răspunse direct. - A greşit, trebuie să repare greşeala. - Sunt foarte supărată pe el, dar nu vreau să moară. - Nici eu. El privi după Miguel. Dacă iubesc pe cineva pe lumea asta, cred că e acest băiat. - Atunci cheamă-1 înapoi. Trimite pe... - Nu mai e nimic de făcut. Se-ntoarse. Tot ce am spus a fost bine, iar acesta e singurul mod de a descurca problemele. Acum, tu ai terminat acea reconstituire? - La naiba cu reconstituirea! - înţeleg ce simţi. Este gata? - Da, obtuzule! - Arunci mă duc să strâng şi să o duc lui Armandariz. Porni spre uşă. Şi da, sunt obtuz. Totuşi, ai putea să te mai gândeşti că, cu cât îl întorc pe Armandariz împotriva lui Diaz, cu atât mai repede acesta va fi lăsat fără ajutor şi nu va putea să-1 rănească sau ucide pe Joe. - Dacă nu-şi va deschide acea rană şi nu va sângera până la moarte, înainte ca acesta să ajungă la el. 86
- Cumva nu cred că Quinn se va lăsa să moară înainte ca el să ajungă la o distanţă bună de tras în Diaz. L-am privit atunci când era în bibliotecă. Era foarte atent. - Doamne, ar fi trebuit să-i spun ceva! Deşi, nu ştiu cc aş fi putut spune care să-1 fi oprit. Mâinile sale se strânseră în pumni. De ce a făcut-o? Ştia că aproape terminasem. Dacă ar mai fi aşteptat o zi sau două. Nu e un idiot. Era aproape gata. De ce... - Ştia că voi încerca să te ţin aici, o întrerupse Montalvo. Este un bărbat foarte perceptiv. A ghicit că aveam nevoie de tine pentru următorul pas. Ea se strâmbă. - Ce tot spui acolo? Ai fost de acord să faci aranjamentele de plecare pentru noi. - Şi aş fi făcut-o. Dacă ar fi fost o altă cale. Se crispa. Dar aveam dc gând să încerc să te conving să stai să mă ajuţi. - Ce? - Am reconstituirea, şi asta ar fi chiar convingător. Dar un om care e în faza de negare precum Armandariz are nevoie de mai mult decât o zguduitură. Acum trei zile i-am trimis dosarul tău. Este impresionant. Onestitatea şi etica ta profesională sunt mai presus de reproş. I-am dat timp să te verifice pe cont propriu. - Şi dacă aruncă dosarul meu la gunoi fără ca măcar să se uite la el? - Nu a făcut-o. încă mai am prieteni printre rebeli şi ei spun că 1-a citit. Dacă a făcut propria cercetare, va şti cât eşti dc credibilă. - O persoană care nu crede consideră că toţi mint. - Din această cauză vreau să mergi şi tu în tabăra lui. Ochii ei se măriră privind cu uimire. - Ce? - Vreau să-i explici procesul de reconstituire, aşa cum ai făcut şi cu mine. Vreau să-i spun cum ai făcut-o. Cum nu te-ai uitat la nicio fotografic până la sfârşit. - Iar el mă va crede? - Este cea mai bună şansă a mea. Eşti o femeie cinstită, Eve. Se vede. Iar eu sunt probabil cel mai sceptic om de pe pământ, iar prima oară când te-am întâlnit aş fi crezut, dacă mi-ai fi spus că e alb sau negru. - Dar nu te-ai despărţit de el în termeni buni. Dacă îl provoci, ar putea să ne împuşte pe amândoi. - Va şti că nu aş veni în tabăra lui fără a avea ceva în mână. Făcu o pauză. Dar va trebui să intrăm acolo singuri. - Nu sunt obligată să merg nicăieri. - Nu, nu trebuie. Ai făcut ceea ce tc-am rugat. Eu sunt sigur că Soldono va spune că ar trebui să laşi acei şerpi veninoşi să se ucidă între ei. - Da, aşa ar face. - Nu cred că mai urmezi această filosofie acum. Ai un interes mare acum cu Nalia şi ceea ce s-a întâmplat cu ea. Vrei ca tatăl ei să ştie că a greşit cu ea. Vrei dreptate pentru Nalia. - Iar tu pui în aceeaşi balanţă dreptatea cu răzbunarea. Da, şi tu la fel. în adâncul inimii tale. Adăugă: iar acesta ar fi fost argumentul meu, înainte ca să aflu că Quinn a plecat. Acum situaţia e alta. - Vrei să spui că ai un as în mânecă? ea zâmbi sardonic. Eşti sigur că nu i-ai spus lui Miguel să-1 lase pe Joc să fugă? - Nu, dar el mă ştie foarte bine. Simt o oarecare vină. Da, acum ai mai multe motive. - Cât de repede va acţiona Armandariz, dacă decide că Diaz 1-a înşelat în toţi aceşti ani? - Nu ştiu. Aş vrea să-ţi spun că se va grăbi să dea foc la plan taţiile de cocaină, dar nu pot face asta. Armandariz este un om emoţional, dar este şi soldat în acelaşi timp, şi va face ce e mai bine pentru trupele sale şi cauza sa. - Atunci aş risca pentru nimic. - Nu va fi pentru nimic. Dar trebuie să fiu cinstit cu tine. Există şansa să nu-1 ajute pe Quinn. - Doamne! Ea se simţi cuprinsă dc panică. Avea două alegeri. Să stea acolo să aştepte ca Miguel să afle ceva despre Joe. Sau să acţioneze cumva inutil. - Va trebui să mă gândesc. -Aranjez o întâlnire pentru mâine după-amiază. Gândeşte-te repede! spuse el, apoi intră în casă. Nu e deloc o presiune, se gândi ea cu amărăciune. Exista o singură opţiune, va trebui să verifice înainte de a lua decizia. II urmă pe Montalvo în casă şi se duse după Soldono. Acesta venea pe hol din bibliotecă. - Ar putea Venable să găsească o modalitate de a da de Joe şi de a-1 scoate de acolo? întrebă ea. 87
-
Îl voi suna pe Venable, dar situaţia ar fi... delicată. Tu eşti CIA. Ar trebui să faci ceva. Mergem pe o linie subţire, între armată şi Diaz. Vrei să spui că joci de ambele părţi, în funcţie de situaţie. Ce drăguţ! Nu putem să trecem la acţiuni deschise. Sună de parcă nu poţi face nimic. Ştiu că eşti supărată, dar va trebui să înţelegi că în ziua de azi CIA se bazează mult pe negociere. Doamne fereşte să-ţi faci duşman din Diaz prin salvarea lui Joe. Ea trecu de el şi se-ndreptă spre bibliotecă. Uită că tc-am întrebat. - Te duci cu el la Armandariz? o întrebă Soldono. Nu e o mişcare înţeleaptă, Eve. - Cel puţin voi face ceva. Nu pot să stau să-mi storc capul şi să sper că totul va fi bine. - Nu e corect, spuse el repede. Fac tot ce pot. - Nu simt că e ceva corect. Simt că trebuie să-1 am pe Joe întreg. Montalvo aşeza cu grijă reconstituirea în cutia de piele, când ea intră în cameră. El o privi şi se opri. - Ei, ce ai decis? - Merg. Ce pot face altceva? E singurul răspuns pe care-1 pot da în această încurcătură. - Bun. Închise capacul cutiei şi o încuie. îl voi suna pe Armandariz să stabilesc întâlnirea.
13 Am dat de maşina care a luat-o pe Jane MacGuire din parcarea garajului, spuse Nekmon. A fost observată în parcarea unei băcănii în dimineaţa asta în Tucson, iar şoferul era un bărbat la vreo patruzeci de ani. - L-au urmărit? întrebă Diaz. Nekmon aprobă. - Desigur. Credem că am găsit casa secretă. Şoferul maşinii a intrat într-o casă din districtul Sunset View şi a descărcat o serie de provizii. - Nu cred că e suficient. A văzut-o cineva? - Nu încă. Dar casa pare destul de bine păzită, iar şansele sunt mari ca ea să fie acolo. Le-am spus să se apropie pentru a confirma prezenţa ei, dar să nu rişte să fie prinşi. Nu vrem să ne scape din mână. - Vreau ca oamenii să fie gata să acţioneze în orice minut le-o cer s-o facă. Fără greşeli, Nekmon. - Cu tot respectul, eu fac rareori greşeli. - O dată e suficient. Eu trebuie să... Sunetul telefonului îl întrerupse, iar el răspunse. - Diaz. Ascultă câteva momente, apoi închise. - Ea a terminat reconstituirea, iar Montalvo e în posesia ei. - Să vedem ce facem cu ea? Se gândi la asta. - Nu încă. Mai este o posibilitate care apare acum şi s-ar putea dovedi mult mai eficientă. - Acesta este al treilea punct de control, spuse Eve în timp ce Montalvo porni maşina. Armandariz nu se joacă cu securitatea, cu siguranţă. - Din această cauză am aranjat o întâlnire formală şi nu ne-am infiltrat printre liniile sale, spuse Montalvo. Poate că este un tată încăpăţânat, dar este un soldat al naibii de bun, altfel nu ar fi rezistat atâţia ani. - Cât de departe suntem de tabără? - Cinci minute. O privi. Nervoasă? - Normal că sunt nervoasă. Se presupune că voi vorbi cu un om neurotic despre faptul că şi-a trădat fiica şi cauza. în acelaşi timp, chiar dacă mă crede, nu înseamnă că o va admite. -Avem o şansă bună. El va fi înconjurat de oamenii care au cunoscut-o pe Nalia cea mai mare parte a vieţii ei. Câţiva dintre ei i-au fost ca fraţii. O vor recunoaşte din reconstituire şi s-ar putea să-1 convingă şi pe Armandariz. - A mai avut fraţi? - Nu. Din această cauză Armandariz a crescut-o ca pe un băiat. Avea nevoie de cineva care sa-i împărtăşească visul, iar Nalia era singura lui rudă. - Dar ea a spulberat visul.
88
- Aşa crede el. Buzele i se strânseră. Ea credea atât de mult în acest vis, la fel ca şi el, şi încerca să-1 protejeze să nu fie înşelat. Trase maşina pe marginea drumului. De aici vom merge pc jos. El ieşi din jeep şi scoase cutia de piele. - Să mergem. Ea coborî din maşină. - Dă-mi cutia. - De ce? - Dacă sunt aici pentru a face o treabă, o voi face în felul meu. Armandariz nu te suferă. în clipa în care te va vedea ducând cutia, va intra în defensivă. Tu poate vei găsi o plăcere în a deschide cutia şi a-i spune: Ti-am zis cum, dar asta nu ar fi productiv. - Nu aş face asta. - Nu cu atâtea cuvinte. In clipa în care vei apărea cu acea cutie va fi o implicare imediată. El ezită. - Adevărat. îi întinse cutia. Dar eu voi da explicaţiile iniţiale. - De bună seamă. Ea continuă să privească poteca din faţă. Nu am nicio dorinţă să vorbesc mai mult decât e cazul. Nici măcar nu vreau să fiu aici. Vreau doar să se termine odată şi să-1 scot pe Joe de aici. - Ştiu asta. îţi sunt recunoscător. El tăcu în timp ce tufişurile din faţa lor se dădură la o parte şi apăru un bărbat brunet, la vreo treizeci şi ceva de ani. - Se pare că spectacolul a început. El păşi în faţa ei. - Manuel, a trecut mult timp. Nu eram sigur dacă mai trăieşti. Omul pe care-1 strigase Manuel zâmbi uşor. - Dar eu ştiam că trăieşti şi exact unde te aflai. Când aveam stomacul gol, mă gândeam la tine, stând după zidurile talc înalte, înconjurat de toate acele bogăţii. Montalvo se scutură. - Un om trebuie să supravieţuiască. Armandariz m-a făcut mincinos şi m-a aruncat afară din tabăra lui. - Te-ai descurcat foarte bine. Zâmbetul lui Manuel păli. Şi nu îşi va schimba părerea. Privirea sa se îndreptă spre cutia din mâinile lui Evc. Asta e? - Asta e ea, îl corectă Eve. Iar Armandariz îşi va schimba părerea. - Eve Duncan, acesta este Manuel Estevez. Ne ştim de foarte mult timp, înainte de a deveni un paria. Montalvo o împinse înainte. Şi presupun că ne vei conduce la Armandariz. - Da. Manuel se-ntoarse pe călcâie. Trebuie să vă avertizez că este pregătit să vă râdă în faţă. Nu veţi obţine nimic. - Încurajator, murmură Eve în timp ce-1 urma pe Manuel. Ei, nu se aşteptase să fie uşor. Nici măcar nu era sigură că va avea succes. Montalvo nu-i dăduse nicio speranţă falsă. Pătrunseră brusc din pădure într-o poiană presărată de corturi. Cortul mare spre care îi conduse Manuel era la periferia taberei, iar el ridică partea din faţă a intrării şi le făcu semn să intre înăuntru. - Noroc! îi spuse Manuel lui Montalvo. Dacă îl meriţi. - îl merit, spuse acesta. Tu nu vii? Manuel ezită şi apoi se scutură - Sunt puţin curios. De ce nu? îi urmă în cort. Dădu din cap către un bărbat mai vârstnic ce stătea întrun scaun de campanie la o masă. - Pot să stau, Antonio? - Nu am nimic împotrivă. Antonio Armandariz era un bărbat atrăgător, slab, undeva la şaizeci de ani, cu o coamă de păr cenuşiu şi ochi magnifici de culoare închisă. Tu ai ţinut întotdeauna la Montalvo. Trebuie să vezi ce prost este. - Nalia 1-a iubit, spuse Manuel. Iar ea nu se înşela de obicei în privinţa oamenilor. Ochii lui Armandariz licăriră de supărare. - Nu o apăra. A făcut cea mai marc greşeală pe care o putea face cineva. De ce nu înţelegi asta? - încerc, spuse Manuel. Fiindcă eşti un om de onoare şi crezi. Se aşeză într-un scaun din colţ. Poate Montalvo mă va convinge cum am greşit fiindcă te-am bănuit, Antonio. Făcu un semn spre Montalvo. Prietene, distrează-ne. Vreau să văd ce ai de spus. - El nu are prieteni aici, spuse Armandariz. El aproape că ne-a distrus cu acţiunile lui sălbatice împotriva lui Diaz. îl privi pe Montalvo cu răceală. Vorbeşte şi ieşi naibii din tabăra mea! - Asta este intenţia mea. El făcu un semn spre Eve. Ea este Eve Duncan. Ai citit dosarul ei pe care ţi lam trimis? Armandariz abia se uită spre ea. - Da. L-am citit. Probabil sunt minciuni. 89
- Ştii mai bine, spuse Montalvo. Şi ai făcut chiar tu o verificare. Te cunosc. Nu ai putut să te abţii. Sunt sigur că ai vrut doar să-ţi dovedeşti că am minţit şi că ea este o şarlatană, dar nu a fost aşa, nu? Armandariz nu răspunse. - Nu ţi-a plăcut că ea avea o bună reputaţie şi era complet cinstită. Trebuie să-ţi fi fost foarte greu. - Nu mi-a fost greu deloc. Privirea se ridică spre Eve. Ea poate fi coruptă ca oricine altcineva. Nalia era sinceră şi ne-a trădat. - Pot vorbi acum? întrebă Eve. Asta e o porcărie, Montalvo. - Imediat. Montalvo băgă mâna în buzunarul jachetei şi scoase un plic. Nalia a murit încercând să dovedească că Diaz juca jocuri duble cu miliţia şi te trăda. Nu a găsit acea dovadă înainte de a fi prinsă şi ucisă. Diaz a îngropat-o, iar mie mi-au trebuit ani de zile s-o găsesc. El aruncă plicul pe biroul lui Armandariz. Laolaltă cu câteva documente mai recente, care dovedesc că Diaz încă joacă pe două fronturi, de câte ori îi convine. Este foarte atent, dar atunci când premiul merită, te va vinde. - Dovadă? Faţa lui Armandariz era albă de mânie. Tu vii aici şi îmi aduci falsurile astea. Diaz ne este prieten. Ar fi trebuit să ne împrăştiem, dacă el nu ne-ar fi ajutat. - Nu e niciun fals. Se uită spre Manuel. Nu-1 lăsa să le distrugă înainte de a le verifica. Mi-a luat o grămadă de vreme şi o mică avere să găsesc aceste dovezi. - Voi face ce doresc! Vocea lui Armandariz tremura. Minciuni, îmi spui minciuni. Montalvo se dădu un pas înapoi. -Eve? Corect, înfurie-1, apoi lăsa-1 pe seama mea să-1 conving, se gândi Eve cu frustrare. - Eu nu ştiu nimic depre aceste hârtii. Montalvo nu a crezut de cuviinţă să-mi împărtăşească şi mie secretul lor. Oricum nu aş fi vrut să fiu implicată. Ea puse cutia de piele pe masă. Aceasta este singura parte din afacere cu care am vrut să am de-a face. Desfăcu cutia şi ridică capacul. Am vrut să-ţi aduc fiica acasă. - Fiica mea este în Australia. - Fiica ta a fost ucisă şi aruncată într-o mlaştină, spuse ea cu duritate. Când Montalvo a reuşit să-i găsească cadavrul, nu mai era niciun cadavru. Doar un schelet. A fost norocos că a gă sit oasele intacte, considerând trecerea timpului şi apa, şi mediul sălbatic din acel tip de habitat. - Ea e în Australia. - Craniul fetei tale este în acea cutie. El îşi luă privirea de la cutie. - Nu. - Nu am nicio îndoială în această privinţă. Ea ridică cu grijă reconstituirea din cutie şi o aşeză pe masă. Acum, fir-ar al dracului, uită-te la ea! Tu ai dat viaţă Naliei. Nu îndrăzni s-o respingi! - Fiica mea nu e moartă. - Uită-te la ea. El întoarse încet capul. Putea să-i vadă privirea care se fixase pe craniu. - O statuie frumoasă. Ai fi putut să sculptezi uitându-te la o fotografie. - Dar nu am făcut-o. Am măsurat punctele de adâncime şi apoi am reconstituit faţa în jurul lor. Doar după ce am terminat am cerut o poză. Am făcut poze tridimensionale, apoi le-am suprapus peste fotografie. Ea scoase un compact disc şi se duse spre computerul din faţa lui Armandariz, apoi introduse CD-ul. Fiecare trăsătură este aliniată perfect. Uită-te cum s-a întâmplat. - Nu vreau să... - Priveşte! Nu am adus-o acasă ca tu să-i întorci spatele. Priveşte imaginile aşa cum acoperă reconstituirea. -Nu vreau să... Manuel păşi mai aproape. - Nu fi laş, Antonio! Priveşte! - Taci! spuse acesta cu duritate. Asta mă priveşte pe mine. - Ne priveşte pe toţi, dacă înseamnă că am fost trădaţi. Sunt dispus să lupt şi să mor, dar nu orbeşte. Am fost alături de tine douăzeci de ani, dar nu poţi să-mi pretinzi asta. Armandariz ezită, apoi întoarse privirea spre monitorul computerului. -Arată-mi. -Nu trebuie să fac nimic. Programul face singur. Ea privi suprapunerea ce se derula cu încetinitorul. Chiar şi după toţi aceşti ani era uimită. Era mai degrabă precum mâna unei fantome care aranja două imagini împreună. Rata de similitudine este de 96 %. Asta e grozav. Armandariz nu-şi luă privirea de la ecran. - Nu şi dacă te uiţi la fotografie, aşa cum ai făcut cu reconstituirea. - Dar nu am făcut asta. Ea făcu o pauză. I-am spus lui Mon-talvo că vei crede ce vrei să crezi. Nu pot să te fac să vezi ce nu vrei. Ea îi arătă suprapunerea de pe ecran. Această femeie este Nalia. Ea a murit
