UNIVERSITATEA „TIBISCUS” din TIMIŞOARA Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea Economie si Afaceri Interna ionale Forma de învăţământ Zi
GENERA LE LEGATE LEGATE DE C AMBI AMBIE E IN IN ASPECTE GENERALE COMERTUL INTERNATIONAL
Timişoara
Cuprins
Capitolul I. Consideraţii asupra cambiei ................................................................................................... 3 1.Noţiunea cambiei ................................................................................................................................... 3 2. Caracterele specifice ale cambiei .......................................................................................................... 5 3. Funcţiile cambiei ................................................................................................................................... 7
Capitolul II. Emiterea cambiei ................................................................................................................... 8 2.1.Condiţiile de fond ale cambiei .......................................................................................................... 11
Capitolul III . Acceptarea şi garantarea cambiei ..................................................................................... 11 3.1.Scontarea ; Rescontarea ; Forfetarea ............................................................................................... 12 Concluzii .................................................................................................................................................. 12 Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………………………………14
2
Capitolul I. Consideraţii asupra cambiei
1.Noţiunea cambiei Precizări prealabile. Relaţiile comerciale internaţionale implică în mod necesar operaţiei
de credit, deoarece în cadrul acestor relaţii există obligaţii afectate de termen, unul din elementele ce caracterizează creditul. Într -adevăr, creditul se caracterizează prin unele trăsături, cum ar fi : factorul timp, încredere, risc şi lipsa oricărei idei de speculaţie, cu alte cuvinte creditul implică un decalaj în timp între două prestaţii : cea a creditorului, actuală, şi cealaltă, a celui creditat, viitoare, operaţii pe care creditorul o acceptă fiindcă are încredere în cel căruia îi acordă credit (deseori luându-şi, de altfel, şi unele garanţii în această privinţă), riscul inerent unor atare operaţii şi în sfârşit lipsa oricărei idei de speculaţie (creditorul) având doar o remuneraţie corespunzătoare do bânzii pentru un împrumut. Cambia este unul din titlurile de credit de mare aplicabilitate în activitatea comercială. Datorită folosirii ei pe scară largă şi în raporturile comerţului internaţional, cambia a făcut obiectul unor reglementări unitare. Legea nr.58 din 1 mai 1934 asupra cambiei şi biletului la ordin a folosit ca model legea italiană asupra cambiei şi biletului la ordin. În condiţiile formării economiei de piaţă în ţara noastră, au fost luate unele măsuri privind utilizarea cambiei în raporturile comerciale interne. Astfel, prin Ordonanţa Guvernului nr.11/1993 au fost aduse unele modificări şi completări legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. Tot astfel, Banca Naţională a României a emis anumite norme cadru privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte instituţii de credit. Cu cambii, bilete la ordin şi cecuri, precum şi norme privind circulaţia şi standardele tehnice şi de conţinut ale acestor instrumente de credit şi de plată, potrivit uzanţelor internaţionale actuale. Definiţia cambiei
Legea nr.58/1934 nu dă o definiţie cambiei . Ea cuprinde însă, anumite dispoziţii privind cuprinsul cambiei pe baza cărora se poate defini acest titlu de credit. Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent dă dispoziţii altei persoane, numită tras , să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane numită beneficiar sau la ordinul acesteia. Subiecţii raporturilor juridice cambiale. Aşa cum rezultă din definiţie, cambia implică participarea a trei persoane : 3
a.trăgătorul (emitentul) este persoana care emite titlul. El dă dispoziţia să se plătească o
