Octavia Popescu
N A O E T T E S E L O V R O P ABECEDAR PIANISTIC
GRAFOART
©2013. Toate drepturile rezervate. Copierea de orice fel se va efectua exclusiv cu acordul scris al S.C. Casa de Editură GRAFOART.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POPESCU, OCTAVIA Povestea notelor / Octavia Popescu ; ed.: Matei Bănică. Bucureşti : Grafoart, 2013 ISBN 978-606-8486-28-4 I. Bănică, Matei (ed.) 786.2
EDITURA MUZICALĂ GRAFOART Bucureşti, str. Braşov nr. 20
LIBRĂRIA MUZICALĂ G. Enescu Bucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1 TEL.:
0747 236 278 (07-GRAFOART); 021 315 07 12 E-MAIL:
[email protected] COMENZI ON-LINE: WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO
PREFAŢĂ Există, în marea familie a publicaţiilor muzicale, o serie de metode de pian pentru începători, fiecare oferind posibile modele de acces pe calea cunoaşterii şi a stăpânirii instrumentului. În acelaşi timp însă este resimţită în mod acut lipsa unui „abecedar” pianistic care să aibă în vedere nu doar începătorii, ci şi... vârsta acestora. Confruntându-se de peste 20 de ani cu aceste probleme, doamna profesoară Octavia Popescu a hotărât să „replice” oferindu-ne astăzi rodul căutărilor sale: „Povestea notelor”. Ce este „Povestea notelor”? Nimic altceva decât o altă perspectivă asupra predării pianului la vârsta cea mai mică, la care viitorul pianist se confruntă cu dificultăţile abstractizărilor de orice fel. Ca atare, desenul, culoarea, simbolul devin argumentele forte ale autoarei în acţiunea sa de împletire a intuitivului cu raţionalul, de trecere treptată de la concret la abstract. Informaţiile muzicale susţinute de culoarea notării reprezintă încă un element nou adus ca susţinere în înţelegerea teoriei şi a practicii pianistice. Predarea primelor elemente de citire specifice domeniului sunt intens sprijinite de atribuirea unei culori anume pentru fiecare element în parte. Totul este un joc, un joc serios care are o curgere firească şi un scop perfect definit: însuşirea corectă a noţiunilor de bază ale tehnicii pianistice. Desenele sunt sugestive, amuzante, favorizând comunicarea profesor - elev. În vederea menţinerii atenţiei şi a interesului micilor sau foarte micilor pianişti pentru piesele propuse, acompaniamentul acestora, notat ca atare, poate fi realizat la clasă prin acţiunea comună a profesorului şi a elevului. Parcurgerea acestei metode are ca rezultat deprinderea unei citiri pianistice conştiente, punându-l pe copil în posesia unor obişnuinţe clare de folosire a elementelor de citire muzical-pianistice. Alegerea judicioasă a repertoriului de exerciţii şi miniaturi pianistice este reprezentativă pentru continua strădanie a profesoarei de a înlănţui logic asimilarea treptată a tuturor cunoştinţelor predate, iar gradul de dificultate care creşte progresiv vădeşte cunoaşterea aprofundată a universului spiritual al copiilor. Fiecare noţiune este predată într-o manieră accesibilă, bazată pe percepţiile şi deprinderile anterioare ale elevului. Se evidenţiază în mod special intenţia autoarei de a urmări cu minuţiozitate scrierea pianistică a exerciţiilor şi pieselor propuse. Doresc acestei noi metode de pian viaţă lungă, iar micilor elevi care se vor familiariza cu limbajul ei, succese ce vor confirma valoarea acestei „poveşti” cu şi despre muzică, reuşite care să-i bucure - deopotrivă- pe profesori şi pe părinţi. Ar mai fi de enunţat o dorinţă: aceea ca profesoara Octavia Popescu să nu uite că micii pianişti aşteaptă cu nerăbdare continuarea... Prof. univ. dr. CARMEN STOIANOV, Decan al Facultăţii de Muzică, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti
CUVÂNT ÎNAINTE „Povestea notelor“ este o lucrare didactică adresată celor care vor să înceapă studiul pianului la o vârstă foarte fragedă. Este rezultatul căutărilor mele pentru a găsi un limbaj şi o simbolistică familiare copiilor mici, în conformitate cu universul de vârstă şi de cunoştinţe specifice. Începerea pianului la vârstă foarte mică face, mai târziu, o trecere firească de la simbolurile copilăriei la noţiunile de bază ale practicii pianistice care solicită anumite capacităţi de cunoaştere şi de abstractizare. Parcurgerea integrală a acestei metode va avea ca rezultat, şi afirm aceasta în cunoştinţă de cauză, învăţarea conştientă a unei părţi importante a tehnicii muzicale şi pianistice. M-am străduit ca noţiuni uneori greu de înţeles să fie comunicate copiilor prin metoda deosebită şi plăcută a desenelor, culorilor şi elementelor de poveste. Veţi observa, desigur, stimaţi colegi, că noţiunile sunt prezentate sistematic, respectându-se principiul accesibilităţii şi al dificultăţilor gradate, pentru a evita fenomenul de respingere manifestat de copii în faţa lucrurilor neînţelese şi a dificultăţilor nerezolvabile. Respectând principiul accesibilităţii, am încercat să realizez exerciţii ce se remarcă printr-o căutată simetrie, ele având o linie melodică plăcută. Notarea corectă din punct de vedere pianistic a fiecărei lucrări uşurează execuţia; piesele se însuşesc cu lejeritate, logic şi se execută firesc de către copii. Unele dintre ele pot fi interpretate cu succes la audiţii de clasă, serbări şcolare sau sărbători familiale. Urez succes micuţilor pianişti, progrese în această minunată artă, spre mulţumirea şi satisfacţia profesorilor lor. Prof. Octavia POPESCU
POVESTEA NOTELOR
În vremurile de demult lumea poveştilor era peste tot. Aşa se face că alături de oameni trăiau şi zâne şi pitici şi elfi şi arici. Când oamenii veneau de la serviciu şi doreau să se relaxeze, cum nu existau aparate de niciun fel, fluierau de trei ori şi imediat apăreau cele şapte familii de pitici muzicali care încântau ascultătorii cu glasurile lor minunate. Dar numărul oamenilor a crescut şi piticii nu mai făceau faţă cererilor. Ca să nu îi nemulţumească, piticii au făcut sfat să încerce a găsi o soluţie şi iată ce au hotărât: îi vor învăţa pe oameni să construiască nişte cutii şi ţevi care vor scoate sunete ce vor imita vocile piticeşti.Aşa au apărut instrumentele muzicale (viori, piane, flaute) . Încetul cu încetul lumea oamenilor s-a separat de cea a poveştilor, iar piticii vin doar din când în când să vadă cât de cuminţi sunt copiii. Şi acum, să învăţăm povestea !