90
încercând să vă ajute pe voi toţi. Nu e corect ca tu să arunci tot ce a făcut ea la gunoi. Viaţa ei ar trebui să fi însemnat ceva, moartea ei ar trebui să însemne ceva. - Ea nu e moartă. Privirea lui nu părăsi ecranul. Ea nu e moartă. - Antonio, este Nalia, spuse uşor Manuel. Eu cunosc acea faţă. Pomeţii obrajilor sunt ca ai tăi. Ochii sunt adânc situaţi în orbite la fel ca ai tăi. V-am privit pe amândoi de când era un copil. Pentru Dumnezeu, am crescut cu ea. Este Nalia. - Dovada, spuse Armandariz cu o voce răguşită. Nu avem nicio dovadă. - Montalvo a trimis un dinte pentru o confirmare ADN, spuse Eve. Dar va lua ceva timp. El spera ca reconstituirea să te convingă. Diaz a descoperit că fac reconstituirea şi se va mişca. - Să mă convingeţi fără dovadă? - Uită-te în oglindă. Prietenul tău are dreptate. Structura ta osoasă şi cea a Naliei sunt identice. Buzele i se strânseră. Vrei să-ţi desfăşor adâncimea fiecărui ţesut din fiecare punct din craniul tău? Aş putea s-o fac. Am devenit obişnuită să lucrez cu Nalia, încât ea pare o parte din mine. Ea a devenit prietena mea. E păcat că nu îi eşti prieten. Ea scoase CD-ul din calculator. O visezi vreodată, Armandariz? - Nu. - O vei face de acum încolo. Ea se-ntoarse la reconstituire. Fiindcă ştii că nu ai dreptate. Nu vei mai fi în stare să te minţi. Luă reconstituirea şi începu s-o pună la loc în cutie. Hai să mergem, Montalvo. Nu pot să... - Încetează! Armandariz privea la craniu. Las-o! Ea se crispa. - Nu pot face asta. Ea e în grija mea. Armandariz îl privi pe Montalvo. - O păstrez. - De ce? - O păstrez. - Nu e suficient. - Las-o. Manuel păşi înainte. Voi avea grijă să nu i se-ntâmple nimic. O voi considera datoria mea. - Va trebui să o aducem la un loc de odihnă definitiv, spuse Eve. Nu este o carte care poate fi negociată. - Ştiu. Montalvo îl studia pe Armandariz. Foarte bine, o vom lăsa pentru moment. Voi veni după ea mâine. - Du-te dracului! spuse Armandariz. O păstrez. Ai luat-o de la mine odată. Nu voi lăsa să se mai întâmple iar. - Mâine. EI o luă pe Eve de umăr şi o grăbi spre intrare. - Nu comenta, Eve. - Nu-mi spune asta. Ea privi cu supărare înapoi peste umăr la Armandariz. Asta nu e o statuie frumoasă a fiicei tale. Asta e o parte a corpului ei. Dacă nu poţi crede asta, atunci dă-mi înapoi reconstituirea. Armandariz nu răspunse, privirea lui se opri din nou pe craniu. - Ba crede, spuse Manuel în timp ce păşi mai aproape şi puse o mână pe umărul lui Armandariz. Dă-i timp să stea cu ea. Eve ezită, studiind expresia de pe chipul bărbatului mai vârstnic. Buzele lui erau strânse, faţa palidă şi crispată, iar ochii... Ea se scutură şi plecă înaintea lui Montalvo în afara cortului. - Este în regulă? îl întrebă ea pe Montaivo după câţiva metri. Oare Armandariz ne crede? - Nu ai fi părăsit cortul dacă nu ai fi crezut asta, spuse Mon-talvo. Ai făcut o treabă minunată, Eve. - Cât de repede poţi vorbi cu el în legătură cu Diaz? - Aşa cum a spus şi Manuel, dă-i timp să stea cu fiica sa. Va trebui să accepte moartea sa şi propriile greşeli care dăunează preţioasei sale cauze. - Nu am timp. Trebuie să-1 ajut pe Joe. - Şi o vei face. Voi lua legătura cu Miguel atunci când ajungem la tabără, să vedem ce a aflat. - Încă nu sunt sigură că Armandariz ne-a crezut. - Eu sunt. I-a spuse reconstituirii ! ea. Şi a fost posesiv, aşa cum era întotdeauna cu ea. El ura ideea ca ea să se mărite cu mine. Se gândea că i-o fur. - Aşa ai făcut? - Da, era un bastard posesiv. Dar acum nu o are niciunul dintre noi. Ea dădu din cap. -Nu, acum o aveţi amândoi. Atâta vreme cât îi preţuiţi amintirea. El tăcu o clipă. 91
- Poate că ai dreptate. - Bineînţeles că am. Ajunseră la maşină, iar ea se urcă pe scaunul pasagerului. - Dumnezeu ştie că nu am dreptate în legătură cu multe. Se pare că le cam amestec zilele astea. Dar cu asta am dreptate. Armandariz nu vorbi timp de zece minute. Privirea îi era îndreptată asupra chipului reconstituirii. - Nu a fost vina ta. Manuel se aşeză pe scaunul de campanie din faţa lui. Nu ar fi trebuit să rişte. Ar fi trebuit să aştepte până ce te convingea că Diaz era un escroc. - Ea nu aştepta niciodată nimic, spuse Armandariz. Am învăţat-o să ia decizii şi apoi să acţioneze. De aceea era aşa un soldat bun. Degetele sale atinseră linia obrazului ei. Am uitat cât era de frumoasă. M-am chinuit să uit. îmi seamănă, nu-i aşa? - Da. - Am minţit-o pe Eve Duncan. O visez pe Nalia. - Nu era treaba ei. - O visez când era copil, atunci era a mea. înainte ca să apară Montalvo şi să mi-o ia. - Nalia te-a iubit întotdeauna. Ea 1-a ţinut pe Montalvo acolo fiindcă ştia că este bun pentru cauză, valoros pentru tine, Antonio. - Ştiu că mă iubea. Faţa i se strâmbă de durere. Dar scârba aia avea dreptate. Nu i-am fost un bun prieten. Nu am vrut ca Montalvo să aibă dreptate. Nu am vrut ca Nalia să aibă dreptate în privinţa lui Diaz. Am vrut ca ea să aibă încredere în judecata mea, aşa cum o făcea înainte de a se mărita. - Toată lumea face greşeli, spuse Manuel. Nalia a fost prietena mea. Ar fi trebuit să-ţi pun întrebări şi să-ţi spun că e posibil să te înşeli. Făcu o grimasă. Dar tu nu greşeşti prea des, Antonio. Mi-am ieşit din mână, nu mai pot să te înfrunt. Făcu o pauză. Ce vei face cu asta? Armandariz dădu din cap. - Nu ştiu. Nu ştiu nimic acum. Vocea sa îi tremura. Nu vreau să mă gândesc. Vreau doar să stau aici şi să mă uit la fiica mea care s-a întors acasă la mine. Telefonul lui Eve sună după ce se-ndepărtaseră câteva mile de tabără. - Unde eşti, Eve? o întrebă Diaz după ce ea răspunse. înţeleg că te-ai implicat în negocierile lui Montalvo. Te-ai întâlnit deja cu Armandariz? - De unde ştii că urma să mă văd cu Armandariz, Diaz? Mâinile lui Montalvo se-ncleştară pe volan în timp ce privirea i se îndreptă spre Eve. - Am oameni în tabăra lui Montalvo. Te-ai îndoit de asta, când te-ai întâlnit cu mica mea prietenă reptilă? Nu eşti în siguranţă nicăieri. - Ameninţări deşarte. Ai încercat să mă omori de două ori şi nu ai reuşit. La celălalt capăt al liniei se lăsă tăcerea. - Mă superi. Ăsta nu c un lucru înţelept. - De ce mă suni? Dacă ştii că mergem la tabăra lui Arman-dariz, atunci probabil ştii că am terminat reconstituirea. Făcu o pauză. Şi nu e nicio îndoială că este Nalia Armandariz. - Există întotdeauna o îndoială. Să-ţi spun ce îi vei spune vechiului meu prieten Armandariz? Că este o mare minciună. Ai sculptat acel chip aşa cum ţi-a cerut Montalvo să faci. Craniul nu era al acelei târfe. - De ce aş face asta? - Fiindcă îmi va face plăcere. Armandariz te va crede fiindcă vrea să creadă asta. îi place relaţia noastră călduţă şi vrea s-o păstreze înfloritoare. Tot ce trebuie să faci este să-i spui că Montalvo este un mincinos, şi el va fi fericit. - Dar nu vreau să-ţi fac plăcere. - Ba sigur că vrei. Nu-ţi pasă de Montalvo. Pentru tine nu este decât o plată grasă. Pot să-ţi dau eu banii aceia. Vocea îi coborî. Şi mai pot să-ţi dau ceva ce el nu poate. - Ce? - Pe iubitul tău. Vrei să-1 vezi pe Quinn viu din nou? Ea se crispa în timp ce o cuprinse panica. Doamne! - Blufezi. - Te-aş lăsa să vorbeşti cu el, dar oamenii mei au fost cam duri atunci când l-au prins, iar acum este inconştient. Ea încercă să-şi păstreze calmul. - Ce convenabil.
92
- Bineînţeles, fiindcă nu este treaba lor. Ar putea fi rana aceea urâtă pe care i-a făcut-o Duarte. Poate s-a deschis, iar el sângerează acum de moarte. Să-i pun pe oamenii mei să verifice? - Nenorocitule! - Fără înjurături. Trebuie să fii politicoasă cu mine. Nu vrei să ai o conştiinţă încărcată, dacă voi deveni atât de furios încât să uit dc Armandariz şi să decid să te pedepsesc. Tonul lui deveni dur. Dacă Armandariz face vreo mişcare împotriva mea, Quinn va muri. Dacă vorbesc cu el şi pare că se clatină în loialitatea lui faţă de mine, atunci Quinn va muri. Dacă Montalvo mă atacă, Quinn va muri. înţelegi? - Eşti foarte clar. - Bun. Atunci ne-am înţeles. După ce-1 convingi pe Armandariz ce mincinoasă eşti, vreau să-mi aduci acea reconstituire şi să mi-o dai mie. - Ştii că Montalvo nu mă va lăsa să fac asta. - Atunci fur-o. Nu-mi pasă cum faci asta. Eşti o femeie deşteaptă, fără îndoială. Găseşte o calc să ici acel craniu. Nu-1 voi lăsa pc Montalvo să o folosească ca dovadă împotriva mea. îmi trebuie acel craniu. - Ca să-1 poţi arunca în mlaştină? - Nu, am învăţat lecţia. De data asta cenuşa va fi împrăştiată în cele patru zări. - Nu o voi face. Nu am nicio dovadă că îl ai pe Joe. - Atunci îţi voi da dovada. Până când ajungi la tabăra lui Montalvo, te va aştepta. închise telefonul. Păstrează-ţi calmul! Nu te panica! Nu te împrăştia! - Quinn? o întrebă Montalvo încet. Ea dădu din cap. - Diaz spune că 1-a prins. Că nu poate vorbi, fiindcă este în stare de inconştienţă. - Ar putea fi o minciună. - Aşa am spus şi eu. Ea se frecă pe tâmple. Nu are dovezi. Atunci el a spus că dovada mă va aştepta la tabără. - Ce a vrut în schimbul lui Quinn? - Controlul pierderilor. Eu va trebui să-i spun lui Armandariz că am falsificat reconstituirea. Va trebui să-i dau craniul lui Diaz, astfel încât să nu poată fi folosit ca dovadă. - Altfel Quinn o fură. - Da. Ar putea fi o minciună. Sună-1 pe Miguel şi vezi dacă el ştie ceva. El aprobă, luă telefonul şi formă numărul. După o clipă dădu din cap. - Nu răspunde. Puse telefonul deoparte. Voi încerca mai târziu. Ar putea fi într-un loc unde sunetul telefonului ar putea fi periculos. Nu era răspunsul pe care-1 aştepta ea. Nimic nu mergea cum trebuie, se gândi ea disperată. - Grăbeşte-tc, trebuie să ajung la tabără! - Mă grăbesc. Piciorul lui Montalvo apăsă pe acceleraţie. Dar va mai dura o oră. Era o oră care a părut ca un secol. Ea privea orbeşte pe fereastră. - Nu sunt sigură că vreau să ştiu care este dovada. - Ba vrei. Nu-ţi ascunde capul. Te vei confrunta cu asta şi vom găsi o cale să-1 păcălim pc nenorocit. Ea simţi o căldură care înlătură un pic răceala. Era bine că nu era singură cu frica sa. - Corect. Exact asta vom face. Montalvo primi un telefon când erau la câteva minute distanţă de tabără. El explodă după ce ascultă un minut. - La dracu'! Nu. Nu face nimic! Voi ajunge eu acolo. închise telefonul. Era Soldono. - Ce s-a întâmplat? - Cred că Diaz a livrat dovada ta. Porţile taberei se deschiseră, iar acolo erau câţiva oameni care se mişcau pe lângă porţi. - Să-1 ia dracu'! Apăsă pe frână şi sări afară din maşină în timp ce Soldono se-ndrepta spre ei. - Unde? întrebă Montalvo cu duritate. - După colţ, pe aripa de vest, spuse acesta. Nu ştiu de cât timp... Tăcu în timp ce alergă după Montalvo. Eve sări din maşină şi îi urmă. Ea putu să vadă câteva licăriri de lumină în timp ce dădu colţul taberei. Toţi erau atenţi la peretele aflat la o mică distanţă. Ce naiba făceau... Se opri brusc. - Oh, Doamne! Miguel. Oroarea o sfâşie. Abia putea să-1 audă pe Montalvo cum blestema, în timp ce ajunse la zid, dar totul părea ireal, pierdut în viziunea hidoasă din faţa ei. 93
Miguel era prins în forma unei cruci atârnat de peretele taberei. O fâşie de piele îi acoperea gura, dar ochii... Agonie. - Dă-1 jos! spuse ea. Este încă viu. Uită-te la ochi! - Am trimis după o scară, spuse Soldono. Ar trebui să... ui-te-i. El se dădu la o parte în timp ce Montalvo luă scara şi se caţără. - Doi dintre voi staţi sub el şi ridicaţi-1 ca să-i preluaţi greutatea. Montalvo scoase fâşia de piele din gura lui Miguel. - Te ducem jos imediat. Vei fi bine. - Doare, se chinui Miguel să spună. Doare. - Ştiu, spuse Montalvo. Se va opri. îţi promit. - Te-am dezamăgit. - Nu, nu a fost vina ta. - Ba da. Mă voi... revanşa faţă de tine, Colonele. - Da, o vei face. Apoi strigă jos: Soldono, l-aţi chemat pe doctorul Diego? - Imediat după ce am vorbit cu tine, spuse acesta. Ar trebui să ajungă aici imediat. Cum mai pot fi de ajutor? - Trebuie să-1 ducem în casă, dar nu vreau să scot eu acele cuie. Nu vreau să-mi murdăresc mâinile mai mult decât sunt acum. Tu împreună cu câţiva oameni găsiţi o targa şi-1 vom da jos de pe crucifix, şi-I veţi pune pe targa. Pregătiţi o cameră pentru el. Vreau să fiu aproape de el. - Îi voi da camera lui Joe. Eve se-ntoarse şi alergă după colţ prin porţile din faţă. Era bucuroasă că avea ceva de făcut, care ar fi putut s-o scoată din oroarea şi mila care o pătrunsese. Doamne, bietul băiat... Furia răzbătea prin oroare în timp ce-şi amintea cuvintele lui Diaz. El îi trimisese acest mesaj hidos pentru a o speria. Era dincolo de orice imaginaţie că cineva putea fi atât de crud. Era un monstru. Şi acel monstru îl avea pe Joe.