sumă de bani. Prin semnătura sa, trăgătorul îşi asumă obligaţia de a face să se plătească suma de bani beneficiarului de către tras. Emitentul înscrisului poartă denumirea de trăgător, deoarece “trage” titlul asupra debitorului care este obligat să efectueze plata. b. trasul este persoana căreia i se adresează dispoziţia (ordinul) de a plăti o sumă de bani. c. beneficiarul este persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se facă plata. Mecanismul juridic al cambiei . Înţelegerea mecanismului juridic al cambiei presupune răspunsul la trei întrebări : Cum se explică dreptul trăgătorului de a da dispoziţii trasului să facă o plată ? De ce trasul trebuie să execute aceste dispoziţii ? În ce temei beneficiarul primeşte plata ? În mod obişnuit, emiterea unei cambii are la bază existenţa unor raporturi juridice anterioare între persoanele în cauză care au ca izvor anumite acte juridice. În temeiul acestor raporturi juridice denumite “raporturi fundamentale” fiecare persoană are calitatea de creditor sau debitor în raporturile juridice la care participă. Prin emiterea cambiei şi efectuarea plăţii se execută obligaţia fiecăreia dintre persoanele implicate. Cele arătate pot fi mai bine înţelese prin următorul exemplu : comerciantul A vinde comerciantului B o cantitate de marfă la preţul de 20.000.000 lei plătibil la 60 zile de la primirea mărfii. Deci cumpărătorul B datorează vânzătorului A preţul mărfii 20.000.000 lei care va fi plătit la termenul convenit. În acelaşi timp comerciantul A datorează la rându-I, faţă de comerciantul C, la acelaşi termen, suma de 20.000.000 lei dintr -un contract de împrumut. În situaţia dată pentru simplificarea operaţiilor de plată a sumelor de bani datorate, comerciantul A va trage o cambie asupra comerciantului B în favoarea comerciantului C. Deci, fiind creditor al preţului, comerciantul A (trăgător) va da o dispoziţie comerciantului B (tras), care este debitor al preţului, să plătească la scadenţă suma de 20.000.000 lei direct comerciantului C (beneficiar) care este creditorul comerciantului A din contractul de împrumut. Prin plata la scadenţă sumei de 20.000.000 lei făcută de comerciantul B (tras) către comerciantul C (beneficiar) se stinge atât obligaţia comerciantului B faţă de comerciantul A (deci contractul de vânzare-cumpărare), cât şi obligaţia comerciantului A faţă de comerciantul C (deci contractul de împrumut). În situaţia arătată, în loc să plătească în numerar datoria sa din contractul de împrumut, comerciantul A îi remite comerciantului C cambia trasă asupra comerciantului B urmând ca, la scadenţă posesorul cambiei să încaseze suma de 20.000.000 lei de la comerciantul B . În doctrină, creanţa trăgătorului faţă de tras, care justifică emiterea cambiei, este denumită proviziune sau acoperirea cambiei, iar creanţa beneficiarului faţă de trăgător se numeşte valoarea furnizată. Trebuie subliniat faptul că rolul cambiei nu se reduce la operaţiunile de plată exemplificate. 4
Beneficiarul cambiei (în exemplul de mai sus, comerciantul C), fiind creditor al sumei menţionate în cambii, până la scadenţă, va putea folosi cambia pentru a-şi achita la rândul său o datorie faţă de un creditor (de exemplu comerciantul D). Acest lucru se realizează prin transmiterea cambiei printr-o operaţiune numită gir. Operaţiunea girului constă în dispoziţia pe care beneficiarul o dă trasului de a plăti suma menţionată în cambie persoanei indicate de beneficiar. La rândul său, dobânditorul cambiei (giratar) poate transmite cambia, prin gir, altui comerciant (E), iar acesta, mai departe comerciantului F etc. Dacă beneficiarul cambiei sau dobânditorul ei prin gir (giratarul) are nevoie de bani în numerar, înainte de scadenţă, poate remite cambia unei bănci, care va achita imediat suma menţionată în cambie. Această operaţiune se face prin gir şi se numeşte operaţie de scont . Întrucât cambia nu a ajuns la scadenţă, banca va reţine o sumă care reprezintă echivalentul dobânzilor pe timpul rămas până la scadenţă. Pentru a concluziona cele expuse, se impune o precizare. Raporturile juridice care preexistă cambiei (raporturile fundamentale) explică şi justifică emiterea cambiei. Dar, odată emisă cambia, ea trebuie privită prin ea însăşi, ca un titlu de sine stătător. Totodată operaţiile privind cambia fac abstracţie de existenţa raporturilor fundamentale. Aceste operaţii sunt guvernate de reguli speciale care sunt diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale. Regulile speciale privind crearea raporturilor juridice cambiale, circulaţia, garantarea şi plata cambiei sunt cuprinse în legea nr.58/1934 - legea asupra cambiei. 2. Caracterele specifice ale cambiei
Pe lângă aceste caractere generale, cambia are şi anumite caractere pro prii, care îi configurează specificitatea ca titlu comercial de valoare. Cambia este un titlu de credit. Cambia a fost considerată ca titlu de credit prin excelenţă şi luată ca model pentru construcţia teoretică a tuturor titlurilor de credit, nu numai pe consideraţia că posedă trăsăturile comune ale acestora, dar şi pentru faptul că le duce la un grad maxim de eficacitate, caracteristicile cambiei fiind în concordanţă perfectă cu funcţiunea ei economică.