Palatul are, la etajul doi, uşa pe care o poţi deschide doar cu cheia magică din raze de soare ce se înmulţesc şi se înmulţesc până se transformă într-un lift cu ajutorul căruia piticii pot ajunge oriunde în palat. Cheia fermecată se numeşte cheia Sol.
Marea împărăţie a piticilor muzicali se împarte în două. În partea de sus, unde soarele luminează şi încălzeşte cu putere, cresc foarte bine florile şi copii. Aici trăiesc pitici-copii cu voci subţiri şi cristaline, iar mâna stăpână peste această parte de împaraţie este „floricica”(oamenii îi spun dreapta. Oare ce înseamna dreapta? O fi mai dreaptă decât stânga?) Coborând către marginile de jos ale împărăţiei, soarele devine din ce în ce slab, apare umbra şi umezeala până dăm de apa în care trăieşte „peştisorul”fermecat (sau mâna stângă). În această parte a împărăţiei, doar piticii cei bătrâni cu burtici, bărbi şi glasuri groase,pot trăi liniştiţi în castelul lor cu ziduri groase şi solide. Dacă clădirile din lumea oamenilor au mai multe sau mai puţine etaje, cele de aici au toate cinci etaje fie că e vorba de palatul din partrea de sus a împărăţiei sau de castelul din partea de jos. Fiecare clădire are câte o singură uşă la un etaj magic care poate înmulţi tot ce se atinge de el.
Castelul are etajul magic mai sus tocmai la 4, pentru că şi piticii care locuiesc aici, fiind bătrâni, sunt mai înalţi. Uşa castelului se deschide cu o altă cheie fermecată făcută din părul fetiţei ce are grijă de peştişor. Din firele de păr ce se ating de etajul magic se ţese o scară cu trepte multe şi mărunte pe care piticii pot ajunge până pe acoperiş. Cheia se numeşte cheia Fa.
Fiecare pitic are o îndatorire precisă în împărăţie. Domnul Do, responsabil cu hrana piticilor este şi cel mai gospodar dintre ei, locuind la ferma de pe câmpul dintre împărăţii.
6
cheia Sol de la Soare etajul 5 etajul 4 etajul 3 etajul 2 etajul 1
Împărăţia notelor cu voci subţiri
mâna floricică, stăpână a acestei împărăţii
cheia Fa de la Fată etajul 5 etajul 4 etajul 3 etajul 2 etajul 1
Împărăţia notelor cu voci groase
mâna floricică, stăpână a acestei împărăţii
7
4
3
2
2 1
8
5 4 3 2 1
4 5
5
5 4 3 2 1
3
1
5 4 3 2 1
În luminoasa împărăţia de sus, a mâinii Floare, la parterul palatului, unde e spaţiu mai mare şi poate ieşi repede în grădină, se află marele birou REgal.
18
2
- pauză de 1 „măr“ ca o omidă
=
= 28
+
= pauză de 2 timpi - 2 „mere“
=3
În luminoasa împărăţie a Florii, unde Soarele este la el acasă, REgele are vecin, un important şi delicat domn ce locuieşte imediat deasupra apartamentului regal. Importantul ocupant al etajului I este MIntosul MItică.
etaj 5 etaj 4 etaj 3 etaj 2 etaj 1
32
Casa notelor are doar 5 etaje şi de aceea nu i s-a putut instala ascensor. Vă puteţi imagina cât de obositor este pentru fetiţa care locuieşte la ultimul etaj să urce şi să coboare zilnic atâtea scări. Din această cauză este şi aşa de plângăcioasă şi o cheamă Lacrima.
1 2 3
LĂCRĂMIOARA etaj 5 etaj 4 etaj 3 etaj 2 etaj 1
37
CLOPOTELE OROLOGIULUI
48
SĂ NE JUCĂM !
Acompaniament
67