14 - Cum se simte? îl întrebă Eve pe Montalvo, care ieşise afară din dormitor. Ce a spus doctorul? - Va supravieţui. A pierdut ceva sânge. Va primi chiar acum o transfuzie. Soldono are grupa lui de sânge. Va avea nevoie de operaţie la ambele mâini. îl voi trimite Ia un specialist pentru asta. E norocos că braţele au fost prinse peste cruce şi au ţinut o parte din greutatea lui. Va fi bine. Voi avea grijă să fie aşa. Are două coaste rupte. Diaz 1-a bătut înainte de a-1 crucifica. Nu are răni interne, altele decât acea fractură. Buzele i se strânseră. Mi-a spus că a fost norocos. Diaz 1-a asigurat că dacă nu ar fi vrut să-ţi transmită un mesaj, l-ar fi ucis. - Iar mesajul este că Diaz îl are pe Joe? El dădu din cap - L-a văzut la castel. Oamenii lui Diaz l-au prins în pădurile de lângă sat. - Dar cu Galen ce este? - Galen nu era cu el. -Cum? - Poate că s-au despărţit şi doar Quinn a fost prins. Cu siguranţă Galen nu era la castel. Eve se-ncruntă. - Galen nu l-ar fi părăsit pe Joe. Montalvo se crispa. - Pot să-ţi spun doar ce mi-a zis Miguel. Şi asta însemna ultima ei speranţă, că Diaz ar fi minţit despre ţinerea lui Joe ca prizonier. - Ce s-a întâmplat? De ce a fost capturat Miguel? - Miguel crede că există un informator. Oamenii lui Diaz căutau prin sat. - Acest Destando, de care mi-ai zis? - Poţi să pariezi că îi voi face o vizită. - Pot să-1 văd pe Miguel? El aprobă. - Nu pentru mult timp. S-ar putea să nu fie coerent. Este sedat. - Nu am de gând să-1 obosesc. Vreau să-i spun că sunt acolo pentru el, dacă are nevoie de mine. Cred că mă simt vinovată fiindcă l-am trimis pe teritoriul lui Diaz.
94
- Tu te simţi vinovată? o întrebă el cu amărăciune. Nu a fost vina ta. A fost vina lui Miguel fiindcă nu a ascultat ordinele şi responsabilitatea mea fiindcă i-am dat o sarcină unde se putea întâmpla orice. Apoi adăugă amar: ceea ce s-a şi întâmplat. - Eram furioasă. E posibil să te fi influenţat. - Nu m-ai influenţat. Am făcut ce aş fi făcut cu oricare dintre oamenii mei, care nu-mi ascultă ordinele. Dacă faci o greşeală, o corectezi. Cuvinte dure. Un om dur. Şi totuşi ultima frază îi stârnea ecoul unei filosofii care îi ghidase propria viaţă. Din nou oglinda. - Nu cred că este chiar alb şi negru pentru tine. - La naiba, nu! spuse el dur. Şi chiar acum, aş face totul, m-aş fi dus cu el în sat. - Nu crezi că a avut o şansă mai bună singur? - Asta nu mă opreşte să-mi amintesc de el prins de acel zid, cu gura legată, ca să nu ţipe. Se-ntoarse. Am primit un telefon de la un specialist de la universitatea Emory din Atlanta şi voi aranja pentru operaţia lui Miguel. - Şi apoi? - Apoi voi căuta să găsesc o cale de a-1 prinde pe Diaz şi de a-1 ţintui pe cruce. Se-ndreptă spre hol. Brutalitatea cuvintelor sale nu o şocă. Viziunea pe care o văzuse mai devreme în acea seară era prea vie în mintea sa. Montalvo credea în răzbunare şi era normal ca el să-şi dorească să-1 pedepsească pe acela care a comis oroarea aceea asupra băiatului la care ţinea. Nu-1 putea blama. Ea era supărată şi terifiată că Diaz credea că el poate să treacă prin viaţă lovind în stânga şi în dreapta de parcă era dreptul lui. Mesajul trimis de el era clar. CFă ce ţi-a spus, altfel Joe urmează să fie următoarea victimă". Ce dracului putea face ea? Deschise uşa şi intră în dormitorul lui Miguel. Acesta zăcea în patul unde stătuse înainte Joe. Avea ambele mâini bandajate, iar tenul său, care era de obicei măsliniu, acum era palid, iar gura strâmbă dc durere. Deschise ochii în timp ce auzi uşa închizându-se în urma lui Eve. - Ar... fi trebuit să-1... opresc pe Quinn, şopti el. Nu am crezut că-1... vor prinde. - Da, ai greşit. Nu am să-ţi spun că a fost bine doar pentru că ai fost rănit. Ea veni spre el şi se aşeză pe marginea patului. îţi voi spune că-mi pare rău că ai suferit atât. Pot face ceva pentru tine? El încercă să zâmbească. - Să-1... omori pe nenorocit? - Nu ar fi o idee rea. Nu cred că e cineva care merită mai mult. - Glumeam... doar, nu e treaba ta. Colonelul o va... face, mi-a... promis. - Atunci e ca şi făcută. Altceva? - Nu ceda în faţa lui Diaz. Niciodată... am crezut că tatăl meu e un om rău. Diaz este... se crispa. Nu ceda. Nimeni nu ar trebui să-i cedeze. Nu-1 va lăsa pe Quinn în viaţă indiferent ce vei... face. - A spus el asta? - E supărat pe tine. Te vrea moartă. Vrea să te rănească. Ucigându-1 pe Quinn te va răni. Se uită spre mâinile sale bandajate.Îi place să rănească. El râdea, atunci când îmi înfigeau cuiele în mâini. Lacrimile îi umplură ochii, în timp ce se întinse să-1 atingă pe braţ. - Nu te mai gândi. S-a terminat. - Cred că în timp voi uita durerea. Dar zgomotul îl aud, iar şi iar. Sunetul daltei care intra în... se opri. Plângi. Nu am vrut să te fac să plângi. Buzele i se ridicară într-un zâmbet uşor. Nu e aşa de rău. Deşi nu voi mai putea cânta vreodată la pian. - Iar următorul cântec este acela pe care nu l-ai cântat până acum. Asta e o glumă veche. Ea spuse nesigură: şi dacă vrei să cânţi la pian, sunt sigură că Montalvo va face totul ca să reuşeşti. - Şi eu. închise ochii. Lui... îi pare rău că s-a întâmplat asta. Nu o admite, dar... mă place. - Cred că acesta este un secret dezvăluit. - Şi nu vrea să mă lase să-1 prind pe Diaz. Cuvintele i se împleticeau. Greşit. Trebuie s-o fac. - Pentru Dumnezeu... eşti rănit. Nu eşti în stare să faci nimic. - Nu l-am... oprit pe Quinn. - Iar Joe este ţinut ostatic de către Diaz. - Trebuie să... ajut. Poate dacă se opreşte acest sunet... - Miguel, treaba ta este acum să te concentrezi să te faci bine. Nu mai e nimic altceva care... Adormise. Pieptul i se mişca regulat în sus şi în jos, respiraţia clară şi regulată. Montalvo o avertizase că Miguel era sedat, iar vizita sa nu putea fi prea lungă şi ea probabil depăşise acea limi tă. Era sfâşiată de 95
milă, şi supărare, şi un fel de protecţie maternă în timp ce privea spre Miguel. Era doar un copil, fir-ar al naibii! Ea aşeză mai strâns cearşeaful în jurul lui şi se duse spre uşă. Nu-i ceda lui Diaz! Uşor de zis. Ultimul lucru pe care-1 dorea era să primească ordine de la acea bestie. Joe. Ce se întâmplă cu Joe? Şi totuşi Miguel spusese că Joe va muri, indiferent dacă ea asculta de Diaz sau nu. Nu va muri! Nu va permite asta! Gândeşte-te! Trebuia să fie o soluţie. Diaz era un monstru care le stricase viaţa la toţi. Nu-1 puteau lăsa să câştige. Deşi acum părea ca şi cum chiar asta se va întâmpla, se gândi ea cu amărăciune. Închise uşa şi pomi pe hol spre camera sa. Să facă un duş. Să-şi schimbe hainele şi apoi să se aşeze să încerce să găsească o cale de ieşire pentru ei toţi. Telefonul ei sună exact când ajunsese la uşă. - Cum ţi-a plăcut mesajul meu? o întrebă Diaz. M-am gândit că ar fi un mod chiar dramatic de a-mi exprima dorinţele. - A fost oribil! Tu eşti oribil! - Beţele şi pietrele mă pot răni, dar cuvintele nu-mi pot face rău niciodată. Nu aşa sc spune în Anglia? Nu am folosit cuvinte pentru a-i rupe oasele lui Miguel Vicente. Le-am dat oamenilor mei o bâtă de baseball. - Iar apoi l-ai crucificat. - Am considerat că se potrivea. O aromă biblică. - Aromă satanică. - E nimic pe lângă ce-i voi face lui Quinn, dacă nu-mi urmezi ordinele, cuvânt cu cuvânt. Ştii că odată am fiert un om în ulei? I-a luat ceva timp ca să moară. Am fost plăcut surprins. Am crezut că va muri imediat. Tonul i se înăspri. Vreau să am craniul până mâine seară! Vreau asigurări, până mâine după-amiază, că Armandariz te crede că eşti o mincinoasă ordinară! - Aş fi o proastă să fac toate astea fără nicio dovadă că-1 vei elibera pe Joe. Nu aş putea să te cred niciodată. - Asta e adevărat. Dar eu am lucrurile sub control aici. Vei face ce vreau sau Quinn moare. Ea ezită, o sută de gânduri răzleţe trecându-i prin cap. Ce ştia despre Diaz? La dracu', nu era pregătită pentru asta! Bine, urmăreşte-ţi instinctul! - Şi eu pot să mor. De ce mi-aş risca viaţa când tu nu-mi oferi nicio ieşire? - Fiindcă eşti o femeie sensibilă, iar el este iubitul tău. Aceasta era cea mai puternică carte pe care o avea Diaz. Dar ea i-o va lua. - Aş urî să i se întâmple ceva lui Joe de dragul vremurilor de odinioară, dar el nu mai este iubitul meu. Tăcere. - Minţi. Te-a urmărit aici. A primit un glonţ pentru tine. - Dar de ce a trebuit să mă urmărească aici? De ce am acceptat să fac această muncă? Bani? Dacă ai cercetat dosarul meu, trebuie să ştii că banii nu înseamnă prea mult pentru mine. - Banii sunt importanţi pentru toată lumea. Făcu o pauză. Din care alt motiv? - Montalvo. Eram plictisită de relaţia mea cu Joe. Montalvo e ceva nou şi excitant. - Te culci cu el? - De câte ori am ocazia. - Nu te cred! - Crezi ce doreşti. Am încercat să păstrez relaţia noastră secretă, fiindcă nu am vrut să-1 rănesc pe Joe, înainte ca să termin definitiv cu el. Dar viaţa mi se pare foarte frumoasă acum şi nu am de gând să renunţ la ea pentru un bărbat pe care-1 voi părăsi oricum. Dacă decid să fac ce-mi ceri, voi pleca sănătoasă şi liniştită. - Înapoi la Montalvo? - Înapoi la Montalvo. II voi pune pe Joe în avionul spre Atlanta şi îi voi spune la revedere. - Faci un schimb prost. Montalvo nu va mai trăi mai mult de câteva săptămâni. - Nu ai reuşit să-1 ucizi încă. Este un supravieţuitor. Acesta este unul dintre motivele care mă incită la el. - Târfo! - Bestie! Găseşte o cale de ieşire sigură pentru mine, iar eu voi găsi o modalitate de a-ţi da craniul. Alt moment de tăcere. - Mă voi gândi la asta. închise telefonul. Dar el urma să sune din nou, dacă ea reuşea să-1 convingă. Spre sfârşitul conversaţiei se gândea că el acceptase minciuna ca fiind adevărul. Dumnezeule, ea făcuse un 96
pas mare şi nu era sigură dacă îl scosese pe Joe din ecuaţie. Nu avea nicio opţiune. Diaz se folosea de dragostea ei pentru Joe ca de o armă care ar fi putut să-i ucidă pe amândoi. Singurul mod de a-1 ţine deoparte de dominarea situaţiei era să ia acea armă de la Diaz. Dar ce va face dacă Diaz o suna înapoi? Ascultă târgul pe care-1 propune şi apoi găseşte o cale de a-1 salva pe Joe! Cel mai bun lucru va fi o măsură de încetinire. Ar trebui să se descurce mai bine decât atât. Ea trebuia să-i ia controlul lui Diaz. Să iniţieze, în loc să se apere. Şi nu avea nicio idee cum ar putea face asta. Ar fi mai bine să nu rămână un mister mult timp, se gândi ea disperată în timp ce intra în dormitor. Trebuia să aibă un plan de bătaie pregătit să înfrunte orice capcană pe care ar fi întins-o Diaz pentru ea. Dă-i drumul! Să facă ceea ce începuse să facă atunci când telefonul o zguduise din rărunchi. Să facă duş. Să-şi schimbe hainele. Să mănânce ceva. Şi în fiecare minut în care făcea aceste sarcini comune să continue să se gândească, să continue să caute o cale de ieşire... Diaz nu sună înapoi până ce ea era gata să meargă jos. Ea nu se aşteptase de fapt ca el să se mişte atât de repede. Probabil se gândea dacă erau adevărate cuvintele ei şi apoi să ia o decizie, dacă dorea să-i ofere ceea ce îi spusese ea că vrea. În drum spre uşă trecu pe lângă o oglindă şi se strâmbă. Avea dreptul să arate obosită din moment ce nu dormise aproape două zile, dar era montată pozitiv. Ce mulţumit ar fi Diaz să o vadă acum! De fapt, ea nu se simţea chiar atât de obosită pe cât arăta. Era în priză. Montalvo se uită spre ea atunci când intră în bibliotecă. - Te simţi mai bine? Miguel nu te blamează pe tine pentru nimic. - Nici tu? Ea se aşeză pe scaunul vizitatorului. Deşi ar putea să se folosească de rana sa pentru a te manipula. E capabil de asta. - Da, este. Şi chiar mă aştept să trebuiască să-1 pleznesc. Adăugă: după ce se va face bine. - El vrea să meargă după Diaz. A spus că nu-1 laşi. Asta e bine. - Poate. Ar fi mai bine să-i dau ceva de făcut. După tot ce a pătimit merită să se răzbune. - De acord cu tine. Dar sunt mai interesată să-1 scot pe Joe din acel castel decât să vă las pe voi doi să porniţi o răzbunare. - Chiar dacă una o presupune pe cealaltă? El nu aşteptă un răspuns. Diaz te-a mai sunat? - Da. El se crispa. - Şi? - La fel ca înainte. Un mic adaos în legătură cu ce i-a făcut lui Miguel. Ea se scutură. I-a plăcut foarte mult. - Nici nu mă îndoiam de asta. - Nici eu. Se-ndreptă în scaun. Şi nu am de gând să-1 las să-i facă asta lui Joe. Aşa că va trebui să mă mişc repede. Cu toate înfloriturile pe care mi le-a cerut să le fac. Diaz vrea să-1 conving pe Armandariz că nu am spus adevărul despre reconstituire. Voi avea nevoie de ajutorul tău cu Armandariz în ambele cazuri. - Ai de gând să-i spui luiArmandariz că ai minţit? o întrebă el dur. în niciun caz. - Nu spune asta. Voi face tot ce trebuie ca să-1 scap pe Joe, - Nu te las să-i dai craniul. - Dacă ai vreo altă idee, sunt deschisă la sugestii. El murmură o înjurătură. - Te va prinde şi-ţi va tăia gâtul, dacă te mai apropii de el. Ea rămase uitându-se la el. - Mă gândesc la asta. El nu mai are controlul în totalitate. - Pe dracu' că nu. - I-am spus că nu voi îndeplini condiţiile lui decât dacă există o scăpare. Şi că nu am de gând să-mi risc viaţa şi pe a lui Joe. - Şi te-a crezut? - Poate. Va trebui să aşteptăm. Am încercat să mă fac cât am putut dc credibilă. Ea-1 privi în ochi. Iam spus că mă culc cu tine şi că aveam de gând să-1 părăsesc oricum pe Joe. - Într-adevăr? murmură el. De ce? - Aveam nevoie de o scuză ca să fiu mai puţin dornică de a-1 scoate pe Joe de acolo. Mi-a dat mai multă putere de negociere. - Dacă Diaz te-a crezut. - Cred că da. Vom vedea când mă va suna. Apoi adăugă: dacă e de acord, eu voi stabili locul de întâlnire. - Nu, spuse Montalvo pe un ton plat. Uită de asta. Nu se va întâmpla. Disperarea o sfâşie. Refuzul lui era neaşteptat, dar ea sperase împotriva speranţei. Se ridică. 97