Cambia este un înscris care conferă posesorului legitim dreptul de a primi suma de bani menţionată în cuprinsul său. Plata dispusă de trăgător devine exigibilă după scurgerea unui
5
termen de la data emiterii cambiei. Datorită acestui fapt, prin cambie se realizează o operaţie de credit. Scadenţa este unică pentru toate obligaţiile cambiale rezultate din cambie. Cambia este un titlu de credit complet. Dreptul şi obligaţia corelativă sunt cele cuprinse în înscris. În lipsa unei menţiuni esenţiale din înscris este exclusă folosirea unor elemente exterioare, chiar dacă în cambii s-ar face trimiterea la ele. Imposibilitatea de a recurge la elementele exterioare pentru a reîntregi cambia este consecinţa formalismului dreptului cambial. Cambia fiind un titlu formal, nu are valoare ca atare, decât dacă este redactată în formele prevăzute de lege şi cuprinde elementele cerute de aceasta. În dreptul modern acest formalism se explică prin nevoia de a întări creditul, apărând pe creditor şi, mai ales, pe terţii dobânditori de bună-credinţă. Cambia este un titlu la ordin . Dreptul cuprins în cambii poate fi exercitat de beneficiar sau de persoana căreia acesta I-a transmis cambia prin gir. Clauza “la ordin” este subînţelesă în orice titlu care cuprinde denumirea de cambie. Deci, emitentul cambiei autorizează pe posesorul ei să o transmită altei persoane oricând doreşte şi la infinit. Legea admite ca părţile să întrebuinţeze şi celelalte moduri de circulaţie. Cambia poate fi transmisă pe calea dreptului comun a cesiunii de creanţă. Clauza “nu la ordin” sau o alta echivalentă poate fi inserată de trăgător sau emitent. Cambia este un titlu abstract. Drepturile şi obligaţiile rezultate din cambii există în mod valabil, independent de cauza juridică care le-a generat (raporturile fundamentale). Întrucât cambia este un titlu abstract, pentru valorificarea drepturilor şi realizează obligaţiilor cambiale nu trebuie făcută dovada raporturilor fundamentale. Din moment ce a fost emisă, cambia se emancipează total de cauza juridică din care s-a născut. În consecinţă drepturile şi obligaţiile cambiale sunt analizate în sine, fără vreo referire la raporturile fundamentale Cambia are ca obiect plata unei sume de bani. Dispoziţia trăgătorului dată trasului priveşte plata unei sume de bani. Deci, obligaţia cambială poate avea ca obiect numai plata unei sume de bani, cu excluderea oricărei alte prestaţii. De remarcat că toate obligaţiile cambiale vor avea ca obiect plata aceleiaşi sume de bani, pe care trăgătorul a menţionat-o în cambie. Cambia creează obligaţii autonome. Toate obligaţiile care se nasc din cambie au o existenţă juridică de sine-stătătoare. Fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic distinct cu regim propriu. În consecinţă, viciile sau lipsurile unui raport juridic nu afectează valabilitatea celorlalte raporturi juridice. Astfel, dacă beneficiarul transmite cambia prin gir, el îşi asumă faţă de dobânditor (giratar) o obligaţie valabilă, chiar dacă dreptul său era afectat de vicii. Tot astfel, dacă o persoană (analist) garantează obligaţia trasului acceptant, obligaţia de garanţie (obligaţie accesorie) este valabilă, chiar dacă obligaţia trasului (obligaţie principală) este anulabilă pentru vicii de consimţământ ori incapacitate. Trebuie arătat că recunoaşterea valabilităţii obligaţiilor cambiale are ca premisă existenţa unei cambii emise cu respectarea cerinţelor legii. Cambia creează obligaţii necondiţionate . Obligaţiile cambiale nu pot fi subordonate unei condiţii (eveniment viitor şi nesigur) ori unei contraprestaţii din partea posesorului cambiei. Stipularea unei condiţii are drept consecinţă subminarea siguranţei circulaţiei cambiei întrucât afectează însăşi existenţa obligaţiei cambiale. De aceea, legea prevede nulitatea cambiei, în cazul când ordinul de plată al trasului este condiţionat.