- Este ultimul tău cuvânt? El dădu din cap şi repetă: - Nu se va întâmpla. Nu am de gând să te dau jos de pe un crucifix, Eve. Ea se-ntoarse pe călcâie şi ieşi din cameră. Doamne, se simţea singură. Vroia cu disperare ajutorul lui Montalvo şi era clar că nu avea să-1 primească. Putea înţelege punctul lui de vedere. El petrecuse ani de zile încercând să-1 aducă pe Armandariz la acest punct şi nu avea de gând să renunţe la acest avantaj. Bine, atunci va trebui să lupte singură cu asta. Se va întoarce în cameră şi va dormi câteva ore. Avea impresia că nu va mai apuca să doarmă prea mult în curând. Apoi se va aşeza şi va încerca să găsească o rezolvare la această problemă. Se gândea că-i va lua ceva timp să adoarmă, dar adormi imedit. Se trezi peste patru ore în sunetul telefonului. - Diaz? Ea se-ntinse să ajungă la telefonul de pe noptieră. -Alo? - Pari somnoroasă. Trezeşte-te, Eve! Avem de vorbit. - Galen. Ea se ridică în pat. Unde eşti? - Acum? Sunt pe craca unui stejar, la o milă de castelul nemaipomenit al lui Diaz şi mi-e al naibii de incomod. - îmi imaginez că lui Joe îi este la fel de incomod. - Nu e vina mea. Vocea lui Galen era deodată sobră. Nu am putut să mă înţeleg cu el. Am încercat să1 opresc. Am vrut să fiu eu acela care intră în gura dragonului, dar nici nu a vrut să audă. A spus că era mai logic s-o facă el. De fapt, avea dreptate. Diaz nu prea avea ce să facă cu mine, doar să-mi folosească minunatul cap pe post de decor în căminul său. Quinn era mai probabil să rămână în viaţă până ce termina ce avea de făcut. - Să-1 ucidă pc Diaz? Pentru Dumnezeu, Miguel a spus că Joe era inconştient în timp ce el era acolo. E norocos dacă nu-i sângerează rana până la moarte. - Ar trebui să se trezească acum. Am folosit echipamentul de spionaj audio pentru a monitoriza castelul, şi e ciudat că nu a apărut încă. Aş paria că se joacă. Şi nu va sângera decât dacă Diaz îi deschide rănile. Nu e probabil. Diaz se bucură de distracţie pe viu. El îl va ignora pe Quinn dacă e mort. -Ce? - Quinn nu e prost. încăpăţânat. Nu prost. El ştia că era prea slăbit să funcţioneze cum o făcea în mod normal. Aşa că a decis să evite confruntarea până ce se putea repezi la gâtul inamicului. Nu era în cea mai bună formă, aşa că nu avea nicio şansă să se apropie de castel. Astfel am decis să-i punem o bombă. Am pus nişte dinamită în jurul castelului. Aveam de gând să o facem să explodeze îndată ce ajungeam în pădure, dar s-a dovedit că toată zona era plină de oamenii lui Diaz. -Asta a spus şi Miguel. - Oricum eram înconjuraţi, iar Quinn mi-a dat mie detonatorul şi mi-a spus să rezolv treaba. Apoi el a fugit afară din tufişuri şi i-a atras spre el. Ştia că nu vom putea pleca amândoi, iar el era prea slăbit să reuşească. Făcu o pauză. Are curaj, Joe al tău, iubito! - Nu trebuie să-mi spui asta. - Nu am putut să arunc castelul în aer. Acolo l-au prins pe Quinn. Aşa cum am zis, am stat să ascult ce se întâmplă în castel, cu unele din echipamentele de supraveghere, şi să caut o ocazie. M-am gândit că cea mai bună şansă ar fi să ştiu ce se întâmplă pentru a veni cu întăriri. - Spune-mi unde eşti. Cum să te ajut? - Mai întâi îţi voi spune cele mai importante ştiri din ordinea de zi. Nu ştiu cât de mult mai pot să stau aici. M-au căutat de când au pus mâna pe Quinn. S-ar putea să trebuiască să fug iar. - Atunci vorbeşte, fir-al al dracului să fie! El râse. - Bine, atunci e momentul să încep să fiu scurt. Unu, merg strict contra ordinelor lui Quinn. El nu a vrut să fii implicată. Dar am văzut cum îl cărau pe acel băiat, Miguel, afară din castel, pe acea cruce. Cred că avem nevoie de o implicare externă. Vocea sa deveni sobră, iar următoarele cuvinte veniră dur şi repede. Primul lucru pe care trebuie să-1 ştii este că Montalvo este... Emoţia o cutremură pe Eve în timp ce închise telefonul, cincisprezece minute mai târziu. Emoţie? Sau speranţă? Pentru prima oară de când aflase că Joe plecase se simţea de parcă vedea prin această ceaţă de urâţenie generată de Diaz. Ea aruncă cuverturile şi sări din pat. îmbracă-te! Gaîen era în scenă, pregătit să ajute. Ea trebuia să-şi facă planurile ei. Privi telefonul. Trecuseră ore de când sunase Diaz. Oare încerca să o scoată din minţi? Un complot psihologic? Poate. De unde dracului să ştie? 98
Haide! Sună, Diaz! Sunt pregătită pentru tine. - Nu merg, spuse Miguel. Dacă mă duci la acel elicopter spre Bogota, îl voi deturna şi mă voi întoarce. - Nu vei încerca această prostie, spuse Montalvo. Te-am învăţat mai bine. - M-ai învăţat despre loialitate şi lucru în echipă. Am fost destul de prost să mă las prins. Sunt definitiv prost să forţez lucrurile asupra ta în vremuri ca astea. - Cu două coaste rupte şi mâinile alea? - Doar mâinile mă vor încurca. Cu restul mă descurc. Se strâmbă. Iar degetele mele lucrează. Ai putea să te gândeşti la ceva. - Miguel... se rugă Montalvo. Lasă-mă să mă gândesc. - Ea nu te va lăsa să te gândeşti prea mult la nimic, spuse Miguel. Când era aici, puteam să simt nerăbdarea ei. O durea de mine, dar îşi vroia omul înapoi. El se strâmbă. - Nu e omul ei. Niciunul dintre ei nu e atât de dependent unul de celălalt. Nu le stă în caracter. Miguel zâmbi. - Nu vrei să fie adevărat. Interesant. - De ce mi-ar păsa ce... Montalvo se opri. Nu, nu vreau să fie adevărat, nesuferit perceptiv. Ai face bine să te concentrezi la recuperarea ta şi să uiţi de problemele mele. - Dar problemele tale sunt şi ale mele. Nu se poate să nu fiu implicat. Este vina ta că m-ai salvat să numi zboare capul. Montalvo oftă. - încep să regret clipa aia. Nu e bine că îmi spui asta. Ţi-am văzut chipul, atunci când mă dădeai jos de pe cruce. Erai tot atât de blând precum Măria cu Cristos la Calvar. - Cred că mi se face rău. Tu nu eşti Christos. Eu nu sunt Măria. Nici măcar nu eşti în stare să recunoşti sexul cum trebuie. - Ei, bine, ceva de genul ăla. - Văd că vei susţine imaginea aceea a lui Isus pentru tot restul vieţii. - Posibil. Zâmbetul îi păli. Ţi-am spus ce am avut de spus. Acum aranjează lucrurile, astfel încât misiunea mea să uşureze drumul misiunii tale. - Ţi-am dat răspunsul. Miguel îl privi în ochi. - Şi eu pe al meu. Nu dau înapoi. Nu-mi pasă dacă se complică totul. Descurcă-le. Montalvo se ridică în picioare. - Poate. Totul depinde dc Eve. Nu ştiu ce naiba se întâmplă acum. Se duse spre uşă. între timp, culcăte şi încetează să te mai gândeşti la lucruri care să mă supere. - E datoria mea. Miguel închise ochii. Trebuie să fii umil, Colonele. Eu îmbrăţişez această sarcină cu bucurie. - Sunt sigur că da, spuse el în timp ce plecă din cameră. Fir-ar să fie al naibii de băiat, se gândi el cu exasperare. Era uşurat că Miguel progresa atât de rapid, dar nu că voinţa lui câştiga determinare în ritmul puterii fizice. El avusese întotdeauna o putere şi o abilitate mentală mare pentru anii lui, dar acel episod de la castel îl schimbase. Nu, nu îl schimbase, doar îi întărise caracterul, făcându-1 mai puternic. Şi de ce naiba nu ar fi fost aşa? O experienţă de asemenea natură era de ajuns să ducă la nebunie anumiţi oameni. El era norocos că pe Miguel doar 1-a întărit. Băiatul era cu totul remarcabil. Şi era momentul ca Montalvo să înceapă să-1 caute pe acel nenorocit care-1 trădase pe Miguel, se gândi supărat. Se-ndreptă spre etajul inferior pentru a-i face o vizită lui Destando. Diaz o sună pe Eve patru ore mai târziu. - Foarte bine, spuse el. Voi aranja o întâlnire, într-un alt loc decât la castel, pentru a primi craniul, dacă informatorul meu îmi spune că Armandariz nu va face probleme. Eve simţi o mare uşurare. - Nu va face. Unde? - Pădurea de pe cealaltă parte a satului. - Unde tu poţi avea trăgătorii pregătiţi să ne ia în vizor după ce ţi-ai luat craniul? Nu cred. - Aşa sau deloc. - Atunci deloc. Nu voi muri pentru o afacere care e pe moarte. Ţi-am spus că vreau să trăiesc. Nu miai dat nicio şansă. - Atunci îl voi ucide pe Quinn. 99
- Dacă asta trebuie să faci. Sună-mă din nou, dacă te răzgândeşti. - Aşteaptă. Diaz ezită înainte de a vorbi pe un ton acru. Poate putem ajunge la o înţelegere. Ce consideri un schimb sigur? - Un elicopter care să ne ia pe mine şi Joe, imediat după ce am efectuat schimbul, care să ne ducă la Bogota. îl voi ruga pe Venable ca CIA să trimită un elicopter să ne ia de acolo. Unde este pista ta pentru aterizare? - Pe terenul din spatele castelului. - Prea periculos pentru mine. Unde mai poate ateriza? - Există o pistă la periferia satului în loc deschis, lângă cimitir. Ea rămase tăcută. - Cimitirul este un loc prea deschis. Aş fi o ţintă sigură. Altceva? - Poate biserica din cimitir? - Da. Ea încercă să pară nesigură în continuare. Nu ştiu... - Am obosit să mă joc cu tine. E la biserică, sau afacerea cade. Ea aşteptă câteva clipe apoi spuse nepăsătoare: - Cred că biserica va fi suficient de sigură. Nu voi avea craniul cu mine, dar va fi în apropiere. Când voi vedea că eşti singura persoană din biserică, mă voi duce să-1 aduc. Şi-1 voi ruga pe pilotul elicopterului să survoleze împrejurimile pădurilor de peste cimitir şi să folosească raze infraroşii pentru a se asigura că nu există nimeni care să aştepte cu un glonţ de tras în rezervorul de benzină al elicopterului, atunci când decolăm. - Doamne, dar ce suspicioasă eşti. - Nici nu mă voi obosi să răspund la asta. Am văzut ce i-ai făcut lui Miguel. Eşti un măcelar. - Lui Montalvo îi place băiatul. Am avut o idee care 1-a deranjat. - Atunci vei fi bucuros să afli că ai reuşit. Nu-1 va lăsa singur. - Iar asta va face ca tu să poţi lua mai uşor craniul, spuse el ironic. Nu-ţi va simţi lipsa în pat. - Nimic din toate astea nu va fi prea uşor. Negociez cu omul care a complotat şi a planificat cum să obţină ce a vrut şi încă vrea să mă ucidă. Chiar dacă îl voi duce cu bine pe Joe la Bogota, va trebui să mă întorc şi să mă confrunt pe Montalvo, care va fi furios că i-am stricat planurile. - Asta e adevărat. Ar putea să te ucidă. - Nu o va face. Ne simţim prea bine împreună. Dar va trebui să mă port foarte atent. - Doar pentru scurt timp. Doar ţi-am spus că intenţionez să-i aranjez moartea în câteva săptămâni. Ai face mai bine să rămâi la Bogota. - Sunt mişcată de grija ta, spuse ea sarcastic, dar mă voi descurca singură, mulţumesc. - Nu-mi pasă de micile tale afaceri. Tu şi Quinn nu însemnaţi nimic pentru mine. Vocea lui deveni rece. Vreau să-mi dai craniul până mâine noapte. Dacă nu, îl voi trimite pe Quinn înapoi la tine în mai multe cutii separate. Doamne, nu-ţi lăsa vocea să arate teroarea care te-a cuprins la acel gând! - începi să fii lipsit de imaginaţie. Crucifixul a fost mult mai eficient. - Mă iei în râs? Crezi că eşti atât de puternică şi inteligentă? Le detest pe femeile care se cred la fel de bune ca bărbaţii. în final descoperă cât sunt de slabe. - Ca mama ta, Diaz? E nevoie de un bărbat adevărat s-o ucidă pe cea care i-a dat viaţă şi 1-a crescut. Ea nu vroia să strice totul doar pentru că o enervase. Voi fi la biserică mâine la miezul nopţii. Dacă am vreo problemă să aduc craniul... - Fără dacă, spuse el dur. O vei face. Făcu o pauză. Poate nu mai ai nicio treabă cu Quinn, dar ai o anumită afecţiune pentru Jane MacGuire. Crezi că o poţi ascunde la nesfârşit de mine? închise telefonul. Blufa. Jane era în siguranţă. Doamne, trebuia să fie sigură de asta. Îl sună pe Venable. - Diaz tocmai a menţionat numele lui Jane şi părea foarte sigur pe el. - Este în siguranţă. Apoi adăugă: bun, credem că locul în care stătea a fost compromis. Unul dintre agenţi a fost urmărit până la casă, dar el a observat că este urmărit. Au plecat din zonă câteva ore mai târziu, iar ea a fost relocată undeva în Flagstaff. Aproape. Prea aproape. - Şi nu au fost urmăriţi la Flagstaff? - Oamenii mei sunt foarte atenţi, Eve. Nu te mai îngrijora în legătură cu fiica ta şi începe să te gândeşti la tine. Ce vrei să faci la castelul lui Diaz este periculos. 100
- Nu şi dacă am elicopterul pe pământ la momentul potrivit. Nu, el avea dreptate, nu conta, chiar dacă totul mergea ca pe roate, totuşi era periculos. Trebuie să fac asta, Venable. - Ştiu, răspunse acesta cu o voce tristă. Aş vrea să te pot ajuta mai mult. - Soldono mi-a explicat delicateţea negocierilor CIA, spuse ea cu sarcasm. Nu ai vrea să-1 superi pe un nenorocit precum Diaz. - Este un joc murdar, bine stabilit. Facem ce putem ca pierderile să fie cât mai mici pentru cei care pierd. Sună-mă când părăseşti tabăra şi mă voi asigura că elicopterul este în zonă. Închise telefonul. Jane era în siguranţă. Venable făcea tot ce putea s-o ajute. Ea reuşise să-1 aducă pe Diaz în colţul unde dorise ea să fie. Totul era cât se putea de bine, luând în considerare că nimic nu era bine cu adevărat, atâta vreme cât Diaz îl avea pe Joe.
15 Va fi la biserică, îi spuse Diaz lui Nekmon în timp ce închise telefonul. Mâine la miezul nopţii. - Unde vrei să stea oamenii postaţi în sat? - Nicăieri. Ea îi va aduce pe cei de la CIA să-i scoată de aici. Nu vrem niciun incident în teritoriul meu. Zâmbi maliţios. Mai bine să fie mai aproape de teritoriul lui Montalvo. Atunci vom putea pretinde că el a ordonat focul fiindcă era furios din cauza târfei. El are rachete pământ-aer, iar CIA ştie asta. Pune un om la ruinele turnului, la treizeci de mile de aici. Ea va crede că e liberă şi fără nicio problemă. Apoi o vom incinera pe târfă. - O vei lăsa să ajungă la elicopter? - De ce nu? Este cea mai bună cale de a scăpa de amândoi. CIA nu va crea probleme, atâta vreme cât nu ne intersectăm cu agenţii lor. Ucide un agent CIA, iar agenţia va crea multe probleme. Se ridică în picioare. L-ai găsit pe Galen? - Am surprins un semnal de telefon în pădure la aproape zece mile de aici. - Şi nu l-aţi prins încă? - Plecase în momentul în care am ajuns la sursă, spuse Nekmon. Pare că se mişcă continuu. Dar nu părăseşte zona. - Poate caută o modalitate de a-1 salva pe prietenul lui, Quinn, spuse Diaz. Voi fi foarte nemulţumit dacă va sta în drumul meu mâine noapte. Nu ai vrea să ştii cât de nemulţumit, Nekmon. - Nu va fi un obstacol, spuse acesta, ţi-am dat cuvântul meu. Şi că veni vorba, Quinn şi-a revenit din inconştienţă. - Bun. Mi-era teamă că voi face afaceri cu un cadavru. Va trăi? Nekmon dădu din cap. - Aşa cum ştii, el a avut oarecare probleme în timp ce se lupta cu noi. Vrei să-1 vezi? Diaz se gândi la asta. Era tentat să-i dea lui Quinn un motiv să-şi aducă aminte de el. Femeia aceea, Duncan, încă mai avea oarece sentimente pentru nenorocit, altfel nu ar fi mers până în pânzele albe să-1 elibereze. Nu, mai bine nu. Totul va trebui să meargă şnur la suprafaţă, atunci când se vor întâlni la biserică. - Mai târziu. Se duse spre uşă. Să împrăştii sânge era excitant şi energizant. Dar sexul era aproape la fel de bun, iar el încă o avea pe acea tânără de la fermă, aici, la castel. Se dovedea a fi foarte amuzantă. Venise ca o porumbiţă speriată, dar mai nou el observase nişte sclipiri de spirit atunci când durerea fusese prea mare. Da, ea va fi un înlocuitor potrivit pentru satisfacţia pe care o avea când se juca cu Quinn. În acea seară, Eve îl găsi pe Soldono pe verandă. - Te-am căutat, spuse ea. Am nevoie de ajutorul tău. Unde putem sta de vorbă? - Probleme? O luă pe după umeri şi o conduse pe verandă. Aici e la fel de bine ca în orice altă parte. El îşi scutură capul. Acum că bietul Miguel a rămas fără slujba de gardian, supravegherea nu mai e ce era. - Mi-ai zis că mă poţi scoate afară din tabără şi apoi în sat fără ca Montalvo să ştie. El rămase nemişcat. - Asta vrei să faci? - Nu, dar dacă tu poţi face asta, m-am gândit că ai putea să mă ajuţi altfel. Vreau să aranjezi pentru mine o întâlnire cu Ar-mandariz. Eu nu mă pot duce la el. E prea departe, iar Montalvo ar afla şi m-ar urmări. Armandariz va trebui să vină destul de aproape de tabără. - De ce vrei să-1 vezi? Ea făcu o grimasă. 101
- Trebuie să-1 conving pe acel nenorocit nevrotic că l-am minţit şi să şterg tot ce a vrut Montalvo să obţină. Pe deasupra, trebuie să-1 conving să-mi dea înapoi reconstituirea. Soldono fluieră uşor. - Pot vedea de ce va vrea să te urmărească Montalvo. Ar putea să te împuşte. - îmi asum riscul. Este singura cale în care-1 pot salva pe Joe. Montalvo nu dă doi bani pe el. Poţi face asta? Ai avut de-a face cu rebelii, nu? - Am avut de-a face cu toată lumea din această junglă împuţită, la un moment dat sau altul. - Atunci mă vei ajuta? - Nu ar trebui s-o fac. Iar tu nu ar trebui să ai încredere în orice înţelegere pe care o faci cu Diaz. - Nu am de ales. Apoi adăugă nesigură: ai văzut ce i-a făcut Iui Miguel. Asta nu i se va întâmpla lui Joe. El se încruntă gânditor: - Nu ştiu dacă-1 pot convinge pe Armandariz. - încearcă. El vrea să creadă că fiica sa e încă în viaţă. Asta ar trebui să-1 întoarcă din drum. Nu-1 place pe Montalvo şi asta ar putea să-1 aducă pe cealaltă jumătate de drum. O vei face? - Cât de curând vrei să te întâlneşti cu el? - Mâine dimineaţă. Spune-i să aducă reconstituirea cu el. Poate nu va accepta, dar trebuie să încercăm. - Nu e o mişcare prea înţeleaptă, Eve. - E tot ce pot face. Nu vreau ca Joe să moară. Repetă: o vei face? El ezită, apoi încuviinţă uşor. - Mulţumesc Domnului! îl strânse de braţ. Şi mulţumesc, Soldono! - Poţi să-mi mulţumeşti plecând din acest loc. Treaba mea este să am grijă să rămâi în viaţă, tu, nu Quinn. Se-ntoarse. Iar eu ar trebui să pornesc la treabă. Va trebui să merg ceva prin junglă, dacă vreau să-1 sun pe Armandariz fără să risc să fiu monitorizat. Şi s-ar putea să fie nevoie de o discuţie lungă pentru a-1 aduce aici. Se uită peste umăr. Răzgândeşte-te, Eve! E prea riscant. Dacă rebelii nu te vor ucide, atunci o va face Montalvo. - De ce nu-1 bagi pe Diaz? Nu există nicio situaţie câştig-câştig aici. Eu trebuie doar să supravieţuiesc şi să-1 ţin pe Joe în viaţă. Se-ntoarse pe călcâie. Voi fi în cameră, aşteptând să-mi spui ce se întâmplă. Soldono nu apăru în camera ei până la 2. 30 dimineaţa. - In dimineaţa asta, înainte de răsăritul soarelui, spuse el când ea deschise uşa. îmi pare rău că nu vom apuca să dormim prea mult, dar e mai sigur pentru mine să te scot din tabără la ora aia. - Nu contează. Unde va fi întâlnirea? - într-un luminiş, la vreo cinci mile de aici. - Va aduce reconstituirea? Acesta se încruntă. - Nu vrea să-şi asume angajamente. Vei vedea când ajungi acolo. Am făcut tot ce am putut. - Te-ai descurcat foarte bine. Mulţumesc, Soldono. - Ne întâlnim pe verandă la cinci şi jumătate. Va trebui să fim de cealaltă parte a zidurilor şi pe drum în cincisprezece minute. - Cum poţi fi sigur că vom putea ieşi? - Nu sunt. Dar cel mai bine păzit zid este cel păzit de un om numit Destando, iar Montalvo i-a făcut o vizită noaptea trecută. Ea se crispa. - Destando? El este cel despre care Miguel a zis că ar fi informator. El aprobă. - Am auzit un foc de armă la cinci minute după ce Montalvo a mers la locul unde e Destando. Evident, Montalvo a avut grijă de această scurgere de informaţii. Dacă zidul de vest este păzit, nu va fi de către cineva experimentat. Quinn şi Galen au plecat pe la zidul de vest. Mă-ntreb dacă Destando a plecat în mod deliberat de la post în acea noapte. Ea-1 privi cum pleacă şi trase aer adânc în piept. Totul e bine până aici. - Armandariz ar trebui să fie chiar în luminişul din faţă, murmură Soldono. Nu mai pot merge mai departe. A spus să vii singură. Voi sta aici şi-ţi voi apăra spatele. - Dacă Armandariz are tot atâtea gărzi care mişună prin zonă, la fel ca în tabără, nu va fi eficient. Ea înainta pe potecă. Dar mulţumesc fiindcă te-ai gândit.
102
- Nu-1 forţa prea tare, spuse Soldono. Nu a fost prea dornic să te întâlnească. Dacă se supără prea tare pe tine că l-ai minţit, ar putea să-ţi ia gâtul. - Îl voi provoca atât cât trebuie. Ea îşi forţă ochii pentru a vedea în întunericul care era atenuat doar de venirea zorilor. Nu am de ales. Soldono se sprijinea de un copac şi se-ndreptă când ea veni pe potecă o oră mai târziu. - începusem să mă îngrijorez. - Şi eu. Ea porni pe urme. Nu a vrut să mă creadă. Am fost prea convingătoare înainte. - Dar în final te-a crezut? - După ce mi-a zis că, dacă nu părăsesc Columbia până la sfârşitul săptămânii, voi pleca în coşciug. - Dar nu ţi-a dat reconstituirea? - Din contră, mi-a aruncat-o. - Nu o ai cu tine. - Am ascuns-o pe drum. Nu puteam risca ca Montalvo să mă prindă şi să mi-o ia. O voi lua când mă duc să mă întâlnesc cu Diaz. Făcu o pauză. Am nevoie de tine şi acolo. Sună-1 pe Ve-nable şi spune-i ca unul din oamenii lui să vină să mă ia de aici, diseară la zece, şi să mă conducă la dealul din afara satului lui Diaz. De acolo mă descurc singură. - El a consimţit deja să-ţi dea elicopterul de escortă. S-ar putea să nu vrea să... - Doar întreabă-1. - Dar Montalvo? El nu e un prost. Nu va şti că pui ceva la cale? - Voi fi la vedere seara devreme, iar el nu se va aştepta ca eu să stau târziu. Apoi adăugă morocănoasă: ştie că sunt foarte supărată pe el, iar relaţia noastră a fost una foarte rece. Se uită spre cer şi începu să tropăie: a început să se lumineze. Trebuie să ne întoarcem în tabără... 11. 55 PM Nekmon îl sună pe Diaz la biserică la câteva minute după miezul nopţii. - Vine. A coborât dealul şi abia a ieşit din pădure. - Singură? - Da. Absolut. Nekmon făcu o pauză. Nu are nimic cu ea. - A spus că nu va aduce la biserică. Ar face bine să-1 aibă pe aproape. Se-ntoarse spre Joc Quinn: a venit să te salveze, nu e drăguţ? Ce devotament! îmi place să văd o femeie protejându-şi bărbatul. Păcat că ea crede că face schimbul pentru un nou model. - Minţi. -Am şi eu câteva îndoieli dar, din moment ce am puţină încredere în rasa umană, cred că e probabil să fie la fel de necredincioasă precum restul femeilor. Montalvo are reputaţia unuia foarte bun cu femeile de când era în armata rebelilor. Sexul e sex. - Încetează, Diaz! - Urât. îl plesni peste faţă. Nu încetezi niciodată? Ar trebui să te duc înapoi la castel în loc să urmez planul. Nu am terminat cu tine. Lui Joe îi luceau ochii pe faţa din care curgea sânge. - Fă-o! Hai să mergem! - Şi să nu mă folosesc de şansa pe care o am cu Eve Duncan? Deci ea chiar nu te merită. Cum să te conving de asta? - Nu poţi. - Cu toate astea, voi încerca. Deziluzia poate fi ea însăşi o tortură, am descoperit eu asta. Femeile se conservă instinctual, Quinn. Apoi încearcă să mascheze asta predicând corectitudine şi bunătate, dar întotdeauna îşi aranjează o poziţie mai sigură în viaţă. Comportamentul creştin dictează ca ele să fie tratate cu bunătate şi toleranţă. Nu contează cum interferează cu acţiunea unui bărbat de a ajunge mai bine el însuşi. E întotdeauna cel mai bine să le foloseşti, apoi să pleci. Vei şti mai bine data viitoare. Joe nu răspunse. - Cu condiţia să mai trăieşti după noaptea asta. Diaz se mută spre fereastră. El o putea vedea pe femeia care mergea încet prin cimitir. Ar trebui să fie aici în câteva minute. Ea trecea pe lângă mormântul mamei lui. - O vezi, mamă? E încă una ca tine. Atât de sigură că are dreptate, mă dispreţuieşte că sunt satanic şi totuşi se scuză pentru propriile sale păcate. Va fi o plăcere s-o ucid. La fel cum a fost o plăcere să te ucid pe tine.
103
Eve stătea în faţa uşii bisericii, ezitând. - Diaz. - Intră! îi strigă el. Te aşteptăm. - De asta mi-e teamă, spuse ea. Vino afară şi adu-1 pe Joe cu tine. - Nu ai încredere în mine? o întrebă el ironic. Nu ştiu de ce. Nu am făcut tot ce mi-ai cerut? - îţi place prea mult să torturezi. Ce te-ar opri să nu mă prinzi imediat ce intru pe uşa aia şi să încerci să mă faci să spun unde am pus craniul? - O idee excelentă. - Vino afară. - Ţi-a trecut prin cap că aş putea avea un spion prin spatele fiecărui mormânt din cimitir care să te prindă? -Aşa cum ştii, pilotul elicopterului lui Venable a cercetat zona înainte să plec din pădure. Ea scoase un mic radio-emiţător. A spus că e posibil să fie doi oameni în pădure, dar niciunul în cimitir. El chicoti. - Sunt trei în pădure. Iar unul dintre ei ar fi putut să te ucidă înainte să ajungi aici. - Dar asta nu ţi-ar fi folosit la nimic. Ce ai fi făcut atunci cu craniul? - Da, chiar aşa... ce e cu craniul? Unde este? - Adu-1 pe Joe şi discutăm despre asta. El se-ntoarse şi spuse peste umăr: - Vino, Quinn. Doamna vrea să-ţi vadă frumosu-ţi chip. Un minut mai târziu el apăru în uşă. - Ei, iată. Acum, spune- mi unde este craniul? El nu arăta diferit faţă de fotografia din ziar pe care o văzuse. Un pic mai gras, puţin mai bătrân, poate. - Nu am de gând să... ea înhală brusc aerul atunci când îl văzu pe Joe în spatele lui Diaz. Dumnezeule, ce i-ai făcut? - Nu prea multe. Nu am avut timp, spuse Diaz. La început a fost inconştient, dar apoi a trebuit să fiu atent, să mă asigur că am ceva să-ţi dau la schimb. Rănile de pe faţa umflată a lui Joe îl făceau aproape de nerecunoscut. - A fost probabil o adevărată plăcere să loveşti un om neînarmat. - Nu ar fi trebuit să te bagi, Eve, spuse Joe. De ce naiba ai făcut-o? - Dacă nu ştii răspunsul la asta, atunci nu are rost să stăm de vorbă. Ea se-ntoarse spre Diaz. Elicopterul va ateriza în patru minute. Când Joe e la bord, îţi voi spune unde e craniul. - Nu e de ajuns. îl vreau în mâinile mele înainte de a-ţi da drumul. Ea se gândi că aceasta era calea de a juca cărţile. - Voi sta în spate. - Nu! strigă Joe, dându-se un pas înapoi. La dracu, nu! - Nu te speria, nu am de gând să-mi sacrific viaţa pentru tine, spuse ea. El nu mă va ucide. Dacă ar face-o, Armandariz ar auzi şi ar începe să suspecteze că ce a spus Montalvo e adevărat. - Nu! strigă Joe. - Asta nu mai depinde de tine, Joe. Ea se întoarse spre Diaz. Am vorbit serios, niciun craniu, până ce Joe nu e la bordul elicopterului. - Ai de gând să-ţi dai la schimb viaţa pentru a lui? - Ai auzit ce i-am spus lui Joe. Nu eşti atât de prost încât să mă ucizi, să rişti ceea ce ai negociat. Ea sc uită spre cer. Aud elicopterul. Ar trebui să aterizeze în curând. Privirea ei se îndreptă spre Diaz. Acesta se crispa. - Ii voi da drumul lui Quinn dacă te am pe tine. Dacă încerci să mă păcăleşti, nu voi ezita să-ţi tai gâtul. - Nu plec. Ochii lui Joe străluceau. Ce crezi că sunt eu, Eve? Când ai decis că sunt atât de idiot să te las să hotărăşti peste capul meu? în niciun caz... el se opri atunci când pumnul lui Diaz îl lovi în stomac cu o forţă brutală. Genunchii i se îndoiră şi ar fi căzut la pământ, dacă Eve nu ar fi sărit înainte şi nu l-ar fi prins. Greutatea corpului lui o trase şi pe ea la pământ. Se uită spre Diaz. - Nenorocitule! - Am obosit de atâtea argumente, m-am hotărât deja. Braţele ei se strânseră protector în jurul lui. Lovitura îl lăsase fără suflare, iar el se zbătea pentru o gură de aer. - E rănit şi neajutorat. Dă-i drumul.