6
Cambia creează obligaţii solidare. Prin specificul ei, cambia este menită să circule. Deci, prin transmiterea cambiei pe calea girului, obligaţiei iniţiale a trăgătorului privind acceptarea şi plata cambiei de către tras i se adaugă obligaţiile succesive asumate prin semnătură proprie, de fiecare transmiţător (girant) faţă de dobânditor (giratar). Girul realizează nu numai transmiterea cambiei, ci şi garantarea dobânditorilor succesivi ai cambiei. În consecinţă, fiecare semnatar al cambiei se obligă la acceptarea şi plata cambiei la scadenţă. Obligaţiile cambiale născute din semnarea cambiei sunt solidare. Aceasta înseamnă că la scadenţă, ultimul posesor al cambiei va putea cere plata sumei de bani prevăzută în cambie de la oricare dintre semnatarii cambiei, fără a exista o ordine prestabilită. Concluzii. Prin prisma celor expuse, putem defini cambia ca fiind un titlu de credit la ordin, complet şi formal, care cuprinde o obligaţie abstractă şi necondiţionată de natură comercială şi autonomă de plată a unei sume de bani şi ai cărei semnatari sunt ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei
3. Funcţiile cambiei
Doctrina dreptului comercial consideră că trei sunt funcţiile cambiei : - funcţia de instrument de schimb valutar . - funcţia de instrument de credit. - funcţia de instrument de plată. Rolul fiecăreia dintre aceste funcţii ale cambiei a cunoscut o anumită evoluţie determinată de nevoile activităţii comerciale. 1. Funcţia de instrument de schimb valutar . Cambia a apărut ca o necesitate impusă de nevoile existenţei unui instrument juridic prin care să se realizeze schimbul valutar. Noţiunea de cambie este preluată din dreptul italian şi are la bază cuvântul “cambio”, care înseamnă schimb. În dreptul francez se foloseşte expresia “lettre de change”, ceea ce înseamnă scrisori de “schimb”. Deci, cambia este menită să realizeze un schimb. La origine era vorba de un schimb de monedă. În Evul Mediu, în perioada înfloririi comerţului, cei care făceau comerţ în alte ţări înfruntau mari dificultăţi din cauza drumurilor lungi şi nesigure, în transportul banilor în numerar în ţara unde trebuia să plătească mărfurile cumpărate. Pentru înlăturarea acestor inconveniente sa imaginat cambia. Comerciantul care urma să facă plăţi într -o ţară străină, în loc să ia cu sine suma de bani necesară şi să o schimbe acolo în moneda locală pentru a efectua plăţile se adresa unui bancher din ţara sa, care avea debitori în ţara străină. Comerciantul preda bancherului o sumă de bani (în moneda ţării lor), în schimbul unei scrisori pe care bancherul o adresa unui debitor al său din ţara străină, căruia îi dădea dispoziţie să plătească aducătorului scrisorii suma de bani primită, comerciantul putea să efectueze plăţile pentru mărfurile cumpărate. În operaţiunea realizată, bancherul avea calitatea de trăgător, debitorul bancherului avea calitatea de tras, iar comerciantul calitatea de beneficiar. Prin acest procedeu se evitau inconvenientele transportului banilor şi totodată se realiza schimbul valutar. Funcţia cambiei de instrument de schimb valutar are, în prezent, o valoare istorică. Ea ar mai putea prezenta interes în raporturile comerciale internaţionale.
7
2. Funcţia de instrument de credit . Principala funcţie a cambiei este aceea de instrument
de credit. Într-adevăr, deoarece suma de bani prevăzută în cambii nu trebuie achitată imediat, ci la un anumit termen, prin intermediul cambiei se acordă debitorului un credit pe intervalul de timp până la scadenţă. Astfel, angrosistul veni o cantitate de marfă comerciantului cu amănuntele, cu plata preţului la 30 de zile de la primirea mărfii (timp necesar pentru vânzarea en detail a mărfii şi procurarea sumei de bani pentru achitarea preţului). Pentru acoperirea creditului acordat angrosistul trage o cambie asupra comerciantului cu amănuntul în care se indică pe sine ca beneficiar al cambiei, pentru suma care reprezintă preţul mărfii şi la o scadenţă care coincide cu termenul de 30 de zile prevăzut pentru achitarea preţului. Acordând un credit, angrosistul va avea drept la dobândă, care este inclusă în suma menţionată în cambie. Fiind beneficiarul cambiei, angrosistul nu este obligat să aştepte scadenţa ; el poate procura suma de bani prin scontarea cambii la banca specializată primind suma prevăzută în cambie, mai puţin valoarea dobânzii până la scadenţă. De asemenea, beneficiarul cambiei poate să o transmită prin gir unui alt comerciant, care are fonduri disponi bile şi doreşte să le plaseze. 3. Funcţia de instrument de plată . Cambia are şi funcţia de instrument de plată. Această funcţie este asemănătoare funcţiei pe care o îndeplineşte moneda. Cambia prezintă însă avantajul că evită folosirea de numerar. Având de achitat o datorie faţă de un creditor al său, beneficiarul unei cambii ar putea să sconteze cambia şi cu suma de bani obţinută să efectueze plata către creditor. Dar, în loc să sconteze cambia, beneficiarul poate să îşi achite datoria prin transmiterea cambiei, prin gir, către creditorul său (giratar). Acesta, la scadenţă va obţine suma de bani înscrisă în cambie de la debitor (tras). Prin plata cambiei toate datoriile cambiale se sting, inclusiv datoria beneficiarului faţă de creditorul său. Cambia poate fi folosită ca instrument de plată şi în alt mod. Un comerciant care are de plătit o sumă de bani poate trage o cambie asupra unui debitor al său (tras) în favoarea creditorului, pe care îl indică în calitate de beneficiar al cambiei. Datoria se stinge prin plata cambiei.
Capitolul II. Emiterea cambiei
Emiterea cambiei şi circulaţia ei implică anumite raporturi juridice. Aceste raporturi juridice iau naştere prin manifestarea voinţei trăgătorului, trasului, beneficiarului, girantului, giratarului etc. Pentru a produce efecte juridice, pentru a da naştere la acte juridice, voinţa persoanelor respective trebui să se manifeste în condiţiile legii. Rigorismul cambial nu trebuie aplicat decât dacă voinţa exprimată în document este manifestată neechivoc. Condiţiile de formă impuse de lege nu sunt decât garanţii care prin combinaţia lor asigură existenţa acestei voinţe. Legea fixând condiţiile formale esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească o cambie pentru a fi valabilă, îngrădeşte prin aceasta chiar libertatea părţilor care vor să se oblige cambial : ele nu pot da unui înscris efecte cambiale decât dacă adoptă formalismul impus de legiuitor. Ca orice titlu comercial de valoare, cambia are un caracter formal. Acest caracter trebuie înţeles sub un dublu aspect : cambia trebuie să îmbrace forma scrisă şi înscrisul să cuprindă în mod obligatoriu menţiunile prevăzute de lege. 8
Condiţia formei scrise. Legea nr.58/1934 nu prevede în mod expres condiţia formei scrise. Această condiţie este subînţelesă de vreme ce art.1 din lege se referă la “textul înscrisului”, iar cambia trebuie semnată şi poate fi transmisă prin gir tot prin semnătură. Cambia este un înscris sub semnătură primită având configurarea unei scrisori întocmite de trăgător şi adresată trasului. Nimic nu se opune ca înscrisul să fie autentic. Cambia poate fi scrisă în limba română ori într -o limbă străină, indiferent dacă persoanele implicate cunosc ori nu această limbă. O cambie poate fi scrisă de mână, bătută la maşină ori tipărită. Se admit şi formularele tipizate care se completează în spaţiile libere. În toate cazurile însă, semnătura trebuie să fie manuscrisă, adică să aparţină persoanei care semnează. Cambia cuprinde : Denumirea de cambie trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu. Ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată. Numele aceluia care trebuie să plătească (tras) Arătarea scadenţei. Arătarea locului unde trebuie făcută plata. Numele acelui căruia sau la ordinul căreia trebuie făcută plata. Arătarea datei şi locului emiterii. Semnătura celui care emite cambia (trăgător).” Menţiunile se introduc în titlu cu respectarea a două reguli , şi anume : regula certitudinii care prevede că indicaţiile trebuie să fie certe şi coerente, fără a prezenta o anumită ordine. R egula suficienţei care presupune că indicaţiile trebuie să conţină toate informaţiile necesare. a. Denumirea de cambie . Potrivit legii, înscrisul trebuie să cuprindă denumirea de cambie “în însuşi textul titlului”. Cambia deosebindu-se de celelalte titluri la ordin prin rigoarea efectelor sale, trebuie să se deosebească de ele şi din punct de vedere exterior. Această cerinţă este menită să atragă atenţia celui care semnează asupra naturii obligaţiei ce îşi asumă şi asupra efectelor (ictu oculi). b. Ordinul necondiţionat de plată a unei sume de bani determinată. Înscrisul trebuie să cuprindă ordinul pe care trăgătorul îl dă trasului de a plăti beneficiarului o sumă de bani determinată. Legea nu prevede termenii care trebuie folosiţi. Ceea ce trebuie să rezulte din cambie este conţinutul unei voinţe, care să fie un ordin sau o cerere adresată trasului. În consecinţă, ordinul de plată trebuie exprimat sub forma unui ordin propriu-zis (“plătiţi”, “veţi plăti”) sau în altă formă “mai politicoasă”, “vă rog să plătiţi”, “vă autorizez să plătiţi” etc. În toate cazurile, ordinul trebuie să fie clar şi precis deci să cuprindă contradicţii, deoarece nu pot fi folosite alte înscrisuri pentru interpretarea înscrisului cambial. c. Indicarea numelui trasului. Legea cere ca înscrisul să prevadă numele persoanei care trebuie să execute plata adică numele trasului. Se are în vedere numele şi prenumele persoanei fizice sau, după caz, denumirea (firma)persoanei juridice. În cazul neindicării trasului, cambia este lovită de nulitate. Legea cambială prin art.8 se ocupă de semnăturile persoanelor fizice şi prevede că ele trebuie să cuprindă numele şi prenumele celui care se obligă.