104
- Când a urcat în elicopter. Nu e chiar atât de neajutorat. Unii nu se dau niciodată bătuţi. El mi-a ucis trei oameni înainte de a fi prins. Diaz îşi ridică ochii spre cer şi văzu lumina albastră a farurilor elicopterului luminând solul. - Ah, a ajuns. Vântul stârnit de motoare îi răvăşeau părul peste faţă în timp ce elicopterul ateriza. Doar câteva minute şi va ateriza, iar Joe va fi în siguranţă. Grăbeşte-te, te rog, grăbeşte-te! Joe se lupta, încercând să se ridice şi să plece de lângă ea. Ea putea simţi mânia şi furia lui în fiecare muşchi al corpului. Cine l-ar putea blama? Ea a făcut rău independenţei şi mândriei sale, lucru de neacceptat pentru el. -Atrebuit s-o fac, şopti ea. îmi pare rău, Joe! - Şi mie. El pronunţă fiecare cuvânt cu precizie. Lasă-mă să plec! Îi dădu drumul încet. - Va fi bine, Joe. Ea nu era sigură dacă minţea. Chiar şi dacă ieşeau vii din asta, nu putea fi sigură că totul va fi bine pentru ei din nou. Se ridică în picioare. încearcă să mă crezi. Elicopterul aterizase, iar uşa carlingii se deschise. Doi oameni ieşiră din navă şi se-ndreptară spre ei. Diaz îndreptă armele spre ei. Ea păşi între ei şi se uită spre Joe. - Dezlegaţi-1 şi luaţi-1 de aici. - Aşteptaţi să urce în elicopter pentru a-1 dezlega, le spuse Diaz. Ea încearcă să-i salveze demnitatea, dar va fi mult mai uşor pentru voi. Pilotul se uită spre ea. - Doamnă? Ea se-ntoarse. - Scoateţi-1 de aici. Nu vroia să-1 vadă zbătându-se. Nu-1 răniţi. Ea auzi înjurătura murmurată a lui Joe şi apoi uşa elicopterului închizându-se. O clipă mai târziu auzi zgomotul motoarelor şi privi în urmă pentru a vedea nava ridicându-se de la sol. El plecase, va fi în siguranţă. Uşurarea ci era amestecată cu tristeţe. Doamne, ura că a trebuit să o facă aşa. - Craniul, se grăbi Diaz. Ea-şi luă ochii de la elicopter. Să ne apucăm de treabă. Se-ntoarse pe călcâie şi se-ndreptă spre cimitir în direcţia din care venise. - Urmează-mă! - Nici nu mă gândesc să fac altfel. Dar spune-mi unde mergem. - Nu departe. - Unde? - Aproape că am ajuns. Ea se uită spre mormântul pe lângă care treceau, unde era îngropată mama lui Diaz. Este chiar uimitor că ai fost născut de o femeie, Diaz. Aş spune mai repede că ai fost scuipat de vreo viperă pe sub o stâncă. Nu m-a mirat când ai încercat să foloseşti un şarpe ca să mă ucizi, din moment ce vă asemănaţi aşa de tare. - Încerci să mă superi? De ce? - Fiindcă sunt supărată. Nu-mi place ce i-ai făcut lui Joe. Ce m-ai făcut să-i fac. - Foarte rău. Unde e craniul? - Aici. Ea se opri chiar în spatele mormântului. Va trebui să sapi după el. - Să sap? Ochii lui se-ngustară pe faţa ei şi apoi se duse la mormântul lângă care stătea ea. Mormântul femeii Armandariz? - M-am gândit că ar fi potrivit să returnez craniul locului de odihnă. - Minţi. Cum ai fi putut făcea asta? Te-am urmărit încă de când ai ajuns pe deal. Nu aveai timp să ajungi aici şi să pui craniul acolo. - Şi probabil ai urmărit şi biserica. Dacă aş fi făcut-o eu, ar fi fost sinucidere curată şi deja ţi-am spus că nu vreau să mor încă. - Dacă nu ai fost tu, atunci cine? - Sean Galen. I-am spus unde am ascuns craniul în jungla din afara taberei, iar el s-a dus să-1 ia. L-a strecurat pe sub nasul tău şi l-a îngropat. - Galen. Se-ncruntă. Mi-a cauzat o grămadă de probleme, cred că va trebui să am de-a face serios cu el. Se uită prin cimitir. - Şi unde s-a dus Galen?
105
- Ţi-e frică că ar putea apărea din spatele vreunui mormânt? Ştii că nu e aici. Oamenii tăi au supravegheat toată zona. - Da. O privi. Dar nu am încredere niciodată în prcdictabili-tatea unei femei. Ele nu gândesc raţional. - Vrei craniul? Ea luă o lopată care era sprijinită de mormânt. Sapă! El o privi atent o clipă apoi îndreptă arma spre capul ei. - Nu cred. Nu fac munci grele. Ce ar fi dacă ai face-o tu? Dezamăgirea şi teama o sfâşiară. Sperase căi va distrage atenţia. Nu avea nicio speranţă, începu să sape. - Elicopterul ar trebui să se apropie de turn în câteva minute, Perez, spuse Nekmon la telefon. Doboară-1. Dă-i foc pc cer. Închise telefonul şi îşi duse binoclul din nou la ochi. Ce dra-cu' se întâmpla? Femeia săpa. Oare Diaz o pusese să-şi sape propriul mormânt? Posibil. îl mai văzuse făcând asta cu misionarii aceia care predicau fermierilor împotriva lui. Da, asta trebuia să fie. îşi aminti cum ameninţase că o va îngropa în acelaşi mormânt cu soţia lui Montalvo şi era mai furios cu ca decât fusese cu misionarii. în mintea lui Nekmon nu era nicio îndoială că Diaz o va ucide pe Eve Duncan şi fusese uimit că ea nu era în elicopter alături de Quinn. Ah, la naiba, era doar o amânare şi nu era treaba lui. Nekmon îşi făcuse treaba şi nu putea fi blamat. Lasă-1 pe Diaz să se joace cu femeia după pofta inimii. în câteva minute Quinn şi agenţii CIA vor fi arşi de rachetă. Femeia va fi împuşcată iar viaţa va reveni la normal. Tot acest zgomot de când venise ea în scenă fusese deranjant. Dacă cuvintele ei erau la fel de provocatoare precum purtarea sa, ea probabil nu va apuca să trăiască pentru a termina de săpat acel mormânt.
16 Turnul 12. 32 a.m. Perez putea auzi zgomotul slab al elicopterului la distanţă. Era prea departe, dar îl va ataca înainte să ştie. El încetini lansatorul de rachete pe cerceveaua de piatră a ferestrei. Va trage o singură rachetă şi va trebui să fie un foc bun. Diaz nu accepta un eşec. El nu va rata. Era cel mai bun, se gândea Perez. Diaz nu l-ar fi ales pe el să doboare elicopterul dacă nu ar fi ştiut cât de bun era. Elicopterul era aproape. Putea să-1 vadă acum, strălucind în lumina lunii. Vino mai aproape, pasăre micuţă. îţi voi jumuli penele... 12. 40 a.m. - Dacă vrei să sap în continuare, ţineţi gura închisă, spuse Eve. Am obosit să-ţi aud porcăriile pe care le scuipi. Diaz îşi subţie buzele. - Ai observat că am o armă îndreptată asupra capului tău? Pot să-ţi spun ce vreau. - Nu vrei să mă vezi moartă. Armandariz ar şti că... - Crezi că eşti în siguranţă din cauza prostiei ăleia? Mă pot descurca cu asta. Deşi ar fi fost mai bine dacă te urcai în acel elicopter cu Quinn. Continuă să sapi. Ea se tensiona şi îndesă şi mai mult lopata din nou în pământ. - Ce vrei să spui? - Acum. Când îmi dai craniul acela. Dacă este îngropat aici într-adevăr, aşa cum ai spus. încep să mă îndoiesc. - Este aici. Ea săpă mai repede. Mai sunt câţiva centimetri... uite... acolo! Strălucirea mată a cutiei de piele maron se arătă în timp ce ea dădea la o parte pământul de pe ea. Ea luă cutia şi i-o întinse. - Acum spune-mi ce ai vrut să spui, atunci când ai zis că era mai bine dacă eram şi eu în elicopter? - Deschide-o. Ea desfăcu cutia şi ridică capacul. El îndreptă lumina lanternei asupra reconstituirii. Fluieră uşor. - Da, e târfa aceea. Ai făcut o treabă bună. - Ce vrei să spui? repetă ea. - E adevărat că nu vreau să întrerup relaţiile mele cu CIA: să omor un agent ar însemna să creez o presiune care m-ar distruge. El se întinse şi luă cutia. Dar dacă Montalvo o face, atunci toţi merg după el. Elicopterul ar trebui să fie aruncat în aer pe teritoriul lui în aproximativ trei minute. - Nu! - Da. Nu cred că putem auzi, dar vom putea vedea cerul luminat spre vest. Cred că vom aştepta şi te voi lăsa să vezi înainte de a te ucide. 106
Ea ieşi din groapă. - Ncnorocitule! - Bineînţeles, va trebui să transport cadavrul tău la locul accidentului imediat, astfel încât să fii găsită cu resturile lui Quinn. Un pic de benzină şi trupul tău va arăta la fel ca celelalte cadavre. - Vor găsi glonţul la autopsie. Arsurile nu vor ascunde asta. El pocni din degete. - Corect. Ce minte ştiinţifică ai. Poate că am făcut o greşeală. Să vedem, atunci va trebui să-ţi frâng gâtul, nu? - Dacă mă prinzi, nenorocitule. Ea se-ntoarse şi o rupse la fugă pe potecă în direcţia bisericii. Ea-1 auzi râzând în urma ei. - Fugi. Nu vei scăpa. Nekmon ne-a urmărit de pe deal. El ştie că am obţinut ce am vrut şi va anunţa la castel oamenii mei, să vină să te prindă. S-ar putea să fie nevoie să-i pun să-ţi rupă mai multe părţi ale corpului în afară de gât. Ea privi ceasul în timp ce deschise uşa bisericii. Trei minute. Dumnezeule, va trebui să scape. - Sigur, să vină, strigă ea înapoi. Tu eşti mult prea laş s-o faci singur. Tu baţi oamenii care nu se pot apăra. Tu pui pe cruce băieţi care sunt oameni mai buni decât vei fi tu vreodată. Te crezi regele a tot ce supraveghezi, dar ai fi un nimic fără acele gorile. Ea privi înapoi peste umăr. Asta l-a marcat. Plecase după ea. Privirea ei se-ndreptă spre castel. Activitate. Porţile se deschiseră, iar oamenii lui Diaz ieşiră afară. Cerul se lumină spre vest. Elicopterul! Nu! Tabăra 12. 44 a.m. Era timpul. Urma să aibă loc. Miguel se crispa pe sub cearşeafuri. Sfântă Mărie, aşteptase prea mult asta. De fapt tremura precum un bebeluş. Soldono băgă capul pe uşă. - Ce faci, Miguel? Doctorul Diego a spus că nu ai putut să dormi şi ai avea nevoie de companie. Ai noroc că sunt pasăre de noapte. Miguel dădu din cap. - La fel şi Colonelul. Dar sunt încă teribil de neglijat. El este în bibliotecă, ocupat să aranjeze să mă trimită de aici. Iar Eve nu m-a vizitat ieri. - Cred că şi ea e ocupată. Soldono se aşeză pe scaunul de lângă pat. Se pare că suntem singurii care au timp liber la dispoziţie. Zâmbi. Ai vrea o gustare de noapte? Voi trimite după ceva. - Eşti sigur că nu ţi s-a spus să ţii companie unui bolnav plicitisit? - Cine mi-ar fi spus asta? Eu primesc ordine de la Venable. Mi-e teamă că el nu te consideră atât de important ca să mă faci să-mi pierd timpul. - Ah, ce lovitură dată ego-ului meu, spuse Miguel. Iar eu care mă gândeam să-1 părăsesc pe Colonel şi să-1 întreb pe Venable dacă nu-mi oferă o slujbă. Nu crezi că aş fi un bun agent CIA? - Cred că îţi baţi joc de mine. Ce vrei să mănânci? - Colonelul mă hrăneşte cu fripturi pentru a-mi pune la loc sângele pierdut. Zâmbetul îi păli. Am auzit că trebuie să-ţi mulţumesc pentru că mi-ai donat sânge. - Pentru nimic. Aş fi făcut-o pentru oricine. - Dar eu sunt cel care a avut nevoie, spuse Miguel. Nu-mi place să am nevoie de ceva. îmi răneşte mândria. Nu m-am simţit niciodată mai neajutorat în viaţa mea decât atunci când am fost crucificat pe acea cruce. - Nu ar trebui să te mai gândeşti la asta, Miguel. - Dar eu cred că da. Nu mi-o pot scoate din cap. Cuiele care mi-au fost băgate în mâini, şi tot timpul Diaz deasupra mea, pri-vindu-mă şi zâmbind. Eram un nimic pentru el. Se purta de parcă asta făcea în fiecare zi. Atât de normal! Chiar a dat un telefon în timp ce-i privea pe oamenii care îmi înfigeau cuiele. Soldono se lăsă în scaun. - Ah. - Se gândea probabil că aveam suferinţe prea mari ca să dea vreo atenţie la ceea ce făcea. Nu realiza cum fiecare sunet, fiecare imagine era exacerbată şi înregistrată în mintea mea. Cu fiecare bătaie de ciocan... - Eu îl înţeleg pe Diaz. Tu eşti nemaipomenit, Miguel. Nu credeam că te vei putea concentra la nimic, doar la ceea ce ţi se întâmpla. - Ce coincidenţă stranie că ai folosit această frază. - Care frază?