9
d. Indicarea scadenţei . Potrivit legii, înscrisul trebuie să indice scadenţa, adică data la
care obligaţia cambială devine exigibilă şi posesorul cambiei poate cere plata sumei de bani menţionată în scris. Indicarea scadenţei prezintă interes deosebit, deoarece de la data scadenţei se produc efecte cambiale. Într-adevăr, numai plata la scadenţă are efect liberator pentru debitor. Totodată, în raport de data scadenţei se stabilesc zilele legale de prezentare la plată a cambiei şi se calculează termenele de prescripţie. Pentru a produce efecte, scadenţa trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Astfel, scadenţa trebuie să fie certă, adică să arate ziua ori termenul maxim în cadrul căruia posesorul cambiei se va prezenta la plată. Certitudinea scadenţei mai asigură şi circulaţia titlului şi permite debitorului cambiei să nu ţină la dispoziţia beneficiarului pe timp nedeterminat o anumită sumă de bani. Scadenţa este considerată ca incertă ori de câte ori este supusă verificării realizării unui eveniment incert în sine sau în ceea ce priveşte epoca realizării, cum ar fi de exemplu : în ziua decesului tatălui trasului, la sosirea vaporului etc. e. Indicarea locului unde trebuie făcută plata . Înscrisul trebuie să prevadă locul unde debitorul (trasul) va face plata. Întrucât legea cere să se indice locul plăţii, se consideră că trebuie să se arate numai localitatea, iar nu domiciliul ori sediul debitorului. Deci , în cambie trebuie precizată localitatea unde se va face plata şi nu adresa completă a debitorului (stradă, număr etc). În cazul când lipseşte atât arătarea locului plăţii, cât şi arătarea vreunui loc lângă numele trasului, cambia este nulă, deoarece suplinirea lipsei nu se mai poate face prin referiri la alte elemente ale cambiei, cum ar fi de exemplu la locul de emisiune al titlului. O cambie care cuprinde o asemenea clauză poartă denumirea de cambie domiciliată. Inserarea clauzei domicilierii nu înseamnă şi o alegere de domiciliu. De aceea toate actele de procedură judiciară şi extra- judiciară urmează să fie făcute la domiciliul real al trasului. f. Data şi locul emiterii cambiei. Înscrisul trebuie să cuprindă data şi locul emiterii de către trăgător. Data emiterii cambiei. Data se indică prin ziua, luna şi anul emiterii cambiei. Ea este unică, chiar dacă ar exista mai mulţi trăgători, întrucât contradicţia existentă între o pluralitate de date face ca această indicaţie să piardă caracterul de certitudine. Nu este însă nulă cambia în care existenţa unei date duble este de emisiune şi se explică prin aceea că este trasă între ţări care au calendare deosebite. Data emiterii cambiei este certă şi opozabilă terţilor până la proba contrară. g . Semnătura trăgătorului . Semnătura trăgătorului este actul decisiv prin care el îşi ex primă voinţa de a-şi asuma o obligaţie şi în acelaşi timp îşi însuşeşte textul cambiei sau arată că îngăduie posesorului legitim să-l alcătuiască sau să-l completeze. Deci, faptul că voinţa exprimată în cambie aparţine trăgătorului este atestat de semnătura acestuia pe înscrisul în cauză. De aceea, pentru a produce efecte, cambia trebuie semnată de trăgător. În absenţa semnăturii trăgătorului, cambia este lovită de nulitate. Semnătura trebuie să fie autografă (manu proprio). Ea se compune din nume şi prenume ori numele şi iniţiala prenumelui, respectiv firma trăgătorului. Clauze care atrag nulitatea obligaţiei cambiale . unele clauze alterează natura obligaţiilor cambiale şi în consecinţă, ele conduc la nulitatea cambiei. Fac parte din această categorie : Clauza prin care se stipulează o condiţie a obligaţiei cambiale ; Clauza privind plata cambiei printr-o altă prestaţie, în locul sumei de bani; Clauza privind completarea elementelor esenţiale ale cambiei prin alte înscrisuri etc. Consecinţele nerespectării condiţiilor de formă ale cambiei 10
2.1.Condiţiile de fond ale cambiei
În consecinţă, pentru valabilitatea cambiei, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul civil pentru validitatea actelor juridice : Consimţământ Capacitate Obiect Cauză Consimţământul şi cauza cambiei prezintă o particularitate. În aprecierea lor trebuie
avut în vedere caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale. Aşa cum am subliniat, rezultă că orice obligaţie cambială se desprinde de cauza care I-a dat naştere şi se manifestă ca o obligaţie de sine stătătoare. cerută pentru asumarea unor obligaţii cambiale este cea prevăzută de dispoziţiile decretului nr.31/1954 pentru încheierea actelor juridice. Într -adevăr, Codul Comercial stabileşte condiţii speciale pentru capacitatea cerută persoanei fizice pentru a fi comerciant, dar nu reglementează nici o condiţie de capacitate pentru încheierea actelor juridice comerciale. Capacitatea
cambiei îl constituie prestaţiile la care se obligă persoanele implicate în raporturile cambiale. Fiecare obligaţie cambială are un obiect concret, care este determinat de natura obligaţiei asumate (trăgător, tras, avalist etc). Nerespectarea condiţiilor cerute pentru validitatea cambiei atrage după sine sancţiunea nulităţii, în condiţiile reglementate de dreptul comun Obiectul
Capitolul III . Acceptarea şi garantarea cambiei
Cambia cuprinde ordinul trăgătorului adresat trasului de a plăti posesorului cambiei (beneficiarul) suma de bani menţionată în titlu. Prin acceptarea cambiei, trasul devine debitor principal şi în consecinţă lui trebuie să i se prezinte cambia de plată. Obligaţia trasului născută din acceptarea cambiei este autonomă, literală şi abstractă. Deci cauza care a determinat pe tras să accepte cambia este indiferentă posesorilor de bună credinţă ai cambiei. Totodată, obligaţia trasului este independentă de orice raport juridic existent între tras şi trăgătorul cambiei.
11
Posesorul cambiei are dreptul, iar nu obligaţia de a prezenta cambia pentru a fi acceptată de către tras. Întrucât prezentarea cambiei pentru acceptare este facultativă, înseamnă că posesorul cambiei poate să prezinte cambia direct la plată fără acceptarea prealabilă. Caracterul facultativ al prezentării cambiei pentru acceptare se întemeiază pe faptul că ordinul trăgătorului dat trasului este de a plăti cambia şi nu de a o accepta. Legea stabileşte, de asemenea, şi anumite cazuri în care trăgătorul poate interzice prezentarea cambiei la acceptare. Dacă prezentarea pentru acceptare este interzisă, refuzul de acceptare din partea trasului nu dă posesorului nici un fel de drept, el trebuind să prezinte la scadenţă cambia pentru plată. Cel care garantează intervine pentru a întări încrederea în titlu, obligându-se solidar cu ceilalţi semnatari ai cambiei la plata sumei de bani prevăzută în cambie. În calitate de avalist poate figura o terţă persoană sau chiar un semnatar al cambiei. Intr-o altă concepţie, care are mai mulţi adepţi , avalul (cel care garanteaza ) este apreciat ca o obligaţie independentă. Prin aval, posesorul cambiei dobândeşte un nou debitor, pe lângă debitorul avalizat. Dar, avalul dă naştere unei obligaţii cambiale autonome şi abstracte, identică obligaţiei oricărui alt semnatar al cambiei. Aceasta înseamnă că avalistul nu este un fidejusor al unui debitor cambial, ci un garant al plăţii cambiei. De aceea avalul se apropie mai mult de instituţia intervenţiei decât de cea a fidejusiunii. 3.1.Scontarea ; Rescontarea ; Forfetarea
În cazul în care posesorul cambiei doreşte obţinerea sumei înscrise pe titlu înainte de scadenţă o poate sconta (vinde) la o bancă comercială. Prin scontare, posesorul cambiei obţine valoarea nominală a cambiei minus dobânda (scontul) pentru suma plătită, calculată din momentul scontării până la data scadenţei, la care se adaugă şi anumite cheltuieli comision – legate de încasarea cambiei la scadenţă. Scontarea .