107
-Ai spus: îl înţeleg pe Diaz. Zâmbi. Şi tu îl înţelegi, Soldono. Tu ai vorbit cu el la telefon în noaptea aceea. Soldono se crispa. - Eşti nebun. - Nu, a folosit numele tău. Doar o dată. A spus: eşti sigur, Soldono? Probabil îi spuneai că Eve se va duce la tabăra lui Armandariz. - Prostii. Delirezi de la durere. - Nu. Tu eşti spionul din tabără. De când te plăteşte? - Eşti nebun. Destando a fost acela care era plătit de Diaz. Montalvo 1-a împuşcat pe nenorocit. - Nu, a vrut că tu să crezi că 1-a împuşcat pentru ca să nu-ţi dai seama că te suspectăm. Destando a stat liniştit toată ziua la ordinele colonelului. De când te are Diaz în buzunarul lui? Soldono nu răspunse. - De când, Soldono? întrebă Miguel uşor. El tăcu o clipă, apoi se scutură: - Nu de mult, nu mi-a dat cât am cerut. Doar de curând, când era destul de disperat să facă să merite. Privirea lui Soldono era rece. Iar tu eşti un prost să mă înfrunţi aşa, când eşti neajutorat în pat. Ştii că te pot ucide. - Pentru a proteja interesele lui Diaz? - Diaz va avea nevoie de mine atâta timp cât am legături cu Agenţia. Când voi părăsi agenţia, mă voi duce acasă şi voi înscena o cădere bruscă pe piaţa de acţiuni. Nu e pentru mine viaţa asta de animal de junglă. Voi avea o mare fermă de cai în Kentucky şi voi fi respectat. Privirea i se îngustă. Montalvo ştie? - Desigur. -Atunci, cred că după ce voi pleca de aici, va trebui să merg să am grijă de el. Bibliotecă ai spus? - Asta am spus. Miguel îl privi cum îşi bagă mâna în buzunar şi scoate o armă pe care o îndreptă spre el. Chiar ai împuşca un om neînarmat? Buzele lui Soldono se strânseră. - Da, chiar aş face-o. - La asta mă gândeam şi eu. Degetul lui Miguel apăsă pe trăgaciul puştii pe care o ascunsese pe sub cearşaf. Cearşaful fu spulberat de pe Miguel datorită forţei împuşcăturii. Iar capul lui Soldono zbură de pe trup. 12. 48 a.m. - Te ascunzi de mine? o întrebă Diaz ironic, în timp ce se holba la mormintele întunecate. Acum câteva minute erai foarte vitează, târfo. Unde îţi e acum curajul? El porni încet în jos prin naos, luminând cu lanterna pe ambele părţi. - Te rogi în frumoasa mea biserică? Nu-ţi ajută la nimic. Vei muri în câteva minute. Ai văzut cerul atunci când elicopterul a fost aruncat în aer? Crezi că atunci când te vei întâlni cu Quinn în viaţa viitoare, te va ierta fiindcă l-ai trădat cu alt bărbat? A vrut să-mi spună că nu mă crede, dar un bărbat crede că o femeie îl înşeală, dacă i se oferă ocazia. Se opri, gâfâind. Ieşi afară, târfo, devin nerăbdător, iar tu nu vei vrea să... - Nu eşti singurul nerăbdător. Diaz îngheţă. Se-ntoarse pentru a-1 vedea pe omul care stătea în uşă. - Montalvo? - Cine altul? Se lăsase pe o parte, aşa că nu i se vedea silueta lipită de uşă. Eşti pregătit să mori? Ai întrebat-o pe Eve dacă se roagă. Nu ţi-ar face ţie niciun bine să te rogi. Eşti atât de adâncit în prostie, încât nici măcar Satana nu te-ar lua. Diaz trase o împuşcătură în timp ce păşi în spatele unei balustrade. - Ai ratat. Îl auzi pe Montalvo mutându-se spre stânga. Trase din nou. - Ai ratat din nou. Ai petrecut prea mult timp în acel castel, numărând banii din droguri, spuse Montalvo. Este un joc între pisică şi şoarece. Am învăţat în armată. La fel şi Nalia. Vocea lui Montalvo părea mai joasă, iar spre dreapta Diaz stătea şi judeca situaţia. Să-1 ţină de vorbă până ce putea să tragă un glonţ în el. - Acea târfă nu a fost pentru mine o provocare. Am luat-o şi am distrus-o. Vie sau moartă este un nimic. Am capul ei chiar aici. - Aici greşeşti. Era vocea lui Eve venind de departe, din cealaltă parte a camerei. Poate că Nalia e moartă, dar ea este cea care te-a prins în noaptea asta. - Ţi-am spus să nu fii în biserică când ajung aici, Eve, spuse Montalvo cu duritate. Acum ieşi naibii afară de aici. 108
- A trebuit să fiu sigură, spuse Eve. Şi nu te-am văzut la mormânt. Nu eram sigură dacă ai reuşit. - Mormânt, repetă Diaz. - Mormântul mamei tale, spuse Montalvo. Am fost aici mai devreme în seara asta şi am desfăcut lacătul. M-am gândit că nu o va deranja dacă vom scăpa de tine ca de un gunoi. Diaz începu să înjure. Acea târfă de mamă încerca să-1 distrugă chiar şi din mormânt. Nu, nu trebuie să-şi piardă controlul. Tot el era stăpânul aici. Curând oamenii lui vor veni în biserică şi îi vor ucide pe aceşti viermi. începu să se târască spre uşă. Podeaua se cutremură în timp ce o explozie zgudui pământul! - Ce dracu? - Este splendidul tău castel, centrul universului tău, spuse Montalvo. Sau cel puţin era. Lovitura trebuie să-1 fi pus la pământ. După sunetul exploziei, Galen şi Quinn făcuseră o treabă bună plantând dinamita. - Voi face altul, se zburli Diaz. Am bani. Am oameni. Tu nu poţi să... - Nu ai oameni, spuse Eve. Armandariz aştepta să-i strângă atunci când au ieşit din castel. O altă trupă de-a lui pune foc pe plantaţiile de cocaină acum. Nu mai ai nimic. Te vor îngropa într-un mormânt de hârtie. - Nu! strigă el. începu să tragă spre colţul de unde venise vocea ei. Minţi! Minţi! - E timpul să terminăm, spuse Montalvo. Timpul a expirat. Era lângă altar. Diaz se întoarse şi mai trase un foc. Nu aşteptă să vadă dacă îl lovise pe nenorocit. Trebuia să iasă afară. Trebuia să vadă dacă era adevărat. Trebuia să vadă... Trupul său se prăbuşi la pământ în timp ce Montalvo sări pe el. Se luptă să se întoarcă şi ridică arma. Montalvo o dădu la o parte. - Fără arme. Nu am de gând să te împuşc. Am aşteptat prea mult pentru asta. Mâinile lui se strânseră în jurul gâtului lui Diaz. Aşa aveai de gând să o ucizi pe Eve? Te-ai fi distrat, nu? îţi place ca durerea să fie adâncă şi înceată. - Da. Diaz se uită spre el şi începu să înjure. Voi scăpa de asta. încercă să-şi desprindă mâinile. Sunt mai deştept şi mai puternic decât tine, decât oricine. Nu te voi lăsa... - Pe dracu că nu... Mâinile lui Montalvo strângeau şi mai tare, făcându-1 să se înece încet, încet. - Eşti mort, Diaz. Mori, nenorocitule! El murise. Eve putea vedea trupul inert al lui Diaz, în timp ce traversă biserica venind spre locul unde era Montalvo. Ea luă lanterna lui Diaz şi îi lumină chipul. Ochii erau larg deschişi, privind-o fix. Da, mort. Dar Montalvo nu se mişca încă de lângă el. Ea lumină faţa lui Montalvo şi trase aer în piept. Sângeros. Ea văzuse expresia aceea pe chipul lui Joe în mijlocul luptei şi încă o şoca şi o terifia. - Cred că acum poţi să-1 laşi, spuse ea încet. El privi orbeşte spre ea, apoi dădu din cap ca şi cum îi confirma. - Da. Îi dădu drumul încet gâtului lui Diaz. E... gata. Se ridică. Ar fi trebuit să pleci pe uşa din spate, aşa cum vorbisem. - Nu stabilisem aşa. Tu mi-ai spus s-o fac. Am decis că nu vroiam să fac asta. A trebuit să mă asigur că Diaz nu scăpa. A rănit prea mulţi oameni. - Da, aşa e. El încă mai privea spre Diaz. A crezut până la sfârşit că el va fi cel care va supravieţui. Buzele ei se strânseră. - Supravieţuire şi prosperitate. -Am vrut să ştie că a fost înfrânt şi că va muri. Nu sunt sigur că a fost aşa. - Doar dacă nu este o moarte instantanee, cred că toată lumea ştie înainte de ultima suflare. Făcu o pauză. Am auzit o explozie. Am văzut o lumină pe cer. Asta nu trebuia să se întâmple. M-a speriat de moarte. Mi-ai promis că Joe va fi în siguranţă în acel elicopter. - Este bine. Am aranjat astfel încât să... - Nu poţi fi sigur de asta, spuse ea cu duritate. Ce a fost explozia aia? - Voi afla. El formă un număr în timp ce se-ndreptă spre una dintre ferestrele arcuite. Parcă e o scenă dintr-un film american despre Ziua Independenţei, afară. Vino să vezi. Ea îl urmă la fereastră. Castelul era învăluit în flăcări, iar fumul îmbrăca ruinele şi arunca o ceaţă densă peste sat. Oameni alergând spre castel. Ţipete. Focuri de armă.
109
O mitralieră aşezată pe un camion mergea pe stradă şi arunca gloanţe şi moarte în timp ce oamenii lui Diaz încercau să oprească focul. Montalvo reuşi în sfârşit să prindă o legătură şi vorbi la telefon. Ea se crispa, privind fix spre faţa lui. Nicio expresie, la dracu'! El ascultă o clipă, apoi spuse: - Nu, du-te înapoi la tabără. Ne vedem acolo. - Ce se-ntâmplă? întrebă ea în timp ce el închise telefonul. - Quinn e în viaţă, liber şi supărat ca dracu'. Asta vroiai să ştii, nu? Fu cuprinsă de uşurare. - Asta vroiam să ştiu. Nu că nu aş avea încredere în tine, dar... - Nu ai avut încredere în mine. El zâmbi uşor. Nu în totalitate. Dar a existat acolo ceva încredere, altfel erai isterică în loc să fii uşor suspicioasă. - Adesea cele mai bune planuri merg prost. - Nu de obicei. Nu am crezut niciodată în acea zicală. - Dar explozia? - Turnul era inaccesibil pentru a trimite o trupă să-i scoată pe trăgătorii aceia de elită. - Ai trimis douăzeci de oameni să-1 întâmpine pe Galen şi să aibă grijă de asta. Nu a fost de ajuns? - Puteau exista victime. Se pare că Galen are oroare de victime. El s-a campat în junglă în afara turnului şi a verificat astă-noapte lansatorul de rachete. S-a gândit că ar putea să-1 dezin-staleze, aşa că a aşteptat până ce trăgătorii au părăsit punctele de luptă şi s-au dus jos, probabil să urineze şi să mănânce. Galen a intrat în turn, a dezamorsat racheta şi a ieşit la o fracţiune de secundă. - Explozia... repetă ea. - Când trăgătorul a tras racheta, a explodat aşa cum a intenţionat Galen. Acela a fost turnul care a sărit în aer. - Slavă Domnului! Se întoarse să se mai uite o dată afară la nebunia de pe străzi. - Ziua Independenţei? o întrebă Montalvo uşor. Ea dădu din cap. Ea şi Montalvo au făcut să se întâmple asta. Plănuiseră, munciseră şi excutaseră planul, iar acum se întâmpla. Acest fapt îi dădu un sentiment de legătură şi apropiere faţă de el, pe care nu-1 mai simţise niciodată până acum faţă de cineva. Trase aer adânc în piept şi făcu un pas mai departe. - Când mă pot întoarce în tabără? - Nu fi nerăbdătoare. Avem un conflict major afară. îi dădu o armă şi se duse spre uşă. - Iar eu ar trebui să fiu afară cu oamenii mei. Stai aici. Voi veni după tine atunci când va fi sigur. - Dar ce e cu Nekmon şi ceilalţi oameni care sunt afară în pădure? - Până acum ar fi trebuit să fie morţi. Am ordonat să fie scoşi afară atunci când castelul era aruncat în aer. Se opri la uşă. Vorbesc serios. Nu pleca de aici. Afară sunt gloanţe peste tot. Nu vreau să te pierd în acest moment al jocului. - Nu poţi pierde ce nu... El ieşise deja din biserică. îl urmări când se lăsa în jos, în timp ce fugea pe străzile ce duceau la castel. Era adevărat. Afară erau constant focuri de armă şi grenade, era norocos dacă ajungea la oamenii săi fără să primească vreun glonţ. Acest gând îi dădu un sentiment de panică. - Ai grijă, şopti ea. Pentru Dumenzeu, nu muri acum, Montalvo! Galen o aştepta pe Eve în curte, când aceasta ajunse la tabără. - Eşti bine? - Normal că sunt bine. Ea sări din jeep. Cum e Joe? - A trebuit să i se înlocuiască nişte bandaje, iar Diaz i-a mai rupt o coastă, dar este cât se poate de bine. Unde e Montalvo? - Încă în sat. El şi Armandariz fac curăţenie. M-a trimis aici imediat ce a considerat că e sigur. Ea zâmbi uşor. Unii dintre oamenii lui Diaz sunt prinşi şi trag în oricine. Idiotul va fi norocos să iasă cu pielea întreagă. El ridică din sprâncene. - Eşti foarte preocupată de soarta lui Montalvo. - La ce te aşteptai? La urma urmei, nu e un străin. Practic am locuit împreună, unul în buzunarele celuilalt, de când am venit aici. - Da. Acum văd că asta a însemnat o oarecare intimitate. O relaţie născută sub sabie, ca să zic aşa. - Nu suntem intimi. Şi totuşi acele momente din biserică aveau un aer dc intimitate pe care ea nu o putea nega. 110
- S-a terminat. Pot să-1 văd pe Joc? Este sedat? - Glumeşti? După toate prin care a trecut cu acele răni, ar fi împuşcat pe oricine care ar fi încercat să -1 sedeze. Este pe verandă. - Dar tu ai venit să mă întâmpini. - Era îngrijorat pentru tine. A vrut să se întoarcă la cimitir să te scoată de acolo. A fost uşurat când iam spus că veneai înapoi. Ea zâmbi cu amărăciune. - Nu suficient de uşurat pentru a dori să mă vadă. Dădu cu tristeţe din cap. Nici nu mă aşteptam la altceva, ştiu cum gândeşte Joc. I-am rănit mândria. Va mai trece timp până mă va ierta. Făcu o pauză. Dacă o va face vreodată. Galen se strâmbă. - Sunt de acord cu el. Mai degrabă aş avea probleme să fiu un pion decât un jucător. Ar durea ca dracu'. - Atunci va trebui să aibă de-a face cu asta. Ea începu să urce scările. Dar Joe nu va trebui să aibă de-a face cu asta decât dacă va fi alegerea lui. El va putea să întoarcă spatele şi să plece. Gândul îi trimise o undă de durere prin trup. înfruntă asta! Făcuse ce considerase că trebuie să facă, iar acum puteau exista consecinţe teribile. Confruntă-le şi încearcă să le rezolvi! Joe stătea lângă balustradă pe verandă privind jungla, când Eve deschise uşile franceze. - Nu ar trebui să stai jos? întrebă ea încet. Galen a spus că ţi-ai refăcut nişte cusături. - Nu simt nevoia să stau jos. Se-ntoarse spre ea. Mă face să mă simt slăbit şi ineficient. Am avut parte de asta pentru o viaţă. - Nu ai fost ineficient. Tu eşti cel care a pus explozibilul. Tu ai luat bătăile pe care ţi le-a dat acel nenorocit şi nu te-ai plâns. Făcu o pauză. Tu eşti un erou, Joe. - Prostii. Nu am terminat treaba. O privi drept în ochi. Tu ai făcut-o. Tu şi Montalvo. Eu eram inutil după ce am fost prins. Doar un sac de bătaie plin de glorie. - Nu ai fost inutil. Dacă nu ai fi pus acele explozibile, Montalvo nu ar fi putut să-1 convingă pe Armandariz să înceapă atacul. Totul s-a desfăşurat conform planului. - Ce anume? Ea se încruntă. - Nu ţi-a zis Galen? - Vreau să aud de la tine. Vreau să-ţi vad faţa. - Crezi că te-aş minţi? - Nu, nu din cauza asta vreau să o faci. Spune-mi. - Atunci când Diaz mi-a spus că ai fost prins, a trebuii să négociez cu el. Dar nu eram sigură că se va ţine de promisiune, aşa că a trebuit să-1 implic pe Montalvo. La început, m-a refuzai şi m-am gândit că trebuia s-o fac singură. Dar m-am întors şi I am convins după ce am primit telefon de la Galen. Atunci cl a şimi că e o şansă. Deja ştia că Soldono era informatorul lui I >iaz şi că îi urmărea convorbirile. Trebuia să ne asigurăm că Soldono ii dădea lui Diaz informaţia corectă. Asta a fost treaba mea - Care era treaba ta, să te întâlneşti cu el în cimitir şi să n rişti gâtul? - Da. Era singurul mod în care te puteam salva, lai lotul trebuia să meargă ca la carte, dacă urma să-1 prindem pe Diaz în acea noapte. Armandariz care punea explozibilul şi atacul u iu pra castelului. Montalvo care-1 trimitea pe Galen să aibă grijă de trăgătorii din turn, după ce Galen ne spusese ce plănuia Diaz la castel cu acel echipament minunat de supraveghere pe care l-ai adus. Rolul lui Montalvo a fost să-1 scoată afară pe Diaz, aşa încât acesta să nu mai poată să cheme întăriri. Nu puteam rata nicio parte a planului sau restul putea să nu meargă. El îşi strânse buzele. - Parcă vă şi văd pe amândoi cum staţi împreună şi complotaţi. - Am făcut mult asta, spuse ea. A trebuit să ne asigurăm că Soldono nu spunea ce aveam de gând să facem până la momentul potrivit. - Ce drăguţ! - Deloc. Buzele ei se strânseră. Ce dracu' tot spui? - Te-ai culcat cu el? Ea primi şocul şi apoi spuse: - Nu. Crezi că am făcut-o? - Diaz a zis că i-ai spus că ai făcut-o. - Pentru a obţine o poziţie mai bună pentru a negocia. Am crezut că îţi vei da seama de asta. - Era greu să-ţi dai seama de toate, atunci când fiecare cuvânt era punctat de un pumn în stomac. Cumva a adus acest punct acasă. 111
Ea bătu în retragere. - Înţeleg. Îl crezi? El îi întâlni privirea, apoi dădu din cap. - Nu şi când sunt sănătos. - Diaz a zis că în sinea lor toţi bărbaţii consideră femeile nişte târfe. - Diaz nu avea dreptate. Dar există o notă de primitivism care ne face să credem că femeile se vor duce după cei puternici. E ceva cu care nu pot lupta. - Pe dracu' nu poţi, spuse ea nesigură. Iar tu eşti puternic, Joc. Chiar şi dintr-un scaun cu rotile, tot ai fi mai puternic decât oricare alt bărbat pe care l-am cunoscut. - Nu voi întreba dacă asta îl include şi pe Montalvo. - Nu m-am culcat cu el. - Dar ai fi vrut s-o faci? El se îndreptă spre uşă. Cred că răspunsul e da. Nici nu vreau ca tu să negi asta. Nu cred că te aş crede. La naiba, nici măcar nu realizezi că o faci. - Dar bineînţeles că poţi citi în mine ca şi cum aş fi o carte deschisă. - Da, te cunosc. Poate mai bine decât tine. El se duse la uşă, iar ea fu cuprinsă de panică. - Să nu îndrăzneşti să pleci. Trebuie să stăm de vorbă. - Nu acum. Sunt puţin slăbit acum. Bine, am mândria mea, iar tu m-ai rănit scoţându-mă din cadru. Asta ar putea fi o chestie. După toţi aceşti ani, când am avut de-a face cu obsesia ta de a o găsi pe Bonnie, poate că am obosit. Nu ştiu. Trebuie să mă gândesc. - Joe... El o privi. - Ştiu că ţii la mine, ştiu că eşti supărată şi rănită. De data asta nu te pot ajuta, Eve. Uşile franceze se închiseră în urma lui. Doamne! Ea se aşeză în scaunul de ratan şi se cuibări acolo. îl rănise şi ăsta fusese ultimul lucru pe care 1-a vrut. Trebuia să găsească o cale de a-1 ajuta, de a-1 face bine. Da, şi ea era rănită, dar îi era teamă că nu o putea ajuta nimeni. Acele ultime cuvinte sunaseră precum un rămas bun.
17 Eve era tot pe verandă, când Montalvo se-ntoarse, patru ore mai târziu, în tabără. -Eve? Ea se scutură şi se-ndreptă în scaun. - Totul e sigur în sat? - Au mai fost câteva urme de rezistenţă. Armandariz va avea grijă de restul. Se aşeză în faţa scaunului ei. Am venit să am grijă de tine. - Sunt bine. - Mincinoaso. Degetele lui o mângâiară cu blândeţe pe faţă. Eşti crispată precum o coardă de vioară. Galen a zis că ai venit aici să vorbeşti cu Quinn. Ea aprobă repede. - Şi nu a mers bine. - Ai putea spune aşa. - De ce? - El crede că vreau să mă culc cu tine. Degetele lui continuara să-i mângâie obrazul. - Şi vrei? - Câteodată. Ea nu realizase că va spune adevărul pe care nu-1 acceptase nici măcar sieşi. Dar e vorba doar de sex. Şi nu voi face asta. El oftă. - Mi-e teamă că e adevărat. Dar ce pereche minunată am face! Ar fi dincolo de imaginaţie. îi atinse buzele cu degetul. Măcar o dată, Eve? Ea dădu din cap. - Chiar şi dacă nu ar fi Joe, nu aş risca. Tu eşti... cred că ai fi prea mult. - Prea mult ce... ? - Prea multă întunecime, prea multă intensitate, prea multă pasiune. Ea se scutură neajutorată. Prea mult.
112
- Eu lucrez pe întuneric. Eu cred că am şansa să vin la lumină, acum că ai adus-o pe Nalia acasă şi lam ucis pe Diaz. Intensitate şi pasiune? El zâmbi. In niciun caz. Ţi-am spus că ne oglindim unul în celălalt. Ar putea fi acele calităţi care sunt cea mai tare muniţie a mea. Buza ei tremură sub atingerea lui. Ea întoarse capul. - Îmi place viaţa mea. îl iubesc pe Joe. Tu... m-ai devora. - Aş putea să încerc. Se ridică. Te simţi în nesiguranţă în acest moment, altfel nu ţi-ar lipsi încrederea. Cred că te voi lăsa singură să te aduni. Nu ştii cât este de greu să simţi această reţi nere. O privi zâmbind. Suntem o echipă, Eve. Am avea totul. Ea dădu din cap. El o studie. - Tu nu vrei să faci acel prim pas. Te voi ajuta eu, Eve. Este mai mult între noi decât sex. - Îl iubesc pe Joe, repetă ea. - Bineînţeles, dar e loc şi pentru mine. Nu pot promite că nu voi încerca să-1 scot pe Quinn din joc. Suntem amândoi nişte bărbaţi puternici. Dar pot avea răbdare, ştiu ce avem rezervat. Simt asta. Şi o făcea şi pe ea să simtă, îşi dădu ea seama. El tulbura imaginile şi o trăgea în cercul acela de intensitate, aşa cum făcea întotdeauna. Luptă-te! Dar, Doamne, era obosită de atâta luptă. - Aş putea să forţez lucrurile, spuse el încet. Te doare, iar eu s-ar putea să nu mai am o altă şansă să fii atât de vulnerabilă. Dădu din cap. Dar asta nu e suficient pentru mine. Vreau ca tu să vii spre mine şi să-mi iei mâna. Vreau să stai lângă mine, aşa cum ai făcut în acea biserică, puternică şi independentă, şi uniţi în scop. Se întoarse şi se duse spre uşă. Aşa că voi aştepta. Va veni şi timpul meu. Plecă. Fu cuprinsă de uşurare. Uşurare şi... dezamăgire. Doamne, ce naiba se întâmpla cu ea? Ea ştia întotdeauna unde se-ndrepta, iar această uimire o sfâşia în bucăţi. Uită! Du-te la culcare! Nu ea trebuia să ia o decizie, se gândi ea cu amărăciune. Nu era sigură dacă Joe o mai vroia. Montalvo spusese deja că ea nu era de-ajuns pentru el acum. S-ar putea să rămână singură până la urmă. Şi probabil că asta ar merita. Poate că o persoană obsedată ca ea asta merită, să fie singură. Aşa nu ar mai răni pe nimeni. Se ridică. Nu avea rost să stea acolo şi să se plângă. Trebuie să facă un duş, să înceapă să strângă lucrurile şi apoi să se culce. Mâine va vorbi cu Montalvo despre aranjarea plecării sale la Atlanta. Era timpul să-şi reia viaţa. - Eve, dormi? Se întoarse în pat şi-1 văzu pe Joe stând în uşă. - Nu. Intră. El închise uşa şi traversă camera spre pat. - Vroiam să aştept până dimineaţă. Dar nu am putut. - E aproape dimineaţă. Ea privi ceasul de pe noptieră. E aproape ora patru. E dimineaţă. Şi oricum nu mai puteam dormi, încercă să zâmbească. M-ai terminat. - Ştiu. Am avut... motive. - Cu siguranţă. Va ajuta la ceva, dacă ţi-aş spune că înţeleg fiecare motiv? El se aşeză pe pat lângă ea. - Ajută. - Să aprind lumina? - Nu acum. E lumină destulă de la lumina lunii care intră pe fereastră. El tăcu o clipă. Pot să mă descurc cu majoritatea problemelor. Imediat ce mă refac. Nu cred că mă vei trata precum un cetăţean de mâna a doua. Nu ai mai făcut-o. -Nu ai fost niciodată rănit sau în pericol până acum. Nu promit că nu aş face la fel din nou. Te iubesc, Joe. Protecţia vine o dată cu teritoriul. Este autoprotecţic pentru mine şi pentru tine. - Atunci va trebui să fiu foarte sigur că nu voi mai fi rănit din nou. Nu mai suport. Făcu o pauză. Şi nu mi-e frică de Montalvo. Pot găsi căi de a te face să-1 uiţi. EI e acum pe val. Eu te cunosc mai bine decât ar putea el s-o facă vreodată. Te-am privit şi m-am văzut pe mine. - Da. - Asta nu a fost prea convingător. - Sunt convinsă că poţi face orice vrei să faci. Se-ntinse şi o luă dc mână.
113
- Cu excepţia unui singur lucru. Ea ştia ce urma şi se crispa instinctiv. - Bonnie. Nu te pot face s-o uiţi. - Nu, nu poţi, spuse ea. Niciodată. Iar dacă asta devine o problemă, e ceva ce nu pot rezolva. - Este o problemă. Obişnuiam să mă gândesc că, dac-aş găsi-o, s-ar sfârşi. Dar nu se întâmplă, iar tu aproape ai murit încercând s-o găseşti. - Şi tu la fel. - Dar totuşi când nc vom întoarce în State, tu vei căuta urma pe care ţi-a dat-o Montalvo. - Da. Mâna ei se strânse. Deci, dacă eşti deştept, mă laşi. Nu meriţi asta. El privi mâinile lor unite. - Vrei să te las? - Doamne, nu! El tăcu o clipă. - Atunci cred că mai stau pe aici. îşi scoase pantofii. Du-te mai încolo. Ultima oară când te-am ţinut în braţe eram atât de sedat încât nici măcar nu am putut să mă bucur cu adevărat. Ea se întoarse în pat şi el o luă în braţe. Doamne, ce bine era! - Joe, te iubesc, şopti ea. Eşti tot ce îmi doresc. - E bine de ştiut. O sărută pe tâmple. Mă voi strădui foarte mult să menţin intact acest statut. - Şi eu, şopti ea. întotdeauna... Montalvo era în bibliotecă atunci când ea coborî mai târziu în acea dimineaţă. - Bună dimineaţa. Privirea lui îi căuta expresia. Eşti mai... liniştită. Nu sunt sigur că e un lucru bun pentru mine. - Vreau să-mi aranjezi transportul ca să plec acasă cu Joe. El aprobă. - Ah, o împăcare. Cu siguranţă nu e bine pentru mine. - O vei face? - Sigur. Vă voi scoate de aici cel mai târziu în după-amiaza asta. Se ridică. Primesc un sărut de rămas bun? -Nu. - Laşo. Zâmbi. Nu te-am sărutat niciodată şi m-am gândit că ar fi interesant. Dar sunt de acord că e mai bine să nu riscăm. Ar putea să te stânjenească. - Niciun risc. Cum se simte Miguel? - Mult mai bine acum, că l-am lăsat să-1 împuşte pe Soldono. Se strâmbă. Dar Venable nu e la fel de mulţumit. Vroia să-1 aducă pe Soldono în faţa justiţiei. Eu nu cred în tribunalele voastre. Ex presia lui se întunecă. Iar Miguel merita această răzbunare. Ea se cutremură în timp ce-şi aminti de băiat cum stătea atârnat de acea cruce. - Când îl vei duce pe băiat la un spital în State? - Imediat ce îmi închei aici afacerile. închid tabăra. -Cum? - Mă retrag. Am toţi banii de care aş avea nevoie. Am obţinut ce îmi propusesem. Am obţinut ce am vrut să obţin. Armandariz şi cu mine o îngropăm pe Nalia în cimitirul din satul unde s-a născut. - Atunci va fi cu adevărat acasă, spuse ea cu blândeţe. El aprobă. - Bine. Asta mă face fericită. Se-ntoarse să urce scările. - Imediat ce îl pun pe Miguel pe picioare îmi voi ţine promisiunea în legătură cu ucigaşul lui Bonnie. - Am numele. Joc şi cu mine putem să pornim de la asta. - Dar asta nu ar însemna că mi-am ţinut promisiunea. - Putem s-o facem, repetă ea. El îi studie expresia. - Vom vorbi altădată. - Nu, nu te vreau lângă mine, Montalvo. El aprobă încet. - Quinn se simte ameninţat? Ea nu răspunse. El dădu din cap a aprobare. - Sau tu te simţi ameninţată? -Ne descurcăm singuri. Ea porni pe scări. Aşa cum am făcut dintotdeauna. Soarele apunea, în timp ce Eve, Galen şi Joe se urcară în maşină. - De ce nu te duci să-ţi iei rămas bun de la ea? întrebă Miguel din patul aflat în cealaltă parte a camerei, unde Montalvo stătea la fereastră uitându-se în curte. Asta vrei să faci. Întoarce-te, Eve. Ştii că te privesc. 114
- De unde ştii ce vreau să fac? întrebă Montalvo. - Nu am nimic de făcut decât să stau aici şi să gândesc, spuse Miguel. Şi din moment ce am o mulţime de subiecte plictisitoare, te-am ales pe tine. Făcu o pauză. Ai lăsat-o să plece. Nu am crezut că o vei face. - Ea nu este pregătită încă pentru mine. Ar fi fost un dezastru dacă nu mă retrăgeam cu atenţie. - Dar ai putea să-ţi iei rămas bun. - Nu ar fi fost satisfăcător pentru niciunul dintre noi. Ea îl apără pe Quinn. Zâmbi: iar a nu-ţi lua rămas bun nu e chiar aşa de rău. Întoarce-te şi uită-te în sus, Eve. Ea privea drept în faţă în timp ce şoferul porni motorul. Sunt aici, Eve. Doar o privire... Umerii ei se crispară şi pentru o clipă el se gândi că ar putea să se uite înapoi. Dar ea nu o făcu. Umerii ei erau drepţi, ochii încă priveau drept în faţă, în timp ce şoferul conducea maşina pe poartă. Bineînţeles că ea nu se uită înapoi. Nu i-ar fi stat în caracter să-şi urmeze impulsul Dar pentru o clipă ea se gândi la asta şi era şi acolo un triumf. - Au plecat. El se-ntoarse de la fereastră şi se duse spre pat. Până mâine vor fi în micuţa lor casă de pe malul lacului. - Nu pari supărat. - Nu are rost să fiu supărat. Ii turnă o ceaşcă de cafea lui Mi-guel şi i-o ridică la buze. După ce băiatul luă câteva înghiţituri, el aşeză ceaşca pe farfurie. Nu e productiv. Şi ştii că nu e felul meu acesta. - Mă voi duce s-o aşez pe Nalia în locul ei de odihnă final. Apoi te voi duce la spitalul Emory şi te voi face bine. Am obosit să te servesc aşa. Cred că începi să te răsfeţi prea mult. Miguel zâmbi uşor. - Poate. - Apoi te voi trimite la şcoală şi te voi face sclavul cărţilor. Lui Miguel îi dispăru zâmbetul. - Stau cu tine. - Cine a zis că nu voi fi acolo? - Tot timpul? întrebă Miguel cu suspiciune. Privirea lui Montalvo se-ntoarse spre fereastră. - Aş putea să fac nişte excursii în timp ce tu eşti ocupat cu altceva. Miguel îşi încleşta fălcile. - Nu voi fi ocupat cu... altceva. Nu şi dacă înseamnă să mă arunci pe undeva. Nu dau doi bani pe cărţile tale. Montalvo se uită din nou la el şi dădu încet din cap. - Ce mă fac băiete cu tine? - Mă ţii pe lângă tine, trebuie să fim împreună, Colonele. Montalvo aprobă şi încet, evitând cu grijă mâinile lui Miguel, Îl prinse de braţ cu afecţiune. - Cred că ai dreptate, spuse el uşor. Un zâmbet cald îi lumină faţa. Trebuie să stăm împreună.
18 Cabana de lângă lac Soarele apunea şi desfăşura o imagine ca dc oglindă, de culoare roz şi purpuriu, peste lac. Oglindă... Va putea oare să se gândească la acel cuvânt fără să-şi amintească de Montalvo, se întreba Eve în timp ce se sprijinea de un pin, prinzându-şi genunchii cu braţele. Bineînţeles că putea. Doar că îi va lua timp. Doamne, nu se gândise la el mai mult de câteva ori de-a lungul celor două luni care trecuseră de când părăsise tabăra. într-un an nici nu va mai şti că acesta exista. Da, o vei face. Ea privi într-o parte şi o văzu pe Bonnie rezemată de un pom la câţiva metri mai departe. Fu pătrunsă de o nevoie de dragoste. - Nu ştii nimic despre asta, spuse ea. Eşti un copil. Bonnie oftă. - Ţi-am spus că nu contează acum. 115
- Tu zici întotdeauna ce vrei să aud eu. Este foarte suspect, ştii. - Vreau să fii fericită. Asta nu înseamnă că nu spun adevărul. - Aşa cum îl vezi tu. Un zâmbet luminos apăru pe faţa lui Bonnie. - Aşa cum îl văd eu. - Sunt fericită, spuse Eve uşor. De câte ori te văd sunt fericită. Desigur, asta mă face destul de ciudată. - Eşti fericită cu Joe, Mamă? - Sigur că sunt. Era adevărul. De ce nu ar fi fericită? Se aveau unul pe celălalt şi viaţa liniştită pe care aproape o pierduseră. De ce întrebi? Bonnie se uită la ea. - Bine, mai sunt lucruri la care trebuie să lucrăm. Nu e totul aşa de... lin. - Lin nu e întotdeauna bun. Poate că aveai nevoie de o scu-turătură, mamă. - Nu aşa, spuse ea sec. Prefer să trec peste. - Era bun pentru tine. - Montalvo? Nu ştii despre ce vorbeşti. - A fost ca şi cum ai fost prinsă într-o furtună. A trebuit să lupţi pentru supravieţuire, dar te-a excitat. Te-a făcut să te simţi vie. Vreau să te văd strălucind toată şi intensă. Mă bucur că eşti fericită. - Nu a fost prea distractiv pentru mine. Ea privi spre lac. Şi s-a terminat. Aştept doar ca rănile lui Joe să se închidă şi după aceea vom porni după cel care te 7a ucis. A făcut-o, puiule? - Ţi-am spus că nu mă gândesc la lucruri care s-au întâmplat în acea noapte. Mă face să... nu mă gândesc la asta. Eve închise ochii în timp ce se gândea la oroarea din acea noapte. Am uitat, şopti ea. - Îmi pare rău, puiule. Aş avea nevoie de ajutor. - Vei avea. Îl ai pe Joe. Ea zâmbi. Şi-l vei avea pe Montalvo. - Nu-l am pe Montalvo. Probabil nu voi mai auzi de el vreodată. - Vei auzi, mamă. Este acolo, aşteaptă. - Îi voi spune să plece. Nu am nevoie de el. - Cum spui tu, spuse Bonnie uşor. Se întunecă. Joe va face fripturi pe grătar în seara asta. Sentreabă unde eşti. - Atunci mai bine m-aş întoarce înapoi la cabană. Ea deschise ochii. Nu-mi place să... Bonnie nu mai era acolo. Ea simţi acea durere familiară de tristeţe şi pierdere. - La revedere, puiule, şopti ea. Se ridică în picioare şi se plimbă de-a lungul potecii spre casa de lângă lac. Joe ieşise pe poartă şi îi făcea cu mâna. Ea îi răspunse înapoi. Mulţumirea şi dragostea o cuprinseră, în timp ce-1 văzu pe Joe stând rezemat pe gardul porţii, zâmbind spre ea. Ea grăbi pasul cu dorinţă în timp ce se-ndrepta spre el.
Sfârşit
116