Rescontarea este operaţiunea prin care băncile comerciale revând titlurile obţinute prin scontare, băncii centrale. Rescontarea se face prin plata taxei de reescont denumită şi taxa oficială a scontului. Formula de calcul a valorii reale a cambiilor rescontate, respectiv a sumei pe care băncile comerciale o obţin prin reescont este aceea cu cea din cazul scontării cu modificările corespunzătoare privind numărul de zile şi taxa de reescont. Forfetarea . Forfetarea este operaţiunea prin care deţinătorii titlurilor de credit le pot vinde unor instituţii specializate de forfetare. Operaţiunile de forfetare au apărut ca urmare a faptului că băncile centrale nu reescontează cambii cu o scadenţă mai mare de 90 de zile. Rescontarea .
Concluzii
În contextul trecerii la economia de piaţă în România, intensificarea activităţii comerciale impune folosirea pe scară largă a titlurilor de credit, dintre care cea mai mare aplicabilitate o are cambia. Importanţa cambiei decurge în primul rând din siguranţa pe care o conferă posesorului titlului cambial. Pe lângă avantajele ce-I sunt asigurate de formalismul rigid în care este 12
îmbrăcată emiterea şi circulaţia cambiei, creditorul care obţine titlul cambial se mai bucură şi de caracteristicile de fond ale obligaţiilor din cambie : obligaţiile sunt autonome unele faţă de altele; obligaţii din cambii sunt solidari în sensul că, la scadenţă creditorul aflat în posesia titlului va putea cere plata întregii sume datorate de la oricare dintre persoanele care şi au pus semnătura pe cambie, fără a avea obligaţia să respecte vreo ordine în alegerea debitorului urmărit. Cambia asociază într -un mod original efecte ce derivă dintr -un dublu izvor : atât actul voliţional al trăgătorului, cât şi puterea legii. Numai dispoziţiile imperative ale legii asigură posesorului titlului cambial protecţie juridică deplină, odată ce cambia îmbracă formele necesare, indiferent dacă ea corespunde sau nu, prin conţinut, unor raporturi de credit efective. Suma exigibilă trebuie necondiţionat plătită titularului, chiar dacă în fapt o datorie nu ar exista : aparenţa prevalează asupra realităţii. Pe plan internaţional s-a realizat o unificare parţială a regimului în raporturile dintre statele contractante ( în principal europene, cu excepţia Angliei). Prin Convenţia referitoare la legea uniformă a cambiilor şi biletelor la ordin, încheiată la Geneva la 7 iunie 1930. Reintegrarea cambiei în cuprinsul Codului comercial este absolut necesară tocmai pentru a asigura o reglementare unitară, judicioasă, de natură a inspira mai multă încredere tuturor acelora comercianţi sau nu care sunt interesaţi a apela la avantajele conf erite de utilizarea titlurilor de credit în general şi a cambiei în special.
13
Bibliografie
V.Babiuc, I.Nucă “Condiţiile de exercitare a acţiunii cambiale de regres şi a acţiunii cauzale”, R.R.D., nr.9, 1978 ; E.Cristoforeanu “Tratat de drept cambial”, vol.I şi II, Ed.Curierul juridic, Bucureşti, 1936 D.Gălăşescu – Pyk, “Cambia şi biletul la ordin”, vol.I şi II, Tiparul universitar, Bucureşti, 1939 şi 1947 ; D.Căpăţână, Brânduşa Ştefănescu “Tratat de dreptul comerţului internaţional”, vol.I şi II, Ed.Academiei, Bucureşti , 1987 ; St.D.Carpenaru “Drept comercial român”, EdAll, Bucureşti, 1994 ; P.Demetrescu, I.Ionescu şi I.L.Georgescu “Noua lege asupra cambiei şi biletului la ordin şi legea asupra cecului comentate şi adnotate”, Bucureşti, 1934 ;
14
